Era cu aproape 3500 de ani în urmă. Un popor tocmai ieşise din ţara Egiptului după o robie aspră, prin intervenţia supranaturală a lui Dumnezeu.

După ce au fost martori oculari la plăgile Egiptului şi după ce au trăit experienţa trecerii Mării Roşii, israeliţii ajung la poalele Muntelui Sinai, unde aveau să fie martori la un alt eveniment grandios şi unic în toată istoria omenirii. Dumnezeu i-a invitat la o întâlnire şi avea să coboare pe vârful muntelui pentru a le da legea Sa.

Cu această ocazie se instituie cel mai complicat sistem ceremonial, prin îndrumările lui Dumnezeu şi mijlocirea lui Moise. Se construieşte cortul care avea să fie numit ,,Cortul Întâlnirii”.

Se dau îndrumări amănunţite cu privire la preoţi, slujbe, spălări rituale, jertfe, daruri de mâncare şi băutură, sărbători, etc. Aceste îndrumări ceremoniale ocupă o mare parte în cărţile scrise de Moise, primele cinci cărţi ale bibliei, care mai sunt numite şi pentateuhul (de la grecescul penta = cinci). În limbajul biblic aceste cărţi sunt numite Legea sau Legea lui Moise.

Domnul Cristos recunoaşte autenticitatea, autoritatea şi importanţa cărţilor lui Moise, când după învierea Sa, îndreaptă atenţia ucenicilor spre Scripturile Ebraice, care au vorbit despre caracterul Său cât şi despre misiunea pe care o avea de îndeplinit:                                                                     

„Iată ce vă spuneam când eram încă cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este  scris  despre  Mine  în  Legea  lui  Moise , în  prooroci  şi  în  Psalmi. Atunci le-a  deschis  mintea  ca  să  înţeleagă  Scripturile.” (Luca 24:44-45).

Cel care citeşte Scriptura este tentat să treacă în fugă peste pasajele care prezintă legile ceremoniale, deoarece pentru cititorul modern ele par fără prea mare însemnătate. La prima vedere ele nu au prea mare legătură cu credinţa practică şi tocmai datorită faptului că nu este înţeleasă semnificaţia lor, cititorul grăbit este înclinat să le ignore. Zăbovirea asupra acestor pasaje este considerată de-a dreptul plictisitoare. Se nasc în mod natural următoarele întrebări: De ce a instituit Dumnezeu acest sistem ceremonial atât de complicat? Are vre-un sens? Ce vor să ne transmită ritualurile de la Cortul Întâlnirii? Au de spus ceva şi pentru noi, cei de astăzi, sau erau doar pentru poporul lui Israel din vechime?

Un prim răspuns important care se poate da la această avalanşă de întrebări este acela că întotdeauna când Dumnezeu face ceva sau porunceşte ceva, El are un scop precis, o ţintă bine definită după cum este scris: ,,Dumnezeu a făcut toate pentru o ţintă…” (Proverbe 164).

Acest material îşi propune să ne facă o imagine sistematică despre jertfele din Vechiul Legământ şi să descopere cu ajutorul Scripturii care a fost scopul lui Dumnezeu atunci când a rânduit jertfele cu sânge, de mâncare şi de băutură, cât şi ce au prefigurat acestea.

Vom face descoperiri uimitoare împreună în legătură cu aceste jertfe. Vă asigur că suntem gata să începem o aventură spirituală nemaipomenită. Ceea ce vom descoperi împreună este peste aşteptările noastre; aşa că luaţi-vă pulsul, puneţi-vă centurile de siguranţă, căci clipa decolării se apropie. Ţin să vă asigur că această călătorie are un succes garantat. De ce? Simplu: pentru că avem cea mai bună hartă (Scriptura) şi cea mai bună călăuză (Duhul  Sfânt). Doresc din toată inima ca ceea ce va urma să fie un ospăţ spiritual care să sature sufletele tuturor acelora care iubesc Cuvântul lui Dumnezeu şi simt desfătare în studiul acestuia. 

 

Tipuri de jertfe:

Jertfele pot fi împărţite în două mari categorii, după cum urmează:

Ø            Jertfele de bunăvoie:

Ø     Arderea de tot sau holocaustul.

Ø     Jertfele de mâncare.

Ø     Jertfele de mulţumire.

Ø            Jertfele obligatorii:

I.       Jertfa de ispăşire sau jertfa pentru păcat.

II.     Jertfa pentru vină.

III.  Jertfa de consacrare.

IV. Jertfa pentru apa de curăţire.

 

Ocazii când poporul Israel trebuia să aducă jertfe:

Ø Jertfa zilnică (Numeri 28:1-8).

Ø Jertfele de sabat şi de lună nouă (Numeri 28:9-15).

Ø Jertfele de paşti (Numeri 28:16-25).

Ø Jertfele de cincizecime (Numeri 28:26-31).

Ø Jertfele din ziua trompetelor (Numeri 28:1-6).

Ø Jertfele din ziua ispăşirii (Numeri 29:7-40; Levitic cap.16).

Ø Jertfa necurmată (Exod 29:38-46).

 

 

Scopul jertfele din Vechiul Legământ?

 

Ø Acoperirea păcatelor şi o curăţire exterioară (Evrei 9:13,Evrei 9:21-23).

Ø Pecetluirea legământului între Iehova Dumnezeu şi Israel (Evrei 9:18-19).

Ø Animalele fără cusur şi defect aduse ca jertfă prefigurau jertfa lui Isus, mielul fără cusur şi pată (Evrei 10:1,Evrei 10:9-10; 1 Petru 1:19).

Ø Îi conştientiza pe evrei de starea păcătoasă a lor (Evrei 10:3).

Ø Îi făcea conştienţi de nevoia foarte mare  a unei răscumpărări perfecte, deoarece acele jertfe nu făcea pe nimeni perfect sau nemuritor (Evrei 10:1-2,Evrei 1:4; Psalmi 49:7).

Ø Părţi din unele jertfe le ofereau preoţilor hrana necesară pentru toate zilele (Levitic 7:6,Levitic 1:14; 1 Corinteni 9:13).

În continuare vom lua fiecare categorie de jertfe şi o vom analiza sistematic, prima dată vom vedea natura şi ritualul jertfei şi apoi scopul acestor jertfe.

 

Ø   Jertfele de bunăvoie:

Ø Arderea de tot sau holocaustul:

(citeşte: Levitic cap. 1; 6:8-13; Numeri 15:24).

 

a) Natura jertfei:

Arderea de tot, constituia un animal din cireadă sau turmă (viţel, oaie, capră), de sex masculin fără cusur; sau două turturele, sau doi pui de porumbel sacrificate.

Omul care aducea jertfa, îşi punea mâna pe capul animalului, după aceea îl înjunghia.

Preoţii stropeau cu sângele animalului altarul de jur împrejur, apoi tăiau carnea în bucăţi şi după ce făceau focul pe altar puneau bucăţile capul şi grăsimea pe lemne. Iar măruntaiele şi picioarele după ce le spălau cu apă, le ardeau complet împreună cu celelalte bucăţi pe altar.

În cazul în care arderea de tot erau păsări, preotul era cel ce despica cu unghia capul păsării, iar guşa cu penele le arunca lângă altar spre răsărit în locul unde se strânge cenuşa. Preotul îi frângea aripile fără să le desfacă şi o ardea pe altar.

Arderea de tot rămânea pe vatra altarului toată noaptea până dimineaţă şi focul trebuia să ardă pe altar (Levitic 6:9).

Preotul trebuia să se îmbrace cu o tunică de in şi cu lenjerie de in, apoi lua cenuşa de la focul care a mistuit arderea de tot şi o varsă lângă altar. Apoi se dezbrăca de veşmintele lui şi se îmbrăca cu altele ca să scoată cenuşa afară din tabără într-un loc curat.

La arderile de tot se aducea un fel de completare, daruri de mâncare şi de băutură (Numeri 15:3-10). Pentru un berbec care se aducea ca ardere de tot, se mai adăuga două zecimi de efă[1] din floarea făinii frământate într-o treime de hin[2] de undelemn. Peste arderea de tot, se turna jertfa de băutură, adică o treime de hin de vin. Dacă era viţel se mai adăuga trei zecimi de efă din floarea făinii frământate într-o jumate de hin de undelemn, peste care se adăuga o jumate de hin de vin.

 

b) Scopul sau motivul arderii de tot:

Arderea de tot era adusă pentru a face ispăşire pentru păcatul moştenit a celui ce a adus acest dar, deoarece această jertfă indică o viaţa curată şi o relaţie intactă cu Dumnezeu pentru ca cineva să o poată aduce (Levitic 1:3-4). Însă arderea de tot era şi pentru iertarea păcatelor de neştiinţă ale Israelului ca naţiune (Numeri 15:24,Numeri 1:25). Arderea de tot era un dar pentru Iehova (Levitic 1:2), şi era o jertfă de bun miros pentru Dumnezeu (Levitic 1:9).

 

c) Prefigurările jertfei:

Această jertfă prefigurează în Noul Legământ, jertfa Domnului Isus care sa dat pentru ispăşirea şi iertarea păcatelor noastre (Romani 3:25; 1 Ioan 4:10), care ca şi arderea de tot a fost o jertfă de bun miros pentru Dumnezeu (Efeseni 5:2). Însă arderea de tot mai prefigurează şi sacrificiile din viaţa de creştin, căci după cum această jertfă trebuia arsă complet, tot aşa şi noi trebuie să ne aducem trupurile noastre ca o jertfă vie, în care să ardem complet păcatul şi orice formă de nelegiuire (Romani 12:1-2). Faptul că măruntaiele şi picioarele jertfei erau spălate reprezintă în Noul Legământ că noi ca jertfe vii trebuie să avem interiorul curat (Evrei 10:22) şi picioarele curăţite de apa Cuvântului (Ioan 13:10; Ioan 15:3; Romani 10:15). Iar faptul că arderea de tot rămânea pe vatra altarului toată noaptea până dimineaţă şi focul trebuia să ardă pe altar necurmat, reprezintă că sfinţirea şi sacrificarea eului nostru nu trebuie să înceteze, căci jertfirea trupului nostru durează necurmat până la moartea noastră sau până la venirea Domnului Isus când vom fi glorificaţi. Cât priveşte faptul că preotul trebuia să se îmbrace cu o tunică de in şi cu lenjerie de in, după care lua cenuşa de la focul care a mistuit arderea de tot şi o varsă lângă altar; apoi se dezbrăca de veşmintele lui şi se îmbrăca cu altele ca să scoată cenuşa afară din tabără într-un loc curat; acest ritual reprezintă că şi creştinii trebuie să se îmbrace cu hainele albe ale sfinţeniei şi neprihănirii, iar hainele de in alb reprezintă faptele drepte ale sfinţilor (Apocalipsa 3:4; 19:8). Iar după care ei duc afară din tabără cenuşa reziduală, adică ei scot din viaţa lor tot ce este nefolositor, tot ce a mai rămas din omul şi hainele vechi, adică din modul de viaţă trăit în păcat şi care nu mai este compatibilă cu puritatea şi viaţa nouă primită (Isaia 61:3).

La arderile de tot se aducea şi un fel de completare, daruri de mâncare şi de băutură, adică floarea făinii frământată în undelemn, iar peste arderea de tot se turna jertfa de băutură, adică vin. Floarea făinii adică făina cea mai de calitate adusă, reprezintă că creştinul pentru Dumnezeu trebuie să dea tot ce are mai de calitate, iar faptul că aceasta este frământată cu undelemn indică că darurile şi sacrificiile pentru Dumnezeu nu trebuie făcute fără ungerea Duhului Sfânt (1 Împăraţi 17:12; Zaharia 4:6-14; Matei 13:33). Iar vinul poate reprezenta atât lucrarea Duhului Sfânt (Iov 32:19; Faptele Apostolilor 2:13-18; Efeseni 5:18-19) cât faptul că uneori sacrificiul creştin merge până la capăt adică până la moarte, căci după cum jertfa de băutură se turna la sfârşit aşa şi martiriul este sfârşitul acestei vieţi de jertfă (2 Timotei 4:6). În această privinţă foarte frumos explică şi aplică apostolul Pavel jertfa de băutură când spune în Filipeni 2:17: ,,Şi chiar dacă va trebui să fiu turnat ca o jertfă de băutură peste jertfa şi slujba credinţei voastre, eu mă bucur şi mă bucur cu voi toţi.” Prin aceste cuvinte Pavel arată că sacrificiul şi slujba credinţei Filipenilor este arderea de tot, iar moartea de martir ce îl aştepta pe Pavel era jertfa de băutură turnată peste slujba lor, astfel ei erau una în slujbă şi sacrificiu aducând o jertfă comună spre gloria lui Dumnezeu Tatăl.

 

Ø Jertfele de mâncare

(citeşte: Exod 23:18-19; Levitic cap. 2; 6:14-18; Numeri 15:18-21).

Jertfele de mâncare erau aduse de două categorii de oameni: 1. De evrei şi prozeliţi[3]; 2. De preoţi pentru consacrare (vezi jertfele de consacrare). De asemenea aceste jertfe le putem împărţi în mai multe tipuri după cum urmează: a) daruri de mâncare pentru aducere aminte; b) daruri de mâncare coapte; c) jertfe şi daruri ale primelor roade. Dar să vedem în continuare:

 

a)Natura şi ritualul jertfei de mâncare:

Aduse de un evreu sau un prozelit:

v Jertfe de mâncare pentru aducere aminte: darul lui să fie din floarea făinii: să toarne untdelemn peste ea, şi să adauge şi tămâie. S-o aducă preoţilor, fiilor lui Aron; preotul să ia un pumn din această floare a făinii, stropită cu untdelemn, împreună cu toată tămâia, şi s-o ardă pe altar ca jertfă de aducere aminte.

v Jertfe de mâncare coapte: exista jertfe coapte în cuptor, adică turte nedospite şi plăcinte nedospite; exista turte nedospite coapte în tigaie şi turte coapte pe grătar. Turtele nedospite erau făcute din făină de calitate (floarea făinii), frământată cu undelemn, iar apoi coaptă în cuptor ca turtă. Plăcintele nedospite erau făcute asemănător dar stropite cu untdelemn. Iar turta coaptă în tigaie, era făcută din floarea făinii, nedospită şi frământată cu untdelemn. Ea era frântă în bucăţi, şi se turna untdelemn pe ea. Dacă darul era o turtă coaptă pe grătar, era făcută din floarea făinii, frământată cu untdelemn. Darul de mâncare făcut din aceste lucruri îl aduceau lui Iehova; şi era dat preotului, care-l aducea pe altar. Preotul lua din darul de mâncare şi după ce îl frângea în bucăţi peste care turna undelemn şi presăra sare era ars pe altar. Acesta era un dar adus ca jertfă de mâncare, de un miros plăcut lui Iehova. Ce rămânea din darul acesta de mâncare, să fie al lui Aron şi al fiilor lui. Nici unul din daruri pe care le aduceau ca jertfă de mâncare nu aveau voie să fie făcute cu aluat sau cu miere.

v Jertfe ale primelor roade:  când evreul aducea lui Iehova Dumnezeu un dar ca jertfă de mâncare din cele dintâi roade, spice coapte de curând, prăjite la foc şi boabe noi pisate, el turna untdelemn pe ele, şi adăuga tămâie. Preotul ardea ca aducere aminte o parte din boabele pisate şi din untdelemn, cu toată tămâia. Acesta este un dar adus ca jertfă de mâncare, mistuită de foc înaintea lui Iehova. Toate darurile de mâncare trebuiau sărate cu sare căci sarea era semnul legământului cu Dumnezeu.

 

b) Scopul sau motivul jertfelor de mâncare:

Jertfa de aducere aminte, cele coapte în cuptor, în tigaie şi pe grătar aveau ca scop manifestarea recunoştinţei faţă de Dumnezeu, celebrarea prezenţei lui Dumnezeu şi a legământului în care Dumnezeu invitase persoana care a adus darul. În plus, ceea ce rămânea din aceste daruri, furniza hrană preoţilor, iar aceste jertfe producea un bun miros lui Dumnezeu. Adică lui Iehova îi plăcea când evreul manifesta recunoştinţă faţă de binecuvântările Lui.  Aceste jertfe erau şi o specială punere de o parte a acestuia, pentru Dumnezeu. Darul de mâncare mai era o alternativă pentru jertfa pentru păcat (Levitic 5:5-11). Primele roade ca jertfă, aveau ca scop tot recunoştinţa sau aprecierea faţă de binefacerile lui Dumnezeu, cât şi furniza hrană preoţilor. Iar primele roade ca daruri constituiau comuniunea dintre evreu, levit şi străin, cât şi comuniunea cu Iehova (Deuteronom 26:10-11).

 

c) Prefigurările jertfei:

Atunci când darul de mâncare avea ca scop ispăşirea păcatelor, adică când evreul ducea la altar pentru iertarea păcatelor făină, căci era prea sărac şi nu putea aduce animale, acel pumn de făină ce era ars în foc fără untdelemn, tămâie sau alte ingrediente de către preot, reprezintă trupul lui Isus fără de păcat care a fost adus ca o jertfă de bun miros înaintea lui Dumnezeu (Ioan 6:48-51; Efeseni 5:2).

În jertfele de mâncare găsim următoarele ingrediente: floarea făinii, untdelemn, tămâie peste care se presăra sare. Ce reprezintă aceste ingrediente ce constituiau turtele şi plăcintele coapte sau fripte?

Floarea făinii, adică făina cea mai de calitate adusă, reprezintă că creştinul pentru Dumnezeu trebuie să dea tot ce are mai de calitate, inima lui trebuie să fie curată, căci într-o astfel de făină creşte împărăţia lui Dumnezeu (Matei 13:33; Luca 13:21). Făina sau turtele făcute din făină care sunt arse pe altar ca o jertfă de bun miros sunt în Noul Legământ darurile în iubire ce le facem celor în nevoie, adică dărnicia şi binefacerea (Filipeni 4:18; Evrei 13:16).

Untdelemnul, era folosit atât pentru a se turna peste făina adusă ca dar şi peste turtele coapte, cât şi a frământa turtele şi plăcintele. Însă cu undelemn se şi stropeau plăcintele nedospite, însă ce prefigurează toate acestea în viaţa de creştin?

Turnarea undelemnului peste făină sau peste turte arată că după jertfirea trupului lui Cristos are loc turnarea Spiritului Sfânt, adică turnarea undelemnului. Iar în viaţa credinciosului indică că după ce acesta a devenit mădular în trupul lui Cristos adică turtă nedospită (1 Corinteni 10:17) totuşi El mai are nevoie de corectare şi mustrare care este ca undelemnul turnat (Psalmi 141:5), pentru ca viaţa lor să fie o jertfă completă şi până la capăt.

Faptul că acestea erau frământate cu undelemn, indică că darurile şi sacrificiile pentru Dumnezeu nu trebuie făcute fără ungerea Duhului Sfânt (Evrei 1:9; Zaharia 4:6-14), fără acea putere ce face ca candelele noastre să lumineze (Matei 25:7-10). Iar stropirea cu undelemn a plăcintelor care producea o rumenire a acestora arată că pe lângă jertfa lui Isus (turta nedospită) are loc şi o stropire cu Duhul Sfânt (undelemnul) pentru sfinţirea şi strălucirea credinciosului (1 Petru 1:2; Evrei 10:22; Romani 15:16). Însă turnarea cu undelemn nu se făcea până când turta nu era frântă, tot aşa Duhul Sfânt nu poate să vină în viaţa unui om până când acesta nu are un duh înfrânt şi o inimă zdrobită şi umilă (Psalmi 34:18; Psalmi 51:17; Isaia 57:15; Isaia 66:2). 

Tămâia, reprezintă cinstea ce o dăm numelui lui Dumnezeu, faptul că vestim acest nume (Maleahi 1:11), cât şi rugăciunile noastre care trebuie să se îndrepte în sus necurmat ca fumul de tămâie (Psalmi 141:2; Apocalipsa 8:3-4).

Sarea, în timpurile acelea avea rolul de conservant, deci sarea simboliza legământul cu Dumnezeu, iar pentru noi sarea presărată pe jertfe simbolizează loialitatea noastră faţă de Dumnezeu pe care trebuie să o arătăm în viaţa noastră creştină de jertfă, dar şi puterea de a sluji, căci Isus a spus în Marcu 9:50:  ,,Sarea este bună; dar dacă sarea îşi pierde puterea de a săra, cu ce îi veţi da înapoi puterea aceasta? Să aveţi sare în voi înşivă, şi să trăiţi în pace unii cu alţii.” Căci sarea dă gust (Iov 6:6), deci ea aduce armonie, pace şi satisfacţie; dar sarea şi vindecă (2 Regi 2:19-22; Ezechiel 16:4), tot la fel slujirea creştină trebuie să aducă vindecare spirituală şi eliberare, căci ,,Sarea este bună; dar dacă sarea îşi pierde gustul ei de sare, prin ce i se va da înapoi gustul acesta?” (Luca 14:34). De aceea să ne străduim ca ,,Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia.” (Coloseni 4:6). Da, sarea este ingredientul care în slujirea creştină împiedică stricăciunea, ea aduce zel şi loialitate ce face ca slujirea noastră să aibă străluciri divine, după cum sarea fizică aruncată în foc produce scântei.  

Însă ce reprezintă ofrandele primelor roade?

Când evreul aducea lui Iehova Dumnezeu un dar ca jertfă de mâncare din cele dintâi roade, spice coapte, prăjite la foc şi boabe noi pisate, el turna untdelemn pe ele, şi adăuga tămâie. Preotul ardea ca aducere aminte o parte din boabele pisate şi din untdelemn, cu toată tămâia.

Primele roade aduse ca jertfă erau o manifestare a recunoştinţei şi recunoaşterii evreului, că tot ce are el are prin graţia şi binecuvântarea lui Dumnezeu, tot la fel creştinul nu trebuie să aştepte să treacă câţiva ani de la naşterea sa din nou până să aducă roadă; ci, din momentul când se naşte din Dumnezeu în comuniune cu Cristos, el devine lucrarea lui Dumnezeu şi trebuie să înceapă să umble în faptele bune pregătite mai dinainte de Dumnezeu (Efeseni 2:10), căci Cristos ne-a chemat să aducem roadă (Ioan 15:16). Spicele arse în foc reprezintă bine faptul că şi faptele făcute în iubirea dintâi (2 Regi 4:42) sunt trecute prin încercarea focului, căci orice jertfă şi cea adusă ca primă roadă trebuie să treacă prin foc (Marcu 9:49; 1 Petru 1:7). Iar pisarea boabelor noi indică că cel ce a devenit grâu adică fiu al Împărăţiei, pentru a aduce o jertfă corespunzătoare şi de bun miros, acestea trebuie zdrobite, căci lui Dumnezeu îi place jertfele aduse într-un duh înfrânt şi o inimă zdrobită şi umilă (Psalmi 34:18; Psalmi 51:17). Însă aceasta trebuie completată cu turnarea undelemnului adică umplerea omului smerit cu Duhul Sfânt printr-o viaţă de rugăciune necurmată care este tămâia ce era arsă cu restul jertfei. 

 

Ø Jertfele de mulţumire

(Levitic cap.3; 7:11-38).

Jertfele de mulţumire le putem împărţi în două categorii: 1. Jertfe de mulţumire (laudă) sau de pace; 2. Jertfe pentru împlinirea unui jurământ sau ca dar de bunăvoie.

 

a) Natura şi ritualul jertfei de mulţumire:

v Jertfe de mulţumire (laudă) sau de pace: evreul aducea un animal din cireadă sau turmă (viţei, oi, capre), de sex masculin sau feminin fără cusur, îşi punea mâna pe capul animalului şi îl înjunghia. Preoţii stropeau cu sânge de jur împrejurul altarului, iar toată grăsimea, rinichii şi coada o ardeau în foc. Pieptul animalului era legănat ca dar legănat înaintea lui Iehova şi rămânea lui Aron şi fiilor lui. Spata dreaptă se dădea ca dar legănat preotului care făcea ritualul. Restul cărnii era mâncată de evreu şi de preoţi în ziua aceea, şi nu trebuia lăsat nimic până dimineaţă. Trebuiau aduse şi unele daruri de mâncare însoţitoare ale acestei jertfe, adică: turte nedospite frământate cu undelemn, plăcinte nedospite stropite cu undelemn, turte din floare de făină prăjite şi frământate cu undelemn şi pâine dospită, din acestea o parte se dădeau preotului ca dar ridicat.

v Jertfe pentru împlinirea unui jurământ sau ca dar de bunăvoie: se practica acelaşi ritual ca la jertfa de mulţumire (laudă), doar că din carne se putea mânca şi a doua zi, dar a treia zi ce rămânea trebuia ars în foc. Dacă cineva ar fi mâncat a treia zi, jertfa lui nu ar fi primită, sau dacă mânca un israelit necurat din jertfa de mulţumire acesta trebuia nimicit.

 

b) Scopul sau motivul jertfelor de mulţumire:

Era un semn al mulţumirii pentru binele spiritual şi material care l-a dat Dumnezeu (Levitic 3:1). Era o manifestare de laudă la adresa lui Dumnezeu, şi aceste jertfe arăta că evreul avea pace cu Dumnezeu, şi ca urmare a îndurării şi binecuvântării Acestuia el îi aducea daruri şi jertfe. Aceste jertfe erau de bun miros pentru Dumnezeu, cât şi producea comuniunea dintre evreu şi preot, cât şi comuniunea cu Iehova. Părţi din jertfă constituiau hrană atât pentru preot cât şi pentru cel ce aducea jertfă de mulţumire.

 

c) Prefigurările jertfei:

Jertfe de mulţumire sau de pace: evreul aducea un animal din cireadă sau turmă (viţei, oi, capre), de sex masculin sau feminin fără cusur, îşi punea mâna pe capul animalului şi îl înjunghia. Preoţii stropeau cu sânge de jur împrejurul altarului, iar toată grăsimea, rinichii şi coada o ardeau în foc.

Această jertfă de mulţumire sau de pace, la n.s. din BCR se spune: „jertfă de mulţumire sau jertfă pentru pace (evr. Shelem)”, prefigurează jertfa Domnului Isus, care este pacea noastră (Efeseni 2:14 ; 2 Tesaloniceni 3:16), pace cu Dumnezeu (Romani 5:1). Sângele stropit împrejurul altarului reprezintă sângele mielului fără cusur şi pată vărsat pentru noi pentru a avea pace cu Dumnezeu (Romani 3:25; Efeseni 1:7; Coloseni 1:14).

Pieptul animalului era legănat ca dar legănat înaintea lui Iehova şi rămânea lui Aron şi fiilor lui. Spata dreaptă se dădea ca dar legănat preotului care făcea ritualul. Aceasta indică că jertfa lui Isus a fost adusă cu ajutorul puterii Duhului Sfânt (Evrei 9:14; Evrei 10:29; 1 Ioan 5:6-8), Duhul Sfânt este cel mişcă (leagănă), iar faptul că doar o parte din ea este dată spre consum preoţilor, arată că este adusă în folosul preoţilor, adică a creştinilor care sunt un popor de preoţi (1 Petru 2:9; Apocalipsa 1:5-6). Însă deoarece jertfa nu consta doar în aceea parte dată spre consum preoţilor adică creştinilor; indică că ea este spre folosul tuturor (1 Ioan 1:21,1 Ioan 1:2).

Iar faptul că restul cărnii era mâncată de evreu şi de preoţi în ziua aceea, şi nu trebuia lăsat nimic până dimineaţă, şi că trebuiau aduse şi unele daruri de mâncare însoţitoare ale acestei jertfe, adică: turte nedospite frământate cu undelemn, plăcinte nedospite stropite cu undelemn, turte din floare de făină prăjite şi frământate cu undelemn şi pâine dospită, toate acestea indică spre cina Domnului. Din masa de paşte nu trebuia lăsat nimic pentru a doua zi (Exod 1210).

Jertfe pentru împlinirea unui jurământ sau ca dar de bunăvoie: se practica acelaşi ritual ca la jertfa de mulţumire (laudă), doar că din carne se putea mânca şi a doua zi, dar a treia zi ce rămânea trebuia ars în foc. Dacă cineva ar fi mâncat a treia zi, jertfa lui nu ar fi primită, sau dacă mânca un israelit necurat din jertfa de mulţumire acesta trebuia nimicit.

Această jertfă era un semn al mulţumirii pentru binele spiritual şi material care l-a dat Dumnezeu (Levitic 3:1). Era o manifestare de laudă la adresa lui Dumnezeu, şi aceste jertfe arăta că evreul avea pace cu Dumnezeu, şi ca urmare a îndurării şi binecuvântării Acestuia el îi aducea daruri şi jertfe. Aceste jertfe erau de bun miros pentru Dumnezeu, cât şi producea comuniunea dintre evreu şi preot, cât şi comuniunea cu Iehova. Părţi din jertfă constituiau hrană atât pentru preot cât şi pentru cel ce aducea jertfă de mulţumire. Această jertfă prefigurează jertfa buzelor noastre prin care Îi mulţumim pentru toate lui Dumnezeu, faptul că a treia zi ce rămânea trebuia ars în foc, indică ca noi să nu amânăm în a mulţumii lui Dumnezeu cât mai repede. În Scripturi două zile reprezintă timpul de salvare dat de Dumnezeu poporului Său, El se coboară a trei zi pentru judecată (Exod 19:10-11,Exod 1:15; Luca 13:32). Iar despre cei ce nu i-au mulţumit lui Dumnezeu, Biblia spune despre ei că: „s-au dedat la gândiri deşarte şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înţelepţi şi au înnebunit...” (Romani 1:21-22). Deci să ne grăbim în a mulţumii lui Dumnezeu şi a intra în salvarea Lui dată în această perioadă de două zile simbolice, de fapt două milenii, numite în Biblie: „ziua mântuirii” şi „anul de îndurare” (2 Corinteni 6:1-2; Isaia 61:2). Scriptura vorbeşte de un timp favorabil, de un timp în care ne putem ruga lui Dumnezeu (Psalmi 32:6; 69:13), un timp în care putem să-i mulţumim, acest timp este reprezentat de aceste două zile în care jertfa de mulţumire pentru împlinirea unui jurământ, sau jertfa ca dar se putea consuma. Iar faptul că dacă mânca un israelit necurat din jertfa de mulţumire acesta trebuia nimicit, indică că un om necurat nu poate să i-a parte la cina Domnului şi să rămână ne-pedepsit, şi nici să-i aducă lui Dumnezeu jertfe în dreptate, numai cel curat poate să aducă jertfe.

 

Ø Jertfele obligatorii:

Ø Jertfa de ispăşire sau jertfa pentru păcat

(citeşte: Levitic cap.4; 5:1-13; 6:24-30).

Jertfa de ispăşire sau pentru păcat, era pentru păcate făcute din neştiinţă (Levitic cap.4) şi pentru păcate specifice (Levitic 5:1-13).

Jertfa de ispăşire era pentru patru categorii de oameni după cum urmează: 1. Pentru păcatele preoţilor; 2. Pentru păcatul adunării lui Israel; 3. Pentru păcatul unei căpetenii; 4. Pentru păcatul unei persoane individuale din popor. Dar să înţelegem în primul rând:

a) Natura şi ritualul jertfei de ispăşire:

Pentru păcatul din neştiinţă:

Pentru preot:  Dacă a păcătuit preotul care a primit ungerea, şi prin aceasta a adus vina asupra poporului, să aducă Domnului un viţel fără cusur, ca jertfă de ispăşire pentru păcatul pe care l-a făcut. Să aducă viţelul la uşa cortului întâlnirii, înaintea lui Iehova, să-şi pună mâna pe capul viţelului, şi să-l junghie. Preotul, care a primit ungerea, să ia din sângele viţelului, şi să-l aducă în Cortul Întâlnirii să-şi moaie degetul în sânge, şi să stropească de şapte ori în faţa perdelei dinăuntru a Sfântului locaş. Apoi preotul să ungă cu sânge coarnele altarului pentru tămâia mirositoare, care este înaintea lui Iehova în Cortul Întâlnirii; iar tot celălalt sânge al viţelului să-l verse la picioarele altarului pentru arderile-de-tot, care este la uşa cortului întâlnirii. Să ia toată grăsimea viţelului adus ca jertfă de ispăşire, şi anume: grăsimea care acopere măruntaiele şi toată grăsimea care ţine de ele, cei doi rărunchi, şi grăsimea de pe ei, de pe coapse, şi prapurul ficatului, pe care-l va deslipi de lângă rărunchi. Preotul să ia aceste părţi, cum se iau de la viţelul adus ca jertfă de mulţumire, şi să le ardă pe altarul pentru arderile-de-tot. Dar pielea viţelului, toată carnea lui, cu capul, picioarele, măruntaiele şi balega lui, adică tot viţelul care a mai rămas, să-l scoată afară din tabără, într-un loc curat, unde se aruncă cenuşa, şi să-l ardă cu lemne pe foc; să fie ars pe grămada de cenuşă.

Pentru toată adunarea lui Israel: când a păcătuit fără voie şi fără să ştie, şi dacă păcatul săvârşit s-a descoperit, adunarea să aducă un viţel ca jertfă de ispăşire, şi anume să-l aducă înaintea cortului întâlnirii. Bătrânii adunării să-şi pună mâinile pe capul viţelului înaintea lui Iehova, şi să junghie viţelul. Preotul care a primit ungerea, să aducă din sângele viţelului în Cortul Întâlnirii, să-şi moaie degetul în sânge, şi să stropească cu el de şapte ori înaintea lui Iehova Dumnezeu, în faţa perdelei dinăuntru. Să ungă cu sângele acesta coarnele altarului în Cortul Întâlnirii; şi să verse tot sângele care a mai rămas la picioarele altarului pentru arderile-de-tot, care este la uşa cortului întâlnirii. Toată grăsimea viţelului s-o ia şi s-o ardă pe altar. Cu viţelul acesta să facă întocmai cum a făcut cu viţelul adus ca jertfă de ispăşire; să facă la fel. Astfel să facă preotul ispăşire pentru ei, şi li se va ierta. Viţelul rămas, să-l scoată apoi afară din tabără, şi să-l ardă ca şi pe viţelul dintâi.

Pentru păcatul unei căpetenii: când a păcătuit, făcând fără voie împotriva uneia din poruncile lui Iehova Dumnezeului său şi ajunge să descopere păcatul pe care l-a făcut, să aducă jertfă un ţap fără cusur!

Să-şi pună mâna pe capul ţapului, şi să-l junghie în locul unde se junghie arderile-de-tot înaintea lui Iehova. Preotul să ia cu degetul din sângele jertfei de ispăşire, să ungă cu el coarnele altarului pentru arderile-de-tot, iar celălalt sânge să-l verse la picioarele altarului pentru arderile-de-tot.

Toată grăsimea s-o ardă pe altar, cum a ars grăsimea de la jertfa de mulţumire.

Pentru păcatul unei persoane individuale din popor: dacă cineva din poporul de rând a păcătuit fără voie, făcând împotriva uneia din poruncile lui Iehova lucruri care nu trebuiesc făcute şi ajunge să descopere păcatul pe care l-a făcut, să aducă jertfă o iadă fără cusur, pentru păcatul pe care l-a făcut. Să-şi pună mâna pe capul jertfei de ispăşire, şi s-o junghie în locul unde se junghie arderile-de-tot.

Preotul să ia cu degetul din sângele jertfei, să ungă coarnele altarului pentru arderile-de-tot, iar tot celălalt sânge să-l verse la picioarele altarului.

Preotul să ia toată grăsimea, cum se ia grăsimea jertfei de mulţumire, şi s-o ardă pe altar, şi ea va fi de un miros plăcut lui Iehova. Astfel va face preotul ispăşirea pentru omul acesta, şi i se va ierta. Dacă va aduce ca jertfă de ispăşire un miel, să aducă o parte femeiască fără cusur, iar ritualul este acelaşi.

Pentru păcate specifice:

- Pentru un martor pus sub jurământ care nu spune tot adevărul cel ştie (Levitic 5:1).

- Pentru atingerea unui cadavru sau a unui lucru necurat (Levitic 5:2-3).

- Pentru vorbirea uşuratică (Levitic 5:4).

Când cineva, se făcea vinovat de unul din aceste lucruri, trebuie să-şi mărturisească păcatul. Apoi să aducă lui Dumnezeu ca jertfă de vină, pentru păcatul pe care l-a făcut, o parte femeiască din turmă, şi anume, o oaie sau o capră, ca jertfă ispăşitoare. Şi preotul urma să facă pentru el ispăşirea păcatului lui. Dacă nu putea să aducă o oaie sau o capră, aducea lui Iehova ca jertfă de vină pentru păcatul lui două turturele sau doi pui de porumbel, unul ca jertfă de ispăşire, iar celălalt ca ardere de tot.

Le aducea preotului, care va jertfi întâi pe cea care are să slujească drept jertfă de ispăşire. Preotul îi frângea cu unghia capul de la gât, fără să-l despartă, apoi stropea un perete al altarului cu sângele jertfei de ispăşire, iar celălalt sânge îl storcea la picioarele altarului. Cealaltă pasăre o pregătea ca drept ardere de tot, după rânduielile aşezate.

Dacă nu putea să aducă nici două turturele sau doi pui de porumbel, trebuia să aducă pentru păcatul lui, ca dar, a zecea parte dintr-o efă de floarea făinii, şi anume ca dar de ispăşire; să nu pună untdelemn pe ea, şi să n-adauge nici tămâie, căci este un dar de ispăşire. O aducea la preot, şi preotul lua din ea un pumn plin, ca aducere aminte, şi o ardea pe altar, ca şi darurile de mâncare mistuite de foc înaintea lui Iehova, acesta este un dar de ispăşire. Cealaltă parte care va mai rămâne din darul acesta, să fie a preotului, ca şi la darul de mâncare.

În Levitic 5:1-13 se vorbeşte de o jertfă pentru ispăşire atât în cazul unor păcate făcute cu bună ştiinţă (jurăminte false) sau în cazul celor făcute din ignoranţă, persoana trebuia să-şi mărturisească păcatul iar apoi se aducea jertfa de ispăşire în funcţie de posibilitatea materială a fiecăruia, este interesant că celor foarte săraci le era permisă sa aducă doar un pumn de făină ca jertfă.

În ultimul pasaj ce vorbeşte despre jertfa pentru păcat (Levitic 6:24-30), se vorbeşte de un tip de jertfă în care sângele acestei jertfe nu trebuia dus şi stropit înaintea cortului întâlnirii, ci această jertfă se înjunghia în locul unde se înjunghia arderea de tot, iar daca carnea acestei jertfe devenea sfânt, ea trebuia mâncată de preoţi.

b) Scopul sau motivul jertfei de ispăşire:

Scopul acestei jertfe după cum ne-am dat seama este pentru a face ispăşire în cazul unui păcat. Aceasta nu însemna că aceste jertfe aduceau o curăţire completă de păcate, ci ele constituiau o acoperire a păcatelor şi o curăţire exterioară, o amânare a plăţii datoriei păcatului până când va veni Jertfa de ispăşire perfectă şi anume Isus. Părţi din aceste jertfe constituiau şi hrană pentru preoţi.

 

c) Prefigurările jertfei:

În Levitic cap.4 se prezintă patru tipuri de jertfă pentru păcat: pentru preoţii care păcătuiesc din neştiinţă, pentru adunarea lui Israel care a păcătuit din neştiinţă, pentru o căpetenie a adunării care a păcătuit din neştiinţă, şi pentru un om din popor care a păcătuit din neştiinţă, ritualul pentru toate aceste categorii de persoane era acelaşi însă animalul era diferit în funcţie de poziţia ce o avea în poporul lui Dumnezeu, astfel pentru preot şi popor când au păcătuit trebuia adus un viţel, însă pentru un conducător trebuia adus un ţap, iar pentru un om simplu doar o iadă fără cusur.

Această jertfă indică că responsabilităţile diferă de la persoană la persoană în funcţie de poziţia fiecăruia, acelaşi lucru ne învaţă şi Isus în Luca 12:48, şi cu siguranţă jertfa lui Cristos prefigurată de această jertfă pentru păcat se aplică în mod diferit fiecărui persoane în funcţie de păcatele şi căinţa fiecăruia.

În Levitic 5:1-13 se vorbeşte de o jertfă pentru ispăşire atât în cazul unor păcate făcute cu bună ştiinţă (jurăminte false) sau în cazul celor făcute din ignoranţă, persoana trebuia să-şi mărturisească păcatul iar apoi se aducea jertfa de ispăşire în funcţie de posibilitatea materială a fiecăruia, este interesant că celor foarte săraci le era permisă sa aducă doar un pumn de făină ca jertfă, astfel înţelegem de aici că Dumnezeu cere mai mult sinceritate, căinţă, mărturisirea păcatelor cu sinceritate, după cum spune David în Psalmi 51:16,Psalmi 1:17, însă El vrea ca noi totuşi să-i aducem lui Dumnezeu tot ce putem şi tot ce avem mai bun şi El este gata să ne cureţe de orice păcat, ce har, ce îndurare, ce Dumnezeu!!!

În ultimul pasaj ce vorbeşte despre jertfa pentru păcat (Levitic 6:24-30), se vorbeşte de un tip de jertfă în care sângele acestei jertfe nu trebuia dus şi stropit înaintea cortului întâlnirii, ci această jertfă se înjunghia în locul unde se înjunghia arderea de tot, iar daca carnea acestei jertfe devenea sfânt, ea trebuia mâncată de preoţi. Această jertfă era o jertfă ce producea o comuniune între cel ce aducea jertfa, între preot care o mânca şi între Iehova Dumnezeu înaintea căruia se jertfea, această jertfă prefigurează foarte bine cina Domnului.

 

Ø Jertfa pentru vină

(citeşte: Levitic 5:14-6:7; 7:1-10).

Această jertfă era adusă în următoarele cazuri: 1. În cazul păcătuirii faţă de lucrurile închinate lui Dumnezeu; 2. În caz de păcătuire faţă de una din poruncile lui Dumnezeu; 3. În caz de păcătuire faţă de aproapele.

a) Natura şi ritualul jertfei de ispăşire:

Când cineva făcea o nelegiuire păcătuind fără voie faţă de lucrurile închinate lui Iehova, trebuia să aducă ca jertfă de vină pentru păcatul lui un berbec fără cusur din turmă, după preţuirea lui Moise, mai târziu a preoţilor, în sicli de argint, după siclul Sfântului locaş şi mai adăuga a cincia parte la preţul lucrului, cu care a înşelat Sfântul locaş, şi îl încredinţa preotului.

Când cineva păcătuia fără să ştie, împotriva uneia din poruncile lui Iehova, aducea preotului ca jertfă pentru vină un berbec fără cusur, luat din turmă, după preţuirea lui Moise mai târziu a preoţilor.

Când cineva păcătuia împotriva aproapelui său, prin faptul că tăgăduia un lucru încredinţat lui sau luat cu sila şi când va înşela pe aproapele lui, tăgăduind că a găsit un lucru pierdut sau făcând un jurământ strâmb cu privire la un lucru oarecare pe care-l face omul. Când va păcătui astfel, trebuia să dea înapoi lucrul luat cu sila sau luat prin înşelăciune sau încredinţat lui sau lucrul pierdut pe care l-a găsit, dar şi să mai adauge a cincia parte din preţul lui, şi să-l dea în mâna stăpânului lui, chiar în ziua când îşi va aduce jertfa lui pentru vină.

Iar ca jertfă la toate aceste trei genuri de jertfe pentru vină, trebuiau să aducă lui Iehova pentru păcatul lor, un berbec fără cusur, luat din turmă, şi să-i dea preotului, iar în locul unde se junghia arderea-de-tot, să se înjunghie şi vita care slujeşte ca jertfă pentru vină. Cu sângele ei se stropea pe altar de jur împrejur, iar cu toată grăsimea, coada, grăsimea care acopere măruntaiele, şi cei doi rinichi şi grăsimea de pe ei, de pe coapse, şi prapurul ficatului, preotul să le ardă pe altar ca jertfă mistuită de foc. Toată partea bărbătească dintre preoţi să mănânce din ea; şi anume s-o mănânce într-un loc Sfânt, căci este un lucru prea Sfânt. Iar vita jertfită era a preotului care făcea ispăşirea.

b) Scopul sau motivul jertfei de ispăşire:

Scopul acestei jertfe după cum ne-am dat seama este pentru a face ispăşire în cazul păcătuirii faţă de lucrurile închinate lui Dumnezeu, în caz de păcătuire faţă de una din poruncile lui Dumnezeu, şi în caz de păcătuire faţă de aproapele. Aceste jertfe erau o amânare a plăţii datoriei păcatului până când va veni Jertfa pentru vină perfectă a Domnului Isus. În plus, părţi din aceste jertfe constituiau şi hrană pentru preoţi.

c) Prefigurările jertfei:

Jertfa pentru vină, era un berbec fără cusur, luat din turmă, iar acesta era junghiat unde se înjunghia şi arderea-de-tot, cu sângele jertfei se stropea pe altar de jur împrejur. Este clar că această jertfă pentru vină reprezintă jertfa Domnului Isus (Isaia 53:10), care a purtat vina noastră şi care ne-a împăcat cu Dumnezeu dar a şi satisfăcut justiţia divină (Isaia 53:4,Isaia 1:5; 1 Petru 2:24).

 

3. Jertfa pentru consacrare a preoţilor

(citeşte: Exod 29:1-37; Levitic cap.8)

a)Natura şi ritualul jertfei pentru consacrare

Aron trebuia să strângă toată adunarea lui Israel la cortul întâlnirii, apoi acesta era spălat şi îmbrăcat, apoi marele preot ungea cu undelemn toate cortul şi toate lucrurile din el, stropea altarul de şapte ori, şi chiar el era uns pe cap cu undelemn ca să se sfinţească.

Apoi un viţel era înjunghiat după ce Aron cu fiii lui îşi puneau mâinile peste el, aceasta era adus ca jertfă de ispăşire, se ungea coarnele altarului cu sânge, iar celălalt sânge se turna la picioarele altarului. Apoi se lua apoi toată grăsimea care acopere măruntaiele, prapurul ficatului, cei doi rinichi cu grăsimea lor, şi le-a ars pe altar. Iar cealaltă parte care a mai rămas din viţel erau arse în foc, afară din tabără. Era adus apoi un berbec, adică berbecul pentru închinarea în slujba Domnului; şi Aron şi fiii lui după ce îşi puneau mâinile în semn de comuniune, era înjunghiat, se lua din sângele lui, şi se punea pe marginea urechii drepte a lui Aron, pe degetul cel mare al mânii drepte şi pe degetul cel mare de la piciorul lui cel drept.

Se aducea apoi un dar legănat dintr-o turtă fără aluat şi o pâine făcută cu undelemn şi o plăcintă, acest dar împreună cu pieptul berbecului se legăna deasupra arderii de tot ca dar lui Dumnezeu. Apoi se stropea veşmintele celor consacraţii ca preoţi cu undelemn şi cu sângele jertfei şi se mânca la uşa cortului din carnea jertfei şi din pâine. Apoi trebuiau să stea 7 zile la uşa cortului pentru închinarea lor în slujba Domnului.

 

b) Scopul sau motivul jertfei de ispăşire:

Scopul acestei jertfe, era consacrarea preoţilor, ispăşirea păcatelor, şi prima jertfă era de un miros plăcut lui Dumnezeu. Iar o parte din jertfe constituiau hrana preoţilor care o consumau în comuniune cu Cel Prea Înalt la cortul întâlnirii.

c) Prefigurările jertfei:

Spălarea în apă a preoţilor prefigurează botezul creştin în apă, iar ungerea cu undelemn a preoţilor ce vor fi consacraţii reprezintă în Noul Legământ ungerea cu Duhul Sfânt a credinciosului şi aceasta are loc când acesta devine rege şi preot în împărăţia lui Dumnezeu, adică momentul convertirii (2 Corinteni 1:21-22).

Sângele ce se turna la altar făcea ispăşire de păcate, şi prefigurează spălarea de păcate prin sângele Domnului Cristos din Noul Legământ, iar ungerea urechii reprezintă că sângele lui Cristos ne conduce la ascultare (Evrei 5:5-10), ungerea degetului mare a mâinii drepte şi a degetului de la picior, reprezintă că sângele lui Cristos ne îndeamnă să ridicăm mâini curate şi să le folosim în sfinţenie, iar picioarele să fie curate şi unse pentru predicarea veştii bune (1 Timotei 2:8; Romani 10:15; Efeseni 6:15).

Se aducea apoi un dar legănat dintr-o turtă fără aluat şi o pâine făcută cu undelemn şi o plăcintă, acest dar împreună cu pieptul berbecului se legăna deasupra arderii de tot ca dar lui Dumnezeu, iar apoi preoţii mâncau din acest dar legănat (Exod 29:26-28). Este interesant acest dar era înfăţişat înaintea lui Iehova prin ridicare, însă ele vor fi consumate de preoţi, ca şi cum îi dădeau darul lui Dumnezeu, dar de fapt ei trăgeau foloase din acest dar. În mod asemănător multe jertfe spirituale aduse de cei din Noul Legământ nu îi serveşte doar la Dumnezeu ci chiar cei ce aduc darul au de tras foloase din aceasta, de pildă dacă cineva predică evanghelia nu îl onorează numai pe Dumnezeu prin aceasta, ci el însuşi este încurajat de cuvintele pe care le predică (vezi Proverbe 11:25; Iov 35:7,Iov 1:8).

Apoi se stropea veşmintele celor consacraţii ca preoţi cu undelemn şi cu sângele jertfei aceasta reprezintă sfinţirea prin sângele lui Cristos şi prin Duhul Sfânt (Evrei 9:14). Iar faptul că se mânca la uşa cortului din carnea jertfei şi din pâine, prefigurează foarte bine cina Domnului.

 

Ø Jertfa pentru apa de curăţire

(citeşte: Numeri 19:1-22).

a)Natura şi ritualul jertfei pentru apa de curăţire:

Trebuia să se aducă o vacă roşie, fără pată, fără vreun cusur trupesc, şi care să nu fi fost pusă la jug, ea trebuia dată preotului Eleazar; el o scotea afară din tabără, şi era înjunghiată înaintea lui. Preotul lua cu degetul din sângele vacii, şi stropea de şapte ori înaintea cortului întâlnirii. Vaca urma să fie arsă sub ochii lui şi să-i ardă pielea, carnea şi sângele, împreună cu baliga.

Preotul trebuia să ia lemn de cedru, isop şi cârmâz, şi să le arunce în mijlocul flăcărilor care mistuiau vaca.

Preotul să-şi spele hainele, şi să-şi scalde trupul în apă; apoi să intre iarăşi în tabără, şi să fie necurat până seara.

Cel ce va ardea vaca şi Cel ce strângea cenuşa vacii, să-şi spele hainele în apă, şi să-şi scalde trupul în apă; şi să fie necurat până seara.

Un om curat să strângă cenuşa vacii, şi s-o pună într-un loc curat afară din tabără, s-o păstreze pentru adunarea copiilor lui Israel, ca să facă apa de curăţire. Cine se atingea de vreun mort, de vreun trup omenesc mort, era necurat timp de şapte zile, însă cu apa aceasta trebuia să se spele a treia zi şi a şaptea zi, pentru a fi curat, dar dacă nu se curăţa a treia zi şi a şaptea zi, nu era curat. Cine se atingea de un mort, şi nu se curăţia, acela era nimicit din Israel. Fiindcă nu a fost stropit peste el cu apă de curăţire, este necurat, şi necurăţia lui este încă peste el. Cu apa aceasta (adică combinaţia dintre apă de izvor şi cenuşa vacii roşii) se curăţa şi vasele, uneltele sau casele de necurăţie. 

b) Scopul sau motivul jertfei de ispăşire:

După cum ne putem da seama uşor scopul acestei jertfe a vacii roşii era pentru a putea fi obţinută din cenuşa acestei jertfe, apă de curăţire.

 

c) Prefigurările jertfei:

Vacă roşie, fără pată, fără vreun cusur trupesc, şi care să nu fi fost pusă la jug, şi care ea trebuia scoasă afară din tabără, şi era înjunghiată reprezintă jertfa lui Cristos, căci şi Cristos a adus o jertfă fără cusur (1 Petru 1:19), şi El a suferit afară din tabără (Evrei 13:12-13, vezi şi Marcu 12:8). Faptul că preotul lua cu degetul din sângele vacii, şi stropea de şapte ori înaintea cortului întâlnirii, indică ispăşirea ce o realiza acest sânge, tot aşa Isus Cristos ca Mare Preot înviat a făcut ispăşirea cu însuşi sângele Său. 

Preotul trebuia să ia lemn de cedru, isop şi cârmâz, şi să le arunce în mijlocul flăcărilor care mistuiau vaca. Faptul că viţeaua trebuia arsă, indică spre jertfa lui Cristos care avea să fie mistuită de Dumnezeu căci îi era bine plăcută (Efeseni 5:2), iar lemnul de cedru reprezintă crucea sau stâlpul de tortură a lui Isus.

Apoi un om curat să strângă cenuşa vacii, şi s-o pună într-un loc curat afară din tabără, s-o păstreze pentru adunarea copiilor lui Israel, ca să facă apa de curăţire, tot acest ritual preînchipuieşte o parte din slujba lui Isus de Mare Preot şi Conducător peste casa lui Dumnezeu, căci El este Cel care curăţeşte pe credincios prin apa Cuvântului (Ioan 15:3; Efeseni 5:25-26).

Cine se atingea de vreun mort, de vreun trup omenesc mort, era necurat timp de şapte zile, însă cu apa aceasta trebuia să se spele a treia zi şi a şaptea zi, pentru a fi curat, dar dacă nu se curăţa a treia zi şi a şaptea zi, nu era curat. Cine se atingea de un mort, şi nu se curăţia, acela era nimicit din Israel. Fiindcă nu a fost stropit peste el cu apă de curăţire, este necurat, şi necurăţia lui este încă peste el.

Tot astfel apa Cuvântul lui Cristos care are ca temelie jertfa sa, curăţă pe oameni, fie pe cei care se convertesc la creştinism, fie pe cei care sunt deja creştini, însă sau ne-curăţit într-un fel sau altul.

Nu putem încheia acest material fără a prezenta pe scurt jertfele spirituale, pe care nu le mai dezvolt, dar vă las pe voi stimaţi cititori să meditaţi şi să adânciţi înţelegerea asupra jertfelor spirituale ce pot fi aduse în Noul Legământ.

 

Jertfele spirituale ale Noului Legământ (1 Petru 2:5):

Chiar şi în Noul Legământ se cere unele jertfe după cum urmează:

Ø  Psalmi 50:14,Psalmi 1:23: ,,Adu ca jertfă lui Dumnezeu mulţumiri, şi împlineşte-ţi juruinţele făcute Celui Prea Înalt... Cine aduce mulţumiri, ca jertfă, acela Mă proslăveşte, şi celui ce veghează asupra căii lui, aceluia îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu.”

Ø  Osea 14:2: ,,...Îţi vom aduce, în loc de tauri, lauda buzelor noastre.”

Ø  Psalmi 51:17: ,,Jertfele plăcute lui Dumnezeu Sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită.”

Ø  Romani 12:1: ,,Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, Sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.”

Ø  Filipeni 2:17: ,,Şi chiar dacă va trebui să fiu turnat ca o jertfă de băutură peste jertfa şi slujba credinţei voastre, eu mă bucur şi mă bucur cu voi toţi.”

Ø Filipeni 4:18: ,,Am de toate, şi Sunt în belşug. Sunt bogat, de când am primit prin Epafrodit ce mi-aţi trimis, un miros de bună mireasmă, o jertfă bine primită şi plăcută lui Dumnezeu.”

Ø  Evrei 13:15-16: ,,Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui. Şi să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.”