În ce priveşte textul din 1Petru 3:18-20, unde se spune: El fiind omorât în carne, dar fiind făcut viu în Spirit; în care, ducându-Se, a predicat şi spiritelor din închisoare, odinioară neascultătoare” (SCC).

Acest text este interpretat în trei moduri:

1. Isus a înviat în corp spiritual, după care s-a dus să predice îngerilor decăzuţi.

2. Isus a înviat ‚prin Spiritul’ adică prin Spiritul Sfânt”, deoarece aşa traduc unele traduceri, în special bazat pe Textus Receptus.

3. Isus a continuat să existe ca spirit şi după moartea lui „în carne”.

Înainte de a analiza cele trei variante, aş dori să precizez că spiritele din închisoare, nu sunt spiritele celor morţi în potop aşa cum susţin unii, deoarece textul spune că, ele erau: ‘spirite’ „când se făcea corabia”, deci înainte de potop, înainte ca oamenii răi să moară, cei care sunt numiţi: ‘spirite’ au fost neascultătoare. Astfel cuvântul„spiritelor”, care apare aici, nu se referă la cei decedaţi, ci la îngerii care sunt spirite (1Regi 22:19-21; Marcu 9:25) şi care au fost neascultători în zilele lui Noe, adică îngerii care au părăsit misiunea lor din cer (2Petru 2:4; Iuda 1:6; 1Corinteni 6:3), pentru a se căsători cu fiicele oamenilor, dând naştere la eroi (uriaşi), ei sunt descrişi prin expresia „fii lui Dumnezeu” (Geneza 6:1-4) care se referă la îngeri (Iov 1:6,Iov 1:21). Este interesant că manuscrisul Alexandrin (Septuaginta) consemnează că: „îngerii lui Dumnezeu” şi-au luat soţii.

Lor, Isus Cristos le-a predicat, cu siguranţă nu o veste bună; ci, un mesaj de condamnare-judecată (comp. cu Fapte 24:25), cât şi le-a proclamat biruinţa Lui prin moarte.

Rămâne însă de răspuns la întrebările: A fost făcut El viu ‘prin Spiritul’ sau ‘în spirit’? Şi când a predicat el acest mesaj? Când a fost El în închisoare, adică în hades, în adânc?

Deşi unele traduceri sugerează o astfel de traducere (TLRC; N.T. vezi şi n.s. din Biblia Bucureşti 2001; şi din N.T. Pascal), cum că Isus a fost înviat ‚prin Spiritul’ şi ‚prin Spiritul’, a mers să predice spiritelor din închisoare. Totuşi textul din greacă are mai degrabă sensul: pe de o parte El fiind omorât în carne, pe de altă parte fiind făcut viu (în) spirit, în care şi mergând a predicat spiritelor în închisoare.

În primul rând, textul nu vorbeşte de acţiunea lui Dumnezeu sau a Spiritului Sfânt ca instrument al învierii lui Isus, ci ceea ce face ca El să fie  făcut viu (în)Spirit” este omorârea Lui „în carne”, cu alte cuvinte cauza pentru care El este viu ca spirit, este faptul că a fost omorât în carne (Coloseni 1:22).

Fraza: ‚făcut viu spirit’, în greacă este folosit participiul aorist, care indică o activitatea simultană sau la trecut, iar dacă verbul principal este: „omorât”, aceasta indică că acţiunea însufleţirii nu putea avea loc după un timp de la moarte, ci doar simultan cu moartea. Astfel gramatical, această frază nu se poate referi la învierea Lui ce s-a produs ulterior, a treia zi, deoarece participiul aorist indică că simultan cu moartea, Isus a fost făcut viu: spirit, cauza acestei vieţi spirituale apărută simultan cu moartea este însuşi faptul că a fost „omorât în carne”.

În al doilea rând, contextul textului şi învăţătura Scripturilor creştine vorbeşte de o existenţă sau trăire „în trup”, adică timpul care existăm în formă omenească, în carne (1Petru 4:2), dar şi de una „ afară de trup” (2Corinteni 12:2,2Corinteni 12:3); şi de una ca spirit după moarte (1Corinteni 5:5).

În al treilea rând, când a fost conform restul Scripturilor Isus în închisoare, în adânc, în tartar, în hades unde sunt demonii legaţi în lanţuri? (2Petru 2:4; Iuda 1:6). Conform cu Matei 12:40; Romani 10:7; Efeseni 4:9; Fapte 2:27,Fapte 2:31, El a fost în adânc în cele trei zile cât a fost mort şi nu după înviere.

Astfel, Isus să fi predicat spiritelor din închisoare, în timpul celor trei zile cât a stat în hades sau în adânc, această idea este subliniată de versiunile parafrazate Noul Testament pe înţelesul tuturor, cât şi în Biblia Ortodoxă: „...Trupeşte a fost ucis, dar duhul său a continuat să trăiască şi în acest mod a ajuns el la duhurile închise într-o temniţă şi acolo le-a predicat...” (NT ît). Sau: „...omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul” (BO).

În concluzie, Isus a fost viu ca suflet sau spirit, în timpul celor trei zile, cât a fost mort, din punct de vedere fizic, şi a fost în locuinţa morţilor, în adânc, iar a trei zi a înviat, biruind moartea şi hadesul.

Dar ce putem spune de textul următor pe care unii teologi îl leagă de textul analizat anterior?

În 1Petru 4:6se spune: Fiindcă pentru aceasta s-a vestit Evanghelia şi celor morţi, Ca să fie judecaţi ca oameni în ce priveşte trupul dar să trăiască potrivit lui Dumnezeu în ce priveşte duhul Unii leagă acest text de cel din 1Petru 3:19-20, şi spun că, Isus a predicat la duhurile morţilor din potop, astfel şi acestor morţi le-a fost vestită evanghelia!?!

Însă această interpretare nu concordă cu contextul, din mai multe motive: 1) Am văzut din explicaţia anterioară că Isus a predicat îngerilor care ca duhuri au fost neascultătoare când se făcea corabia, deci înainte de potop, înainte ca oamenii să fie înecaţi, existau duhuri neascultătoare, astfel duhurile la care le-a predicat Isus, nu sunt duhurile unor oameni; 2) Textul spune că aceştia vor fi judecaţi potrivit cu viaţa lor de oameni trăită în trup, ori nu are nici un rost să li se predice la aceştia Evanghelia, căci chiar dacă ar accepta-o şi s-ar converti în starea lor de duhuri, ei vor fi judecaţi după faptele lor ca oameni, nu ca duhuri, astfel nu le-ar fi de nici un folos Evanghelia; că cei morţi nu mai îşi pot lua trupul de carne până la judecată ca să facă fapte bune; 3) Biblia spune că omul nu are decât o singură şansă de a se pocăii, cea din timpul vieţii (Evrei 9:27), astfel nu este Biblic, şi nici nu ar fi cinstit, ca unii să aibă şi a doua şansă de pocăinţă, după moarte.

Alţii interpretează acest text că se referă la morţi spirituali nu fizici (Efeseni 2:1), dar această variantă nu se potriveşte cu contextul, vezi v.5 care vorbeşte de morţi literali nu spirituali, în plus, apare conjuncţia „şi” când spune  „şi celor morţi”, ori dacă şi celor morţi spiritual a fost vestită atunci se subînţelege că şi la cei vii spiritual le-a fost vestită, ori cei vii spiritual, cei născuţi din nou nu mai au nevoie să le predice Evanghelia că ei au crezut-o deja.

Atunci dacă această vestire a Evangheliei nu se referă nici la cei morţi spiritual, dar nici la duhurile celor morţi, atunci la ce se referă?

Varianta care concordă cu contextul pe care o prezentăm în continuare este bine exprimată în versiunea parafrazată: CLV (1993) care sună astfel: „Căci tocmai de aceea a fost vestită evanghelia şi celor ce sînt morţi acum…”. Astfel când li s-a vestit Evanghelia ei erau vii, dar după aceea au murit. Ca şi oamenii care în anumite ocazii spun: „i-am spus eu mortului dar nu m-a ascultat”, în sensul că i-am spus persoanei cât a fost în viaţa, însă aceasta ulterior a murit.

Dar la ce se referă cuvintele: „Ca să fie judecaţi ca oameni în ce priveşte trupul dar să trăiască potrivit lui Dumnezeu în ce priveşte duhul”?

Aceste cuvinte se referă la faptul că orice om care a auzit evanghelia, va fi judecat după faptele făcute în trup, ca oameni (2Corinteni 5:10), şi orice om care aude şi primeşte evanghelia din acel moment va trăi în duh pentru Dumnezeu.

Astfel fraza: „să trăiască potrivit lui Dumnezeu în ce priveşte duhul”, nu e vorba de o trăire în duh, după moarte pentru Dumnezeu, căci după moarte, destinul nostru este hotărât, dacă suntem cu Dumnezeu, e normal că vom trăi pentru El.

De fapt, textul indică, că trăirea potrivit lui Dumnezeu în ce priveşte duhul” este rezultatul predicării Evangheliei, adică auzirea evangheliei trebuie să ducă în viaţa actuală pe pământ, la o viaţă şi o slujire în duh pentru Dumnezeu (Romani 1:9-10; Filipeni 3:3).

Astfel, să fim conştienţi cât suntem în viaţă, că vom da socoteală de faptele făcute în trup, dar să şi trăim pentru Dumnezeu în duhurile noastre (comp. cu 1Corinteni 6:17; 1Corinteni 7:34; 2Corinteni 7:1). Este asemănător cu ce spune Pavel în Romani 1:9 BC: „Dumnezeu, căruia Îi slujesc în duhul meu.

Prin urmare, 1Petru 4:5-6 are sensul că atât cei vii cât şi cei morţi vor da socoteală în faţa lui Dumnezeu, pe baza Evangheliei care li s-a vestit (Romani 2:16), chiar şi celor care după ce au auzit-o, au murit, sau „sînt morţi acum”, li s-a vestit, pentru ca să poată fie judecaţi la judecata generală, după faptele din trup, dar li s-a predicat şi ca duhurile lor, în timpul vieţii pământeşti să fie dedicate slujirii faţă de Dumnezeu.