Evrei 11:6, SCC: „Iar fără credinţă este imposibil să Îi bineplăcem; pentru că cel apropindu-se de Dumnezeu, trebuie să creadă că El există şi se face răsplătitor celor căutându-L.

 

Aşadar, ce se cere din partea noastră pentru a-i fi plăcuţi Tatălui ceresc? Apostolul Pavel a spus că „fără credinţă este imposibil să Îi bineplăcem“ lui Dumnezeu. După cum putem observa, Pavel nu spune că fără credinţă este greu să-i plăcem lui Dumnezeu; ci, este: imposibil. Cu alte cuvinte, credinţa este esenţială pentru a-i fi plăcuţi lui Dumnezeu.

Ce fel de credinţă trebuie să avem ca să-i fim plăcuţi Lui? Credinţa noastră în Dumnezeu, potrivit acestui pasaj trebuie să cuprindă două aspecte. În primul rând, „trebuie să creadă că El există”, întrucât nu putem să-i fim plăcuţi lui Dumnezeu dacă punem la îndoială existenţa Sa. Totuşi, o credinţă autentică presupune mult mai mult, deoarece până şi demonii cred că Dumnezeu există (Iacob 2:19). Convingerea noastră că Dumnezeu este o persoană reală se reflectă în modul în care ne trăim viaţa (Iacob 2:20,Iacob 1:26).

În al doilea rând, trebuie să credem că El „se face răsplătitor celor căutându-L”.

Dumnezeu este cel ce răsplăteşte. O persoană care are cu adevărat credinţă este ferm convinsă că eforturile pe care le face pentru a trăi potrivit voinţei divine nu vor fi zadarnice (1 Corinteni 15:58). Cum am putea să-i fim plăcuţi Tatălui, dacă ne îndoim că el are capacitatea să ne răsplătească (Geneza 28:3; 2 Tesaloniceni 1:7), sau că doreşte acest lucru? (Iacob 1:17).

Oamenii care au tras concluzia că Dumnezeu este indiferent, crud şi nedrept nu-l cunosc pe Dumnezeul Bibliei!

Pe cine răsplăteşte Dumnezeu?

Pe cei ce se încred în El şi la bine şi la rău, şi când sunt binecuvântaţi şi când duc crucea, şi aceştia Îl caută!

Cum Îl caută?

Îl caută cu inima lor, rugăciunile lor nu sunt formale ca ale fariseilor (Matei 15:8), ei Îl caută cu spiritul (Isaia 26:9). Ei Îl doresc, căci pentru ei: Iehova este viaţa lor în Fiul Său: Isus Cristos.

Pentru ce Îl caută?

Pentru că ei ştiu că doar în El este puterea, viaţa, dragostea, înţelepciunea, şi doar de la El pot primi totul pentru a a-şi atinge scopul cu care au fost creaţi, pentru a fi fericiţi şi împliniţi (Ioan 10:10; Ioan 15:11), prin metode fără efecte ulterioare negative, fără „plăceri nelegiuite” care duc la moarte şi chin veşnic! – Galateni 6:8; Romani 6:23; Apocalipsa 14:9-11.

Pentru ei Dumnezeu este Tatăl lor, fără de care nu pot trăi, nu au sens – Faptele Apostolilor 20:24; Efeseni 3:14-15.