Moto: “Pentru că eu nu mă ruşinez de Evanghelie, fiindcă ea este o putere a lui Dumnezeu spre salvare pentru oricine cel crezând; atât pentru iudeu, întâi, cât şi pentru grec” - Romani 1:16, SCC.

 

Introducere:

Astăzi mai mult ca altădată, se predică “o Evanghelie”, prin biserici, în locuri publice, prin publicaţii, prin radio şi televiziune. Există sute de şcoli care pregătesc misionari, există multe Societăţi de misiune şi de răspândire a evangheliei, există multe mişcări religioase ce predică, folosind tot felul de metode nebiblice.

Însă cu toate aceste lucruri, Adevărata Evanghelie este necunoscută pentru ei, oamenii nu au o imagine clară despre Evanghelie, despre Evanghelizatori şi despre metode de evanghelizare, tocmai de aceea am scris acest material despre Evanghelie, Evanghelizare şi Evanghelizatori.

Grupările religioase predică o evanghelie falsă, sau cum spune Pavel: „o altă evanghelie” (2Corinteni 11:4, SCC) [1], sau “o Evanghelie diferită” (Galateni 1:6-9), care nu duce la viață veșnică; ci la blestem.

Astfel cu toate că există sute de şcoli, seminarii şi institute teologice, că avem misiuni şi tipografii uriaşe, cu toate acestea nu se reuşeşte a se tulbura lumea din jurul nostru, care stă pasivă faţă de Dumnezeu, aşa cum au făcut primi creştini, care au tulburat Ierusalimul cu învăţătura lor, şi au înfierat egoismul, falsitatea şi ipocrizia (Fapte 5:28-33). Oare de ce în general cei ce spun că sunt creştini nu mai sunt persecutaţi ci toleraţi de lume, oare nu cumva pentru motivul că am diluat evanghelia făcând-o uşoară şi acceptabilă? Mesajul predicat astăzi nu mai este aceea Evanghelie scandaloasă predicată de apostoli care au demascat păcătoşenia omului şi care îi străpungea pe oameni în inimă (Fapte 2:37), iar pe cei care nu aveau inima sinceră, îi făceau să scrâşnească din dinţi (Fapte 7:54)!

Oare nu pentru că se predică o evanghelie distorsionată, o evanghelie prin care oamenii sunt îndemnaţi să-l primească pe Domnul Isus în inimă pentru a fi salvaţi, fără a se predica însă căinţa de păcate, lepădarea de sine, crucea prin care este răstignită carnea. De aceea, să analizăm prin prisma Cuvântului lui Dumnezeu următoarele subiecte:

 

  • Despre Evanghelie.
  • Despre metodele de Evanghelizare.
  • Despre serviciul de Evanghelizator.

 

Să vedem pe rând aceste subiecte:

 

Despre Evanghelie

 

Ce este evanghelia?

Cuvântul evanghelie, în greacă ,,euangelion”, apare de 127 ori în Scripturile Creştine şi înseamnă: Bine-vestirea, Bunavestire, Vestea bună, Mesaj bun; în greacă: ev = bine şi anghelia = veste.

Este vestea bună a faptului că oamenii cu toate că sunt păcătoşi, nelegiuiţi, morţi în păcatele şi greşelile lor, despărţiţi spiritual de Dumnezeu, dușmani cu El (Romani 3:9-23; Romani 5:12-19; Romani 8:5-8; Efeseni 2:1-4), ei se pot împăca cu Dumnezeu, pot fi iertaţi şi salvaţi din păcat şi moarte, datorită harului (bunătăţii nemeritate) a lui Dumnezeu, şi datorită jertfei lui Iesus Christos (Romani 6:23; Efeseni 2:8-9; Evrei 10:12-14), care a satisfăcut dreptatea divină (Romani 5:1,Romani 5:15-19; Efeseni 5:2), luând păcatele omenirii asupra Lui şi fiind pedepsit de Dumnezeu în locul nostru (Isaia 53:4-6; 2Corinteni 5:19-21).

Este vestea bună că Iesus Christos Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ a murit pentru păcatele noastre şi a înviat din morţi, biruind moartea şi locuinţa morţilor (Romani 4:24-25; Evrei 2:14-15; Apocalipsa 1:18; Apocalipsa 2:8). Este vestea bună că acum trăim un timp al harului în care orice om dacă se căieşte, crede în Iesus şi se botează primeşte în dar: viaţa veşnică (Romani 6:23; 2Corinteni 6:1-2).

Dar să vedem în continuare:

 

Cum este numită evanghelia în Biblie?

În Scripturi, Evanghelia este numită:

Evanghelia Regatului lui Dumnezeu - Luca 4:43; Luca 8:1; Luca 16:16; Fapte 8:12.

Evanghelia lui Dumnezeu - Marcu 1:14; Romani 1:1; 2Corinteni 11:7; 1Tesaloniceni 2:2,1Tesaloniceni 2:8-9; 1Petru 4:17.

Evanghelia gloriei fericitului Dumnezeu - 1Timotei 1:11.

Evanghelia harului lui Dumnezeu - Fapte 20:24.

Evanghelia lui Iesus Christos - Fapte 5:42.

Evanghelia lui Christos - Romani 1:16; Romani  15:19; 2Corinteni 2:12; 2Corinteni 9:13; 2Corinteni 10:14; Galateni 1:7; Filipeni 1:27; 1Tesaloniceni 3:2.

Evanghelia Domnului Iesus - Fapte 11:20.

Evanghelia Domnului nostru Iesus Christos - 2Tesaloniceni 1:8.

Evanghelia Fiului Său - Romani 1:9; Efeseni 6:15.

Evanghelia păciiFapte 10:36.

Evanghelia mea (predicată de Pavel) - Romani 2:16; Galateni 1:11; Galateni 2:2; 2Timotei 2:8.

Evanghelia noastră (A apostolilor) - 2Corinteni 4:3; 1Tesaloniceni 1:5; 2Tesaloniceni 2:14.

Evanghelia salvării - Efeseni 1:13.

Evanghelie veşnică - Apocalipsa 14:6.

Evangheliei gloriei lui Christos - 2Corinteni 4:4.

Toate aceste denumiri ale Evangheliei, descriu aceiaşi Evanghelie, nu mai multe Evanghelii, o singură veste bună sau bună vestire, despre Iesus Christos și implicit: Regatul Său, harul lui Dumnezeu, pacea cu Dumnezeu, salvarea, etc.

 

Cine este autorul Evangheliei şi când apare prima referire la ea în Biblie?

Autorul Evangheliei este Dumnezeu (Galateni 3:8), care din Eden după păcatul lui Adam şi Eva, a proclamat o profeţie, o veste bună, şi anume că Sămânţa femeii (Iesus) va zdrobi capul şarpelui (Satan). Iar mai târziu tot Dumnezeu i-a spus vestea bună lui Avraam, că toate naţiunile vor fi binecuvântate prin intermediul seminţei lui (Geneza 3:15; Geneza 22:17-18; Galateni 3:9).

Mai tărziu aceiaşi făgăduinţă i-a fost făcută lui Isac şi Iacob (Geneza 26:4; Geneza 28:12-15). Apoi Dumnezeu i-a vorbit regelui David că îi va ridica un urmaş care va consolida pe vecie scaunul de domnie davidic (2Samuel 7:12-16). Sămâna lui David care va domni veşnic este Domnul Iesus (Luca 1:31-33: Romani 1:3-4; Romani 9:4-5).

 

Care este personajul principal al evangheliei?

Personajul principal al evangheliei este Fiul lui Dumnezeu, Iesus Christos, Salvatorul tuturor celor credincioşi (Fapte 9:20). Acest lucru este bine subliniat de unul dintre cei mai mari evanghelişti ai tuturor timpurilor, şi anume de apostolul națiunilor, Pavel care spune în Romani 1:1-4, SCC: Pavel, sclav al lui Iesus Christos, chemat să fie apostol, pus deoparte pentru Evanghelia lui Dumnezeu; pe care a promis-o dinainte prin profeţii Lui în Scripturi sfinte;  cea despre Fiul Său, Iesus Christos, Domnul nostru, Cel născut după carne dintr-o sămânţă a lui David, iar după spirit de sfinţenie, este Cel proclamat cu putere: Fiu al lui Dumnezeu, prin înviere dintre morţi”.

Deci Evanghelia este despre Iesus Christos, Fiul lui Dumnezeu, care după carne era o sămânță a lui David, provenind din David, însă după ungerea cu Spirit primită la botezul Său El era: Fiul lui Dumnezeu, iar după înviere este proclamat cu putere de discipolii Săi ca fiind: “Fiu al lui Dumnezeu!

Astfel, Evanghelia nu promovează un cult, o organizaţie, o biserică, ea nu atrage atenţia asupra unei mişcări religioase; ci, ea îl înalţă pe Domnul domnilor, pe Iesus Christos despre care a mărturisit însuşi Dumnezeu, şi a fost dovedit cu putere că El este Fiul lui Dumnezeu şi Salvatorul celor credincioşi. De aceea Pavel a declarat în 1Corinteni 1:23-24; 1Corinteni 2:2, SCC: „dar noi predicăm pe Christos crucificat; pentru iudei este un motiv de poticnire, iar pentru naţiuni este o nebunie; însă lor, celor chemaţi, atât iudei cât şi greci, îl predicăm pe Christos ca putere a lui Dumnezeu şi înţelepciune a lui Dumnezeu…Pentru că am hotărât să nu ştiu ceva între voi, decât pe Iesus Christos; şi, pe Acesta crucificat”. Iată apostolii au predicat pe Christos, nu pe ei înșiși, pe anumiți lideri umani, ca oamenii să urmeze oameni, acest lucru îl mărtuseiște apostolul Pavel în 2Corinteni 4:5, SCC: “Pentru că nu ne predicăm pe noi, ci pe Christos Iesus: Domn; iar pe noi, sclavi ai voştri pentru Iesus”. Apostolii erau sclavii celor la care le predicau, cu scop de servire cu Evanghelia nu pentru a se promova pe ei înșiși, ca oamenii să-i idolatrizeze pe ei sau gruparea lor!

Să vedem în continuare:

 

Numai vestirea pune accent pe Cristos?

Dar nu numai predicarea sau vestirea pune accentul pe Cristos (2Corinteni 4:4-5); ci, şi lucrarea de avertizare și învăţare prin care oamenii devin dicipoli ai lui Iesus, gravitează în jurul persoanei lui Cristos, căci tot el sub inspiraţie spune în Coloseni 1:28-29, SCC: pe care noi Îl vestim, avertizând pe orice om şi învăţând pe orice om în toată înţelepciunea, ca să prezentăm pe orice om, perfect în Christos. Pentru aceasta mă şi ostenesc, luptând potrivit: puterii Lui lucrătoare, cea lucrând în mine cu putere. De aceea, în momentul când noi predicăm sau învăţăm pe oameni, noi trebuie să facem ca mesajul şi învăţătura să graviteze în jurul lui Iesus Christos, şi El să fie înălţat şi onorat.

 

Cine este implicat în predicarea despre Iesus şi de ce?

În predicarea lui Iesus Christos ca Domn, Salvator şi Răscumpărător mai este implicat şi a predica persoana lui Dumnezeu, căci de fapt a crede în Iesus - implică a crede mărturia lui Dumnezeu Tatăl despre Fiul Său, şi a crede în Fiul implică a crede şi în Tatăl (1Ioan 2:23; 1Ioan 5:9-11; Ioan 12:44).

De fapt creştinii sunt un popor ales cu scopul de a vesti virtuţile lui Dumnezeu (1Petru 2:9; Psalm 40:9-10), adică: puterea Sa, viața Sa, dragostea Sa, înţelepciunea Sa.

La cei care învață ca să fie copii ai lui Dumnezeu, trebuie să fie învățați despre: Numele lui Dumnezeu (Psalm 22:22; Evrei 2:12; Ioan 17:6,Ioan 17:26),  căci este mai mare ruşinea pentru un copil să nu cunoască numele tatălui său!

 

De ce orice subiect din Evanghelie trebuie corelat şi raportat la Domnul Iesus?

Însă a predica pe Christos mai înseamnă că orice subiect Biblic, cum ar fi: judecata, închinarea, stăpânirea de sine, etc. (Fapte 24:24,Fapte 24:25; Apocalipsa 14:6,Apocalipsa 14:7), căinţa, credinţa, botezuri, punerea mâinilor, învierea morţilor, judecata veşnică (Evrei 6:1,Evrei 6:2). Toate acestea trebuie predicat în corelare cu Iesus care este calea oricărei dezvăluiri sau a oricărui mesaj biblic şi adevărul oricărei învăţături Biblice şi viaţa învăţăturilor sau a predicării căci Cuvintele Lui sunt spirit şi viaţă (Ioan 6:63; 14:6). Astfel toate subiectele Bibliei sunt legate de Christos, pentru că mărturia despre Iesus, aduce (atrage) Spiritul profeției peste cel ce Îl vesteşte (Apocalipsa 19:10).

De pildă când predicăm închinarea, noi predicăm pe Iesus ca mijlocitor la Dumnezeu, când predicăm judecata, noi predicăm că El a fost stabilit de Dumnezeu ca să judece (Ioan 5:22). Dacă predicăm despre căinţa, predicăm că ne putem căi pe baza jertfei lui Iesus prin care putem fi iertaţi, dacă predicăm credinţa în El, vestim mortea şi învierea Lui, dacă învăţăm despre botez, vorbim de un botez în Numele Lui, care ne plasează în El, dacă proclamăm învierea morţilor, argumentul suprem că morţii vor învia este că Christos a înviat. Astea sunt doar câteva exemple cum putem corela temele (subiectele) din Evanghelie la persoana lui Iesus Christos!

 

Ce conţine evanghelia?

Voi prezenta Evanghelia (vestea bună) din trei perspective: din perspectiva lui Dumnezeu, a omaneilor, și a lui Christos.

Primii oameni Adam şi Eva au fost creaţi de Dumnezeu în mod perfect (Deuteronom 32:4), ei au fost puşi în grădina Eden (Geneza 2:8-9), şi printre puţinele porunci primite din partea lui Dumnezeu, a fost şi porunca, care le permitea să mănânce din orice pom din grădină cu excepţia pomului cunoştiinţei binelui şi răului (Geneza 2:16-17). Consumarea din pomul cunoştinţei binelui şi răului însemna primirea unei cunoştinţe egoiste. Pomul cunoştinţei binelui şi răului, nu a însemnat că Adam şi Eva, nu aveau o cunoştinţă sau discernământ, o dată ce ei au primit reponsabilitatea de a umple pământul şi de a-l supune şi de a stăpâni peste animale, de a lucra şi îngriji grădina Edenului, iar Adam i-a pus nume la toate animalele, toate acestea denotă că ei avea cunoştinţă, precum şi capacitatea de a deosebi binele de rău (Geneza 1:28; Geneza 2:15,Geneza 2:19-20).

Însă ei aveau şi libertatea să aleagă între bine şi rău (comp. cu Deuteronom 30:19, între ascultarea de Dumnezeu, Creatorul lor sau să aleagă neascultarea. Ascultând de cel rău care s-a folosit de un şarpe posedându-l, aşa cum unii oameni sunt posedaţi de demoni, cei doi au ales să nu asculte de porunca lui Dumnezeu şi să mănânce din pomul interzis, acest pom le-a adus o cunoştinţă a binelui și răului din perspectivă egoistă a propriei împliniri, nu din perspectiva a binelui și răului divin (Geneza 3:1-19)!

Păcatul lui Adam şi a Evei a avut consecinţe grave, din punct de vedere spiritual și fizic.

În primul rând, consecinţele au fost spirituale, ei în momentul când au păcătuit au murit din punct de vedere spiritual, legătura lor cu Dumnezau s-a rupt, căci păcatul face un zid de despărţire între om şi Dumnezeu (Isaia 59:2). Ba mai mult, ascultând de Satan au devenit sclavii lui (Romani 6:16), atât ei, cât şi tot cei ei au avut în stăpânire, adică planeta cu tot ce este pe ea, a intrat în stăpânirea celui rău (Luca 4:6; Ioan 12:31; Ioan 14:30).

Dacă în grădina Eden, Dumnezeu era prezent printr-un înger cu care Adam şi Eva comunicau, după izgonirea din grădină, ei nu mai auzeau vocea lui Dumnezeu, dar mai mult decât atât, ei au început să experimenteze, suferinţa, durerea, îmbătrânirea şi moartea, ei au experimentat şi o degradare morală când Cain fiul lor l-a ucis pe Abel. Mai târziu această degradarea s-a înmulţit (Geneza 4:23-24; Geneza 6:5).

Omul nu putea să se răscumpere aşa cum un om căzut într-o mlaştină, sau prins într-un laţ, nu mai poate ieşi singur de acolo, având nevoie de un ajutor din exterior. Nici un om nu putea să îl răscumpere pe alt om, şi nici prin bani sau prin viaţa lui (Psalm 49:7-9), căci toţi oamenii au moştenit păcatul, şi nici unul nu era perfect ca să răscumpere păcatul unui om perfect: Adam. Nici un om nu putea să i-a păcatele unui alt om asupra lui şi nici pedeapsa lui, căci el însuşi era sub pedeapsa morţii datorită păcatelor proprii (Romani 5:12).

Prin urmare, Biblia afirmă următoarele despre oameni: Deci ce? Venim noi înainte? Nu, nicidecum! Pentru că am acuzat deja şi pe iudei şi pe greci; ca fiind toţi sub păcat, după cum a fost scris: nu este drept nici unu. Nu este nici unu: pricepând, nu este nici unu: căutând pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut, toţi laolaltă sunt netrebnici; nu este cel făcând bunătate, nu este măcar unu…deoarece toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu” (Romani 3:9-12,Romani 3:23, SCC). Tocmai de aceea Sfânta Scriptură îl descrie pe om ca fiind: păcătos, nelegiuit, nedrept, viclean şi vrăşmaş cu Dumnezeu (Romani 3:9-12; Romani 8:7; 1Petru 3:18; Iacob 4:4).

În Iov 14:4; Iov 15:14,Iov 15:16, se spune: „Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat ? Nici unul măcar!…cu cât mai puţin fiinţă urâcioasă şi coruptă-omul, care bea nelegiuirea ca apa!” Astfel omul este o fiinţă coruptă, deoarece a moştenit păcatul de la părinţi noştri: Adam şi Eva, dar şi mai mult decât atât, omul putea de multe ori să se stăpânească, dar a dat curs păcatului, de multe ori el a permis ca inima lui să se împietrească faţă de dreptate, prin faptul că nu a avut reacţi corecte, a făcut ca conştiinţa lor să devină insensibilă (1Timotei 4:2), au permis ca inima lor să devină rea şi necredincioasă (Marcu 7:21-23; Evrei 3:12). Iar Biblia spune clar, că dacă poţi face un bine şi nu-l faci păcătuieşti (Iacob 4:17). De multe ori iubirea de sine ne-a oprit să facem binele pe care puteam să-l facem, de multe ori am permis ca inima noastră să devină insensibilă faţă de nevoile altora, sau faţă de ceea ce este drept (comp. cu Luca 10:30-32).

Astfel păcatele tale, cu gândul, cu vorba, cu fapta, au creat o despărţitură între tine, o fiinţă păcătoasă, şi Dumnezeu care este sfânt prin excelenţă. Această prăpastie te desparte de Dumnezeul luminii, gloriei şi al dreptăţii (Isaia 6:3; Isaia 59:2; Deuteronom 32:4; 1Ioan 1:5).

Poate crezi că termeni ca: păcătos, necurat, corupt, duşman cu Dumnezeu sunt o exagerare pentru a caracteriza natura umană, dar Biblia nu minte, de asemenea gândeşte-te la faptele şi atitudinile pe care le descrie ca fiind păcat, după cum urmează: uciderea, adulterul, desfrânare, minciuna, furtul, înşelăciunea, lăcomia de bani, zgârcenia, mânia, vorbirea injurioasă, invidia, certurile, vrăjitoria, beţia, petreceri dezmăţate, etc. (1Corinteni 6:9-10; Galateni 5:19-21; Romani 1:29-32).

Un exerciţiu simplu ne poate face să înţelegem că suntem de păcătoşi. Cuvântul lui Dumnezeu este o oglindă (Iacob 1:22-25), uitându-ne în el vedem cât suntem de murdari. Nu contează că poate suntem mai buni ca alţii, noi trebuie să ne raportăm la perfecţiune, la Christos şi la legea lui Dumnezeu, nu la alţi oameni păcătoşi! Raportaţi la Cristos, suntem departe de a fi drepţi.

Să luăm doar câteva porunci: Să nu minţi (Coloseni 3:9). Câţi dintre noi, nu am minţit niciodată? Toţi am minţit mai mult sau mai puţin şi astfel toţi suntem vinovaţi de pedeapsa lui Dumnezeu!

Să nu furi (Exod 20:15; Efeseni 4:28). Câţi dintre noi am furat? Toţi am furat fie ca copii, fie ca adulţi şi astfel toţi suntem vinovaţi de pedeapsa lui Dumnezeu!

Să nu vorbiţi de rău pe altul (Iacob 4:11; Iacob 5:9). Câţi dintre noi, am vorbit de rău pe altul? Toţi am vorbit de rău pe altul, şi astfel toţi suntem vinovaţi de pedeapsa lui Dumnezeu!

Să nu pofteşti lucrul altuia (Exod 20:17). Căţi dintre noi nu am poftit niciodată nimic al altuia? Toţi am poftit  şi astfel toţi suntem vinovaţi de pedeapsa lui Dumnezeu!

Acestea sunt doar câteva exemple care arată că suntem păcătoşi şi vrednici de pedeapsa dreaptă a lui Dumnezeu. De fapt cine a încălcat o singură poruncă le-a călcat pe toate (Iacob 4:10), astfel noi toţi am încălcat legea lui Dumnezeu în totalitate şi suntem vinovaţi.

Fiind oamenii sunt despărţiţi de Dumnezeu (Isaia 59:1-3), ei sunt sub puterea întunericului, ei trăiesc după domnul puterii aerului, în ei este spiritul lumii, şi ei sunt conduşi de pofte nelegiuite şi de carnea păcătoasă (firea păcătoasă) în care sunt, astfel ei sunt morţi în păcatele şi greşelile lor (Efeseni 2:1-3). Oamenii care nu s-au împăcat cu Dumnezeu sunt atât copii ai Diavolului (1Ioan 3:8-10), cât şi dușmani cu Dumnezeu (Romani 8:7; Iacob 4:4). Dumnezeu urâşte păcatul, şi are cea mai mare scârbă faţă de el, păcatul este ceva opus naturii şi caracterului sfânt al lui Dumnezeu.

Dar vina nu o are doar Adam; ci şi noi, căci uneori puteam să ne stăpânim de la a păcătui şi nu am făcut-o, fiindcă am fost creaţi după chipul lui Dumnezeu, iar păcatul nu a şters în totalitate chipul lui Dumnezeu din noi, adică calităţile morale, conştiinţa ne-a mustrat când am făcut răul, uneori am reuşit să ne înfrânăm de la rău alteori nu, alteori am vrut să facem răul lăsându-ne dominaţi de dorinţe greşite. Astfel răscumpărarea omenirii trebuie să vizeze atât păcatul lui Adam cât şi păcatele noastre personale. Este vreun om care să nu fi făcut nici unul din aceste păcate?  Iar dacă a făcut cel puţin unul, atunci a încălcat toată legea căci este scris: Pentru că oricine are să respecte legea întreagă, dar are să greşească în una; s-a făcut vinovat de toate.(Iacob 2:10, SCC).

Astfel indifernt căte fapte bune ar face omul, ele nu-l pot absolvi de vină înaintea lui Dumnezeu, păcatele rămân neşterse, faptele bune nu pot şterge păcatele făptuite şi nu-l pot scăpa de judecata dreaptă a lui Dumnezeu. Faptele bune nu pot produce în om: viaţa veşnică şi nu pot duce omul la perfecţiune! 

Iar din cauza păcatului, te afli sub condamnarea morţii, deoarece: „plata păcatului, este moartea” (Romani 6:23, SCC). Ai moartea în însăşi genele tale fiindcă ai moştenit păcatul după cum se spune în Romani 5:12: „De aceea, precum printr-un om a intrat: păcatul în lume, şi prin păcat: moartea; şi astfel moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit”. Situaţia decăderii omului este cu atât mai tragică cu cât nimeni nu se poate auto-salva, sau să răscumpere pe aproapele lui (Psalm 49:6-9). Situaţia omului este fără ieşire prin puterea omului, dar nu dispera, există o veste bună!

Evanghelia biblică învaţă atât că Dumnezeu este și dragoste (1Ioan 4:8-10), nu doar dreptate (Deuteronom 32:4). Dumnezeu iubeşte omenirea, creatura Sa, şi doreşte să ne salveze, să ne ierte să ne răscumpere, chiar dragostea Lui, bunătatea Lui, mila Lui, Îl îndeamnă să ne ierte, să ne şteargă păcatele, dar dreptatea Lui cere pedeapsă. Dumnezeu nu poate să-şi schimbe natura. El nu poate deveni nedrept iertându-ne fără a pedepsi. Dumnezeu trebuia să ne pedepsească pe noi toţi, pentru călcarea legii Lui bune şi perfecte, păcatul însemnând neascultarea faţă de El.

Însă Dumnezeu în dragostea Lui faţă de noi, a făcut un plan de salvare (Efeseni 3:11), plan dezvăluit progresiv omenirii prin profeţi şi prin Sfintele Scripturi, începând cu Geneza 3:15, şi prin promisiuniile făcute lui Avraam, Isac, Iacov, David, care arătau că prin sămâna lor va fi izbăvit şi binecuvântat neamul omenesc. Planul lui Dumnezeu privea trimiterea unei persoane, care va trebui să fie o jertfă de ispăşire pentru omenire, dar şi agentul salvării, regenerării şi restaurării tuturor lucrurilor aşa ca la început (Matei 19:28; Matei 20:28).

Acest act al iubirii Lui, este descris în Ioan 3:16, SCC, unde se spune: „Pentru că aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe Fiul Cel unic-născut; pentru ca oricine crezând în El, să nu fie pierdut, ci să aibă viaţă eternă” Astfel iubirea cea mare a lui Dumnezeu l-a împins să-şi sacrifice Fiul său cel preaiubit, dând tot ce avea mai scump ca să fi împăcat cu El.

Însă cu toate că noi nu meritam, căci suntem păcătoşi, totuşi dragostea Lui, după cum este descrisă în Romani 5:7-8, SCC, la făcut să Îl sacrifice pe Fiul: „Fiindcă pentru un drept, cu greu va muri cineva; pentru că pentru cel bun, poate cineva îndrăzneşte chiar să moară. Dar Dumnezeu ne arată dragostea Lui pentru noi; pentru că, noi fiind încă păcătoşi, Christos a murit pentru noi”. În acest text se scoate în evidenţă faptul că oamenii fac bine şi se sacrifică pentru cei care le-au făcut bine înainte, dar Iesus a fost trimis să moară pentru cei păcătoşi care îl întristau şi supărau pe Dumnezeu, iar Domnul Iesus prin jertfa lui a constituit un preţ de răscumpărare pentru toţi (1Timotei 2:5). Astfel, Dumnezeu L-a trimis pe singurul Lui Fiu, ca El să i-a asupra Lui păcatele întregi omeniri, la Golgota şi El să fie pedepsit în locul nostru, pentru păcatele noastre (Isaia 53:4-5; Ioan 1:29; Evrei 9:28; Galateni 1:4). El a fost despărţit de Dumnezeu, când a strigat: „Eli, Eli, lama sabachtani?!” Aceasta semnifică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?!(Matei 27:46, SCC). Din cauza păcatelor noastre luate asupra Lui.

Pe baza jertfei de răscumpărare a lui Christos, Dumnezeu oferă tuturor oamenilor iertarea de păcate, salvarea, viaţa veşnică în dar (Romani 5:12-19; Romani 6:23), şi răscumpărare eternă din păcat şi moarte (Fapte 4:12; 1Timotei 2:5-6; 1Timotei 4:10; Tit 2:11; Evrei 9:12).

Însă doar unii vor beneficia de acest har, fiindcă nu toţi vor apuca prin credinţă beneficiile jertfei lui Christos. Jertfa lui Iesus nu mai are nevoie de complectare, perfecţionare, ajustare, ea are puterea să şteargă orice păcat, fiind perfectă (Evrei 10:10,Evrei 10:14; 1Petru 1:19); şi completă (Ioan 1:29; Evrei 9:26).

 

Ce a realizat jertfa Domnului Isus?

Sacrificiul său, prin moarte a realizat următoarele lucruri: a) Şi-a dat viaţa ca preţ de răscumpărare, pentru a ne cumpăra din moarte pentru viaţă  (Marcu 10:45; 1Timotei 2:5-6); b) A murit în locul nostru ca substitut, deoarece din cauza păcatului noi trebuia să murim (2Corinteni 5:14-15); c) prin sângele lui păcatele noastre au fost şterse şi iertate (Efeseni 1:7; 1Ioan 1:7); d) Ne-a împăcat (reconciliat) cu Dumnezeu (Romani 5:1; 2Corinteni 5:18-19); e) Prin moartea ca om a nimicit lucrările Diavolului (1Ioan 3:8; Evrei 2:14); f) a pus capăt legii lui Moise (Coloseni 2:14; Efeseni 2:15); g) a pus capăt diferenţei dintre iudei şi neamuri (Efeseni 2:11-19; Fapte 15:9-11), h) Jertfa Sa a fost ispăşire, adică Iesus a suferit mânia îndreptăţită a lui Dumnezeu ca noi să nu o suferim (Isaia 54:10; 1Ioan 2:1-2); i) Prin Jertfa Sa Iesus ne-a cumpărat pentru Dumnezeu (1Corinteni 6:19-20); î) Prin Jertfa Sa ne-a sfinţit (Evrei 10:10); j) Prin jertfa Domnului suntem făcuţi desăvârşiţi (Evrei 10:14); k) Moartea Domnului Iesus a deschis calea spre cer (Evrei 10:19-20); l) Moartea şi învierea lui Iesus a făcut ca corpul (adunarea) lui Cristos să primească o autoritate puternică asupra Diavolului şi îngerilor lui, şi asupra oamenilor (Apocalipsa 1:5-6; 1Ioan 4:4; Efeseni 2:6; Efeseni 6:11-17; 2Corinteni 10:3-5).

Domnul Iesus Christos a făcut cu omenirea păcătoasă anumite schimburi, însă doar cei ce cred în El, le experimentează şi beneficiază de ele în fapt, chiar dacă de drept, ele sunt pentru toţi oamenii:

                            

Ce a făcut Iesus Christos:

Ce primesc cei ce cred în El:

A luat păcatul şi s-a făcut păcat pentru noi (2Corinteni 5:21; 1Ioan 3:5)

Ne-a dat dreptatea Lui, şi am devenit: „îndreptăţirea de la Dumnezeu” (Filipeni 3:9).

A luat vina (Isaia 53:12)

Ne-a dat nevinovăţia Lui (Evrei 7:24-27).

A luat blestemele şi s-a făcut blestem (Galateni 3:13).

Ne-a dat binecuvântare (Galateni 3:8,Galateni 3:14).

A acceptat suferinţa, a acceptat să fie rănit (Isaia 53:3-7).

Ne-a dat vindecare, ca tu să fi vindecat prin rănile Lui (Isaia 53:5; 1Petru 2:24)

A luat bolile tale (Isaia 53:4 n.s.)

ca tu să ai vindecare (Isaia 53:5; Matei 8:16-17)

 Şi-a vărsat sângele (Evrei 9:22-28).

 Ne-a dat iertare şi spălare de păcate (Efeseni 1:7; 1Ioan 1:7; Apocalipsa 1:5-6).

A luat respingerea, dispreţul şi ne-acceptarea (Isaia 53:3)

ca să-ţi dea acceptare, şi intrare la Tatăl. (Isaia 53:3-6; Efeseni 2:13-18)

A acceptat înjosirea şi umilirea (Isaia 53:2-3; Matei 27:26-31)

ca tu să fi înălţat (Efeseni 2:4-6; Psalm 3:3)

El a luat sărăcia şi s-a făcut sărac (Filipeni 2:7-8)

ca tu să fi bogat spiritual (2Corinteni 8:9).

El s-a făcut rob (Filipeni 2:7; Matei 20:28).

ca tu să fi liber (Ioan 8:36).

 

El a luat pedeapsa ta (Isaia 53:4,Isaia 53:5)

ca tu să ai pace cu Tatăl (Romani 5:1)

A fost părăsit (Marcu 15:34)

ca tu să fi totdeauna cu Dumnezeu (Evrei 13:5b)

A acceptat să moară şi să-şi dea viaţa  (Isaia 53:7-8; Marcu 10:45)

Pentru a ne da nouă viaţă (Ioan 6:33,Ioan 6:54; Ioan 10:10).

 

Domnul Iesus nu doar a murit pentru noi, dar El a şi înviat pentru noi, faptul că Dumnezeu l-a înviat din morţi a dovedit că Iesus este Fiul lui Dumnezeu (Romani 1:4) şi că jertfa Lui a fost una fără cusur, primită de Dumnezeu ca o jertfă de bun miros (Efeseni 5:2). Învierea lui Cristos, adevereşte că Dumnezeu a aprobat jertfa Sa şi că El nu a putut fi ţinut în locuinţa morţilor (Fapte 2:27,Fapte 2:31), pentru că Satan nu a avut nimic în El (Ioan 14:30). Învierea lui Cristos face parte din Evanghelie (1Corinteni 15:1-5), El a înviat pentru îndreptăţirea noastră (Romani 4:24-25), dacă El nu ar fi fost înviat de Tatăl, noi nu am fi putut fi îndreptăţiţi prin credinţa în El, şi credinţa noastră ar fi fost zadarnică (1Corinteni 15:13-14).

Prin învierea Lui, noi ne naştem din nou (1Petru 1:3-4), fără învierea Lui nu ar fi fost posibilă învierea noastră în apa botezului (Romani 6:4-5; Coloseni 2:12), căci prin învierea Lui dăm un răspuns la dragostea lui Dumnezeu acceptând botezul în apă (1Petru 3:21).

Învierea lui Christos a demonstrat că El a fost fără păcat, Satan şi nici locuinţa morţilor nu L-au putut ţine (Fapte 2:24-36).

Dar Iesus Christos, nu doar a murit şi a înviat pentru noi, dar El s-a înălţat după 40 de zile la cer, la dreapta lui Dumnezeu (Fapte 1:3-11, Fapte 2:32-35; Evrei 10:11-13), de unde slujeşte ca Mijlocitor şi Mare Preot (1Timotei 2:5; Evrei 5:5-10; Evrei 7:24-28), iar El mijloceşte pentru noi, şi îi poate salva pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El. Faptul că avem un astfel de Mare Preot, plin de milă, care a fost ispitit în toate dar fără păcat, ne dă o libertate şi o îndrăzneală să ne apropiem de tronul harului şi să prim har şi îndurare ştiind că avem un mare preot care poate simţi împreună cu noi şi care cunoaşte perfect situaţia noastră şi puterea ispitei (Evrei 2:17-18; Evrei 4:14-16).

Înălţarea la cer a Domnului Iesus, a demonstrat că El a biruit prin cruce domniile şi stăpânirile întunericului (Coloseni 2:13-15), de aceea Tatăl L-a înălţat deasupra lor (Efeseni 1:19-22).

Domnul Iesus, nu doar a murit pentru păcatele noastre, nu doar a înviat pentru îndreptăţirea noastră şi nu doar s-a înălţat la cer de unde ne slujeşte ca Mare Preot; ci, El doreşte să locuiască în noi prin Spiritul Său, El doreşte să se manifeste prin noi, astfel ca Christos să fie totul în toţi (Coloseni 3:11; vezi şi Galateni 1:15-16).

Evanghelia nu ar fi completă dacă nu am proclama şi acest adevăr, căci nu noi putem trăi viaţa de creştini prin noi înşine, prin puterea noastră; ci, Cristos în noi şi noi în El putem face voința lui Dumnezeu, așacum spune apostolul Pavel declară în Galateni 2:20, SCC: „Am fost crucificat împreună cu Christos, dar nu mai trăiesc eu, ci Christos trăieşte în mine”. Iată că nu este suficient dacă Christos ne iartă păcatul prin sângele vărsat la cruce, dacă după aceea nu ar veni să viețuiască în noi! Numai El ne poate ajuta să facem faptele bune pregătite de Dumnezeu mai dinainte în care trebuie să umblăm, dar noi trebuie să murim ca Christos să învie şi să trăiască în noi, noi trebuie să ne golim de noi înşine, ca El să ne umple, plinătatea lui Dumnezeu care umple totul în toţi (Efeseni 1:23). Apostolul Pavel arată că nu el a făcut lucrările spirituale din viaţa lui, ci harul lui Dumnezeu, adică Cristos! În 1Corinteni 15:10, SCC, el declară: Dar printr-un har al lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; şi harul Lui, cel pentru mine nu s-a făcut zadarnic; ci, m-am ostenit mai mult decât toţi; dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este împreună cu mine. Iată cine a lucrat mai mult decât toţi ceilalţi 12 apostoli, nu Pavel; ci, harul lui Dumnezeu care a fost cu Pavel!

Domnul Iesus este viaţa veşnică (1Ioan 5:9-12), când credem în El primim atunci viaţa veşnică, Biblia spune: Cel crezând în Fiul, are viaţă eternă (la prezent) (Ioan 3:36, SCC). Nu ar fi fost suficient că Domnul s-a dat jertfă pentru păcatele noastre, dacă El nu ar veni apoi în noi ca viaţă veşnică, ca natură divină (2Petru 1:3), ca viaţă Dumnezeiască (Efeseni 3:18). Numai Iesus din noi şi prin noi poate să ne transforme viaţa, ca să nu mai trăim în modul de viaţă deşert de vieţuire moştenit de la părinţi noştri (1Petru 1:18-19); ci, să trăim în noutatea vieţii, şi să ne înnoim în spiritul minţii noastre (Romani 6:4; Efeseni 4:23-24), făcând fapte bune şi trăind spre gloria lui Dumnezeu!

Dar răscumpărarea lui Christos, vizează nu numai sufletul, omul lăuntric, spiritul omului, ci chiar şi corpul omului! Domnul Iesus a salvat prin moartea Sa, spiritul, dar și corpul omului (1Tesaloniceni 5:23), adică omul ca întreg, nu doar partea spirituală din om; ci şi partea fizică (Romani 8:23), chiar dacă corpul va fi restabilit doar la revenirea Domnului.

În prezent Cristos pe baza jertfei Sale, regenerează spiritul omului, dar în viitor, când El va veni, va fi răscumpărat şi dus la perfecţiunea fără păcat şi boli şi corpurile creştinilor, devenind nemuritoare (Romani 8:11; 1Corinteni 15:52-54).

Prin răscumpărarea omului, chiar şi natura (creaţia), va fi restabilită, deoarece păcatul omului a dus la blestemul asupra ei (Geneza 3:17-18), iar restabilirea omului şi glorificarea fiilor lui Dumnezeu la venirea lui Iesus, va duce la restabilirea şi înnoirea pământului, a plantelor şi a animalelor (Romani 8:17-23; Isaia 11:1-9; Isaia 65:17-25).

În timpul domniei lui Christos de o mie de ani, oamenii care vor fi pe pământ şi nu vor avea parte de răpire la cer, ca mireasă a Domnului Iesus, va fi reabilitat la condiţia lui perfectă de la început, nu doar în domeniu spiritual, ci chiar în domeniu fizic (1Corinteni 15:28: Apocalipsa 21:3-5).

Astfel la sfârşitul mileniului va fi supusă chiar şi moartea şi orice domnie sau stăpânire demonică în opoziţie cu Dumnezeu de către Domnul Iesus. După judecata finală nu va mai fi moarte, nici păcat, nici imperfecţiune, nici suferinţă, nici boală, bătrâneţe sau pedeapsă, Dumnezeu va fi totul în toţi, prin aceasta arătând că lucrarea de răscumpărare a lui Christos s-a îndeplinit în întregime, şi planul lui Dumnezeu s-a împlinit (1Corinteni 15:24-28; Apocalipsa 21:1-7).

 

Însă ce trebuie să facă omul ca să fie iertat de păcate:

În primul rând, trebuie să înţelegi că salvarea şi viaţa veşnică se dă în dar, datorită harului (favorii nemeritate) a lui Dumnezeu şi a dragostei Sale faţă de oameni. Ea se dă în dar, cadou, căci cineva a plătit preţul pentru toți, ca tu să poţi primi viaţa veşnică fără plată, în dar (Ioan 3:16; Efeseni 2:8-9; Romani 6:23).

Omul ca să fie salvat trebuie să audă Evanghelia să creadă în ea (Marcu 1:15), Evanghelia îl învaţă pe om că este păcătos şi fără merite în faţa lui Dumnezeu, astfel un prim pas spre salvare şi spre împăcarea cu Dumnezeu, este să recunoască că este păcătos şi fără merite, căci dacă te consideri drept atunci Iesus nu a murit pentru tine, deoarece El a murit pentru cei păcătoşi, nu pentru drepţi. Astfel Dumnezeu nu-ţi poate da pacea Sa şi viaţa veşnică, dacă cineva consideră că o merită prin propriile lui fapte bune, atunci sacrificiul lui Iesus nu-şi are rostul. Trebuie să înţelegem că viaţa veşnică este un cadou primit prin har și tu nu îl meriți, Christos a plătit prețul răscumpărări pentru tine (Romani 5:1; Efeseni 2:8-9; Romani 6:23; 1Timotei 2:5-6).

Bineînţeles că cel ce acceptă harul lui Dumnezeu, se căieşte de păcate, deoarece bunătatea lui Dumnezeu ne îndeamnă la căinţă (Romani 2:4).

A ne căii înseamnă: o căinţă profundă, a ne părea rău, a regreta sincer păcatele şi a nu le mai face (Proverbe 28:13), să ne schimbăm modul de a gândi faţă de păcat privindu-l ca pe ceva necurat şi scârbos (Fapte 26:20). Apoi să ne mărturisim păcatele lui Dumnezeu Tatăl, cerându-ne iertare de la El (Fapte 3:21; 1Ioan 2:1-2).

Căinţa adevărată este sentimentul de regret profund faţă de lucrurile rele pe care le-am gândit, vorbit şi făcut. Este o întristare, o părere de rău, care naşte în noi voinţa şi hotărârea de a nu mai repeta cele făcute. Căinţa aduce înnoirea minţii, ea nu este posibilă cu adevărat fără lucrarea Spiritului Sfânt care ne convinge şi ne arată gravitatea păcatului nostru (Ioan 16:8).

Căinţa adevărată aduce o ură sfântă faţă de lucrurile necurate, şi o teamă sănătoasă de Dumnezeu, ea mai implică mărturisirea păcatelor noastre lui Dumnezeu. Ea aduce în viaţa creştinului roadă vrednică de căinţă, adică schimbarea modului de viaţă, de la atitudini şi acţiuni greşite la atitudini şi acţiuni bune. Astfel omul care se căieşte, regretă păcatul din străfundul inimii, el recunoaşte că este un păcat împotriva lui Dumnezeu, și acum: urăşte şi este scârbă de păcatul Său, îşi dă seama de cât rău a produs păcatul Său, în relaţia lui cu Dumnezeu, şi cât rău a produs semenilor săi: păcatul, direct sau indirect.

El nu dă vina pe alţii, ci recunoaşte că El este vinovat şi regretă modul de acţiune egoist şi mândru, şi este hotărât să repare ce mai poate fi reparat, şi să nu mai permită ca acel păcat să mai vină în viaţa lui.

Căinţa se poate manifesta şi prin plâns, prin post, însă criteriu după care se stabileşte adevărata căinţă sunt roadele (Proverbe 28:13; Fapte 26:18,Fapte 26:20; Efeseni 4:21-32). Care sunt faptele tale după ce te-ai căit de păcatele tale? Repeţi aceleaşi păcate? Sau faptele tale sunt altele după voința lui Dumnezeu?

Această căinţă te va duce la credinţă, nu poţi să te căieşti şi să-ţi ceri iertare de la Dumnezeu, dacă nu ai credinţă în mijlocul prin care primești iertarea de păcate: jertfa lui Iesus.

Un alt treilea lucru pe care trebuie să faci ca să primeşti iertarea de păcate, este să crezi în Iesus Christos, din toată inima ta, nu este suficient doar să crezi că Iesus există, că El este Fiul lui Dumnezeu, că a existat în istorie, nu este suficient să crezi învăţătura Lui, tu trebuie să te încrezi în El în ce priveşte salvarea ta. Tu trebuie să crezi că nu faptele tale, religia ta, evlavia ta, ci Christos a luat păcatele tale, El a murit pentru păcatele tale, iar fără această jertfă eşti pierdut! El a suferit o moarte chinuitoare ca pedeapsă în locul tău, iar prin rănile lui suntem vindecaţi (Isaia 53; 1Petru 2:24).

Prin urmare întreabă-te în mod serios: crezi că Isus a murit în locul tău, pentru păcatele tale (Romani 4:25)? Dacă da, atunci înţelegi că El te-a cumpărat prin jertfa Sa pentru Dumnezeu, şi din momentul când crezi în El, Iesus va deveni Domnul şi Salvatorul tău, şi nu vei mai trăi pentru tine; ci, pentru El (Fapte 4:12; Fapte 5:31; 2Corinteni 5:14-15)?

Un alt efect al căinței și credinţei noastre este ascultarea (Ioan 3:36; Ioan 14:15), astfel în accepţiunea Bibliei cine nu ascultă nu a primit harul lui Dumnezeu şi nu este salvat, deci nici creştin. Căci cine a primit harul adică a fost iertat, iubeşte pe Dumnezeu, iar iubirea se manifestă prin păzirea poruncilor lui Dumnezeu (Ioan 14:15; 1Ioan 5:3), prin urmare primeşti harul (acest cadou extraordinar) acesta produce în tine recunoştinţă, apreciere, care te duce la ascultare şi prin aceasta dovedeşti că eşti creştin şi că ai primit natura nouă şi viaţa lui Dumnezeu în tine.

Astfel o persoană care se naşte din nou, devenind o făptură nouă (2Corinteni 5:17), creată după chipul lui Christos, va produce fapte bune după cum se spune în Efeseni 2:10: „Pentru că noi suntem creatura Lui, creaţi în Christos Iesus pentru fapte bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu dinainte, ca să umblăm în ele”. Deci credinciosul face fapte bune după ce a fost salvat, după ce a devenit: o creaţie nouă (creştin), nu înainte, şi nu face fapte bune prin care să fie salvat, căci salvarea o primeşte în dar ca favoare ne meritată (har); ci, face fapte bune pentru că este salvat, din recunoştinţă față de Dumnezeu și Fiul Său (2Timotei 1:9; Tit 3:5).

Ilustrare: O oaie behăia căci este oaie, nu behăie ca să devină oaie. Un creştin face fapte bune căci el a primit natura divină în el, el este regenerat lăuntric, Christos locuieşte în El şi Îl îndeamnă la fapte bune, creştinul nu face fapte bune ca să primească viaţa veşnică; ci, salvarea se primeşte prin har şi prin credinţă; ci, face fapte bune căci Christos, viaţa veşnică din noi produce în mod natural roade bune după natura cea nouă care locuieşte în credincios!

Următorul pas pentru a intra în Cristos şi care derivă din ascultare este botezul în apă care este o scufundare completă în apă care se face în numele lui Iesus Christos mediatorul Noului Legământ (Fapte 2:38; Fapte 8:16; Fapte 10:44; Fapte 19:5; Romani 6:2; Galateni 3:27).

Botezul în apă este moartea faţă de păcat şi îngroparea împreună cu Christos, atunci când eşti scufundat în apă, iar atunci când eşti ridicat din apă, înseamnă învierea ta împreună cu Christos, la o viaţă nouă trăită pentru Dumnezeu (Romani 6:2-3,Romani 6:11; Coloseni 2:12). El mai reprezintă îmbrăcarea noastră cu Christos (Galateni 3:27), şi este cererea unei conştinţe bune către Dumnezeu, făcută pe baza învierii lui Iesus (1Petru 3:21).

Botezul se poate face doar la o vârstă în care poţi înţelege ce este căinţa, ascultarea şi dedicarea şi deci nu poate fi făcut de copiii mici (Fapte 8:12).

 

Ce realizează salvarea?

În momentul când experimentezi salvarea lui Dumnezeu, eşti salvat de: păcatele din trecut, care au fost şterse, de moartea spirituală în care ai fost (Efeseni 2:1), de mânia lui Dumnezeu (Romani 5:9), ai fost scos din regatul întunericului şi transferat în Regatul Fiului (Galateni 1:4; Coloseni 1:13). Din dușman cu Dumnezeu (Iacob 44) şi copil al Diavolului (1Ioan 3:8-10) şi servitor al Lui (conştient sau inconştient), ai devenit copil al lui Dumnezeu (Romani 8:14-17), frate cu Isus (Evrei 2:11), ai pace şi intrare liberă în relaţia cu Dumnezeu prin Isus (Evrei 4:16; Evrei 10:19-22; Romani 5:1).

În momentul acela eşti declarat: drept (neprihănit), sfânt, perfect, curat (Romani 5:18-19; 1Corinteni 1:30), eşti pus în locurile cereşti în Isus, deasupra oricărei domnii, autorități și puteri (Efeseni 1:20-23; Efeseni 2:4-6).

Salvarea ţi-a dat un nou statut, cât şi a realizat o curăţire de păcate, în conştiinţa ta şi în inima ta (Evrei 9:14; Evrei 10:16,Evrei 10:22). Salvarea te-a legat de un Salvator viu care te ajută, şi te transformă zilnic prin Spiritul Sfânt spre perfecţiune (Filipeni 1:6,Filipeni 1:10-11).

Însă chiar dacă ai murit faţă de păcat şi lume în botez, tu ai nevoie ca zilnic să te socoteşti mort faţă de păcat şi viu pentru Dumnezeu, tu ai nevoie zilnic de răstignire, şi lepădare de sine (Luca 9:23; Romani 6:11-13; Romani 8:13; Coloseni 3:5).

Prin urmare, putem vorbi de salvare din trei perspective, trecut, prezent, şi viitor. În trecut, când am crezut şi ne-am botezat am fost salvaţi (2Timotei 1:9; Tit 3:5); în prezent trebuie să ducem la capăt salvarea, să rămânem în salvare, rămânând în Cristos (Filipeni 2:12; Matei 10:22; Matei 24:13; 1Corinteni 15:2); şi în viitor vom fi salvaţi definitiv şi complet, când corpurile noastre vor fi glorificate şi vor deveni perfecte şi nemuritoare (1Petru 1:9,1Petru 1:13; 1Corinteni 5:5; 1Corinteni 15:51-55). Atunci nu va mai exista natura păcătoasă în noi, ca să ne mai facă să păcătuim, atunci nu va fi decât natura cerească (Filipeni 3:21). Trebuie precizat că salvarea iniţială pe care am primit-o în botezul în apă, se poate pierde dacă nu rămânem în Cristos (Ioan 15:5-6; Evrei 3:12-14; Evrei 6:4-6; Evrei 10:26-29; 2Petru 2:20-22). Doar la salvarea completă, când corpurile noastre vor fi glorificate, salvarea nu se va mai putea pierde, atunci vom fi nemuritori (Romani 2:7; Apocalipsa 20:6). Dar să vedem în continuare:

 

Ce înseamnă în esenţă a predica evanghelia?

Înseamnă a predica pe Domnul Iesus Christos, iar a predica pe Christos înseamnă două lucruri:

1.CHRISTOS DIRECT (persoana şi viaţa Lui) = Predicăm persoana Sa, şi următoarele lucruri importante din viaţa Sa: 1) Existenţa Lui preumană, căci El a părăsit gloria şi divinitatea ce o avea ca să moară pentru noi păcătoşii (Filipeni 2:6-8). 2) Naşterea lui din Maria ca sfânt, ca om fără păcat care putea plăti un preţ de răscumpărare corespunzător cerinţelor lui Dumnezeu (Luca 1:32-35; 1Timotei 2:5-6). 3) Botezul Său şi serviciul Său pământesc care a adeverit că El este Mesia, Unsul şi Salvatorul rânduit de Dumnezeu (Matei 3:16-17; Fapte 10:38). 4) Moartea Sa pe cruce când s-a dat jertfă de răscumpărare pentru omenire (Marcu 10:45; 1Timotei 2:5-6). 5) învierea Sa din morţi (1Corinteni 15:4; Evrei 13:20). 6) înălţarea la cer la 40 de zile de la învierea Sa, fiind aşezat la dreapta Tatălui, deasupra oricărei domni şi stăpâniri (Efeseni 1:19-22). 6) Venirea Sa din nou care va aduce o răscumpărare şi a trupului (Romani 8:11) pentru că Isus nu a răscumpărat prin jertfa Sa doar sufletul oamenilor (Romani 8:23). Venirea din nou a lui Iesus ca Domn, Rege şi Judecător (Fapte 10:42; Fapte 17:31; 2Timotei 4:1-2), atunci va avea loc şi învierea celor morţi în Cristos şi răpirea bisericii (1Tesaloniceni 4:15-17) şi va avea loc apoi regenerarea tuturor lucrurilor (Matei 19:28; Fapte 3:20-21). 7) Domnia de o mie de ani unde şi cei de pe pământ vor fi duşi la perfecţiunea umană iar creaţia se va putea bucura de libertatea fiilor lui Dumnezeu (Romani 8:19; Apocalipsa 21:6-7). 8) Când se vor sfârşi cei o mie de ani şi după ce Domnul Isus va nimici orice domni şi stăpânire demonică şi chiar Satan va fi aruncat în lacul de foc, şi după ce ultimul duşman: moartea va fi nimicită, Însuşi Domnul Iesus se va supune lui Dumnezeu Tatăl Celui care I-a supus toate lucrurile şi Îi va preda domnia Lui (1Corinteni 15:24-28). Acestea ar fi câteva aspecte esenţiale din viaţa Domnului Iesus Christos.

 

2.CRISTOS INDIRECT

Orice lucru din Biblie, moral, pedagogic, istoric, profetic, etc., este corelat şi graviteză în jurul persoanei Fiului lui Dumnezeu despre care vorbesc toţi profeţii (Fapte 10:43).

Pentru a înţelege mai bine acest lucru, să analizăm în continuare:

  • Ce alte învăţături sau subiectele conţine Evanghelia?

Pe lângă, Domnul Isus, jertfa de pe cruce, moartea Lui ca preţ de răscumpărare (1Corinteni 15:1-3; Matei 20:28; Marcu 10:45; 1Timotei 2:5-6) şi învierea Lui (1Corinteni 15:4), alte aspecte ale Evangheliei ar fi: Regatul lui Dumnezeu (Matei 24:14; Fapte 8:12), care se referă la domnia lui Christos (Luca 11:20; Luca 17:20-21; Fapte 28:23,Fapte 28:31). Stăpânirea sau domnia lui Cristos este atât în prezent cât şi în viitor. În prezent în cer, iar pe pământ este o domnie spirituală care se manifestă prin lucrarea Spiritului Sfânt şi prin adunarea creştină (Romani 14:17; 1Corinteni 4:20). Dar şi şi domnia lui Christos asupra naţiunilor, ce se va manifesta la sfârşitul zilelor prin judecata lor (1Corinteni 6:10; 1Corinteni 15:24,1Corinteni 15:50; 2Timotei 4:1,2Timotei 4:18; 2Petru 1:11; Matei 13:47-50). Predicarea Regatului lui Dumnezeu, se referă şi la predicarea despre cerul nou şi pământul nou (Matei 5:5; Evrei 2:5; Romani 8:19-21; 2Petru 3:13; Apocalipsa 21:1-5).

Căinţa care duce la iertarea păcatelor este un alt subiect principal al Evangheliei (Luca 5:32; Luca 24:47; Marcu 6:12; Fapte 2:38; Fapte 11:18; Fapte 20:21; Fapte 26:20). Astfel noi trebuie să-i îndemnăm pe oameni să se căiască de păcatele lor, să avem curajul să spunem că sunt păcătoşi, dușmani cu Dumnezeu, nelegiuiţi şi fără merite înaintea lui Dumnezeu, şi că trebuie să îşi ceară iertare şi să se căiască făcând fapte vrednice de căinţă (Matei 3:2,Matei 3:8; Romani 3:9-23).

Tot la fel este şi predicarea despre credinţa în Iesus Christos (Fapte 20:21; Fapte 24:24; Fapte 26:18; Romani 10:9-13), care înseamnă nu doar să credem că El există şi că El este Fiul lui Dumnezeu; ci, înseamnă să ne încredem numai în El, în jertfa Lui în ce priveşte salvarea noastră şi împăcarea cu Dumnezeu (Romani 3:22-24Romani 5:12-19; 1Corinteni 1:18).

Creştinii trebuie să predice ca şi Pavel, despre dreptate, despre înfrânare şi despre judecata viitoare (Fapte 24:25), cu îndrăzneală. Apoi, lepădarea de sine şi urmarea totală a lui Cristos ca discipoli (ucenici) ai lui este un alt subiect al evangheliei (Matei 10:37-39; Matei 16:24; Luca 14:25-26,Luca 14:33; Luca 18:28; Ioan 12:25; Galateni 6:14; 1Petru 2:24).

Evanghelia mai cuprinde: închinarea, teama de Dumnezeu, doctrina judecăţii, a botezului, învierea morţilor, şi multe altele (Fapte 24:25; Apocalipsa 14:6; Evrei 6:1-3).

Acum după ce am trecut în revistă subiectele principale ale evangheliei, să vedem în continuare:

 

 

Despre metodele de evanghelizare

 

Care sunt metodele de evanghelizare?

Primii creştini pe lângă predicarea ocazională la cunoştinţe, rude, vecini, tovarăşi de călătorie, colegi de muncă, etc. ei căutau mulţimi de oameni (în sinagogi, în pieţe) pentru a le predica, după cum puteţi studia în următoarele pasaje -  Luca 81-3; Matei 5:1-2; Fapte 2:14; Fapte 3:12; Fapte 10:17-20,Fapte 10:24; Fapte 13:14-15,Fapte 13:44; Fapte 14:1; Fapte 16:13,Fapte 16:25-34; Fapte 17:1-4,Fapte 17:10,Fapte 17:17,Fapte 17:19; Fapte 18:4,Fapte 18:19; Fapte 19:8-10; Fapte 20:20-21; Fapte 24:10; Fapte 261-2; Fapte 28:17-23,Fapte 28:30-31.

Astfel metoda de lucru a apostolilor era următoarea: Ei mergeau într-o localitate, dacă acolo era o sinagogă predicau în ea, dacă nu în piaţă sau într-un loc unde se adunau oamenii (Fapte 17:17,Fapte 17:22; Fapte 16:13). După ce predicau Evanghelia, cei ce se căiau şi credeau în Cristos și deveneau discipoli ai Lui, dintre mulţimea de ascultători, erau botezaţi şi luaţi de o parte şi formau o adunare locală, și se întruneau în case particulare (Fapte 2:37-42; Fapte 17:34; Fapte 19:9-10). Aceştia la rândul lor predicau la cunoştinţe, rude, vecini şi astfel adunările creşteau.

Noi trebuie să răspândim prin Spiritul Sfânt, în orice loc mireasma cunoştinţei lui Christos (1Corinteni 2:14). Tot la fel şi noi astăzi, indiferent că Evanghelizăm prin relaţii la cunoscuţi (colegi, vecini, rude, etc.), fie predicăm în public (parcuri, pieţe, pe stradă, săli sau stadioane), noi trebuie să avem ca scop, răspândirea adevăratei Evanghelii despre Iesus Christos, ca oamenii să se poată împăca realmente cu Dumnezeu (2Corinteni 5:18-20).

Unii întreabă însă:

 

Mai trebuie predicat astăzi tot Domnul Isus?

Dacă în primul secol subiectul principal era Cristos, acesta este şi acum, căci noi nu putem modifica Evanghelia, şi nici nu dorim să predicăm o altă evanghelie (Galateni 1:6-9), căci adevărata evanghelie este veşnică şi deci neschimbată (Apocalipsa 14:6-7).

Iar Iesus Christos este viața veșnică numai prin El putem intra la Tatăl, doar El ne poate salva d emânia lui Dumnezeu (Ioan 14:6; 1Ioan 5:10-11; 1Tesaloniceni 5:9).

De asemenea, Christos este puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu în ce priveşte salvarea omului (1Corinteni 1:24), toţi profeţii vorbesc despre El şi oricine crede în El primeşte iertarea păcatelor (Fapte 10:43), mărturia despre Iesus este Spiritul profeției (Apocalipsa 19:10), Christos este viaţa veşnică, Îl primim pe El primim viaţa veşnică, nu-L avem pe El nu avem viaţa veşnică (1Ioan 5:12). El este temelia şi capul, Salvatorul adunării  (1Corinteni 3:11; Efeseni 5:23), nu este un alt nume sub soare prin care oamenii să fie salvaţi (Fapte 4:12). Astfel noi nu dorim ca oamenii să-şi întemeieze credinţa pe altceva, sau pe altcineva.

Chiar dacă aparent Fiul lui Dumnezeu, este cunoscut în prezent, totuşi în general oamenii nu îl cunosc după adevărul exact al Bibliei, și prin urmare, nici într-un mod personal pe Iesus Christos (comp. cu 1Ioan 2:3-6), ei nu au o părtășie personală cu El (1Corinteni 1:9; 1Petru 2:4), ei îl cunosc decât foarte superficial şi de multe ori cunoaşterea lor este bazată pe erezii și informaţii distorsionate.

De aceea, şi astăzi trebuie predicat tot Christos şi acesta răstignit, ca oamenii să înveţe prin El, lepădarea de sine, răstignirea eului, adevărata cunoştinţă, adevărata cale spre Dumnezeu şi viaţa în dragoste.

Dar să vedem şi alte semne prin care putem deosebi Evanghelia falsificată de cea curată:

 

 

Cum putem deosebi Evanghelia falsificată de cea curată?

Adevărata Evanghelie are pe Dumnezeul Bibliei: Iehova (Apocalipsa 4:11), are pe Fiul lui Dumnezeu născut în început din Dumnezeu (Matei 16:16; 1Ioan 2:13-14; 1Ioan 5:18), ea prezintă lucrarea Spiritului Sfânt într-un mod biblic și pe baza unui Cuvânt adevărat (Efeseni 1:13), nu o lucrare falsă, cu un Dumnezeu fals triunic, modalist, etc, sau un Isus fals, un spirit fals (2Corinteni 11:4)!

Evanghelia autentică conține toate punctele biblice ale Evangheliei, pe când cea falsă trunchiază aceste puncte de învățătură ale evangheliei, da mai puține, și conține informații greșite, chiar erezii.

Evanghelia Adevărului conține aceste 22 de puncte:

1) Dumnezeu ca Creator care a creat lumea

2) Păcătoșenia omului

3) Harul lui Dumnezeu

4) Nașterea Fiului din Tatăl

5) Profeţiile și promisiunile privitoare la Mesiah

6) Naşterea ca om prin Maria

7) Botezul lui Iesus

8) Lucrarea lui Iesus pe pământ

9) Jertfa pe cruce ca preț de răscumpărare

10) Coborârea lui Iesus în abis cu păcatele omenirii?

11) Învierea lui Iesus

12) Înălţarea la cer a Domnului Iesus

13) Venirea din nou a Domnului Iesus  

14) Învierea morților

15) Judecata lui Dumnezeu

16) Regatul lui Dumnezeu

17) Căinţa față de Dumnezeu

18) Credinţa din inimă în Iesus Christos 

19) Mărturia cu gura - rugăciunea dinainte de botez

20) Botezul în apă

21) Iertarea, împăcarea cu Dumnezeu, salvarea și îndreptățirea

22) Rugăciunea de după botez

Evanghelia falsă taie din ele, și taie din cerințele pentru a obține salvarea, iertarea de păcate viața veșnică, astfel unele culte predică că este suficient: să ridici o mână, să faci o rugăciune după un om, să spui că „crezi în Isus”, să mărturisești că te-ai pocăit de păcate, etc. toate aceste sunt insuficiente pentru salvare, fără cele 22 de puncte nu există salvare și viață veșnică!

Unele culte tradiționale amesatecă harul cu faptele, și spun că și faptele bune ale omului contribuie la salvare, ceea ce este contrar Evangheliei (Efeseni 2:8-9; Tit 3:4-5). Această formă a evangheliei false este că oamenii pot fi socotiţi drepţi nu numai prin har (favoare ne-meritată); ci, şi prin fapte, fie ale Vechiului Legământ (ţinerea sabatului, ne consumarea alimentelor necurate după lege, etc.), fie anumite fapte din Noul Testament. Astfel dacă cineva susţine salvarea şi prin fapte este o evanghelie falsă (2Timotei 1:9-10). Sau dacă combinăm harul cu faptele (Romani 11:6).

Deci în concluzie, adevărata Evanghelie nu susţine o altă cale spre Dumnezeu şi de cunoaştere a adevărului în afară de Iesus Christos, şi nu susţine un alt mijloc de salvare şi îndreptăţire decât harul lui Dumnezeu şi jertfa lui Iesus (Romani 5:12-19). Însă să vedem în continuare:

 

Cine trebuie să organizeze Evanghelizările?

Apostolii nu predicau de capul lor; ci, sub călăuzirea Capului Iesus, care îi dirija prin Spiritul Sfânt, astfel o dată Pavel cu Barnaba a vrut să predice în Asia, dar Spiritul lui Iesus nu le-a dat voie, cu siguranţă inimile oamenilor nu erau pregătite pentru Evanghelie, iar Iesus i-a vorbit lui Pavel printr-o viziune să meargă în Macedonia că acolo este nevoie de el (Fapte 16:6-10). Astfel primii creştini au avut succes în mărturia lor căci erau călăuziţi supranatural de multe ori spre un câmp fertil de predicat, cât şi predica lor era condusă de Spiritul (Ioan 14:26). Deci în organizarea evanghelizărilor, lucrează Dumnezeu şi omul dispus să colaboreze cu acesta, căci creştinii sunt: împreună lucrători cu Dumnezeu (1Corinteni 3:6-9).

De aceea noi trebuie să fim credincioşi în partea noastră, şi anume aceea de a semănă, a uda, şi să o facem sub călăuzire, iar Dumnezeu care se ocupă de partea lui, cu siguranţă El şi-o va face. Noi nu trebuie să intrăm în partea Lui, căci numai El poate să facă să crească, astfel nu trebuie să fim stresaţi sau neliniştiţi dacă nu avem creştere, căci nu este treaba noastră. Treaba noastră este să fim credincioşi faţă de El.

De aceea, nu trebuie să apelăm la metode de prozelitism agresiv, manipulare şi îndoctrinarea oamenilor, căci adevărata creştere o dă Dumnezeu în cei cu inima curată. Adevărata creştere nu se obţine prin metode omeneşti; ci, prin Spiritul Său (Zaharia 4:6; Fapte 9:31) şi prin Cuvântul Său care nu se poate întoarce la El fără a aduce rod (Isaia 55:11). Prin urmare, să avem încredere în cuvintele Domnului din Ioan 15:16, SCC: “…v-am rânduit ca voi să mergeţi şi să aduceţi rod, şi rodul vostru să rămână; pentru ca orice aveţi să cereţi de la Tatăl în Numele Meu, să vă dea”. Deci nu noi trebuie să controlăm totul prin raţiune cum fac unele organizaţii, căci lucrarea Evangheliei este supranaturală, şi o controlează Dumnezeu, noi doar trebuie să fim complet încrezători în Dumnezeu, şi să fim sensibili la călăuzirea Lui pentru a ne face partea noastră, şi atunci şi în cazul nostru se vor aplica cuvintele: “rodul vostru să rămână”.

Dar pentru a aduce roadă, noi trebuie să rămânem în Cristos (Ioan 15:5), şi să nu ne bizuim atât de mult pe o anumită metodă sau strategie, pe învăţarea pe de rost a unor formule tip de convertire; ci, să ne lăsăm conduși de Spiritul Sfânt, şi să fim sensibili la nevoile oamenilor din jurul nostru (Marcu 6:34; Romani 8:14).

Astfel indiferent dacă organizăm evanghelizări (pe stradă, în săli, în case, etc.), sau dacă predicăm ocazional (venirea unor musafiri, când stăm la coadă la un magazin, când călătorim, sau stăm pe bancă în parc, etc.), promisiunea Lui este: “Iar când au să vă predea, nu vă îngrijoraţi: cum sau ce să vorbiţi; pentru că vi se va da în ora aceea ce să vorbiţi. Pentru că nu voi sunteţi vorbitorii; ci Spiritul Tatălui vostru, este Cel vorbind prin voi…Şi iată! Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul epocii” (Matei 10:19-20; Matei 28:20, SCC). Aceasta însemnă să ne bizuim pe călăuzirea divină, pe pe înţelepciunea lui Dumnezeu. Noi trebuie să fim flexibili şi sensibili la îndemnurile Spiritului, la uşile de Cuvânt ce le deschide Dumnezeu (1Corinteni 16:9; Coloseni 4:3), la împrejurări, la nevoi, la manifest[rile Spiritului Sfânt, astfel să semănăm sămânţa bună a Cuvântului ori de câte ori avem ocazia, căci Cuvântul are valoare şi putere în El însuşi!  Trebuie să ne lăsăm purtați de Spiritul Sfânt ca şi pânzele unei corăbii purtate de vânt (comp. Ioan 3:8, cu 2Petru 1:20-21).

 

Ce parte are adunarea pentru a răspândi Evanghelia şi a face discipoli?

O adunare sănătoasă însă cu siguranţă are râvna şi dorinţa de a predica Evanghelia şi de a face discipoli (Matei 24:14; Matei 28:19-20), însă aceasta este și o responsabilitate individuală a fiecărui creştin!

Astfel nu putem să lăsăm această misiune spunând în sinea noastră, lasă că adunarea se va ocupa, sau este doar treaba lucrătorilor. Nu, chiar dacă într-o adunare sunt unul sau mai mulţi Evanghelizatori, aceasta este şi responsabilitatea noastră, în măsura harului primit de la Dumnezeu, căci toţi suntem chemaţi să mărturisim (Matei 10:32) şi să avem picioarele încălţate cu pregătirea pentru Evanghelia păcii (Efeseni 6:15).

Chiar dacă apostolii sau evanghelizatorii, se vor ocupa de a organiza evanghelizări, fie într-o sală, fie poate se va închiria un stadion, sau în alte locuri, şi restul adunării pot ajuta, dând invitaţii, punând afişe, chemând oamenii la a auzi Evanghelia, sau a mijlocii în rugăciune pentru ca Dumnezeu să atingă inimile oamenilor pierduţi şi să dea putere predicării Evangheliei, aceasta nu înseamnă ca noi să nu ajutăm cu darurile noastre în această lucrare divină (Matei 25:14-30)!

Chiar şi cei care în anumite momente, nu vor putea participa la lucrarea de predicare de pe străzi, în parcuri, etc. totuşi trebuie încurajaţi ca aceştia să-i susţină în rugăciune pe lucrători (1Tesaloniceni 3:1-2). Dar această predicare, trebuie însoţită şi de alte lucruri pentru a avea succes, de aceea să vedem în continuare:

 

Care sunt lucrurile ce pot însoţi Evanghelizarea?

Este normal ca împlinirea Cuvântului în viața noastră să însoţească vestirea Evangheliei, noi nu putem să predicăm una şi să trăim alta (Romani 2:21-24; 1Petru 2:12; 1Petru 3:1-2). Deci trăirea după principiile Evangheliei ne dă tăria şi autoritatea morală să avem libertate de exprimare şi astfel să vestim cu îndrăzneală tot planul lui Dumnezeu. De aceea, să imităm pe Pavel care  le-a spus Filipenilor în Filipeni 4:9, SCC: “Şi cele ce aţi învăţat, şi aţi primit, şi aţi auzit, şi aţi văzut în mine; pe acestea înfăptuiţi-le, şi Dumnezeul păcii va fi cu voi”. Deci, el le-a spus ca ei să facă nu numai ce au auzit din predicarea lui, ci ceea ce au văzut în el. Ai avea tu curajul să spui celor pe care îi înveţi Biblia ca ei să facă ce văd în tine? Dacă ceea ce vorbim, s[ şi trăim, atunci cu siguranţă “Dumnezeul păcii va fi cu voi” Şi va însoţi lucrarea voastră şi a noastră făcându–ne să avem roade, însă dacă noi numai predicăm, însă nu şi trăim, nu-i putem păcăli pe oameni să creadă mesajul nostru, şi nici pe Dumnezeu să binecuvânteze lucrarea noastră.  

Un alt lucru ce trebuie să însoţească predicarea este binefacerea şi dărnicia (Evrei 13:15-16), acestea sunt jertfe spirituale care însoţesc rodul buzelor, astfel noi trebuie să fim darnici şi milostivi, având chipul și dragostea lui Christos să se vadă, manifestată prin tot felul de fapte bune (Tit 3:8).

Este interesant ce sfat a dat Petru, Iacob şi Ioan cei mai proeminenţi din cei doisprezece apostoli lui Pavel şi Barnaba în Galateni 2:7-10, SCC, unde se spune: “… numai să ne amintim de cei săraci, ceea ce m-am şi străduit să fac”. Deci sfatul lor, a fost ca Pavel şi Barnaba în teritoriul în care o să meargă, să-i caute prima dată pe săraci, căci de multe ori săracii sunt mai sensibili la Evanghelie.

Un alt lucru care trebuie să însoţească predicarea Evangheliei, sunt semnele, minunile și lucrările de putere, făcute în Numele lui Iesus, acestea pot implica: diferite miracole, intervenții divine supranaturale, vindecarea bolnavilor, expulzarea demonilor şi chiar învierea morţilor (Matei 10:8; Luca 9:1-2; Evrei 2:3-4; Fapte 2:43; Fapte 8:5-7; Fapte 14:3).

Aceste semne însoţitoare care întăresc mărturia unuia care predică evanghelie, nu s-au limitat la primul secol, este nevoie de ele ca să adeverească lucrarea lui Dumnezeu și în prezent! Căci Domnul Iesus promite în Ioan 14:12, SCC: “Adevărat! Adevărat vă zic: Cel crezând în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; şi va face mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.

 Deci observăm că cine crede în Iesus va face şi el lucrările pe care” le-a făcut Iesus, şi aici nu se referă numai că va face lucrarea de predicare, ci lucrările” (la plural). Cu siguranţă dacă predicăm şi trăim Evanghelia, Domnul Iesus ne va însoţi şi ori de câte ori va fi nevoie, va întări mărturia noastră prin semne şi minuni, ele vor fi efectul natural al umblării noastre cu Christos!

Dar să vedem în continuare:

 

Despre serviciul de Evanghelizator

 

Cine sunt evanghelizatorii?

În Biblie găsim doar trei texte unde apare aceast cuvânt: Fapte 21:8; Efeseni 4:11; 2Timotei 4:5, un motiv pentru care aceast serviciu este menţionată în aşa puţine locuri, este că, toţi creştinii predicau evanghelia (Fapte 8:1,Fapte 8:4), iar un alt motiv, este că existau şi apostolii care era un alt serviciu din adunare care se ocupa tot de predicarea Evangheliei. Diferenţa între evanghelizatori (evanghelişti) şi apostoli, era că apostolii nu numai că predicau Evanghelia; ci, şi supravegheau adunările după ce acestea se formau şi le învăţau și după botez (Fapte 16:4-5).

Acest termen ,,evanghelizator” se referă de obicei la cineva care îşi lasă casa pentru a predica vestea bună în teritorii ne-lucrate, de pildă Filip evanghelizatorul a părăsit Ierusalimul şi a predicat în Samaria, Azot până la Cezarea (Fapte 8:40). El a predicat atât în public (Fapte 8:1-13); cât şi prin evanghelizare personală (Fapte 8:26-40).

Dar aceast serviciu implică și lucrare cu adunarea locală, fiind în fruntea lucrării, predicând calitativ (2Timotei 4:5; Coloseni 4:17) şi cantitativ (1Corinteni 16:10; 2Timotei 4:2), fiind astfel un exemplu pentru ceilalţi credincioşi și echipându-i cu sfaturi, modele, direcții în ce privește lucrarea de predicare, căci lucrătorii sunt „pentru echiparea sfinţilor în lucrarea de serviciu” (Efeseni 4:11-13).

Nimeni însă nu poate fi evanghelizator dacă nu are darul evanghelizării (Efeseni 4:7,Efeseni 4:11).

 

Trebuie toţi creştinii să predice evanghelia?

Toţi creştinii trebuie să Îl mărturisească pe Domnul lor (Luca 12:8), noi toți trebuie să fim încălţaţi cu pregătirea pentru Evanghelia păcii (Efeseni 6:15), doar aşa pot îmbrăca armura completă a lui Dumnezeu, doar aşa arătăm că Christos locuieşte în inima noastră, căci din belșugul inimii vorbește gura (Luca 6:45). De fapt, prin Cuvântul mărturisirii îl biruim pe Diavol (Apocalipsa 12:11).

Dar nu toţi creştini au darul şi slujba de evanghelizator.

 

Cum pot fi împărţiţi creştinii în legătură cu predicarea evangheliei?

Creştinii dintr-o adunare pot fi împărţiţi în două categorii raportați la predicarea evangheliei:

1.Cei ce predicau din plin, cantitativ şi calitativ, adică apostoli şi evanghelizatori. Ei conduc lucrarea de predicare, organizează întâlniri evanghelistice, lucrări în echipă, evanghelizări în alte localităţi, în săli, în parcuri, sau prin alte metode, ei au un simţ dezvoltat al vestirii evangheliei sub conducerea Spiritului Sfânt şi cu putere, și ei îi echipează pe ceilalți ca și ei să fie eficienți în acesată lucrare a Domnului (Efeseni 4:11-13).

2.Cei ce îi ajutau pe aceştia făcând şi ei o lucrare organizată (Fapte 15:35; Filipeni 1:14), adică ceilalți creștini care au darul de a evangheliza, fie frați sau surori (Filipeni 4:2-3), și ei sprijină această lucrare în mod activ, fiind parte din lucrarea organizată în acest sens, pentru ca cât mai mulţi oameni să fie salvaţi. Toți care mărturisesc pe Iesus au Spiritul profeției (Apocalipsa 19:10), astfel darul de a evangheliza se manifestă ori de câte ori este necesar pentru ca oamenii să audă Evanghelia adevărului! 

 

Cum se face investirea în slujba de evanghelizator?

Dar să revenim la serviciul de evanghelizator, pentru ca cineva să fie numit în aceast serviciu, conform Bibliei există următoarea procedură:

  • Creştinul cu darul de a evangheliza, să lucreze cu el aducând rod.
  • După ce adunarea devine conştientă că acel frate are acest dar, şi îl foloseşte cu eficienţă aducând oameni la Christos, îl poate considera pe fratele respectiv ca având serviciu sau slujba de evanghelizator.
  • După ce adunarea îl consideră pe cineva evanghelizator, apostolii îi pot da responsabilitatea să se ocupe de acest domeniu în adunare.

 

Întrebări finale de verificare:

Acum după ce am trecut în revistă învățăturile Evanghelia, metodele de evanghelizare şi serviciul de evanghelizator, ar fi bine să medităm la următoarele întrebări pe care să ni le punem cu sinceritate:

 

  • Cunosc eu Adevărata Evanghelie?
  • Predic eu din inimă, la timp şi ne la timp această Evanghelie?
  • Faptele mele şi comportamentul meu arată că şi trăiesc Evanghelia?
  • Sunt eu condus de Spiritul Sfânt?
  • Nu ocolesc uşile de Cuvânt ce le deschide Dumnezeu și cu accea ocazie: predic?
  • Am eu pe inimă compasiune şi iubire ne-prefăcută faţă de oamenii pierduţi ai acestei lumi?
  • Este însoţită predicarea mea de binefacere, milostenie, dărnicie?
  • Prin credință însoțesc predicarea Evangheliei cu semne, minuni, lucrări de putere?
  • Sunt gata să-i sprijinesc pe evanghelizatori în lucrarea lor, rugându-mă pentru ei sau însoţindu-I în lucrare?

 

Astfel având dragostea lui Dumnezeu în inima noastră, să nu uităm de îndemnul din 1Corinteni 15:58, SCC: “Aşadar, fraţii mei iubiţi, fiţi tari, neclintiţi, sporind totdeauna în lucrarea Domnului; ştiind că osteneala vostră în Domnul, nu este zadarnică”.

 


[1] Sigla SCC arată că citatele biblice sunt luate din Scripturile Calea Creștină.