Numele lui Dumnezeu se scria în ebraică sub forma a patru litere YHWH, la care cititorul adăuga din minte vocalele corespunzătoare, deoarece scrierea ebraică scria doar consoanele fără vocale.

Este bine de ştiut însă că evreii au pierdut ei înşişi pronunţarea corectă a acestei perifraze notate în textul vechi doar cu consoane.

În a doua jumătate a primului mileniu al erei noastre, masoreţii (în ebraică, ba·aléh ham·ma·soh·ráh, însemnând „maeştri ai tradiţiei“) au introdus un sistem de puncte vocalice şi de accente, pentru citirea în ebraică. Acestea au constituit un ajutor scris pentru citirea şi pronunţarea vocalelor, întrucât mai înainte pronunţarea cuvintelor se baza pe tradiţia orală.

Există informaţii şi dovezi că pronunţia Numelui divin este Iehova şi nu Iahve, sau Yahweh!

A fost găsită în Egipt pe o inscripţie scrisă cu heroglife (poza ei este postată sus) datând din timpul lui Amenophis III (1391 –1353 d.C.), cu doar aproximativ 100 de ani după ce Dumnezeu şi-a prezentat numele lui Moise, iar Moise a folosit numele divin în faţa Faraonului din Egipt (comp. cu Exod 5:2; Exod 7:5). Pe aceea inscripţie Numele Iehova este redat sub forma „Yehoua”. Deci nu Yahweh! Şi egiptenii au auzit pronunţia folosită de evreii (Exod 5:2-4)!

          Primul savant care a oferit în mod exact şi clar motivele variantei de vocalizare a fost cardinalul Nicolas de Cusa. Într-o predică scrisă în 1445, el a explicat că Numele lui Dumnezeu este tetragrama în greacă, care în ebraică se scrie Ioth, He, Vau, He; aceste patru litere serveau ca vocale, care corespund cu I, E, O, A în greacă, pentru că în această limbă nu există o vocală anume pentru sunetul OU (litera U în greacă se pronunţă ca şi litera Ü în  franceză). Astfel, transliterarea IEOUA în greacă ar fi mai exactă şi ar reflecta mai bine sunetul OU al numelui ebraic I-e-ou-a, care devine în latină Iehova sau Ihehova, pentru că litera H nu se aude şi vocala U serveşte de asemenea ca şi consoană (V).

În cartea: „Numele divin Y.eH.oW.aH care se pronunţă aşa cum se scrie I_Eh_oU_Ah”, de Gerard Gertoux, se spune: „Este amuzant de observat că forma Yahweh, care a fost susţinută de unii dintre cei mai străluciţi teologi, cei mai competenţi gramaticieni, cei mai de seamă biblişti, cei mai prestigioşi autori de dicţionare este în final acceptat ca fiind falsă. Regele Solomon, despre care se spune ca a primit înţelepciune de la Dumnezeu, nu a folosit niciodată tetragrama în cartea sa renumită Ecleziastul, însă în mod misterios a folosit o formă gramaticală rară yhw' pentru yhwh (Qo 11:3), care apare o singură dată în întreaga Biblie. Culmea ironiei, bilbliştii traduc această formă cu: "va fi" (Bible of the King James, Darby, etc.) care este sensul de bază al tetragramei. Traducătorii Septuagintei de asemenea au tradus această formă prin "El va fi" (estai).  În plus, vocalizarea ebraică a acestui cuvânt, păstrată de Masoreţi, este: "Yehou[a]", care constituie vocalizarea naturală a tetragramei.”

El în aceiaşi carte mai aduce următorul argument în favoarea pronunţiei „Iehova”: „Flavius Josephus, care a înţeles preoţia din acest timp foarte bine, a spus clar că în momentul când romanii au atacat templul iudeii chemau numele inspirator de teama al lui Dumnezeu. (The Jews War V:438) El a scris că nu are dreptul să dezvăluie acest nume cititorului său (Jewish Antiquities II:275), totuşi el a oferit detalii importante referitoare la pronunţia pe care dorea să o ascundă. În lucrarea sa The Jewish War V:235 el spune: <<Marele preot avea capul acoperit cu o tiara de in subţire cu o bordură violet şi înconjurat de o coroană de aur pe care erau inscripţionate literele sfinte; acestea sunt patru vocale>> Această descriere este excelentă; ea completează pe cea din Exod 28:36-39.

Acum este evident că 'literele sfinte' se referă la Tetragrama scrisă în paleo-ebraică, nu în greacă. Ba mai mult, în ebraică aceste consoane Y, W, H, servesc în realitate drept vocale; de fapt ele sunt aşa numitul sistem (matres lectionis). Scrierile de la Qumran arată ca în secolul întâi Y folosit ca vocală servea sa indice doar I şi E, W servea doar pentru sunetul O şi U, iar un H final servea pentru sunetul A. Aceste echivalente se pot verifica în mii de cuvinte. Litera H se folosea ca vocală numai la sfârşitul cuvintelor, niciodată în interiorul lor. Deci citirea numelui YHWH ca patru vocale ar fi IHUA, adică IEUA, pentru că între două vocale H se pronunţă cu o nuanţă de E.”

Astfel autorul acestei cărţi: Gerard Gertoux, susţine în cartea sa că numele divin YHWH, se pronunţă aşa cum se scrie: I_Eh_oU_Ah, pe baza faptului că consoanele YHWH pot servi ca vocale, iar Josephus Flavius confirmă această citire ca vocale. Atunci tetragrama sar citi: IEUA sau I_Eh_oU_Ah. Căci aceste patru litere serveau ca vocale, care corespund cu I, E, O, A în greacă, pentru că în această limbă nu există o vocală anume pentru sunetul OU (litera U în greacă se pronunţă ca şi litera Ü în franceză). Astfel, transliterarea IEOUA în greacă ar fi mai exactă şi ar reflecta mai bine sunetul OU al numelui ebraic I-e-ou-a, care devine în latină Iehova sau Ihehova, pentru că litera H nu se aude şi vocala U serveşte de asemenea ca şi consoană (V).

Recent interpretarea lui Gerard capătă acceptare şi câştigă tot mai mulţi aderenţi în rândul cercetătorilor. Rămâne de văzut dacă în viitor, specialişti, bibliştii, teologii şi gramaticieni, vor abandona forma YaHWeH, pe care o susţin în prezent, în favoarea formei: Y.eH.oW.aH.

Numele Fiului lui Dumnezeu este Iehoşua, care înseamnă „Iehova este salvare“, deci Ieho de la Iehova şi şua de la salvare, deci chiar Numele Fiul arată pronunţia Numelui Tatălui (comp. cu Ioan 17:6).

De fapt, forma: „Iehova”, este forma cea mai intrată în uz în limba română şi cea mai folosită în traducerile din limba română. După cum putea observa în continuare:

Doar în În Biblia Galaction, la Facerea 22:14, numele divin este redat sub forma „Iahveh“. În Biblia ortodoxă sinodală 1999, Numele divin apare în Facerea 22:14 şi în Ieşirea 33:19; 34:5-6 sub forma „Iahve”. Iar în Biblia Bartolomeu Anania (2001), la Facerea 22:14, apare „Iahvé-irè”.

În timp ce „Iehova” apare în Biblia de la Pesta 1873 şi în Biblia de la Iaşi din 1874, apare forma: „Iehova”, de aproape 7000 de ori.

În Biblia Cornilescu (BC) la Geneza 22:14; Exod 17:15, apare la nota de subsol numele divin.

În Biblia Cornilescu Revizuită (BCR) de Societatea Biblică GBV, găsim Iehova doar la note de subsol şi în prefaţă, unde se spune că peste tot unde apare în text DOMNUl cu majuscule acolo în original este YHWH (Iehova). Iar forma prescurtată „Iah”, apare chiar în text (Psalmi 122:4; Psalmi 130:3; Isaia 12:2; Isaia 26:4), cât şi în expresia Halellu-Iah, care înseamnă lăudaţi-l pe Iah (Apocalipsa 19:1 n.s.).

În Biblia Bucureşti 2001 GBV, apare la prefaţă precum şi în text forma Iehova la Geneza 22:14 sub forma de „Yehova-Iire”.

Iar în Scripturile Traducerea Lumii noi (2006) apare de peste 7000 de ori în text.

Iar în Noul Testament Traducerea Fidelă 2007, apare de peste 100 de ori în text.

În anul 2009 apare Biblia Fidelă în Cluj tradusă de un comitet baptist, unde apare numele divin sab forma Iehova după cum urmează: Geneza 22:14; Exod 6:3; Exod 17:15; Judecatori 6:24; Psalmi 83:18; Isaia 12:2; Isaia 28:4.

Iar în Scripturile Calea Creştină (prescurtat: SCC), apare de 169 de ori!