a) Ce sunt darurile Duhului Sfânt?

În acest material vorbim strict de darurile date de Spiritul Sfânt, şi nu despre darurile, abilităţile sau talentele naturale, provenite din naştere şi exerciţiu.

Darurile Duhului Sfânt, sunt „arătarea” (BC) sau „manifestarea” (BCR), Duhului Sfânt spre folosul tuturor.

În 1 Corinteni 12:7, se face această precizare: „Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora”. Astfel fiecărui creştin autentic i se dă arătarea Duhului, adică Duhul se manifestă ca lucrare de apostolie, sau lucrare profetică, sau de învăţare, sau de a face minuni, sau de vindecăre, sau de vorbiri în limbi, etc.

Darurile Duhului Sfânt (1 Corinteni 12:4; Evrei 2:4), mai sunt numite în Biblie ca fiind: daruri ale harului (Romani 11:29; Romani 12:6; 1 Corinteni 1:7; 1 Corinteni 7:7; 1 Corinteni 12:28; 1 Corinteni 12:30-31; 1 Timotei 4:14), darul harului lui Dumnezeu (2 Timotei 1:6), sau daruri spirituale (Romani 1:11; 1 Corinteni 12:1; 1 Corinteni 14:12). Expresia daruri ale harului, apare de cele mai multe ori în Biblie, în greacă: „kharismata”, care are sensul de dar gratuit şi nemeritat.

Darurile Duhului Sfânt sunt aceleaşi cu cele ale harului, fiindcă de pildă profeţia este prezentă şi pe lista cu daruri ale harului din Romani 12:6-8 şi pe cea cu daruri ale Duhului din 1 Corinteni 12:4-11.

În plus, în 1 Corinteni 1:7, numele darurile, ale creştinilor din oraşul Corint este de: daruri ale harului, iar acest daruri ale harului sunt descrise în 1 Corinteni 12:4-11; ca fiind daruri ale Duhului Sfânt.

          Astfel există un singur Duh Sfânt, o singură persoană, dar aceasta se ramifică prin înmulţire, rezultând darurile Lui (alte duhuri cu lucrări specifice). Fiecare ramificare, este specializată într-un domeniu sau într-o lucrare, „Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh” (1 Corinteni 12:11). El dă daruri, (alte duhuri provenite din El), după cum El voieşte, deoarece ele provin din El, şi manifestă atributele şi lucrările Lui.

Astfel accentul nu cade pe diferenţierea numerică între Duhul Sfânt şi aceste daruri-duhuri (copii ai Duhului Sfânt); ci, pe lucrarea Duhului Sfânt făcută prin aceste duhuri. Însă, deoarece, aceste duhuri Îi atribui Lui toate aceste lucrări, este ca şi cum ele ar fi, nu persoane distinct de Duhul Sfânt; ci, doar manifestări ale Lui, prelungiri ale fiinţei Lui. Aşa cum îngerii din vechime erau persoane distincte de Dumnezeu, dar atunci când erau trimişi în misiuni, se prezentau ca Dumnezeu, El se manifesta prin ei (exemplu: Exod 3:2-7, îngerul este numit şi înger şi Dumnezeu şi Iehova).

De pildă, ca să înţelegem, fiecare flacără pe cap a celor 120 de la Penticosta (Faptele Apostolilor 2:1-4), era un alt Duh provenit din Duhul Sfânt: „Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei”, şi de aceea se spune că „toţi s-au umplut de Duh Sfânt”, nu de DUHUL (articulat) Sfânt.

În Numeri 11:17-25, se spune: „Eu Mă voi pogorî şi îţi voi vorbi acolo; voi lua din duhul care este peste tine, şi-l voi pune peste ei ca să poarte împreună cu tine sarcina poporului şi să n-o porţi tu singur...Domnul s-a pogorât în nor şi a vorbit lui Moise; a luat din duhul care era peste el şi l-a pus peste cei şaptezeci de bătrâni. Şi de îndată ce duhul s-a aşezat peste ei, au început să prorocească; dar după aceea n-au mai prorocit”.

Din acest text reiese că dintr-un singur Duh Sfânt, care îl ajută pe un singur om în slujire, dacă se ia din El o parte, şi apoi se împarte la şaptezei de oameni, pot profeţi toţi. Aceea parte din Duhul Sfânt, care a luat-o Dumnezeu şi a pus-o peste şaptezeci, au devenit: 70 de duhuri, fiecare om având un duh, născut din aceea parte din Duhul Sfânt care a fost luată din Duhul de peste Moise. Este clar că o persoană nu se poate divide, dar ea poate să se dividă prin naştere, înmulţire. Omul naşte oameni, Duhul Sfânt naşte duhuri sfinte (comp. cu Ioan 3:6).

Dumnezeu foloseşte ideea de a lua ‚din Duhul’ (o parte din Duhul), pentru că, nu a luat din Moise 70 de duhuri; ci, a luat o parte din substanţa Duhului care era peste Moise, din care a împărţit fiecăruia. Aşa cum Isus a înmulţit pâinile şi peştii, sau aşa cum Dumnezeu a luat o bucată din Adam (o coastă) şi a făcut-o pe Eva.

Binenţeles că odată intrată în fiecare din cei 70, fiecare părticică din Duhul Sfânt, a devenit un alt Duh (numeric vorbind, nu ca lucrare, caracter, calităţi, căci calitativ, cele 70 de duhuri, Îl reprezentau pe Duhul Sfânt la intensitate suficientă pentru oameni).

În concluzie, darurile Duhului Sfânt, sunt duhuri izvorâte din Duhul Sfânt, care împarte fac o lucrare a Sa, ele pe de o parte sunt persoane spirituale distincte de Duhul Sfânt, dar pe de altă parte ele sunt arătări, manifestări ale Duhului Sfânt. Accentul în descrierea darurilor în Biblie, nu cade pe distincţia ca persoane spirituale între daruri şi Duhul Sfânt; ci, accentul cade pe aceste duhuri ca fiind manifestări/arătări ale Duhului Sfânt.

Care este diferenţa dintre roada Duhului şi darurile Duhului Sfânt, având în vedere că ambele sunt lucrări ale Duhului Sfânt?

Am făcut un tabel, pentru a observa, diferenţa dintre roada şi darurile Spiritului Sfânt?

 

Roada Spiritului Sfânt	Darurile Spiritului Sfânt
Determină comportarea, caracterul unui creştin.	Dă putere pentru anumite lucrări pentru alţii pe care le face un creştin.
Toţi creştini au roada.	Nu toţi creştinii au acelaşi dar.
Este la singular (roada).	Este la plural (darurile).
Are de-a face cu caracterul.	Are de-a face cu slujirea / lucrarea.
Este un scop în sine.	Este un mijloc pentru atingerea unui scop.
Este permanentă / eternă.	Vor înceta.
Este în funcţie de spiritualitate.	Nu sunt în funcţie de spiritualitate.

 

Darurile spirituale date de Duhul Sfânt le găsim enumerate în patru liste din Sfânta Scriptură: Efeseni 4:11; Romani 12:6-8; 1 Corinteni 12:5-11; 28-30; 1 Petru 4:11. Referitor la darurile spirituale enumerate în aceste liste, Prin urmare, aceste liste, luate în mod individual şi colectiv, ilustrează diversele daruri cu care Dumnezeu a înzestrat Biserica. Dar aceste liste nu se pretind a fi complete (exhaustive), cu siguranţă că pe lângă darurile prezentate în Scriptură mai sunt şi altele.

 

b) Cine dă darurile spirituale?

Duhul Sfânt este cel ce împarte darurile, după cum voieşte, după cum este consemnat la 1 Corinteni 12:11: „Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte”. Astfel Duhul Sfânt este cel ce dă darurile, Domnul Isus dă slujbele, iar Dumnezeu Tatăl, face toate lucrările prin Fiul şi Duhul Sfânt, după cum se spune în 1 Corinteni 12:4-6: „Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; Sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn; Sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi”.

Totuşi aceasta nu însemnă că este greşit să spunem: Dumnezeu mi-a dat un dar, sau Dumnezeu dă darurile după voia Lui, sau Domnul Isus le-a dat?

Nu este greşit având în vedere că ei sunt în unitate, uneori putem spune că Duhul Sfânt lucrează şi cheamă şi rânduieşte în slujbă, alteori Domnul Isus a lucrat şi a chemat la o slujbă, ş.a.m.d.

Există un pasaj, unde Dumnezeu dă darurile (Evrei 2:4), şi un pasaj unde Domnul Isus, dă darurile (Efeseni 4:7-11).

În Evrei 2:4: „în timp ce Dumnezeu întărea mărturia lor cu semne, puteri şi felurite minuni şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după voia Sa!” Observăm din acest pasaj că Dumnezeu (Tatăl) întărea mărturia apostolilor, prin semne, minuni şi felurite putere şi prin darurile Duhului, împărţite după voia lui Dumnezeu.

În Efeseni 4:11, se spune: „Dar fiecăruia din noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Hristos... Cel ce s-a pogorât, este acelaşi cu cel ce s-a suit mai presus de toate cerurile, ca să umple toate lucrurile. Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători”.

În acest text este vorba de oameni-daruri, de oamenii care au darul şi slujba de: apostol, profet, evanghelist, păstor şi învăţător.

Însă voia Duhului nu este diferită de voia lui Dumnezeu şi a lui Isus, Ei sunt în unitate, iar Duhul se supune lui Dumnezeu şi Fiului, şi este trimis unde vreau Ei (Ioan 14:26; Ioan 15:26). 

De aceea, în concluzie, putem spune că Dumnezeu dă darurile prin Fiul şi Duhul Sfânt.

Darurile Duhului Sfânt le primim când devenim copii ai lui Dumnezeu, când devenim un mădular în trupul lui Cristos (1 Corinteni 12:12-30), dar unele daruri suplimentare se pot da ulterior convertirii (Faptele Apostolilor 4:29-31).

 

c) Care este diferenţa dintre darurile Duhului Sfânt şi darurile naturale (talentele)?

Am făcut un tabel pentru a înţelege mai bine:

 

Talente naturale umane	Daruri spirituale divine
Sunt moştenite de la strămoşi.	Sunt date de Spiritul Sfânt.
Prezente de la naştere.	Prezente de la naşterea din nou.
Date de Dumnezeu întregii rase umane.	Date de Dumnezeu membrilor trupului lui Cristos.
Destinate activităţilor umane.	Destinate servirii trupului lui Cristos.
Operează la nivel natural.	Operează la nivel supranatural (spiritual).
Efectele sunt temporare / finite.	Efectele sunt eterne / infinite.
Pot opera independent de lucrarea Duhului Sfânt.	Darurile sunt chiar lucrarea Duhului Sfânt prin noi.

Dar să vedem în continuare:

 

d) Care este scopul darurilor spirituale?

Trebuie să nu uităm că darurile Spiritului Sfânt le primim nu pentru a ne lăuda cu ele sau a ieşi în evidenţă, ca şi cum ar fi meritele noastre că le-am primit (1 Corinteni 4:7), nici pentru a sluji propriilor interese, ca şi Corintenii, care căutau vorbirea în alte limbi pentru zidire proprie, şi nu tălmăceau pentru ca adunarea să fie edificată (1 Corinteni 14:6-19; 1 Corinteni 14:27-28).

Dar darurile sunt şi pentru zidire spirituală personală, dar nu pentru interesul nostru cu scopul de mândrie, superioritate, pentru ca faima sau ca poziţia noastră să crească în adunare.

În 1 Corinteni 14:4, este un exemplu de zidire personală: „Cine vorbeşte în altă limbă, se zideşte pe sine însuşi”, dar acest mod de zidire personală nu este egoist sau care duce la ingâmfare; ci, este mijlocul dăruit de Dumnezeu de a ne auto-zidi ca apoi să slujim pe alţii, în virtutea acestei întăriri a duhului nostru.

Chiar predicile noastre ne zidiesc şi pe noi, cântările ce la cântăm acasă, etc. sunt pentru zidirea noastră, întărirea duhului nostru, dar nu pentru a ne făli; ci, pentru a sluji ulterior după puterea dobândită acasă prin activităţi spirituale. Căci darurile indirect sau direct sunt pentru slujirea adunării şi chiar a oamenilor din lume prin evanghelizare. Astfel chiar când ne zidim personal prin limbi sau prin alte daruri, nu uităm ca aceasta trebuie să ducă în final, la zidirea altora căci darurile sunt date „spre folosul tuturor”.

În 1Corinteni 14:12, se spune: „Tot aşa şi voi, fiindcă râvniţi după daruri duhovniceşti, să căutaţi să le aveţi din belşug, în vederea zidirii sufleteşti a Bisericii”.  Această zidire sau edificare spirituală, trebuie căutată totdeauna prin daruri, observaţi ce se spune în 1 Corinteni 14:26: „Ce este de făcut atunci, fraţilor? Când vă adunaţi laolaltă, dacă unul din voi are o cântare, altul o învăţătură, altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă, altul o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească”. Darurile sunt „pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos” (1 Corinteni 12:7; Efeseni 4:12). Astfel darurile trebuie să promoveze progresul spiritual, creşterea iubirii şi a unităţii nu a dezbinării, ele fac bine în trupul lui Cristos.

Biblia face referire la anumite daruri pentru a descrie cum trebuie ele să zidească:

1 Corinteni 14:3,1 Corinteni 1:5,1 Corinteni 1:31: „Cine proroceşte, dimpotrivă, vorbeşte oamenilor, spre zidire, sfătuire şi mângâiere...Aş dori ca toţi să vorbiţi în alte limbi, dar mai ales să prorociţi. Cine proroceşte, este mai mare decât cine vorbeşte în alte limbi; afară numai dacă tălmăceşte aceste limbi, ca să capete Biserica zidire sufletească...Fiindcă puteţi să prorociţi toţi, dar unul după altul, pentru ca toţi să capete învăţătură şi toţi să fie îmbărbătaţi”.

În Efeseni 4:11-16, se descriu mai pe larg scopurile pentru care Domnul a dat darurile în adunare, acolo se spune: „Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos,  până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos; ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire; ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei şi se zideşte în dragoste”.

Iată foarte multe scopuri au darurile Duhului Sfânt, desăvârşirea sau maturizarea sfinţilor, zidirea sau edificarea trupului lui Isus, scopul final este ca TOŢI să ajungem la starea de unitate a credinţei şi cunoştinţei la statura de om matur spiritual, la statura plinătăţii în Cristos.

Dacă nu sunt aceste daruri în adunare, noi suntem ca nişte copii aruncaţi încoacea şi încolo de orice vânt de învăţătură. Iar fiecare mădular trebuie să zidească cu darul lui pentru creşterea trupului lui Cristos.

Întreabă-te, îţi foloseşti tu darul a te promova pe tine sau pentru a zidi trupul şi pentru desăvârşirea sfinţilor? Foloseşti darurile pentru a susţine iubirea şi unitatea ? Nu uita că corpul lui Cristos se zideşte şi creşte în dragoste (Efeseni 4:15).

Un ultim text este în 1 Petru 4:10-11, unde se spune: „Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit. Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujeşte cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu: pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Hristos, a căruia este slava şi puterea în vecii vecilor! Amin”.

Iată că „fiecare din voi  [din adunare] să slujească altora după darul pe care l-a primit”, nu doar predicatorii şi corul să slujească după darul ce l-a primit!

Şi cu ce scop este această slujire? Nu este pentru aplauze, nici pentru a fi felicitat după program, nici pentru a primi bani sau faimă, nici pentru a deveni vedeta bisericii sau denominaţiunii, căci nu avem nevoie să ne lăudăm cu oameni (1 Corinteni 3:21); ci „pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Hristos, a căruia este slava şi puterea în vecii vecilor! Amin”.

În trupul lui Cristos este nevoie de toate manifestările Duhului, căci fără un dar, adunare este lipsită de capacitatea de a face o lucrare. Este ca un om care are toate mădularele trupului, dar unele funcţiuni din mădulare nu îi funcţionează. Chiar dacă un deget ţi-e scântit, vei vedea ce greu este să te închei un nasture la cămaşă, fără un dar sau mai multe, scopul darurilor sau al adunării este afectat.

De pildă, a nu avea în adunare oameni cu deosebirea duhurilor, pot veni lupi răpitori sau profeţi falşi să-şi facă lucrarea demonică şi fără acest dar, pot cu greutate să fie depistaţi, sau în anumite cazuri nu vor fi depistaţi. Sau o adunare fără evanghelist, este o adunare în cerc închis un club pentru membrii, şi nu o adunare mobilizată în frunte cu evanghelistul de a predica evanghelia.

 

e) Câte daruri are un creştin?

Darurile sunt descrise: la trecut, la prezent şi la viitor („i se dă”...  „îi este dat”... „care dă”  - 1 Corinteni 12:7-8,1 Corinteni 1:11), ceea ce indică că eu am daruri, cu care am lucrat, cu altele poate lucrez în prezent, şi cu altele pot să lucru în viitor.

Deci eu în viaţa mea de credinţă, pot avea multe daruri, dar cu unele am lucrat, cu altele lucrez, şi altele voi lucra. Dar cu un dar (cel primordial al meu) am lucrat, lucrez şi voi mai lucra este darul majoritar, pregnant, înclinaţia principală a persoanei mele amplificată de darul Duhului corespondent.

Revin la ideea că trebuie să se manifeste cât mai multe daruri într-o viaţă de credinţă chiar cât mai multe ar fi ideal. Dar dacă într-o viaţă de credinţă să spunem de 50 de ani de căinţă, nu se manifestă multe daruri sau se manifestă puţine, sau slabe calitativ, cantitativ, intensiv, atunci este o problemă cu acel credincios, fie conştient sau inconştient el inhibă unele daruri sau lucrări ale Spiritului. El nu caută, nu doreşte, nu preţuieşte toate darurile, sau nu ascultă de Dumnezeu, nu are credinţă, sau nu le consideră necesare şi de aceea nu le primeşte.

Un creştin are un dar de bază, după cum un om are o slujbă un servicii, însă temporar şi la nevoie, devine în familie, bucătar, tâmplar, instalator, electrician, dar ceea ce repară el prin casă este infim mai puţin ca timp de lucru decât slujba de baza. Însă acel dar principal nu va fi tot timpul activ în credincios, după cum nici serviciul laic nu-l profesăm 24 de ore din 24.

Unul poate fi bătrân de adunare, dar primeşte spontan prorocia, şi apoi nu mai proroceşte, darul lui pregnant este de a fi presbiter, bătrân, pastor, dar poate avea ocazional şi alte manifestări, ca cei 70 de bătrâni ai lui Israel, în Numeri 11:17-25, se spune: „Eu Mă voi pogorî şi îţi voi vorbi acolo; voi lua din duhul care este peste tine, şi-l voi pune peste ei ca să poarte împreună cu tine sarcina poporului şi să n-o porţi tu singur...Domnul s-a pogorât în nor şi a vorbit lui Moise; a luat din duhul care era peste el şi l-a pus peste cei şaptezeci de bătrâni. Şi de îndată ce duhul s-a aşezat peste ei, au început să prorocească; dar după aceea n-au mai prorocit”.

Iată pe lângă darul tău principal, în anumite zile poţi manifesta şi alte daruri, deoarece darurile sunt descrise: la trecut, la prezent şi la viitor („i se dă”...  „îi este dat”... „care dă”  - 1 Corinteni 12:7-8,1 Corinteni 1:11), ceea ce indică că eu am daruri, cu care am lucrat, cu altele poate lucrez în prezent, şi cu altele pot să lucru în viitor.

Dar atunci de ce creştinii nu experimentează aceste manifestări ale Spiritului Sfânt? Motivele sunt multe, cum ar fi necredinţa, mulţumirea cu o stare căldicică, etc. însă cu siguranţă problema este la noi, nu la Dumnezeu care este credincios faţă de Cuvântul Său.

Noi în primul rând, trebuie să recunoaştem că problema este la noi, şi trebuie să începem să credem aceste versete, apoi ca copiii ai lui Dumnezeu să cerem Spiritul Sfânt în manifestări noi (Luca 11:13), să ascultăm de Dumnezeu (Faptele Apostolilor 5:32), şi să ne deschidem cu credinţă la factorul miracol, şi să alungăm frica, căci nu am primit un Spirit de frică sau laşitate ci un Spirit de putere (2 Timotei 1:7).

Nu putem vorbi de o adunare a lui Dumnezeu dacă aceste daruri nu se manifestă, după cum nu putem vorbi de un trup, unde lucrarea mădularelor nu funcţionează.

Nu ştiu dacă aş dori să am un trup în care să nu funcţioneze bine rinichii, ficatul, fierea, plămânii, etc. Mi-ar place să am un astfel de trup? Dar atunci cum îi place la Cristos, la Capul, când mădulare nu doresc să-şi facă lucrarea şi să accepte darurile adică funcţiunile (lucrarea) mădularelor?!

 

Concluzie:

Un creştin la început poate avea puţine daruri, atunci când primeşte Spiritul Sfânt, însă prin voia Suverană a lui Dumnezeu, şi prin acceptarea lor şi dorinţa de a lucra cu ele, un creştin le poate primi ulterior pe rând după nevoile lucrării alte daruri.

Darurile se manifestă pe rând în viaţa credinciosului unele mai mult, altele mai puţin, sau chiar unele de loc în cazul în care nu sunt nevoi în direcţia aceea. Însă de cele mai multe ori, darurile dacă nu apar sunt din cauză că aceea persoană nu le acceptă şi nu le doreşte, stinge Duhul, nu crede că sunt pentru epoca respectivă, le respinge sau le neglijează, şi nu pentru că nu sunt necesităţi în direcţia acelui dar.

Creştinul are un dar principal dar şi alte daruri pot apărea în viaţa lui de creştin ca daruri secundare.