Dumnezeu există din totdeauna (Psalm 90:2), însă Dumnezeu a gândit un plan al creaţiunii în Sine însuşi (comp. cu Efeseni 1:9).

Dumnezeu a început facerea cu naşterea Logosului (Cuvântului) o persoană distinctă de Dumnezeu. Când, cum, a venit El în existenţă? A fost El creat sau născut din Tatăl? A existat El înainte de naşterea din Maria?

Să vedem în primul rând, când a venit în existenţă Fiul lui Dumnezeu?

Dumnezeu l-a adus în existenţă pe Logos nu din veşnicie aşa cum susţin trinitarienii, dar nici nu a venit în existenţă doar prin Maria, NU; Ci El a venit în existenţă la început, în începutul primei zile de creaţie! Noi nu trebuie să speculăm despre naşterea Fiului, sau să ne dăm cu presupusul, căci Biblia este specifică în această privinţă, când afirmă următoarele:

Ø „Domnul m-a zidit la începutul lucrărilor Lui; înainte de lucrările Lui cele mai de demult. Eu am fost din veac întemeiată de la început, înainte de a se fi făcut pământul. Nu era adâncul atunci când am fost născută, nici chiar izvoare încărcate cu apă. Înainte de a fi fost întemeiaţi munţii şi înaintea văilor eu am luat fiinţă.” (Proverbe 8:22-25 Biblia Ortodoxă).

Ø „...şi ieşirile Lui, din început, din zilele veacului.”  (Mica 5:2 - Biblia de la Blaj 1795 – Biblie catolică).

Ø „...El este începutul...” (Coloseni 1:18, BC).

Ø „Vă scriu, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este de la început...V-am scris, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este de la început...” (1Ioan 1:13-14).

Ø „...începutul creaţiei lui Dumnezeu...”. (Apocalipsa 3:14 BCR).

Astfel datorită faptului că Fiul a fost creat la început, El era la început cu Dumnezeu” (Ioan 1:2) – nu în veşnicie era cu Dumnezeu, pentru că veşnicia nu are început. În acel început a venit în existenţă şi timpul aşa cum Îl cunoaştem noi, la începutul din prima zi de creaţie (Geneza 1:1-5).

Iată că Logosul nu a fost creat în veşnicia fără timp cum susţin trinitarienii, ci în începutul primei zile de creaţie. După ce Logosul a fost creat, Dumnezeu prin Logos, a creat toate lucrurile (Ioan 1:1-3; Coloseni 1:15-17).

Însă cum a venit în existenţă Fiul?

Atunci când Dumnezeu a vorbit prima dată în început, cu ocazia acelei rostiri, a ieşit din gura lui Dumnezeu: cuvântulul creator şi spirit sau suflare, aşa cum şi noi când vorbim, din gura noastră ies: sunete articulate ce formează cuvinte, dar şi suflare (aer). Astfel suflarea (spiritul) ce a ieşit din Dumnezeu era o parte din Dumnezeu, iar cuvântul rostit ce avea putere creatoare, a modelat acel spirit/suflare rezultând: Fiul lui Dumnezeu sau Cuvântul (Logosul). De aceea, Biblia afirmă despre El, atât că El este născut din Dumnezeu (Ioan 1:14; 1Ioan 5:18), pentru că acel spirit/suflare provine din Dumnezeu, dar şi că este creat (Proverbe 8:22-25; Coloseni 1:15; Apocalipsa 3:14), căci cuvântul creator rostit de Dumnezeu a modelat acel spirit ieşit din Dumnezeu, după asemănarea Tatălui şi astfel a apărut Fiul sau Logosul.

Logosul este prototipul creaţiei, iar noi ştim că creaţia a fost făcută prin Cuvânt şi prin Suflarea (Spirit) lui Dumnezeu:

Ø Isaia 55:11„tot aşa şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele”.

Ø Psalm 33:6„Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului şi toată oştirea lor prin suflarea gurii lui.

Dacă toată creaţia a fost făcută prin cuvânt şi suflare (spirit), şi Fiul care este întâiul născut al creaţiei, primul creat (Coloseni 1:15-17), a fost făcut tot prin cuvântul şi suflarea lui Dumnezeu.

Numai că El a fost făcut prin cuvântul rostit de Dumnezeu şi prin suflarea Lui proprie, pe când creaţia a fost făcut prin Cuvântul persoană (Fiul), şi prin Suflarea lui Dumnezeu, adică prin Spiritul Sfânt.

Astfel Fiul este născut în mod unic faţă de restul creaţiei fiind creat direct de Dumnezeu şi provine nemijlocit din El. Pe când restul creaţiei este creată prin Fiul şi prin Spiritul Sfânt. Spiritul sau Duhul Sfânt, a venit în existenţă după naşterea Fiului, din Tatăl şi prin Fiul, căci toate sau făcut prin Fiul, şi toate provin din Dumnezeu (Ioan 1:3; 1Corinteni 2:12„Spiritul Cel din Dumnezeu” - NTTF-2008; vezi şi Romani 11:36).

De aceea,  Cuvântul, putând să-l manifeste, să-L arate pe Tatăl, deoarece natura Lui provine din Tatăl. Fiul îl poate arăta sau manifesta pe Tatăl, sau pe Sine, El este atât Theofanie, adică arătarea lui Dumnezeu, cât şi o persoană distinctă de Dumnezeu.

Cuvântul nu a fost creat din nimic aşa cum a susţinut Arie, ci El provine din Tatăl, din cineva preexistent, după cum Eva, a fost creată din cineva preexistent, din Adam, din coasta lui Adam (Geneza 2:21-22). Eva nu a rămas mică cât era o coastă de om, nu, ci Dumnezeu a creat-o din coastă, prin înmulţire (aşa cum Isus a înmulţit  pâinile) un trup căreia i-a dat suflare de viaţă. Dar nici Adam nu a rămas fără coastă, ci Dumnezeu i-a făcut să crească alta în loc. Tot aşa Dumnezeu nu a rămas fără suflare, sau fără o parte din El, aceea parte din Dumnezeu din care a fost creat Logosul s-a refăcut la loc. Astfel substanţa, adică spiritul din care a fost creat Fiul, reprezintă o înmulţire/multiplicare a substanţei lui Dumnezeu nu o scădere a ei.

 

A fost Fiul creat sau născut din Tatăl?

Sfânta Scriptură foloseşte cu privire la venirea în existenţă a Fiului, atât termenul: creat (Proverbe 8:22-25; Coloseni 1:15-18; Apocalipsa 3:14), cât şi născut (Ioan 1:14; 1Ioan 5:18), de aceea şi eu folosesc ambii termeni, căci ambi termeni sunt biblici.

Am explicat mai sus, că suflarea (spiritul) ce a ieşit din Dumnezeu la prima rostire a Lui, era o parte din Dumnezeu, iar cuvântul rostit ce avea putere creatoare, a modelat acel spirit/suflare rezultând: Fiul lui Dumnezeu sau Cuvântul (Logosul).

Lucrarea facerii a început cu Logosul, care s-a născut la început din Dumnezeu, cu prima rostire sau exprimare verbală a lui Dumnezeu (Isaia 55:11; Proverbe 8:22-25; Mica 5:2; Ioan 1:1-3; Coloseni 1:15-18; 1Ioan 1:1-3; 1Ioan 5:18; Apocalipsa 3:14), devenind Fiul Său unic născut sau singurul născut din Tatăl (Ioan 1:14,Ioan 1:18; Ioan 3:16-18).

Oare vorbeşte Vechiul Testament de un Fiu al lui Dumnezeu, precum şi de o naştere din Dumnezeu, şi nu doar din Maria?

Să analizăm cu atenţie câteva pasaje din Scripturile ebraice şi apoi din cele creştine, care arată existenţa pre-umană a lui Isus:

Ø Geneza 1:26„Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.” Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.”

Ø Geneza 3:22„Domnul Dumnezeu a zis: „Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm, deci, acum ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el şi să trăiască în veci.”

Cu toate că textele în sine nu fac precizarea cu cine vorbeşte Dumnezeu, şi despre cine spune El: „chipul Nostru”, sau „asemănarea Noastră”, sau „unul din Noi”. Noi putem înţelege corect aceste pasaje doar apelând la alte pasaje care vorbesc despre crearea omului. Dar în nici unul, nu găsim o referinţă clară la îngeri ca fiind participanţi la creaţiune. Biblia învaţă că prin Fiul s-au creat toate (Evrei 1:2; Ioan 1:3). Şi astfel Dumnezeu a vorbit cu Fiul Său, o persoană distinctă de El, căci este absurd că Tatăl a vorbit cu vreo manifestare de-a Sa! Dumnezeu vorbeşte la plural când vorbeşte despre El şi despre partenerul sau partenerii Lui la creaţie, El nu vorbeşte la plural atunci când vorbeşte despre Sine, ci doar când îi include şi pe altul sau alţii.

În Biblie, Isus este prezentat ca având chipul lui Dumnezeu (Filipeni 2:6; Coloseni 1:15; Evrei 1:3; 2Corinteni 4:4), astfel Lui Dumnezeu i-a spus Lui: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră”.

Dar să trecem la un alt argument:

Ø Proverbe 8:12-31„Eu Înţelepciunea…Domnul „Iehova” SS 1874) m-a făcut cea dintâi dintre lucrările Lui, înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui. Eu am fost aşezată din veşnicie,... înainte de a fi pământul. Am fost născută când încă nu erau adâncuri, nici izvoare încărcate cu ape; am fost născută înainte de întărirea munţilor, înainte de a fi dealurile, când nu era încă nici pământul, nici câmpiile, nici cea dintâi fărâmă din pulberea lumii. Când a întocmit Domnul cerurile, eu eram de faţă; când a tras o zare pe faţa adâncului, când a pironit norii sus şi când au ţâşnit cu putere izvoarele adâncului, când a pus un hotar mării, ca apele să nu treacă peste porunca Lui, când a pus temeliile pământului, eu eram meşterul Lui, la lucru lângă el şi în toate zilele eram desfătarea Lui, jucând neîncetat înaintea Lui, jucând pe rotocolul pământului Său şi găsindu-mi plăcerea în fiii oamenilor.”

Cu toate unii teologi (o minoritate), nu recunosc că Înţelepciunea de aici, se referă la Domnul Isus în existenţa Sa pre-umană; însă, lăsând Biblia să explice Biblia, şi comparând acest pasaj cu textele: Geneza 1:26-27; Psalm 33:6; Mica 5:2; Ioan 1:1-3,Ioan 1:14; Coloseni 1:15-17; 1Ioan 1:1-4; Apocalipsa 3:14; pentru că nici o profeţie nu se interpretează singură (2Petru 1:20), putem trage concluzia că: Înţelepciunea de aici este aceeaşi persoană cu: ‘Cuvântul’, cu Cel ‘unic-născut’, cu ‘Cel întâi născut’, sau ‘începutul creaţiei lui Dumnezeu’. Asemănările sunt zdrobitoare:

 

 

 

 

 

Ø Proverbe 8:22: „Domnul m-a făcut cea dintâi dintre lucrările Lui

Ø Apocalipsa 3:14: „începutul creaţiei lui Dumnezeu

Ø Proverbe 8:23: „Eu am fost aşezată din veşnicie ( „din veac” BO).

Ø Mica 5:2: „a cărui obârşie (a lui Mesia) se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei ( „zile vechi” SS 1874).

Ø Proverbe 8:27: „Când a întocmit Domnul cerurile, eu eram de faţă;… eu eram meşterul Lui, la lucru lângă el şi în toate zilele eram desfătarea Lui,…

Ø Ioan 1:1:  La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu…Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.

Ø Proverbe 8:24: „Am fost născută când încă nu erau adâncuri, nici izvoare încărcate cu ape; am fost născută înainte de întărirea munţilor, înainte de a fi dealurile

Ø Coloseni 1:15: „El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel întâi-născut din toată zidirea. Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ…

 

Unii teologi susţin că Înţelepciunea din acest pasaj, din Proverbe cap. 8, se referă la înţelepciunea personificată din Tatăl (inteligenţa Lui), ca figură de stil, şi nu e vorba de altă persoană. Însă textul nu vorbeşte de o înţelepciune care este în Tatăl; ci, de una în afara Lui, parteneră cu El la creaţie şi având o relaţie cu Ea; Dumnezeu găsindu-şi desfătarea în Înţelepciune, şi ea era maestrul (lucrătorul) lui Dumnezeu, prin care Dumnezeu a creat toate.

În plus, ne întrebăm cum putea această înţelepciune, dacă nu era o persoană să îşi găsească plăcerea în fiii oamenilor? (v.31).

Alţi teologi spun că Înţelepciunea de aici se referă la Duhul Sfânt, şi nu la Isus. Însă nici această variantă nu concordă cu restul Bibliei, deoarece despre ‚Înţelepciune’ în cartea Proverbelor se spune că Înţelepciunea are un Duh sau Spirit, şi că Înţelepciunea îl va turna peste oameni pe acest Duh, care nu poate fi Altul decât Duhul Sfânt (Proverbe 1:20-23).

Lăsând însă Biblia să interpreteze Biblia, vom găsi că Înţelepciunea este Domnul Isus (1Corinteni 124; Coloseni 2:2-3). De fapt, El este Cel ce a lucrat lângă Dumnezeu la crearea tuturor lucrurilor, şi prin El s-au făcut toate (Ioan 1:1-3; Coloseni 1:15-17; Evrei 1:1-3).

Când însă a apărut în existenţă Fiul lui Dumnezeu?

Textul redat după Biblia ortodoxă (BO) susţine următoarele: Domnul m-a zidit la începutul lucrărilor Lui; înainte de lucrările Lui cele mai de demult. Eu am fost din veac întemeiată de la început, înainte de a se fi făcut pământul. Nu era adâncul atunci când am fost născută, nici chiar izvoare încărcate cu apă. Înainte de a fi fost întemeiaţi munţii şi înaintea văilor eu am luat fiinţă.” (Proverbe 8:22-25 BO[1]).

Trinitarienii folosesc acest argument, pentru a susţine că Înţelepciunea, adică Isus este „din veşnicie”, în traducerea ortodoxă: „din veac”.  Astfel argumentează ei, că deoarece Înţelepciunea (Isus) este „din veşnicie”, El nu are început.

Însă trebuie precizat că atât în ebraică cât şi în greacă, cuvântul pentru veşnicie (ebr. olam; gr. aion), nu înseamnă neapărat: veşnic, etern sau pentru totdeauna; ci, poate să însemne: o perioadă de existenţă, o epocă, eră, un secol, perioadă lungă; lungă durată; zile din vechime; antichitate.

Astfel expresia „olam” de aici, nu are neapărat sensul de veşnic, cu atât mai mult, cu cât despre Înţelepciune (Isus) se spune că Dumnezeu a zidit-o, când textul afirmă: m-a zidit la începutul lucrărilor Lui... întemeiată de la început... am fost născută”. Prin urmare, Isus nu este din totdeauna; ci, El are un început deoarece este întemeiat „de la început”, El a fost „zidit” (BO) sau „făcut” (BC), precum şi născut.

Noul Testament confirmă că Isus este născut din Tatăl (Ioan 1:14; 1Ioan 5:18), înainte de a fi născut din Maria.

Să analizăm cu atenţie un alt pasaj:

Ø Proverbe 30:4„Cine s-a suit la ceruri şi cine s-a pogorât din ele? Cine a adunat vântul în pumnii lui? Cine a strâns apele în haina lui? Cine a hotărât toate marginile pământului?…”

Interesant, în prima parte a acestui text se pun unele întrebări, iar răspunsul la ele, este: Dumnezeu. În ultima parte a versetului, textul spune: „Cum se numeşte el şi cum cheamă pe fiul său? Ştii tu lucrul acesta?” Deci, cel ce a scris Proverbele sub inspiraţie divină, şi anume Agur, fiul lui Iache (Proverbe 30:1), cunoştea despre Fiul Creatorului, despre un Fiu, al Celui care  „a hotărât toate marginile pământului”! Pentru că el vorbeşte de Fiul Lui!

Da, un lucru e clar, Fiului lui Dumnezeu exista şi înainte de întrupare, şi avea un Nume distinct de cel al Creatorului. Creatorul avea un Nume, iar Fiul Său un alt Nume, acest adevăr este fatal modalismului şi trinitarismului!

Pentru că modalismul susţine că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, au un singur Nume: Isus, iar trinitarismul susţine că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, au un singur Nume: Domnul. Pe când Numele Tatălui: Iehova (YHWH), este diferit de al Fiului: Isus (vezi: Apocalipsa 3:12; Apocalipsa 14:1).

Să trecem acum la un alt argument despre existenţa lui Isus înainte de a se naşte din Maria:

Ø Mica 5:2: „Şi tu, Betleeme Efrata, cu toate că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei „zile vechi” SS 1874).”

Este clar că această profeţie se referă la Domnul Isus (vezi Luca 2:4-7). Observăm din acest text, că Mesia, Cel care va stăpâni peste Israel, îşi are originea nu la naşterea Sa din Maria, care a avut loc în localitatea Bethleem Efrata, cetatea lui David; ci, originea, sau obârşia Lui este mult mai veche, din ‘vremuri străvechi, din zile vechi’.

Trinitarieni, afirmă şi spun: vedeţi Isus este din „zilele veşniciei”, deci El nu are un început. Însă trebuie din nou să repet, cuvântul „olam”, care apare şi aici, are sensul de: perioadă lungă; lungă durată; zile din vechime; antichitate; vechi. Astfel „zilele veşniciei”, poate fi tradus şi înţeles cu „zilele antichităţii”, cred ca cea mai autentica traducere este aceasta: „din zile de demult” sau „din zilele trecutul îndepărtat”.

Nu toate versiunile Biblie traduc cu zilele veşniciei”, unele Versiuni engleze traduc cu ‚timpuri vechi sau antice’ (TNK; NAB; NIB; NIV; CJB), ‚zile vechi sau antice’ (JPS; NJB; ESV; NRS; RSV), ‚zilele antichităţii’(YLT).

În Teologie elementară de C. Ryrie, se recunoaşte la p.215. „...din zilele eternităţii (Mica 52; vezi Habacuc 1:12). Deşi expresia poate însemna „din zilele de odinioară”, adică „din timpurii vremuri”...”

În Sfânta Scriptură de la 1874, care este o traducere literală din ebraică, redă astfel: „ieşirile căruia sunt din vechime, din zile vechi.”

Este clar că acesta este sensul deoarece aici Biblia în stilul ebraic, face o repetiţie din vechime, din zile vechi., cu alte cuvinte prima expresie: „vechime” sau „vremuri străvechi” este sinonimă cu a doua din text: „zile vechi” (SS 1874), cele două expresii se referă la aceiaşi perioadă de timp prin repetiţie.

În limba ebraică pentru expresia: „zilele veşniciei” este folosit cuvântul: „olam”, care are următoarele înţelesuri conform cu lexicoanele de limba ebraică: perioadă lungă; lungă durată; zile din vechime; antichitate; vechi; perpetuu; veşnic; pentru totdeauna.

În unele texte cuvântul „olam”, are sens de etern, pentru totdeauna (vezi Deuteronom 32:40; Psalm 90:2, etc.), dar în altele are sensul de: timp îndelungat, sau de durată, de vechime dar nu etern (vezi Exod 21:6; Isaia 63:9,Isaia 63:11; compară Exod 31:16 cu Coloseni 2:16; compară şi Numeri 25:13 cu 1Samuel 2:30-35; 1Regi 2:27; compară Exod 29:9 cu Evrei 7:12).

Deşi „olam”, are şi sensul de veşnicie, totuşi el este acelaşi cuvânt care apare în Geneza 6:4 în fraza „aceştia sunt eroii care au fost în vechime. În Psalm 143:3 „cei care au murit de mult timp.

Iată că „olam” are sensul de vechime, de mult timp, dar nu în toate cazurile are sensul de veşnic.

De fapt, trinitarienii afirmă că veşnicia nu are timp, şi deci nici zile, aici se vorbeşte de „zilele” olamului, deci cuvântul ebraic: „olam”, nu are aici sensul de veşnicie; ci, de vechime, antichitate, demult, etc.

Iar Traducerea Septuagintei redă astfel fraza: „ieşirile Lui de la început din zilele veşniciei”. Şi în limba greacă, cuvântul pentru veşnicie = aionos, poate însemna: veşnicie, epocă, eră, timp antic, secol. Chiar Biblia de la Blaj 1795, tradusă după Septuaginta: „şi ieşirile Lui, din început, din zilele veacului.”

O dovadă în plus, că sensul lui olam / aionos = veci, antic, de demult, este însuşi textul care susţine că Isus are o origine, are un punct de plecare, şi acesta nu este din totdeauna, ci: de la început” (Septuaginta).

Iată că Isus nu este fără început, iar cu siguranţă că Pavel şi Ioan când a vorbit de „început”, a continuat conceptul din Vechiul Testament despre început, când au spus despre Isus că „El este începutul” (Coloseni 1:18) sau că El este „începutul creaţiei lui Dumnezeu” (Apocalipsa 3:14 BCR), sau „începutul zidirii lui Dumnezeu” (BC).

Şi tocmai pentru că Isus a fost creat / zidit / născut, de la început, a putut să fie la început cu Dumnezeu (Ioan 1:1-3; 1Ioan 1:1-3).

Este evident că Isus a fost creat la început, în prima zi de creiere din cele şase zile de creiere, şi nu înainte de prima zi în veşnicie. De unde ştim acest lucru? Deoarece despre prima zi de creiere se spune în Geneza 1:1 (BC): La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul”. Comparaţi această afirmaţie cu „Domnul m-a zidit la începutul lucrărilor Lui; înainte de lucrările Lui cele mai de demult. Eu am fost din veac întemeiată de la început...”, sau cu: „obârşia Lui este dintru început” (Biblia Ortodoxă).

Iată că Isus este făcut la început, iar începutul conform cu Geneza 1:1-5, este în prima zi de creiere, nu înainte de prima zi, în veşnicie.

Iar, Scriptura afirmă clar în Exod 20:11„Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea s-a odihnit; de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.” (comp. şi Neemia 9:6 cu Geneza 2:1). Iată că tot ce există în cer, pe pământ şi în mare, cu alte cuvinte în tot universul, au fost făcute în şase zile. Cu siguranţă că Isus, Fiul lui Dumnezeu fiind în cer, făcând parte din fiinţele cereşti, intră şi El în descriere: „cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în eleIată că şi Isus, a fost făcut nu înainte de cele şase zile de creiere; ci, în prima zi din cele şase zile de creiere, fiind „începutul creaţiei lui Dumnezeu” (Apocalipsa 3:14 BCR), şi născut de la început, fiind atât Începutul cât şi adus în existenţă la început, în prima zi de creiere.

De fapt, este ilogic, ca Fiul să fie adus în existenţă cu mii sau milioane de anii înainte de restul creaţiei, aşa cum susţin unii, pentru că Cuvântul (Logosul) este adus în existenţă tocmai cu scopul de a crea şi a menţine toate lucrurile prin El (Ioan 1:1-3; Coloseni 1:15-17). Astfel El era necesar să vină în existenţă doar atunci când Dumnezeu s-a hotărât să creieze, fiind agentul prin care sau creat toate şi susţinătorul a toate (Evrei 1:3).

Biblia mai învaţă despre Isus că: „El este începutul” (Coloseni 1:18), sau „…începutul creaţiei lui Dumnezeu” (Apocalipsa 1:5; 3:14), sau despre Isus ca Înţelepciune (comp. cu 1Corinteni 1:24), aşa cum se spune în Proverbe 8:22 (BC) că: „Domnul m-a făcut cea dintâi dintre lucrările Lui, înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui”; atunci este normal să accept afirmaţia Scripturii, căci altfel ar fi un nonsens ca să nu aibă început, dar să fie numit începutul creaţiei.

Prin urmare, existenţa lui Isus, nu este doar de la naşterea Lui din Bethleem, prin Maria; ci, dinainte, după cum spune profetul despre originea Lui, când spune: „şi ieşirile Lui, din început” (Biblia de la Blaj 1795). A învăţa, că originea lui Isus începe doar cu naşterea din Bethleem, însemnă a contrazice Cuvântul profetic al lui Dumnezeu.

Dar să analizăm argumente din Scripturi care sunt şi mai clare că Isus a existat înainte de naşterea Sa, ca om, din fecioara Maria.

În Scripturile Creştine, sunt o sumedenie de pasaje care arată că Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, a fost trimis de Tatăl în lume; şi prin urmare, a avut o existenţă înainte de a veni pe pământ, vezi: Matei 15:24; Matei 21:37; Marcu 9:37; Marcu 12:6; Ioan 1:1-3,Ioan 1:30; Ioan 3:17,Ioan 3:34; Ioan 4:34; Ioan 5:23-24,Ioan 5:30,Ioan 5:36-38; Ioan 6:29,Ioan 6:39,Ioan 6:44,Ioan 6:46,Ioan 6:50,Ioan 6:57; Ioan 7:16,Ioan 7:18,Ioan 7:28,Ioan 7:33; Ioan 8:18,Ioan 8:26,Ioan 8:29; Ioan 9:4; Ioan 11:42; Ioan 14:24; Ioan 15:21; Ioan 17:18,Ioan 17:21,Ioan 17:23-25; Ioan 20:21; Galateni 4:4; Filipeni 2:5-7; 1Ioan 4:9-10.

Citind textele despre Isus ca trimis al Tatălui, vom vedea că El nu este ca alţi trimişi, ca alţi profeţi; care fiind oameni, au auzit vocea lui Dumnezeu transmiţându-le însărcinarea. În cazul lui Cristos, se învaţă de o venire din cer pe pământ, a Fiului lui Dumnezeu, astfel se indică o existenţă a Sa înainte de cea de pe pământ. Astfel de pildă, în: Ioan 3:17 se spune: „Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.” Aici, ca şi în 1Ioan 4:9-10; se arată că Isus a fost trimis în lume, şi a fost trimis din cer după cum se spune în Ioan 3:31Cel ce vine din cer, este mai presus de toţi; cel ce este de pe pământ, este pământesc şi vorbeşte ca de pe pământ. Cel ce vine din cer, este mai presus de toţi.” Sau în Ioan 6:38„căci M-am pogorât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis.” Domnul Isus nu a primit trimiterea după ce s-a născut din Maria la botezul Său; ci, a primit-o, când era cu Tatăl în cer, şi când L-a văzut pe Tatăl (Ioan 6:46), şi a venit pe pământ (în lume) ca să împlinească voinţa Tatălui.

De asemenea, Isus Cristos a fost învăţat dinainte, cum şi ce să predice, El ceea ce a văzut la Tatăl, aceea a făcut (Ioan 5:19; Ioan 8:28; Ioan 12:49). Domnul Isus în cer l-a cunoscut pe Tatăl, după cum este scris în Ioan 7:29„Eu Îl cunosc, căci vin de la El şi El M-a trimis.” El a predicat ce a văzut la Tatăl (Ioan 8:38); ce a auzit de la Tatăl (Ioan 8:40); Isus Cristos a fost sfinţit de Tatăl pentru venirea pe pământ (Ioan 10:36); El a fost instruit personal de Tatăl înainte de a veni pe pământ, ce şi cum trebuie să vorbească (Ioan 12:49-50). Dumnezeu a avut o relaţie de dragoste Tată – Fiu, cu Isus, înainte de a veni Acesta pe pământ, după cum se spune în Ioan 17:24„Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii.” 

Dacă Isus era doar o manifestare a lui Dumnezeu, atunci iubirea Tatălui faţă de El ar însemna, că Dumnezeu s-a iubit pe El însuşi, sau şi-a iubit propria manifestare, arătare. Însă având în vedere că textul spune: „M-ai iubit”, indică o iubire de la o persoană la altă persoană, care are un Sine propriu şi distinct de cel al Tatălui.

În plus, după cum am putut observa, Isus a avut o glorie înainte de întemeierea lumii, căci tot El spune: „Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea” (Ioan 17:5). Fraza:  „cu slava pe care aveam la Tine, indică două persoane, 1. persoana care avea slava; 2. persoana lângă care era prima persoană.

Alte dovezi că Domnul Isus a existat înainte de a se naşte prin fecioara Maria: Ioan 1:1-3, conform cu traducerea literală după textul grecesc:

1. În început era Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeul; şi un Dumnezeu era Cuvântul.

2. Acesta, era în început la Dumnezeu.

3. Totul a fost făcut prin El, şi fără El nu a fost făcut nici unu care a fost făcut.

Unii care nu cred în existenţa pre-umană a lui Isus Cristos, explică că Cuvântul (Logosul) este o manifestare a lui Dumnezeu, în afara lui Dumnezeu sau este planul lui Dumnezeu. Astfel, fiind sinceri ne întrebăm: Este Cuvântul: o manifestare a lui Dumnezeu? Sau este planul Lui? Sau este o persoană distinctă de Dumnezeu care are natura lui Dumnezeu?

În primul rând, trebuie să precizăm că pentru traducătorul modern este o adevărată provocare să redea cuvântul logos printr-un singur cuvânt echivalent. Logos este derivat din lego, ‘a spune, a vorbi’, iar rădăcina acestuia, leg, înseamnă ‘a aduna sau a aranja’. Pentru greci a vorbi însemna a exprima un grup sau un aranjament de idei. Acest sens a evoluat în: ‘a vorbi, a cugeta, a gândi’; apoi în ‘cuvânt’, şi în cele din urmă, în ‘raţiune’.

Logos este exprimarea lui Dumnezeu, comunicarea lui despre El însuşi, la fel cum un cuvânt vorbit este exprimarea gândurilor interioare şi nevăzute ale unui om. Astfel, logos include ideea de: plan, scop, înţelepciune, raţiune şi chiar de putere. Traducerea lui logos prin „Cuvântul”, este o redare într-un singur cuvânt a sensurilor lui, dar nu reuşeşte să exprime toată bogăţia semantică a lui logos în limba greacă; bogăţie care aruncă lumină asupra persoanei lui Isus.

Dar problema noastră, nu este care sunt toate înţelesurile expresiei Logos, prin prisma etimologică; ci, cine este Logosul, prin prisma Bibliei? Căci de pildă, putem să dăm tot felul de definiţii ale cuvântului: ‘lumină’ însă în Scripturi, se arată că lumina este şi o persoană: Cristos Isus (Ioan 1:4-9: Ioan 8:12).

În primul rând, trebuie să spunem, că scriitorii Bibliei nu au căutat să încurce pe cititori, cu sensuri ascunse, cu înţelesuri filozofice (Coloseni 2:8), ci au prezentat cât mai direct lucrurile. De fapt scopul Evangheliei după Ioan, este ca noi să credem că Isus este Fiul lui Dumnezeu (Ioan 20:31). Deci noi trebuie să căutăm o interpretare simplă, şi în armonie cu contextul şi cu întreaga Biblie (compară 1Corinteni 2:1-4 cu Ioan 20:31).

 

Astfel despre Cuvântul din Ioan 1:1, găsim scris la Ioan 1:14-17 unde se spune:

„Cuvântul S-a făcut carne, şi a locuit între noi; şi noi am privit gloria Lui, o glorie ca a unui singur născut de la un Tată. El era plin de har şi de adevăr. Ioan mărturiseşte despre El; şi a strigat, zicând: Acesta era Cel despre care am zis: Cel venind după mine, S-a făcut înainte de mine; pentru că mai întâi de mine, era El. Pentru că din plinătatea Lui, noi toţi am primit; şi har peste har. Pentru că legea a fost dată prin Moise; harul şi adevărul s-au făcut prin Iesus Hristos.” (traducerea literală din greacă).

Astfel, de ce să interpretăm că Cuvântul din v.1 este planul sau gândul lui Dumnezeu, iar Cuvântul din v.14 este Isus Cristos, o persoană? Ne oferă textul sau contextul vreo premisă (vreun motiv) să tragem o astfel de concluzie? Nici una, doar dorinţa unora de a complica înţelesul simplu al Cuvântului lui Dumnezeu.

Putem spune că Cuvântul este doar o manifestare a lui Dumnezeu, şi nu o persoană divină distinctă de El? Dacă ar fi aşa, atunci Ioan nu ar fi vorbit de El ca despre o persoană, care era înainte de Ioan Botezătorul (v.15).

Ioan vorbeşte despre El ca fiind o persoană, nu doar o manifestare a lui Dumnezeu, căci El, Cuvântul este „singur născut de la un Tată”. El nu vorbeşte despre Cuvânt ca fiind o arătare a lui Dumnezeu; ci, ca fiind: „un singur Fiu născut” (v.18), sau: „singur născut de la un Tată”, (v. 14, în greacă: monogenes = unic născut; unu născut), adică o persoană distinctă de Tatăl, dar născut din Tatăl şi nu Tatăl sau arătarea Tatălui.

Ioan 1:1-2, dacă suntem sinceri în acest pasaj se vorbeşte de două persoane divine, deci în acest pasaj apar doi Dumnezei, nu unul, doar că Unul este Dumnezeu în sens absolut, iar celălalt născut din El şi supus Lui (vezi şi Evrei 1:8-9).

Dar poate cineva ar întreba, cum poate fi Tatăl: Dumnezeu; dar şi Cuvântul, „Dumnezeu”; având în vedere că nu există decât un singur Dumnezeu?

Biblia numeşte pe îngeri: Dumnezei (Psalm 82:1), numeşte pe oameni: Dumnezei (Ioan 10:34-35), cu siguranţă că termenul Dumnezeu când se referă la îngeri sau oameni are un sens relativ, şi când se referă la Tatăl are un sens absolut, deplin. Tot la fel când termenul Dumnezeu Îl desemnează pe Fiul are un sens relativ nu deplin. Ca să înţelegem voi mai da un exemplu: Termenul „Domn”, într-un sens sunt numiţi oameni: Domni (Geneza 18:12; 1Samuel 26:17; 1Petru 3:6) în altul îngerii (Zaharia 4:4; Fapte 10:4; Apocalipsa 7:14), şi în altul este numit Isus Cristos: Domn (1Corinteni 8:6).

Sensul în care sunt numiţi îngerii şi oameni: „Domni”, este unul relativ.

Un alt exemplu, termenul Salvator/Mântuitor/Izbăvitor (în ebraică: moh-shia), cu siguranţă că acest termen când se referă la îngeri (Geneza 48:16; Isaia 63:9) sau la oameni, (Judecatori 3:9,Judecatori 3:15,Judecatori 3:31; Fapte 7:35), are un sens relativ, şi altul este sensul când se referă la Dumnezeu sau la Domnul Isus Cristos ca Salvatori (Mântuitori).

Revenind la Ioan 1:1, am văzut că traducerea corectă este:

În început era Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeul; şi un Dumnezeu era Cuvântul.

În lb. română de fapt traducerea corectă a lui Theos din greacă sau God din engleză este „Zeu” şi nu ‘Dumnezeu’ (Domnul Zeu).

Prin urmare dacă traducem corect, putem înţelege mai bine textul, căci în greacă, în prima expresie unde apare „Dumnezeu”, în Bibliile noastre, este:  „Zeul” adică în greacă: „o Theos” (Zeul la nominativ articulat). Iar în a doua parte, apare în greacă: „Theos” adică: „Zeu” (la nominativ nearticulat, adică o Divinitate; o Fiinţă divină).

Există şi traduceri în limba română, care traduc cu „un dumnezeu” (NW) sau „un Zeu” (NTTF -2007), cât şi în alte limbi care traduc după cum urmează:

Ø  „şi cuvântul era un dumnezeu” The New Testament, in An Improved Version, Upon the Basis of Archbishop  Newcome’s New Translation:  With a Corrected Text, Londra (1808).

Ø  „şi Logosul era un dumnezeu” The Monotessaron; sau  The Gospel History, According  to the Four Evangelists, vol. 1,  de John S. Thompson, Baltimore (1829).

Ø „şi un dumnezeu era Cuvântul” The Emphatic Diaglott  (text interliniar), de Benjamin  Wilson, New York şi Londra (1864).

Ø  „şi Cuvântul era un dumnezeu” La Sainte Bible, Segond-Oltramare,  Geneva şi Paris (1879).

Ø „şi Cuvântul era o fiinţă divină” La Bible du Centenaire, Société  Biblique de Paris (1928).

Ø  „şi Cuvântul era divin” The Bible — An American  Translation, de J. M. P. Smith  şi E. J. Goodspeed, Chicago (1935).

Ø „şi un dumnezeu (sau: de natură divină)  era Cuvântul” Das Evangelium nach Johannes, de Siegfried Schulz, Göttingen,  Germania (1975).

Ø  „şi de natură divină era Logosul” Das Evangelium nach Johannes,  de Johannes Schneider, Berlin (1978).

Ø  „şi un dumnezeu era Logosul” Das Evangelium nach Johannes,  de Jürgen Becker, Würzburg,  Germania (1979).

Aceste traduceri în engleză, franceză şi germană, folosesc cuvinte ca „un dumnezeu”„divin” sau „de natură divină”, deoarece cuvântul grecesc θεός (theós) este un nume predicativ la singular, plasat înaintea verbului şi neprecedat de articol hotărât. Cuvântul theós este fără articol.

Dar Dumnezeul alături de care era la început Cuvântul, este desemnat prin expresia grecească ὁ θεός, adică theós precedat de articolul hotărât ho. Aici theós este însoţit de articol. Construcţia alcătuită din substantiv şi articol indică o individualitate, o personalitate, în timp ce un nume predicativ la singular, nearticulat, care precedă verbul, indică o calitate a cuiva. Prin urmare, afirmând că Cuvântul, sau Logosul, era „un dumnezeu” sau „divin” sau „asemenea lui Dumnezeu”, sau o fiinţă divină, Ioan nu a vrut să spună că Cuvântul era Dumnezeul cu care era. El a menţionat pur şi simplu o anumită calitate a Cuvântului, sau a Logosului, fără a-l identifica însă cu Dumnezeul însuşi, ca şi cum Cuvântul ar fi unul şi acelaşi Dumnezeu, cu Dumnezeul faţă de care este prezentat ca fiind alături.

John L. McKenzie a afirmat: „Folosind termeni foarte precişi, Ioan 1:1 ar trebui tradus: «Cuvântul era cu Dumnezeu [=Tatăl] şi cuvântul era o fiinţă divină»”. (Dictionary of the Bible  - New York, 1965, p. 317).

În Sfintele Evanghelii (Editura Presa Bună, Iaşi, 1997) se spune în nota de subsol de la Ioan 1:1„Deoarece Dumnezeu este fără articol, după gramatica limbii greceşti este nume predicativ, iar Cuvântul este subiect. Prin această afirmaţie nu se intenţionează identificarea Cuvântului cu Dumnezeu, ci se indică natura divină a Cuvântului”.

În Noul Testament, traducere şi note de pr. Alois Bulai şi pr. Anton Budău, publicat de Editura Sapienţia, Iaşi 2001, la n.s. la Ioan 1:1, se explică: „b Ordinea cuvintelor în manuscrisul grec este: Dumnezeu era Cuvântul. Deoarece Dumnezeu” este fără articol, după gramatica limbii greceşti este nume predicativ, iar „Cuvântul”, cu articol, este subiect. Prin aceastã afirmaţie nu se intenţionează identificarea „Cuvântului” cu „Dumnezeu”, ci se indică natura divină a „Cuvântului”.

Să nu uităm că în Biblie şi îngerii fideli (Psalm 8:5; 97:7) şi oamenii credincioşi (Ioan 10:34,Ioan 10:35) sunt numiţi: ‘dumnezei’, fără să tragem concluzia că aceştia sunt doar manifestări ale Singurului şi Adevăratului Dumnezeu; ci, recunoaştem că aceste persoane sunt distincte de Dumnezeu, însă datorită poziţiei, autorităţii, rolului şi puterii lor, sunt numiţi ‘dumnezei’.

Tot la fel şi Domnul Isus poate fi numit ‘Dumnezeu’, sau tradus mai corect (un) ‘Zeu’, dar aceasta nu indică că El este doar o manifestare a Dumnezeului Suprem. Nu. Dacă ar fi fost aşa, în Ioan 1:1, ar fi apărut şi în partea a doua a versetului expresia: „O Theos” (Zeul - la nominativ articulat) şi nu: „Theos” ( Zeu - la nominativ nearticulat) şi atunci am fi înţeles că Cuvântul era Zeul, şi nu un Zeu (o fiinţă divină distinctă de Zeul suprem).

În textul grecesc există multe nume predicative la singular, fără articol şi care precedă verbul, ca de exemplu în Marcu 6:49; Ioan 8:44; Ioan 10:1. În aceste locuri, traducătorii pun de obicei articolul nehotărât „un” sau „o” înaintea numelui predicativ pentru a scoate în evidenţă o calitate sau o particularitate a subiectului. Din moment ce în aceste pasaje s-a putut insera articolul nehotărât înaintea numelui predicativ, la fel de bine se poate insera şi articolul nehotărât „un” înaintea lui θεός nearticulat din Ioan 1:1, rezultând: „un dumnezeu”.

Însă astfel de traduceri, sunt criticate de trinitarieni, spunând că încalcă regulile de traducere, însă este curios că aceleaşi traduceri trinitariene traduc în Fapte 28:6, cu un zeu”, cuvântul din greacă: „Theon” derivat din „Theos” – care este substantiv nominativ masculin singular, iar „Theon” este la acusativ, dar fără a avea articolul „ton”.

De ce trinitarienii, îşi permit să introducă în Fapte 28:6 cuvântul: „un”, iar în Ioan 1:1, nu? Răspunsul e simplu, pentru ca să susţină doctrina trinităţii, sacrifică consecvenţa în traducere.

În plus, există un manuscris coptic, din sec. II d.C. în care apare la Ioan 1:1„un zeu”, şi în limba coptică nu este ca în limba greacă, unde se subînţelege introducerea articolului nehotărât; ci, el apare în textul manuscrisului[2].

Acest manuscris copt, sahidic, al Noului Testament datat sec. II d.C. a fost descoperit prin anii 1900 în Egipt, la Nag Hamadi, sau altfel zis, la Chenoboschion. Particularitatea lui consta în faptul ca autorul manuscrisului traduce Ioan 1:1 ca şi NTTF – 2007, adică: un Zeu”. Iată un scrib care cu siguranţă cunoştea limba greacă, şi el a înţeles că sensul din Ioan 1:1, este „un Zeu”.

Astfel traducerea „un dumnezeu” (NW) sau „un Zeu” (NTTF -2007), nu este neapărat greşită, vedem scribi de limbă coptă, care aşa au tradus din greacă în limba proprie. Astfel Ioan 1:1, ar putea fi tradus: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeul şi Cuvântul era un Dumnezeu”, sau „Cuvântul era o divinitate”.

Tatăl este ZEUL (articulat) iar Cuvântul este Zeu (nearticulat). Astfel pentru a înţelege putem face următoarea comparaţie: eu sunt cu omul, dar şi eu sunt om. Tot aşa Cuvântul (Isus) era cu Zeul (deci este distinct de Dumnezeu), iar Cuvântul era Zeu, adică Cuvântul avea natura fiinţei care este lângă El. Dar, după cum eu sunt om, şi deci am natura umană, aceasta nu înseamnă neapărat că sunt egal cu omul de lângă mine, ca înţelepciune, cunoştinţă, putere. Tot aşa, Isus are natura divină, dar nu este egal cu Dumnezeul de care este alături, căci pe Isus, oamenii l-au văzut, şi pipăit (Ioan 1:14), dar pe Dumnezeul absolut, adică pe Tatăl, nimeni nu l-a văzut (Ioan 1:18).

Un alt text paralel cu Ioan 1:1-3, este 1Ioan 1:1-4, unde se spune: Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieţii, pentru că viaţa a fost arătată şi noi am văzut-o şi mărturisim despre ea şi vă vestim viaţa veşnică, viaţă care era la Tatăl şi care ne-a fost arătată; deci, ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos.”

Aici Ioan arată că, exista o persoană lângă Tatăl, numită de Ioan aici: ‘Cuvântul vieţii’, ‘viaţă’ sau ‘viaţa veşnică’, când era această persoană lângă Tatăl?  Conform cu Ioan 1:1-2, această persoană era lângă Tatăl „la început”, înainte cu mult de naşterea lui Isus din Maria.

A spune că Fiul nu era de la început, adică înainte de a exista creaţia, din „zile vechi” (Mica 5:2 SS 1874) însemnă a nega mărturia Bibliei.

De fapt, de ce ar avea nevoie Dumnezeu, în cer, de o manifestare a Sa, prin care să creeze, când putea să creeze El direct?

Un alt text paralel cu Ioan 1:1-3, este Coloseni 1:15-17, pe care îl vom analiza în continuare:

„El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel întâi-născut din toată zidirea. Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru ElEl este mai înainte de toate lucrurile şi toate se ţin prin El.

Textul este foarte clar pentru cei ce au ochi să vadă, şi anume că prin persoana  Fiului, în care avem răscumpărarea păcatelor (vezi Coloseni 1:12-14), s-au făcut toate. Deci este clar că El a existat înainte de toate, după cum spune Scriptura: „El este mai înainte de toate lucrurile şi toate se ţin prin El.” Prin El au fost (la trecut) create toate, atât lucrurile din cer (cele nevăzute), sau de pe pământ (cele văzute), chiar şi îngerii în diversele ierarhi ale lor (scaune de domnii, domnii, căpetenii, autorităţi), au fost create prin El (compară v.16 cu Efeseni 1:20-21; Efeseni 6:12; Coloseni 2:15; 1Petru 3:22).

Iar expresia de cel întâi-născut din toată zidirea”, nu se referă că are întâietate cum cred trinitarienii; ci, că este primul născut, sau creat, înainte de celelalte lucruri şi fiinţe din creaţie (vezi şi Apocalipsa 3:14). Domnul Isus, în text, este pus în categoria creaţiei, când se spune despre El: „ din toată zidirea” , deci El face parte din creaţia (zidirea) lui Dumnezeu.

Isus Cristos este unic-născut (monogenes) al Tatălui, adică unicul sau singurul (primul şi ultimul) Fiu direct din Tatăl; iar celelalte, prin El s-au creat. Astfel raportat la creaţia lui Dumnezeu, Isus este: începutul creaţiei lui Dumnezeu”, sau „cel întâi-născut din toată creaţia” (Biblia Cornilescu Revizuită).

Dar să mergem mai departe cu dovezile, în sprijinul adevărului că Isus a existat înainte de existenţa Sa umană:

Ioan 1:15,Ioan 1:30„Ioan a mărturisit despre El, când a strigat: „El este Acela despre care ziceam eu: „Cel ce vine după mine, este înaintea mea, pentru că era înainte de mine…El este Acela despre care ziceam: „După mine vine un om, care este înaintea mea, căci era înainte de mine.”

Ioan Botezătorul precizează clar că omul Isus Cristos, a existat înainte de el, iar conform Evangheliilor, Ioan Botezătorul era cu şase luni mai mare decât Isus (Luca 1:24-32). Astfel din punct de vedere al naşterii din fecioara Maria, Isus nu putea fi înainte de Ioan, decât dacă acceptăm că Isus a existat mai înainte în cer.

Ioan 3:13„Nimeni nu s-a suit în cer, în afară de Cel ce s-a pogorât din cer, adică Fiul omului”

Aici Domnul precizează clar că El, s-a pogorât din cer. (Ultima parte a frazei din text, aşa cum apare în traducerile noastre: „care este în cer” nu apare în cele mai vechi manuscrise).

Ioan 3:16,Ioan 3:18: În aceste versete, Isus Cristos este descris ca fiind „monogenes”, (vezi şi: Ioan 1:14,Ioan 1:18; 1Ioan 4:9), tradus în Biblia Cornilescu cu „singurului născut” (Ioan 1:14) sau „singurul Lui Fiu”; în BO cu „Unul-Născut”, iar în NW cu: „unic-născut”.

Acest termen se referă la unu-născut, singur-născut, unic-născut, cu sensul de singurul fiu al unei mame, sau al unui părinte.

Observaţi ce explică anumite lucrări de specialitate:

Cuvântul grecesc (redat prin ‚unic-născut’) care este întrebuinţat pentru Isus şi pentru Isaac este mo·no·ge·nes´, care derivă din mo´nos, „singur” şi gi´no·mai, verb care înseamnă „a naşte”„a deveni [a veni în existenţă]”, afirmă Exhaustive Concordance (Concordanţa exhaustivă) de Strong.

Mo·no·ge·nes´ se defineşte deci astfel: „Unic-născut, unic-procreat, deci unicul copil.” — A Greek and English Lexicon of the New Testament de E. Robinson.

The Theological Dictionary of the New Testament, editat de Gerhard Kittel, spune în această privinţă: „(Mo·no·ge·nes´) înseamnă ’descendent unic‘, adică fără fraţi sau surori.” Această lucrare remarcă, de asemenea, că în Ioan 1:18; Ioan 3:16,Ioan 3:18 şi 1Ioan 4:9„relaţia lui Isus nu este doar comparabilă cu aceea a unui copil unic faţă de tatăl său; ea este acea relaţie a singurului fiu-născut faţă de Tatăl”.

În Scripturi apare această expresie după cum urmează:

Monogenoys: [adjectiv genitiv masculin singular] - Ioan 1:14; Ioan 3:18.

Monogenes:  [adjectiv nominativ masculin singular] - Luca 7:12; Luca 8:42 (feminin); 9:38; Ioan 1:18.

Monogene: [adjectiv acuzativ masculin singular]  - Ioan 3:16; Evrei 11:17; 1Ioan 4:9.

Observăm din Luca 7:12, că Isus a înviat „singurul [monogenes]  fiu al mamei lui”, iar în 8:42: „o singură [monogenes] fiică...”, iar în Luca 9:38, tatăl unui fiu demonizat Îl roagă pe Isus să-l vindece, acest fiu era unicul fiu al tatălui, în BC, este redat astfel: „îl am numai pe el”. Iar în Evrei 11:17, se descrie ducerea lui Isac ca jertfă de către Avraam, Isac fiind numit aici: „singurul [monogene] său fiu”.

Dacă în cazul acestor oameni, monogenes are sensul de unic-născut, singur-născut, singurul fiu la părinţi, oare puteau scriitorii biblici să dea un sens diferit acestui termen atunci când s-au referit la Isus - Fiul lui Dumnezeu? Puteau ei să-şi pemită să strice înţelesul limbi greceşti? Dacă, ei susţineau eternitatea Fiului, şi ‚naşterea veşnică’, mai foloseau ei oare acest termen, care desemnează o naştere a Fiului? Cu siguranţă că nu!

Unii ca să iasă din această încurcătură, spun că termenul monogenes se aplică la naşterea lui Isus ca Fiu din Maria, nu la naşterea Lui din Tatăl. Însă ce arată Scripturile?

Expresia „monogenes”, nu se poate aplica la naşterea lui din Maria, deoarece Isus nu a fost unicul fiu al Mariei; ci, întâiul ei născut [gr. „prototokon”], ulterior născând şi alţi copii (Matei 1:25; Matei 13:55-56; Luca 2:7), iar această expresie „monogenes”are sensul de: unu-născut, singur-născut, unic-născut, cu sensul de singurul fiu al unei mame, sau al unui părinte.

Astfel în cazul Domnul Isus, expresia monogenes”, se referă la naşterea din Tatăl, nu din Maria, pentru că Isus este unicul născut din Tatăl în mod direct, pe când din Maria au mai fost născuţi şi alţi copii, fraţii lui Isus!

În Ioan 1:14, se afirmă: „Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut [monogenoys] din Tatăl.

Deci iată că Isus este unicul născut „din Tatăl”, nu din Maria!

Aici textul Biblic arată că Cuvântul S-a făcut carne, deci El exista şi mai înainte de a deveni carne, şi Cuvântul este descris ca fiind singurul născut (monogenes), vezi şi v.18.

 

Un alt text care se referă la Domnul Isus, ca fiind „născut din Dumnezeu”, în greacă: „gennaō ek Theos”, este vorba de 1Ioan 5:18.

În cele mai bune traduceri fraza cheie este redată astfel: „Cel născut din Dumnezeu îl păzeşte”. Iar această frază se referă la Isus Cristos care ne păzeşte. Cu siguranţă că singuri nu putem să-l înfruntăm pe Diavol, iar în acest text se arată că o fiinţă tot născută din Dumnezeu îi păzeşte pe cei născuţi din Dumnezeu. Cu siguranţă că această persoană nu poate fi decât Fiul: Isus Cristos, deoarece este pus în contrast „oricine” (orice creştin) şi „Cel”, o persoană unică, care are atât puterea să ne păzească, precum şi are însuşirea de a fi născut din (gr. ek) Dumnezeu.

Nimeni în afară de Isus nu însumează ambele calităţi. Este interesant că traducătorii au înţeles că este vorba despre Isus Cristos şi au tradus cu „Cel” cu C mare.

 

În concluzie, Isus Cristos este născut din Dumnezeu Tatăl, deoarece:

a) El este ‘monogenes’, unicul născut (Ioan 1:14; 3:16,18);

b) El este „Cel născut din Dumnezeu” (1Ioan 5:18).

Ø Ioan 6:33-46„căci pâinea lui Dumnezeu este aceea care se pogoară din cer şi dă lumii viaţa…căci M-am pogorât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis. Iudeii cârteau împotriva Lui, pentru că zisese: „Eu sunt pâinea care s-a pogorât din cer.” Şi ziceau: „Oare nu este acesta Isus, fiul lui Iosif, pe al cărui tată şi mamă îi cunoaştem? Cum, deci, zice El: „Eu M-am pogorât din cer?” Isus le-a răspuns: „Nu cârtiţi între voi. Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. În proroci este scris: „Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu.” Aşa că oricine a ascultat pe Tatăl şi a primit învăţătura Lui, vine la Mine. Nu că cineva a văzut pe Tatăl, în afară de Acela care vine de la Dumnezeu; da, Acela a văzut pe Tatăl…Pâinea, care se pogoară din cer, este de aşa fel, ca cineva să mănânce din ea şi să nu moară. Eu sunt pâinea vie, care s-a pogorât din cer.”

Pentru oamenii sinceri şi spirituali, este clar că Isus s-a coborât din cer; ei ne-gândind ca iudeii care au spus: „Oare nu este acesta Isus, fiul lui Iosif, pe al cărui tată şi mamă îi cunoaştem?” Ci ei ştiu, şi cred, pe baza Cuvântului; că, Isus a fost cu Tatăl, a văzut pe Tatăl, şi s-a coborât din cer trimis de Tatăl.

Ø Ioan 6:62„Dar dacă aţi vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte?”

Isus vorbeşte de o existenţă a Sa undeva sus, pe care a avut-o mai înainte; iar a nega cuvintele Lui însemnă să îl faci mincinos pe ‘Cuvântul vieţii’.

Ø Ioan 8:23„Voi sunteţi de jos” le-a zis El „Eu sunt de sus: voi sunteţi din lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta.”

Isus, cu tot efortul unora de a schimba înţelesul textului, precizează că nu este din lumea aceasta, El nu îşi are originea aici; ci, de sus, din cer, din altă lume. Isus Cristos precizează astfel clar, că originea Sa nu este de pe pământ; ci, din cer, din altă lume (vezi şi Ioan 9:39).

Ø Ioan 8:42„Isus le-a zis: „Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-aţi iubi şi pe Mine, căci Eu am ieşit şi vin de la Dumnezeu: n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis.”

Domnul Isus nu numai că este trimisul Tatălui; ci, El a venit de la Dumnezeu, deci din domeniul spiritual, unde locuieşte Dumnezeu. Domnul Isus a venit de la Dumnezeu, El nu numai că a fost trimisul Acestuia, ca şi alţi profeţi, sau slujitori ai Lui; ci, El a ieşit de la Dumnezeu şi a venit de la El. Pentru cei ce sunt sinceri, afirmaţia Domnului este clară, pentru cei ce le place să denatureze sensul textelor pot da orice sens doresc, căci îl vor da spre pierzarea lor.

Ø Ioan 8:58„Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu.”

Domnul Isus, în acest text nu a vrut să spună, precum interpretează unii, că El este „EU SUNT”, din Exod 3:14, ci în context, nu este vorba de identitatea Sa; ci, de când există El, observaţi contextul: „N-ai nici cincizeci ce ani” I-au zis Iudeii „şi ai văzut pe Avraam!” (v.57). Deci în context este discutată vârsta lui Isus, nu identitatea Lui, tocmai de aceea, evreii spun despre El, că nu are nici 50 de ani. Dar Isus spune ceva ce scandalizează pe evrei, şi ar trebui să-i pună pe gânduri pe modalişti; şi anume, că, Isus a existat înainte ca să se nască Avraam.

Iar expresia în greacă: ego eimi”, în unele traduceri apărând: „Eu sunt” în altele: „sunt Eu” (BC; Sfânta scriptură de la 1874), nu se referă la identitatea Sa; ci, la vârsta Sa, în sensul ‘Eu sunt sau exist înainte de Avraam’.

„Eu sunt” din Ioan 8:58 nu se referă la „Eu sunt”, din Exod 3:13, deoarece în Exod 3:13, era vorba de cum s-a prezentat Dumnezeu, şi aici este vorba de vârsta lui Isus, lucruri total diferite. De fapt, „Eu sunt”, apare şi în alte pasaje, de pildă „ego eimi”, apare şi la Ioan 9:9, când orbul din naştere a spus: „Eu sunt” (ego eimi), să tragem concluzia că orbul este Isus? Sau că orbul este Dumnezeu, deoarece orbul spune despre el însuşi: „Eu sunt”?

Tot aşa, a face asocierea de expresii, fără a ţine cont de context, însemnă a trage concluzii greşite pe care Biblia nu le susţine.

Ø Ioan 12:41„Isaia a spus aceste lucruri când a văzut slava Lui şi a vorbit despre El.”

Cum a văzut Isaia gloria lui Isus, dacă El nu exista înainte în cer? Unii ar putea spune că doar a văzut o viziune cu Isus, o imagine prevestitoare a existenţei lui Isus. Însă Biblia nu zice aşa ceva; dacă citim în Isaia 6:1-13, vedem cum o persoană stă pe tron, şi serafimii în jurul Lui. Modaliştii aici  spun, vezi, e vorba doar de o persoană, şi nu de două sau trei. Da, e vorba de persoana Fiului, despre care voi nu credeţi că a existat înainte, dar pe care Isaia l-a văzut cu ochii lui (Isaia 6:5)!

Să mergem însă la alte argumente ale preexistenţei lui Isus:

Ø Ioan 13:3„Isus, fiindcă ştia că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mâni, că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce.

Domnul Isus a venit de la Dumnezeu, şi se întoarce la Dumnezeu, astfel după cum a avut o existenţă după învierea şi înălţarea Sa la cer, a avut o existenţă şi înainte de venirea Sa în lume. A spune că nu a existat înainte cu Dumnezeu, însemnă, conform acestui text, să negi existenţa Sa de după înălţarea Sa la Dumnezeu.

Ø Ioan 16:28-30Am ieşit de la Tatăl şi am venit în lume; acum las lumea şi Mă duc la Tatăl. Ucenicii Săi I-au zis: „Iată că acum vorbeşti desluşit şi nu spui nici o pildă. Acum cunoaştem că ştii toate lucrurile şi n-ai nevoie să Te întrebe cineva; de aceea credem că ai ieşit de la Dumnezeu.”

Domnul Isus, vorbeşte pe faţă, clar, fără înconjur, fără pilde, şi învaţă că El a venit în lume, ieşind de la Tatăl, şi că în curând se va produce reversul medaliei, şi anume va lăsa lumea, şi va merge din nou la Tatăl.

Iar discipolii Lui aşa au înţeles şi au crezut că Isus a „ieşit de la Dumnezeu”. Astfel Isus ne-fiind nici Dumnezeu, nici o manifestare a lui Dumnezeu; ci, cineva distinct care a plecat de la Dumnezeu, a venit în lume, a împlinit misiunea, şi a plecat din nou la Dumnezeu şi nu în Dumnezeu, cum cred unii.

Ø Ioan 17:6-8„Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau şi Tu Mi i-ai dat; şi ei au păzit Cuvântul Tău. Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat Tu, vine de la Tine. Căci le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu M-ai trimis.”

Domnul Isus a ieşit de la Tatăl, nu doar având o naştere din Fecioara Maria; ci, având o existenţă înainte cu Tatăl, de unde a şi ieşit, ca să vină pe pământ, şi să împlinească misiunea primită. Discipolii adevăraţi ai Domnului au cunoscut, au crezut şi au primit acest adevăr, că Domnul Isus a ieşit de la Tatăl, trimis de Acesta.

Ø 1Corinteni 15:47„Omul dintâi este din pământ, pământesc; omul al doilea este din cer.”

Nu doar apostolul Ioan, susţine existenţa pre-umană a fiului lui Dumnezeu; ci, şi Pavel, care spune, sub inspiraţie, despre Isus că este „din cer”.

Ø Efeseni 1:4În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale”.

Ø 2Timotei 1:9,2Timotei 1:10„El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare Sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii, dar care a fost descoperit acum prin arătarea mântuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi ne-putrezirea, prin Evanghelie.”

 

 

Cristos a existat „înainte de veşnicii” (BC), în traducere literală din greacă: pro kronon aionion = înainte de timpuri epocale sau „înainte de timpurile veacurilor” (Biblia Bucureşti 2001), sau înainte de epoci (1Corinteni 2:7). Înainte de timpurile epocilor, se referă înainte de epocile istoriei omenirii, înainte de generaţiile omenirii care au existat de la Adam până la Pavel (Coloseni 1:26).

Însinte de timpuri epocale, se referă la timpul de la început când a existat doar: Tatăl şi Fiul (1Ioan 1:1-3), sau doar: Dumnezeu şi Cuvântul (Ioan 1:1), când Fiul s-a născut din Tatăl (Ioan 1:14,Ioan 1:18; Ioan 3:16,Ioan 3:18; Romani 11:36). Astfel El îşi are originea din început, la începutul primei zile de creiere, înainte de restul creaţiei făcută ulterior. Dar Fiul s-a arătat în formă umană în primul secol d.C. Astfel putem spune că Isus a existat cu Dumnezeu, înainte de „timpurile epocale” (traducerea literală), sau înainte de întemeierea lumii, El fiind prima creaţie din început, El fiind începutul, şi apoi prin El s-a făcut cerul şi pământul (Proverbe 8:22-28; Ioan 1:1-3; Coloseni 1:15-17; Apocalipsa 3:14). Aşadar Domnul Isus a fost arătat sau descoperit în primul secol d.C., dar El exista mai dinainte, şi era cunoscut mai dinainte  (vezi şi  Tit 1:2; 1Petru 1:11,1Petru 1:19-20).

 

Ø Filipeni 2:5-10„Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus: El, cu toate că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci s-a dezbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.…” (BC).

Observăm din acest text, că înainte de a se goli de Sine, înainte de a veni ca om, Isus a existat având chipul lui Dumnezeu”, adică fiind o fiinţă spirituală. A spune că existenţa lui Isus a început doar după ce Maria a fost însărcinată, însemnă a-l contrazice pe Pavel inspirat de Duhul Sfânt şi a nega umilinţa Domnului care deşi exista ca fiinţă cu chipul lui Dumnezeu, El s-a smerit şi Şi-a luat chip de om. Faptul că Isus nu era Dumnezeu, şi nici o manifestare a lui Dumnezeu, reiese foarte clar din text, când acesta precizează: Elcu toate că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu” Domnul Isus, în existenţa preumană nu era nici egal cu Dumnezeu, nici o manifestare a Acestuia, căci manifestarea lui Dumnezeu nu se poate lupta să fie egal cu Dumnezeu. Isus nu a luptat pentru a răpi dreptul de a fi egal cu Dumnezeu; ci El s-a şi golit de Sine. Aceasta indică că El era o persoană distinctă de Dumnezeu, care avea un „Sine”, adică un Eu, o personalitate proprie, şi care era supus lui Dumnezeu, cu toate că avea chipul Lui.

Ø Evrei 1:1-2„După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile.”

Ne întrebăm: prin cine a făcut Dumnezeu veacurile (epocile; sistemele; lumile – în greacă: „aionas”)? Textul răspunde clar: „prin Fiul”; deci, e clar că Isus a existat înainte, şi nu doar că a existat, dar a existat ca Fiu, şi ca persoană distinctă de Tatăl (vezi şi Evrei 1:3-9).

Ø Evrei 2:9„Dar pe Acela care a fost făcut „pentru puţină vreme mai pe jos decât îngerii” adică pe Isus, Îl vedem „încununat cu slavă şi cu cinste” din pricina morţii pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi.”

Observăm din text, că Isus nu s-a născut, direct ca om, ci El a existat ca  „Acela” (o persoană) dar care „a fost făcut” inferior îngerilor pentru puţin timp, ceea ce indică că El a existat înainte într-o altă poziţie, într-o poziţie de slavă (Ioan 17:5).

Ø Evrei 9:25-26„Şi nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine însuşi, ca marele preot, care intră în fiecare an în Locul Preasfânt cu un sânge, care nu este al lui; fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la întemeierea lumii; pe când acum, la sfârşitul veacurilor, s-a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa.”

Cum putea Cristos să pătimească de mai multe ori de la întemeierea lumii dacă El nici nu exista? Dacă Pavel avea crezul că Fiul nu există decât de la Maria, nici măcar nu făcea referire la posibilitatea ca Isus „să pătimească de mai multe ori de la întemeierea lumii”, numai în cazul în care El exista de la întemeierea lumii, Pavel putea face referire la această teză!

Ø Evrei 11:26„El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiţi spre răsplătire.”

Cum putea Moise să accepte ocara lui Cristos mai degrabă decât plăcerile Egiptului, dacă Cristos nu exista în timpul lui?

Ø 1Petru 1:10-11„Prorocii, care au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ţinta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare. Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate.”

Ne întrebăm: cum putea profeţii din vechiul legământ să aibă Duhul unui Cristos inexistent, care a apărut doar mai târziu? Doar dacă Cristos a existat, doar în această situaţie, Duhul Sfânt putea fi numit „Duhul lui Hristos”, adică Duhul care Îi aparţine Lui este proprietatea Lui, şi prin care lucrează El.

Ø 1Ioan 4:9-10,1Ioan 4:14„Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre…Şi noi am văzut şi mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie mântuitorul lumii.”

Şi acest text este clar pentru toţi cei ce au ochi de văzut, astfel Biblia învaţă clar că: Dumnezeu a trimis în lume, pe pământ, nu doar manifestarea Sa, sau pe Sine într-o altă manifestare, ci pe „singurul Său Fiu” (monogenes); încât dacă suntem sinceri, şi interpretăm textul fără prejudecăţi, vom înţelege că Isus a existat înainte de existenţa Sa în Maria, şi a existat ca Fiu, care ulterior a fost trimis pe pământ, El fiind numit în Biblie: Fiul Tatălui” (2Ioan 1:3). Cum este El, Fiul Tatălui, dacă El este doar născut din Maria, şi de fapt în realitate El este doar o manifestare a Tatălui?

 


[1] Am utilizat această versiune la acest pasaj deoarece redă cel mai bine textul în conformitate cu textul ebraic şi cu Septuaginta.

[2] Pentru cei ce ştiu engleză, pot accesa pe internet comentarii despre Ioan 1:1 în coptă: http://nwtandcoptic.blogspot.com/   Sau pot downloda Ioan cap. 1:1-18 interliniar copt-englez în coptă.

Uitaţi-vă aici la câteva versete de pe manuscrisul copt, sahidic, transcris în engleza:

http://jehovah.to/exe/translation/John%20One%20Interlinear%20and%20English.pdf