Matei 13:23, SCC: „Dar cea semănată pe pământul bun, este acesta: cel auzind cuvântul, şi pricepând; care deci aduce roadă: careva chiar o sută, iar careva şaizeci, iar careva treizeci“.

 

Unii tălmăcesc expresia „roada” care este fie este de 100, 60 sau 30, ca fiind creşterea în virtuţi a creştiniului, roada Duhului! Alţii intepretează că „roada” sunt ucenicii pe care îi face acel credincios, alţi oameni aduşi la credinţă!

 

Care este intepretarea corectă? Ce este în realitate roada descrisă de Domnul în parabolă?

Trebuie să precizăm că pentru a aduce roadă bună, este nevoie, în primul rând, ca Cel ce seamănă să fie „Semănătorul” (Matei 13:1), adică Domnul Isus! El lucrează prin mădularele corpului Său, prin aleşii Săi care sunt manifestări ale lui pe pământ (Coloseni 3:11).

În al doilea rând este nevoie ca mesajul vestit să fie Cuvântul Regatului” (Matei 13:19, SCC), un Cuvânt despre Regatul cerurilor, un Cuvânt ce să conţină supunerea faţă de Regat, faţă de Isus ca Rege, ce duce la lepădare de sine, la a lua crucea şi-aL urma (Matei 16:24-26), pentru ca Regatul să se manifeste prin noi!

În al treilea rând, este nevoie de un pământ bun, ceea ce reprezintă o inimă bună, ascultătoare de Cuvântul lui Dumnezeu, nu una împietrită – Matei 13:15.

Dar este nevoie şi de apa care este lucrarea Spiritului Sfânt, pentru a face ca sămânţa să încolţească, iar mai târziu să se dezvolte şi să de-a rod – Isaia 44:3.

Iar dacă sămânţa ce încolţeşte este Cuvântul Regatului”, rodul acestuia nu poate fi limitat la “roada Spiritului” (Galateni 5:22-23) sau la a face discipoli (Matei 28:19), astfel TOT ceea ce produce Cuvântul divin în noi, fapte bune, lucrări sfinte, mod de comportare, facerea de discipoli, este roada adusă de Cuvântul Regatului prin noi.  Nu poţi să fi copil spiritual, să ai puţine calităţi, şi să faci mulţi discipoli (ucenici) pentru Cristos! Doar o creştere în calitate, într-o comportare sfântă, duce la facerea de mulţi discipoli pentru Domnul!

Tu cât rod ai? Ce rod ai adus până acuma?