Adunarea (ekklesia) lui Dumnezeu Îl are pe Dumnezeul Bibliei (Ioan 17:3,Ioan 17:17), pe Cristosul Cel Viu şi adevărat (1Corinteni 1:2; 1Tesaloniceni 1:1), şi pe Duhul Sfânt (Fapte 9:31). Ea are Evanghelia Domnului Isus (Fapte 5:42; Romani 15:19), Evanghelia veşnică (Apocalipsa 14:6), ea are învăţătura lui Dumnezeu (Ioan 7:16-18; 2Ioan 1:9), ea păzeşte credinţa care le-a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna(Iuda 1:3 - Noua Traducerea Românească 2007 - sigla NTR).

Adunarea lui Dumnezeu a fost născută prin Cuvântul lui Dumnezeu, ea nu se abate de la Cuvântul Evangheliei, ea rămâne la învăţătura lui Cristos, nu o i-a înainte (2Ioan 1:9), ea stăruie în învăţătura apostolilor (Fapte 2:42).

Orice om poate deosebi adunarea lui Dumnezeu, cea biblică, de o grupare religioasă, cercetând învăţătura acelei grupări, dacă ea corespunde cu ceea ce este scris în Biblie sau nu?

Se poate cerceta: roada, comportamentul, faptele unei grupări, dacă corespund sau nu cu comportamentul învăţat de Cristos, căci Însuşi Domnul a spus: Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini, sau smochine din mărăcini?Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune – Matei 7:16-18.

Cu o altă ocazie Domnul a spus: Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sînteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii – Ioan 13:34,Ioan 13:35.

Pe lângă comportament, se mai poate cerceta manifestările spirituale, dacă sunt de la Duhul Sfânt sau de la alte duhuri, dacă sunt daruri spirituale date de Dumnezeu sau daruri contrafăcute de Satan (comp. Cu 1Tesaloniceni 5:19-21; 1Ioan 4:1).

Însă dacă învăţătura sau doctrina unei grupări, nu corespunde cu Biblia, atunci şi roadele şi manifestările spirituale sunt de la alte duhuri, nu de la Duhul Sfânt. Este imposibil ca un izvor de apă să producă şi apă amară şi apă dulce (comp. cu Iacob 3:11).

Prin urmare, acest material nu va analiza, roada cultului penticostal sau comportamentul penticostalilor, ci voi anliza învăţătura, doctrina, crezul, dacă ea este biblică sau nu!

Însuşi Domnul Isus a spus în Ioan 7:17Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu, sau dacă Eu vorbesc dela Mine”.

Prin urmare, dacă suntem sinceri, vom ajunge să cunoaştem dacă o învăţătură este de la Dumnezeu sau nu!

Apostolul Petru, le scrie creştinilor următorul avertisment: Însă, în popor, s-au şi ridicat profeţi falşi, cum şi între voi vor fi învăţători falşi, care vor strecura erezii distrugătoare şi-L vor nega pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, aducând astfel asupra lor o distrugere năprasnică. Mulţi îi vor urma în depravările lor; din cauza lor calea adevărului va fi batjocorită. În lăcomia lor, vor încerca să profite de voi prin cuvântări născocite...”. Apostolul Petru avertizează că vor exista învăţători falşi, care vor strecura erezii, şi învăţând ceea ce Domnul nu a învăţat, implicit ei se vor lepăda de Domnul Adevărului!

Creştinul este chemat de Dumnezeu să vegheze şi să păstreze singura credinţă (Efeseni 4:5), cea adevărată (Tit 1:1), învăţătura cea sănătoasă (1Timotei 6:3), căci alt fel, a crezut în zadar (1Corinteni 15:1,1Corinteni 15:2)!

Un grup care nu are învăţătura lui Dumnezeu, ci are un amestec, de grâu cu paie (Ieremia 23:28), de erezii şi lucruri luate din Biblie, nu poate fi adunarea lui Dumnezeu! Deoarece este scris: Nu ştiţi că puţină drojdie dospeşte tot aluatul? (1Corinteni 5:6 NTR). Iar în altă parte: Aşa cum muştele moarte strică şi fermentează untdelemnul negustorului, tot aşa puţină nebunie copleşeşte înţelepciunea şi slava - Ecleziast 10:1.

Apoi, adunarea lui Dumnezeu este născută din Cuvântul adevărului (Iacob 1:18), dintr-o sămânţă bună, nu dintr-o sămânţă impură (corcită), ea, este curăţită de Cristos prin Cuvânt (Efeseni 5:26,Efeseni 5:27). Ea trebuie să ajungă în final la  cunoaşterea Fiului lui Dumnezeu, la omul matur şi la măsura maturităţii plinătăţii lui Cristos – Efeseni 4:13. Este aceasta ţinta adunării tale? Desăvârşirea în cunoştinţă şi în toate!

Chiar dacă vine şi amăgirea, duhuri de înşelare, ea primeşte mustrarea, se pocăieşte, se îndreaptă (Apocalipsa 2:14-16; 3:1-3). Iubite cititor, acceptă corectarea adunarea unde mergi? Dacă li se arată cu Biblia că au învăţături greşite, se corectează ei, îşi revizuiesc crezul? Se pocăiesc?

Să vedem în continuare:

O CERECETARE A „MĂRTURIEI DE CREDINŢĂ A CULTULUI PENTICOSTAL”, PRIN PRISMA BIBLIEI!

Ce se spoate spune despre doctrina Cultului penticostal? Cultul penticostal pretinde că este „Biserica lui Dumnezeu apostolică”! Însă, a primit cultul penticostal învăţătura lui Cristos dată prin apostoli? Este „Mărturia de credinţă a cultului penticostal”, în armonie cu adevărul biblic?

Să analizăm în continuare câteva puncte din această mărturie de credinţă [voi reda fără diacritice aşa cum am găsit mărturia pe internet]:

Prima şi cea mai importantă doctrină din Biblie, este doctrina despre Dumnezeu.

I) Ce învaţă penticostali despre Dumnezeu?

Voi reda mai jos din mărturia de credinţă penticostală pasajul ce mărturiseşte despre Dumnezeu:

 

2. Noi credem intr-un Dumnezeu in trei persoane: Tatal, Fiul si Duhul Sfant.

A. Dumnezeu Tatal

S-a descoperit in vechime slujitorilor Sai ca un Dumnezeu care nu depinde de cineva, zicand : ‘Eu sunt Cel ce sunt ‘(Exod 3:14); Dumnezeu este Duh (Ioan 4:24), viata (1Timotei 6:13-16; Fapte 17:25-28), lumina (1Ioan 1:5), iubire (1Ioan 4:8), intelepciune (Ieremia 10:12), dreptate si sfintenie (Apocalipsa 5:3 si 4:8); Dumnezeu este viu si vesnic (Psalm 84 :2; Deuteronom 33:27; Isaia 40:28), El este bun (Marcu 10:18), desavarsit (Matei 5:48), indurator (Deuteronom 4:31; Iacob 5:11), credincios (2Timotei 2:13), indelung rabdator (Romani 2:4). El nu poate fi vazut, nici patruns de mintea omeneasca (1Ioan 4:12 ; Iov 11:7-9). El poate fi cunoscut prin Isus Hristos, prin duhul Sfant, prin Sfanta Scriptura (1Ioan 5:20; 1Corinteni 2:10-11), prin creatiune (Romani 1:19-20; Isaia 40:26) si prin purtarea Sa de grija pe care o are fata de noi (1Petru 5:7).

B. Dumnezeu Fiul

Domnul nostru Isus Hristos este vesnic (Evrei 13:8). Exista din vesnicie (Ioan 17:5) si este unicul Fiu nascut din Tatal, « Cel intai nascut din toata zidirea » inaintea oricarei fapturi (Coloseni 1:15-17; Ioan 1:2-3). El este adevaratul Mesia (Mantuitor) care a fagaduit, implinitorul Legii si a profetilor Vechiului Testament (Luca 2:26-27)
El este fiul lui Dumnezeu (Luca 1:32) si totodata si Fiul omului (Matei 9:6; Marcu 2:28). Prin Duhul Sfant S-a intrupat si S-a nascut prin fecioara Maria (Luca 1:34-35), venind in lume ca om. El ni L-a descoperit pe Dumnezeu ca Tata (Matei 5:16 ; Ioan 4:23). «Fiul lui Dumnezeu s-a aratat ca sa nimiceasca lucrarile diavolului.» (1Ioan 3:8).
El a venit pe pamant sa ridice pacatele celor ce vor crede in El (Ioan 1:29), sa sufere (Isaia 53:3-10; Matei 16:21), sa moara pentru noi (Romani 5:8), sa ne impace cu Dumnezeu (Coloseni 1:20), sa ne mantuiasca (Ioan 12:47).Sangele lui Isus ne curateste de orice pacat (1Ioan 1:7). A inviat in a treia zi dupa Scripturi (1Corinteni 15:4). S-a inaltat la cer si sade la dreapta lui Dumnezeu (Mar. 16:19). El mijloceste pentru credinciosi, pregatindu-le loc in cer (Ioan 14:3). El este Cel dintai inviat dintre cei morti (Coloseni 1:18). Prin inviere a primit un corp schimbat intr-o stare de slava (Ioan 20:12-20; Filipeni 3:21). El va veni a doua oara pentru ridicarea Bisericii Sale de pe pamant si pentru judecata lumii (Matei 25:31-33). El este judecatorul celor vii si al celor morti (Fapte 10:42; Ioan 5:22
c. Dumnezeu Duhul Sfant
Duhul Sfant, numit si Duhul lui Dumnezeu si mangaietorul sau Duhul Adevarului (Ioan 14:26), este a treia persoana din Sfanta Traime (1Corinteni 12:3-6; 2Corinteni 13:14). El a fost de la inceput, a conlucrat cu Tatal si cu Fiul la creatiune (Geneza 1:2).
Lucrarea si natura Sa sunt absolut nepatrunse de mintea omeneasca, dupa cum de nepatruns de mintea omeneasca dupa cum de nepatruns este Dumnezeu Insusi. Prin Duhul Lui Dumnezeu si prin suflarea Sa sunt facuti toti oamenii. Prin El toate fapturile primesc viata (Iov 33:4). Oamenii lui Dumnezeu din vechime au vorbit si au scris Cuvantul lui Dumnezeu, fiind «Manati de Duhul Sfant » (2Petru 1:21); La Cinzecime (Rusalii), Duhul Sfant S-a pogorat asupra credinciosilor dupa ce Domnul Isus Isi incheiase misiunea pe pamant si Se inaltase la cer (Fapte 2:1-4). Ucenicii au fost umpluti cu Duhul Sfant si din acea zi au fost insotiti de lucrari supranaturale: semne, minuni, vindecari si felurite daruri (Evrei 2:4; Mar. 16:17-18). El este calauzitorul Bisericii lui Dumnezeu nou-testamentale din ziua Rusalilor (Cinzecimii) pana la rapirea ei (Ioan 16:13). Duhul Sfant astazi alege (Fapte 13:2 ;20 :28), invata (Ioan 14:26), umple (Fapte 2:4 ; 4:31 ) imbraca (Luca 24:49) si trimite in lucrare pe slujitorii lui Dumnezeu (Fapte 12:19-20; 8:29). Prin Duhul Sfant omul primeste nasterea din nou (Ioan 3:5-8; Tit 3:5), primeste viata vesnica (Galateni 6:8), poate trai dupa voia lui Dumnezeu (Romani 8:6-10), intelege Sfanta Scripura si lucrarile lui Dumnezeu (1Corinteni 2:9-14). Dumnezeu da darul Sfantului Duh celor care se pocaiesc, Il asculta si Il primesc pe Isus Christos ca Mantuitorul lor personal (Fapte 2:38; 5:32; Ioan 7:37-39). Duhul S-a infatisat sub forma unui porumbel (Matei 3:16). Umplerea cu Duhul Sfant a fost insotita de manifestari fizice exterioare: limbi de foc (Fapte 2:1-4), vant (Fapte 2:2), cutremur (Fapte 4:31). 

 

Găsim pe paginile Scripturii un Dumnezeu în trei persoane aşa cum mărturiseşte cultul penticostal fără a aduce argumente din Scriptură? Nu! Conform Bibliei, doar Tatăl este Dumnezeu, Isus este Fiul lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt este Duhul lui Dumnezeu, după cum puteţi vedea singuri analizând argumentele următoare:

 

DUMNEZEU ESTE DOAR TATĂL!

Învăţătura clară a Domnului Isus, Îl prezintă pe Dumnezeu ca fiind doar Tatăl.

În Ioan 6:27, El afirmă: Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea, care rămâne pentru viaţa veşnică şi pe care v-o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică, însuşi Dumnezeu, pe el L-a însemnat cu pecetea Lui. Cine este Dumnezeu? Conform afirmaţiei lui Isus: Tatăl este  însuşi Dumnezeu!

Tot la fel în Ioan 6:45, Domnul Isus învaţă: În proroci este scris: „Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu.” Aşa că oricine a ascultat pe Tatăl şi a primit învăţătura Lui, vine la Mine”. Domnul Isus Îl identifică pe Dumnezeu care Îi învaţă pe toţi, cu Tatăl, iar cine a primit învăţătura Lui, vine la Mine. Expresiile: Lui şi Mine, desemnează două persoane distincte. Astfel Dumnezeu nu se arată când ca Tată, când ca Fiu; ci, Tatăl şi Fiul sunt două persoane diferite, şi doar Tatăl este descris de Isus ca Dumnezeu!

În Ioan 8:54Isus a răspuns: „Dacă Mă slăvesc Eu însumi, slava Mea nu este nimic; Tatăl Meu Mă slăveşte, El, despre care voi ziceţi că este Dumnezeul vostru. Domnul Isus descoperă cine este Tatăl Lui, El nu este Altul decât Dumnezeul vostru, al evreilor cu care vorbea Isus, despre care în lege era scris: ca să cunoşti că DOMNUL El este Dumnezeu şi nu este alt Dumnezeu afară de El - Deuteronom 4:35. Iar Acest Dumnezeu era un altul decât Isus, căci Isus precizează că dacă El Însuşi se slăveşte, slava Lui este nimic, doar dacă Altul, adică Dumnezeu (Tatăl Lui) Îl slăveşte, El este trimisul Lui cu adevărat (vezi Ioan 8:42), căci El nu a venit în Numele Lui propriu (Ioan 5:43,Ioan 5:44)!

Domnul Isus, declară în Ioan 17:1,Ioan 17:3, ceva ce contrazice flagrant trinitatea: …Tată, a sosit ceasul!…Şi viaţa veşnică este aceasta: să te cunoască pe tine SINGURUL DUMNEZEU ADEVĂRAT, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu. (Ioan 17:1,Ioan 17:3). Iată! Domnul Isus, declară că Singurul Dumnezeu Adevărat este Tatăl, la care El se ruga. De fapt poate Dumnezeu să se roage la Dumnezeu? Are nevoie Dumnezeu de ceva sau cineva (Fapte 17:24,Fapte 17:25)? Domnul Isus nu a spus că Adevăratul Dumnezeu este El, sau că este: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt; nici că este: Tatăl şi Fiul; ci, El a afirmat că Dumnezeul adevărat este doar Tatăl.

Tot la fel, apostolii au înţeles că Dumnezeu este doar Tatăl, ei învăţau:

1Corinteni 8:5,1Corinteni 8:6Deci, cât despre mâncarea lucrurilor jertfite idolilor, ştim că în lume un idol este tot una cu nimic şi că nu este decât un singur Dumnezeu. Căci chiar dacă ar fi aşa numiţi „dumnezei” fie în cer, fie pe pământ (cum şi sunt într-adevăr mulţi „dumnezei” şi mulţi „domni”), totuşi pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile şi prin El şi noi.

Textul acesta spune clar şi fără echivoc, că pentru creştini nu există decât un singur Dumnezeu; şi că Acesta este: Tatăl, iar Tatăl este o altă persoană diferită de Isus, pentru că de la” El vin toate lucrurile; pe când Isus, are rolul de agent, fiindcă: prin El …sunt toate lucrurile. Cel de la care vin toate lucrurile, este  diferit de Cel prin care vin toate lucrurile!

1Petru 1:2,1Petru 1:3după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul, spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Hristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite! Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos! Iată că şi apostolul Petru, învăţa ca şi Pavel, că Dumnezeu este Tatăl, şi că Acesta este distinct de Isus Cristos şi de Duhul Sfânt!

De fapt, daca citim introducerile de la toate epistolele Noului Testament, vom găsi aproape în toate, această distincţie, între Dumnezeu care este prezentat ca fiind: Tatăl, de Isus Cristos (prezentat ca Fiu sau ca Domn), şi de Duhul Sfânt.

 

Un alt Dumnezeu!

Prin urmare, penticostalii au un alt Dumnezeu decât Dumnezeul Bibliei care este doar Tatăl ceresc şi această minciună nu-L onorează pe Dumnezeu, ci pe tatăl tuturor minciunilor, pe Diavolul (Ioan 8:44 - Today English Version), căci nici o minciună nu vine din adevăr (1Ioan 2:21).

Afirmaţiile Scripturii sunt clare! Şi un copil le poate înţelege, atunci cum cei care pretind că sunt născuţi şi botezaţi cu Duhul Sfânt nu pot vedea şi înţelege!

Conform Bibliei, există un singur Dumnezeu, o singură persoană, iar atunci când El vorbeşte în Biblie, peste tot se exprimă despre Sine la singular (Eu, Mie, al Meu, etc. - Geneza 6:17; 9:9,15; 15:14; Levitic 26:23,Levitic 26:27; Exod 6:7; 13:2), şi nu vorbeşte nicăieri despre Sine la plural (Noi, nostru, etc.).

Numai atunci când vorbeşte cu alţii (ex. Fiul), El spune: „nostru”,„noi” (Geneza 1:26; 3:22). Astfel acest argument ar fi suficient, pentru a arăta că Dumnezeu NU este o pluralitate de persoane (trei persoane).

În plus, Biblia nu numai că ne spune că „Dumnezeu, este unul singur” (Romani 3:30; Galateni 3:20), dar ne spune şi cine este Acel unul singur şi anume Tatăl ceresc, aşa cum am vâzut în pasajele biblice citate.

Biblia nu învaţă de o Fiinţă în trei persoane, Duhul Adevărului nu adevereşte aşa ceva, şi nu este posibil nici din punct de vedere raţional să existe trei persoane, dar o singură fiinţă !?!

Dar ce învaţă Biblia, despre Isus, cine este El?

 

ISUS ESTE FIUL LUI DUMNEZEU:

Penticostali mărturisesc următoarele despre Isus:

b.Dumnezeu Fiul
Domnul nostru Isus Hristos este vesnic (Evrei 13:8). Exista din vesnicie (Ioan 17:5) si este unicul Fiu nascut din Tatal, « Cel intai nascut din toata zidirea » inaintea oricarei fapturi (Coloseni 1:15-16,Coloseni 1:17; Ioan 1:2-3). El este adevaratul Mesia (Mantuitor) care a fagaduit, implinitorul Legii si a profetilor Vechiului Testament (Luca 2:26-27)...

Cultul penticostal Îl numeşte pe Isus: „Dumnezeu Fiul”! Însă această expresia nu este biblică, doar „Dumnezeu Tatăl” apare în Biblie. Dacă apostolii ar fi fost trinitarieni, de cei ei nu au folosit expresia aceasta?

Apoi, crezul penticostal se contrazice singur, pe de o parte afirmă că Isus este din veşnicie, pe de altă parte că este unicul Fiu născut din Tatăl! Dacă Isus este născut nu poate fi veşnic!

O altă afirmaţie în contradicţie cu veşnicia Fiului, este afirmaţia că Isus este „Cel intai nascut din toata zidirea” (vezi: Coloseni 1:15). Ori este zidit sau creat primul de Dumnezeu, ori este veşnic! Cineva veşnic este ne-născut şi ne-creat! Iar conform cu Ioan 1:1-3, El există de la început nu din veşnicie!

Evrei 13:8, nu susţine ideea că Fiul este din veşnicie; ci, că El din momentul venirii în existenţă nu se schimbă veşnic, rămâne permanent Acelaşi!

 

În primul rând, să vedem conform Bibliei, cum a apărut Fiul lui Dumnezeu?

Biblia vorbeşte despre Fiul lui Dumnezeu, în Coloseni 1:13-15, ca fiind„întâi-născut al întregii creaţii” (NTTF – 2008), deci El are un început, El nu este din totdeauna ca Dumnezeu (Psalm 90:2). Fiul este primul creat, după cum reiese şi din Apocalipsa 3:14 (BCR), unde este numit: ,,Începutul creaţiei lui Dumnezeu”. Astfel Biblia, în Coloseni 1:15 şi Apocalipsa 3:14, Îl plasează pe Fiul ca fiind parte din creaţia lui Dumnezeu.

Biblia foloseşte şi termenul născut în legătură cu Fiul lui Dumnezeu, deoarece Isus nu a fost creat din nimic; ci, provine din Tatăl, fiind născut din Dumnezeu (Ioan 1:14; 1Ioan 5:18). De aceea, El a fost numit: „Fiul Cel singur născut” (Ioan 3:16 NTTF – 2008). Astfel doar Isus este Fiul singur-născut, în limba greacă: „monogenes” = unic-născut, sau singur-născut (Ioan 1:14,Ioan 1:18; 3:16,18). Aceasta face ca Isus să fie unic în raport cu restul creaţiei, prin faptul că provine direct din Tatăl şi fiind primul din creaţie.

Contradicţia de termeni din crezul penticostal provine din faptul că ei trebuie să împace două lucruri opuse unul celuilalt. Pe de o parte, ei nu pot nega afirmaţile clare ale Bibliei că Fiul este născut din Tatăl (Ioan 1:14; 1Ioan 5:18). Dar pe de altă parte, ei nu se pot dezice de crezul trinitarian preluat de la catolici că Dumnezeu este compus dintr-o fiinţă ce există în trei persoane egale, care sunt: veşnice, şi prin urmare nici una nu a existat înaintea alteia.

Însă dacă Isus este Fiul lui Dumnezeu în mod real, pentru că s-a născut din Tatăl şi deci nu poate fi fără început, toată doctrina trinităţii cade şi egalitatea dintre cei trei!

Unii trinitarienii susţin că Isus a fost născut în veşnicie şi era la început (Ioan 1:1,Ioan 1:2), în timp ce creaţia a fost făcută la început (Geneza 1:1). Acest argument este fals, deoarece Biblia spune şi despre Isus că a fost creat / zidit / născut, tot în început. Biblia nu susţine că Isus a fost născut în veşnicie:

» „Domnul m-a zidit la începutul lucrărilor Lui; înainte de lucrările Lui cele mai de demult. Eu am fost din veac întemeiată de la început, înainte de a se fi făcut pământul. Nu era adâncul atunci când am fost născută, nici chiar izvoare încărcate cu apă. Înainte de a fi fost întemeiaţi munţii şi înaintea văilor eu am luat fiinţă.” (Proverbe 8:22-25 BO).

» „...şi ieşirile Lui, din început, din zilele veacului.”  (Mica 5:2 - Biblia de la Blaj 1795 – Biblie catolică).

» „...El este începutul...” (Coloseni 1:18 BC).

» „Vă scriu, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este de la început...V-am scris, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este de la început...” (1Ioan 2:13,1Ioan 2:14).

» „...începutul creaţiei lui Dumnezeu...”. (Apocalipsa 3:14 BCR).

De ce Cuvântul „era la început cu Dumnezeu” (Ioan 1:2 – nu în veşnicie era cu Dumnezeu, pentru că veşnicia nu are început), tocmai pentru că Cuvântul există din început! Biblia afirmă negru pe alb: „La început era Cuvântul” (Ioan 1:1, NTR), de când ERA (exista) Cuvântul? De la început!

În 1Ioan 2:13,1Ioan 2:14 se menţionează clar: „Cel ce este de la început”! De când este Fiul? Răspunsul Bibliei: „de la început”!

De ce există Fiul (Înţelepciunea, Cuvântul) de la început? Deoarece atunci a fost zidit/întemeiat/născut (Proverbe 8:22-25), creat (Coloseni 1:15-18; Apocalipsa 3:14)! Şi apoi tot în acel început al primei zile de creiere, Dumnezeu a creat prin Fiul: cerurile şi pământul (Geneza 1:1-5).

De fapt, toate lucrurile şi fiinţele (deci şi Fiul) au fost create în cele şase zile de creiere (Exod 20:11), doar că unele au fost create în începutulprimei zile de creaţie, iar restul în prima zi de creaţie după început, şi în perioada următoare de cinci zile de creaţie.

Prin urmare, Isus are un cauzator, o origine (obârşie) şi deci un început, un punct de plecare, când s-a născut, sau a ieşit din Tatăl, şi astfel El nu este co-etern, nici nu poate exista prin Sine, nici egal în ce priveşte vârsta cu Tatăl, nici ne-cauzat, nici ne-născut ca Tatăl!

În schimb, Tatăl nu are origine, nu este cauzat, derivat, născut, provenit din altcineva. Având în vedere această diferenţă, Isus prin Sine nu este Dumnezeu!

Această naştere din Tatăl a avut loc la început, în începutul primei zile de creaţie (Proverbe 8:22-25; Coloseni 1:15-18; 1Ioan 1:1; 2:13,14; Apocalipsa 3:14), de aceea Biblia Îl numeşte: „Fiul Tatălui” (2Ioan 1:3), sau „născut din Tatăl” (Ioan 1:14), sau „Cel născut din Dumnezeu”(1Ioan 5:18).

Doar Satan a pus la îndoială că Isus este Fiul lui Dumnezeu (Matei 4:3), şi liderii religioşi falşi (Matei 26:63-65).

Dragă penticostal, este pentru tine Isus Fiul lui Dumnezeu, creatura lui Dumnezeu, cel prim născut, începutul creaţiei lui Dumnezeu? Crezi tu ce spune Biblia că El există de la început, sau crezi ce spune crezul că El este din veşnicie?

Această alegere a ta, face diferenţa între osândă veşnică şi viaţa veşnică cu Dumnezeu!

Căci pe cei ce neagă aceste adevăruri, Scriptura îi avertizează în 1Ioan 2:22,1Ioan 2:23„Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este Anticristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe FiulOricine tăgăduieşte pe Fiul, n-are pe Tatăl. Oricine mărturiseşte pe Fiul, are şi pe Tatăl.”

Mărturiseşti tu pe Fiul ca fiind Fiul care s-a născut în început din Dumnezeu, sau ca fiind Dumnezeu veşnic ca Tatăl?

Nu te îmbăta cu iluzia că Îl poţi mărturi pe Isus ca Fiu născut din Tatăl, dar poţi mărturisi în acelaşi timp şi că El este Dumnezeu veşnic! Ar fi o contradicţie de termeni, o făţărnicie, de aceea, fi sincer!

Apoi o altă problemă, este că trinitatea susţine că cei trei sunt egali, susţine Biblia aşa ceva?

 

Este Isus egal cu Tatăl aşa cum susţin trinitarienii?

TATĂL CU FIUL NU SUNT EGALI:

În 1Corinteni 11:3, se menţionează: „Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este capul lui Hristos”. Iată că Cristos are un cap, pe Dumnezeu (Tatăl), asta indică clar că Tatăl este superior ca poziţie dar şi ca natură, pentru că natura divină cuprinde tot ce este Dumnezeu (comp. cu 2Petru 1:4-11), dacă Dumnezeu este capul lui Cristos, această virtute face parte din natura Lui!

Domnul Isus este numit: Robul lui Dumnezeu, atât cât a fost pe pământ, cât şi după înviere (Fapte 4:27,Fapte 4:30). Cum poate robul lui Dumnezeu să fie egal cu Dumnezeu? Cum poate robul lui Dumnezeu să fie Însuşi Dumnezeu!

Sau, când Isus a fost numit: „Bunule Învăţător”, de ce El nu a acceptat acest titlu ca apelativ, spunând că unul singur este Bun: Dumnezeu, cu referire la Tatăl (Luca 18:19)? Deoarece El ştia că doar Dumnezeu este bun în sens absolut, iar El reflectă această bunătate, iar creştinii reflectă bunătatea lui Isus. Domnul Isus nu este bun prin El Însuşi, căci El a spus: nu fac nimic de la Mine Însumi, ci că spun aceste lucruri aşa cum M-a învăţat Tatăl” (Ioan 8:28 NTR), sau:„Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine, ci doar ceea ce-L vede pe Tatăl făcând. Ceea ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai” (Ioan 5:19 NTR).

De repetate ori, Isus s-a referit la Tatăl său folosind expresia„Dumnezeul meu”, chiar şi după ce a revenit la gloria cerească (Matei 27:46; Ioan 20:17; Apocalipsa 3:2,Apocalipsa 3:12). Numai un inferior, un închinător se poate referi la altcineva folosind expresia „Dumnezeul meu”. Dar cum se face că nu găsim nici măcar o singură dată că Tatăl se adresează Fiului sau Duhului Sfânt, folosind expresia „Dumnezeul meu”? Şi de ce nu citim niciodată că Tatăl sau Fiul se adresează Duhului Sfânt, folosind expresia „Dumnezeul meu”?

Pentru că doar tatăl este Dumnezeu în deplinătatea cuvântului!

TATĂL CU FIUL NU SUNT EGALI CA PUTERE ŞI AUTORITATE:

Chiar dacă Isus, are toată autoritatea, o are deoarece Tatăl, i-a dat-o, nu o are prin Sine (Matei 28:18; Ioan 17:2). Domnul Isus mai spune că El va sta la dreapta puterii (Matei 26:64), ceea ce însemnă că El îl consideră pe Tatăl – izvorul (sursa) „puterii”, sau persoana care are ‚puterea’ în sensul absolut.

El a mai spus în Ioan 10:29„Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu.” În acest pasaj, sensul expresiei „este mai mare”, este de mai tare, deoarece nimeni nu poate smulge oile din mâna Lui.

În 1Corinteni 15:24-28, se afirmă clar: 1Corinteni 15:24„În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere. Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea. Dumnezeu, într-adevăr „a pus totul sub picioarele Lui”. Dar când zice că totul I-a fost supus, se înţelege că în afară de Cel ce I-a supus totul. Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi.” Isus se supune, El poate nimici orice putere şi domnie, deoarece Tatăl a pus totul sub picioarele Lui şi I-a supus Lui totul.

TATĂL ŞI FIUL NU SUNT EGALI CA CUNOŞTIINŢĂ:

Isus nu cunoaşte ceea ce cunoaşte Tatăl, în Marcu 13:32 se spune clar: „Cât despre ziua aceea, sau ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.” Deci cum putea Isus să fie egal în cunoştinţă cu Dumnezeu, dacă El nu cunoştea ziua şi ceasul sfârşitului, şi doar Tatăl le cunoştea?

Dar nici chiar după înviere, nu există o egalitate în cunoaştere şi înţelepciune, căci se afirmă că informaţiile despre timpuri şi perioade sunt sub stăpânirea Tatălui (Fapte 1:7). Iar izvorul şi posesorul înţelepciunii este descris în Romani 16:27,  unde se precizează: „a lui Dumnezeu, care singur este înţelept, să fie slava, prin Isus Hristos, în vecii vecilor! Amin.” Vedem aici că Pavel, inspirat fiind, spune despre Dumnezeu (prezentat aici distinct de persoana lui Isus) că „singur este înţelept”; deci doar El singur este înţelept, în sensul suprem şi absolut, doar El are înţelepciunea în sensul unic. În mod similar, Ioan spune în Apocalipsa 1:1, că revelaţia aceasta, Cristos a primit-o de la Dumnezeu. Ce nevoie avea Isus, dacă era Dumnezeu Atotcunoscător, să primească revelaţie sau descoperire de la Dumnezeu? Dacă Isus cunoaşte totul, nu are nevoie să mai primească informaţii de la nimeni.

TATĂL ŞI FIUL NU SUNT EGALI CA VÂRSTĂ:

În general, trinitarienii susţin că Fiul a existat din eternitate alături de Tatăl, ca o entitate şi persoană distinctă de El. Dar ce spune Biblia? Dumnezeu este descris ca fiind fără început şi sfârşit, ca fiind din veşnicie în veşnicie (Psalm 90:2), ca Fiind: „Cel bătrân de zile”(Daniel 7:9,Daniel 7:13,Daniel 7:22 BCR), ca fiind singurul care are nemurirea prin Sine (1Timotei 6:16). Însă, Isus este descris ca având început al existenţei Sale, în Coloseni 1:15, se spune despre El că este: „… cel întâi-născut din toată zidirea”; astfel, El este primul creat, deoarece este pus aici în categoria creaţiei (zidirii), fiind întâiul născut al acesteia. Acest lucru reiese şi din Apocalipsa 1:5; 3:14 unde se spune despre Isus Martorul Credincios şi Adevărat, că este: „…începutul creaţiei lui Dumnezeu” (BCR). Iar în Proverbe 30:4 este descris Isus ca fiind ‚Fiu al Creatorului’; dar de ce este numit Isus: ‚Fiu’, înainte de naşterea Sa din Maria, dacă Acesta nu are început? Poate cineva să fie Fiu, dar să nu fie creat? (vezi şi Proverbe 8:22). Dacă Isus era co-etern cu Dumnezeu, ar fi fost numit: ‚frate cu Dumnezeu’, nu Fiul lui Dumnezeu. În concluzie, Isus nu este egal în ce priveşte vârsta, după cum un tată cu un fiu nu sunt egali ca vârstă.

TATĂL ŞI FIUL NU SUNT EGALI CA STĂPÂNIRE:

Chiar dacă Isus a primit stăpânirea, autoritatea, domnia, alături de Tatăl (Apocalipsa 513), această stăpânire este pentru un timp, şi Fiul o exercită după voinţa Tatălui, prin puterea şi înţelepciunea Tatălui (Ioan 5:30; 12:49; 14:31). În plus, trebuie să precizăm că există lucruri pe care Tatăl nu le-a delegat Fiului. În Fapte 1:6,Fapte 1:7, se precizează: „Deci apostolii, pe când erau strânşi laolaltă, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?” El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.” Iată că Tatăl a păstrat timpurile şi perioadele „sub stăpânirea Sa” (vezi şi Marcu 13:32; Apocalipsa 1:1), Tatăl Îi va ordona Fiului când să vină pe pământ, Tatăl va întinde sceptrul puterii Sale şi va spune: ‚du-te şi Domneşte în mijlocul duşmanilor Tăi’ (Psalm 110:1,Psalm 110:2,Psalm 110:5).

Un alt aspect, Isus spune în Matei 20:23„Şi El le-a răspuns: „Este adevărat că veţi bea paharul Meu şi veţi fi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu: dar a şedea la dreapta şi la stânga Mea,nu atârnă de Mine s-o dau, ci este păstrată pentru aceia pentru care a fost pregătită de Tatăl Meu.” Iată că nu atârnă de El locurile în împărăţie, ci de hotărârea Tatălui. Atunci se poate spune atunci că Fiul este egal cu Tatăl în toate privinţele, aşa cum susţin trinitarienii?

TATĂL ŞI FIUL NU SUNT EGALI CA LUCRARE:

Lucrarea pe care o face Fiul este a Tatălui, şi o face după voia şi porunca Tatălui (Ioan 4:34; 5:30; 6:38; 9:31), nu putem spune despre cineva care este sub ordine şi face voia Altcuiva, cu puterea Aceluia că este egal cu Acela! În plus, planul făcut înainte de întemeierea lumii, Tatăl l-a făcut singur, chiar dacă l-a făcut în Cristos, alegându-ne în El, ca mădulare a Lui, totuşi planul este numit: „taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi” (Efeseni 1:4-9). Când Domnul Isus a fost pe pământ El a spus despre lucrările ce le-a făcut, că nu El, le-a făcut; ci „Tatăl, Care locuieşte în Mine, Îşi face lucrările Lui” (Ioan 14:10 NTR).

TATĂL ŞI FIUL NU SUNT EGALI CA TITLURI:

Cu siguranţă că raporturile de titluri dintre Tatăl şi Fiul, sunt de: rob – Domn, Stăpân (Fapte 4:27,Fapte 4:30; Matei 6:13; 11:25; Luca 10:2); Fiu – Tată (2Ioan 1:3); Mijlocitor, Mare Preot – Dumnezeu (1Timotei 2:5; Evrei 4:14-16; 7:25,26; 9:11,12,24); nu indică egalitate; ci, subordonare, o subordonare datorită inferiorităţii Fiului faţă de Tatăl!

TATĂL ESTE MAI MARE CA FIUL:

Biblia arată că Fiul nu este egal sau „deopotrivă” cu Tatăl (Filipeni 2:6); ba chiar Isus Însuşi, a afirmat: „Tatăl este mai mare decât Mine”(Ioan 14:28), căci Tatăl este mai mare ca toţi (Ioan 10:29).

În concluzie, Domnul Isus, atât înainte de întrupare, precum şi ca om, şi după înălţare la cer, este inferior Tatălui, ca un Fiu supus şi dependent de Tatăl. De fapt, toată autoritatea lui Isus, şi toate titlurile sale de: Stăpân, Judecător, Domn, Salvator, Mare Preot, Mijlocitor, etc., nu le are de la El (prin Sine), ci le-a primit de la Tatăl (Matei 28:18; Ioan 5:21,Ioan 5:22; 17:2; Fapte 5:31).

Are nevoie Dumnezeul Atotputernic să primească de la cineva ceva? Sau are nevoie ca Altul să-I supună toate lucrurile (1Corinteni 15:27)? De fapt, la sfârşitul domniei sale de o mie de ani, El va preda domnia în mâna Tatălui (1Corinteni 15:24-28).

Deci, în toate timpurile, se aplică principiul autorităţii din 1Corinteni 11:3, care este descris prin cuvintele: „Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat, că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este capul lui Hristos”, Adevărul că acest principiu se aplică în toate timpurile reiese şi din context, deoarece bărbatul este capul femeii încă de la facere, căci femeia este făcută din coasta bărbatului; tot aşa, Isus este născut din Tatăl (1Corinteni 11:3-9). Iar după cum bărbatul este capul femeii; tot aşa, Dumnezeu este capul lui Cristos, adică conducătorul suprem în toate timpurile. În plus, Dumnezeu este prezentat ca fiind capul lui Cristos, tocmai pentru că în viziunea apostolilor, Dumnezeu era Tatăl, şi distinct de Fiul, care avea astfel ca cap pe Dumnezeu, adică pe Tatăl. 

În mărturia de credinţă la punctul 14, se afirmă: „Ea este un simbol care exprima partasia noastra cu firea dumnezeiasca a Domnului nostru Isus Hristos, adica cu trupul si sangele Lui (1Corinteni  11:26)...”

Iar la punctul 31, se mărturiseşte următoarele: Domnul Isus a venit ca Dumnezeu intrupat in om si, dupa ce si-a dat viata ca jertfa de ispasire pentru iertarea pacatelor, a trimis ucenicii Sai sa propavaduiasca Evanghelia, iar Anticrist este Mesia cel fals, adica El are deja multi ucenici in lume, care propavaduiesc fie necredinta, fie invataturile false, spre a-i deschide drumul in lume (1Ioan 2:18; Luca 18:8).”

Unde învaţă Biblia că trupul şi sângele lui Isus este natura (firea) lui divină? Dumnezeu nu poate să moară (Deuteronom 32:40; Habacuc 1:12[1]; 1Timotei 1:17; Apocalipsa 15:3). Dacă Isus a murit, El nu a fost Dumnezeu!

În al doilea rând, unde învaţă Biblia că Isus este Dumnezeu întrupat în om? Niciunde!

Biblia învaţă contrariu chiar:

Biblia Bucureşti (2001 - GBV): „Pentru ca acest gând să fie în voi, care era şi în Hristos Isus: care, fiind în chip de Dumnezeun-a considerat de apucat să fie egal cu Dumnezeu, ci S-a golit pe SineÎnsuşi, luând chip de rob, făcându-Se în asemănarea oamenilor”.

Domnul când a venit pe pământ, s-a golit de natura lui divină, de chipul lui Dumnezeu, din spirit El a devenit: carne (Ioan 1:14). Astfel, Ideeaexprimată aici, este că El a renunţat la o formă sau tip de existenţă spirituală, pentru o altă formă sau tip de existenţă de carne, care este exprimată în termeni mai simpli de Pavel în altă parte, în scrierile sale. Astfel, în 2Corinteni 8:9, se spune: „Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos. El, cu toate că era bogats-a făcut săracpentru voi…”. Deşi el era bogat, el a devenit sărac, El nu a păstrat bogăţiile atunci când a devenit sărac, în caz contrar el nu era într-adevăr „sărac”!

În mod asemănător, dacă înainte când a avut chipul lui Dumnezeu (fără a fi egal cu Dumnezeu Tatăl), când a venit pe pământ a luat chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor.

În Teologia elementară de Charles C. Ryrie se recunoaşte că spiritul este natura divină. La p. 38 se spune: „...în încarnare, Domnul nostru a devenit carne, dar divinitatea Dumnezeului-Om a fost totdeauna numai Spirit”.

Biblia nu învaţă însă că Isus a fost şi Spirit şi carne, în sensul de Dumnezeu (spirit) – om (carne). Da, oamenii sunt compuşi din spirit şi carne, căci Duhul lui Dumnezeu dă viaţă cărnii (Iacob 2:26; Ioan 6:63), însă ei nu sunt Dumnezei-oameni. Ei nu sunt spirite; ci, au spirite, tot la fel Isus a avut un spirit (Luca 23:46), însă acesta era un spirit ca al oamenilor, nu era acel spirit glorios ce a existat înainte când a avut chipul lui Dumnezeu!

Dacă Isus era Dumnezeu (Spirit) – Om (carne), atunci El nu putea să fie „mai prejos decât îngerii” (Evrei 2:9). Iar dacă Isus a fost doar om, atunci cade teoria potrivit căreia Isus a fost şi Dumnezeu şi Om prin Sine, având o dublă natuă de la naşterea Sa din Maria.

Chiar Isus foloseşte deseori descrierea de „Fiul omului” despre Sine (Matei 17:22; 18:11; 20:28; 26:24; etc.). El era Fiul lui Dumnezeu, deoarece El  provenea din Dumnezeu în existenţa sa pre-umană. Însă El era Fiu al omului fiind născut ca om (Galateni 4:4), El nu a avut o dublă natură, chiar dacă El a venit din cer, deoarece înainte de a veni din cer, El s-a dezbrăcat de forma divină de existenţă (Filipeni 2:6), şi a devnit: carne (Ioan 1:14), fiind asemenea cu oamenii, şi având chip de rob (Filipeni 2:7).

De fapt, Biblia îl prezintă pe Isus ca om (Romani 5:12-19), apostolii Îl numesc: om (Fapte 2:23; 1Corinteni 15:21), sau ca echivalent al lui Adam (1Corinteni 15:45,1Corinteni 15:47), nu Dumnezeu - OM.

Înainte de a veni ca om pe pământ, Isus a fost supus Tatălui (Filipeni 2:6,Filipeni 2:7; Ioan 12:49,Ioan 12:50). Când a fost pe pământ Isus a fost echivalentul lui Adam, un om perfect (Romani 5:12-19; 1Corinteni 15:45).

El s-a numit pe Sine Om (Ioan 8:40), iar Scriptura descrie caracteristici umane despre El cum ar fi: I-a fost foame (Matei 4:2); i-a fost sete (Ioan 19:28); a obosit (Ioan 4:6), a fost ispitit (Evrei 4:15).

Dacă Isus era ‚Dumnezeu’, atunci prin moartea sa trebuia să răscumpere păcatele unui Dumnezeu, dar Adam a fost om, nu Dumnezeu; tot aşa Isus s-a făcut om, dar un om perfect fără de păcat, echivalentul lui Adam (Evrei 2:6-9; 4:15) pentru a aduce o răscumpărare corespunzătoare (1Corinteni 15:21).

Un alt text precizează: „Şi prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce Sunt ispitiţi.”(Evrei 2:18).

Dumnezeu nu poate fi ispitit. Unde se spune asta? În Iacob 1:13. Dumnezeu nu poate fi ispitit. O persoană care vede totul de la început până la sfârşit nu poate fi ispitită, dar Cristos a fost cu adevărat ispitit, aşa spune Scriptura, şi El trebuia să fie ispitit pentru a ne putea ajuta. Prin urmare El trebuia să fie om!

De asemenea Dumnezeu nu poate muri, în Habacuc 1:12, se spune:„O, Dumnezeul meu, Sfântul meu, tu nu mori” (NW, vezi şi n.s. de la NTR; vezi şi Deuteronom 32:39,Deuteronom 32:40; Daniel 6:26),  Isus a murit de dragul nostru, aceasta n-a fost o scenă, un rol pretins doar; ci o realitate! Ce indică aceasta? Că  Isus Cristos nu a fost Dumnezeu; ci, om!

Însă doctrina trinităţii atacă aceste adevăruri şi ca atare este o învăţătură anti-cristă! Aşa cum declară chiar ei în mărturia de credinţă: „iar Anticrist este Mesia cel fals, adica El are deja multi ucenici in lume, care propavaduiesc fie necredinta, fie invataturile false, spre a-i deschide drumul in lume (1Ioan 2:18; Luca 18:8).”

Probabil că una din cele mai mari tragedii ale gândirii multora care pretind că sunt creştini, este aceea că Domnul Isus Cristos este considerat Însuşi Dumnezeu! Şi prin urmare, El nu a avut o luptă reală, ca şi oamenii, cu păcatul, lumea şi satan!

Însă adevărul este altul, Isus nu a primit respectul care i se cuvenea pentru victoria Sa asupra lumii, păcatului şi a Diavolului. Intens susţinuta doctrină a „trinităţii” face din Isus: Dumnezeu Însuşi! Însă, având în vedere că Dumnezeu nu poate fi ispitit (Iacob 1:13) şi că nu are posibilitatea de a păcătui, înseamnă că Cristos nu a trebuit să lupte cu adevărat împotriva păcatului. Viaţa Sa pe pământ ar fi fost deci o înşelătorie, trăind experienţa umană, dar fără nici un sentiment real faţă de dilemele spirituale şi fizice ale rasei umane, din moment ce El nu a fost personal afectat de acestea, fiind şi Dumnezeu.

Ni se aduce aminte în Biblie, că „Dumnezeu nu este un om” (Numeri 23:19; Osea 11:9); totuşi Cristos a fost clar „Fiul omului”, aşa după cum este adesea numit în Noul Testament. El era „Fiul Celui Prea Înalt” (Luca 1:32). Faptul că Dumnezeu Tatăl este „Cel Prea Înalt”indică faptul că El era Stăpânul suprem; Isus fiind „Fiul Dumnezeului Celui Prea Înalt” (Luca 8:28), arată că nu putea fi Dumnezeu Însuşi.

Simplele cuvinte Tată şi Fiu folosite pentru Dumnezeu şi Isus, ne arată clar că nu sunt unul şi aceiaşi Fiinţă divină. Deşi Fiul poate semăna cu Tatăl său, ei nu pot fi una şi aceeaşi Fiinţă, iar Fiul nu poate avea aceeaşi vârstă cu Tatăl. Există de asemenea o serie de diferenţe evidente între Dumnezeu şi Isus, care arată clar că Isus nu este Dumnezeu Însuşi.

Atunci când suntem ispitiţi, suntem nevoiţi să alegem între păcat şi supunere faţă de Dumnezeu. Adesea alegem să nu ne mai supunem lui Dumnezeu; Cristos a avut aceleaşi posibilităţi de a alege, dar întotdeauna a ales să se supună. Deci El a avut posibilitatea de a păcătui, deşi nu a făcut-o niciodată. Este de ne-conceput ca Dumnezeu să aibă posibilitatea de a păcătui, căci Biblia spune despre El: „El este Stânca, lucrările Lui sunt desăvârşite, căci toate căile Lui sunt drepte. Dumnezeu este credincios şi în El nu este nedreptate, El este drept şi cinstit” (Deuteronom 32:4). Iar în Psalm 89:14, se spune:„Dreptatea şi judecata sunt temelia tronului Tău; îndurarea şi credincioşia merg înaintea Ta”. Dumnezeu nu-şi poate schimba natura, dreptatea şi perfecţiunea sunt temeilia domniei Sale eterne!

Însă, sămânţa lui David promisă în 2Samuel 7:12-16, era Solomon, care Îl prefigura pe Cristos. În versetul 14, vorbeşte despre Cristos ca Fiu, şi Dumnezeu ca Tată, dar şi despre posibilitatea lui Cristos de a păcătui: „Dacă va face răul, îl voi pedepsi”. Cred că este clar că Dumnezeu nu poate face răul (Habacuc 1:13; 3Ioan 1:11), şi atunci Isus nu este Dumnezeu!

Tot la fel profeţia despre Emanuel (Isus) indică clar că acesta când a fost prunc mic nu a avut discernământ, astfel în Isaia 7:14,Isaia 7:15, se spune: „...va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi). El va mânca smântână şi miere, până va şti să lepede răul şi să aleagă binele.” Profetul Isaia spune că înainte ca copilul să crească, El nu va putea distinge binele de rău. Prin urmare, atunci când Isus a fost mic, el nu putea fi Dumnezeu-om, căci nu a avut discernământ, fiind doar un prunc, şi argumentele pot continua.

Această învăţătură Îl dezonorează pe Fiul, şi minimalizează biruinţa Lui!

 

Un alt Isus!

În concluzie, Isus cel mărturisit de penticostali, nu este Isus din Biblie! Domnul Isus Cel Adevărat, nu este nici egal cu Tatăl, nici veşnic ca Tatăl, nici nu este o fiinţă cu Tatăl! Nici nu a fost Dumnezeu întrupat în trup!

Cuvântul lui Dumnezeu ne avertizează: „Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gîndurile voastre să nu se strice dela curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos. În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus pe care noi nu l-am propovăduit, sau dacă este vorba să primiţi un alt duh pe care nu l-aţi primit, sau o altă Evanghelie, pe care n’aţi primit-o, oh, cum îl îngăduiţi de bine!” În adunarea din Corin au venit învăţători mincinoşi, care se prefăceau „în apostoli ai lui Hristos”, dar ei predau un Isus fals, un alt Isus!

Prin urmare, faptul că se aude de animite minuni, prorocii, vorbire în limbi, vindecări în cultul penticostal, aceasta nu însemnă că ele sunt de la Dumnezeu! Nu, Pavel ne avertizează prin inspiraţie divină, că cei ce predau despre un alt Isus, diferit de ce a vestit el prin Duhul Sfânt, sunt lucrători mincinoşi, şi nu este de mirare spune el, căci chiar Satan se preface în înger de lumină (vezi: 2Corinteni 11:13-15).

Să vedem în continuare:

 

DUHUL SFÂNT ESTE DUHUL LUI DUMNEZEU:

Ce mărturiseşte Cultul penticostal care susţine că este Biserica lui Dumnezeu, apostolică, despre Duhul Sfânt?

„c. Dumnezeu Duhul Sfant
Duhul Sfant, numit si Duhul lui Dumnezeu si mangaietorul sau Duhul Adevarului (Ioan 14:26), este a treia persoana din Sfanta Traime (1Corinteni 12:3-6; 2Corinteni  13:14). El a fost de la inceput, a conlucrat cu Tatal si cu Fiul la creatiune (Geneza 1:2).”

Ea mărturiseşte că ar fi Dumnezeu! A treia persoană a Sfintei Treimi! Susţin textele scripturale aduse ca suport o astfel de teorie? Să vedem!

1Corinteni 12:4-6„Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; Sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn; Sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi”.

Expresia: „Duh”, din text, se referă la Duhul Sfânt, şi expresia„Domn”, se referă la Domnul Isus (vezi v.3). Astfel, în acest text, suntem învăţaţi că Duhul (Sfânt) dă darurile, Domnul (Isus) dă slujbele, iar Dumnezeu (Tatăl) face lucrările. Ne dăm seama în mod evident, că acest pasaj nu susţine un Dumnezeu trinitar, ba chiar este un argument contra trinităţii, deoarece Dumnezeu este descris ca fiind distinct de Domnul Isus şi de Duhul Sfânt, astfel mai degrabă acest text susţine că Isus şi Duhul Sfânt nu ar face parte din Fiinţa lui Dumnezeu! Acest text nu susţine că Duhul Sfânt este Dumnezeu!

2Corinteni 13:14„Harul Domnului Isus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh, să fie cu voi cu toţi! Amin.”

Chiar dacă şi acest text face referire la Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, nu spune că ei sunt o singură Fiinţă, nici că sunt egali aşa cum susţine trinitarismul, ba mai mult, se arată că Fiinţa lui Dumnezeu este separată şi distinctă de Fiul şi de Duhul Sfânt!

Ce învaţă Biblia despre Duhul Sfânt?

Pe lângă faptul că Duhul Sfânt este o persoană distinctă de Tatăl şi Fiul, după cum am văzut şi din 1Corinteni 12:4-6 şi 2Corinteni  13:14. Dar Duhul Sfânt este inferior şi suspus Tatălui şi Fiului.

Conform Scripturilor, Tatăl este superior Fiului, iar Fiul este superior Duhului Sfânt, atât în poziţie cât şi în atribute (însuşiri, calităţi) – Ioan 16:13-15.

Duhul sau Spiritul Sfânt, a venit în existenţă după Fiul, fiind născut dinTatăl, însă prin Fiul. Biblia afirmă clar în 1Corinteni 2:12 „Spiritul Cel din Dumnezeu” (Noul Testament Traducerea Fidelă - 2008), tot la fel în 1Ioan 4:2, apare în greacă: ek = din, (tradus în Cornilescu cu „de la”), indicând că Spiritul este „din Dumnezeu”.

Trinitatea susţine că Fiul şi Duhul Sfânt au existat dintotdeauna lângă Tatăl, pe când Biblia afirmă negru pe alb, că atât Fiul este născut din Dumnezeu” (1Ioan 5:18), precum şi Spiritul Sfânt a ieşit „din Dumnezeu”, deci El are un moment al naşterii Sale. Această naştere, este prin Fiul, deoarece toate sau create prin Fiul (Ioan 1:1-3; Coloseni 1:15-17), cu excepţia Fiului care a fost născut direct de Tatăl (Ioan 1:14,Ioan 1:18; 1Ioan 5:18), şi toată creaţia (inclusiv Fiul şi Duhul Sfânt) au fost creată în cele şase zile de creiere (Exod 20:11). Această venire a Duhului Sfânt în existenţă, a avut loc la început, în începutul primei zile de creaţie, imediat după naşterea Fiului din Tatăl în început (Coloseni 1:15-18; 1Ioan 2:13,1Ioan 2:14; Apocalipsa 3:14). Căci nu putea exista „Duhul Fiului” (Galateni 4:6), înainte de Fiul (Proverbe 30:4). Duhul Sfânt a fost creat la început ca şi Fiul, înainte de restul creaţiei, tocmai pentru a fi împreună cu Fiul, un agent al creaţiei (Geneza 1:2; Psalm 33:6), precum şi un susţinător al vieţii creaţiei (Geneza 6:3).

Dumnezeu Tatăl trăieşte prin Sine, Fiul trăieşte prin Tatăl (Ioan 6:57; 2Corinteni 13:4), iar Duhul Sfânt prin Fiul este menţinut în existenţă (Coloseni 1:15-17; Coloseni 1:3). Doar Dumnezeu Tatăl are aseietatea, adică existenţa prin Sine, El este singurul care are nemurirea prin Sine, şi nu are nevoie de nimeni să existe (Fapte 17:24-28; 1Timotei 1:17; 6:16; Apocalipsa 4:11).

Doar Dumnezeu Tatăl este Atocunoscător (Iov 12:13; Psalm 92:5; Romani 11:33-36), El „singur este înţelept” în mod absolut (Romani 16:27), Fiul nu cunoaşte anumite lucruri (Marcu 13:32; Fapte 1:6,Fapte 1:7), şi cunoaşterea pe care o are, a primit-o de la Tatăl (Ioan 5:19,Ioan 5:20; 12:49,50; Apocalipsa 1:1), iar Duhul Sfânt cercetează lucrurile lui Dumnezeu (1Corinteni 2:10), o persoană atotcunoscătoare nu mai are nevoie să cerceteze, ea cunoaşte totul!

Duhul Sfânt este inferior Fiului şi suspus Acestuia (Ioan 16:13-15); puterea Lui este deci mai mică decât a Tatălui şi a Fiului, iar Duhul Sfânt îşi foloseşte puterea, şi execută diferite lucrări după voia lui Dumnezeu, fiind trimis fie de Tatăl (comp. Luca 24:49, cu Fapte 1:4,Fapte 1:8; Ioan 14:26) fie de Fiul (Ioan 15:26), El nu acţionează independent; ci, după voia lui Dumnezeu (Romani 8:26,Romani 8:27; Evrei 2:4).

 

Un alt duh!

În concluzie, Duhul Sfânt mărturisit de penticostali, nu este Duhul Sfânt din Biblie! Conform Sfintelor Scripturi, Duhul Sfânt nu este Dumnezeu, şi deci nici egal cu Tatăl. Expresia: „Dumnezeu Duhul Sfânt” este o expresie nebiblică.

Sfânta Scriptură ne-a avertizat prin Pavel, când a spus: „Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gîndurile voastre să nu se strice dela curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos. În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus pe care noi nu l-am propovăduit, sau dacă este vorba să primiţi un alt duh pe care nu l-aţi primit, sau o altă Evanghelie, pe care n’aţi primit-o, oh, cum îl îngăduiţi de bine!” În adunarea din Corint au venit învăţători mincinoşi, care se prefăceau „în apostoli ai lui Hristos”, dar ei predau un Duh fals, un alt duh!

Prin urmare, minunile, prorociile, vorbire în limbi, vindecările, nu constituie un semn în sine ca fiind lucrarea lui Dumnezeu, dacă doctrina nu este cea biblică! Nu, Pavel ne avertizează prin inspiraţie divină, că cei ce învaţă despre un alt duh, diferit de Cel vestit de el, sunt lucrători mincinoşi, şi nu este de mirare spune el, căci chiar Satan se preface în înger de lumină (vezi: 2Corinteni 11:13-15).

Să vedem în continuare:

 

Alte învăţături ale cultului penticostal, care nu corespund cu Biblia:

 

II) Învăţătura despre mântuire (salvare):

Cultul penticostal care spune că este biserica lui Dumnezeu, învaţă următoarele despre mântuire (salvare), iertare, îndreptăţire: „8. Noi credem ca mantuirea este conditionata de credinta, pocainta si nasterea din nou.
a. Credinta. « Credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite si o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad » (Evrei 11:1; 2Corinteni  4:18).

Credinta vine prin auzirea Cuvantului lui Dumnezeu (Romani  10-17). Adevarata credinta porneste din inima (Romani  10:9). Prin credinta din inima se primeste neprihanirea (Romani  10:10), mantuirea (Efeseni  2:8), curatirea inimii (Fapte 15:9), iertarea (Galateni  2:16; Efeseni  2:8 ; Galateni  3:22), mostenirea si dreptul de a ne numi copiii lui Dumnezeu (Galateni  3:26).

Fara credinta nimeni nu poate fi placut lui Dumnezeu (Evrei 11:6). Credinta este adevarata si activa numai atunci cand este insotita de fapte (Iacob  2:14-22). Toti trebuie sa pastram credinta care s-a dat odata pentru totdeauna sfintilor (Iuda v.3).

In timpul din urma, multi se vor lepada de credinta adevarata (1Timotei  4:1-4). Peste cei ce refuza sa creada adevarul Dumnezeu lasa o lucrarea de ratacire, drept consecinta, sa creada o minciuna spre a fi osanditi (2Tesaloniceni  2:11-12).
Pentru cei care cred totul este posibil: iertare, vindecari de boli, etc. (Matei 8:13; Ioan 14:12)
b. Pocainta. Pocainta este o porunca a Domnului Isus (Marcu 1:14-15). Ea prezinta intoarcerea omului la Dumnezeu de pe caile ratacite ale pacatului (Isaia 55:7), schimbarea totala a vechii vieti cu una noua, dupa Cuvantul lui Dumnezeu (Romani  2:4), schimbarea gandiri omului. Ea inseamna cainta pentru viata traita in necunostinta de Dumnezeu si incetarea de a mai pacatui (Tit 2:11-13; Plangeri 3:39-40). «Cine isi ascunde fardalegile nu propaseste, dar cine le marturiseste si se lasa de ele capata indurare» (Proverbe  28:13)
Dumnezeu ii cheama pe toti oamenii la pocainta, voind sa nu piara nici unul dintre ei (2Petru 3:9), ci sa ajunga la mantuire (1Timotei  2:4). Chiar cand pacatuieste un credincios, el este indemnat sa se pocaiasca de faptele savarsite (Apocalipsa 2:5 ; Galateni  6:1). Pocainta este adevarata numai cand este facuta dintr-o inima sincera si curata, care cauta sa indrepte pagubele si greselile fata de aproapele (Luca 19:8; Fapte 20:20-21).
c. Nasterea din nou. Nimeni nu poate deveni un copil al lui Dumnezeu daca nu este, mai intai, nascut din nou (Ioan 3:5-8). Oricat de bun ar fi un om, daca nu este nascut din nou nu poate mosteni Imparatia lui Dumnezeu (Ioan 3:3-5). Omul se compune din trup, suflet si duh. Cata vreme omul traieste in pacat, trupul face ce voieste, traind sufletul si duhul, intinandu-se prin pofte, patimi, pacate. In felul acesta duhul este mort fata de Dumnezeu (1Tesaloniceni  5:32 ; Efeseni  2:1-3).

In urma auzirii Cuvantului lui Dumnezeu vine credinta mantuitoare (Romani  10:17), urmeaza pocainta (Fapte 2:37-38) si nasterea din nou prin Cuvantul lui Dumnezeu si Duhul Sfant (Ioan 3:5; Iacob 1:18 ; 1Petru 1:23 ; Tit 3:5).

Cel ce este nascut din nou nu mai face ce voieste, ci el umbla si se lasa carmuit de Duhul (Galateni 5:25), avand in fiinta sa carmuirea Duhului Sfant (Romani 8:1,Romani 8:14). Fara nasterea din nou nu are valoare nici credinta (Iacob  2:19), nici cunostinta (Romani  1:32) si nici botezul in apa (Fapte 8:31-24). Cei ce sunt nascuti din Dumnezeu nu pacatuiesc (1Ioan 3:9; 5:18), iar cei ce pacatuiesc nu sunt nascuti din nou (1Ioan 3:6-10).

10. Noi credem ca indreptatirea credinciosului sta in jertfa Domnului Isus Hristos si se primeste prin credinta, de la Dumnezeu, o data cu mantuirea.
Indreptatirea vine direct si numai din partea lui Dumnezeu prin Isus Hristos. Deci nimeni nu poate sa se indreptateasca inaintea lui Dumnezeu prin faptele lui proprii si nici prin faptele Legii Vechiului Testament. Singurul mijloc de indreptatire este jertfa lui Isus Hristos pe Golgota (Filipeni  3:9; Ioan 1:12; Romani  8:1).
Indreptatirea se capata prin credinta in Numele lui Isus Hristos (Ioan 3:16). Prin indreptatirea omul capata starea dupa voia lui Dumnezeu. Dupa ce omul a ajuns in aceasta stare , are pace cu Dumnezeu (Romani  5:1).
Dumnezeu L-a trimis pe Isus Hristos sa sufere si sa moara pentru noi, platind plata pacatelor noastre prin jertfa Sa pe cruce, purtand astfel pedeapsa pe care o merita pacatosul (2Corinteni  5:21). Indreptatirea nu se face prin faptele noastre bune, ci prin Harul divin.”

13. Noi credem ca botezul in apa, care se acorda persoanelor care cred si care s-au intors la Dumnezeu, trebuie efectuate printr-o singura cufundare in Numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant.
Botezul in apa este randuit de Insusi Domnul nostru Isus Hristos (Matei 28:20). El este un simbol al mortii fata de pacat, al invieri la o viata noua in Hristos (Romani 6:1-4). Il pot primi cei care cred si marturisesc credinta (Mar. 16:16, Fapte 8:36).”


O falsă mântuire:

Crezul penticostal despre mântuire pare a fi biblic, dar nu este şi le oferă o mântuire falsă. Cu alte cuvinte PENTICOSTALII NU SUNT MÂNTUIŢI ÎN DOMNUL ISUS!!! Dovada? Însuşi crezul lor!

Conform crezului penticostal un om este mântuit prin credinţă, pocăinţă, naşterea din nou, apoi urmează botezul în apă care este un simbol al morţii şi învierii cu Cristos.

Acest crez are mai multe probleme grave!

În primul rând, un om ca să fie mântuit trebuie să audă Evanghelia adevărului, o Evanghelie ce Îl prezintă corect pe Dumnezeu şi pe Domnul Isus, nu un Dumnezeu fals triunic şi un Isus fals care este veşnic şi implicit El nu poate fi Fiu, născut la început!

Ei lasă la o parte din cerinţele mântuirii: mărturisirea cu gura, care este o expresie a pocăinţei şi a credinţei în Domnul Isus şi este o cerinţă pentru mântuire (vezi: Romani 10:9,Romani 10:10).

Naşterea din nou penticostală, nu este o naştere din nou biblică! De ce? Deoarece ei văd naşterea din nou ca fiind o lucrare premergătoare botezului în apă, o lucrare doar a Duhului. Apa în opinea lor este Cuvântul! Dar unde scrie aşa ceva în Biblie?

Biblia învaţă că naşterea de sus are loc din apă şi Duh prin Cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 3:5; 1Petru 1:23). Însă, reţine drag penticostal, nudin Cuvânt; ci, prin Cuvânt, şi din apă şi duh!

Iar botezul în apă nu este un simbol al morţii şi învierii! Unde spune Biblia aşa ceva? Biblia nu vorbeşte de un simbol, ci de o lucrare tainică ce are loc în botez. Tocmai că în botez lucrează Duhul Sfânt nu în altă parte! Aşa zise „naşteri din nou”, ce au loc în faţa amvonului, prin ridicări de mână, printr-o rugăciune de predare, nu sunt biblice!!! Nu găsim în Biblie vreo naştere din nou decât în botezul în apă! Acolo este baia renaşterii şi lucrarea de regenerare a Duhului Sfânt (Tit 3:5), acolo ţi se schimbă inima (Evrei 10:22), acolo ai parte de înviere cu Cristos (Romani 6:2-5; Coloseni 2:12).

Prin urmare, naşterea din nou penticostală, nu o găsim în Scripturi, ea este un fals!

Naşterea din nou autentică, are loc din patru elemente, toate prezente în unitate la această lucrare: „Pentru că sunt trei care mărturisesc: Duhul şi apa şi sângele; şi cei trei sunt una” (1Ioan 5:8 GBV 2001). Iar al patrulea element este Cuvântul lui Dumnezeu, Evanghelia adevărată PRIN care are loc naşterea din nou (Iacob 1:18).

Învăţătura naşterii din nou a cultului penticostal învaţă de o naştere fără apă, dar o astfel de naştere nu există, fără apă nu vine nici Duhul, nici sângele lui Isus, cele trei elemente lucrează în unitate! Apoi, nici al patrulea nu există, căci evanghelie penticostală este o evanghelie falsă, în care se predică un alt Dumnezeu, un alt Isus şi un alt duh !!!

În concluzie, naşterea din nou penticostală, este o naştere spirituală falsă, din alte duhuri, nu din Dumnezeul Cel adevărat! În consecinţă, penticostalul nu este nici mântuit, nici înfiat, nici îndreptăţit prin Cristos!!!

Poate spui, eu ştiu ce am experimentat, cum viaţa mea s-a schimbat, cum spui tu că nu m-am născut din nou?

Şi sectele mărturisesc o schimbare a vieţii, chiar experinţe supranaturale, şi totuşi experinţa lor este una înşelătoare, oare a ta nu poate fi ?!?

Nu te amăgi, nu experinţele sau ceea ce ai simţit este etalonul adevărului, ci Cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 17:17). Iar dacă mărturia ta nu este în armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu, tu nu eşti mântuit, nici născut din nou. Domnul Isus nu face excepţii, El este acelaşi, şi lucrează la fel ca şi în primul secol (Evrei 13:8).

 

III) Învăţătura despre sfinţire:

În mărturia de credinţă a cultului penticostal, se afirmă:

„11. Noi credem ca roada credinciosilor izbaviti de pacat este sfintirea (Romani 6:22).
Sfintirea inseamna despartirea cu totul de pacat si punerea deoparte pentru Dumnezeu. Orice om intors la Dumnezeu, nascut din nou, iertat si indreptatit este considerat sfant (1Corinteni  6:10-11; Coloseni  3:12; Efeseni  5:6-7).
Sfintirea se realizeaza in viata credinciosului prin sangele Domnului Isus Hristos (Evrei 13:12), prin Cuvantul lui Dumnezeu (Ioan 15:3 ; 17:17; 1Timotei  4:5) si prin Duhul Sfant (Romani 5:5; 14:17; 15:13; Tit 3:4). Sfintirea trebuie sa cuprinda trupul , sufletul si duhul nostru (Romani 6:13,Romani 6:19; 1Tesaloniceni  5:23).
Procesul sfintirii exclude intrebuintarea drogurilor , a fumatului si a bauturilor alcoolice (Isaia 55:2; Proverbe 20:1; 23:31-33; Efeseni  5:18), cat si: homosexualitatea, sinuciderea, autanasia si juramintele desarte.”

Atunci când cel rău nu poate opri un om să devină moral, el îl duce pe om într-o altă extremă, cea a unei sfinţiri false!

Creştinii din Colose, au fost amăgiţi să creadă că la sfinţenia lor în Cristos mai au nevoie să adauge cerinţe ca: „Nu atinge!”, „Nu gusta!”, Nu pune mâna!”

Apostolul Pavel îi avertizează învîţând că Isus a „dezbrăcat de putere stăpânirile şi autorităţile şi le-a făcut de ruşine în văzul tuturor, triumfând asupra lor prin cruce” (Coloseni 2:15 NTR). Prin urmare,„Aşadar, nimeni să nu vă condamne cu privire la ce mâncaţi şi ce beţi”. Această oprelişte pare să fie bazată „pe înţelepciune, prin religia autoimpusă şi falsa smerenie, prin asprimea faţă de trup, însă nu au nici o valoare în ce priveşte înfrânarea dorinţelor naturii păcătoase” (Coloseni 2:20-23 NTR).

Conform crezului penticostal, Isus nu a fost sfânt! De ce? Deoarece El a consumat băuturi alcoolice (vezi: Matei 11:18; Luca 22:17,Luca 22:18; Ioan 2:1-10).

Pe când în gândirea penticostală afirmă: „Procesul sfintirii exclude intrebuintarea...bauturilor alcoolice”.

Ba mai mult, această interdicţie nu vine din Cuvânt, astfel ei cad şi sub osânda de a modifica poruncile lui Dumnezeu, de a fi martori mincinoşi, de a predica un Cuvânt stricat, un cuvânt pe care Domnul nu l-a poruncit!

În niciunul din aceste pasaje dat în crezul lor, (Isaia 55:2; Proverbe 20:1; 23:31-33; Efeseni  5:18) nu se interzice consumarea băuturilor, ci consumul în exces! Sfânta scriptură condamnă beţia, nu consumul moderat de băuturi alcoolice (vezi:  1Timotei 3:3,1Timotei 3:8; 5:23).

Duhul din spatele penticostalismului nu este Duhul sfânt, ci un „Duh Sfânt” fals, care dă o sfinţenie falsă, o sfinţenie pe care unii o predicau şi în adunarea din Colose, dar pe care Pavel o demască ca fiind o„religia autoimpusă şi falsa smerenie, prin asprimea faţă de trup, însă nu au nici o valoare în ce priveşte înfrânarea dorinţelor naturii păcătoase”.

Acelaşi duh al legii, apare la sfârşitul acestui paragraf al crezului lor, unde se spune: „Procesul sfintirii exclude... si juramintele desarte.”

Ce spune legae lui Moise? Să faci jurăminte dar să le împlineşti (Numeri 30:2)!

Ce spune Cristos?

În Matei 5:34, Domnul învaţă: „Dar Eu vă spun să nu juraţi deloc!”Ba mai mult, El spune în continuare: „Vorbirea voastră să fie astfel: «Da» să fie «Da» şi «Nu» să fie «Nu». Ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău” (v.37).

Iată jurămintele vine din îngâmfare, din aceea încredere în tine însuţi că le poţi împlini, pentru un creştin adevărat, da şi nu sunt cuvinte suficiente pentru a confirma sau infirma un anumit lucru.

Penticostali nu pot fi creştini, ei nu respectă legea lui Cristos, ci legea vechiului legământ, indicând astfel ce duh este peste ei!

Ba mai mult, ei acceptă jurămintele militare, jurămintele pentru investitura într-o funcţie publică, sau alte jurăminte, care încalcă legea lui Cristos care spune: „să nu juraţi deloc!”. Acestă interdicţie este întărită de fratele Domnului, Iacob care spune prin inspiraţie: „Mai presus de toate, fraţii mei, să nu juraţi nici pe cer, nici pe pământ,nici printr-un alt fel de jurământ, ci „Da” al vostru să fie „Da”, iar „Nu” să fie „Nu”, ca să nu cădeţi sub judecată” (Iacob 5:12).

Să analizăm în continuare o altă învăţătură:

 

IV) Învăţătura despre post:

În crezul penticostal se afirmă:

„b. Postul
Postul este abtinerea de la intrebuintarea mancarii si bauturii de orice fel (Matei  4:2), pe un timp marginit, hotarat de fiecare in parte, dupa nevoile si puterea sa (Isaia  58:5; Fapte 9:9).
Postul are drept scop infranarea trupului in vederea obtinerii anumitor biruinte spirituale (2Corinteni  6:5; 11:27; Fapte 13:2-3; 14:23; Marcu 9:29; 1Corinteni  7:5).
Timpul hotarat pentru post este strans legat de rugaciune. A posti fara a starui in rugaciune si fara a rezolva divergentele cu semenii nostri este numai o forma de evlavie, careia ii lipseste puterea (Marcu 9:28-29; Fapte 13:2-3; Isaia  58:6-7).
Nimeni nu poate fi obligat sa posteasca.”

Din nou apare lucrarea acelui duh legalist când se afirmă: „Postul este abtinerea de la intrebuintarea mancarii si bauturii de orice fel (Matei  4:2)”.

În Matei 4:2, Domnul Isus a postit 40 de zile, iar Biblia spune că „a flămânzit”, nu a însetat. Ce denotă de aici, că Isus a consumat lichide în acele 40 de zile. Deci crezul penticostal că „Postul este abtinerea de la intrebuintarea mancarii si bauturii de orice fel (Matei  4:2)”, este greşită.

Postul conform Scripturii, poate fi de mai multe feluri:

Ø Post supranatural: este postul care se ţine printr-o intervenţie supranaturală a lui Dumnezeu cum a fost cazul lui Moise care de trei ori a postit 40 de zile (Exod 34:28; Deuteronom 9:9; Deuteronom 9:18), tot la fel Ilie (1Regi 19:8), sau Domnul Isus (Matei 4:2; Luca 4:2).

Ø Post absolut: este postul în care nu se mănâncă şi nu se bea lichide, adică abstinenţă totală  (Iona 3:7), fie o zi sau mai multe, aşa cum a fost cazul la Estera trei zile (Estera 4:16), sau a lui Pavel (Fapte 9:9).

Ø Post cu lichide: este postul pe care îl ţii prin abţinerea de la alimente solide, dar în care poţi să bei apă sau lichide (Psalm 35:13, post în ebraică: Anah, înseamnă: ,,a te smeri” şi poate cuprinde un post în care nu se mănâncă dar se bea), un astfel de post a ţinut Isus timp de 40 de zile, când textul afirmă că „a flămânzit” (Matei 4:2), în mod normal omul prima dată dacă nu consumă lichide: însetează şi apoi flămânzeşte.

Ø Post pentru o parte din zi: sutaşul Corneliu a postit până la ora 15, ora 9 la evrei (Fapte 10:30,Fapte 10:31), alţii au postit, adică s-au abţinut de la alimente şi apă până seara la apusul soarelui (Judecători 20:26; 2Samuel 1:12; 3:35).

Ø Post parţial: este postul în care persoana care posteşte se abţine de la alimente alese, adică de la carne, de la băuturi alcoolice, dar se consumă zarzavaturi şi legume (Daniel 1:8-12; 10:2,3). Acest post poate varia de la o zi la o perioadă lungă ca în cazul lui Daniel care a ţinut trei săptămâni. Se pare că un post parţial era poruncit în lege în Levitic 23:14, cât şi cu privire la perioada de consacrare a nazireilor, care trebuiau să se abţină de la vin, băuturi tari şi de la consumarea de struguri (Numeri 6:1-5), tocmai de aceea Ioan botezătorul sa abţinut de la băuturi alcoolice (Matei 11:18), şi nu a mâncat decât miere şi lăcuste sălbatice (Matei 3:4). 

O altă problemă din crezul penticostal legată de post este afirmaţia de la final: „Nimeni nu poate fi obligat sa posteasca” !!!

Pentru creştinul adevărat, postul este obligatoriu! Căci Domnul Isus a spus: ,,când postiţi”(Matei 6:16) El nu a spus: ,,daca postiţi”, arătând astfel ca postul este o însuşire a ucenicilor lui ca dărnicia şi ca rugăciune despre care Domnul Isus a spus aceleaşi lucru: ,,când faci milostenie...când vă rugaţi...” El nu a spus: ,,dacă faci milostenie”sau ,,dacă te rogi” prin urmare aceste lucrări nu sunt opţionale sau facultative; ci, fac parte din viaţa de discipol (ucenic) al lui Isus. Este adevărat că Domnul Isus nu le-a poruncit vreo zi expresă când să postească, totuşi El a spus în Matei 9:15,,Vor veni zile, când mirele va fi luat de la ei, şi atunci vor posti.” Astfel ca şi rugăciunea sau dărnicia despre care Biblia nu ne porunceşte vreun moment expres din zi când să ne rugăm şi când să dăm, însă fără de ele nu putem să ne păstrăm relaţia cu Dumnezeu!

Acest lucru reiese şi în cazul lui Pavel, care a spus să călcăm pe urmele lui, căci el calcă pe urmele lui Cristos (1Corinteni 11:1), iar Pavel se descrie ca fiind ,,în posturi adesea” (2Corinteni 11:27).

Să vedem în continuare:

 

V) Învăţătura despre botezul în apă şi stăruinţa după Duhul Sfânt:

Ce învaţă cultul care se pretinde a fi: „biserica lui Dumnezeu” despre botez?

13. Noi credem ca botezul in apa, care se acorda persoanelor care cred si care s-au intors la Dumnezeu, trebuie efectuate printr-o singura cufundare in Numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant.
Botezul in apa este randuit de Insusi Domnul nostru Isus Hristos (Matei 28:20). El este un simbol al mortii fata de pacat, al invieri la o viata noua in Hristos (Romani 6:1-4). Il pot primi cei care cred si marturisesc credinta (Mar. 16:16, Fapte 8:36).
Prin botezul in apa credinciosul este adaugat la numarul membrilor Bisericii lui Dumnezeu (Fapte 2:38-47, Fapte 10:47-48, 1Petru 3:21).
Credinciosul care s-a botezat trebuie sa duca in totdeauna o viata curata si sfanta, traind dupa invataturile Evangheliei (Matei 28:20, Fapte 2:42, Evrei 3:14). Botezul se primeste o singura data prin cufundarea in apa, iar in cazul cand acest act nu a fost indeplinit dupa Cuvantul Sfintei Scripturi , se poate face o doua oara (Fapte 19:2-6).
Botezul in apa se poate primi si inainte si dupa primirea botezului cu Duhul Sfant (Fapte 8:12-24 ; 10-44-48). Cei ce au primit botezul in apa fara a fi obtinut botezul cu Duhul Sfant sunt indemnati dupa Cuvantul lui Dumnezeu sa staruiasca dupa botezul cu Duhul Sfant (Fapte 1:4).
Botezul in apa este savarsit numai de pastori si prezbiteri ordinati conform randuielilor Bisericii nou-testamentale.
Copiii credinciosi, ca si ceilalti oameni, nu pot fi botezati pana nu ajung sa se convinga singuri ca Domnul Isus este Mantuitorul lor personal (Fapte 8:37).”

Crezul penticostal despre botezul în apă are trei probleme fundamentale, după cum urmează:

1. Botezul în Numele Sfintei Treimi! 2. Crezul lor se contrazice singur, dacă botezul este doar un simbol, cum poate atunci această lucrare simbolică să adauge pe cineva în trupul lui Cristos, la numărul membrilor bisericii? 3. Biblia nu învaţă că doar păstorii sau prezbiterii pot face botezul.

Să analizăm mai pe larg aceste probleme:

1. Botezul în Numele Sfintei Treimi!

Dacă Domnul Isus, a poruncit ca botezul să se facă în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, aşa cum găsim în versiunea Cornilescu la Matei 28:19, de ce apostolii nu au ascultat de porunca Domnului Isus? De ce ei nu au botezat potrivit formulii dată de Isus în Matei 28:19? Cu siguranţă că ei, care erau temelia biserici (Efeseni 2:20), nu puteau să greşească, uitând formula atât de simplă de botez: ,,în numele Tatălui, al Fiului, şi al Duhului Sfânt”. Însă cum se face că ei nu au botezat pe nimeni în Numele a trei persoane, ci ei au botezat întotdeauna ,,în numele lui Isus Cristos”, care este o singură persoană (Fapte 2:38; 8:16; 10:48; 19:5; Romani 6:3; 1Corinteni 1:12,1Corinteni 1:13; Galateni 3:27)?

Aceasta este într-adevăr o problema şi trebuie sa ne întrebam în mod onest cum este posibil aşa ceva? Cum se poate, ca o formula aşa de uşor de reţinut, cu un conţinut aşa de deosebit, să nu fie folosită ca atare? Erau ucenicii lui Isus uituci de felul lor? Cu siguranţă nu! Ei au urmat cu fidelitate porunca Domnului, ei au călcat fidel pe urmele Lui (1Corinteni 11:1). S-au mai degrabă s-a strecurat vreo greşeală în raportul biblic? Sau cei ce au copiat manuscrisele au făcut o modificare asupra textului potrivit cu concepţia lor personală? Este posibil acest lucru? Da! Uneori scribii, la textul care îl copiau dintr-un manuscris, mai adăugau cuvinte sau fraze pentru ca cititorului să fie uşurată înţelgerea textului, alteori pentru a susţine opinia scribului, sau pentru a atenua anumite texte sau fraze mai şocante ei introduceau fraze sau cuvinte.

Se cunoaşte, că Biserica catolică trinitariană, a influenţat în timp redarea Bibliei, ca să susţină trinitatea şi alte doctrine. De pildă, indroducându-se în text fraza: „Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt şi aceşti trei una sunt”, înpasajul din 1Ioan 5:6-8.

În secolul al IV-lea d.H., într-un tratat în latină, un trinitarian înfocat a inclus într-o notă marginală următoarea frază: „Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt şi aceşti trei una sunt ”, ca şi cum aceste cuvinte ar fi fost scrise de apostolului Ioan, cu toate că ele nu au o origine Ioniană. Mai târziu, acest pasaj a fost inclus chiar în textul biblic în manuscrisele în limba latină, dar în manuscrisele de limba greacă s-a introdus după sute de ani. Un comentator afirmă:„Astăzi este în general recunoscut, ca aşa numita „Gomma Johanneum” nu este decât un comentariu care cu timpul a fost asimilat în textul vechi latin şi în Vulgata, şi care abia în sec. XV si XVI este regăsit şi în textul grecesc.” („Comentariul catolic al Sfintei Scripturi”, Thomas Nelson & Sons, 1951, pag. 1186).

Dr. CR Grigore, care se ocupă cu critica textuală ne aminteşte:„manuscrisele greceşti din textul Noului Testament au fost modificate de multe ori de scribi, care au pus în ele lecturi care le au fost familiare...” (Canon şi Textul NT 1907, pg.). 424.

Prin urmare, revenind la Matei 28:19, oare nu se putea întâmpla şi cu acest pasaj, ce s-a întâmplat cu 1Ioan 5:7,1Ioan 5:8? Astfel, de pildă, dacă în minte lui, un scrib avea liturghia catolică cu fraza trinitară despre Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, el când a ajuns cu copiatul unui manuscris la acest pasaj din Matei 28:19, putea fie din greşală, fie intenţionat să-l insereze din obişnuinţă în text. Sau dacă ei copiau un text mai vechi, mai bun, însă dacă în minte lor pe baza tradiţiei, aveau o altă frază, o treceau pe cea familiară lor.

Conybeare un erudit în critica textuală, declară: „În cazul pe care l-am examinat (Matei 28:19), trebuie notat ca nici un singur manuscris sau o versiune mai antica n-a păstrat pentru noi o citare intacta. Dar asta nu e o surpriza pentru noi, aşa cum Dr. C.R.Gregory, unul din cei mai mari critici textuali, ne aduce aminte ca manuscrisele Greceşti ale textului Nou Testamental deseori au fost alterate de scribi, care au adăugat citări care erau familiare pentru ei, şi despre care credeau ca sunt adevărate citări.”

Biblia Ierusalim, din 1966, un romano-catolic, prezintă la nota de subsol de la Matei 28:19, următoarea opinie: „Se poate ca această formulă ... este o reflectare a folosirii liturgice stabilită mai târziu în comunitatea primitivă. Acesta va fi amintit faptul că Faptele vorbeşte despre botezul în numele lui Isus”.

Adică nu Domnul Isus a spus aceste cuvinte, ci scribi au adăugat această frază care lor li se părea familiară, sau era în mintea lor atunci când au copiat Evanghelia după Matei şi au înserat-o în text sau ca notă marginală, ca ulterior să se fi strecurat în textul biblic.

Probabil acestă modificare a avut loc în sec. II d.C. Conform cu unii cercetători:

Hastings Encyclopedia of Religion, Vol. 2, pag. 377, 389, spune: Botezul creştin a fost întotdeauna realizat folosind cuvintele „în Numele lui Isus”...până pe vremea lui Iustian Martirul[2] [Iustian a trăit între anii 100-160 d.H.]. Ei susţin că iniţial formula de botez a fost „în Numele lui Isus”, dar ulterior odată cu introducerea doctrinei trinităţii, şi formula de botez s-a schimbat, inserându-se fraza: „botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”.

Iar în Enciclopedia Britanică, Vol. 3, pag. 365, afirmă că botezul a fost schimbat din „Numele lui Isus”, în cuvintele „Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt”[3]  în secolul al-II-lea d.C. Deci după moartea apostolilor.

Există evidenţe clare în Scripturi, că Domnul Isus nu putea rosti cuvintele: : „botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”.

Nici o doctrină sau nici un verset din Biblie în afară de Matei 28:19, nu susţine un botez, sau vreo lucrare creştină pe baza a trei Nume! Nicăieri în Scripturi nu găsim ceva să se facă ,,în numele… Sfântului Duh”. Astfel dar toate lucrările au fost făcute în vechiul legământ: ,,în numele lui Iehova” (1Cronici 16:2; 21:19; Matei 21:9; 23:39 NW; SS 1874), „în numele Tatălui” (Ioan 5:43; 10:25), iar în Noul Legământ, creştini, vindecau, se rugau, slujeau, făceau minuni, scoteau demoni, etc. ,,în numele lui Isus” (Fapte 3:6,Fapte 3:16; 4:18; 5:40; 16:18; 1Corinteni 5:4; 6:11; 1Tesaloniceni 4:1).

De pildă, există un alt verset care vorbește de trei Nume (Apocalipsa 3:12), dar curios, surpriză, nu se vorbeşte de Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt, ci doar de Numele Tatălui, al Fiului şi al cetăţii Noului Ierusalim.

Posibilitatea, ca atât Petru, cât şi Filip şi Pavel să fi făcut vreo greseala, nu este plauzibilă, pentru că nu există nici un text în Cuvântul lui Dumnezeu, care sa ne spună sau să indice ca botezul practicat de apostoli ar fi fost în dezacord cu Adevarul învăţat de Isus sau că Dumnezeu i-a dezaprobat.

Ba mai mult, apostolul Petru, a fost de faţă în timpul vieţii pământeşti a lui Isus, când Isus a poruncit botezul, El le explicat modul în care se face botezul şi în Numele cui (Ioan 3:22 ; Ioan 4:2). În timpul serviciului Său pământesc, ucenicii şi alţi oamenii au utilizat Numele Său pentru a scoate draci şi a face vindecări şi pentru alte lucrări (Marcu 9:37,Marcu 9:39,Marcu 9:41; Luca 9:49; 10:17). Ei nu au utilizat trei nume sau un Nume pentru trei persoane.

Apostolul Pavel care a primit Evanghelia prin revelaţie divină (Galateni 1:11,Galateni 1:12), nu direct de la omul Isus, ca cei 12 apostoli, şi el a botezat„în Numele Domnului Isus” (Fapte 19:5), ca şi Petru (Fapte 2:38; 10:44-48), care a primit Evanghelia de la omul Isus. Aceiaşi Evanghelie, acelaşi botez, iar Duhul Sfânt a lucrat mântuirea, regenerarea, iertarea de păcate.

Apoi, din raportul corelat al acestor versete, reiese clar că botezul practicat de apostoli a fost încununat cu succes şi cei care au fost botezaţi în Numele Domnului Isus au primit Darul Duhului Sfânt. Era imposibil ca apostolii să fi botezat printr-un nume incorect şi ca acei oameni să primească Duhul Sfânt, să fie aprobaţi de Dumnezeu, atât apostolii cât şi cei botezaţi de ei.

Pe lângă toate acestea, botezul este o identificare cu moartea şi învierea lui Isus (Romani 6:3,Romani 6:4; Coloseni 2:12), căci prin botez noi suntem ,,îngropaţi (scufundaţi) împreună cu Isus”, şi deci„identificaţi cu El, printr-o asemănare cu moartea Lui...” prin botez (îngropare) noi ne identificăm cu Isus, însă noi nu ne putem identifica cu Tată ceresc care nu a murit (Deuteronom 32:4), nici cu Duhul Sfânt, care este un duh de viaţă şi nu poate să moară (Apocalipsa 11:11); ci, doar cu Isus Cristos Fiul lui Dumnezeu singurul care a murit şi a înviat (Romani 6:8-10).

În mod similar, botezul este şi o identificare cu Cristos care a fost botezat în apă de Ioan Botezătorul, căci prin botez eşti una cu El şi îmbrăcat cu El (Galateni 3:27,Galateni 3:28), şi începi să calci pe urmele Lui. Iar după cum ştim, nici Dumnezeu Tatăl nu a fost botezat în apă, nici Duhul Sfânt, ci doar Isus, atunci cum putem fi botezaţi noi în Numele lor? Numele invocat de candidat la botez, era Numele Domnului, adică Numele lui Isus Cristos (Fapte 22:16; vezi şi Fapte 10:43; 1Corinteni 6:11; Romani 10:9-13).

De fapt orice lucrare creştină trebuie să o facem în Numele Domnului Isus, Scriptura este clară în această privinţă şi ea precizează: „Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl” (Coloseni 3:17). Iată! Dacă noi vom boteza în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt, cum vom împlini Cuvântul care spune: „să faceţi totul în Numele Domnului Isus”? Numai dacă botezăm în Numele lui Isus, vom împlini acest principiu Scriptural şi numai aşa Dumnezeu ne va aproba! Să mergem la adoua problemă:

2. Crezul lor se contrazice singur, dacă botezul este doar un simbol, cum poate atunci această lucrare simbolică să adauge pe cineva în trupul lui Cristos, la numărul membrilor bisericii?

Dacă botezul este doar o lucrare simbolică, el nu are proprietatea sau puterea de a ne adăuga la trupul lui Cristos. Dacă prin botez suntem adăugaţi ca mădulare în trupul lui Cristos, atunci el nu poate fi doar un simbol; ci, o lucrare divină în care Cristos lucrează prin Duhul: regenerarea, înfierea, iertarea de păcate!

Conform Bibliei, botezul nu este doar un simbol, ci o lucrare tainică ce are loc în apă. Acolo Cristos curăţă, sfinţeşte, înnoieşte prin Duhul sfânt şi prin sângele Său şi prin urmare omul, înviază la o viaţă nou cu Cristos (Fapte 2:38; Fapte 22:16; Romani 6:2-5; Coloseni 2:11-12; Galateni 3:26,Galateni 3:27; Tit 3:5; Evrei 10:22; comp. şi 1Petru 1:2-4 cu 3:21).

Botezul realizează unirea cu Cristos şi în acel moment când ieşim din apă devenim mădulare din trupul lui Cristos. În 1Corinteni 12:13, se spune confom cu Biblia Bucureşti din 1688 sau Dumnezeiasca Scriptură, care redă cel mai bine acest pasaj: „Pentru că şi într-un Duh noi toţi, într-un trup ne-amu botezat”. Iată, botezul ne introduce într-un trup, în trupul lui Cristos, pentru că El ne introduce în Cristos, fiind botezaţi în El, devenim parte din trupul Lui. Dar această lucrare o face Duhul Sfânt cu ocazia botezului în apă, când ne cufundăm în apă, intrăm şi în Duhul, şi ne botezăm într-un trup prin lucrarea Duhului. Căci atunci când suntem botezaţi, suntem introduşi „în iertarea păcatelor” (Fapte 2:38) şi „în Cristos” (Romani 6:3 NTR).

Este clar că botezul în apă, realizează adăugarea la trupul lui Cristos. Cei 3000 botezaţi în apă în ziua Penticostei, sunt descrişi ca făcând parte din comunitatea creştină din Ierusalim prin cuvintele: „cei care au primit cuvântul lui au fost botezaţi; şi în ziua aceea s-au adăugat aproape trei mii de suflete”. Cu alte cuvinte ei au fost adăugaţi prin botezul în apă la trupul local a lui Cristos din Ierusalim, şi bineînţeles la trupul universal (Fapte 2:37-42), şi au fost socotiţi în numărul celor mântuiţi (Fapte 2:47).

                Botezul este numit în Scripturi ca fiind „baia renaşterii” (Tit 3:5 CLV),  botezul chiar dacă constă într-o baie şi o spălare a trupului într-o apă curată (Evrei 10:22), însă nu este făcut cu scopul de a ne curăţa fizic, de murdăria trupului; ci, cu scopul de a ne regenera spiritual. 

Odată un om m-a întrebat: „dacă Spiritul Sfânt regenerează duhul nostru, ce naşte apa”? Apa naşte tocmai această lucrarea de regenerare sau înnoire făcută de Spiritul Sfânt. Fără apă nu are loc regenerarea, dar nici apa nu poate regenera fără Spiritul Sfânt. Aşa a hotărât Dumnezeu, ca Spiritul Sfânt să nu lucreze decât în apa botezului şi nu în alt loc, şi nu fără un botez autentic. Lucrarea regenerării Spiritului Sfânt este condiţionată şi legată de botez.

Da, Spiritul Sfânt are multe lucrări, dar lucrările: regenerarea sau renaşterea, ungerea cu Spiritul, primirea sigiliului, a arvunii nu au loc decât în botez. Botezul este atât condiţia pentru regenerare, cât şilocul unde are loc renaşterea spirituală a credinciosului şi acest mănunchi de lucrări care au loc atunci: salvarea, îndreptăţirea, sfinţirea, ungerea, sigilarea, primirea arvunei, iluminarea, primirea darului ceresc, etc. 

Apostolul Pavel, descrie botezul prin cuvintele: „baia renaşterii şi reînnoirea Duhului Sfânt” (Tit 3:5 CLV[4]), în greacă: „loutron palligenesias kai anakainosis” = baia renaşterii şi reînnoirea, saubaia regenerării şi a renovării (schimbării). Despre ce baie (spălare) vorbeşte Pavel în Tit 3:5, cu siguranţă despre botezul în apă, dar nu este vorba de un botez în apă despărţit de lucrarea Spiritului Sfânt, căci această baie în ochi fizici, produce în domeniul spiritual, o regenerare şi o înnoire, făcută de Spiritul sfânt, şi deci invizibilă pentru ochii fizici. Este interesant că acelaşi cuvânt: loutron = baie, spălare, apare şi în Efeseni 5:26, unde vorbeşte de: „după ce a curăţit-o prin botezul („spălarea” GBV 2001) cu apă prin Cuvînt” (BC). Este clar deci că în botez are loc o spălare de păcate, o curăţire spirituală, însă doar dacă botezul face prin Cuvânt, sau în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu, cel adevărat, a Evangheliei lui Cristos, nu a evangheliei vreunui cult!

3. Biblia nu învaţă că doar păstorii sau prezbiterii pot face botezul.

Nici unde în Scripturi nu se dă o astfel de poruncă, că doar păstorii sau prezbiterii pot face botezul!

Ba chiar găsim exemple de credincioşi care au botezat, fără a fi păstori sau prezbiteri:

Filip care nu era păstor (Fapte 8:12), sau Anania care nu era nici măcar diakon a botezat pe alţii (Fapte 9:17,Fapte 9:18).

Tot la fel Petru în casa lui Corneliu nu i-a botezat el pe aceştia; ci, a poruncit că ceilalţi creştini care erau cu el să-i boteze (Fapte 10:48), iar aceşti creştini nu erau păstori sau prezbiteri.

Care este problema de fond a acestei reguli? Ce duh este în spatele acestei reguli omeneşti? Nu numai că această regulă nu vine de la Domnul, dar ea vine de la duhuri străine, legaliste, nu de la Duhul adevărului.

Scriptura precizează clar „să învăţaţi ce înseamnă „nimic dincolo de ceea ce este scris” (1Corinteni 4:6 NTR). Iar în 2Corinteni 3:15-17:„Până astăzi, oricând este citit Moise, pe minţile lor este un văl,dar atunci când cineva se întoarce la Domnul, vălul este dat la o parte. Domnul este Duhul, iar acolo unde este Duhul Domnului este libertate. Penticostalii nu pot avea Duhul Domnului, căci unde este El prezent este libertate! Această regulă vine dintr-un duh al legii, nu din Duhul lui Cristos!

Să mergem la o altă problemă din crez:

În crez se mai afirmă: „Cei ce au primit botezul in apa fara a fi obtinut botezul cu Duhul Sfant sunt indemnati dupa Cuvantul lui Dumnezeu sa staruiasca dupa botezul cu Duhul Sfant (Fapte 1:4)”.

Din Fapte 1:4, nu reiese că primii creştini au stăruit după botezul cu Duhul Sfânt! Domnul Isus le spune să aştepte în Ierusalim făgăduinţa. Darurile lui Dumnezeu se dau prin har (Romani 12:6), nu prin merite personale ca stăruinţa sau alte lucrări de ale noastre! 

Deci declaraţia lor este una mincinoasă! Cuvîntul nicăieri nu spune ceea ce ei spun: „sunt indemnati dupa Cuvantul lui Dumnezeu sa staruiasca dupa botezul cu Duhul Sfant”!

Să mergem la un alt punct din crezul lor:

VI) Învăţătura despre Cina Domnului:

„14. Noi credem in instituirea Cinei Domnului pentru Biserica. Participarea la Cina Domnului constituie o proclamare a mortii Dumnului Isus Hristos.
Cina Domnului este al doilea asezamant ca forma exterioara in Biserica lui Dumnezeu. Ea este instituita de Insusi Domnul nostru Isus Hristos prin intemeierea legamantului nou (Matei  26:28; Luca 22:19-20).
Cina Domnului se compune din paine nedospita si rodul vitei nefermentat, care simbolizeaza jertfirea trupului si varsarea sangelui Sau pentru pacatele noastre (1Corinteni  11:24-25).
Cina Domnului este randuita spre amintirea mortii Domnului Isus si nu spre iertarea pacatelor, dar cel ce se impartaseste din ea in chip nevrednic se face vinovat de nesocotirea trupului si sangelui Domnului Isus Hristos si astfel se impartaseste spre osanda lui insusi (1Corinteni  11:27-29).
Ea este un simbol care exprima partasia noastra cu firea dumnezeiasca a Domnului nostru Isus Hristos, adica cu trupul si sangele Lui (1Corinteni  11:26), o proorocie despre venirea Sa a doua oara. Credinciosii mantuiti alcatuiesc prin participare la frangerea painii un singur trup (1Corinteni  10-17).
Frangerea painii constituie, prin savarsirea si serbarea ei, doua momente: primul simbolizeaza suferintele Domnului, al doilea, vizavi de primul, momentul de cercetare de sine din partea credinciosilor (1Corinteni  11:23-29). La Cina Domnului nu pot participa decat membrii activi ai Bisericii, botezati in apa sau cu Duhul Sfant, si numai dupa ce s-au cercetat pe sine. Cina se savarseste ori de cate ori este posibil, fara deosebire de zi sau data. Este recomandabil sa se efectueze cel putin o data pe luna.

Cina luată de penticostali nu este una biblică! În primul rând, unde găsim în Biblie că Cina Domnului este un „simbol”?!? Unde găsim în Biblie că cina este „partasia noastra cu firea dumnezeiasca a Domnului nostru Isus Hristos”? pe ce bază penticostalii afirmă că „Este recomandabil sa se efectueze cel putin o data pe luna”?!? Aceste afirmaţii îi face pe penticostali: „martori mincinoşi” şi „învăţători mincinoşi”!!!

Să vedem o altă doctrină perimată de penticostali:

 

VII) Învăţătura despre botezul cu Duhul Sfânt:

„16. Noi credem in fagaduinta botezului cu Duhul Sfant pentru toti credinciosii.
Duhul Sfant este promis de Dumnezeu inca prin profetul Ioel (Ioel 2:28-29). Proorocul Ioel vorbeste de doua mari revarsari : ploaia timpurie si ploaia tarzie (Ioel 2:23). Ploaia timpurie s-a revarsat in primele secole, incepand cu ziua de Rusalii, la Ierusalim (Fapte 2:2-4), iar ploaia tarzie se revarsa in zilele noastre.
Duhul Sfant purcede de la Tatal prin Fiul (Ioan 15:26). Botezul cu Duhul Sfant este o pecete pentru ziua rascumpararii (Efeseni 4:30), o arvuna a mostenirii (Efeseni 1:13-14), putere de sus pentru slujba marturisirii Evangheliei depline (Fapte 1:8). El se deosebeste de nasterea din nou. El se primeste pe baza credintei in urma nasterii din nou si nu poate avea loc in nici un caz inaintea acesteia (Apocalipsa 19:1-6, Efeseni 1:13-14)”.

Conform Bibliei, botezul cu Duhul Sfânt nu este aceiaşi lucrare cu pecetluirea! Pecetluirea sau sigilarea are loc atunci când crezi în Isus, după ce ai auzit Evanghelia adevărului (Efeseni 1:13,Efeseni 1:14). Pecetluirea are loc în acelaşi timp cu lucrarea naşterii din nou, nu cu botezul cu Duhul Sfânt!

Dar să vedem în continuare, ce învaţă penticostalii despre darurile Duhului Sfânt?

 

VIII) Învăţătura despre darurile Duhului Sfânt:

„17. Noi credem ca lucrarea Duhului Sfant se manifesta in cele noua daruri.
In urma botezului cu Duhul Sfant, Duhul imparte cum voieste El diferite daruri duhovnicesti. Sfanta Scriptura ne vorbeste despre noua daruri, si anume: vorbirea despre intelepciune, vorbirea despre cunostinta, credinta, darul tamaduirilor, puterea sa faca minuni, deosebirea duhurilor, proorocia, vorbirea in felurite limbi si talmacirea limbilor (1Corinteni 12:1-10). Toti credinciosii trebuie sa aiba o masura oarecare de intelepciune, cunostinta si credinta. Aceasta prin Cuvantul lui Dumnezeu (Romani 12:2; Ioan 5:39; Matei 22:29; Romani 10:17). Darurile Duhului Sfant sunt supranaturale si desavarsite in lucrarea lor. Exemple: Fapte 8:20; 2Petru 3:16; Mar. 16:17-18. Credinta in Domnul Isus Hrisos care face parte din roada Duhului (Galateni 5:22) trebuie sa o aiba toti credinciosii, insa nu toti primesc darul credintei (Fapte 3:16). La fel, la primirea botezului cu Duhul Sfant toti credinciosii vorbesc in limbi noi, insa nu toti au darul de a vorbi in felurite limbi (1Corinteni 12:29-30). Darul vorbirii in limbi se foloseste potrivit cu cele scrise in 1Corinteni 14:27-28. In Biserica trebuie sa existe daruri, pentru ca ele sunt randuite si puse de Dumnezeu pentru zidirea ei sufleteasca (1Corinteni 12:28); nu primesc toti credinciosii, ci fiecaruia Duhul Sfant ii imparte cum voieste (1Corinteni 12:29-39). 
Cuvantul lui Dumnezeu ne cere sa urmarim dragostea si sa ravnim si dupa darurile duhovnicesti (1Corinteni 14:1).”

În „Mărturia de credinţă” a cultului Penticostal, unde se spune: „toti credinciosii vorbesc in limbi noi, insa nu toti au darul de a vorbi in felurite limbi …” Astfel se susţine că toţi creştinii trebuie să vorbească iniţial în limbi ca semn al botezului cu Duh Sfânt, chiar dacă aceştia nu primesc ‚darul limbilor’ pentru a mai vorbi în limbi pe parcursul vieţii de credinţă. O Învăţătură falsă! Nicăieri Biblia nu face o diferenţiere întrevorbirea în limbi ca semn al umplerii iniţiale cu Spiritul şi darul vorbirii în alte limbi. Cu siguranţă că cei ce au vorbit în limbi ca semn al botezului au primit darul vorbirii în alte limbi. De unde ştim? Din Biblie! Cei ce au primit botezul cu Duhul Sfânt, adică vorbirea în alte limbi la Penticosta şi în casa lui Corneliu, au primit tocmai darul vorbirii în alte limbi! Biblia este clară pentru cei sinceri! Apostolul Petru, botezul cu Duhul de la Penticosta, ca fiind „darul Sfântului Duh” (Fapte 2:38), tot la fel textul ne spune de ce au vorbit în limbi casa lui Corneliu, şi anume că ei au primit: „darul Duhului Sfânt” (Fapte 10:45).

Astfel nu există în Biblie o vorbire în limbi fără darul aferent (comp. cu 1Corinteni 12:7-11).

Prin urmare, toată ideea penticostală că toţi credincioşii vorbesc în limbi noi, însă nu toţi au darul de a vorbi în felurite limbi…”, cade ca fiind nescripturală, cei ce au fost botezaţi în Spiritul, tocmai că au vorbit în limbi, deoarece au primit darul Duhului Sfânt o dată cu primirea acestui botez spiritual.

Chiar dacă darul va rămâne ulterior inactiv, cel ce vorbeşte în limbi la botez în Spirit, el primeşte darul vorbirii în alte limbi, iar cel ce vorbeşte în limbi şi după botez, însemnă că darul a rămas activ şi-l exercită.

O a doua problemă, este că aşa zisa „biserica lui Dumnezeu, apostolică, penticostală” nu ştie decât de 9 daruri ale Duhului Sfânt!

Însă adevărul este că există mult mai multe daruri, prin aceasta ei se descalifică ca fiind: „biserica lui Dumnezeu” şi apostolică!

Darurile Duhului Sfânt (1Corinteni 12:4; Evrei 2:4), mai sunt numite în Biblie ca fiind: daruri ale harului (Romani 11:29; 12:6; 1Corinteni 1:7; 7:7; 12:28,30,31; 1Timotei 4:14), darul harului lui Dumnezeu (2Timotei 1:6), sau daruri spirituale (Romani 1:11; 1Corinteni 12:1; 14:12).

Expresia daruri ale harului, apare de cele mai multe ori în Biblie, în greacă: „kharismata”, care are sensul de dar gratuit şi nemeritat.

Darurile Duhului Sfânt sunt aceleaşi cu cele ale harului, fiindcă de pildă profeţia este prezentă şi pe lista cu daruri ale harului din Romani 12:6-8 şi pe cea cu daruri ale Duhului din 1Corinteni 12:4-11.

În plus, în 1Corinteni 1:7, denumirea darurilor date creştinilor din oraşul Corint este de: „daruri ale harului”, iar acest daruri ale harului sunt descrise în 1Corinteni 12:4-11; ca fiind „daruri ale Duhului Sfânt”.

În Biblie găsim următoarele liste cu daruri: Romani 12:6-8; 1Corinteni 12:8-10, 28-30; Efeseni 4:11; 1Petru 4:10,1Petru 4:11. Dar acestea nu sunt complete, să enumerăm totuşi aceste daruri: apostolatul, prorocia, învăţarea - predicarea, păstorirea, evanghelizarea, darul minunilor, vindecărilor, deosebirea duhurilor, cuvântul de înţelepciune, de cunoştinţă, cârmuiri (administrări), conducerea, îmbărbătarea, al credinţei, vorbirea în limbi, tălmăcirea limbilor, slujirea, dărnicia, milostenia.

Mai există şi alte daruri care nu apar în listele cu daruri, ca de pildă: darul înţelepciunii şi priceperii în arta manuală (Exod 28:3; 31:3-5,31-35; 38:23; 1Regi 7:14), darul ospitalităţii (1Petru 4:9,1Petru 4:10), daruri muzicale, adică de a compune şi a cânta cu iscusinţă (Efeseni 5:18,Efeseni 5:19), darul mijlocirii în rugăciune (1Timotei 2:1; Zaharia 10:10), darul fricii sănătoase de Dumnezeu (Isaia 11:2), darul exorcizării, sau scoaterii demonilor (Matei 10:8; Marcu 6:13), darul descoperii (1Corinteni 14:6,1Corinteni 14:30), darul de a fi martir (1Corinteni 13:3), darul căsătoriei (1Corinteni 7:7), darul celibatului (1Corinteni 7:7). Şi probabil şi altele.

Să vedem în continuare:

IX) Învăţătura despre slujbe:

21. Noi credem ca preotia Vechiului Asezamant a fost inlocuita in Noul Asezamant prin slujbele spirituale randuite in Biserica.
Si El a dat pe unii apostoli; pe altii, prooroci; pe altii evaghelisti; pe altii pastori si invatatori” (Efeseni 4:11).
Apostolii sunt trimisii Domnului, cu misiunea deosebita cum ar fi destelenirea unui nou camp pentru Evanghelie (Mar. 16:15-18,20). Asa au fost cei 12 apostoli, Pavel ca apostol al neamurilor si altii (Matei  10:1-4; Marcu  6:30; Romani  1:1; 11:13).
Slujba de prooroc se deosebeste de darul proorociei. Proorocul are cel putin doua daruri: darul vorbirii despre intelepciune si darul vorbirii despre cunostinta.
Evanghelistul este chemat sa predice Evanghelia Domnului Isus si este insotit de semne si rezultate deosebite in activitatea lui prin intoarcerea pacatosilor la Dumnezeu.
Pastorul are sarcina pastoririi credinciosilor care compun o biserica locala dupa indicatia data lui Petru de catre Domnul Isus (Ioan 21:15-17).
Toti slujitorii reprezinta o singura treapta spirituala, termenul de episcop, prezbiter si pastor priveste aceeasi slujba (1Petru 5:1-2; Fapte 20:17,Fapte 20:28; Filipeni 1:1).
Din punct de vedere administrativ se poate deosebi slujba de pastor de cea de prezbiter.
Diaconatul a luat fiinta ca o slujba cu caracter gospodaresc (Fapte 6:1-6). Mai apoi a capatat, pentru unii dintre diaconi care s-au remarcat, si un caracter spiritual (Fapte 6:8-15; 1Timotei 3:8-12). „Pentru ca cei ce slujesc bine ca diaconi, dobandesc un loc de cinste si o mare indrazneala in credinta care este in Hristos Isus.” (1Timotei 3:13).”

Câtă miopie spirituală, câtă ipocrizie!

Pe de o parte ei spun: „Toti slujitorii reprezinta o singura treapta spirituala, termenul de episcop, prezbiter si pastor priveste aceeasi slujba (1Petru 5:1-2; Fapte 20:17,Fapte 20:28; Filipeni 1:1).”

Pe de altă parte ei declară: „Din punct de vedere administrativ se poate deosebi slujba de pastor de cea de prezbiter... Ordinarea se poate face direct pentru slujba de diacon sau prezbiter, iar dupa un stagiu oarecare ei pot fi ordinati pentru slujba de pastor ajutor sau pastor principal.”

Nu este prima dată când penticostali se contrazic singuri în crezul lor!

Ei teroretic acceptă că cei ce sunt episcopi sunt şi păstori şi prezbiteri, toate aceste trei denumiri referindu-se la aceiaşi slujbă, aceiaşi persoană aşa cum învaţă Biblia în Fapte 20:17,Fapte 20:28.

Dar practic, ei spun că de fapt nu-i aşa !?! Ei îşi mint propriul crez care are susţinere biblică: „Toti slujitorii reprezinta o singura treapta spirituala, termenul de episcop, prezbiter si pastor priveste aceeasi slujba (1Petru 5:1-2; Fapte 20:17,Fapte 20:28; Filipeni 1:1).” Şi lepădându-se de crezul biblic, acceptă o organizare nebiblică! Ce fel de oameni pot fi ei! Sinceri, oneşti, oameni ai adevărului ?!?

Ei acceptă slujba de apostol, dar în practică nu o găsim în cultul penticostal, la penticostali nu apostolii conduc, ci păstorii care sunt pe locul trei în slujire, alături de învăţători (comp. 1Corinteni 12:28 cu Efeseni 4:11).

Aceasta nu poate fi biserica lui Dumnezeu! În Biserica lui Dumnezeu, El a rânduit: „mai întâi apostoli, în al doilea rând profeţi, în al treilea rând învăţători, apoi pe cei care fac minuni, apoi pe cei care au daruri de vindecare, de ajutorare, de administrare şi pe cei ce au darul feluritelor limbi” (1Corinteni 12:28).

Dumnezeu a rânduit în „biserică”, nu „în biserica” (din primul secol), ci în biserica Lui din toate timpurile! Găsim această ordine în cultul penticostal? Sunt ei conduşi la conducerea cultului de apostoli şi profeţi?

Dumnezeu nu se schimbă, Cristos nu se schimbă, Duhul Sfânt nu se schimbă, adunarea lui Dumnezeu nu se schimbă!

Tot ceea ce este schimbat, vine de la cel rău, nu din Dumnezeu! Satan totdeauna a sucit lucrurile, le-a distorsionat. Rânduiala divină este permanentă şi o găsim „în toate bisericile sfinţilor”! (vezi: 1Corinteni 4:17; 7:17; 14:33).

Apoi legat de slujbe, în crezul penticostal găsim alte lucruri nescripturale, după cum urmează:

X) Învăţătura despre ordinarea sau rînduirea lucrătorilor:

„22. Noi credem ca lucratorii Evangheliei sunt ordinati in lucrare prin punerea mainilor si rugaciunea facuta de catre slujitorii lui Dumnezeu indreptatiti sa faca acest lucru (Fapte 6:5-6; 13:2-4; 14:23; Tit 1:5).
Ordinarea se poate face direct pentru slujba de diacon sau prezbiter, iar dupa un stagiu oarecare ei pot fi ordinati pentru slujba de pastor ajutor sau pastor principal. Ordinarea se face in urma unui examen pentru cei care nu sunt absolventi de seminar si in urma unei marturisiri date in scris in fata Comisiei de ordinare, de loialitate fata de Biserica lui Dumnezeu. Diaconii sunt ordinati de catre 2 pastori, iar prezbiterii si pastorii de catre cel putin 3 pastori. Daca cineva a fost ordinat diacon, trecerea la slujba de prezbiter sau pastor se face printr-o ordinatiune.
Diaconul se ocupa de administrarea ajutoarelor in Biserica. El poate oficia Cina Domnului, binecuvantari de copii si inmormantari, daca pastorul ii cere acest lucru.
Prezbiterul poate oficia toate actele de cult la recomandarea pastorului.
Pastorul oficiaza toate actele de cult si se ocupa de pastorirea unei Biserici locale.
Slujba incredintata prin actul ordinatiunii este pe viata si se poate revoca numai daca cel ordinat a savarsit abateri grave, dovedite prin marturia a doi sau a trei martori (1Timotei 5:19).
Actul ordinatiunii se face la recomandarea unei Biserici locale si durata slujirii efective depinde tot de hotararea Bisericii locale.” 
Unde găsim în Biblie că: „Ordinarea se face in urma unui examen pentru cei care nu sunt absolventi de seminar si in urma unei marturisiri date in scris in fata Comisiei de ordinare, de loialitate fata de Biserica lui Dumnezeu. Diaconii sunt ordinati de catre 2 pastori, iar prezbiterii si pastorii de catre cel putin 3 pastori. Daca cineva a fost ordinat diacon, trecerea la slujba de prezbiter sau pastor se face printr-o ordinatiune.” ???

Unde găsim în Sfintele Scripturi că „Prezbiterul poate oficia toate actele de cult la recomandarea pastorului.” Este un non sens, pentru că cineva care este prezbiter este şi păstor conform Cuvântului adevărului!
Să trecem la o altă erezie a cultului penticostal:

 

XI) Învăţătura despre răpirea miresei lui Cristos:

„31. Noi credem in a doua venire a Domnului Isus Hristos si in evenimentele escatologice care vor urma.
a. Rapirea Bisericii
Credem in rapirea Bisericii inainte de aratarea Domnului Isus Hristos pe norii cerului si inainte de necazul cel mare (Isaia 26:20-21; Luca 21:40-44; Luca 17:34-36; 1Corinteni 15:40-44; 1Tesaloniceni  4:13-18) «Despre ziua aceea si despre ceasul acela, nu stie nimeni: nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal» (Matei  24:36).
Dupa rapire va avea loc, in cer, judecata pentru rasplatirea credinciosilor (Romani  14:10; 2Corinteni  5:10) si apoi nunta Mielului (Apocalipsa  19:7-9.
b. Necazul cel mare si aratarea lui Anticrist
Dupa rapirea Bisericii si ridicarea Duhului Sfant, care azi opresc aratarea omului pacatului - Anticristul (2Tesaloniceni  2:7-8) - va urma o mare stramtorare din pricina aratarii lui, cum n-a fost vreodata pe pamant si nici nu va mai fi (Matei  24:21; Apocalipsa 6).”


Penticostali cred, că răpirea bisericii are loc înainte de necazul cel mare! Unde spune Biblia aşa ceva?

Nici unul din textele aduse ca argumente nu învaţă aşa ceva!

Isaia 26:20,Isaia 26:21, vorbeşte de Israel, nu de biserică. În Luca 17, se arată că răpirea are loc, tocmai în ziua în care se va arăta Fiul omului (v.30), la sfârşitul lumii, când va ploua cu foc şi pucioasă (v.29). În 1Corinteni 15:40-44; 1Tesaloniceni 4:13-18, se arată clar că răpirea are loc, în ziua venirii lui Isus, nu înainte de arătarea lui Cristos!

În ultima vreme se susţin diferite teorii nebiblice, cum ar fi că: răpirea bisericii are loc înainte de necazul cel mare care în viziunea unora durează 7 ani. După alţii răpirea are loc la mijlocul necazului celui mare, adică cu trei ani şi jumătate înainte de sfârşitul acestei lumi. Învaţă Biblia aşa ceva? Învaţă ea undeva că Domnul Isus Cristos vine mai de două ori? O dată să-şi răpească mireasa, şi mai odată să îi nimicească pe cei răi? Sau învaţă Biblia că revenirea Sa va avea loc înainte de necazul cel mare? Sau la mijlocul necazului celui mare? Putem spune răspicat că NU!

Biblia învaţă clar că Domnul Isus a venit prima dată pe pământ prin fecioara Maria, şi că va mai veni o dată, atât pentru a-şi răpi adunarea, cât şi pentru nimicirea celor răi. Observaţi afirmaţiile clare ale Bibliei:

Evrei 9:28„tot aşa, Hristos, după ce s-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă”(vezi şi: Ioan 14:2,Ioan 14:3). Biblia nu vorbeşte de trei veniri ale lui Cristos; ci, doar de două, prima când şi-a dat viaţa ca jertfă de răscumpărare, şi a doua oară când va aduce salvarea (mântuirea) veşnică celor ce-L aşteaptă.

Iar tot la această a doua venire, El îi va distruge pe cei răi, observaţi ce spune Domnul în Matei 13:27-30„Robii stăpânului casei au venit şi i-au zis: „Doamne, n-ai semănat sămânţă bună în ţarina ta? De unde are, deci, neghină?” El le-a răspuns: „Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta.” Şi robii i-au zis: „Vrei, deci, să mergem s-o smulgem?” „Nu” le-a zis el „ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeţi şi grâul împreună cu ea. Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: „Smulgeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu.” Conform parabolei despre grâu (creştinii) şi neghină (fiii celui rău), cele două plante cresc în paralel până la seceriş, grâul nu este cules mai repede, sau smuls dintre neghină mai înainte, ele trebuie să crească amândouă până la seceriş. Conform cu v.39: „secerişul, este sfârşitul veacului”. Iată, răpirea grâului în hambarul lui Dumnezeu, are loc la sfârşitul epocii (veacului, al lumii), nu înainte, nici cu şapte ani înainte, nici cu trei ani şi jumătate înainte; ci, în ziua când neghina este smulsă şi aruncată în foc, în ziua aceea, grâul este cules şi ajunge în hambarul Tatălui lor (vezi şi Matei 13:36-43)!

În mod asemănător, în parabola cu năvădul (Matei 13:47-50), se scoate în evidenţă acelaşi adevăr, peştii buni (creştinii) nu sunt luaţi din năvod înaintea peştilor răi (fiii celui rău), ca după un timp peştii răi să fie traşi cu năvodul (pasa de pescuit) la mal. Nu! În năvod sunt prinşi ambele tipuri de peşti: buni şi răi, şi năvodul este tras la mal, la sfârşitul epocii, atunci se face judecata şi selecţia, observaţi afirmaţia Domnului Isus, ca concluzie la această pildă: „Tot aşa va fi şi la sfârşitul veacului. Îngerii vor ieşi, vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor buni, şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor” (Matei 13:49,Matei 13:50). Iată cei răi sunt împreună cu cei buni până la judecată, când cei răi sunt aruncaţi în cuptorul aprins, nu există o răpire a peştilor buni, înaintea de ziua când cei răi sunt judecaţi şi pedepsiţi.

Acelaşi lucru reiese şi din pilda cu oile şi caprele, descrisă în Matei 25:31-46, la venirea Domnului Isus, toate popoarele vor sta în faţa Sa, El îi va despărţi pe unii de alţii, aşa cum desparte păstorul oile de capre, oile, adică fraţii Săi, îi va chema să moştenescă împărăţia lui Dumnezeu, iar caprele (cei răi), îi va trimite în focul cel veşnic. Oile nu sunt răpite înainte de judecata şi pedeapsa celor răi; ci, venirea Domnului ca judecător, va aduce o judecată favorabilă, răsplată bună pentru oi, iar caprele primesc o judecată nevaforabilă şi pedeapsa veşnică.

Biblia ne învaţă acest adevăr nu doar prin parabole; ci, şi prin afirmaţi clare, după cum urmează:

Matei 24:29-31„Îndată după acele zile de necaz „soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor vor fi clătinate.” Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă. El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă!” Iată, după zilele de necaz, nu înainte de necazul cel mare, nici la mijlocul necazului cel mare; ci, după necazul cel mare, sau la sfârşitul necazului celui mare, care durează doar trei ani şi jumătate conform Bibliei (Apocalipsa 12:6,Apocalipsa 12:12-14; 13:5-7), la revenirea Sa, când toate popoarele Îl vor vedea (Marcu 13:26,Marcu 13:27),  „El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare şi vor aduna pe aleşii Lui”. Aleşii Săi, sunt tocmai TOŢI creştinii (Coloseni 3:12; 1Petru 2:9; Apocalipsa 17:14), nu doar o parte din ei. Domnul Isus nu spune:„aleşi”, nici „restul aleşilor”, NU, El spune: „aleşii” (articulat), referindu-se la TOŢI aleşii, adică la toţi creştini! El nu vine după o parte din trupul Său; ci, după întregul trup al Său (vezi şi Efeseni 5:26,Efeseni 5:27; Romani 11:25,Romani 11:26).

Un alt argument biblic este 2Tesaloniceni 1:6-10„Fiindcă Dumnezeu găseşte că este drept să dea întristare celor ce vă întristează, şi să vă dea odihnă atât vouă, care sunteţi întristaţi, cât şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui, într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos. Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică, de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui, când va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinţii Săi şi privit cu uimire în toţi cei ce vor fi crezut; căci voi aţi crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră”. Iată în ziua când Domnul Isus va veni, la creştini El le dă odihnă, iar pe cei răi îi pedepseşte într-o flacără de foc.

În Apocalipsa 16:14-16, se arată clar, că războiul numit în Scriptură: Armaghedon, are loc în ziua când Domnul Isus vine pentru răpirea creştinilor, căci ferice va fi de acei creştini care şi-au păzit hainele ca să aibă parte de răpire. Observaţi afirmaţia Bibliei: „Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic. „Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!” Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon”. Iată adunarea lui Cristos, este pe pământ, până în ziua cea mare a Dumnezeului Celui Atotputernic, altfel sfatul Domnului Isus, din v.15, este fără rost, nu degeaba Dumnezeu care a inspirat Scriptura, a pus acest avertisment, de a ne păzi hainele spirituale, în mijlocul relatării despre conflictul de la  Armaghedon, căci noi trebuie să ne păzim hainele până la sfârşit (Apocalipsa 2:25,Apocalipsa 2:26)!

De fapt, Biblia precizează clar când are loc răpirea, noi nu trebuie să speculăm, nici să inventăm o teorie, şi apoi să ne chinuim să o susţinem cu Biblia; ci, tocmai că trebuie să ne golim de noi înşine, şi să permitem Bibliei să ne înveţe, şi ea va face acest lucru, dacă noi va da la o parte preconcepţiile noastre.

Biblia afirmă clar: „Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi” (1Corinteni 15:51). Iată răpirea are loc la cea din urmă trâmbiţă, care conform cu Apocalipsa 11:15-18, este trâmbiţa a şaptea, când împărăţia acestei lumi devine a lui Cristos.

Ori tocmai că nici înainte de necaz, nici la mijlocul necazului, împărăţia lumii nu devine împărăţia lui Cristos unde El domneşte, pentru că în necazul cel mare, domneşte Diavolul prin Anticrist (Apocalipsa 13:5-7,Apocalipsa 13:13-18). Împărăţia lumii devine împărăţia lui Cristos când El va împărăţi în veci vecilor, tocmai când cei răi sunt distruşi, şi atunci are loc răsplata celor sfinţi (vezi Apocalipsa 11:17,Apocalipsa 11:18). Astfel este imposibilă conform Scripturii o răpire a creştinilor înainte de necazul cel mare, căci răpirea are loc nu la prima trâmbiţă; ci, la ultima trâmbiţă!

În timpurile noastre, ca şi în primul secol d.C. există tot felul de profeţi falşi, învăţători mincinoşi care tulbură pe credincioşi. Ei învăţă altceva decât ceea ce este scris. Adunarea din oraşul Tesalonic, era tulburată de învăţătura că Domnul Isus a venit, că răpirea a avut loc, alţii susţineau că învierea a avut loc (2Timotei 2:17,2Timotei 2:18). Însă apostolul Pavel, ca păstor spiritual îi îndrumă şi avertizează, să nu creadă o astfel de teorie, căci în ce „priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor, să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar. Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării”  (2Tesaloniceni 2:1-3). Iată amăgitori pretinzându-se inspiraţi, care încercau fie verbal, fie prin scris, să susţină că venirea Domnului şi răpirea a avut loc, însă Pavel sub inspiraţia divină explică clar că răpirea, adică strângerea noastră laolaltă cu Domnul, nu poate avea loc înainte de a avea loc lepădarea de credinţă şi de a se descoperii omul fărărdelegii, Anticristul! Venirea Domnului Isus şi răpirea credincioşilor are loc o dată cu nimicirea Anticristului (2Tesaloniceni 2:8), nu înainte ca el să apară aşa cum susţin învăţători falşi care propovăduiesc o răpire înainte de necazul cel mare!

Care este pericolul învăţăturii potrivit căreia biserica va fi răpită înainte de necazul cel mare sau la mijlocul necazului celui mare?

O astfel de învăţătură nu numai că este o erezie, o învăţătură nebiblică şi drăcească, căci orice minciună nu este de la Dumezeu; ci, de la Tatăl minciunilor (Ioan 8:44; 1Ioan 2:21), dar mai mult decât atât, mulţi vor accepta semnul fiarei descris în Apocalipsa 13:11-18, tocmai crezând că nu este semnul fiarei, căci răpirea încă nu a avut loc. Această învăţătură drăcească amăgeşte pe mulţi oameni, iar în viitor ea va duce la pierzare pe mulţi, care cred că ei vor scăpa de necazul cel mare şi vor fi răpiţi înainte de domnia Anticristului.

Această amăgire, îi va prinde nepregătiţi pentru încercările din necaz, şi nepregătiţi pentru a nu accepta semnul fiarei. Adunarea lui Dumnezeu în Cristos, va fi păzită în necazul cel mare (Apocalipsa 3:10,Apocalipsa 3:11; 12:6-17), şi nu răpită înainte de necaz. Avertismentul Domnului Isus este atât de potrivit pentru adunarea Sa: „Dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit” (Matei 24:13).

În final să ne întrebăm: Este cultul penticostal, adunarea (ekklesia) lui Dumnezeu? Sunt penticostalii salvaţi şi iertaţi de păcate? Sunt ei trupul lui Cristos?

Am văzut că credinţa lor în multe puncte nu este credinţa biblică. Am văzut că Dumnezeul lor, nu este Dumnezeul Bibliei, Isus a lor, nu Isus, Fiul lui Dumnezeu de pe paginile Scripturii, nici duhul care îi stăpâneşte nu este Duhul Sfânt, am mai văzut că ei nu sunt mântuiţi, nu sunt născuţi din nou, că nu au un botez valabil, că comunitatea lor nu poate fi biserica lui Cristos, deorece ei nu au rânduiala biblică!

Domnul Isus, când a fost pe pământ a dat o parabolă profetică, cunoscută sub numele de „pilda neghinei” (vezi Matei 13:24-30; 36-43), prin care ne-a avertizat că la scurt timp după semănarea seminţei bune de către Fiul Omului (Isus), va veni un duşman care va semăna sămânţă rea. Slujitorii au anunţat pe stăpân că în ogor a apărut şi neghină (în originalul grecesc: zizanie[5]). Domnul Isus le porunceşte să le lase pe ambele plante până la seceriş, când grâul va fi strâns în grânarul lui Isus, iar neghina va fi arsă în foc.

Este interesant comentariul pe care îl face cartea: Natural History of the Bible, asupra tipului de neghină folosit în această parabolă, această lucrare declară: „neghina (zizania) este aceeaşi cu arabul < zawan >, din care derivă numele grecesc al plantei ce poartă azi denumirea ştiinţifică de <Lolium Temulentum> sau neghină ameţitoare…Aceasta este un fel de plantă în genul secarei, fiind singura specie din familia ierboaselor ale cărei seminţe sunt otrăvitoare. Zawan derivă din <zan>, care înseamnă: a voma, efectul consumării neghinei ameţitoare constând în greţuri violente, convulsii şi diaree, sfârşitul fiind adesea moartea…se aseamănă în toate privinţele cu grâul, până în momentul apariţiei spicului.”

Mulţi comentatori cred şi înţeleg din această parabolă, că în adunarea lui Cristos va fi şi grâul şi neghina, dar

Această înţelegere este greşită, deoarece ţarina în care există grâul şi zizania, este lumea, nu adunarea (biserica)! În adunarea drepţilor nu pot intra şi nici sta cei ce trăiesc în păcat. În Psalm 1:5, se spune:„De aceea cei răi nu pot sta în picioare la judecată şi nici cei păcătoşi în adunarea celor drepţi”. (Psalm 1:5), căci Domnul îşi păstrează poporul curat (Tefenia 3:5; Apocalipsa 2:20-25). Însă scena parabolei nu este adunarea, ci lumea sau pământul unde există şi grâu şi zizania până la judecată.

Prin urmare neghina sau zizania, ilustrează bine efectul rău pe care îl are copii Diavolului, pentru oricine consumă din fructele lor, şi în special al creştinilor falşi, deoarece zizania în parabolă nu a apărut decât după ce Domnul Isus a semănat sămânţa bună, iar aceasta apare în grâu, adică în mijlocul creştinilor adevăraţi, după înfiinţarea creştinismului. Evenimentele parabolei, se întind pe perioada de timp care începe cu primul secol al erei noastre, când Isus începe semănarea seminţei bune, mai târziu, după plecarea lui la cer şi moartea apostolilor, se infiltrează, creştinii falşi asemănători grâului, dar care în realitate nu sunt altceva decât zizanie ameţitoare, acest lucru a fost profeţit şi de apostoli (Fapte 20:29,Fapte 20:30; 2Petru 2:1,2Petru 2:2). Ei au adus o sămânţă străină, un Cuvânt răstălmăcit, şi au introdus pe furşiş erezii nimicitoare, ca învăţătura trinităţii, botezul în Numele Sfintei Treimi, etc.

Aceştia fac ucenici pentru ei nu pentru Domnul (Fapte 20:29,Fapte 20:30), ei îşi pune nume adunărilor lor, după o anumită lucrare care îi carcterizează, ei nu se mulţumesc cu Numele: Isus, în care trebuie să se adune creştinii adevăraţi!

Această stare de amestec între grâu şi neghină continuă să existe pe pământ până la seceriş, care are loc la sfârşitul lumii, când clasa grâului va fi separată de cea a neghinei, fiind transferată în cer, unde va străluci ca soarele (Matei 13:43). Iar după aceea, creştinii falşi asemănaţi cu zizania vor fi aruncaţi în cuptor (Matei 13:42). Din această parabolă înţelegem că Diavolul va contraface lucrarea lui Dumnezeu, prin semănarea zizaniei. În această lucrare de rătăcire vor fi prinşi mulţi oameni care cred că sunt creştini, dar ei sunt zizanie!

Domnul Isus a învăţat: „Intraţi pe poarta cea îngustă! Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care intră pe ea! Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei care o găsesc. Păziţi-vă de profeţii falşi! Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi feroce. Îi veţi recunoaşte după roadele lor” (Matei 7:13-16). Astfel nu numărul de oameni este semnul că suntem în adunarea lui Dumnezeu, ci faptul că ei umblă pe calea strâmtă, care este calea trasată de Cristos, iar pe această cale „puţini sunt cei care o găsesc”!

Domnul ne învaţă să deosebim lucrătorii adevăraţi de cei falşi după roade! Orice om sau grupare religioasă care are învăţături false, mai ales în doctrinele esenţiale, nu poate produce roade bune, dintr-un Cuvânt rău, răstălmăcit, dintr-o sămânţă a celui rău nu poate ieşi decât zizanie! Pentru cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu şi adevărul Lui, pentru cei care nu cunosc „calea îngustă”, li se va părea că este bine şi aşa, dar noi suntem avertizaţi că „multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.” (Proverbe 14:12).

Să nu uităm de asemenea că Biblia a profeţit că „mulţi”, merg pe calea largă, apostolul Petru a profeţit că „mulţi”, vor urma pe învăţătorii mincinoşi care se vor strecura în biserică după moartea apostolilor (2Petru 2:1,2Petru 2:2).

Domnul Isus a avertizat în Matei 7:22,Matei 7:23Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N’am proorocit noi în Numele Tău? N’am scos noi draci în Numele Tău? Şi n’am făcut noi multe minuni în Numele Tău?“Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v’am cunoscut; depărtaţi-vă dela Mine, voi toţi cari lucraţi fărădelege.”Iată o scenă din ziua judecăţii! În ea apar „mulţi”, care pretind că au făcut lucrări creştine, în Numele lui Isus! Dar Isus le spune: „depărtaţi-vă dela Mine, voi toţi cari lucraţi fărădelege”. Lucrarea zizaniei nu este lucrarea Lui, ci o lucrare religioasă de rătăcire, care pare a fi creştină, ei se folosesc de Numele de Isus, dar Isus a lor nu este Isus al Bibliei! Ei au lucrat de fapt: „fărădelege”!

Oare cine sunt aceştia care fac: vindecări, prorocesc şi scot demoni în Numele lui Isus, şi la care El le spune: „Niciodată nu v’am cunoscut”! Pot fi aceştia: ortodocşi, catolici, baptişti, creştini după evanghelie, martori ai lui Iehova, adventişti, etc. NU, că ei nu fac asemenea lucrări! Îl las pe cititor să afle singur răspunsul la această întrebare.

În concluzie, nu semnele şi minunile în sine, nu limbile sau prorociile, sunt un semn categoric că suntem adunarea lui Dumnezeu, ci faptul că facem voia lui Dumnezeu, că ascultăm de Cuvântul Domnului Isus. El a spus în Matei 7:24-27„De aceea, pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stîncă. A dat ploaia, au venit şivoaele, au suflat vînturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s’a prăbuşit, pentrucă avea temelia zidită pe stîncă. Însă ori şi cine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit, care şi-a zidit casa pe nisip.
A dat ploaia, au venit şivoaiele, au suflat vînturile, şi au izbit în casa aceea: ea s’a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare.”

Nici numărul de membrii nu este un semn categoric, am observat că Biblia spune că „mulţi”, vor urma învăţătorii mincinoşi, că „mulţi”,  vor merge pe calea largă, că „mulţi”, la judecată au făcut lucrări religioase, dar Domnul i-a dezaprobat!

Iubite cititor, este adunarea ta la care mergi: adunarea lui Cristos? Este ea trupul lui Cristos care umblă în Domnul, în călăuzirea Duhului Sfânt, în învăţătura lui Dumnezeu (Ioan 7:16-18; 2Ioan 1:9), Păzeşte adunarea pe care o frecventezi: „credinţa care le-a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna” (Iuda 1:3), stăruie ea în „învăţătura apostolilor” (Fapte 2:42) ???

Fi sincer cu tine însuşi şi cu Dumnezeu! Dacă nu eşti sigur, caută faţa lui Dumnezeu, cere înţelepciune de la Dumnezeu şi descoperire (Iacob 1:5; Efeseni 1:17), ca El să îţi arate calea îngustă care duce la viaţa veşnică!

 

 

[1] În Habacuc 1:12, traducerea NW redă astfel: „Oare nu eşti tu din timpuri străvechi, o, Iehova? O, Dumnezeul meu, Sfântul meu, tu nu mori!” În Ebr. lo tamúth. Aceasta era redarea originală, dar soferimii au schimbat-o în lo namúth „nu vom muri”. La nota de susbol din Biblia Noua traducere românească, se explică la Habacuc 1:12: „O tradiţie scribală antică: nu vei muri (sau: eşti nemuritor); unele traduceri moderne preferă această variantă”.

[2] Vezi : http://www.alvorada.us/0008.htm

[3] Vezi: http://www.prime.org/harlot.html

[4] Noul Testament tipărit în 1993 de Societatea: Chritliche Literatur – Verbreitung.

[5] Traducerea Noului Testament făcută în 1993 de Societatea CLV apare în text în loc de neghină: „zizanie”, vezi şi traducerile: GBV 2001, şi Interlinearul grec-român făcut de editura Agape.