În istoria umană a existat suferinţe cauzate de război, exploatare, nedreptate, sărăcie, dezastre, boală şi moarte. De ce li s-au întâmplat atâtor victime nevinovate atât de multe lucruri rele? Dacă Dumnezeu este Atotputernic, de ce a permis vreme de mii de ani: suferinţa?

 

Unii din cauza suferinţei şi-au pierdut credinţa în Dumnezeu! Dar chiar dacă fiecare om experimentează mai multă sau mai puţină suferinţa, aceasta nu este o dovadă că Dumnezeu nu există! Un exemplu prin care am putea înţelege mai bine acest lucru este următorul: „imaginaţi-vă că vă plimbaţi printr-o pădure şi că daţi peste o casă. În timp ce inspectaţi casa, observaţi dezordinea din ea. Geamurile sunt sparte, acoperişul este avariat, veranda din lemn este plină de spărturi, uşa atârnă într-o singură balama, iar instalaţia de apă şi canalizare nu funcţionează.

 

În faţa tuturor acestor defecţiuni, nu veţi trage concluzia că aceea casă nu a fost creată de un proiectant inteligent? Mai ales când îi examinaţi mai îndeaproape structura, observaţi că, iniţial, ea fusese construită bine, şi că ea constituie o dovadă de multă grijă şi atenţie, chiar dacă în prezent ea este dărăpănată. Această situaţie ar putea veni în urma faptului că proprietarul a dat fiiilor săi, iar aceştia din cauza neascultării şi neatenţiei, lăsându-se seduşi de un vrăşmaş viclean, a pierdut-o în favoarea lui, iar acesta a folosit-o într-un mod egoist, lipsit de respect!”

 

În mod asemănător, din Sfintele Scripturi aflăm cum Dumnezeu i-a creat pe oameni perfecţi, pentru că toate lucrările Lui sunt perfecte (Deuteronom 32:4). Scopul lui Dumnezeu nu a fost ca oamenii să sufere sau să moară, atunci când s-a sfârşit creaţia, ea a fost descrisă astfel: Şi Dumnezeu a văzut tot ce făcuse; şi, iată, era foarte bine – Geneza 1:31 GBV. Dumnezeu i-a pus în Grădina Edenului, care era un parc, un paradis, o grădină a farmecului a desfătării (vezi: Geneza 2:8,Geneza 2:15 n.s. GBV) şi le-a dat stăpânirea peste pământ şi peste toate vieţuitoarele (Geneza 1:28), dar le-a dat porunca de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului (Geneza 2:16-17), aceasta era singura interdicţie din grădină!

 

Primii noştri părinţi, Adam şi Eva, au murit numai datorită neascultării lor faţă de Dumnezeu şi ascultării lor de satan (Geneza, cap. 2 şi 3). Satan a fost o creatură spirituală, un heruvim numită înainte de cădere: „Lucifer”, el a căzut din cauza mândriei lui şi a dorinţei lui de a fi egal cu Dumnezeu (vezi: Isaia 14:12-14; Ezechiel cap. 28).

 

Ispitiţi de satan care a posedat un şarpe şi prin care le-a vorbit, şi în primii oameni s-a aprins dorinţa de a fi ca Dumnezeu, de nu mai le stabili Dumnezeu ce este bine şi rău, ci ca ei să fie proprii lor stăpânii (Geneza 3:1-7).

 

Însă diavolul i-a minţit, el ştia că fiecare este rob celui de care ascultă (Romani 6:16), el în realitate dorea să pună mâna pe primii oamenii şi pe copiii lor, dar şi pe stăpânirea primită de ei de la Dumnezeu: pământul şi animalele. Aceasta a fost dorinţa reală a lui satan!

 

Odată cu neascultarea, primii oameni s-au retras de sub grija şi protecţia lui Dumnezeu. De fapt, ei s-au separat de Dumnezeu, „izvorul vieţii”. — Psalm 36:9. Asemenea unei maşini care, atunci când este deconectată de la sursa de alimentare, încetineşte ritmul şi se opreşte, corpurile şi minţile lor au degenerat. Drept urmare, Adam şi Eva s-au degradat, au îmbătrânit şi, în cele din urmă, au murit. Ce s-a întâmplat apoi? Au murit nu numai primii noştri părinţi, ci toţi descendenţii lor — întreaga specie umană a fost supusă şi ea morţii. De ce? Deoarece, potrivit legilor geneticii, copiii moştenesc caracteristicile părinţilor lor. Şi ceea ce au moştenit toţi copiii primilor noştri părinţi a fost: păcatul şi moartea. În Romani 5:12 ne spune: De aceea, după cum printr-un singur om păcatul a intrat în lume, şi prin păcat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, pentru că toţi au păcătuit.

 

Dar se ridică întrebarea:

 

DE CE A PERMIS DUMNEZEU CĂDEREA LUI LUCIFER ŞI APOI CĂDEREA ÎN NEASCULTARE A PRIMILOR OAMENI?

 

Motivele pentru care Dumnezeu a permis suferinţa, sunt următoarele:

 

1) Înălţarea Domnului Isus la o poziţie superioară celei avute la început (Ioan 1:1; Filipeni 25-11).
2) Înălţarea creştinilor (comp. Efeseni 1:20-21, cu Efeseni 2:6).
3) Testarea tuturor creaturilor (Provebe 17:3; 1Petru 1:7).
4) Un scop secundar a fost desăvârşirea prin suferinţă a lui Isus (Evrei 2:10; Evrei 5:8-9) şi a slujitorilor lui Dumnezeu (Iacob 1:2-4).

 

Să analizăm aceste motive mai pe larg în continuare:

 

1) Dumnezeu încă din început, a făcut un plan în Sine Însuşi (Efeseni 1:9), ca Fiul Său să fie Înălţat la o poziţie superioară celei avute de El la început (Filipeni 2:5-11), când era Cuvânt lui Dumnezeu (Ioan 1:1), o persoană ce împlinea poruncile Tatălui.

 

Dumnezeu dorea ca Fiul Său să fie Înălţat în poziţia de Domn (Fapte 5:31), Domn al domnilor şi Rege al regilor (Apocalipsa 19:16), ca oamenii şi îngerii să i se închine şi să-l respecte în calitate de Domn şi Stăpân (Evrei 1:6; Apocalipsa 5:12-14; Ioan 5:23)! Dar şi în slujbele de Mijlocitor (1Timotei 2:5), Mare preot (Evrei 414-16), Salvator sau Mântuitor (Fapte 13:23; Filipeni 3:20), şi ca oamenii să se închine prin El l-a Dumnezeu (Evrei 7:25)!

 

Ştim că înainte de venirea Lui pe pământ, oamenii se închinau la Dumnezeu direct nu prin Mijlocitorul Isus. Iar Domnul Isus nu era pomenit în închinare, oamenii nu aveau părtăşie cu El, însă după ce a fost înălţat, după 40 de zile de la învierea Lui, El a început să fie onorat, glorificat şi prin El oamenii să se roage la Dumnezeu (vezi: Fapte 7:59; Coloseni 3:17; 2Petru 3:18; 1Ioan 1:3; Apocalipsa  5:12-13) şi creştinii să aibă părtăşie cu El prin rugăciune (1Corinteni 1:9; 1Ioan 1:3; Fapte 7:59).

 

Venirea păcatului în lume a făcut ca Tatăl să-l trimită pe Isus ca jertfă de răscumpărare (Matei 20:28; 1Timotei 2:5). Cât timp El a fost pe pământ, El s-a smerit, a suferit, a fost ispitit în toate, dar fără a cădea, rămânând fără păcat (Evrei 2:7-18; Evrei 4:14-16). Pe baza suferinţei Fiului şi a integrităţii Sale, Dumnezeu i-a dat Numele mai presus de orice nume al vreunei creaturi şi L-a înălţat mai presus de ce a fost înainte de a veni pe pământ! – Filipeni 2:6-11.

 

2) Pe lângă înălţarea lui Cristos, Dumnezeu a dorit să ridice din oameni un grup, care să fie mireasa Fiului Său, care să fie înălţaţi ca regi, preoţi şi judecători care să domnească cu Cristos (Romani 5:17), atât în actualul sistem de lucruri (Apocalipsa 1:5-6), cât şi în împărăţia lui Dumnezeu (Apocalipsa 5:9-10; Apocalipsa 20:4,Apocalipsa 20:6), fiind plasaţi prin harul lui Dumnezeu, deasupra celorlaţi oameni şi chiar a unor îngeri (Luca 20:35-36; Luca 10:16-18; Ioan 14:12; 1Corinteni 6:1-3)!

 

Acest scop cu privire la Fiul şi mireasa Lui, a fost revelat doar în primul secol prin Cristos, prin mesajul Evangheliei, acest scop a fost un mister sau un secret, ţinut de epoci în Dumnezeu, pe care doar Dumnezeu Tatăl l-a cunoscut, conform cu Romani 16:25-27; Efeseni 3:5,Efeseni 3:6. Acest secret a fost dezvăluit în primul secol prin scrierile creştine.

 

Dumnezeu este Atot-cunoscător, Atot-înţelept, El a ştiut mai dinainte, că Diavolul se va răzvrăti şi va ispiti pe Adam şi Eva şi aceştia vor cădea, El ştia mai dinainte aceste lucruri. Prin urmare, ştiind mai dinainte ceea ce se va întâmpla, El a întocmit un plan în Sine însuşi (Efeseni 1:9), un plan de salvare al omenirii prin Cristos (Efeseni 3:11), dar care era şi un plan de înălţare pentru Fiul Său şi pentru mireasa Lui! Dumnezeu în preştiinţa Lui i-a ales mai dinainte pe cei ce vor face parte din mireasa Lui, adică El cunoscând viitorul mai înainte ca el să se întâmple (Isaia 46:10), a cunoscut mai dinainte pe cei ce vor reacţiona cu credinţă la vestea bună şi care vor rămâne până la capăt în Cristos, şi i-a ales mai dinainte de întemeierea lumii, ca să fie spre lauda gloriei Lui (Romani 8:28; Efeseni 1:4-6; 1Petru 1:2). Dumnezeu i-a şi scris în cartea vieţii, ştiind mai dinainte care vor fi salvaţi şi care nu, pe baza preştiinţei Lui (Apocalipsa 13:8; Apocalipsa 17:8).

 

Aşa cum un om îşi i-a umbrela înainte ca să plouă, căci el ştie mai dinainte că va ploua, pe baza prognozei de la radio. Cuvântul „prognoză” vine din grecescul: „prognosis”, care apare în 1Petru 1:2, şi însemnă a cunoaşte mai dinainte. Prognoza meteo este probabilă, prognoza lui Dumnezeu este absolut sigură!

 

Astfel, Dumnezeu a permis ca Diavolul să se răzvrătească, ca oamenii să cadă în păcat, ştiind mai dinainte lucrul acesta, Dumnezeu s-a folosit de aceste lucruri rele, şi şi-a întocmit un plan, care nu doar să salveze omenirea din păcat şi moarte, dar şi să ducă la înălţarea lui Isus şi a miresiei Lui potrivit scopului Său!

 

Răzvrătirea lui Satan şi a unei părţi din îngeri, şi căderea omului, nu l-a luat prin surprindere pe Dumnezeu, El ştia că aceste lucruri urmau să aibă loc, şi de aceea a întocmit un plan în care s-a folosit de răzvrătirea lui Satan şi căderea omului, pentru a duce la înălţarea Fiului şi a adunării creştine, adică a miresei lui Cristos!

 

De aceea, Pavel Îl descrie prin cuvintele: O, adânc al bogăţiilor şi al înţelepciunii şi al cunoştinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi de neînţelese căile Lui! (Romani 11:33 GBV).

 

Dumnezeu ştia că doar permiţând suferinţa, El îşi va împlini planul Său secret, ascuns în El Însuşi! Nu, Dumnezeu a cauzat suferinţa; ci, un heruvim s-a îngâmfat şi s-a răzvrătit contra lui Dumnezeu (Ezechiel 28:14-17; Isaia 14:12-14). El a atras de partea sa şi alţi îngeri (Apocalipsa 12:7), şi apoi şi pe primii oameni, această neascultare de Dumnezeu a dus la suferinţă! Dumnezeu s-a gândit să folosească suferinţa adus în lume de răzvrătirea lui Satan, ca pe un mijloc de înălţare a unora, de testare, de perfecţionare!

 

Dacă vom citi relatarea dreptului Iov, din cartea biblică: „Iov”, vom vedea cum satan la cerut ca să fie testat, dar vom vedem cum în final, încercarea şi suferinţa i-a adus o înălţare spirituală, precum şi una socială, materială!

 

În mod asemănător, în cazul Domnului Isus, suferinţa Lui, umilinţa Lui, a dus ca Tatăl să-L înalţe mai presus de orice Nume şi persoană (cu excepţia persoanei Lui). În Filipeni 2:5-11, este descrisă umilinţa, suferinţa dar şi înălţarea Domnului Isus.

 

În mod asemănător, miresa Lui nu poate intra în cer, ea nu poate fi înălţată dacă mai întâi nu este smerită, testată, dacă nu trece mai întâi prin cuptorul încercărilor, al suferinţelor (1Petru 1:7; Iacob 1:2-4; 2Timotei 2:12).

 

Dar pe lângă scopul înălţării lui Isus şi a miresei Lui, un alt scop pentru care a permis suferinţa este:

 

3) Ca oamenii să fie testaţi şi ei să decidă de parte cui vor fi, de partea lui Dumnezeu, suportând cu răbdare şi credinţă, încercarea, necazul, suferinţa, durerea (Romani 5:3-5; 1Petru 2:21; 1Petru 4:13-14), ştiind că nu suntem încercaţi peste puterile noastre (1Corinteni 10:13); sau de partea lui Satan, blestemând, pe Dumnezeu,  înjurându-L, sau întorcându-I spatele, sau făcând compromis pentru a fugi de suferinţă sau persecuţie (Galateni 5:11; Galateni 6:12-13; Filipeni 3:18-19).

 

4) Un alt scop secundar pentru care a permis Dumnezeu suferinţa, a fost acela de ai perfecţiona pe oameni (comp. cu Evrei 5:8-9), ai ciopli, desăvârşi, purifica prin suferinţă. Anumite calităţi de caracter, le putem cultiva doar prin suferinţa, cum ar fi: smerenia, umilinţa, răbdarea, perseverenţa, etc. (vezi: Romani 5:3-5; Iacob 1:2-4).

 

Indiferent prin ce suferinţe trecem Dumnezeu le promite slujitorilor Săi: „Nu v-a ajuns nici o ispită care să nu fi fost omenească; şi credincios este Dumnezeu, care nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste ce puteţi, ci, împreună cu ispita, va pregăti şi scăparea, ca voi să o puteţi răbda” – 1Corinteni 10:13.

 

Acest tract a analizat răspunsul la întrebarea din titlu într-un mod condensat, pentru o înţelegere mai bună pentru motivele pentru care Dumnezeu a permis suferinţă, îi invităm pe cititori să caute referinţele din Biblie puse în paranteze rotunde, de asemenea să citească întreaga Biblie şi să ceară lumină de la Dumnezeu prin rugăciune.

Iubite cititor, chiar dacă personal te afli într-o grea încercare sau durere, nu uita cuvintele Domnului Isus: „Ferice de voi, cei săraci, pentru că a voastră este Împărăţia lui Dumnezeu. Ferice de voi, cei flămânzi acum, pentru că veţi fi săturaţi. Ferice de voi, cei care plângeţi acum, pentru că veţi râde”. – Luca 6:20-21 GBV.