Matei 24:45-47, SCC: “Cine este aşadar sclavul credincios şi chibzuit; pe care l-a pus domnul său peste servitorii casei lui; ca să le dea hrana la timp? Fericit este sclavul acela; pe care domnul lui, îl va găsi făcând aşa. Adevărat vă zic: Peste toate averile lui îl va pune.

Marcu 13:34-37, SCC: Este ca şi cu un om plecat din ţară; lăsând casa lui şi dând autoritatea sclavilor lui, fiecăruia lucrarea lui, iar portarului i-a poruncit ca să vegheze. Vegheaţi deci, pentru că nu ştiţi când vine domnul casei; sau seara, sau la miez de noapte, sau la cântat de cocoş, sau dimineaţa; ca nu cumva, venind curând, să vă găsească dormind. Iar ceea ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheaţi!

Luca 12:40-44, SCC: Deci, şi voi, fiţi gata; pentru că Fiul Omului vine la ora ce nu vi se pare. Dar Petru I-a zis: Doamne! Către noi zici parabola aceasta, sau către toţi? Şi Domnul a zis: cine este atunci administratorul credincios, cel chibzuit; pe care îl va pune domnul peste servitorimea lui, pentru a da la timp măsura de grâu? Fericit este sclavul acela pe care, venind, domnul lui, îl va găsi făcând aşa. Adevărat vă zic: îl va pune peste toate averile lui.

 

Textele Biblice despre: sclavul credincios’, le găsim în Evanghelii, respectiv: Matei 24:42-47; Marcu 13:32-37; Luca 12:36-44. Este important să identificăm corect prin călăuzirea lui Dumnezeu următoarele aspecte: Cine este Stăpânul? Cine este scalvul credincios? Cine sunt servitorii casei? Care este hrana? Care este responsabilitatea administratorului credincios, dar cea a servitorimii? În ce context are loc venirea Stăpânului? Care este îndemnul lui Iesus pentru toți?

Să luăm pe rând aceste întrebări și pe baza textului să aflăm răspunsul:

 

Cine este Domnul?

Analizând cu atenţie relatările,  observăm că în Evanghelii se face legătura dintre parabola cu servitorii care veghează şi aşteaptă pe domnul lor, cu învăţătura despre ‘sclavul credincios şi chibzuit’ care este doar o continuare a ilustrării cu hoţul care vine pe neaşteptate şi care reprezintă venirea lui Isus pe neaşteptate (Matei 24:42-44). În acest context se vorbeşte de venirea Fiului Omului ca Stăpân al casei, nu de venirea lui Dumnezeu Tatăl. Ori este clar că Domnul Isus este Fiul Omului (Matei 16:13).

Apoi, observăm din relatarea din Marcu 13:34, că Stăpânul este descris ca fiind: „un om plecat din ţară”, astfel este clar că Cel care a venit pe pământ şi a plecat, după ce a dat autoritate sclavilor Săi, este Isus (comp. cu Matei 25:14-30).

Iar sclavul nu poate fi Isus, cum interpretează unii, căci acest sclav din ilustrare are posibilitatea să devină rău (Matei 24:48-51) şi apoi acesta este pedepsit cu mortea, este clar că nu putem aplica aceasta la Isus. Domnul Cristos are nemurirea (comp. cu Romani 6:9). Este clar atunci, că domnul din ilustrare reprezintă pe Domnul Isus!

 

Cine este scalvul credincios?

Conform cu relatarea paralelă din Marcu 13:34, acest sclav mai este numit şi  portar, iar în Luca 12:42: ‚administrator. Dar să vedem:

 

Cum putem identifica: sclavul, portarul sau administratorul?

Relatarea din Matei în context ne ajută să identificăm sclavul:

Matei 24:43-47, SCC: Vegheaţi deci, pentru că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru. Aceea însă să cunoaşteţi: că, dacă ştia stăpânul casei în ce strajă vine hoţul; el veghea, şi nu lăsa să fie spartă casa lui. De aceea, şi voi fiţi gata; pentru că la ora la care nu vi se pare, Fiul Omului vine! Cine este aşadar sclavul credincios şi chibzuit; pe care l-a pus domnul său peste servitorii casei lui; ca să le dea hrana la timp? Fericit este sclavul acela; pe care domnul lui, îl va găsi făcând aşa. Adevărat vă zic: Peste toate averile lui îl va pune. Domnul Isus vorbea cu apostolii pe Muntele Măslinilor (Matei 24:3), lor Isus le spune aceste cuvinte, pe ei îi îndemnă la a veghea și a fi gata, folosind termenul explicit: voi, mai departe arătând responsabilitatea lor de a veghea prin faptul că dau hrană la timpul potrivit, ajutându-I astfel și pe servitorimea casei să vegheze!

Astfel din context reiese clar, că sclavul credincios în acel moment erau: apostolii.

Același adevăr reiese din relatarea după Marcu:

Marcu 13:32-37, SCC: Dar, despre ziua aceea, şi ora, nici unu nu ştia; nici îngerii în cer, nici Fiul, decât Tatăl. Luaţi seama, vegheaţi şi rugaţi-vă; pentru că nu ştiţi când este timpul. Este ca şi cu un om plecat din ţară; lăsând casa lui şi dând autoritatea sclavilor lui, fiecăruia lucrarea lui, iar portarului i-a poruncit ca să vegheze. Vegheaţi deci, pentru că nu ştiţi când vine domnul casei; sau seara, sau la miez de noapte, sau la cântat de cocoş, sau dimineaţa; ca nu cumva, venind curând, să vă găsească dormind. Iar ceea ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheaţi! La cine le spune în primul rând, Domnul ca să vegheze și să se roage? La apostolii cu care vorbea (Marcu 13:1-3), și în această relatare face o departajare între portar (sclavul credincios) și ceilalți creștini, când spune: Iar ceea ce vă zic vouă [apostolilor] , zic tuturor: Vegheaţi!

În relatarea din Luca, contextul ne ajută cel mai mult să identificăm cine este sclavul fidel:

Luca 12:36-44, SCC: Iar voi, asemănători unor oameni aşteptând pe domnul lor când are să se întoarcă de la nunţi; ca venind, şi bătând, ei să deschidă îndată. Fericiţi sunt sclavii aceia, pe care, venind, domnul îi va găsi veghind. Adevărat vă zic: El se va încinge, şi îi va aşeza la masă; iar apropiindu-se, îi va servi. Şi dacă are să vină la a doua, sau la a treia strajă, şi are să îi găsească aşa; fericiţi sunt aceia. Dar acestea să cunoaşteţi: dacă ştia stăpânul casei, la ce oră vine hoţul, veghea şi nu lăsa să fie spartă casa lui. Deci, şi voi, fiţi gata; pentru că Fiul Omului vine la ora ce nu vi se pare. Dar Petru I-a zis: Doamne! Către noi zici parabola aceasta, sau către toţi? Şi Domnul a zis: cine este atunci administratorul credincios, cel chibzuit; pe care îl va pune domnul peste servitorimea lui, pentru a da la timp măsura de grâu? Fericit este sclavul acela pe care, venind, domnul lui, îl va găsi făcând aşa. Adevărat vă zic: îl va pune peste toate averile lui.

Domnul vorbeşte cu apostolii Săi (Luca 12:22), El pe aceşti discipoli, îi numeşte:  „turmă mică” (Luca 12:32), lor le spune să vegheze, așa cum niște administratori vegheează după domnul lor venind de la nunți, sau ca niște stăpâni ce veghează asupra casei ca să nu li se spargă casa, concluzia la aceste două parabole este: Deci, şi voi, fiţi gata; pentru că Fiul Omului vine la ora ce nu vi se pare”. Expresia voi” se referă la apostoli!

Apostolul Petru nu înțelege și Îl întreabă pe Domnul: Doamne! Către noi zici parabola aceasta, sau către toţi? Răspunsul lui Isus este printr-o întrebare retorică: cine este atunci administratorul credincios, cel chibzuit; pe care îl va pune domnul peste servitorimea lui, pentru a da la timp măsura de grâu? Fericit este sclavul acela pe care, venind, domnul lui, îl va găsi făcând aşa. Adevărat vă zic: îl va pune peste toate averile lui. Este evident că administratorul erau ei, fiind distincți de servitorime, și ei trebuiau să de-a hrană la timpul potrivit motivându-i și ajutându-i pe toți să vegheze! Învățătura Domnului este numită învățătura apostolilor (Fapte 2:42). Noi credem în Isus pe baza Cuvântului lor (Ioan 17:20), Evanghelei lor (1Corinteni 15:1-2). Ei au fost rânduiți ca să de-a hrană sau grâu spiritual servitorimii în primul secol d.C.

Chiar concluzia discuției este: Iar oricui căruia i-a fost dat mult, va fi cerut mult de la el; şi căruia i-au încredinţat mult, vor cere mai mult de la el (Luca 12:48, SCC).

Este deci evident că administratorul credincios nu pot fi toți creștinii, căci nu l-a toți li s-a încredințat mult!

La apostoli li s-a încredințat mult, iar ulterior la bătrânii din Ierusalim li s-a dat mult, fiind două categorii de frați cu responsabilități mari, în echipa: administratorului credincios și chibzuit (vezi: Fapte 15:2,Fapte 15:23).

 

Când a fost pus sclavul credincios” peste servitorime?

În relatarea din Matei şi Marcu, învățătura despre ‚sclav’ este în contextul vorbirii lui Isus pe muntele Măslinilor în faţa Templului cu: Petru, Iacob, Ioan şi Andrei (Marcu 13:3), relatarea din Luca este în alt context.

Astfel Isus în două ocazii diferite a vorbit de acest sclav credincios’, în două contexte diferite!

O altă diferenţă este că în relatarea din Luca se spune că Stăpânul: „va pune” (la viitor) pe sclav să dea hrană la timp, în timp ce în cea din Matei, Isus se exprimă că „la pus”. Evenimentul cu discuţia lui Isus cu discipolii din Matei și Marcu, are loc ulterior cele din Luca, mai exact cu două zile înainte de ultimul paște (Matei 26:1-2).

Astfel când spune prima dată parabola despre „administratorul fidel, cel prevăzător”, acesta nu era pus peste ceilalţi sclavi, dar când spune a doua oară această parabolă, în Matei 24:44, deja, sclavul era pus (numit) peste servtorii Stăpânului!

Astfel, în timpul serviciului pământesc al Domnului, El a ales dintre mulții discipoli pe care îi avea: 12 apostoli (Luca 6:12-16), apoi văzând credincioșia apostolilor în încercare (Ioan 6:67-71), Isus a decis ca aceștia să fie puși ca: “sclavul credincios” peste servitorii Stăpânului. Lucru care a avut loc, înainte de intrarea în Ierusalim. Prin parabola cu minele, Domnul le-a făcut de cunoscut că El va pleca într-o țară îndepărtată (la cer) și atunci le-a dat responsabilitatea lor ca sclavi credincioși să se ocupe de averea Lui (Luca 19:11-19), să devină administratori al minelor  încredințate, cu 6 zile înainte de a muri (comp. Ioan 12:1, cu Luca 19:29-48)!

Dacă în primă fază, apostolii erau “sclavul credincios” (Fapte 1:20-26), ulterior la apostolii în cadrul: ‚sclavului credincios’, s-au adăugat bătrânii din Ierusalim (Fapte 15:2).

 

Serviciu de supraveghere peste poporul lui Cristos

Adunarea lui Cristos a început să existe o dată cu primii discipoli ce s-au botezat în apă în Numele Lui (Ioan 3:23,Ioan 3:29Ioan 4:1-2). În timpul lucrării Sale publice, Cristos a rânduit doisprezece apostoli din rândurile discipolilor Săi (Luca 6:13-16), în adunarea ce deja a fost formată din discipolii lui Isus, și Îl avea pe El ca Conducător.

Apostolii, au primit: „supravegherea” (Fapte 1:20, SCC), sau serviciul de supraveghere peste poporul lui Dumnezeu, slujba avută şi de Iuda, conform cu Fapte 1:20, iar Iuda a fost înlocuit cu Matia în aceast serviciu de supraveghere (Fapte 1:15-26).

Chiar dacă au existat mai mulți apostoli (vezi: Luca 10:1; Fapte 14:14; Romani 16:7; 1Tesaloniceni 1:11Tesaloniceni 2:6), doar cei 12 apostoli care au fost trimişii lui Isus Cristos şi care au primit şi serviciu de supraveghetor, (Fapte 1:20) peste adunarea creştină, pot fi considerați conducerea centrală a întregului popor a lui Dumnezeu, nu doar a unei adunări locale!

Adunarea este zidită, în primul rand pe Cristos, şi în al doilea rând pe apostoli (Efeseni 2:20-22), este clar că cei 12 apostolii erau o structură de conducere centrală a poporului Domnului, peste conducerea locală a adunării.

În situaţia când s-a creat tulburarea cu circumcizia în adunarea din Antiohia, Pavel a apelat la apostolii şi bătrânii din Ierusalim pentru clarificarea acestei probleme ridicate de iudaizanţi. Cu toate că era apostol şi a întemeiat mai multe adunării fiind îngerul acestora (supraveghetorul lor), el a apelat la apostolii şi bătrânii din Ierusalim, ca sfat suprem (Vezi: Fapte 15). Găsim scris apoi, că apostolii şi bătrânii au luat decizia prin Spiritul Sfânt, de a le scrie o epistolă către adunarea din Antiohia (Fapte 15:22-23), cu sfaturi doctrinare.

Iată, apostolii şi bătrânii din Ierusalim, au hotărât pentru adunarea din Antiohia Siriei, care era la cca. 300 km de Ierusalim! Dacă adunarea din Antiohia ar fi funcţionat pe principiul democraţiei autonome”, aşa cum funcţionează astăzi multe culte, Pavel nu ar fi apelat la apostolii şi bătrânii din Ierusalim!

Mai târziu găsim scris următoarele: În timp ce treceau prin cetăţi, ei îi îndemnau pe fraţi să păzească hotărârile care fuseseră luate de apostolii şi bătrânii din Ierusalim. Bisericile se întăreau în credinţă şi creşteau la număr în fiecare zi” (Fapte 16:4-5). Iată adunările locale trebuiau să păzească hotărârile luate de apostolii şi bătrânii din Ierusalim, efectul: Bisericile se întăreau în credinţă şi creşteau la număr în fiecare zi”. 

În primul secol, criteriul pentru care, cei 12 au fost rânduiți ca apostoli cu serviciu de supraveghere este descris în Fapte 1:21-22: „Trebuie, deci, ca, dintre cei ce ne-au însoţit în toată vremea în care a trăit Domnul Isus între noi,  cu începere de la botezul lui Ioan până în ziua când S-a înălţat El de la noi, să fie rânduit, unul care sã ne însoţească drept martor al învierii Lui.” Deci criteriul a fost clar: şi anume să fie bărbat, şi să fie dintre cei ce l-au însoţit pe Domnul Isus cu începere de la botezul lui Ioan. Scopul acestei apostolii, era să fie martorii ai învierii lui Isus şi să aibă serviciu de supraveghere peste turma lui Dumnezeu (Fapte 1:20).

Bineînţeles că în zilele noastre martoriii învierii Domnului, nu pot fi decât cei care au viziuni cu Domnul Isus: viu, și îi aud glasul, asemănător cu viziunea lui Saul pe drumul Damascului (Fapte 26:12-19), care a devenit Pavel, apostolul națiunilor (Romani 11:13).

Doar cei ce Îl văd și aud (Ioan 14:19), pot să mărturisească cu putere despre: Isus Cel înviat, din postura de: martori al învierii Lui, adeveriți de Tatăl care le dezvăluie lor pe Fiul Său (Matei 16:16-19) și astfel, pot devenii și ei ca Petru: piatra pe care Domnul să-și zidească adunarea, în calitate de apostoli cu serviciu de supraveghere!

În plus, acel apostol va avea semenele unui apostol descrise în 2Corinteni 12:12, SCC: Într-adevăr, semnele apostolului au fost lucrate între voi; prin orice: răbdare, şi prin semne, şi prin minuni, şi prin lucrări de putere”.

 

De ce sclavul trebuie să vegheze?

Sclavul credincios și chibzuit trebuie să vegheze, câteva motive importante în acest sens sunt:

1. El are răspunderea servitorilor din casa Stăpânului (Luca 12:42). Ne-vegherea administratorului, va duce ca și cei mai mici din casa Stăpânului, să devină neglijenți, lumești, ne-veghetori! Dacă administratorul se dovedește a fi veghetor, treaz și lucrător, atunci acesta va fi o pildă de urmat pentru servitorimea casei Stăpânului (Marcu 13:37).

2. El dacă nu veghează poate deveni sclav rău (Matei 24:48-51)!

Sclavul cel rău, nu are răbdare să Îl aştepte pe Stăpân, fiind în contrast cu un apostol veritabil a cărui semn este răbdarea! El nu are simțul timpului potrivit ca și un om înțelept sau chibzuit (Ecleziast 8:5-6), de aceea sclavul rău crede, că Stăpânul întârzie!

Apoi sclavul rău, începe să facă El pe stăpânul, şi chiar să înceapă să bată, pe ceilalţi sclavi prin faptul că are o poziţie de autoritate, astfel sclavul rău nu conlucrează cu Domnul în ce privește conducerea sclavilor; ci, ca un bădăran, ca un pastor fals se folosește de bătaie ca să intimideze servitorimea ca să i se supună (comp. cu 3Ioan 1:9-10).

El cade în capcana a diferite vicii, mănâncă și bea cu bețivii, el a părăsit calea Domnului, căci ne-mai având speranţă că Stăpânul se întoarce și nu întârzie, sclavul rău se agaţă tot mai mult de lucrurile pământeşti, carnale, de plăcerile acestei lumi şi face din libertate un pretext pentru o conduită libertină şi pentru a trăi pentru pofte carnale (vezi şi 2Petru 2:18-19; Iuda 1:4).

Un astfel de exemplu este Iuda, care a fost printre cei 12 apostoli care aveau „supravegherea” - Fapte 1:20, SCC), și pentru bani L-a trădat pe Fiul lui Dumnezeu.

Pe parcursul istoriei au fost unii chemaţi de Dumnezeu să dea hrană, şi au ajuns să înveţe lucruri stricate pe oameni şi să tragă pe ucenici după ei (Fapte 20:29-30).

3. Dacă sclavul nu veghează, venirea Domnului îl va lua prin surprindere, pe nepregătite, ceea va face ca să piardă răsplata, Regatul cerurilor (Luca 12:35-40). Un astfel de sclav care doarme la venirea Domnului, nu poate fi numit: bun și credincios, nici un sclav care este leneș, și nu lucrează cu talanții sau minele încredințate, ei vor fi aruncați în întunericul de afară (Matei 25:30).

 

Cine sunt servitorii casei?

Din Matei 24:45, SCC, reiese clar, aici se spune: l-a pus domnul său peste servitorii casei lui, deci servitorii casei sunt servitorii Domnului, o data ce domnul din parabola îl reprezintă pe Domnul Isus.

La fel, în Luca 12:42, SCC îl va pune domnul peste servitorimea lui”, este vorba de servitorimea Lui, adică de toți creștinii! Și servitorimea și administratorul sunt tot sclavi ai Domnului, dar El alege ca administratorul să-l pună peste servitorimea lui”, și îi dă astfel o poziție de conducere, administrare, hrănire spirituală, peste poporul lui Isus Cristos.

 

Care este responsabilitatea administratorului credincios, dar cea a servitorimii?

În vechime, administratorul era deseori un sclav de încredere, căruia stăpânul îi dăduse în grijă: casa, afacerile sale. El avea o mai mare autoritate decât servitorimea în general, astfel, el administra bunurile şi banii stăpânului şi-i supraveghea pe ceilalţi sclavi.

Un exemplu în acest sens este Eliezer, administratorul averii lui Avraam. El a fost cel pe care Avraam l-a trimis în Mesopotamia să caute o soţie pentru fiul său Isaac. Această responsabilitate a fost, cu siguranţă, foarte importantă şi a avut implicaţii profunde (Geneza 13:2; Geneza 15:2; Geneza 24:2-4).

Iosif, fiul lui Iacob, a fost administratorul casei lui Potifar (Geneza 39:1-2). La rândul său, Iosif a ajuns să aibă propriul administrator, un om de încredere numit peste casa lui, care i-a primit cu ospitalitate pe fraţii lui Iosif şi s-a ocupat de ei. Apoi, la porunca stăpânului său, a regizat aşa-zisul furt al cupei de argint. Într-adevăr, stăpânii aveau mare încredere în administratorii lor (Geneza 43:19-25Geneza 44:1-12).

Un administrator al casei Domnului, are repsonsabiloitatea ca personal să vegheze asupra venirii Domnului, să de-a celorlalți servitori hrană spirituală la timpul potrivit, și în general ceea ce se cere de la un administrator este să fie credincios în toate față de Stăpânul Lui (1Corinteni 4:1-2).

Responsabilitatea din prezent a sclavului este aciași cu cea din primul secol, dar mai mult chiar, căci ea trebuie să restabiliească: „credinţa care a fost dată sfinţilor dată o dată pentru totdeauna” (Iuda 1:3), acel ansamblu de convingerii pe care Domnul Isus le-a dat apostolilor Săi, acea unică credință (Efeseni 4:5), care să ducă la un popor credincios, plin de zel pentru lucrări bune (Tit 2:14).

Una din responsabilitățile servitorimii, este să recunoască conducerea Domnului prin sclavul rânduit de El, să se supună lor ca și lui Cristos (Luca 10:16). Să fie la zi cu hrana ce o primește de la Stăpân prin administratorul Lui (Luca 12:42), să persevereze în învățătura apostolilor (Fapte 2:42), să urmeze hotărârile apostolilor (Fapte 16:4-5).

 

În ce context are loc venirea Stăpânului?

Biblia vorbeşte doar de două veniri ale Domnului (Ioan 14:2-3; Evrei 9:28) nu de mai multe. Prima: când s-a născut din Maria, şi a doua: în viitor când va răsplăti pe cei drepţi şi va nimic pe cei răi la Armeghedon (Apocalipsa 16:14-16; 2Tesaloniceni 1:5-9). Iar această venire are loc la sfârştul necazului cel mare nu „în timpul marelui necaz.” Învăţătura Bibliei este simplă: „tot aşa şi Cristos a fost oferit ca jertfă doar o dată, ca să poarte păcatele multora. Iar a doua oară când va apărea, nu va avea legătură cu păcatul, ci va fi văzut de cei care îl aşteaptă cu nerăbdare pentru salvare.”Evrei 9:28 NW. Iar această apariţie a doua oară pe pământ, pentru salvare, are loc după necaz nu în timpul necazului, căci în Marcu 13:24-26 NW, Domnul precizează: „Dar în zilele acelea, după acest necaz, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina, stelele vor cădea din cer, iar puterile care sunt în ceruri vor fi zguduite. Atunci îl vor vedea pe Fiul omului venind în nori cu mare putere şi glorie”.

 

Concluzie:

În concluzie, sclavul credincios este mijlocul Domnului de a-și conduce poporul de pe pământ, iar orice: profet, păstor, învățător, evanghelist, dintr-o adunare locală, se va supune hotărârilor apostolilor, pentru ca: toate să fie făcute cuviincios şi în ordine (1Corinteni 14:40, SCC).

O organizare bună este o funcţionare bună a corpului lui Cristos care funcţionează după legea Lui şi nu în neorânduială, dezorganizat, căci Dumnezeu este un Dumnezeu al ordinii, El nu este al dezordinii, ci al păcii; ca în toate adunările sfinţilor1Corinteni 14:33, SCC.

Astfel, considerăm acest “sclav credinios”, un instrument, un aranjament, o manifestare a înţelepciunii lui Dumnezeu pentru oamenii Lui, dat „pentru desăvârşirea sfinţilor...pentru zidirea trupului” (Efeseni 4:7-13), pentru ca nu dezordinea să domnească printre noi; ci, „buna rânduială” (Coloseni 2:5), spre gloria Dumnezeului măsurii şi al ordinii, a căruia să-I fie gloria în prezent şi pentru totdeauna, amin (1Corinteni 14:33,1Corinteni 14:40; 2Corinteni 10:13).