„şi le-a vorbit multe în parabole, zicând: Iată! Semănătorul a ieşit să semene. şi semănând el, unele au căzut lângă drum; şi venind păsările, le-au mâncat. Iar altele au căzut pe locurile pietroase, unde nu aveau pământ mult; şi îndată au răsărit, pentru că nu aveau adâncime de pământ. Dar, răsărind soare, au fost pârjolite; şi pentru că nu aveau rădăcină, au fost uscate. Iar altele au căzut peste spini; şi spinii au crescut şi le-au înăbuşit. Altele însă, au căzut pe pământul cel bun; şi au dat rod: unele o sută, iar altele şaizeci, iar altele treizeci. Cel având urechi, să audă! Şi apropiindu-se discipolii, I-au zis: De ce vorbeşti în parabole? Iar El, răspunzând, le-a zis: Vouă va fost dat să cunoaşteţi misterele Regatului cerurilor, dar acelora nu le-a fost dat. Deoarece, care are, acestuia îi va fi dat, şi va fi făcut îmbelşugat; iar care nu are, şi ceea ce are va fi luat de la el. De aceea le vorbesc în parabole; pentru că văzând, nu văd, şi auzind, nu aud, nici nu înţeleg. Şi cu ei este împlinită profeţia lui Isaia, cea zicând: „cu auz veţi auzi, şi nicidecum nu aveţi să înţelegeţi; şi văzând, veţi vedea, şi nicidecum nu aveţi să pricepeţi; pentru că inima poporului acesta s-a împietrit, şi cu urechile au auzit greu, şi au închis ochii lor; ca nu cumva să vadă cu ochii, şi să audă cu urechile, şi să înţeleagă cu inima, şi să se întoarcă, şi să îi vindec”. Dar fericiţi sunt ochii voştri, pentru că văd; şi urechile voastre, pentru că aud. Pentru că, adevărat vă zic: Mulţi profeţi şi drepţi au dorit să vadă cele ce vedeţi voi, şi nu au văzut; şi să audă cele ce auziţi, şi nu au auzit. Voi deci, ascultaţi parabola semănătorului. Oricine, auzind cuvântul Regatului, dar nepricepând; vine cel rău şi răpeşte ce a fost semănat în inima lui. Acesta este: cel semănat lângă drum. Iar cea semănată pe locurile pietroase, este acesta: cel auzind cuvântul şi primindu-l îndată cu bucurie, dar nu are rădăcină în sine, ci este vremelnic; iar făcându-se necaz sau persecuţie din cauza cuvântului, îndată se poticneşte. Iar cea semănată între spini, este acesta: cel auzind cuvântul; dar grija epocii şi amăgirea bogăţiei, înăbuşă cuvântul şi se face neroditor. Dar cea semănată pe pământul bun, este acesta: cel auzind cuvântul, şi pricepând; care deci aduce roadă: careva chiar o sută, iar careva şaizeci, iar careva treizeci.” - Matei 13:3-23, SCC.

„Ascultaţi! Iată! Semănătorul a ieşit să semene. şi semănând, o parte a căzut lângă drum; şi au venit păsările şi au mâncat-o. Şi alta a căzut pe loc pietros, unde nu avea pământ mult, şi îndată a răsărit, pentru că nu avea adâncime de pământ. Iar când a răsărit soarele, a fost pârjolită; şi pentru că nu avea rădăcină, s-a uscat. Şi alta a căzut între spini; şi spinii au crescut, şi au înăbuşit-o, şi nu a dat roadă. şi altele au căzut în pământul cel bun, şi au dat roadă; răsărind şi crescând; şi au adus: Una treizeci, una şaizeci, şi una o sută. şi le-a zis: cine are urechi de auzit, să audă! Iar când a fost singur, cei din jurul Lui, împreună cu cei doisprezece, L-au întrebat despre parabole. Şi El le zicea: vouă v-a fost dat misterul Regatului[1] lui Dumnezeu; dar celor de afară, toate se dau în parabole. Pentru ca, privind, să privească şi să nu vadă; şi auzind, să audă şi să nu priceapă; ca nu cumva să se întoarcă şi să li se ierte. Şi El le zice: Nu ştiţi parabola aceasta? Cum veţi cunoaşte toate parabolele? Semănătorul seamănă cuvântul. Iar aceştia sunt cei de lângă drumul unde este semănat cuvântul; dar când au să audă, îndată vine Satan şi ia cuvântul cel semănat în ei. Şi asemenea, aceştia sunt cei semănaţi pe locurile pietroase; care când au să audă cuvântul, îndată îl primesc cu bucurie; dar nu au rădăcină în sine, ci sunt vremelnici. Apoi, făcându-se necaz sau persecuţie din cauza cuvântului, îndată se poticnesc. Şi alţii sunt cei semănaţi între spini. Aceştia sunt cei auzind cuvântul; dar îngrijorările epocii, şi amăgirea bogăţiei, şi poftele pentru celelalte, intrând, înăbuşă cuvântul, şi se face neroditor. şi aceia sunt cei semănaţi pe pământul cel bun; care aud cuvântul şi îl primesc şi aduc roadă: Unu trei zeci, unu şaizeci, şi unu o sută.” - Marcu 4:3-20, SCC.

„Dar strângându-se mulţime multă, şi cei veniţi la El de prin cetăţi, a zis prin parabolă: Semănătorul a ieşit pentru a semăna sămânţa lui. şi semănând el, o parte a căzut lângă drum; şi a fost călcată, şi păsările cerului au mâncat-o. Şi o altă parte a căzut pe piatră; şi crescând, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Şi o altă parte a căzut în mijlocul spinilor; iar spinii crescând împreună cu ea, au înăbuşit-o. Iar o altă parte a căzut în pământul cel bun; şi crescând, a făcut rod însutit. Zicând acestea, a strigat: cel având urechi de auzit, să audă! Dar discipolii Lui Îl întrebau ce ar înseamna parabola aceasta. El însă a zis: vouă vă este dat să cunoaşteţi misterele Regatului lui Dumnezeu, dar celorlalţi, în parabole: ca, văzând, să nu vadă; şi, auzind, să nu priceapă. Iar parabola este acesta: sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. Iar cele de lângă drum sunt: cei auzind, apoi vine Diavolul şi ia cuvântul din inima lor; ca nu cumva crezând, să fie salvaţi. Iar cele de pe piatră sunt: Cei care când aud, primesc cuvântul cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; care cred pentru un timp, şi în timp de încercare, ei cad. Iar ce este căzut între spini: Aceştia sunt cei auzind; dar ducându-se sub griji, şi bogăţie, şi plăceri ale vieţii, sunt înăbuşiţi, şi nu rodesc la coacere. Iar ce este căzut în pământul bun: Aceştia sunt cei care auzind cuvântul într-o inimă curată şi bună, îl ţin şi rodesc în răbdare.” - Luca 8:4-15, SCC.

Elementele acestei pilde sunt: Semănătorul care îl reprezintă pe Iesus Christos, sămânţa reprezintă Cuvântul despre Regat (Matei 13:19), sau Cuvântul lui Dumnezeu  (Luca 8:11), care este vestit. El cade în patru tipuri de sol, aceasta semnifică starea diferită a inimii oamenilor din lume, căci ţarina este lumea. Pământul de lângă drum, simbolizează un pământ bătătorit, adică o inimă împietrită unde nu intră Cuvântul pentru a germina, astfel păsările, adică agenţii lui Satan îl pot culege. Al doilea tip de sol, este cel stâncos, care ilustrează bine omul care acceptă cu bucurie vestea bună, dar nu este statornic şi din cauza necazurilor, ispitelor şi a persecuţiilor, Cuvântul nu dă roade acolo. Al treilea tip de pământ este cel ce are spini, care reprezintă omul acaparat de griji şi dorinţe de înavuţire şi de tot felul de pofte şi plăceri ale vieţii, care înăbuşă Cuvântul făcându-l neroditor.

Al patrulea teren este bun, care înţelege Cuvântul, sau îi prinde sensul, aducând rod, dar acesta în cantităţi diferite, după puterile fiecăruia. Calităţile unui om cu o inimă receptivă la Cuvânt sunt: a) O inimă cinstită, care pune pe prim plan Regatul sau lucrurile spirituale; b) Doritor de a-i prinde sensul Cuvântului, dorind să aplice şi să aducă rod; c) Aduce roade în răbdare sau prin perseverenţă, astfel el nu se descurajează repede, indiferent de timpuri sau împrejurări nefavorabile.

Această parabolă este o dezvăluire (profeţie) a stării spirituale a lui Israel, că nu toţi care aud Cuvântul vestit de Domnul din poporul Israel vor aduce rod, această parabolă descrie starea poporului Israel profeţită de Isaia 6:9. Scopul acestei pilde este spre ai trezi pe cei ce mai au sinceritate.

Versetul cheie este: „Cel având urechi, să audă!” – Matei 13:9.

Doar discipolilor lui Iesus le-a fost dat să cunoască misterele Regatului cerurilor, pentru ceilalţi totul este înfăţişat în mod tainic, în parabole. Doar cei sinceri, cei cu  inima „curată şi bună”, pot înţelege şi Îl pot urma pe Domnul!

Pentru noi, această parabolă este un îndemn de a fi receptiv la Cuvântul lui Dumnezeu, căci nu toţi cei ce primesc la început Cuvântul sunt sinceri.