Mai devreme sau mai târziu aproape fiecare om se întreabă: care este scopul vieţii? Să lucreze din greu pentru a-şi îmbunătăţi condiţiile de viaţă, să se îngrijească de necesităţile familiei, să moară după, probabil, 70 sau 80 de ani şi, apoi, să dispară definitiv?

 

Mulţi oameni, atât din ţările estice, cât şi din ţările vestice, consideră că scopul principal al vieţii este de a acumula bogăţii materiale. Ei cred că aceasta poate să ducă la o viaţă fericită şi plină de sens. Dar care este părerea celor care au deja bogăţii materiale? Scriitorul canadian Harry Bruce spunea: „Un număr uimitor de mare de oameni bogaţi susţin că nu sunt fericiţi”. Jimmy Carter, fost preşedinte al SUA, a spus: „Am descoperit că posedarea de lucruri şi folosirea lor nu ne satisface dorinţa arzătoare de a găsi sensul [vieţii] . . . Acumularea de bunuri materiale nu poate umple golul unei vieţi lipsite de siguranţă sau de scop“. Iar un alt lider politic a zis: „Sunt deja câţiva ani de când caut neobosit adevăruri despre mine şi despre viaţa mea; mulţi oameni pe care îi cunosc fac acelaşi lucru. Niciodată nu au existat atât de mulţi oameni care să se întrebe: «Cine suntem? Care este scopul nostru în viaţă?»”

 

Învăţatul confucianist Tu Wei-Ming spunea: „Sensul primordial al vieţii se găseşte în existenţa noastră umană obişnuită”. Conform acestei opinii, oamenii ar trebui să continue să se nască, să se zbată pentru existenţă şi să moară. O asemenea perspectivă nu oferă prea mari speranţe. Dar este ea cel puţin adevărată?

 

Publicistul Vermont Royster a afirmat: „În ce priveşte înţelegerea fiinţei umane, . . . a locului său în acest univers, nu suntem cu mult mai avansaţi decât la început. Continuăm încă să ne întrebăm cine suntem, de ce existăm şi încotro ne îndreptăm”.

 

Evoluţionistul Stephen Jay Gould remarca: „Poate că tânjim după un răspuns mai «elevat», dar acesta nu există”. Pentru aceşti evoluţionişti, viaţa este o luptă în care supravieţuiesc cei mai bine adaptaţi, moartea punând capăt la toate. Nici această concepţie nu oferă vreo speranţă. Şi, din nou se iveşte întrebarea: Este ea adevărată?

 

Cine ne poate spune care este cu adevărat scopul vieţii? De exemplu, dacă l-aţi vizita pe proiectantul unei maşini şi l-aţi vedea lucrând la o piesă complicată a maşinii pe care dumneavoastră nu o cunoaşteţi, cum aţi putea afla care este destinaţia acesteia? Cea mai bună cale ar fi să-l întrebaţi pe proiectant.

 

Dacă vom merge într-un deşert şi am da peste o casă bine construită, care are toate cele necesare pentru o viaţă abundentă, am trage oare concluzia că aceea casă a apărut la întâmplare? Că a venit în existenţă prin evoluţie sau prin hazard? Sau dacă am intra într-o bibliotecă am trage concluzia că cărţile din ea au fost aranjate de o explozie!?! Unii oameni cred în evoluţie, în teoria „bing bangului”. Dar nici una dintre aceste teorii nu satisfac omul, ele nu concordă cu realitatea.

 

Biblia o carte veche a afirmat: „Pentru că orice casă este zidită de cineva; dar Cel care a zidit toate este Dumnezeu” – Evrei 3:4 GBV 2001. Ea mai spune: El a făcut orice lucru frumos la timpul său; a pus şi eternitatea în inima lor, încât omul nu poate cuprinde de la început până la sfârşit lucrarea pe care o face Dumnezeu” – Ecleziast 3:11. Nici un om sănătos la minte nu doreşte să moară, aspiraţile omului spre a trăi etern sunt de când este omul pe pământ. Dumnezeu nu a pus eternitatea în inima omului fără posibilitatea de a fi un lucru real! Iată de unde aflăm adevărul despre noi, despre motivul pentru care existăm, despre scopul vieţii, de la Creator! Iar Creatorul ne-a revelat scopul Său în cartea Sa: Biblia.

 

Din Sfintele Scripturi aflăm, cum Dumnezeu i-a creat pe oameni perfecţi, pentru că toate lucrările Lui sunt perfecte (Deuteronom 32:4). Scopul lui Dumnezeu nu a fost ca oamenii să sufere sau să moară, atunci când s-a sfârşit creaţia, ea a fost descrisă astfel: Şi Dumnezeu a văzut tot ce făcuse; şi, iată, era foarte bine” – Geneza 1:31 GBV. Dumnezeu i-a pus în Grădina Edenului, care era un parc, un paradis, o grădină a farmecului a desfătării (vezi: Geneza 2:8,Geneza 2:15 n.s. GBV 2001) şi le-a dat stăpânirea peste pământ şi peste toate vieţuitoarele (Geneza 1:28), dar le-a dat porunca de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului (Geneza 2:16-17), aceasta era singura interdicţie din grădină! Scopul vieţii lor revelat de Dumnezeu a fost: „Şi Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Fiţi roditori şi înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării şi peste păsările cerurilor şi peste orice vietate care se mişcă pe pământ” – Geneza 1:28Primii noştri părinţi, Adam şi Eva, puteau trăi veşnic fericiţi în comuniune cu Dumnezeu izvorul vieţii şi într-un mediu minunat, într-un paradis! Acest scop a lui Dumnezeu avea trei aspecte:

 

1) înmulţirea oamenilor şi umplerea pământului;
2) supunerea pământului, adică transformarea acestuia într-un paradis ca Edenul (vezi şi Geneza 2:15);
3) stăpânirea peste toate tipurile de vieţuitoare.

 

Dar ce s-a întâmplat?

 

Satan care a fost un heruvim numit: „Lucifer” înainte de răzvrătirea sa, a căzut din cauza mândriei lui şi a dorinţei lui de a fi egal cu Dumnezeu (vezi: Isaia 14:12-14; Ezechiel cap. 28).

 

Ispitiţi de satan care a posedat un şarpe şi prin care le-a vorbit, şi în primii oameni s-a aprins dorinţa de a fi ca Dumnezeu, de nu mai le stabili Dumnezeu ce este bine şi rău, ci ca ei să fie proprii lor stăpânii (Geneza 3:1-7). Însă diavolul i-a minţit, el ştia că fiecare este rob celui de care ascultă (Romani 6:16), el în realitate dorea să pună mâna pe primii oamenii şi pe copiii lor, dar şi pe stăpânirea primită de ei de la Dumnezeu: pământul şi animalele. Aceasta a fost dorinţa reală a lui satan!

 

Adam şi Eva au introdus pe pământ: păcatul, suferinţa moartea, datorită neascultării lor faţă de Dumnezeu şi ascultării lor de satan (Geneza cap. 3; Romani 5:12). Dar aceasta nu înseamnă că scopul lui Dumnezeu nu se va împlini! Ba mai mult, Dumnezeu a avut un scop tainic, ne-revelat atunci în grădina Edenului. Acest secret a fost dezvăluit în primul secol prin scrierile creştine.

 

Scopul tainic a lui Dumnezeu:

 

Dumnezeu este Atot-cunoscător, Atot-înţelept, El a ştiut mai dinainte, că Diavolul se va răzvrăti şi va ispiti pe Adam şi Eva şi aceştia vor cădea, El ştia mai dinainte aceste lucruri. Prin urmare, ştiind mai dinainte ceea ce se va întâmpla, El a întocmit un plan în Sine însuşi (Efeseni 1:9), un plan de salvare al omenirii prin jertfa lui Cristos (Efeseni 3:11; Marcu 10:45; 1Timotei 2:5-6), dar care era şi un plan de înălţare pentru Fiul Său şi pentru mireasa Lui!

 

Dumnezeu dorea ca Fiul Său să fie Înălţat într-o poziţie superioară faţă de cea de la început, când era Cuvânt lui Dumnezeu (Ioan 1:1), o persoană ce împlinea poruncile Tatălui. Dumnezeu a dorit să-L facă pe Isus: Domn (Fapte 5:31), Domn al domnilor şi Rege al regilor (Apocalipsa 19:16), ca oamenii şi îngerii să i se închine şi să-l respecte în calitate de Domn şi Stăpân (Evrei 1:6; Apocalipsa 5:12-14; Ioan 5:23)! Dar şi în slujbele de Mijlocitor (1Timotei 2:5), Mare preot (Evrei 4:14-16), Salvator sau Mântuitor (Fapte 13:23; Filipeni 3:20), şi ca oamenii să se închine prin El l-a Dumnezeu (Evrei 7:25)!

 

Dumnezeu în preştiinţa Lui i-a ales mai dinainte pe cei ce vor face parte din adunarea Lui, adică El cunoscând viitorul mai înainte ca el să se întâmple (Isaia 46:10), a cunoscut mai dinainte pe cei ce vor reacţiona cu credinţă la vestea bună şi care vor rămâne până la capăt în Cristos, şi i-a ales mai dinainte de întemeierea lumii, ca să fie spre lauda gloriei Lui (Romani 8:28; Efeseni 1:4-6; 1Petru 1:2). Dumnezeu i-a şi scris în cartea vieţii, ştiind mai dinainte care vor fi salvaţi şi care nu, pe baza preştiinţei Lui (Apocalipsa 13:8; Apocalipsa 17:8).

 

Astfel, Dumnezeu a permis ca Diavolul să se răzvrătească, ca oamenii să cadă în păcat, ştiind mai dinainte lucrul acesta, Dumnezeu s-a folosit de aceste lucruri rele, şi şi-a întocmit un plan, care nu doar să salveze omenirea din păcat şi moarte, dar şi să ducă la înălţarea lui Isus şi a adunării Lui potrivit scopului Său!

 

Scopul Său privea trei lucruri: 1) înmulţire, 2) supunere, 3) stăpânire. Acest scop a lui Dumnezeu avea să se împlinească în două moduri:

 

1) Scopul lui Dumnezeu: ceresc – spiritual: De la Cristos încoace, toţi cei care devin ucenicii Lui prin căinţă, credinţă, botez prin ascultarea de El (Fapte 2:28; Fapte 3:21; Fapte 8:12; Ioan 3:36), au parte de o înmulţire spirituală. Domnul a prezis că sămânţa bună va da rod, treizeci sau şaizeci sau o sută (Matei 13:3-23). Adunarea lui Dumnezeu naşte oameni în împărăţia lui Dumnezeu din apă şi Spirit Sfânt (Ioan 3:5; 1Corinteni 4:15), şi astfel adunarea se înmulţeşte prin mângâierea Spiritului Sfânt (Fapte 9:31).

 

Ea supune oamenii la credinţa sfinţilor, la Evanghelia lui Cristos (Romani 1:5). Dar ea stăpâneşte peste spiritele rele care sunt pe acest pământ prin autoritatea primită de la Domnul Isus (Luca 10:19).

 

În viitor creştinii vor fi regi împreună cu Cristos şi vor domni cu El, 1000 de ani peste pământ şi oamenii de pe el (Daniel 7:18,Daniel 7:27; 2Timotei 2:12; Apocalipsa 20:6), ei  vor fi şi preoţi, cu rol de mijlocire, vindecare (Apocalipsa 1:6; Apocalipsa 5:9-10; Apocalipsa 22:2), şi judecători, adică vor judeca naţiunile la sfârşit şi vor executa judecata dreaptă asupra lor (1Corinteni 6:2; Apocalipsa 2:26-27), dar vor participa şi la judecarea îngerilor răi (1Corinteni 6:3).

 

Biblia descrie cerul ca un paradis, adică un loc al farmecului, al desfătării. De fapt, paradisul pământesc este o umbră a celui ceresc, cu toate că cuvântul rai sau paradis se referă la grădină, el se aplică atât la pământ (Geneza 2:8-15), cât şi la cer, în funcţie de context (2Corinteni 12:1-4; Apocalipsa 2:7).

 

 
2) Scopul lui Dumnezeu: pământesc-material:

 

Acest scop se va împlini în mileniu (Isaia 65:7-25; Apocalipsa 20:1-7), iar apoi în cerul şi pe pământul cel nou care va fi veşnic (Isaia 65:17; Isaia 66:22; Apocalipsa 21:1-4).

 

Astfel, în viitor, la revenirea Domnului Isus, pământul va fi eliberat de oamenii răi care Îl poluează şi distrug şi le fac rău semenilor lor (Psalm 37:9-11; Apocalipsa 11:18). Diavolul şi îngerii lui vor fi închişi în adânc pentru o mie de ani (Apocalipsa 20:1-3; Isaia 24:21-22). Astfel pământul va fi eliberat de orice formă a răului (Isaia 11:9).

 

Scopul lui Dumnezeu se va împlini pe pământ prin faptul că oamenii drepţi se vor înmulţi pe pământ (Isaia 65:20-22), pământul va fi supus unei lucrări de regenerare, începând cu venirea lui Isus, oamenii îl vor lucra transformându-l treptat într-un paradis (Matei 19:28; Apocalipsa 21:5; Isaia 32:15-17; Isaia 35:1-2,Isaia 35:7). Astfel în mileniu, nu vor mai fi: războaie (Psalm 46:8-9; Isaia 2:4), foamete, va fi hrană din abundenţă (Psalm 72:16; Isaia 65:22), bolile, bătrâneţea şi moartea datorită păcatului adamic vor fi înlăturate (Isaia 33:24; Isaia 35:5-6; Isaia 25:8; Iov 33:25). Va fi o adevărată pace şi securitate şi locuinţe pentru toţi (Isaia 32:17-18; Isaia 65:21-22; Mica 4:3-4).

 

Iar toate vieţuitoarele vor fi supuse omului, nu vor exista pericole din partea animalelor, cele sălbatice nu vor mai fi feroce, vor fi relaţii armonioase între om şi animale (Isaia 11:6-9; Isaia 65:25; Osea 2:18).

 

Iubite cititor, scopul lui Dumnezeu cu privire la om este minunat! Însă doar cei drepţi cei care ascultă de El vor intra în împărăţia Lui şi vor împlini scopul Lui etern!