Viaţa fiecărui om este înregistrată de Dumnezeu, există în cer: cărţi care consemnează toate faptele noastre bune sau rele (Apocalipsa 20:11-12). Ea este o înregistrare corectă, dreaptă, imparţială (Deuteronom 32:4; Fapte 10:34-35; 2Tesaloniceni 1:5).

Dumnezeu este un Dumnezeu măreţ, Atotştiutor (Iov 12:13), Atotputernic, nelimitat în puterea Sa (Isaia 40:28; Apocalipsa 4:8), prezent peste tot (omniprezent), nimic nu scapă vederii sale (Psalm 11:4; Psalm 139:7-10; Ieremia 23:23-24).

Dumnezeu este Judecătorul, El are atributul şi calitatea de judecător al universului, deoarece El este Cel care a creat universul (proprietarul), şi Cel care a dat legi în Univers (Psalm 94:2; Isaia 33:22; Evrei 12:23; Iacob 4:11; 1Petru 1:17), şi prin urmare El este garantul justiţiei şi al dreptăţii, căci în Psalm 89:14 (Noua Traducere Românească – NTR) se spune: „Dreptatea şi judecata sunt temelia tronului Tău”. Dumnezeu a dat dreptul de a judeca Fiului Său: Isus, o dată cu venirea acestuia pe pământ (Ioan 5:22-23).

Astfel, Dumnezeu judecă lumea prin Cristos (Romani 2:16).

Dumnezeu nu emite judecăţile Sale, pe criterii etnice, rasiale, naţionale, sociale, deoarece El este nepărtinitor (Romani 2:11). Judecăţile sale se vor face pe baza dreptăţii Lui, iar oamenii vor fi judecaţi pe baza faptelor lor consemnate în mod exact în cărţile din cer (Daniel 7:10; Apocalipsa 20:12). Nici chiar lucrurile ascunse nu au scăpat de vederea lui Dumnezeu, căci conform cu Ecleziast 12:14 (NTR), este scris: „Fiindcă Dumnezeu va aduce la judecată fiecare lucrare tot ce este ascuns, fie bine, fie rău”.

Unii oameni cred că dacă îşi fac faptele în ascuns vor scăpa nepedespsiţi, ei cred că dacă oamenii, poliţia, justiţia umană, rudele sau familia lor nu vede, nu cunoaşte, aceasta nu însemnă că Dumnezeu nu cunoaşte. Încă din vechime oamenii credeau că pot scăpa nepedepsiţi, dar profetul Isaia, îi avertizează: „Vai de cei ce sapă adânc pentru a-şi ascunde planurile înaintea Domnului, ale căror fapte sunt în întuneric şi care zic: „Nu ne vede nimeni! Nu ştie nimeni!” (Isaia 29:15 NTR, vezi şi Ezechiel 8:12). Însă înaintea lui Dumnezeu, totul este gol şi descoperit (Evrei 4:13)!

Iubite cititor viaţa ta este înregistrată, fiecare gând, vorbă, sau faptă, nimic nu scapă vederi lui Dumnezeu! Biblia spune în Romani 2:16 (NTR): „De asemenea, şi conştiinţa lor arată că acest lucru este adevărat, întrucât gândurile lor fie se acuză, fie se scuză între ele. Acest lucru se va vedea în ziua în care, potrivit Evangheliei mele, Dumnezeu, prin Isus Cristos, va judeca lucrurile ascunse ale oamenilor. Iată, că la judecată vor fi dezvăluite secretele oamenilor, gândurile lor, astfel nici gândurile nu scapă de judecata dreaptă a lui Dumnezeu (vezi şi: Matei 5:28; Romani 8:5-7)!

Dar la judecată, nu vor fi dezvăluite doar gândurile oamenilor; ci, chiar vorbele lor, Domnul Isus a spus în Matei 12:36 NTR: „Vă spun că în ziua judecăţii oamenii vor da socoteală pentru orice cuvânt nefolositor pe care l-au rostit”. Oamenii nu doar vor fi judecaţi doar pentru cuvintele urâte, murdare, imorale, de bârfă, clevetire, vorbire de rău a semenului (Marcu 7:21-23; Efeseni 4:29-31; Efeseni 5:3-5; Iacob 4:11-12); ci, chiar pentru orice cuvânt nefolositor, nechibzuit, rostit care nu a adus zidire, mângâire, încurajare, mustrare (Efeseni 4:29-30; Efeseni 5:3-5; Coloseni 3:8; Coloseni 4:6; Proverbe 6:23), care a fost o vorbire inutilă!

De asemenea faptele oamenilor sunt înregistrate, atât faptele bune, cât şi cele rele (Ieremia 32:19; Daniel 7:10; Apocalipsa 20:11-15; Apocalipsa 21:8). Oamenii vor da socoteală de toate faptele lor, Biblia declară în 2Corinteni 5:10 (NTR): „fiindcă toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea tronului de judecată al lui Cristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata pentru ceea ce a făcut în timp ce era în trup, fie bine, fie rău”. Astfel, la judecată vom da socoteală de faptele rele prin comiterea de fărădelegi, prin călcarea legi lui Dumnezeu, precum şi de faptele rele prin omitere, adică când nu am făcut faptele bune pe care puteam să le facem şi am oprit binele pe care puteam să-l facem. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune în Iacob 4:17 (NTR): „Aşadar, cine ştie să facă ce este bine, dar nu-l face, este vinovat de păcat”.

De asemnea, Dumnezeu la judecată va evalua atât calitatea precum şi motivaţia faptelor bune, nu doar câte ocazii am avut de a face fapte bune, şi câte am fructificat, sau câte am pierdut. Biblia ne îndeamnă ca tot ce facem să facem în dragoste (1Corinteni 16:14), tot ce nu am făcut din dragoste, tot ce nu am făcut în Numele lui Isus, spre gloria lui Dumnezeu (Coloseni 3:17), chiar dacă am vorbit în limbi, am prorocit, am împărţit toată averea săracilor, dacă nu am făcut din dragoste nu-mi foloseşte la nimic, spune apostolul Pavel prin inspiraţie (1Corinteni 13:1-3).

Bineînţeles că nu putem înţelege pe deplin judecata divină, căci judecăţile Lui sunt de nepătruns (Romani 11:33). Însă Biblia ne descoperă câteva criterii de judecată:

Un prim criteriul de judecată este adevărul, este Evanghelia, care este Cuvântul lui Dumnezeu. În Ioan 12:48 (NTR), Domnul Isus spune: „Pe cel ce Mă respinge şi nu primeşte cuvintele Mele are cine să-l judece: Cuvântul pe care l-am spus Eu, acela îl va judeca în ziua de pe urmă”. În mod asemănător, apostolul Pavel declară în Romani 2:2,Romani 2:16 (NTR): „Ştim că judecata lui Dumnezeu faţă de cei ce înfăptuiesc astfel de lucruri este bazată pe adevăr...Acest lucru se va vedea în ziua în care, potrivit Evangheliei mele, Dumnezeu, prin Isus Cristos, va judeca lucrurile ascunse ale oamenilor”. Iată oamenii vor fi judecaţi după Cuvântul lui Dumnezeu, dacă ei au ascultat sau nu de El!

Un alt criteriu de judecată este criteriu judecării drepte sau a măsurării drepte, astfel Domnul Isus a declarat în Matei 7:2 (NTR): „Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura”. Dacă vom fi aspri faţă de alţii şi judecata lui Dumnezeu va fi aspră faţă de noi, dacă vom fi prea toleranţi, vom fi judecaţi că am fost lipsiţi de iubire faţă de semeni noştri, căci iubirea nu se bucură de nelegiuire; ci, se bucură de adevăr (1Corinteni 13:6).

Un alt criteriu este criteriu milei, descris în Iacob 2:13: „Căci judecata va fi fără milă faţă de cel ce n-a arătat milă. Mila triumfă asupra judecăţii. Astfel dacă în viaţa noastră am arătat milă faţă de semenii noştrii şi Dumnezeu va arăta faţă de noi milă. Dar dacă am fost nemiloşi, egoişti, zgârciţi, lipsiţi de compasiune, dragoste, bunătate, îndurare, şi judecata va fi fără milă pentru că nu am arătat milă. În mod asemănător dacă am iertat din inimă pe toţi cei ce ne-au greşit şi Dumnezeu este dispus să ne ierte, dar dacă nu am iertat şi uitat, pe cei ce ne-au greşit (Proverbe 19:11), şi am păstrat, ură, resentimente, ranchiună, dorinţă de răzbunare, nici Dumnezeu nu ne va ierta greşelile noastre (Matei 6:12-15).

Dar cel mai important criteriu, este credinţa în Domnul Isus Cristos, Biblia spune clar în Ioan 3:18 (NTR): „Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentrucă n’a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu”. Această credinţă în Domnul Isus, nu este doar o credinţă că El există, sau că El este Fiul lui Dumnezeu; ci, este o încredere în El în ce priveşte mântuirea, iertarea păcatelor, o credinţă în jertfa Sa de pe cruce, când El a luat toate păcatele noastre asupra Lui şi a purtat nelegiuirile noastre (Isaia 53:4-5; 2Corinteni 5:14-21), când a fost pedepsit de Tatăl ceresc în locul nostru, când a băut până la capăt paharul mâniei lui Dumnezeu pe care omenirea trebuia să-L bea (Matei 26:39; 1Petru 2:24).

Atunci când un om este întrebat de ce are păcatele iertate, dacă răspunde: pentru că am făcut fapte bune, nu am dat în cap la nimeni, am mers şi la biserică etc. Acel om nu crede în Domnul Isus şi va fi judecat, acel om nu se bazează pe Cristos şi jertfa Lui la judecată; ci, pe faptele lui, pe realizările lui religioase! Însă cel ce crede în Cristos cu adevărat, va spune că este iertat de Dumnezeu datorită jertfei lui Cristos, datorită faptului că Cristos a împlinit deplin legea lui Dumnezeu (Matei 5:17) şi prin credinţa în El, şi credinciosul este declarat drept (Romani 3:21-26; Romani 5:12-19). Apoi faptul că este îndreptăţit cineva prin credinţă este arătat prin fapte (Iacob 2:14-26).

De asemenea, un alt criteriu la judecată este dacă omul a respins sau nu Evanghelia (vestea bună), dacă a ascultat de ea, dacă s-a căit de păcatele lui (Fapte 2:38; Fapte 3:19), şi-a pus încrederea în Domnul Isus în ce priveşte salvarea şi iertarea nu într-o grupare religioasă (Ioan 3:16,Ioan 3:36), a mărturisit public credinţa în El (Romani 10:9-10), şi s-a botezat în Numele Lui, ascultând personal de porunca lui Dumnezeu (Fapte 8:12-13; Fapte 19:5). Toţi cei care nu ascultă de Evanghelie, vor suferi o pierzare eternă (2Tesaloniceni 1:8-9).

Iubite cititor, analizând criterile de judecată, analizând Cuvântul lui Dumnezeu, crezi tu că vei fi declarat drept sau nedrept la judecata divină?

Biblia spune că toţi suntem păcătoşi: „Căci toţi au păcătuit, şi sînt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23 NTR). Oare datorită faptului că în parte suntm drepţi şi în parte suntem nedrepţi, aşa vom fi şi declaraţi la judecata divină? Nu, căci Biblia afirmă clar: „căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într’o singură poruncă, se face vinovat de toate” (Iacob 2:10 NTR). Iată este suficient că ai călcat o singură poruncă, ca să te faci vinovat de călcarea întregi legi divine şi astfel să fi găsit vinovat înaintea lui Dumnezeu!

Atunci poate te întrebi: cine va putea fi declarat drept la judecată?

Aşa cum am explicat mai sus, doar cei ce şi-au pus încrederea în Cristos şi jertfa Lui, vor fi declaraţi drepţi pe baza faptelor lui Cristos şi a jertfei Lui, căci Biblia spune: „şi anume dreptatea oferită de Dumnezeu prin credinţa în Isus Cristos, pentru toţi cei ce cred...Ei sunt îndreptăţiţi fără plată, prin harul Lui, prin răscumpărarea care este în Cristos Isus” (Romani 3:22,Romani 3:24 NTR). Astfel din punct de vedere uman este imposibil să fim declaraţi drepţi, însă prin Isus Cristos putem fi declaraţi drepţi şi iertaţi de păcate, doar El este Cel care a plătit răscumpărarea noastră din păcat şi moarte (Marcu 10:45; 1Timotei 2:5-6).

Încă din vechime s-a înţeles că doar datorită bunătăţii nemeritate a lui Dumnezeu, vom putea sta la judecată în picioare, după cum spune Psalmistul: „Dacă ai păstra, Doamne, aducerea aminte a nelegiuirilor, cine ar putea sta în picioare, Doamne? Dar la Tine este iertare, ca să fii temut” (Psalm 130:3-4, NTR). Iar bunătatea lui Dumnezeu ne îndeamnă la căinţă, la o viaţă trăită în Cristos, nu la o viaţă de neascultare, căci în Romani 2:4-11 (NTR), se spune: „Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mînie pentru  ziua mîniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, care va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Şi anume, va da viaţa vecinică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; şi va da mînie şi urgie celor ce, din duh de gîlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire. Necaz şi strîmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întîi peste Iudeu, apoi peste Grec. Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întîi peste Iudeu, apoi peste Grec. Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului”.

Putem ştii dacă că am primit iertarea lui Dumnezeu, că suntem declaraţi drepţi prin Cristos, prin faptul că umblăm în faptele bune pregătite de Dumnezeu mai dinainte pentru cei ce au crezut în Isus (Efeseni 2:8-10), că suntem cei dintâi în fapte bune (Tit 3:8), făcute din dragoste faţă de Dumnezeu şi din recunoştinţă pentru sacrificiul Domnului Isus (1Ioan 5:3; 2Corinteni 5:14-15) şi că harul (bunătatea nemeritată) lui Dumnezeu ne-a învăţat să o rupem cu poftele lumeşti şi să trăim în epoca actuală, cu cumpătare, dreptate şi evlavie (Tit 2:11-12).