Dumnezeu este răbdător, încet la mânie, deoarece acesta este caracterul Lui (Exod 34:5-7), iar această calitate provine din dragostea Lui (1 Corinteni 13:4). Astfel Dumnezeu este îndelung răbdător, deoarece este dragoste (1 Ioan 4:8), dar şi din pricina Numelui Său (Isaia 48:9). Prin îndelunga Lui răbdare, El aşteptând momentul pedepsirii celui rău, fără a se grăbi, dând har şi şanse suficiente omului spre căinţa şi salvare lui (Naum 1:3;  2 Petru 3:9,2 Petru 1:15).

Domnul Isus este îndelung răbdător (1 Timotei 1:16; 2 Petru 3:15).

Spiritul Sfânt provenind din tatăl prin Fiul are îndelungă răbdare, aceasta este una din calităţile şi lucrările  Spiritului Sfânt, care le-o împarte copiilor lui Dumnezeu. Ei primind Spiritul, primesc putere de a răbda, dragoste de a avea îndelungă răbdare (Galateni 5:22-23) [1].

Răbdarea (gr. „hypomeno”):

În viaţa creştină avem nevoie de răbdare. A avea răbdare înseamnă a îndura imperfecţiunile şi provocările altora, conştienţi de faptul că Dumnezeu le-a îndurat pe ale noastre; înseamnă, de asemenea, a suporta toate necazurile şi dificultăţile vieţii, fără murmurare sau răzvrătire; înseamnă să ne supunem voinţei divine ştiind că acceptarea providenţei lui Dumnezeu aduce întotdeauna beneficii vieţii noastre (Iacob 1:2-4,Iacob 1:12; Iacob 5:7-11).

În esenţă, răbdarea este virtutea prin care credinciosul este abilitat să accepte şi să suporte orice încercare, orice nedreptate ce i se face, orice supărare provocată de semeni, fără a produce în el vreo mutaţie cu privire la atitudinea lui faţă de semeni şi faţă de Dumnezeu. Spiritul Sfânt îl ajută pe credincios să dezvolte o astfel de virtute care, în esenţa ei, este din Dumnezeu (2 Corinteni 6:6; Coloseni 1:11).

Opusul răbdării este nerăbdarea şi nerăbdarea vine din iubirea de sine şi din mândrie conform Scripturii, atunci când ne considerăm importanţi nu mai avem răbdare cu cei slabi, sau cu alţi oameni, tocmai de aceea Biblia sfătuieşte: „...mai bun este cel răbdător decât cel îngâmfat” (Eclesiastul 7:8 BCR).  Răbdarea este în opoziţie cu îngâmfarea, deci nerăbdarea este mândrie, este mândria unui om superior care nu poate aştepta sau răbda.

Nu după tonul vocii (volumul de decibeli) putem cunoaşte un om puternic spiritual, nici după cât cunoaşte, ci după cât rabdă, în Coloseni 1:11: „întăriţi, cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare şi îndelungă răbdare, cu bucurie”. Primul semn al unui apostol este răbdarea (2 Corinteni 12:12), răbdarea este imperios necesară ca moştenim făgăduinţele lui Dumnezeu şi să nu o luăm înainte în lucrarea Domnului (Evrei 6:15; Evrei 10:36). Un creştin are răbdare mai mult decât un om natural, pentru că El are Spiritul Sfânt!

Îndelunga răbdare (gr. „makrothumeo”).

Îndelunga răbdare este capacitatea de a răbda multe şi îndelung, are sensul de suferinţă lungă, lungime a spiritului, răbdare lungă.

Dragostea îi dă omului putere să rabde când toate lucrurile merg rău. De asemenea îi dă putere să rămână calm şi liniştit când alţii îşi pierd firea. Există oameni cu talente şi posibilităţi nelimitate, dar într-o situaţie neaşteptată intră în panică. Singurul lor mod de reacţie este să devină agitaţi. Îndelunga răbdare suportă mult timp purtarea urâtă a oamenilor, împrejurări dificile îngăduite de Dumnezeu, aşteptări lungi ale promisiunilor lui Dumnezeu.

Îndelunga răbdare este sinonimă cu îngăduinţa răbdătoare (2 Timotei 2:24), cu îngăduinţa în dragoste (Efeseni 4:2), cu îngăduinţa care iartă (Proverbe 19:11; Coloseni 3:12-13), cu răbdarea sfinţilor (Apocalipsa 14:12), cât şi cu răbdarea lui Cristos (2 Tesaloniceni 3:5), cu multa răbdare a lui Dumnezeu (comp. Romani 2:4; cu Romani 9:22).

Doar Spiritul lui Dumnezeu ne poate ajuta să avem îndelungă răbdare (Galateni 5:22), deoarece Spiritul Sfânt Îl manifestă pe Dumnezeu care este încet la mânie şi îndelung răbdător (Exod 34:6; Ieremia 15:15; 1 Petru 3:20), şi pe Domnul Cristos care este îndelung răbdător (1 Timotei 1:16).

Chiar dacă o anumită răbdare poate veni din temeperamentul omului cu care s-a născut (Eclesiastul 7:8; Eclesiastul 10:4), sau din voinţa omului (2 Timotei 3:10), mai mult decât o răbdare naturală care după un timp falimentează, creştinul are îndelunga răbdare care vine de la Spiritul Sfânt (Galateni 5:22), dar şi din încercări, suferinţe, în care creştinul a fost biruitor (Romani 5:3-4; Iacob 1:2-4).

Iar această îndelungă răbdare nu este o răbdare pasivă, un fel de letargie, eşti ca o legumă şi aştepţi orice, nu ai nici o reacţie la ce ţi se întâmplă, nu, este vorba de o roadă a Spiritului, nu este vorba de o îndelungă răbdare rece, fără nici un sentiment, ci de o „răbdare şi îndelungă răbdare, cu bucurie” - Coloseni 1:11.

Îndelunga răbdare [makrothumeo] şi răbdarea/perseverenţa [hypomeno] nu sunt doar capacitatea de a rezista, de a rămâne în picioare în ciuda aversităilor; ci, ea este capacitatea de a progresa, de a înainta indiferent de opoziţie, de a avea reacţii corecte, atitudini corecte. 

Îndelunga răbdare autentică, duce la dragoste, adevăr, smerenie, pace, blândeţe, îngăduinţă, unitate, iertare (Efeseni 4:1-3; Coloseni 3:12-15).

Caracterul unui slujitor prelucrat şi umplut de Spiritul Sfânt, se vede prin îndelunga răbdare a lui. În 2 Corinteni 6:4-6, se spune: „Ci, în toate privinţele, arătăm că suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări...prin curăţie, prin înţelepciune, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin Duhul Sfânt, printr-o dragoste neprefăcută”. Carcterul copilului lui Dumnezeu se formează în răbdare, Cuvântul lui Dumnezeu dă roade în răbdare (Luca 8:15).

Care este ţinta creştinului la capitolul răbdare?

Ţinta creştinului este să ajungă ca şi Cristos în răbdare, să ajungă perfect în răbdare, şi astfel să ajungă la viaţa din belşug (Ioan 10:10), la bucurie indiferent de circumstanţe (Filipeni 4:4-9).

Drumul spre perfecţiune prin răbdare este descris astfel:

„Fraţii mei, consideraţi o mare bucurie când aveţi să ajungeţi în felurite încercări, cunoscând că încercarea credinţei voastre, lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să aibă o lucrare a ei perfectă, pentru ca să fiţi perfecţi şi întregi, nelipsiţi de nimic” – Iacob 1:2-4, SCC.

Atunci când vom fi ca Domnul în răbdare, vom fi: „perfecţi şi întregi, nelipsiţi de nimic”.