Cina Domnului:

 

În publicaţia: BOTEZUL, CINA DOMNULUI, SPĂLAREA PICIOARELOR”, o prezentare din perspectivă biblică, de Ewald Frank, la p.22,23, se spune: „Apostolul îi îndeamnă pe credincioşi să-şi cerceteze inimile înainte de participarea la Cina DOMNULUI: „Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuşi şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din vinul acesta. Căci cine mănâncă şi bea, îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte Trupul DOMNULUI”. (1 Cor. 11:28-29). Toţi aceia care fac parte din Trupul lui Hristos, recunosc că El a luat asupra Sa pedeapsa noastră, păcatul nostru – totul a fost pus asupra Lui. Cei care cred în această răscumpărare deplină şi iertare, se iartă, de asemenea, unii pe alţii, aşa cum i-a iertat Dumnezeu pe ei, în Hristos. Niciunul nu-i ţine ceva în socoteală altui mădular, niciunul nu are ceva împotriva altuia. Noi trebuie să deosebim Trupul DOMNULUI. În cazul acesta este vorba despre toate mădularele care sunt deplin răscumpărate, neprihănite, sfinţite şi fac parte din Trupul ireproşabil şi desăvârşit al lui Hristos, care este fără pată sau zbârcitură. Ei se văd unii pe alţii în şi prin Hristos, ei se văd unul pe celălalt aşa cum îi vede Dumnezeu: fără păcat şi desăvârşiţi. Ei nu se cunosc unul pe altul după trup, ci după duh”.

 

Explicaţia dată de E. Frank că: „Noi trebuie să deosebim Trupul DOMNULUI. În cazul acesta este vorba despre toate mădularele care sunt deplin răscumpărate, neprihănite, sfinţite şi fac parte din Trupul ireproşabil şi desăvârşit al lui Hristos, care este fără pată sau zbârcitură”, este greşită!

 

Primii creştinii, cu ocazia Cinei Domnului, mâncau în prima parte a Cinei, o masă compusă din pâine nedospită şi vin, într-un mod asemănător asemănător cu noaptea de paşte în care Isus cu ucenicii au mâncat pâine care au înmuiat-o în bolul cu vin. Apoi, doar la finalul cinei pascale, după plecarea lui Iuda, s-a dat sfânta împărtăşanie care era trupul şi sângele Domnului (Ioan 13:26-30).

 

Consumarea de pâine nedosbită înainte de sfânta împărtăşanie, este numită în Noul Testament în multe pasaje: „frângerea pâinii” (Fapte 242). După frângerea pâinii, avea loc sfânta împărtăşanie, care era partea a doua a acelei mese sfinte. Corintenii din cauza neorânduielii confundau pâinea de la frângerea pâinii cu pâinea binecuvântată de la sfânta împărtăşanie, şi astfel ei nu mai deosebeau care pâine (azimă) era trupul lui Cristos şi astfel luau cina într-un mod nevredinic, adică fără respect şi reverenţă în inimi faţă de jertfa Domnului Isus.

 

De aceea, Pavel le spune în 1Corinteni 11:27-29„De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului. Fiecare să se cerceteze, deci, pe sine însuşi şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta. Căci cine mănâncă şi bea, îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului, el nu se referă la a ne cerceta dacă suntem suficient de sfinţi, cum sugerează E. Frank, când spune „care sunt deplin răscumpărate, neprihănite, sfinţite”. Nu am văzut în Scriptură, mădulare răscumpărare de păcat în parte; ci, doar pe deplin (1Corinteni 1:29-31)!

 

Dar să revin la problema de fond, cercetarea personală ce trebuie să ne-o facem, nu este pentru a vedea dacă suntem mădulare „deplin răscumpărate, neprihănite, sfinţite şi fac parte din Trupul ireproşabil şi desăvârşit al lui Hristos, care este fără pată sau zbârcitură”, căci nimeni prin el însuşi nu este sfânt pe deplin, şi adunarea nu a ajuns să fie fără pată sau zbârcitură, fiind compusă din mădulare imperfecte, ea va ajunge la acest nivel la revenirea Domnului, când trupurile noastre muritoare şi imperfecte, vor deveni nemuritoare şi glorioase (Efeseni 5:27; 1Corinteni 15:52-54).

 

Faptul că nu se pretinde un anumit nivel special de sfinţenie în Biblie, reiese din situaţia din Corint, unde creştinii de acolo erau: sectari (1Corinteni 1:11-16); carnali şi copii spirituali (1Corinteni 3:1-3); au tolerat un om adulter în mijlocul lor (1Corinteni 5:1,1Corinteni 5:2); se judecau înaintea necredincioşilor (1Corinteni 6:1-8); erau egoişti şi nu ţineau cont de alţii nici la cină, mâncau lucrurile jertfite idolilor (1Corinteni 8:7-13; 11:20-22); erau egoişti şi în exercitarea darurilor (1Corinteni 14:6-20); unii aveau mari îndoieli în ce priveşte învierea morţilor (1Corinteni 15:12); aveau prietenii rele şi nu aveau cunoştinţă de Dumnezeu (1Corinteni 15:33,1Corinteni 15:34). Dar cu toate acestea, Pavel nu spune ca unii 'mai păcătoşi' să nu ia parte la cină; ci, dimpotrivă el spune: toţi luăm parte la aceea singură pâine” (1Corinteni 10:16,1Corinteni 10:17) şi „fiecare să se cerceteze pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar” (1Corinteni 11:28). Deci scopul cercetării, nu este ca să vedem dacă suntem sau nu vrednici prin sfinţenia noastră; nimeni nu este vrednic prin faptele şi ascultarea lui personală ca să ia cina; ci, doar prin vrednicia lui Cristos. Ci, Pavel vrea să spună, să ne cercetăm dacă avem sau nu o atitudine corectă faţă de masa Domnului, iar dacă nu avem, să ne-o schimbăm şi aşa să mâncăm din pâine şi să bem din pahar, deci scopul cercetării este să participăm la Cină, nu să nu participăm!

 

Căci Pavel explică clar: „mănâncă...în chip nevrednic...dacă nu deosebeşte trupul Domnului”, deci nu participantul este nevrednic; ci, modul (atitudinea) cum mănâncă îl face pasibil de judecată şi condamnare. De ce? Deoarece el nu deosebeşte pâinea normală folosită la frângerea pâinii, de pâinea care este folosită la sfânta împărtăşanie, pâinea care a fost sfinţită prin rugăciunea de mulţumire, şi care a devenit prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune: trupul Domnului (nu în sensul de transformare ca la catolici, şi în sensul că Isus Cristos este prezent spiritual în pâine şi în rodul viţei).

 

Astfel participantul dacă este în Cristos şi astfel împăcat cu Dumnezeu, cercetarea de sine o va face pentru a obţine o atitudine corectă, o atitudine de respect şi recunoaştere a pâinii care este trupul Domnului, de pâinea care este de la prima parte a cinei, şi care nu este trupul Domnului.

 

Cercetarea de sine, nu este pentru a vedea dacă are merite, fapte bune, sau dacă este suficient de sfânt, meritele prin care ne împărtăşim sunt ale lui Cristos de la cruce, iar dacă suntem în El şi El este în noi, putem să ne împărtăşim (Ioan 15:7; 1Corinteni 11:27-29).

 

Să ilustrăm: un părinte nu-l va pune  pe copilul său să se cerceteze dacă este sau nu copilul său, nici dacă a făcut suficiente fapte bune în ultima perioadă de timp, el îi va oferi masa pentru că este copilul lui, indiferent dacă este mai bun sau mai rău, atât timp cât el rămâne copilul lui, este ceva normal ca acesta să participe la masă cu toată familia, dar părintele poate pune totuşi condiţia ca copilul să se spele pe mâini înainte de masă sau să-şi aranjeze ţinuta şi să facă o rugăciune pentru a lua masa în mod demn şi solemn.

 

Tot aşa Scriptura ne spune să ne cercetăm pentru a nu lua în chip nevrednic, nu este vorba de nevrednicia noastră; ci, de modul nevrednic în care o putem lua, astfel copiii lui Dumnezeu sunt vrednici prin Cristos, dar ei o pot lua în mod nevrednic.

 

Cine este în Cristos, cine face parte din trupul Lui (1Corinteni 10:16,1Corinteni 10:17) este declarat sfânt şi drept, vrednic prin Cristos, să ia parte la masa Domnului (1Corinteni 1:29-31), dar trebuie să deosebească pâinea care este trupul Domnului. Cine nu este în Cristos, nu este vrednic să ia parte la masa Domnului, indiferent câte fapte bune a făcut!

 

În broşura: Voi trebuie să fiţi născuţi din nou”, ce conţine o predică a lui W. Branham din 31 decembrie, 1961, Jeffersonville, Indiana, SUA, se afirmă: „Cum testaţi un profet? Vedeţi dacă are Cuvântul adevărat. Dacă nu are Cuvântul adevărat, atunci trebuie să fie unul falsDacă spune altceva decât Cuvântul acesta, care este Cuvântul lui Dumnezeu, atunci cuvântul fiecărui profet este o minciună, dar Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat. Dacă Cuvântul lui Dumnezeu vine de la profet, atunci el este un profet autentic, pentru că Cuvântul vine la profeţii adevăraţi. Au existat întotdeauna şi profeţi mincinoşi. Profeţi autentici – Cuvântul adevărat”.

 

Cum este Cuvântul lui Branham despre botez şi Cina Domnului? Este el un cuvânt adevărat sau fals, fiecare cititor să tragă concluzia sub rugăciune şi în lumina Cuvântului lui Dumnezeu!

 

Spălarea picioarelor:

 

În Publicaţia: BOTEZUL, CINA DOMNULUI, SPĂLAREA PICIOARELOR”, o prezentare din perspectivă biblică, de misionarul Ewald Frank la p.29, se spune:După ce ne-am ocupat de Cina DOMNULUI, trebuie să atingem, pe scurt, subiectul spălării picioarelor. Înainte de redarea textului corespunzător din Noul Testament, trebuie să vedem cum au fost însărcinaţi să procedeze preoţii din Vechiul Testament. Înaintea intrării în Locul Preasfânt, era un lighean care trebuia aşezat după rânduiala dumnezeiască, între altarul pe care se aducea jertfa şi cort, „...ca să-şi spele în el Aron şi fiii lui mâinile şi picioarele”. (Ex. 30:19). Ei nu puteau să intre în cort, nici să vină lângă altar, fără ca mai întâi să-şi spele mâinile şi picioarele (v. 20). În Noul Testament, credincioşii adevăraţi sunt numiţi „preoţie sfântă”. Noi trebuie să ne apropiem de Dumnezeu cu un respect sfânt şi trebuie să respectăm Cuvântul Său în toate privinţele.

 

Ei se contrazic singuri! Pe de o parte e spun: „După ce ne-am ocupat de Cina DOMNULUI, trebuie să atingem, pe scurt, subiectul spălării picioarelor”, mişcarea branhamistă practică spălarea picioarelor după cina Domnului. Pe de altă parte, ei spun: Ei nu puteau să intre în cort, nici să vină lângă altar, fără ca mai întâi să-şi spele mâinile şi picioarele (v. 20). În Noul Testament, credincioşii adevăraţi sunt numiţi „preoţie sfântă”. Noi trebuie să ne apropiem de Dumnezeu cu un respect sfânt şi trebuie să respectăm Cuvântul Său în toate privinţele”.

 

Deci vedem din mărturia vechiului Testament că spălarea picioarelor trebuie făcută înainte de cină, dar de ce nu ascultă ei de această mărturie dacă ei sunt Biserica lui Dumnezeu?

 

Poate te întrebi iubite cititor, când a spălat Domnul Isus picioarele ucenicilor? A spălat El după cină sau înainte de Cina Domnului?

 

Evanghelistul Luca, arată motivul pentru care Isus le-a spălat ucenicilor pircioarele, şi anume: „Între apostoli s-a iscat şi o ceartă, ca să ştie care din ei avea să fie socotit ca cel mai mare?” Domnul ştia că în seara aceea urma să fie trădat, şi că trebuia să instituie cina noului legământ. Însă pentru că ucenici nu erau spălaţi de mândria lor, lucru dovedit prin faptul că „Între apostoli s-a iscat şi o ceartă, ca să ştie care din ei avea să fie socotit ca cel mai mare?” Ei nu erau pregătiţi în a lua cina. De aceea, Domnul Isus pentru că i-a iubit până la capăt, nu a renunţat la ei, nu şi-a pierdut răbdarea cu ei, El s-a ridicat de la cina pascală, i-a spălat pe picioare şi i-a şters, spălându-i de mândrie, dându-le o lecţie de umilinţă, dar şi stabilind o rânduială, splălarea picioarelor înainte de Cina Domnului, cu scopul de pregătire pentru ca fiecare creştin să ia Cina, spălat în prealabil de mândrie.

 

Textul precizează când a avut loc evenimentul: În timpul cinei, după ce diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gândul să-L vândă”. În timpul cărei cine? Cina Domnului sau cina pascală a paştelui din aceea seară?  În timpul cinei pascale. Astfel, Isus i-a spălat pe picioare, în timpul cinei pascale între paharul al doilea de vin şi al treilea pahar de vin ce se consuma atunci. Căci potrivit obiceiului de paşte, se consuma: azimă înmuiată în vin. Căci cu câteva sute de ani înainte de Cristos, evreii au adăugat la masa de paşte şi vinul, şi anume patru pahare de vin ce se consumau în noaptea aceea, pe lângă: azimi, mielul fript şi ierburi amare după lege (Exod 12:8).

 

Ştim că Isus i-a dat din masa pascală la Iuda şi nu din noul legământ, deoarece la Iuda nu i-a dat azima binecuvântată de El; ci, azima muiată în vin, după obiceiul de paşte. Ori la Cina Domnului, doar după consumarea pâinii, Isus a binecuvântat paharul şi apoi la dat ucenicilor (Matei 26:26-29; Marcu 14:22-25; 1Corinteni 11:23-26). Dovada este Ioan 13:26,Ioan 13:27„Isus a răspuns: „Acela, căruia îi voi muia bucăţica şi i-o voi da.” Şi înmuind bucăţica, i a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon, Iscarioteanul. Cum a fost dată bucăţica, a intrat Satan în Iuda. Isus i-a zis: „Ce-ai să faci, fă repede.”

 

Iată bucăţica primită de Iuda era o bucăţică de azimă muiată în vin, bucata de azimă primită de ucenici la Cina Domnului era o bucată ne înmuiată în vin, vin care a fost binecuvântat şi consumat ulterior consumării azimii, căci este scris: Apoi a luat un pahar şi mulţumind...” (Matei 26:27).

 

Domnul, după spălarea picioarele, i-a dat o bucăţică muiată în al treilea pahar de vin de la paşte, şi i-a dat-o lui Iuda, în aceea clipă, Satan intră în Iuda, el iasă afară pentru a-şi duce planul de vânzare la îndeplinire, înainte de a avea loc cina Domnului (Ioan 13:30).

 

Cu siguranţă, că actul spălării picioarelor din aceea noapte s-a petrecut înaintea Cinei Domnului, în timpul cinei pascale, între paharul al doilea şi paharul al treilea de paşte. La paharul al treilea, Iuda a primit bucăţica înmuiată şi a plecat, apoi Isus a binecuvântat, paharul al patrulea pahar de la paşte (şi ultimul) care se consuma în noaptea aceea, care a devenit astfel paharul noului legământ.

 

Aceasta indică că spălarea picioarelor este un fel de pregătire pentru CINĂ, un act pregătitor pentru Cină, prin care suntem curăţiţi de mândrie şi pregătiţi să luăm smeriţi şi curăţaţi pe deplin: Cina Domnului. Este inutilă o spălare pe picoare după Cină, aşa cum practică branhamiştii!

 

Spălarea picioarelor este parte din lucrarea noului legământ, fiind poruncită de Însuşi Domnul discipolilor Săi în Ioan 13:13-17„Voi Mă numiţi „Învăţătorul şi Domnul” şi bine ziceţi, căci sunt. Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu. Adevărat, adevărat, vă spun, că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul mai mare decât cel ce l-a trimis. Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi, dacă le faceţi.

 

Spălarea picioarelor i-a curăţit pe cei 11 ucenici, deoarece ei erau curaţi (Ioan 13:9,Ioan 13:10), dar mai aveau nevoie să fie curaţi pe picioare de mândrie ca să fie apţi de a lua Cina Domnului. Cu alte cuvinte Domnul Isus, i-a curăţit de mândrie pe ucenici, Domnul le-a spălat mândria prin spălarea picioarelor, şi acest lucru trebuie să se întâmple şi în cazul nostru, atunci când noi ne spălăm unii pe alţii, la nivel spiritual, Domnul Isus este prezent şi ne spală de mândrie, ca să fim apţi să luăm cina, căci cei curăţiţi în sângele Său (Efeseni 1:7; 1Ioan 1:7), mai au nevoie doar să fie spălaţi pe picioare de mândrie!

 

Adunarea lui Dumnezeu a primit rânduielile în mod corect şi biblic, ei au primit prin revelaţie înselesul acestor lucrări, puterea de a le face după voia lui Dumnezeu.

 

Pe scurt, tainele dăruite de Cristos adunării Sale sunt: Dacă botezul este scufundareîn apă (partea vizibilă), dar şi în Cristos (partea invizibilă), Cina Domnului este oconsumarea a azimei şi a vinului (partea vizibilă), dar şi o consumare a trupului şi sângelui Domnului (partea invizibilă), tot aşa punerea mâinilor lucrătorilor creştini (este partea vizibilă), dar în momentul acela pune Domnul Isus mâinile (partea invizibilă), ungerea cu undelemn de către lucrătorii creştini (este partea vizibilă), darungerea lui Isus cu Duhul Sfânt peste bolnavi (este partea invizibilă).

 

În mod asemănător, spălarea picioarelor din punct de vedere fizic între fraţi (este partea vizibilă), realizează însă: spălarea de mândrie efectuată de Isus care este cu noi (partea invizibilă).

 

Cum se face că profetul Ilie, că mesagerul Bisericii din ultima epocă nu a primit revelaţia biblică şi corectă despre actul spălării picioarelor? În broşura: Voi trebuie să fiţi născuţi din nou”, ce conţine o predică a lui W. Branham din 31 decembrie, 1961, Jeffersonville, Indiana, SUA, se mai afirmă: Profeţii falşi aduc cuvinte false. Ce fac ei? Ei au senzaţii false. Profeţii falşi au destul din Cuvântul adevărat pentru a-l prezenta apoi în mod fals. Vreţi un verset pentru aceasta? 2 Tim. 3. Profetul fals are destul din Cuvântul adevărat, pentru a-l putea prezenta fals, pentru că Biblia spune că ei vor avea o formă de evlavie. Pentru a avea o formă de evlavie, ei trebuie să aibă şi un pic de adevăr. O formă de evlavie, dar tăgăduiesc puterea!”

 

 

 

Nu are mişcarea branhamistă rânduiala cinei, spălarea picioarelor, nu au ei lucruri din adevăr? Însă cum spune aici broşura lor: „Profeţii falşi au destul din Cuvântul adevărat pentru a-l prezenta apoi în mod fals, aşa cum prezintă ei cina şi spălarea picioarelor şi alte învăţături, ei au ceva din adevăr dar prezentat fals şi fără lumina deplină a Cuvântului lui Dumnezeu!