Ioan 20:28 BC: Aici apostolul Toma îl numeşte pe Isus: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”

Trinitarienii afirmă că Ioan scrie Evanghelia pentru a-i convinge pe oameni să imite ceea ce a făcut Toma, când L-a numit: „Domnul meu şi Dumnezeul meu” (vezi cartea „Trinitatea în lumina revelaţiei” p.159).
Dacă citim contextul ne dăm seama că Toma rosteşte aceste cuvinte într-o stare emoţională de mare intensitate, trecând de la necredinţă, la credinţa în învierea Domnului Isus. Astfel afirmaţia lui Toma nu ştim dacă este prin Duhul Sfânt, sau este o afirmaţie emoţională, omenească? Apostolii au avut unele concepţii deformate, şi au făcut unele afirmaţii greşite (vezi: Ioan 14:8,Ioan 14:9; Marcu 10:35-40).
Însă este clar, că acest text (Ioan 20:28) nu susţine un Dumnezeu în trei persoane; chiar dacă exclamaţia lui Toma este inspirată divin, chiar dacă este în armonie cu adevărul, atunci Isus este Dumnezeu, fără însă să ni se explice: în ce sens este Dumnezeu? Este El Dumnezeu ca Tatăl, ca îngerii, este El un Dumnezeu între îngeri şi Tatăl ?
Pe baza cărţii Evanghelia după Ioan, după cum am văzut până aici, Isus este declarat ca fiind Dumnezeu, dar nu în sensul în care este Tatăl, astfel cu siguranţă că Toma nu a susţinut că Isus este deo-Fiinţă cu Dumnezeu Tatăl.
Faptul că Toma l-a numit pe Isus: Domn şi Dumnezeu nu a greşit, ţinând cont de faptul că apostolul Ioan (precum şi alte personaje ale Bibliei), la numit pe un înger „Domnul meu” (Judecători 6:13; Apocalipsa 7:14), şi nu a păcătuit, nu a comis idolatrie faţă de înger, această declaraţie: „Domnul meu”, nu a fost un act de infidelitatea faţă de Cristos, cu toate că Isus este singurul Domn (1Corinteni 8:6). De ce nu a comis Ioan şi alţii idolatrie? Deoarece Ioan şi alţii, au făcut distincţia dintre Înger ca Domn şi Isus ca Domn, cu siguranţă că ei nu l-au numit pe înger: ‚Domn’ în sensul în care este Isus, ‚Domn’.
În mod asemănător, noi puteam să Îl numim pe Isus ‚Dumnezeul meu’, fără a comite idolatrie sau a fi infideli Tatălui, dacă facem disctinţia dintre felul în care este Isus: ‚Dumnezeu’, şi în sensul în care este Tatăl: ‚Dumnezeu’!
Astfel este corect să-l numit pe Isus: ‚Domnul şi Dumnezeul nostru’, nu vom greşi, dacă vom ţine cont de întreaga învăţătură a Scripturii care-L numeşte pe Isus: ‚Dumnezeu puternic’, ‚Dumnezeu Cuvântul’, Dumnezeu unic-născut’ şi dacă noi, atunci când Îl vom numi pe Isus: „Dumnezeul meu”, vom înţelege prin această afirmaţie, că Isus este un Dumnezeu inferior Tatălui, şi nu Dumnezeul Suprem care este Tatăl şi care este de fapt şi Dumnezul lui Isus (Ioan 20:17; Efeseni 1:17; Apocalipsa 3:12).
Este interesant că Isus este un Dumnezeu, care are un Dumnezeu al Lui, ceea ce contrazice doctrina trinităţii, că cele trei persoane sunt egal divine.
Această idee ar sugera că Tatăl despărţit de Fiul este Dumnezeu, ceea ce nu este posibil în doctrina trinităţii în care Dumnezeu este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, nu doar Tatăl?!

 

 

Iar dacă apostolul Ioan care a scris cartea, ar fi susţinut doctrina trinităţii, ar fi avut ocazia să comenteze această exclamaţie, arătând mai ales în acest context, că Isus este Dumnezeu deplin ca Tatăl, dar el spune altceva ca concluzie la cartea sa, el spune sub inspiraţie divină: „Dar acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, FIUL LUI DUMNEZEU… Deci Ioan ca concluzie la cartea sa şi la întâmplarea cu Toma, trage concluzia că Isus este Fiul lui Dumnezeu, şi nuDumnezeul absolut şi suprem.