Introducere:
Dumnezeu a poruncit ca încă în prima parte a Bibliei, în legea lui Moise, să se consemneze următorul avertisment: „Să nu adăugaţi la cuvântul pe care vi-l poruncesc eu şi să nu scădeţi din el, ca să păziţi poruncile Domnului Dumnezeului vostru pe care vi le poruncesc...Luaţi seama să faceţi orice lucru pe care vi-l poruncesc; să nu adăugaţi la el şi să nu scădeţi din el” (Deuteronom 4:2; Deutoronom 12:32 GBV). El ştia că tendinţa omului este să scoată sau să adauge la Cuvânt, fie falsificând Cuvântul scris, fie nerespectându-l în întregime.
Acelaşi avertisment s-a dat şi în Proverbe 30:6, şi în Apocalipsa 22:18-19.
Şi întradevăr unii copiatori de-a lungul timpurilor au introdus cuvinte în plus, pentru a influenţa înţelesul textului în conformitate cu propria lor interpretare (vezi de pildă: 1Ioan 3:13b; Efeseni 5:30b). Apoi, dacă copiatorii au observat că vreun evanghelist prezintă acelaşi eveniment prin cuvinte mai puţine decât altul, ei au adăugat în textul mai scurt, cuvintele care sunt redate în textul mai lung. Exemplu: la rugăciunea Tatăl Nostru, redată de Luca în: 11:1-4, copiatorii au adăugat mai târziu cuvintele pe care aceeaşi rugăciune le are în plus în redarea lui Matei 6:9-13.
Scribi fie luând, fie adăugând fraze sau cuvinte care socoteau ei, „că este spre uşurarea înţelegerii textului”, fie au introdus pasaje din cărţile apocrife care erau senzaţionale, învăţături ieşite din comun, căci la oameni le place asemenea pasaje ca Marcu 16:9-20, unde se vorbeşte de a bea otravă, sau a lua în mână şerpi.
Unii copiatori au scos cuvinte, de pildă, au scos cuvântul: „Dumnezeu” din Iuda 1:4, ca să susţină doctrina trinităţii, precum că Isus este singurul „Stăpân şi Domn” !?! Sau au înlocuit unele cuvinte cu altele, de pildă , au înlocuit în Ioan 1:18, „dumnezeu unic-născut”, aşa cum apare în cele mai vechi manuscrise cu: „Fiul unic-născut”. Sau „Cel care s-a arătat în carne”, cu „Dumnezeu care s-a arătat în carne” (1Timotei 3:16).
Dr. CR Grigore, care se ocupă cu critica textuală ne aminteşte: „manuscrisele greceşti din textul Noului Testament au fost modificate de multe ori de scribi, care au pus în ele lecturi care le au fost familiare...” (Canon şi Textul NT 1907, pg.). 424.
Toate aceste modificări ale textului sacru, nu sunt altceva decât atacuri ale satanei care doreşte să semene învăţăturile lui (comp. Geneza 3:5, cu Matei 13:25), prin aceşti scribi care au scos, modificat sau adăugat fraze la Cuvântul scris al lui Dumnezeu.
În acest articol vom analiza două exemple de falsificare din Evanghelia după Matei, dar mai înainte să analizăm modul cum ne-a parvenit această evanghelie:
Scriitorii „creştini” vechi atribuie unanim pe cea dintâi dintre cele patru Evanghelii: discipolului Matei. Dovezi interne arată ca aceasta carte a fost scrisă evident de un iudeu convertit la creştinism. Aşa a fost Matei (Matei 9:9; comp. cu Marcu 2:14). Fiind vameş înainte de chemarea lui ca discipol, el era obişnuit cu păstrarea de rapoarte scrise, fără îndoială o calificare pentru cineva care compune o naraţiune istorică. Referirea modestă la sine cu prilejul mesei ce a luat-o Isus în casa lui (Matei 9:10; comp. cu Luca 5:29) este comparabilă cu felul în care Ioan (Ioan 21:24) şi poate Marcu (Marcu 14:51,Marcu 14:52) se referă la sine şi, deci, poate fi o mărturie cu privire la faptul că el este autorul primei evanghelii.
Cam pe la anul 140 d.C., Papias din Hierapolis, aşa cum este citat de Eusebiu (Church History, III. 39, în Nicene and Post-Nicene Fathers, seria a II-a, vol. 1, p. 173, spunea că: „Matei a scris oracolele (spusele) în limba ebraică şi fiecare le traducea după cum putea”. Irineu, o jumatate de secol mai târziu, aşa cum este citat de Eusebiu (Church History, v. 8, in Nicene and Post-Nicene Fathers, seria a II-a, vol. 1, p. 222) spune: „Matei a publicat Evanghelia sa între evrei în propria lor limba, în timp ce Petru şi Pavel predicau şi intemeiau biserica din Roma.”
Ieronim spune: „Matei, numit şi Levi, care din vameş a devenit apostol, a fost primul care a compus o Evanghelie despre Cristos în Iudeea, în limba ebraică şi cu caractere ebraice, în folosul celor circumcişi care au crezut…În plus, Evanghelia în ebraică se află şi astăzi în biblioteca din Cezareea, pe care martirul Pamphilius a întocmit-o cu mare grijă. Nazarinienii din oraşul sirian Berea care se folosesc de acest text ebraic mi-au acordat permisiunea să-l copiez ” (Despre bărbaţi iluştrii cap. III).
În prezent sunt trei surse de restabilire a originalului:
1) Textul ebraic păstrat prin versiunile ebraice.
2) Textul grecesc.
3) Traduceri ale Evangheliei lui Matei în alte limbi.
Unele modificări din Evanghelia Matei şi Marcu, au fost făcute timpuriu, la începutul sec. II d.C. de asemenea să nu uităm că unele probleme erau şi de traducere din ebraică în greacă, Papias, citat de Eusebiu spunea că: „Matei a scris oracolele (spusele) în limba ebraică şi fiecare le traducea după cum putea”.
Să vedem în continuare un prim exemplu de interpolare:
Matei 27:52,Matei 27:53: „şi mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor care adormiseră au înviat; şi, ieşind din morminte, după învierea Lui, au intrat în sfânta cetate şi s-au arătat multora”.
În Manuscrisul Sinaitic nu apare: „mormintele s-au deschis”, şi nici: „au intrat”.
În manuscrisele existente care nu sunt timpurii, fiind vorba de manuscrise din sec IV d.C. şi de după sec. IV d.C. acest pasaj apare, cât şi în scrierile unora din sec. II d.C., ceea ce denotă că foarte devreme această interpolare s-a strecurat în textul sacru. De unde ştim că Matei 27:52-53 este o interpolare?
Textul ridică multe probleme, ca de pildă: care sfinţi au înviat? Cum i-au recunoscut oamenii că sunt sfinţi? De cei ceilalţi evanghelişti sau scriitori ai Bibliei nu pomenesc episodul? De asemenea, nici Pavel sau alţii, nu-l includ în argumentarea lor în ce priveşte: învierea lui Isus şi învierea morţilor? De ce Josepus Flavius istoricul evreu nu pomeneşte de o înviere a sfinţilor din Scripturile ebraice? Cum, ar fi neglijat apostolul Petru să menționeze în discursul său la doar cincizeci de zile după învierea lui Isus, această dovadă a învierii în faţa celor prezenţi la Penticostă? Ce au făcut „sfinţii înviaţi” din ziua morţi până la o zi după înviere, de nu s-au arătat decât: „după învierea Lui”?!?
Ideea din acest pasaj apare în „evanghelile apocrife”, de pildă în ev. după Petru este scris: „Iar pământul s-a cutremurat şi spaimă mare s-a făcut.” (VI 21), iar în ev. apocrifă a celor doisprăzece, la CAP.LXXXII CRUCIFICAREA, v. 27, se spune: „Iată că a fost atunci tunet mare şi fulgere, iar catapeteasma Sfântului lăcaş a căzut sfâşiindu-se în două de sus până jos, pământul s-a cutremurat şi pietrele s-au despicat”.
După unii acest pasaj problematic, este luat din Ev. Nazarienienilor (ebioniţilor, nazarinienilor), numită şi: „Evanghelia după evrei” este o prelucrare a evangheliei originale a lui Matei, pentru ebioniţi şi secta lor.
Astfel, acest pasaj este luat probabil din ev. apocrife şi interpolat după unii la începutul sec. II d.C. în Evanghelia după Matei. Apostolul Pavel a avertizat de faptul că unii îşi vor îndrepta mintea faţă de „basme evreieşti” (Tit 1:14 BCR).
Revenind la învierea sfinţilor, de fapt, conform adevărului, sfinţii din Scripturile ebraice nu au putut învia atunci, ei vor învia la sfârşitul mileniului la partea de moştenire (Apocalipsa 20:5; Daniel 12:13), ei aşteaptă „să dobîndească o înviere mai bună”, decât o înviere pentru o viaţă trecătoare (Evrei 11:35-39).
Acest pasaj din Matei 27:52-53, este o interpolare timpurie, căci în toate timpurile au fost oameni care „şi îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor abate spre basme” (2Timotei 4:4).
Un alt pasaj modificat relativ repede adică în sec. II d.C este:
Matei 28:19: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezîndu-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v’am poruncit. Şi iată că Eu sînt cu voi în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului”.
Câteva argumente, că fraza: „botezîndu-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh”, este o interpolare / falsificare:
1) Argumente manuscris:
Există câteva zeci de manuscrise în greacă şi latină care susţin această formulă de botez, însă nici un manuscris înainte de conciliul de la Niceea (325 d.C.). Toate manuscrisele provin cel mai devreme din sec. IV d.C.
Este curios, că cu toate că în muzee există manuscrise din sec. II şi III d.C şi mici fragmente din sec. I d.C. totuşi acestea nu conţin partea cu Matei 28:19. Oare de ce? Nu ştim dar se pot emite tot felul de ipoteze.
Apoi, aceste manuscrise, au în conţinutul lor: botezul în Numele lui Isus (Fapte 2:38; 8:16; 10:48; 19:5; Romani 6:3; 1Corinteni 1:12-13; Galateni 3:27). Orice încercare de armonizare este forţată, între a scufunda în numele unei persoană sau în numele a trei persoane. Tatăl şi Fiul au nume distincte: Proverbe 30:4; Apocalipsa 14:1.
Pasajul cu botezul trinitar este o interpolare.
Conybeare un erudit în critica textuală, declară: „In cazul pe care l-am examinat (Matei 28:19), trebuie notat ca nici un singur manuscris sau o versiune mai antica n-a păstrat pentru noi o citare intacta. Dar asta nu e o surpriza pentru noi, aşa cum Dr. C.R.Gregory, unul din cei mai mari critici textuali, ne aduce aminte ca manuscrisele Greceşti ale textului Nou Testamental deseori au fost alterate de scribi, care au adăugat citări care erau familiare pentru ei, şi despre care credeau ca sunt adevărate citări.”
Pe lângă toate acestea, el afirmă: „In singurul Codice (versiune) în care am fi avut păstrată o versiune mai veche, şi anume versiunea Siriacă Sinaitic şi în manuscrisul cel mai vechi Latin, paginile care conţin sfârşitul lui Matei sunt dispărute.”( F.C. Conybeare).
O altă lucrare declară: „În ceea ce priveşte MSS greacă., Nu există nici unul dincolo de-al patrulea-lea [din secolul al patrulea, există două: Vaticanus şi Sinaiticus --- AMBELE corupte.. Altele ...sunt de la 5a-lea şi] în sus, şi se pare clar, că partea siriană a Bisericii nu ştia nimic de aceste cuvinte” (Studii ale Cuvântului privind Duhul Sfânt, p. 48).
Un Manuscris în ebraică, din secolul XIV d.C. (1380) ce conţine Evanghelia după Matei pe nume: Shem–Tob, redă diferit Matei 28:19. Acest manuscris a fost confiscat de Biserica Catolică de la evrei, şi se presupune a fi o copie după un manuscris din primele patru secole. Profesorul George Howard, care a făcut cercetări ample cu privire la această chestiune, sugerează că „Textul ebraic al lui Matei copiat de Shem - Tob datează cam din primele patru secole ale erei creştine”. (Vezi şi New Testament Studies, volumul 43, nr. 1, ianuarie 1997, paginile 58-71). În acest manuscris, textul din Matei 28:19,Matei 28:20 este redat astfel: „Duceţi-vă şi învăţaţi să continue toate lucrurile pe care eu vi le-am poruncit vouă în etern”.
În traducerea modernă „Evanghelia Ebraică după Matei” (ediţia I - 1995, iar ediţia II - 2000), versiunea aceasta biblică, e în ebraică paralel cu traducerea în engleză, şi este făcută de profesorul G. Howard, după mai multe manuscrise ebraice ale Evangheliei după Matei. Pe pagina X şi XI a introducerii în Evanghelia ebraică a lui Matei, de G. Howard, prezintă cele 9 manuscrise Shem-tob folosite în studiile sale, care sunt nouă manuscrise separate ale versiunii Matei al lui Shem-tob. Cu excepţia lui Shem Tob din 1380-1385 d.C, celelalte manuscrise sunt din secolele 15-17 d.C.
O altă filieră ebraică este „Evanghelia după Evrei”, care este Evanghelia ce o foloseau ebioniții o sectă a creştinismului după spusele lui Ieronim. În Volumul VI (6) -„Texte coptice amestecate în dialectul egiptean superior”, editat cu traducerile engleze aferente de E.A. WALLIS BUDGE. Acest volum dublu de 1490 de pagini, cuprinde textele care s-au găsit în 15 manuscrise, după cum urmează: 6780, 6781, 6782, 6784, 6799, 6800, 6801, 6806 a, 7021, 7023, 7027, 7028, 7029, 7030, 7597. Din aceste manuscrise, 8 au fost scrise înainte de sfârşitul secolului X d.C., 5 în prima jumătate a secolului XI d.C., şi doua în a doua jumătate a secolului XI d.C.
Acest volum, conţine o discuţie din secolul IV d.C., la pagina 637, o dispută între patriarhul Cyrill (315-386 d.C.) din Ierusalim şi un călugăr pe nume Annarikhus ce deţinea „Evanghelia după Evrei”. Acest călugăr a citat o frază din Evanghelie, şi anume: „Mergeţi înainte în lumea întreagă şi învăţaţi toate naţiunile în numele meu în orice loc.” (Matei 28:19 cum e citat în: E. Bulge, Miscellaneous Coptic Texts, 1915, p. 637).
El a citat din versiunea luată de Ieronim de la nazarinienii (ebioniţii), din oraşul sirian: Berea, şi apoi păstrată în biblioteca pe are o colecţionase Pamfil la Cezareea (vezi lucrarea scrisă de Ieronim: De viris inlustribus cap. III).
Eusebiu din Caesarea (Cezareea), a fost un istoric creştin al secolului IV, care a avut acces la cea mai mare colecţie de scrieri anti-nicene, pe care în parte le avem şi în zilele noastre, biblioteca care a fost iniţiată de Origen şi Pamphilus.
Observăm că în nici una din variantele ebraice nu apare fraza: „botezîndu-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh”. Ea este o interpolare timpurie, şi această interpolare a avut loc în sec. II d.C. Astfel în Enciclopedia Britanică, Vol. 3, pag. 365, se afirmă că botezul a fost schimbat din „Numele lui Isus”, în cuvintele „Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt” în secolul al-II-lea.
Hastings Encyclopedia of Religion, Vol. 2, pag. 377, 389, spune: Botezul creştin a fost întotdeauna realizat folosind cuvintele „în Numele lui Isus”...până pe vremea lui Iustian Martirul.
2) Alte argumente:
Fraza: „botezîndu-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh”, este o interpolare grosolană şi o imposibilitate teologică potrivit cu adevărul întregi Scripturi!
În primul rând, dacă se va studia textul grecesc al acestui pasaj, observăm că nici cuvintele ‚botezându-i’ (pe ei, la masculin, în greacă: autous) şi ‚învăţându-i’ (pe ei, la masculin, în greacă: autous), nu se acordă în gen cu ‚naţiunile’ (în greacă: ta ethne, la neutru). Ca să fie un acord, în gen, în loc de autous, ar trebui să fie auta.
Vezi în acest sens, nota de subsol de la Noul Testament şi Psalmii, traducerea tipărit în 1993 de Societatea: Christliche Literatur – Verbreitung, care spune la n.s.: „Cuvântul „botezându-i” nu se acordă în gramatical cu naţiunile (în gr. Neutru), ci cu cei care au devenit ucenici (botezându-i – în gr. Masculin)...”
Atunci când acest pasaj a fost modificat, nu s-a ţinut cont de gen, şi trecând chiar peste gramatica din limba greacă au interpolat fraza: ,,botezându-i în numele Tatălui, al Fiului, şi al Duhului Sfânt”.
În al doilea rând, nimeni nu poate face ucenici „botezându-i”, ca apoi să-i învăţăm „să păzească tot ce v’am poruncit” !!! Ucenicii sau discipolii se fac prin învăţătură, şi doar după aceea aceştia sunt botezaţi. Conform Scripturii, deci devii ucenic prin învăţătură căci este scris despre Domnul, că: „Isus face şi botează mai mulţi ucenici decât Ioan” (Ioan 4:1). Este interesant că Scriptura nu spune: „face ucenici prin botez”? Nu prima dată Domnul Isus făcea ucenici prin învăţătură şi apoi după ce deveneau ucenici, după ce Îl urmau, îi boteza!
În al treilea rând, în 1Petru 3:21, în Noua Traducere românească 2007, găsim scris: „aceasta este o imagine a botezului, care vă mântuieşte acum – el nu este o îndepărtare a murdăriei de pe trup, ci răspunsul unei conştiinţe bune înaintea lui Dumnezeu – prin învierea lui Isus Cristos”. La n.s. Se explică: „Sau: promisiunea (în sensul de angajament); sau: cererea”. Din acest text observăm şi învăţăm că botezul are loc prin învierea lui Isus, dar botezul este un răspuns (o cerere, un angajament) adresat „către Dumnezeu”. Nu putem adresa acest botez lui Dumnezeu Tatăl, în Numele lui Dumnezeu!?! După cum nu putem face o rugăciune, o cerere către Dumnezeu în Numele lui Dumnezeu! O astfel de rugăciune nu ar fi ascultată!
Biblia spune clar: „orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea” (Ioan 15:16; 16:23). De aceea botezul se face doar în Numele lui Isus Mijlocitorul, către Dumnezeu Tatăl, El este Cel ce acceptă răspunsul nostru prin botez la dragostea Lui şi ne dă Spiritul Sfânt în botez.
Să trecem la un alt pasaj interpolat:
După Marcu 16:8, există două închieiri, una lungă, care este o interpolare timpurie, şi una scurtă care este o interpolare târzie.
În cea lungă găsim anumite lucruri ce nu concordă cu spiritul şi adevărul Scripturilor, cum că: „vor lua în mâini şerpi, iar dacă vor bea ceva aducător de moarte nu-i va vătăma deloc”. Ceea ce ar denota că „credincioşii” vor ispiti pe Dumnezeu! Ceea ce este contrar învăţăturii lui Isus (Matei 4:7).
Unii carismaticii i-au în mână şerpi şi îi duc la locaşul lor de cult pentru a demonstra că sunt „credincioşi”, şi alte grupuri chiar în România am auzit de grupuri ce beau otravă pentru a demonstra credinţa lor.
Toată această „credinţă” însă este una falsă, bazată pe un cuvânt omenesc de factură demonică care duce pe oameni în rătăcire, care nu este decât zizania profeţită de Isus că se va strecura în sămânţa bună (Matei 13:25).
Adunarea lui Dumnezeu are datoria şi repsonsabilitatea, să apere Cuvântul inspirat, să-l păstreze nealterat şi să demaşte şi să scoată cuvintele strecurate pe furiş, acele erezii nimicitoare care Îl tăgăduiesc pe Stăpânul care i-a cumpărat (2Petru 2:1).
Argumente din manuscrise că Marcu 16:9-20 este o interpolare:
În Noua Traducere românească 2007, acest pasaj este pus în paranteze (). La nota de subsol se precizează:
„Cele mai importante şi mai timpurii mss încheie Evanghelia cu v. 8; câteva mss greceşti, nu foarte importante (sec. VII-IX), conţin un epilog scurt al Evangheliei, înaintea celui lung (vs. 9-20): Ele le-au spus pe scurt celor din anturajul lui Petru tot ceea ce li se poruncise. După aceste lucruri, Isus Însuşi a trimis, prin ei, de la răsărit la apus, proclamarea sfântă şi nepieritoare a mântuirii veşnice. Amin; o versiune latină veche (sec. II) conţine numai acest epilog scurt.
V.9 Versetele 9-20: Cele mai multe mss conţin acest epilog lung, care nu apare însă în cele mai importante şi mai timpurii mss. Acest lucru, împreună cu faptul că vocabularul şi stilul acestuia sunt diferite de restul evangheliei, a dus la concluzia că materialul a fost compus în prima jumătate a sec. II (deoarece el este citat de Irineu şi Tatian, sec. II), probabil ca un rezumat al materialului referitor la apariţiile lui Isus după înviere, bazat în general pe Lc. 24 şi In. 20. Cel mai probabil, epilogul original al Evangheliei s-a pierdut”.
În Noul Testament catolic, tradus de Emil Pascal, ed II, Paris 1992, spune la nota de subsol: „9 Versetele 9-20 ridică o problemă importantă. Textul nu apare ca o continuare a v.8,...Izbitor este şi faptul că nu se vorbeşte de apariţiile lui Isus în Galilea, ceea ce nu concordă cu promisiunea făcutăă de Isus în Mc 14,28 şi 16,7. Pe lângă toate acestea textul lipseşte în unele manuscrise de însemnătate primordială”.
Putem preciza că manuscrisele care omit versetele 9-20, sunt următoarele: אּ ( SINAITICUS – sec. IV d.C.), B (VATICANUS – secolul 4 d.C.), 304 (anul=?); Cop_sa_ms (COPTIC SAHIDIC – secolul 4 d.C.); Arm_mss (ARMEAN – secolul 5 d.C.); Geo 1 (GEORGIAN 1 - o revizuire a traducerii georgiene secolul 9 d.C.); Geo A (GEORGIAN A – secolul 10 d.C.).
Există un manuscris Palimpsest (manuscrisele Palimpsest, sunt acele manuscrise de pe care s-a șters sau s-a ras scrierea inițială pentru a se putea utiliza din nou și pe care se mai văd urmele vechiului text) din sec. II – III d.C., în limba siriacă, unde Marcu 16:8, apare la mijlocul coloanei din stânga, se găseşte apoi o linie formată din mici cerculeţe, urmată de un mic spaţiu şi chiar sub el începe Evanghelia după Luca.
Deci este clar că nici închierea scurtă nici cea lungă, nu face parte din Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu!