Introducere:

Baptiştii pretind că sunt biserica lui Dumnezeu, pentru că provin dintr-o linie neîntreruptă de la primi creştini, de la apostoli. Observaţi de pildă, ce predica Spurgeon, despre denominaţia baptistă, înainte ca adunarea să se mute în „Metropolitan Tabernacle,” când încă se întâlnea la „New Park Street,” în 1860, Spurgeon a predicat astfel: „Nu îmi e ruşine de denominaţia căreia îi aparţin, care vine direct de la Cristos, şi care nu a trecut niciodată prin torentul noroios al Romei, şi care are o origine separată de orice fel de protestantism sau de toţi cei care au ieşit din Biserica Anglicană,  pentru că noi am existat înaintea tuturor celorlalte denominaţii . . .” C. H. Spurgeon, NEW PARK STREET PULPIT, Vol. 16, 1860 (Pasadena, Texas, Pilgrim Publications 1973 retipărire), p. 66.

De asemenea, pretenţia de a fi „Evanghelici”, adică pretenţia ca învăţătura şi practica lor este după Evanghelia lui Cristos, este una adevărată? Vom analiza aceste pretenţii în lumina Bibliei în acest material, dar să vedem în continuare:

 

Scurt istoric

Baptiştii s-au conturat ca o mişcare religioasă, în perioada imediat următoare reformei protestante din Europa de Apus, începută de Martin Luther. Prima biserica baptistă s-a format în 1611 la Amsterdam (Olanda), dintr-un grup de imigranţi englezi conduşi de păstorul John Smith.

Unii istorici îl socotesc pe John Smith un astfel de „începător” de drum (John Smith este o figură interesantă în istoria baptiştilor. Nu se cunoaşte data şi locul naşterii lui în Anglia. A studiat însă la Christ College, Cambridge (1594-1598), după care a slujit ca preot în Biserica Angliei până în anul 1606, când a trecut de partea „separatiştilor”. În 1608 s-a mutat în Olanda din cauza persecuţiei declanşate de casa regală împotriva „separatiştilor”. A fost primul care s-a „autobotezat”, în 1609 şi apoi i-a botezat şi pe alţi 36 de persoane, cu care a format prima biserică baptistă. A murit în Amsterdam în 1612. Deşi este legat de începuturile primului grup organizat de baptişti, John Smith poate fi considerat cu greu un întemeietor al mişcării. De fapt, el s-a botezat prin „turnare”, iar spre sfirşitul vieţii a părăsit adunările baptiste şi a trecut la biserica mennonită.)

Numele de „baptişti”, a apărut ca o poreclă dată în batjocură de cei cărora li se părea caraghios ca oamenii în toata firea să se boteze.

În România, începuturile baptiste datează de la mijlocul secolului XIX. În anul 1856, o familie de imigranţi germani înfiinţeaza la Bucureşti prima biserică baptistă cu credincioşi germani.

Un al doilea început baptist, independent de primul, a fost prin imigranţii baptisti ruşi, în special cei din Ucraina de Sud. Ei au ajuns în Dobrogea, în 1862, şi au înfiinţat o biserică baptistă la Cataloi, astazi sat al comunei Frecatei din judeţul Tulcea. Apoi, prin misiunea unui lucrător baptist din Bucureşti, în 1870, s-a infiinţat biserica baptista din Tulcea. În Transilvania credinţa baptistă a pătruns prin activitatea unor misionari germani. În anul 1874 se deschide o biserică baptistă maghiară în Salonta (judeţul Bihor). Începând din 1881, bisericile baptiste s-au răspândit în Bihor, în zona Aradului şi a podişul Someşan.

Constituirea Uniunii Baptiste din Romania a avut loc dupa 1918, în urma formării Romaniei Mari.

Dar să vedem în continuare:

 

Învăţături ale cultului baptist, care nu corespund cu Biblia:

Biserica lui Dumnezeu, are învăţătura lui Dumnezeu, ea păzeşte „credinţa care le-a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna” (Iuda 1:3 - Noua Traducerea Românească 2007).

Biserica lui Dumnezeu născută prin Cuvântul lui Dumnezeu, nu se abate de la Cuvântul Evangheliei, ea rămâne la „învăţătura lui Cristos”, nu o i-a înainte (2 Ioan 1:9), ea predă „învăţătura apostolilor” (Faptele Apostolilor 2:42). Ce se spoate spune despre doctrina Cultului Baptist? A păstrat cultul Baptist învăţătura lui Cristos dată prin apostoli? Este „Mărturia de credinţă a cultului Baptist”, în armonie cu adevărul biblic?

Cu toate că „Mărturia de credinţă a cultului Baptist”, este presărată cu multe versete, explicaţiile la aceste versete în general sunt foarte scurte, cu toate acestea, găsim în ea învăţături nebiblice, eretice, învăţături care ne despart de Dumnezeul cel Viu şi descalifică cultul Baptist ca biserică a lui Dumnezeu!

Să analizăm în continuare, câteva puncte din această mărturie de credinţă [voi reda fără diacritice aşa cum am găsit mărturia pe internet şi cu o fontură diferită de restul materialului]:

„In Biblie descoperim pe Dumnezeu ca Tatal, Fiul si Duhul Sfant, cu desavarsire una si nedespartiti in fiinta lor.
2 Corinteni 13:14 "Harul Domnului nostru Isus Hristos, si dragostea lui Dumnezeu, si impartasirea Duhului Sfant…" Matei 28:19 "…in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh…" 1 Ioan 5:7 "Caci trei sunt care marturisesc in cer: Tatal, Cuvantul si Duhul Sfant si acestia trei sunt una".

A) Dumnezeu Tatal
Ioan 6:27 "caci Tatal, adica insusi Dumnezeu…" 1 Petru 1:2 "…Dumnezeu Tatal…" Matei 11:25 "…Tata, Doamne al cerului si al pamantului…" Marcu 14:36 "…Ava, adica Tata…" Luca 22:42 "Tata, daca voiesti…" 23:34 "Tata iarta-i…" 23:46 "Tata, in mainile Tale…" Faptele Apostolilor 2:33 "…Dumnezeule…Tatal…" Romani 15:6 "…Dumnezeu, Tatal de la care vin toate lucrurile…"
B) Dumnezeu Fiul, Isus Hristos
Matei 1616" Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu…" Ioan 1:1 "…si Cuvantul era Dumnezeu" Luca 1:32 "…Fiul Celui Preainalt…" Faptele Apostolilor 8:37 "…Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu" 9:20 "…Isus este Fiul lui Dumnezeu" 2 Corinteni 1:19 "…Fiul lui Dumnezeu…" 1 Ioan 2:24 "…veti ramanea in Fiul si in Tatal" 3:23 "…sa credem in numele Fiului Sau Isus Hristos…" 4:15 "Cine va marturisi ca Isus este Fiul lui Dumnezeu…" Ioan 20:31 "…ca Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu…"
C) Dumnezeu Duhul Sfant
Ioan 4:24 "Dumnezeu este Duh…" 2 Corinteni 3:3 "…Duhul Dumnezeului celui viu…" 3:17 "Caci Domnul este Duhul; si unde este Duhul Domnului…" Iov 33:4 "Duhul lui Dumnezeu m-a facut…" Isaia 48:16 "…Domnul Dumnezeu m-a trimis cu Duhul Sau…" 1 Corinteni 2:10 "…Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Sau…"2:12 "Duhul care vine de la Dumnezeu…" Ioan 15:26 "…Duhul adevarului, care purcede de la Tatal…" 14:26 "…Duhul Sfant pe care-l va trimite Tatal…" Luca 11:13 "…Tatal vostru din ceruri va da Duhul Sfant celor ce il cer!" Faptele Apostolilor 5:32 "…Duhul Sfant, pe care l-a dat Dumnezeu celor ce asculta de El…".

          Iată ce mai importantă învăţătură din Biblie, ceea despre Dumnezeu! Biserica Baptistă, ca şi cultele tradiţionale susţin învăţătura despre Sfânta Treime sau Trinitatea, în mărturia ei de credinţă, credinţa despre Dumnezeu este defiinită după cum urmează:  „În Biblie descoperim pe Dumnezeu ca Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, cu desăvârşire una şi nedespărţiţi în fiinţa lor”. Dovezile aduse pentru a susţine această doctrină despre Dumnezeu sunt:

2 Corinteni 13:14: „Harul Domnului Isus Cristos, dragostea lui Dumnezeu şi părtăşia Duhului Sfânt să fie cu voi cu toţi!” Chiar dacă şi acest text face referire la Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, însă nimic din acest pasaj nu sugerează că cei trei sunt egali sau deo-Fiinţă, ba mai mult, se arată că Fiinţa lui Dumnezeu este separată şi distinctă de Fiul şi de Duhul Sfânt.

De ce Dumnezeu în acest pasaj, este distinct de Domnul Isus Cristos şi de Duhul Sfânt, când potrivit mărturiei baptiste ei ar trebui să fie o singură fiinţă, un singur Dumnezeu? Acest pasaj ca şi altele, arată clar că Dumnezeul Bibliei este doar Tatăl!

Un alt argument, este cel din Matei 28:19: „Prin urmare, duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt”.

În acest pasaj nu se spune că Cei Trei formează un Dumnezeu, nici că ar fi egali. Chiar unii trinitarieni, ca McClintock şi Strong, afirmă cu privire la Matei 28:18–20: „Acest text, luat ca atare, nu arată în mod categoric nici personalitatea celor trei subiecţi menţionaţi, nici egalitatea, nici divinitatea lor” (Cyclopedia of Biblical, Theological, and Ecclesiastical Literature, retipărită în 1981, vol. X, p. 552 – sublinierea îmi aparţine).

O altă dovadă adusă, este cea din: 1 Ioan 5:6-8 (Biblia Cornilescu), unde se spune: „El, Isus Hristos, este Cel ce a venit cu apă şi cu sânge; nu numai cu apă, ci cu apă şi cu sânge; şi Duhul este Cel ce mărturiseşte despre lucrul acesta, fiindcă Duhul este adevărul. (Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt şi aceşti trei una sunt) Şi trei sunt care mărturisesc (pe pământ): Duhul, apa şi sângele şi aceşti trei sunt una în mărturisirea lor”.

În Biblia Cornilescu, fraza: „(Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt şi aceşti trei una sunt)”, este pusă în paranteze, arătând că această frază apare doar în manuscrisele târzii.

Alte traduceri ale Bibliei nici măcar nu introduc fraza în textul Bibliei, Vezi în acest sens, traducerile Bibliei: BCR, CLV, NT – Pascal, TLRM; TLRC, NT - Sapienţia, BB 2001, NTTF - 2008; şi notele de subsol din BB 2001, CLV,  NT - Sapienţia şi NTR (2007).

Biblia de a Ierusalim, care nu conţine citatul în textul de baza, are urmatoarea nota de subsol la aceste versete: Textul versetelor 7-8 este adăugat în anumite manuscrise ale Vulgatei printr-o interpolare pusă mai jos între paranteze (), interpolare care lipseşte din manuscrisele greceşti vechi, din vechile versiuni şi din cele mai bune manuscrise ale Vulgatei, şi care pare sa fie o glosă marginală introdusă mai târziu în text.

În toate manuscrisele greceşti, până în sec. XVI, paranteza Ioanidă nu apare în text. La fel, nici în traducerile în alte limbi, lipseşte atât în Sirian cât şi în Arab, Etiopian, Coptic, Sahidic, Armean, Slavon etc., într-un cuvânt, în toate versiunile vechi în afară de Vulgata latină; şi chiar în această versiune, multe din copiile cele mai vechi şi mai corecte nu-l conţin. De aceea, chiar în unele Biblii apare în paranteză, sau cu caractere italice, iar fraza cu Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, este declarată ca interpolare de către următorii cercetători ai Bibliei, recunoscuţi pentru capacitatea lor: Sir Isaac Newton, Benson, Clark, Horne, Griesbach, Tischendorf, Tregelles, Lachman şi Alford. Acesta din urmă spune: „Numai dacă se urmează capriciul în critica textului sacru, există vreo umbră de raţiune în presupunerea că ele sunt autentice”.

Dr. Constantine Tischendorf spune: „Consider ca o necuviinţă a continua publicarea acestei adăugiri nelegitime ca parte a Epistolei”.

Profesorul T.B. Wolsey întreabă: „Oare nu cer adevărul şi onestitatea ca un astfel de text să fie scos afară din Bibliile noastre engleze — un pasaj pe care Luther nu l-a exprimat în traducerea sa şi care nu s-a strecurat în Biblia germană până după aproape cincizeci de ani de la moartea sa?”

Nu numai Biblii în limba română îl omit, Versiunea Revizuită în engleză omite acest verset, ci şi toate traducerile moderne: Emphatic Diaglott, traducerea lui Young, traducerea American Union, Versiunea Îmbunătăţită. Aceasta din urmă spune: „Acest text cu privire la mărturia în cer nu se găseşte în nici un manuscris grecesc scris înainte de secolul al cincilea. Nu este citat de către nici unul din scriitorii ecleziastici greci, nici de către vreunul din părinţii latini timpurii, nici chiar când subiectele pe care le-au tratat i-ar fi condus în mod firesc să apeleze la autoritatea lui: de aceea este evident nelegitim”.

Comentariul critic al lui Lang, referindu-se la acest pasaj spune: „Aceste cuvinte lipsesc în toate codexurile greceşti, de asemenea în Codicele Sinaitic [cel mai vechi manuscris grecesc cunoscut] şi în toate versiunile vechi, inclusiv în cel latin, din secolul al optulea, iar [în manuscrisele apărute] de atunci încoace ele se găsesc în trei variante. În ciuda controverselor trinitariene, nici măcar un Părinte grec sau vreun Părinte al Bisericii latine vechi nu se referă la ele”.

Cu privire la acest pasaj trinitarian, criticul F. H. A. Scrivener a scris: „Nu trebuie să ezităm să ne declarăm convingerea că aceste cuvinte controversate nu au fost scrise de Sf. Ioan, ci au fost introduse iniţial în copiile latineşti din Africa, în cadrul unei note marginale, unde au fost inserate ca o pioasă şi ortodoxă adnotare la v. 8, că ele s-au strecurat din latină în două sau trei codice greceşti târzii şi de aici în textul grecesc tipărit, unde nu aveau un loc legitim“. — „A Plain Introduction to the Criticism of the New Testament” (Cambridge, 1883, ed. a III-a), p. 654.

Iată pe ce pasaj îşi întemeiază cultul Baptist credinţa! Iată pentru a-şi susţine doctrina lor, se folosesc de un pasaj falsificat, care nu face parte din Cuvântul inspirat al Scripturii! Aşa ceva Biserica lui Dumnezeu nu ar face!

Susţin dovezile Scripturale prezentate, că Isus este „Dumnezeu Fiul”, aşa cum Îl numeşte mărturia de credinţă? Să le analizăm:

„B) Dumnezeu Fiul, Isus Hristos
Matei 16: 16" Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu…" Ioan 1:1 "…si Cuvantul era Dumnezeu" Luca 1:32"…Fiul Celui Preainalt…" Faptele Apostolilor 8:37 "…Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu" 9:20 "…Isus este Fiul lui Dumnezeu" 2 Corinteni 1:19 "…Fiul lui Dumnezeu…" 1 Ioan 2:24 "…veti ramanea in Fiul si in Tatal" 3:23 "…sa credem in numele Fiului Sau Isus Hristos…" 4:15 "Cine va marturisi ca Isus este Fiul lui Dumnezeu…" Ioan 20:31 "…ca Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu…"

Textul din Matei 16:16, susţine tocmai că Isus este Fiul lui Dumnezeu; nu Însuşi Dumnezeu! Apoi textul mai susţine că El este Cristosul (Mesia), adică Unsul lui Dumnezeu, nu Însuşi Dumnezeu!

Ioan 1:1: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu”.

În Ioan 1:1, nu se vorbeşte de două persoane în unica Fiinţă a lui Dumnezeu; ci, de doi Dumnezei dacă suntem cinstiţi. Astfel din Ioan 1:1,Ioan 1:2 se desprinde două fiinţe divine: 1) Dumnezeu şi 2) Cuvântul care şi El era Dumnezeu, dacă susţinem că în ambele cazuri cuvântul „Dumnezeu”, are sensul de ‚Dumnezeu în sens deplin şi absolut’, atunci avem doi Dumnezei, şi nu mai suntem monoteişti; ci, politeişti!

Prin urmare, ori acceptăm politeismul, ori acceptăm că Ioan în cap. 1, foloseşte termenul „Dumnezeu” în două sensuri: 1) primul sens de Dumnezeu deplin, absolut, pentru Tatăl ceresc care este un Dumnezeu ne-născut; 2) al doilea sens de Dumnezeu, dar nu în sensul absolut, Isus fiind un Dumnezeu născut (Ioan 1:18).

Doar aşa avem monoteism, avem un singur Dumnezeu suprem, chiar dacă şi alte fiinţe sunt numite dumnezeu, raportat la absolut, doar Unul este Dumnezeu.

Ori ce sforţare a trinitarienilor pe baza la Ioan cap. 1, nu face să reiese un Dumnezeu în trei persoane, nici măcar în două persoane, în acest capitol nu se vorbeşte de un Dumnezeu manifestat în două persoane; ci, de o persoană: Cuvântul (Logosul) care exista cu Dumnezeu, fiind şi El un Dumnezeu. Textul vorbeşte clar de doi Dumnezei, unul care s-a născut din celălalt (Ioan 1:14,Ioan 1:18), un Dumnezeu ne-născut şi unul născut, ei nu fac parte dintr-o trinitate sau dintr-o fiinţă compusă sau mistică!

În plus, pe Isus (Dumnezeu Cuvântul), oamenii l-au văzut, dar pe Dumnezeul, ei nu l-au văzut conform cu Ioan 1:18; 1 Timotei 6:16, atunci cum putea fi Isus acelaşi Dumnezeu, când pe Dumnezeu oamenii nu l-au văzut dar pe El, L-au văzut?

În mai multe traduceri în engleză, franceză şi germană, se folosesc cuvinte ca „un dumnezeu”, „divin” sau „de natură divină”, deoarece cuvântul grecesc θεός (theós) este un nume predicativ la singular, plasat înaintea verbului şi neprecedat de articol hotărât. Cuvântul theós este fără articol.

Dar Dumnezeul alături de care era la început Cuvântul, este desemnat prin expresia grecească ὁ θεός, adică theós precedat de articolul hotărât ho. Aici theós este însoţit de articol. Construcţia alcătuită din substantiv şi articol indică o individualitate, o personalitate, în timp ce un nume predicativ la singular, nearticulat, care precedă verbul, indică o calitate a cuiva. Prin urmare, afirmând că Cuvântul, sau Logosul, era „un dumnezeu” sau „divin” sau „asemenea lui Dumnezeu”, sau o fiinţă divină, Ioan nu a vrut să spună că Cuvântul era Dumnezeul cu care era. El a menţionat pur şi simplu o anumită calitate a Cuvântului, sau a Logosului, fără a-l identifica însă cu Dumnezeul însuşi, ca şi cum Cuvântul ar fi unul şi acelaşi Dumnezeu, cu Dumnezeul faţă de care este prezentat ca fiind alături.

John L. McKenzie a afirmat: „Folosind termeni foarte precişi, Ioan 1:1 ar trebui tradus: «Cuvântul era cu Dumnezeu [=Tatăl] şi cuvântul era o fiinţă divină»”. (Dictionary of the Bible  - New York, 1965, p. 317).

În Sfintele Evanghelii (Editura Presa Bună, Iaşi, 1997) se spune în nota de subsol de la Ioan 1:1: „Deoarece Dumnezeu este fără articol, după gramatica limbii greceşti este nume predicativ, iar Cuvântul este subiect. Prin această afirmaţie nu se intenţionează identificarea Cuvântului cu Dumnezeu, ci se indică natura divină a Cuvântului”.

În concluzie, Ioan 1:1, nu susţine că Dumnezeu este o trinitate; nici măcar o dualitate de persoane în Dumnezeu; ci, susţine că alături de Dumnezeul Bibliei, la început era Cuvântul alături de El, fiind şi El un Dumnezeu, dar diferit ca număr şi distinct de Dumnezeu Tatăl care era fără început şi ne-născut.

Cuvântul era Dumnezeu, dar nu în sensul în care Tatăl era Dumnezeu, deoarece tot despre El se spune în Evanghelia după Ioan, că este „singurul Dumnezeu” (Ioan 5:44). Şi dacă doar Tatăl este singurul Dumnezeu, atunci însemnă că Cuvântul este ‚Dumnezeu’, însă nu în sens deplin ca şi Tatăl!

Celelalte pasaje aduse în sprijinul teoriei că Isus este Dumnezeu, nu susţin altceva decât că El este FIUL lui Dumnezeu şi nu Însuşi Dumnezeu! Expresia: „Dumnezeu Fiul”, nu apare în Biblie şi prin urmare este falsă.

Să mergem la punctul de doctrină despre Duhul Sfânt:

C) Dumnezeu Duhul Sfant
Ioan 4: 24 "Dumnezeu este Duh…" 2 Corinteni 3:3 "…Duhul Dumnezeului celui viu…" 2 Corinteni 3:17 "Caci Domnul este Duhul; si unde este Duhul Domnului…" Iov 33:4 "Duhul lui Dumnezeu m-a facut…" Isaia 48:16 "…Domnul Dumnezeu m-a trimis cu Duhul Sau…" 1 Corinteni 2:10 "…Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Sau…" 2:12 "Duhul care vine de la Dumnezeu…" Ioan 15:26 "…Duhul adevarului, care purcede de la Tatal…" Ioan 14:26 "…Duhul Sfant pe care-l va trimite Tatal…" Luca 11:13"…Tatal vostru din ceruri va da Duhul Sfant celor ce il cer!" Faptele Apostolilor 5:32 "…Duhul Sfant, pe care l-a dat Dumnezeu celor ce asculta de El…".

Expresia: „Dumnezeu Duhul Sfânt”, nu apare în Biblie şi nici nu are vreo susţinere biblică. Textele aduse ca argument, susţin că El este „Duhul lui Dumnezeu”, nu Însuşi Dumnezeu! Deci, Duhul Sfânt este un Duh ce aparţine lui Dumnezeu, un Duh ce este al Lui, proprietatea Lui, de care se foloseşte Dumnezeu în lucrarea Sa ca agent, dar fără a fi Însuşi Dumnezeu! Faptul că Duhul purcede de la Tatăl, faptul că Tatăl Îl trimite în lucrare, aceasta indică că Duhul este inferior şi suspus Tatălui nu egal cu El.

Argumentul din Ioan 4:24, este un argument scos din context, iată ce fac teologii baptişti pentru a-şi susţine doctrinele schimbă sensul textelor sacre! Să vedem iubite cititor, sensul textului în contextul lui:

Ioan 4:23-24: „Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când adevăraţii închinători I se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; căci astfel de închinători caută Tatăl. Dumnezeu este Duh, iar cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr”. Cine este Dumnezeu care este duh? Conform contextului este Tatăl, la care se închinau iudeii la templu din Ierusalim şi samaritenii la templul de pe muntele Graizim (vezi v.19-24). Dumnezeul din acest pasaj nu este Duhul Sfânt; ci, Tatăl, care este duh, şi căruia trebuie să ne închinăm în duh şi adevăr!

În ce priveşte argumentul din 2 Corinteni 3:17, din nou vedem o răstălmăcire a textului, în context se referă la Cristos ca duh după înălţarea la cer, şi nu este vorba în text de Duhul Sfânt (vezi: 2 Corinteni 3:14-18). De fapt traducerea corectă din greacă, nu este „Duhul Domnului”; ci, „Domnul Duhul”, referindu-se la Cristos care a înviat ca duh dătător de viaţă (1 Corinteni 15:45; vezi şi 1 Timotei 3:16).

În concluzie la acest prim punct de doctrină, culul Baptist nu poate fi biserica (adunarea, ekklesia) lui Dumnezeu, pentru că această grupare religioasă, învaţă de un alt Dumnezeu compus din trei persoane, ceea ce Biblia nu învaţă, un alt Isus care este deo-fiinţă cu Tatăl şi un alt duh, deo-fiinţă cu Tatăl! Nu! Fiul şi Duhul Sfânt sunt inferiori Tatălui şi nu egali cu El! Ei sunt agenţii lui Dumnezeu Tatăl, nu Însuşi de-ofiinţă cu Dumnezeu.

Biblia ne avertizează în 2 Corinteni 11:3,2 Corinteni 1:4: „Mi-e teamă însă că, aşa cum şarpele a înşelat-o pe Eva cu viclenia lui, gândurile voastre vor fi pervertite de la sinceritatea şi curăţia faţă de Cristos. Căci dacă cineva vine şi vă predică un alt Isus decât Cel pe Care vi L-am predicat noi, sau dacă voi primiţi un alt duh decât Cel pe Care L-aţi primit, sau o altă evanghelie decât cea pe care aţi primit-o, voi îngăduiţi cu uşurinţă toate acestea!” Da iubiţi baptişti, nu mai îngăduiţi filozofia trinităţii, nu mai îngăduiţi un alt Isus şi un alt duh; ci, primiţi învăţătura biblică care este simplă, curată şi clară, şi nu mai permiteţi ca să „vă  înrobească cineva prin vreo filozofie deşartă şi înşelătoare care ţine de tradiţia oamenilor şi de principiile acestei lumi, şi nu de Cristos” (Coloseni 2:8).

Să mergem la o altă categorie de doctrină a Cultului Baptist:

„1 Ioan 2:2 "El este jertfa de rascumparare pentru pacatele… intregii lumi" Tit 2:11 "harul aduce mantuirea pentru toti oamenii." 1 Timotei  2:4 "Dumnezeu…voieste ca toti oamenii sa fie mantuiti."
Pentru ca omul pacatos sa se poata bucura de aceasta mantuire el trebuie sa indeplineasca doua conditii: pocainta si credinta. Ele sunt totdeauna nedespartite.
- pocainta inseamna recunoasterea pacatului, parere de rau pentru el, parasirea lui si marturisirea lui in fata Domnului, adica intoarcerea la Dumnezeu. (Luca 15:11-24)
- credinta inseamna primirea de catre pacatos a harului divin pe care il ofera Dumnezeu in Hristos, spre mantuire si viata vesnica.
Marcu 1:15 "El zicea:…pocaiti-va si credeti in Evanghelie." Luca 13:5 "Daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel." Faptele Apostolilor 2:38 "Pocaiti-va , le-a zis Petru, si fiecare din voi sa fie botezat." Faptele Apostolilor 17:30 "Dumnezeu nu tine seama de vremurile de nestiintasi porunceste acum tuturor oamenilor de pretutindeni sa se pocaiasca." Faptele Apostolilor 16:31 "crede in Domnul Isus si vei fi mantuit."

Conform Scripturii nu sunt numai două condiţii; ci, mai multe! Astfel, potrivit întregii Scripturi, mântuirea este prin har şi se dă celui ce reacţionează la harul lui Dumnezeu cu: pocăinţa faţă de păcate, credinţa în Isus, mărturisirea cu gura şi botezul în apă. O dată ce cei din cultul baptist, nu consideră botezul necesar pentru mântuirea omului, implicit elimină şi mărturisirea cu gura ca condiţie a mântuirii, ce se face înainte de botez, înaintea multor martori văzuţi şi nevăzuţi (1 Timotei 6:12). Dar Biblia arată că ea este o condiţie pentru salvare: „Dacă deci Îl mărturiseşti cu gura ta pe Isus ca Domn şi crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se primeşte dreptatea şi prin mărturisirea cu gura se primeşte mântuirea” (Romani 10:9,Romani 1:10).

Tot la fel botezul în apă este o condiţie a mântuirii, în care ne identificăm cu Domnul Isus, cu moartea şi învierea Lui (Romani 6:3-5; Coloseni 2:12), este o condiţie a salvării şi a iertării păcatelor:

Faptele Apostolilor 2:38: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Cristos spre iertarea păcatelor voastre; şi veţi primi darul Duhului Sfânt!”.

Iată apostolul Petru în ziua Penticostei îi îndeamnă pe oameni să se pocăiască şi să se boteze spre (cuvântul din greacă: eis, are sensul de: spre, pentru, în) iertarea păcatelor. Astfel cel botezat în apă, era botezat în Numele (persoana) lui Isus şi în iertarea păcatelor! Cuvântul Nume are sensul de persoană, vezi Apocalipsa 3:4. Iată când vine Cristos în inima ta şi când tu intri în El şi El în tine, şi când intri în iertarea păcatelor, cu ocazia botezului (vezi şi Ioan 14:20)!

Faptele Apostolilor 22:16: „Iar acum, ce aştepţi?! Ridică-te, fii botezat şi fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Lui!” Iată, când a fost spălat apostolul Pavel de păcate! Nici când s-a întâlnit cu Domnul pe drumul Damascului, nici când şi-a pus Anania mâinile peste el şi a fost vindecat; ci, tocmai în botezul în apă! Şi atunci cu ocazia botezului Anania l-a îndemnat să cheme Numele Domnului, să-L invoce spre salvare (vezi şi Romani 10:12,Romani 1:13)!

1 Petru 3:21: „aceasta este o imagine a botezului, care vă mântuieşte acum – el nu este o îndepărtare a murdăriei de pe trup, ci răspunsul unei conştiinţe bune înaintea lui Dumnezeu – prin învierea lui Isus Cristos”. Tot la fel, vedem că apostolul Petru, învaţă clar că imaginea arcei lui Noe scufundată în apa potopului (v.20), este o imagine „a botezului, care vă mântuieşte acum”.

Vedem că botezul împreună cu: auzirea Adevăratei Evanghelii, pocăinţa faţă de Dumnezeu, credinţa în Domnul Isus, mărturisirea cu gura şi botezul sunt răspunsul omului la dragostea lui Dumnezeu, şi sunt esenţiale pentru primirea mântuirii! Nu putem elimina nici una, căci altfel am distorsiona Evanghelia veşnică şi am pierde mântuirea! A spune că botezul este un simbol şi astfel exterior mântuirii, însemnă a învăţa un lucru nebiblic şi periculos!

Faptul că Cultul Baptist, lasă la o parte aceste aspecte şi nu le include ca condiţii pentru mântuire, aceasta  indică: 1) că ei au o mântuire falsă, ei nu sunt mântuiţi, pentru că nu există mântuire fără mărturisirea cu gura şi botezul în apă în Cristos; 2) Ei predică o altă Evanghelie, nu cea biblică, care are în ea toate elementele mântuitoare.

Apoi, o dată ce am văzut că Cristosul predicat de ei, este unul egal în divinitate cu Tatăl, şi prin urmare nu este Cristosul cel Biblic, credinţa lor în Cristos, este o credinţă într-un alt Isus, într-un Cristos fals (2 Corinteni 11:4)! Iar Duhul Sfânt primit de ei, care conform doctrinei lor, este deo-fiinţă cu Tatăl este un alt duh, nu Duhul Sfânt, iar acest duh nu poate duce omul la o pocăinţă autentică, doar Duhul Adevărului va convinge lumea în ce priveşte păcatul (Ioan 16:8), doar El poate da un Duh de credinţă (2 Corinteni 4:13), care va mărturisi credinţa adevărată, dată sfinţilor o dată pentru totdeauna (atunci în primul secol), şi nu credinţa stabilită ulterior erei apostolice, la Consiliu de la Niceea!

Să mergem la o altă categorie de doctrină a Cultului Baptist, legată de doctrina mântuirii (salvării):

VI. Nasterea din nou

Noi credem si marturisim ca nasterea din nou este regenerarea vietii, inzestrandu-ne cu o dispozitie si o atitudine duhovniceasca sfanta; ea cuprinde intreg caracterul: intelectul, sentimentul si vointa. Astfel, fiecare pacatos, pentru a deveni credincios, trebuie sa fie nascut din nou.
Ioan 3:7 "trebuie sa va nasteti din nou."
Prin puterea sa proprie omul nu se poate naste din nou, nu se poate schimba.
Ieremia 13:23 "poate un etiopian sa-si schimbe pielea…? Tot asa, ati putea voi sa faceti binele…?" Ioan 15:5 "Despartiti de Mine nu puteti face nimic."
Fara nasterea din nou toate incercarile de a face fapte bune pe care sa le rasplateasca Dumnezeu in ziua judecatii, de a trai voia lui Dumnezeu, sunt falimentare, nu pot da nici un rezultat bun. Prin nasterea fireasca noi mostenim o fire pacatoasa, care da roadele pacatului.
Suntem ca si un paduret care nu poate aduce roade bune. Numai altoirea e ceea ce poate schimba firea.
Matei 7:16-18"…pomul rau nu face roade bune…" Romani 8:7 "ea [firea pamanteascA) nu se supune Legii lui Dumnezeu si nici nu poate sa se supuna." Matei 12:34 "…cum ati putea voi sa spuneti lucruri bune cand voi sunteti rai…?"
Nasterea din nou este lucrarea divina pe care o face Dumnezeu in viata pacatosului pentru a corespunde vointei Sale. Pentru ca un pacatos sa fie nascut din nou el trebuie sa se pocaiasca si sa creada, adica sa primeasca mantuirea prin har. Atunci Dumnezeu face lucrarea nasterii din nou prin Cuvantul Sau si prin Duhul Sfant.
1 Petru 1:23 "…ati fost nascuti din nou…prin Cuvantul lui Dumnezeu." Iacob 1:18 "El…ne-a nascut…prin Cuvantul adevarului." Ioan 3:5 "…daca ne se naste cineva din apa si din duh nu poate sa intre in Imparatia lui Dumnezeu." Efeseni 2:10 "noi suntem lucrarea Lui…"
Nasterea din nou nu este o imbunatatire a vietii, ci schimbarea radicala a vietii. Ea nu este schimbarea efectului, ci a cauzei determinante; nu e curatirea vietii exterioare, ci a vietii interioare.
2 Corinteni 5:17 "caci daca este cineva in Hristos, este o faptura noua; cele vechi s-au dus: iata ca toate lucrurile s-au facut noi." Romani 6:4 "…sa traim o viata noua." Coloseni 3:9-10 "…v-ati dezbracat de omul cel vechi cu faptele lui si v-ati imbracat cu omul cel nou…"
Nasterea din nou ne da calitatea de copii ai lui Dumnezeu; ea ne face partasi firii dumnezeiesti, capabili de a trai voia lui Dumnezeu. Ea este a doua fire in viata noastra dupa cum, prin altoire paduretul nu este starpit, el continua sa existe insa fara sa i se dea posibilitatea de manifestare, tot asa e si cu nasterea din nou: firea veche e rastignita - pusa in imposibilitate de actiune - iar firea noua creste si aduce roada buna. Calitatea altoiului este cu totul deosebita de cea a paduretului: in esenta lemnului, in frunze si in fructe. Asa e si cu cel nascut din nou: toate lucrurile trebuie sa arate calitatea lui de copil al lui Dumnezeu.
Ioan 3:6 "ce e nascut din carne e carne, si ce e nascut din duh e duh." Galateni 5:22-23 "roada Duhului este…"Matei 7:17 "pomul bun face roade bune."
Prin nasterea din nou devenim mostenitori ai lui Dumnezeu. Dreptul la mostenire vesnica e pe baza inrudirii noastre cu Dumnezeu. Cine nu e nascut din nou nu este copil al lui Dumnezeu si nici nu are drept la mostenirea vesnica.
Romani 8:17 "daca suntem copii, suntem si mostenitoriai lui Dumnezeu si impreuna mostenitori cu Hristos." Ioan 3:3 "daca un om nu se naste din nou nu poate vedea imparatia lui Dumnezeu."

În mărturia de credinţă, se spune că: „Pentru ca un păcătos să fie născut din nou el trebuie să se pocăiască şi să creadă, adică să primească mântuirea prin har. Atunci Dumnezeu face lucrarea naşterii din nou prin Cuvantul Sau şi prin Duhul Sfant”.

Această declaraţie de credinţă are trei mari erori, care fac ca oameni să nu fie mântuiţi; şi astfel să primească o mântuire falsă, o siguranţă falsă.

Prima greşală, sunt condiţiile mântuirii, adică răspunsul la har al omului pentru a fi mântuit sau născut din nou, aşa cum am văzut mai sus, ele nu sunt doar două; ci, sunt patru!

A doua greşală, este că ei consideră că agenţii care lucrează naşterea din nou sunt doar Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi uită alţi doi agenţi ai mântuirii pe care Biblia îi mărturiseşte: sângele lui Isus şi apa botezului!

A treia greşală, este că ei consideră că naşterea din nou are loc după pocăinţă şi credinţă, înainte de botez, şi că omul vine la botez deja mântuit, iertat şi născut din nou! FALS! Naşterea din nou tocmai că are loc în botezul în apă!

Este adevărat că naşterea din nou are lor prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu (1 Petru 1:23; Iacob 1:18), dar naşterea are lor din trei elemente: apa, Duhul şi sângele lui Isus!

Domnul Isus a învăţat despre naşterea din nou: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă cineva nu este născut din apă şi din Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din carne, este carne şi ce este născut din Duh, este duh. Nu te mira că ţi-am zis: „Trebuie să vă naşteţi din nou”.

Iată naşterea de sus, Domnul Isus vorbeşte de o singură naştere, o naştere: „din apă şi Spirit” (după o traducere literală din greacă), este o singură naştere, dar din mai multe elemente: 1) apa; 2) Spiritul Sfânt.

La aceste două elemente, se adaugă şi sângele lui Isus care lucrează împreună cu Duhul Sfânt conform cu 1 Petru 1:2; vezi şi Efeseni 1:7. Faptul că în textul grecesc din Ioan 3:3-5, expresiile nu sunt articulate, toate acestea indică că naşterea de sus reprezintă o singură acţiune, o singură naştere, nu două naşteri separate, una din apă şi alta din Duh.

Biblia spune că Isus a venit cu: apă, sânge şi Spirit Sfânt (1 Ioan 5:6-8), la care mai adăugăm Cuvântul lui Dumnezeu sau Evanghelia ca agent prin care cele trei elemente: apa, sângele şi Spiritul Sfânt lucrează naşterea din nou (1 Corinteni 4:15; Efeseni 5:26; Iacob 1:18; 1 Petru 1:23). La aceste elemente divine mântuitoare, se adaugă reacţia omului (1 Petru 3:21) prin pocăinţă, credinţă, mărturisirea cu gura şi botezul în apă, această reacţie umană prin aceste patru elemente, este esenţială ca cele patru elemente divine să fie lucrătoare şi să acţioneze născând pe om din Dumnezeu.

Baptiştii la fel ca mulţi alţii, cred că elementul „apă”, din Ioan 3:5, este 'apa Cuvântului', ei argumentează cu textul din Efeseni 5:26, unde se spune: „spălarea cu apă prin Cuvânt” BCR. Observăm că textul nu spune că Cuvântul este apa; ci, textul vorbeşte de o spălare făcut nu ‘din Cuvânt’ ci „prin Cuvânt”. În traducerea Cornilescu este redat: „după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt”. Astfel Cuvântul nu este apa, sau substanţa din care se naşte credinciosul; ci, mijlocul (instrumentul, agentul) prin care are parte de spălarea cu apă, adică botezul în apă.

Alte texte asemănătoare sunt Iacob 1:18: „...ne-a născut prin Cuvântul adevărului...” sau 1 Petru 1:23  „fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă[1], care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.” Sau 1 Corinteni 4:15  „...eu v-am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie”. Sau 2 Timotei 1:10 „...a dus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie.”  Dar nicăieri nu găsim în Biblie: naşterea din Cuvânt; ci, doar naşterea prin Cuvânt sau prin Evanghelie, chiar în limba greacă există această diferenţiere, cuvântul din (gr. ek) este diferit de prin (gr. dia).

Deci naşterea din nou a baptiştilor, din ‘apa Cuvântului’ este o scorneală drăcească, falsă, pentru că naşterea din nou biblică este din apa botezului, din Duhul Sfânt şi sângele lui Isus şi această lucrare se face prin Cuvântul lui Dumnezeu!

Un alt punct legat de naşterea din nou este botezul:

„1. Botezul. Cuvantul grec pentru botez este baptizo si inseamna afundare. Deci, insasi traducerea arata forma botezului ca e prin afundare si nu prin stropire. Afundarea se face o singura data, in numele Sfintei Treimi.
Matei 28:19 "Duceti-va si faceti uncenici din toate neamurile botezandu-i in numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant."
Botezul este simbolul inmormantarii omului vechi si a invierii omului celui nou, a firii noi pentru o alta viata.
Romani 6:4 "Noi deci prin botezul in moartea Lui am fost ingropati impreuna cu El, pentru ca, dupa cum Hristos a inviat din morti, prin slava Tatalui, tot asa si noi sa traim o viata noua."
Botezul nu are calitatea de a curati pacatele; curatirea pacatelor o face numai sangele Domnului Isus. Botezul insusi este marturia publica a individului ca a primit deja aceasta curatire.
Faptele Apostolilor 8:13,Faptele Apostolilor 1:21 "Chiar Simon a fost botezat…Dar Petru I-a zis:…inima ta nu este curata inaintea lui Dumnezeu…esti plin de fiere amara." 1 Petru 3:21 "…botezul, care nu este o curatire de intinaciunile trupesti, ci marturia unui cuget curat inaintea lui Dumnezeu."
Pentru ca cineva sa fie botezat el trebuie sa primeasca mai intai mantuirea, ca sa aiba un cuget curat; trebuie deci sa fi indeplinit conditia mantuirii: pocainta si credinta. Copiii, intrucat nu pot marturisi ca au indeplinit aceste conditii nu pot fi admisi pentru botez.
Mar. 16:16 "cine va crede si se va boteza va fi mantuit." Faptele Apostolilor 2:38 "pocaiti-va si fiecare din voi sa fie botezat." 8:36-37 "Uite apa, ce ma impiedica sa fiu botezat? Filip a zis: Daca crezi din toata inima se poate."

Să analizăm mai în amănunt aceste probleme:

          În primul rând, să analizăm afirmaţia: „Afundarea se face o singura data, in numele Sfintei Treimi.
Matei 28:19 "Duceti-va si faceti uncenici din toate neamurile botezandu-i in numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant."

Baptiştii ca şi Bisericile tradiţionale, botează în Numele Sfintei Treimi, am văzut însă că doctrina Sfintei Treimi sau a Trinităţii stabilită în sec. IV d.C. este nebiblică şi FALSĂ, Dumnezeu nu este o fiinţă compusă din trei persoane; ci, Dumnezeul Bibliei este doar Tatăl ceresc (vezi şi Ioan 17:3; 1 Corinteni 8:6; Iuda 1:25)!

Însă legat de acest text din Matei 28:19,Matei 1:20, se ridică o întrebare: apostolii care în primul rând au primit porunca de a boteza, au ascultat ei de această poruncă, aşa cum este consemnată în Matei 28:19-20 ? Cu siguranţă că ei, care erau temelia biserici (Efeseni 2:20), nu puteau să greşească, uitând formula atât de simplă de botez: ,,în numele Tatălui, al Fiului, şi al Duhului Sfânt”! Însă cum se face că ei nu au botezat pe nimeni în Numele a trei persoane, ci ei au botezat întotdeauna ,,în numele lui Isus Cristos”, care este o singură persoană (Faptele Apostolilor 2:38; Faptele Apostolilor 8:16; Faptele Apostolilor 10:48; Faptele Apostolilor 19:5; Romani 6:3; 1 Corinteni 1:12-13; Galateni 3:27)?

În primul secol d.C. conform cu relatările din Biblie, botezul s-a efectuat în Numele Domnului Isus, aşa cum este consemnat în Faptele Apostolilor 2:38; Faptele Apostolilor 8:16; Faptele Apostolilor 10:44; Faptele Apostolilor 19:5; Romani 6:3; 1 Corinteni 1:12-13; 1 Corinteni 6:11; Galateni 3:27.

Formula ‚în Numele lui Isus’, s-a folosit la botezurile care au înfiinţat, adunările (bisericile) din: Ierusalim (Faptele Apostolilor 2:38); Samaria (Faptele Apostolilor 8:16); Cezarea (Faptele Apostolilor 10:48); Efes (Faptele Apostolilor 19:5); Corint (1 Corinteni 1:12-13; 1 Corinteni 6:11); Provincia Galatia (Galateni 3:27); Roma (Romani 6:3-4).

Formula s-a folosit la: Evrei (Faptele Apostolilor 2:38); Samariteni (Faptele Apostolilor 8:16); oameni ai naţiunilor (Faptele Apostolilor 10:48; Galateni 3:27); la toţi creştini botezaţi atunci (Romani 6:3).

Noul Testament nu pomeneşte nicaieri, ca cineva să fi fost botezat dupa formula din Matei 28:19!

Petru (Faptele Apostolilor 2:38), Filip (Faptele Apostolilor 8:12-15), Pavel (Faptele Apostolilor 19:5; Romani 6:3; Galateni 3:27-29) şi alţii (Faptele Apostolilor 10:45,Faptele Apostolilor 1:48), au predicat botezul în Numele lui Isus Hristos şi nu au botezat niciodata în Numele Tatalui, al Fiului şi al Sfântului Duh.

Problema care se ridică este: de ce apostolii nu au ascultat de porunca Domnului Isus? De ce ei nu au botezat potrivit formulii dată de Isus în Evanghelii? De ce, textul din Matei 28:19-20, spune una, iar celelalte texte despre botez susţine o altă formulă? Astfel, citind cu atenţie, observam, că tocmai apostolii care au primit de la Isus instrucţiunea de mai sus, niciodată nu au pus-o în aplicare aşa cum este ea formulată în Matei 28:19!

Aceasta este într-adevăr o problema şi trebuie sa ne întrebam în mod onest cum este posibil aşa ceva? Cum se poate, ca o formula aşa de uşor de reţinut, cu un conţinut aşa de deosebit, să nu fie folosită ca atare? Erau ucenicii lui Isus uituci de felul lor? Cu siguranţă nu! Ei au urmat cu fidelitate porunca Domnului, ei au călcat fidel pe urmele Lui (1 Corinteni 11:1). S-au mai degrabă s-a strecurat vreo greşeală în raportul biblic? Sau cei ce au copiat manuscrisele au făcut o modificare asupra textului potrivit cu concepţia lor personală? Este posibil acest lucru? Da! Uneori scribii, la textul care îl copiau dintr-un manuscris, mai adăugau cuvinte sau fraze pentru ca cititorului să fie uşurată înţelgerea textului, alteori pentru a susţine opinia scribului, sau pentru a atenua anumite texte sau fraze mai şocante ei introduceau fraze sau cuvinte.

Apoi, dacă copiatorii au observat că vreun evanghelist prezintă acelaşi eveniment prin cuvinte mai puţine decât altul, ei au adăugat în textul mai scurt, cuvintele care sunt redate în textul mai lung. Exemplu: La rugăciunea Tatăl Nostru, redată de Luca 11:1-4, copiatorii au adăugat mai târziu cuvintele pe care aceeaşi rugăciune le are în plus, în redarea din Evanghelia după Matei 6:9-13.

Biserica catolică trinitariană, a influenţat în timp redarea Bibliei, ca să susţină trinitatea şi alte doctrine. De pildă, indroducându-se în text fraza: „Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt şi aceşti trei una sunt”, în pasajul din 1 Ioan 5:7.

Prin urmare, revenind la Matei 28:19, oare nu se putea întâmpla şi cu acest pasaj, ce s-a întâmplat cu 1 Ioan 5:7, unde un scrib a strcurat în manuscrisele de limbă latină, fraza trinitariană, iniţial ca o notă marginală, apoi acea frază s-a strecurat în text? Nu se putea întâmpla la fel şi cu Matei 28:19 ? Astfel, de pildă, dacă în minte lui, un scrib avea liturghia catolică cu fraza trinitară despre Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, el când a ajuns cu copiatul unui manuscris la acest pasaj din Matei 28:19, putea fie din greşală, fie intenţionat să-l insereze din obişnuinţă în text. Conybeare un erudit în critica textuală, declară: „In cazul pe care l-am examinat (Matei 28:19), trebuie notat ca nici un singur manuscris sau o versiune mai antica n-a păstrat pentru noi o citare intacta. Dar asta nu e o surpriza pentru noi, aşa cum Dr. C.R.Gregory, unul din cei mai mari critici textuali, ne aduce aminte ca manuscrisele Greceşti ale textului Nou Testamental deseori au fost alterate de scribi, care au adăugat citări care erau familiare pentru ei, şi despre care credeau ca sunt adevărate citări.”

Biblia Ierusalim, din 1966, un romano-catolic, prezintă la nota de subsol de la Matei 28:19, următoarea opinie: „Se poate ca această formulă ... este o reflectare a folosirii liturgice stabilită mai târziu în comunitatea primitivă. Acesta va fi amintit faptul că Faptele vorbeşte despre botezul în numele lui Isus”.

Adică nu Domnul Isus a spus aceste cuvinte; ci, scribi au adăugat această frază care lor li se părea familiară, sau era în mintea lor atunci când au copiat Evanghelia după Matei şi au înserat-o în text sau ca notă marginală, ca ulterior să se fi strecurat în textul biblic.

Probabil acestă modificare a avut loc în sec. II d.C. conform cu unii cercetători:

Hastings Encyclopedia of Religion, Vol. 2, pag. 377, 389, spune: Botezul creştin a fost întotdeauna realizat folosind cuvintele „în Numele lui Isus”...până pe vremea lui Iustian Martirul[2] [Iustian a trăit între anii 100-160 d.C.]. Ei susţin că iniţial formula de botez a fost „în Numele lui Isus”, dar ulterior odată cu introducerea doctrinei trinităţii, şi formula de botez s-a schimbat, inserându-se fraza: „botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”.

Iar în Enciclopedia Britanică, Vol. 3, pag. 365, afirmă că botezul a fost schimbat din „Numele lui Isus”, în cuvintele „Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt”[3]  în secolul al-II-lea d.C. Deci după moartea apostolilor.

Diferite Enciclopedi şi lucrări, confirmă că botezul în primul secol d.C. s-a făcut în Numele lui Isus:

A History of Christian Thought; Otto Hieck; Vol. 1, pag. 53, spune: „la început botezul era realizat (administrat) în Numele lui Isus, apoi gradual în Numele Tatălui, Fiului, şi Duhului Sfânt.”[4]

Dicţionarul Biblic explicativ (1962), vol.I, pag. 351: „Dovezile... Sugerează că botezul în creştinismul timpuriu a fost administrat, nu în întreitul nume, ci în Numele lui Isus Hristos sau în Numele Domnului Isus”.

Otto Heick, un istoric creştin de renume (1947), pag. 58: „formula trinitariană de botez...a luat locul vechii formul de botez “în Numele lui Isus”.

 Williston Walker, un istoric al bisericii creştine (1947), pag. 58: „Formula de botez trinitarian ... a luat locul vechiului botez în Numele lui Hristos”

Canney's Encyclopedia of Religions (1970), pag. 53: „Persoanele au fost botezate la început în „numele lui Isus Hristos” ... Sau „în numele Domnului Isus”... După acea, odată cu dezvoltarea doctrinei Trinităţii, ei erau botezaţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt”.

Encyclopedia Biblica (1899), I, 473: „Este numai normal să concluzionăm că botezul a fost administrat iniţial „în Numele lui Isus Hristos”, sau „în numele Domnului Isus”. Această opinie este confirmată de faptul că formele timpurii ale mărturiei baptismale era singulară nu întreită, cum a fost crezul ulterior”.

Astfel, dacă se va studia textul grecesc al acestui pasaj, observăm că nici cuvintele ‚botezându-i’ (pe ei, la masculin, în greacă: autous) şi ‚învăţându-i’ (pe ei, la masculin, în greacă: autous), nu se acordă în gen cu ‚naţiunile’ (în greacă: ta ethne, la neutru). Ca să fie un acord, în gen, în loc de autous, ar trebui să fie auta; vezi în acest sens, nota de subsol de la Noul Testament Traducerea Fidelă  - 2007 (NTTF - 2007), şi traducerea CLV care spune: „Cuvântul „botezându-i” nu se acordă în gramatical cu naţiunile (în gr. Neutru), ci cu cei care au devenit ucenici (botezându-i – în gr. Masculin)...”

Prin urmare, acest pasaj a fost modificat ulterior, dar fără a ţine seama de gen, atunci când probabil s-a interpolat fraza: ,,botezându-i în numele Tatălui, al Fiului, şi al Duhului Sfânt”, deoarece nicăieri în Scripturi nu mai apare fraza: „în numele Tatălui, al Fiului, şi al Duhului Sfânt”.

Nici o doctrină sau nici un verset din Biblie în afară de Matei 28:19, nu susţine un botez pe baza a trei Nume. Nicăieri în Scripturi nu găsim ceva să se facă ,,în numele… Sfântului Duh”. Astfel dar toate lucrările au fost făcute în vechiul legământ: ,,în numele lui Iehova” (1 Cronici 16:2; 1 Cronici 21:19; Matei 21:9; Matei 23:39 NW; SS 1874), „în numele Tatălui” (Ioan 5:43; Ioan 10:25), iar în Noul Legământ, creştini, vindecau, se rugau, slujeau, făceau minuni, scoteau demoni, etc. ,,în numele lui Isus” (Faptele Apostolilor 3:6,Faptele Apostolilor 1:16; Faptele Apostolilor 4:18; Faptele Apostolilor 5:40; Faptele Apostolilor 16:18; 1 Corinteni 5:4; 1 Corinteni 6:11; 1 Tesaloniceni 4:1).

De pildă, există un alt verset care vorbește de trei Nume (Apocalipsa 3:12), dar curios, surpriză, nu se vorbeşte de Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt, ci doar de Numele Tatălui, al Fiului şi al cetăţii Noului Ierusalim.

Toate versetele din Faptele Apostolilor sânt foarte clare şi nu se contrazic între ele. Totusi cum se poate explica contradicţia evidentă dintre Matei 28:19 şi versetele din Faptele Apostolilor?

Posibilitatea, ca atât Petru, cât şi Filip şi Pavel să fi făcut vreo greseala, nu este plauzibilă, pentru că nu există nici un text în Cuvântul lui Dumnezeu, care să ne spună sau să indice ca botezul practicat de apostoli ar fi fost în dezacord cu adevarul învăţat de Isus sau că Dumnezeu i-a dezaprobat.

Ba mai mult, apostolul Petru, a fost de faţă în timpul vieţii pământeşti a lui Isus, când Isus a poruncit botezul, El le explicat modul în care se face botezul şi în Numele cui (Ioan 3:22; Ioan 4:2). În timpul serviciului Său pământesc, ucenicii şi alţi oamenii au utilizat Numele Său pentru a scoate draci şi a face vindecări şi pentru alte lucrări (Marcu 9:37,Marcu 1:39,Marcu 1:41; Luca 9:49; Luca 10:17). Ei nu au utilizat trei nume sau un Nume pentru trei persoane; ci, un singur Nume: Isus!

Apoi, din raportul corelat al acestor versete, reiese clar că botezul practicat de apostoli a fost încununat cu succes şi cei care au fost botezaţi în Numele Domnului Isus au primit Darul Duhului Sfânt. Era imposibil ca apostolii să fi botezat printr-un nume incorect şi ca acei oameni să primească Duhul Sfânt, să fie aprobaţi de Dumnezeu, atât apostolii cât şi cei botezaţi de ei.

Pe lângă toate acestea, botezul este o identificare cu moartea şi învierea lui Isus (Romani 6:3-4; Coloseni 2:12), căci prin botez noi suntem ,,îngropaţi (scufundaţi) împreună cu Isus”, şi deci „identificaţi cu El, printr-o asemănare cu moartea Lui...” prin botez (îngropare) noi ne identificăm cu Isus, însă noi nu ne putem identifica cu Tată ceresc care nu a murit (Deuteronom 32:4), nici cu Duhul Sfânt, care este un duh de viaţă şi nu poate să moară (Apocalipsa 11:11); ci, doar cu Isus Cristos Fiul lui Dumnezeu singurul care a murit şi a înviat (Romani 6:8-10).

În 1 Petru 3:21, Sfânta Scriptură de la 1874, redă cel mai bine acest verset: „A cărei antitip, botezul şi acuma ne mântuie, (nu lepădarea necurăţiri corpului ci răspunsul unei bune conştiinţe către Dumnezeu prin învierea lui Iisus Christos”. Din acest text observăm şi învăţăm că botezul are loc prin învierea lui Isus, dar botezul este adresat către Dumnezeu. Dacă facem însă botezul În Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, nu putem adresa acest botez Tatălui, căci Tatăl nu poate fi şi intermediar (mijlocitor) şi Dumnezeu în acelaşi timp şi la aceiaşi lucrare. Biblia spune clar: „Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos” (1 Timotei 2:5). De aceea botezul se face doar în Numele lui Isus Mijlocitorul, către Dumnezeu Tatăl, El este Cel ce acceptă răspunsul nostru prin botez la dragostea Lui şi ne dă Duhul Sfânt în botez.

De fapt orice lucrare creştină trebuie să o facem în Numele Domnului Isus, Scriptura este clară în această privinţă şi ea precizează: „Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl” (Coloseni 3:17). Iată! Dacă noi vom boteza în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt, cum vom împlini Cuvântul care spune: „să faceţi totul în Numele Domnului Isus”? Numai dacă botezăm în Numele lui Isus, vom împlini acest principiu Scriptural şi numai aşa Dumnezeu ne va aproba!

Teoria baptistă că „Botezul este simbolul inmormantarii omului vechi si a invierii omului celui nou, a firii noi pentru o alta viata. Romani 6:4 "Noi deci prin botezul in moartea Lui am fost ingropati impreuna cu El, pentru ca, dupa cum Hristos a inviat din morti, prin slava Tatalui, tot asa si noi sa traim o viata noua."
Botezul nu are calitatea de a curati pacatele; curatirea pacatelor o face numai sangele Domnului Isus. Botezul insusi este marturia publica a individului ca a primit deja aceasta curatire...Pentru ca cineva sa fie botezat el trebuie sa primeasca mai intai mantuirea”.

Este o teorie falsă şi o Evanghelie falsă!

Un simbol nu poate mântui! Dacă vedem simbolul unui spital, o cruce roşie, simbolul nu-l poate scăpa pe un om bolnav sau accidentat, dar spitalul poate! Sau vedem simbolul unui restaurant, simbolul nu-l poate scăpa de foamete pe un om care moare de foame, dar restaurantul cu alimentele din el da!

Biblia arată că în botez omul primeşte mântuirea şi naşterea din nou! Astfel, apostolul Pavel, descrie botezul prin cuvintele: „baia renaşterii şi reînnoirea Duhului Sfânt” (Tit 3:5 Noul Testament tipărit în 1993 de Societatea: Christliche Literatur – Verbreitun), în greacă: „loutron palligenesias kai anakainosis”. Despre ce baie (spălare) vorbeşte Pavel în Tit 3:5 ? Cu siguranţă despre botezul în apă, dar nu este vorba de un botez în apă despărţit de lucrarea Spiritului Sfânt, căci această baie în ochi fizici, produce în domeniul spiritual, o regenerare şi o înnoire, făcută de Spiritul sfânt, şi deci invizibilă pentru ochii fizici.

Este interesant că acelaşi cuvânt: „loutron” = baie, spălare, apare şi în Efeseni 5:26, unde vorbeşte de: „botezul cu apă” (BC), este clar că Biblia, vorbeşte de botezul în apă, făcut prin Cuvânt, sau în urma auzirii Cuvântului, influenţată de Cuvântul lui Dumnezeu. Nu un botez ca în religiile tradiţionale în care cel ce se botează, nu a auzit Evanghelia sau Cuvântul lui Dumnezeu, care să-i impulsioneze conştiinţa să dea acest răspuns la Dumnezeu, şi anume botezul (1 Petru 3:21).

Căci în „baia renaşterii”, are loc renaşterea sau regenerarea, în botez, în această baie, mori cu Cristos şi înviezi la o viaţă nouă cu Cristos (Romani 6:3-5). Botezul nu este un simbol al înmormântării omului vechi, textul nu spune aşa ceva; această interpretare este o răstălmăcire! Ci, botezul este cu adevărat o moarte a omul cel vechi, şi o înviere cu Cristos, căci în botez lucrează Duhul Sfânt care face lucrarea de înnoire (Tit 3:5), iar astfel credinciosul se îmbracă cu Cristos (Galateni 3:27), inima lui este curăţată (Evrei 10:22). Pentru că botezul nu este o scufundare doar într-o apă; ci, este o scufundare într-o apă unde este prezent Cristos, şi unde lucrează sângele şi Duhul Lui (comp. 1 Corinteni 6:11 cu 1 Petru 1:2), astfel botezul te introduce în Cristos (Romani 6:3), în trupul Lui (1 Corinteni 12:12-13).

Astfel teoria susţinută de Cultul Baptist precum că: „Botezul insusi este marturia publica a individului ca a primit deja aceasta curatire...Pentru ca cineva sa fie botezat el trebuie sa primeasca mai intai mantuirea”.

Este o învăţătură falsă şi periculoasă, ducându-i pe ooameni să nu primească mântuirea; ci o mântuire falsă!

Argumentul adus de Cultul Baptist, pentru a susţine că botezul este un simbol, textul din 1 Petru 3:21, este un argument în defavoarea lor, deoarece în acel pasaj se menţionează clar că botezul: „vă mîntuieşte acum pe voi”, chiar în traducerea Cornilescu! Din nou teologii baptişti distorsionează sensul clar al textului, în contrast, Biblia învaţă că adevăraţi creştini nu se poartă cu viclenie, nici nu falsifică Cuvântul lui Dumnezeu (2 Corinteni 4:2)!

O traducere corectă a acestui pasaj, ne va ajuta mult mai bine, să înţelegem sensul corect al acestui verset. În Sfânta Scriptură de la 1874 (Iaşi), redă exact acest pasaj, astfel: „A cărui antitip, botezul şi acuma ne mântuie, nu lepădarea necurăţiri corpului, ci răspunsul unei bune conştinţe către Dumnezeu prin învierea lui Iisus Christos”.

În mod asemănător, redă Noua Traducere Românească – 2007 (traducere făcută de telogi baptişti): „aceasta este o imagine a botezului, care vă mântuieşte acum – el nu este o îndepărtare a murdăriei de pe trup, ci răspunsul unei conştiinţe bune înaintea lui Dumnezeu – prin învierea lui Isus Cristos”.

Deci vedem că Biblia nu susţine o salvare (mântuire) înainte de botez, dar nici una după botez; ci, salvarea (mântuirea) are loc în botez. Iată ce este botezul:  „răspunsul unei bune conştinţe către Dumnezeu”. Nu este vorba de o conştiinţă curată cum redau unele traduceri, lăsând să se înţeleagă că oamenii ce deja au obţinut o conştiinţă curată, prin naşterea din nou, se botează. Nu, textul se referă la faptul că unii oameni, chiar înainte de mântuire, au o conştiinţă bună [gr. agthos = bună, acelaşi cuvânt apare şi la 1 Timotei 1:5]. O conştiinţă bună, este o conştiinţă sinceră (2 Corinteni 2:12), ascultătoare de Cuvântul lui Dumnezeu (Evrei 13:18), sensibilă, ea nu este împietrită sau insensibilă (1 Timotei 4:2), ea ascultă de porunca lui Dumnezeu despre botez. Deci textul din 1 Petru 3:21, nu susţine nici că iertarea de păcate se obţine înainte de botezul în apă, nici că botezul ar fi un simbol, căci el mântuieşte! El este un simbol al arcei scufundate în apa potopului (v.20) dar nu un simbol al mântuirii sau al naşterii din nou!

Teoria eretică a cultului baptist că, citez: „Botezul nu are calitatea de a curati pacatele”, este o răstălmăcire a Scripturii!

Biblia învaţă clar că iertarea păcatelor se primeşte în botez:

Faptele Apostolilor 2:38: „Pocăiţi-vă” le-a zis Petru „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh”.

Ce învaţă Biblia? Unde se acordă iertarea păcatelor? În botez! Botezul se face în Numele (persoana) lui Isus, spre, sau în iertarea păcatelor. Cuvântul în greacă eis, indică locul unde: în iertarea păcatelor!

Faptele Apostolilor 22:16: „Şi acum, ce zăboveşti? Scoală-te, primeşte botezul şi fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Domnului.” De ce Saul (Pavel) trebuia să primească botezul, căci în el primea şi spălarea de păcate! Saul (Pavel) nu a fost născut din nou nici când s-a întâlnit cu Domnul pe drumul Damascului; nici când Anania şi-a pus mâinile peste el; ci, tocmai când a fost botezat!

Afirmaţia: „Botezul nu are calitatea de a curati pacatele; curatirea pacatelor o face numai sangele Domnului Isus”, este doar un praf aruncat în ochii celor ce nu cunosc Scripturile, care învaţă clar:

Biblia învaţă clar că spălarea în sângele lui Isus are loc în botez nu înainte de botez şi nu în altă parte:

1 Ioan 5:8: „Şi trei sunt care mărturisesc: Duhul, apa şi sângele şi aceşti trei sunt una în mărturisirea lor”.

Când lucrează Duhul Sfânt? Când lucrează sângele? Ele sunt prezente şi lucrează, acolo unde este prezentă apa. Astfel, atunci când este prezentă apa botezului, atunci toate trei elementele sunt una, lucrează şi dau mărturia lui Cristos şi salvează!

O altă dovadă în acest sens: „după preştiinţa lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul, spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Cristos: harul şi pacea să vă fie înmulţite! Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Care, după marea Lui îndurare, ne-a născut din nou la o nădejde vie, prin învierea lui Isus Cristos din morţi” (1 Petru 1:2-3 NTR – 2007).

Care sunt agenţii lui Dumnezeu care lucrează sfinţirea? Conform cu 1 Petru 1:2: Duhul şi sângele care lucrează împreună. Încă din V.T. exista imaginea sângelui care lucrează împreună cu undelemnul, undelemnul este simbolul Spiritului Sfânt (comp. 2 Corinteni 1:21-22 cu Evrei 1:9). Observaţi cum erau consacraţi preoţii în Exod 29:21: „Să iei din sângele de pe altar şi din untdelemnul pentru ungere şi să stropeşti pe Aaron şi veşmintele lui, pe fiii lui şi veşmintele lor. Astfel vor fi închinaţi, Aaron şi veşmintele lui, fiii şi veşmintele lor în slujba Domnului”. Iată preotul consacrat prin sânge şi undelemn, tot aşa preotul din noul legământ, creştinul, nu este consacrat, făcut preot doar prin Spirit Sfânt (undelemn); ci, şi prin sângele mielului fără cusur: sângele lui Isus. (vezi şi Levitic 14:25,Levitic 1:28). Este interesant că în acest pasaj din Levitic se arată unde este undelemnul (Duhul Sfânt), şi anume: „în locul unde a pus din sângele jertfei pentru vină”, cu alte cuvinte în lucrarea noului legământ prefigurată de această lucrare, unde este Spiritul Sfânt este şi sângele lui Isus, unde este sângele este şi Spiritul Sfânt!

Deci, am înţeles că sfinţirea se realizează prin Duhul Sfânt şi sângele lui Isus care lucrează împreună şi simultan. Dar unde are loc această lucrare a Duhului şi a sângelui? În naşterea din nou (1 Petru 1:3), în botez (1 Petru 3:21). Prin ce este făcută posibilă această lucrare din 1 Petru 1:3 şi 1 Petru 3:21? Biblia răspunde: „prin învierea lui Isus Cristos din morţi”. Învierea Domnului Isus de către  „Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos”, a arătat că jertfa lui Isus a fost acceptată de Dumnezeu Tatăl care L-a adeverit ca drept prin faptul că L-a înviat din morţi.

Dacă comparăm 1 Petru 3:21, cu 1 Petru 1:3, vedem că atât botezul se realizează prin învierea lui Isus Cristos, cât şi naşterea din nou (renaşterea) se realizează prin învierea lui Isus Cristos. Astfel, renaşterea (naşterea din nou) nu are loc înainte de botez; ci, cu ocazia botezului, şi botezul este implicat în lucrarea renaşterii.

Astfel, pe baza învierii lui Isus, botezul este un răspuns la dragostea lui Dumnezeu, răspuns dat de o conştiinţă bună, ascultătoare la porunca lui Dumnezeu, iar omul experimentează în botez: renaşterea.

Unde lucrează deci Duhul Sfânt şi sângele lui Isus: sfinţirea, curăţirea, înnoirea? În renaştere, adică în botez!

Astfel, botezul este locul unde primeşti pe baza lucrării divine a harului lui Dumnezeu, şi a jertfei lui Isus: renaşterea, regenerarea, înnoire, sfinţirea, curăţirea, iertarea, mântuirea, îndreptăţirea.

Aparent uitându-ne la apa botezului, nu vedem nimic miraculos, nimic supranatural sau divin, este o simplă apă, oamenii fireşti o privesc doar ca un simbol al curăţirii, purificării, apa are însuşirea de a dizolva, de a îndepărta impurităţile şi a curăţi. Însă conform Bibliei, botezul în apă nu este un simbol, este o lucrare mai mult decât ce se vede cu ochiul omenesc. Scufundare în apa botezului ca urmare a pocăinţei şi credinţei este o scufundare în Cristos şi în iertarea păcatelor (Faptele Apostolilor 2:38; Romani 6:3). Apa este locul unde Duhul Sfânt lucrează regenerarea, aşa a hotărât Dumnezeu, ca lucrarea renaşterii să nu aibă loc în aer, în faţa amvonului, sau altundeva; ci, în apă. Aşa cum Namaan sirianul (2 Regi 5:1-14), cel care avea lepră, a primit vindecarea în apă, nu printr-un alt mod. Sau cum, în timpul lui Isus, oameni erau vindecaţi în scăldătoarea Betesda, atunci când un înger tulbura apa (Ioan 5:1-7). Însă cu siguranţă că nu apa Iordanului, sau apa din scăldătoare avea în sine, proprietăţi vindecătoare; ci, prezenţa îngerească care se cobora în scăldătoare îi dădea apei proprietatea de a vindeca. Tot la fel, Domnul Isus Cristos este prezent în apa botezului, şi lucrează: regenerarea, curăţirea, sfinţirea, înnoirea! Astfel, botezul este atât condiţia pentru a te naşte din nou, căci este o poruncă, dacă nu asculţi de această poruncă nu îndeplineşti condiţia ca să te naşti din nou. Dar botezul este şi locul, unde are loc regenerarea, ea nu poate avea loc pe genunchi, în biserică, în faţa amvonului, sau în altă parte. Ea are loc în apă! Aşa a hotărât Domnul, noi aşa învăţăm şi aşa credem, pentru că nu vrem să trecem peste ceea ce este scris!

Repet din nou, şi sper să înţelegi iubite cititor, că există o singură naştere, dar din mai multe elemente. Conform tuturor pasajelor despre naşterea din nou din Biblie, sunt trei elemente care mărturisesc şi lucrează în unitate: apa, Duhul Sfânt şi sângele lui Isus (1 Ioan 5:6-8). Iar această lucrare are loc prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu (1 Petru 1:23).

Aşa zisa naştere din nou, proprovăduită de cultul baptist, nu coincide cu mărturia Domnului Isus (Ioan 3:3-5) şi cu a apostolului Ioan (1 Ioan 5:6-8). Martorii la naşterea din nou a lor, nu este decât un Cuvânt răstălmăcit, o Evanghelie diluată, o altă Evanghelie (2 Corinteni 11:4), pe când la naşterea noastră din nou, a celor cu adevărat copii ai lui Dumnezeu, avem patru martori: APA, DUHUL SFÂNT, SÂNGELE şi CUVÂNTUL ADEVĂRULUI! Ai şi tu iubite cititor pe aceşti patru martori care mărturisesc: naşterea ta din Dumnezeu?!

Să mergem la o altă categorie de doctrină a Cultului Baptist:

2.         Cina Domnului este simbolul mortii Domnului Isus in locul nostru. Ea se compune din paine si vin neamestecate. Painea franta ne aminteste de trupul Lui frant pentru noi, inr vinul ne aminteste de sangele Sau varsat pentru spalarea pacatelor noastre.
Matei 26:26-28 "Isus a luat o paine si, dupa ce a binecuvantat-o, a frant-o si a dat-o ucenicilor zicand: Luati mancati, acesta este trupul Meu. Apoi a luat un pahar, si dupa ce a multumit lui Dumnezeu, li l-a dat zicand: Beti toti din el; acesta este sangele Meu…"
Cina Domnului nu are calitatea de a ierta pacatele. Ea are doar menirea de a ne aminti ca pentru iertarea pacatelor noastre a trebuit ca trului Lui sa fie frant si sangele Lui sa fie varsat. Pentru acest scop El a poruncit ca noi sa facem Cina.
Luca 22:19 "…sa faceti lucrul acesta spre pomenirea Mea." 1 Corinteni 11:24-25"…sa faceti…spre pomenirea Mea…"
Cina se poate lua de catre toti cei ce si-au marturisit credinta in Domnul Isus si au fost botezati.
Faptele Apostolilor 2:41-42"…au fost botezati si staruiau in frangerea painii…"
De fiecare data, la Cina, credinciosul trebuie sa-si faca cercetarea de sine.
1 Corinteni 11:28 "Fiecare, dar, sa se cerceteze pe sine insusi si asa sa manance din painea aceasta."

Din nou vedem o mărturie care nu concordă cu mărturia Cuvântului lui Dumnezeu!

          În primul rând, Cina Domnului nu este doar un simbol! Este adevărat că pâinea frântă este o paralelă potrivită pentru trupul zdrobit, străpuns şi ucis pentru noi (Isaia 53:5), şi tot la fel şi vinul roşu este o bună asemănare cu sângele vărsat. Însă Biblia nu învaţă nicăieri că Cina Domnului este doar un simbol? Să nu uităm că Pavel, explică cuvintele Domnului, potrivit căreia, pâinea este o părtăşire cu trupul lui Isus, şi tot la fel rodul viţei este o părtăşire cu sângele Domnului vărsat (1 Corinteni 10:16)! De ce Pavel care comentează ulterior cuvintele Domnului, nu a spus că pâinea şi vinul este o împărtăşire cu simbolul trupului şi al sângelui, şi de ce spune el în 1 Corinteni 10:16 că: „Paharul binecuvântării, pe care îl binecuvântăm, nu este oare părtăşia cu sângele lui Isus Cristos? Pâinea pe care o frângem nu este oare părtăşia cu trupul lui Cristos?” Astfel dacă pâinea şi rodul viţei ar fi doar un simbol, Pavel ar fi putut spune că este o părtăşie cu simbolul trupului şi a sângelui, dar el spune clar că prin cină, noi avem „părtăşie cu sângele lui Cristos…părtăşie cu trupul lui Cristos”!

Creştinii din oraşul Corint, după modelul Cinei Domnului din noaptea în care Domnul a fost vândut, luau o masă compusă din pâine şi rodul viţei, după cum Domnul Isus a mâncat azimile de Paşte şi a băut vin de Paşte (obicei introdus înainte de venirea Lui pe pământ), iar la sfârşitul cinei pascale a introdus Cina noului legământ (Luca 22:15-20). În mod asemănător, corintenii frângeau pâinea, mâncau pâine şi beau vin adus de ei de acasă, ca la sfârşitul cinei, se consuma trupul şi sângele Domnului (1 Corinteni 11:20-22). Ei însă pentru că erau egoişti, mâncau şi beau, nu se aşteptau unii pe alţii, şi chiar amestecau pâinile de la prima parte a Cinei Domnului cu pâinea de la sfârşitul Cinei, ce era trupul Domnului, au ajuns sub osândă (1 Corinteni 11:21,1 Corinteni 11:27-29).

De aceea, Pavel le-a scris corintenilor, pentru a pune în rânduială Cina Domnului, ca corintenii să nu mai i-a Cina în chip nevrednic, prin faptul că ei nu mai deosebeau, pâinea care era trupul lui Cristos, de ceea care nu era şi se dădea în prima parte a Cinei. Astfel Pavel nu spune că corintenii nu deosebeau ‘simbolul trupului’, nu; ci, ei trebuiau „să distingă trupul Domnului” de pâinea care nu era trupul Domnului! (1 Corinteni 11:27-29). În teologia lui Pavel, pâinea binecuvântată nu era doar un simbol al trupului lui Cristos; ci, chiar trupul lui Cristos, bineînţeles că nu din punct de vedere fizic; ci, spiritual.

Conform Scripturilor, pâinea şi vinul nu se transformă în trupul şi sângele lui Isus în sens metafizic, aşa cum susţine Biserica Catolică, prin învăţătura transsubstanţierii; dar nici nu este doar un simbol! Conform Scripturilor la care nu vrem nici să adăugăm, nici să scoatem, pâinea şi vinul, conform Scripturii, rămâne pâine şi vin şi după ce se binecuvântează şi se mulţumeşte pentru ele (vezi: 1 Corinteni 11:27-28), dar tot conform Scripturilor, după mulţumire, pâinea este trupul Domnului, iar rodul viţei este sângele Domnului (1 Corinteni 11:27,1 Corinteni 1:29)! Acestă realitate dublă a pâinii şi vinului, este adevărul Scripturii! Din punct de vedere material, fizic, şi după binecuvântare  pâinea şi vinul, rămâne pâine şi vin, dar din punct de vedere spiritual, pâinea şi vinul este trupul şi sângele Domnului!

          În al doilea rând, pâinea potrivită pentru cină, nu este cea cu drojdie aşa cum foloseşte cultul baptist. Baptiştii, ţin cina cu pâine dospită, ei aduc ca argument faptul că Isus nu foloseşte cuvântul ,,azimos” = azimi; ci, El foloseşte cuvântul ,,arton” = pâine, atunci când vorbeşte la Cina Domnului. Însă aceştia nu i-au în considerare că acest cuvânt ,,arton”, are şi sensul de pâine dospită (cu drojdie), dar se poate referi şi la pâine ne-dospită (În Matei 12:4, Isus numeşte ,,arton” – pâinile pentru punerea înainte în ,,Sfânta”, care erau pâini ne-dospite – Exod 29:23; Levitic 2:11; Levitic 24:5-9).

În plus, Isus în aceea seară a ţinut paştele cu ucenicii Săi (Luca 22:15), ori cu ocazia paştelui se mânca pâine ne-dospită (Exod 12:15-20), de asemenea în Biblie păcatul este simbolizat prin aluatul dospit (Matei 16:6,Matei 1:12), de aceea este bine să se ţină cu pâine ne-dospită, prin aceasta arătăm că trupul lui Cristos este fără de păcat (Luca 22:15,Luca 1:19; comp. cu Exod 12:18-19).

Un argument substanţial în această privinţă, este cel din 1 Corinteni 5:6-8, unde se menţionează: „Lauda voastră nu este un lucru bun. Nu ştiţi că puţină drojdie dospeşte tot aluatul? Curăţaţi drojdia veche, ca să fiţi un aluat nou, fără drojdie, cum de fapt şi sunteţi, întrucât Cristos, Mielul nostru de Paşte, a fost jertfit. Aşadar, să sărbătorim nu cu drojdia veche, nici cu drojdia răutăţii şi ticăloşiei, ci cu azimele sincerităţii şi adevărului”. În acest pasaj Pavel, îi îndeamnă pe corinteni să înlăture aluatul vechi, adică păcatul din adunare şi pe acel om adulter (vezi contextul), motivul este deoarece ei sunt persoane fără drojdie, adică ne-corupte, fără păcat, curăţiţi de păcat, după cum este şi Cristos paştele nostru. Astfel el îi îndeamnă să i-a parte la sărbătoarea paştelui, pe care corintenii o ţineau prin Cina Domnului pe care o consumau, nu cu o plămădeală veche, adică cu o viaţă coruptă; ci cu azimi ale sincerităţii şi adevărului. Cu siguranţă că dacă creştinul din punct de vedere spiritual este fără plămădeală (corupţie, păcat), şi mănâncă din punct de vedere spiritual: azimi ale sincerităţii şi adevărului (vezi şi Ioan 6:35-54), nu se poate, ca atunci când i-a parte la săbătoarea Cinei Domnului, pâinea să aibă drojdie. Partea materială a Cinei, trebuie să fie o paralelă a mâncării spirituale din Domnul, El însuşi fiind fără păcat, adică fără drojdie, creştinii fără drojdie şi azimile spirituale fiind fără drojdie, prin urmare şi masa fizică trebuia să fie fără drojdie, deoarece trupul lui Isus era perfect.

          În al treilea rând, consumarea Cinei Domnului cu mai multe pahare este o rânduială nepotrivită, este o blasfemie şi o mărturie minicnoasă! Biblia vorbeşte în toate relatările despre Cina Domnului, de o singură pâine („pâinea” la singular), şi de un singur pahar („paharul” la singular), prin urmare, mai multe pahare ar denota sângele a mai multor trupuri, a mai multor oameni care şi-au vărsat sângele pentru noi, iar mai multe pâini ar denota mai multe trupuri ale lui Cristos date pentru noi, precum şi că biserica este formată din mai multe trupuri! Conform Scripturilor „este un singur trup” al lui Cristos (Efeseni 4:4). Mărturia de la Cină cu mai multe pâini (trupuri) şi mai multe pahare (sângele a mai multor trupuri) este o mărturie falsă, eretică şi blasfemiatoare! Atunci nu ne vom împărtăşi prin cină cu Cristosul biblic, ci cu un Cristos fals, care are mai multe trupuri (comp. cu 2 Corinteni 11:4)!

Apostolul Pavel, precizează clar în 1 Corinteni 10:16-17, cum se i-a cina în mod corect: „Paharul [nu paharele] binecuvântării, pe care îl binecuvântăm, nu este oare părtăşia cu sângele lui Isus Cristos? Pâinea [nu pâinile] pe care o frângem nu este oare părtăşia cu trupul lui Cristos? Pentru că este o pâine, noi, care suntem mulţi, suntem un trup, întrucât toţi mâncăm dintr-o singură pâine”.    

În al patrulea rând, cercetarea de sine nu trebuie făcută cu scopul de a vedea dacă creştinul este sau nu vrednic de a lua din Cină; dacă este sau nu suficient de sfânt; toţi creştinii au dreptul să se împărtăşească prin meritele lui Cristos, toţi cei iertaţi de păcate, se pot împărtăşii.

Cina Domnului, era împărţită în două mese de fapt, în prima parte a cinei, la prima masă, corintenii consumau pâine şi vin după modelul nopţii de paşti, şi după modelul meselor în care se frângeau pâinea din Faptele Apostolilor 2:42, se consuma în cantitate mai mare decât strict 'sfânta împărtăşanie', de aceea, unii erau sătui de pâine, consumând-o înainte ca să vină ceilalţi la adunare, mâncându-şi propria pâine, alţii erau flâmânzi căci nu au avut posibilităţi să-şi aducă pâine, iar alţii au ajuns chiar să se îmbete, consumând prea mult vin (1 Corinteni 11:21).

Apoi, în partea a doua a Cinei Domnului, sau la sfârşitul acelei cine, se binecuvânta o pâine, se frângea şi se dădea ca trup al lui Cristos, şi la fel se binecuvânta paharul şi se dădea la toţi ca sânge a lui Cristos.

Problema ivită, era dublă: 1) egosimul şi îmbuibarea la unii; 2) iar alţii nu mai făceau diferenţă între pâinea care era trupul lui Cristos, de cea care nu era trupul lui Cristos! De aceea, Pavel îi avertizează şi îi învaţă: „De aceea, oricine mănâncă pâinea sau bea paharul Domnului într-un mod nevrednic va fi vinovat de păcat împotriva trupului şi sângelui Domnului. Fiecare trebuie să se cerceteze pe sine şi abia apoi să mănânce pâinea şi să bea paharul, pentru că acela care mănâncă şi bea fără să distingă trupul Domnului mănâncă şi bea judecata împotriva lui însuşi” (1 Corinteni 11:27-29). Iată motivul cercetării, creştinii trebuiau să i-a Cina Domnului într-un mod vrednic, cu respect, corintenii nu o mai luau în chip vrednic, unii fiind beţi, alţii egoişti, ei trebuiau să se cerceteze, dacă comportarea lor de la prima parte a Cinei Domnului, era vrednică, demnă, pentru a putea lua parte la a doua parte a Cinei Domnului, adică la a mânca trupul şi a bea sângele Domnului, distingând simpla pâine de pâinea care este trupul Domnului!

Prin urmare, cercetarea nu are scopul dacă suntem suficient de sfinţi sau merituoşi pentru a lua Cina; pentru că ne apropiem de Cină prin meritele lui Cristos (1 Corinteni 1:29-31; 1 Corinteni 6:11). Cercetarea are scopul de a verifica atitudinea noastră faţă de trupul şi sângele Domnului, această cercetare îşi are locul în acest cadru Scriptural, în care în prima parte a cinei se consuma pâine şi vin la discreţie. Ori fiindcă acest cadru nu există în bisericile baptiste cercetarea este scoasă din contextul Bibliei, mulţi înţelegând din ea, o analiză proprie dacă ei sunt suficienţi de sfinţi, de drepţi, de merituoşi pentru Cina Domnului. O astfel de interpretare deturnează sensul textului şi al contextului din 1 Corinteni 11.

Toţi participanţi la Cină trebuie să fie sfinţi prin Cristos, dar nu se pretinde un anumit nivel special de sfinţenie, Pavel nu le spune ca unii 'mai păcătoşi' din Corint să nu ia parte la cină; ci, dimpotrivă el spune: „toţi luăm parte la aceea singură pâine” (1 Corinteni 10:16-17).

Oricum baptiştii sunt vinovaţi „împotriva trupului şi sângelui Domnului”, pentru că pentru ei pâinea şi rodul viţei sunt un simplu simbol, deci ei nu consumă trupul şi sângele; ci, un simbol al trupului şi al sângelui, Cina lor nu are nici o putere, şi nu-i face părtaşi la trupul şi sângele Domnului!

Apoi ei consumă pâinea cu drojdie, prin care mărturisesc că Cristos a fost un slujitor al nelegiuirii şi a avut păcat, drojdia reprezentând păcatul!

Apoi ei mărturisesc mai multe trupuri ale lui Cristos şi sângele a mai multor trupuri care s-au dat pentru omenire, prin mai multe pâini şi mai multe pahare, o hulă şi o blasfemie.

Iubite cititor, pocăieşte-te de aceste lucruri! Dacă din neştiinţă le-ai făcut, caută-L pe Domnul Isus, uşa oilor, ca El să te adauge cu adevărat în staulul Lui, în trupul Lui care ţine rânduielile aşa cum au fost date prin apostoli, aşa cum este scris!

          În ce priveşte actele de cult, Biserica Baptistă mărturiseşte doar despre două, ea afirmă prin mărturia de credinţă: „Noi credem si marturisim ca Biserica Nou-Testamentala are doua simboluri: Botezul si Cina. Ele nu sunt taine”.

Biblia învaţă şi despre „punerea mâinilor”, şi „ungerea cu undelemn”, ba chiar „punerea mâinilor”, face parte din „aspectele elementare ale adevărului despre Cristos” (Evrei 6:1-2), ea se practica şi în Vechiul şi Noul Legământ. În Noul Testament, găsim practica punerii mâinilor pentru a binecuvânta pe copii (Matei 19:13-15; Marcu 10:16), sau pe adulţii (Luca 24:50-51). Pentru a numi un frate într-o slujbă în adunare (Faptele Apostolilor 6:2-6; 1 Timotei 5:22), pentru a da Duhul Sfânt de la cineva cu autoritate (Faptele Apostolilor 8:17-19; Faptele Apostolilor 19:6), sau anumite daruri spirituale (1 Timotei 4:14; 2 Timotei 1:6). Pentru a împuternici pe cineva şi al pune deoparte pentru o lucrare (Faptele Apostolilor 13:2-3). Punerea mâinilor era practicată de Domnul Isus şi pentru vindecarea bolnavilor (Marcu 5:23; Marcu 6:5; Luca 4:40), dar şi apostolii au folosit-o în acest scop (Faptele Apostolilor 5:12; Faptele Apostolilor 14:3; Faptele Apostolilor 19:11; Faptele Apostolilor 28:8) dar nu numai apostolii ci şi alţi ucenici (Faptele Apostolilor 9:12), căci această practică pentru vindecarea bolnavilor era cunoscută din antichitate (2 Regi 5:11).

Nu există nici un text biblic care să arate că în zilele noastre această practică a încetat. Baptiştii practică punerea mâinilor pentru a rândui slujitori în adunare sau pentru binecuvântarea copiilor, dar nu şi pentru a da Duh Sfânt, sau pentru vindecări sau exorcizări. Rămâne de analizat dacă slujbele de păstor, presbiter şi diakon din Biserica Baptistă sunt autentice, biblice, şi dacă prin urmare, punerea mâinilor parctica în aceste domenii are vreo putere şi autenticitate sau nu.

Iar cât despre ungerea cu undelemn, în Noul Testament se arată ca o practică obişnuită pentru vindecarea bolnavilor în Marcu 6:12-13. Conform Scripturilor, presbiterii au această autoritate de a vindeca bolnavii prin ungerea cu undelemn în Numele Domnului (Iacob 5:12-14). Presbiterii bisericii baptiste nu au această putere, şi nici nu practică ungerea pentru bolnavi, ceea ce îi descalifică ca presbiteri, iar pe bisericile lor ca biserici a lui Dumnezeu! Astfel şi punerea mâinilor la instalarea în slujbă a păstorilor, presbiterilor şi diakonilor este o punere a mâinilor neînsoţită de autoritatea Domnului.  Este o lucrare firească, omenească, neadeverită prin Duhul Sfânt, pentru că dacă ar fi una autentică prin Duhul Sfânt, atunci presbiterii Bisericii Baptiste, ar avea puterea să vindece bolnavii prin ungere cu undelemn, conform cu Iacob 5:12-14.

Să mergem la o altă categorie de doctrină a Cultului Baptist:

„Conducerea directa a Bisericii o are Hristos prin Duhul Sfant. Nu recunoastem grade ierarhice. Cei ce primesc anumite insarcinari sunt slujitori ai Bisericii, nu stapani care sa porunceasca.
Coloseni 1:18 "El [Hristos] este Capul trupului, al Bisericii." Efeseni 1:22-23 "L-a dat Capetenie…Bisericii, care este trupul Lui." 5:23 "Hristos este capul Bisericii." 1 Petru 5:3 "Pastoriti…nu ca si cum ati stapani."
Dreptul de membru al Bisericii nu se mosteneste, ci se primeste in mod individual prin nasterea din nou. Acceptarea in randurile membrilor unei Biserici locale se face in chip voluntar si personal in urma botezului, pe baza marturisirii credintei in Domnul Isus. Membrii, intre ei, se numesc frati si sunt egali in drepturi si indatoriri indiferent de rasa, nationalitate, clasa sociala sau pregatire educationala.
Matei 23:8 "Voi toti sunteti frati." Efeseni 5:30 "Noi suntem madulare ale trupului Lui." Faptele Apostolilor 2:41 "…au primit propovaduirea, au fost botezati si…la numarul ucenicilor s-au adaos aproape trei mii de suflete."
Organizatia Bisericii locale e facuta pe principiul democratiei autonome.
Programul dumnezeiesc are ca scop stabilirea Imparatiei lui Dumnezeu in inimile oamenilor, iar Bisericile sunt mijloacele alese de Dumnezeu pentru atingerea acestui scop. Bisericile au menirea de a proslavi pe Dumnezeu, de a raspandi Evanghelia si prin partasia frateasca de a da cresterea spirituala necesara fiecarui mambru in parte.
Mar. 16:15 "Duceti-va in toata lumea si propovaduiti Evanghelia." Efeseni 4:11-12 "El a dat pe unii…pentru zidirea trupului lui Hristos." 1Corineni 14:4"…cine prooroceste zideste sufleteste Biserica." 1 Corinteni 14:5,1 Corinteni 1:12 "…in vederea zidirii sufletesti a Bisericii."

Apoi în aceiaşi mărturie de credinţă se mai declară:

„Noi credem si marturisim ca in Bisericile din Noul Testament au fost diferite categorii de lucratori speciali, dar ele au avut numai doua clase de slujire care au condus demersurile spirituale si materiale ale Bisericii: batranii [prezbiteri, pastori, episcopi] si diaconi.
Filipeni 1:1 "catre toti sfintii…care sunt in Filipi, impreuna cu episcopii si diaconii."
1. Titlul de episcop, prezbiter si pastor au fost date celui mai inalt slujitor al Bisericii in Noul Testament. Toate aceste numiri sunt pentru una si aceeasi slujba: supravegherea, pastorirea si carmuirea spirituala a Bisericii.
Faptele Apostolilor 20:17,Faptele Apostolilor 1:28 "Pavel a trimis la Efes si a chemat prezbiterii Bisericii…si le-a zis: Luati seama dar la toata turma peste care v-a pus Duhul Sfant episcopi, ca sa pastoriti Biserica Domnului."
Pentru ca cineva sa fie in slujba aceasta trebuie sa aiba calitatile descrise de Pavel in 1 Timotei 3:1-7 si Tit 1:5-9.
Metoda alegerii este aratata prin cuvantul grec xeirotonia [randuit] care inseamna si a vota cu ridicare de mana. Aceasta alegere se face de Biserica adunata in acest scop.
Faptele Apostolilor 14:23 "Au randuit prezbiteri in fiecare Biserica."
Pastorul este supus si el disciplinei Bisericii, cand invinuirea este bine intemeiata.
1 Timotei 5:19 "impotriva unui prezbiter sa nu primesti invinuirea decat din gura a doi sau trei martori."
2. Diaconii sunt chemati a ajuta pe pastor in administrarea bunurilor materiale ale bisericii. Ei au menirea sa cultive darnicia membrilor, sa inspire actiunile filantropice. Ei trebuie sa aiba calitatile aratate la 1 Timotei 3:8-13.
Insarcinarea atat a pastorilor cat si a diaconilor se face prin punerea mainilor.
Faptele Apostolilor 6:6, 13:3 "…si-au pus mainile peste ei." 1 Timotei 4:14 "…cu punerea mainilor de catre ceata prezbiterilor.
Noi credem si marturisim ca preotia in conformitate cu Noul Testament nu formeaza o clasa speciala, ci o calitate pe care o are fiecare credincios; ea este universala. Fiecare credincios este un preot. Fiecare are dreptul de a se apropia de Dumnezeu direct prin Domnul Isus, fara alt mijlocitor. Fiecare are dreptul de a oferi jertfe bisericesti.
1 Petru 2:5 "Voi…sunteti…o preotie sfantasa aduceti jertfe duhovnicesti placute lui Dumnezeu prin Isus Hristos." 2:9 "voi sunteti …o preotie imparateasca." Apocalipsa 1:6 "a facut din noi…preoti pentru Dumnezeu."

În Statutul de funcţionare şi organizare a Cultului Baptist se afirmă:

Art.27. Slujitorii duhovnicesti ai bisericii pot fi: pastori, misionari, evanghelisti, învatatori, prezbiteri. Pastorul va fi ales de preferinta dinre credinciosii care poseda pregatire teologica sau alta pregatire scolara cît mai aleasa. Acesta are îndatorirea de a asigura : hranirea spirituala a bisericii, pastorirea membrilor, pregatirea si echiparea celorlalti slujitori, cîrmuirea activitatii spirituale precum si îndeplinirea actelor de cult. Biserica poate alege dupa necesitati unul sau mai multi pastori. Un pastor poate sluji una sau mai multe biserici cu acordul adunarii generale a primei biserici care l-au angajat în care este membru.
Misionarii sunt slujitorii bisericii trimisi de aceasta în tara si în strainatate pentru a înfiinta noi biserici prin raspîndirea Evangheliei sau pentru a ajuta spiritual bisericile filiale si grupurile de credinciosi sau pentru a ajuta spiritual bisericile filiale si grupurile de credinciosi baptisti. Ei sunt trimisi de biserica pe o perioada determinata de timp si vor prezenta bisericii periodic rapoarte de activitate. Misionarii îndeplinesc în cîmpul de misiune îndatoririle pastorilor, iar cei ordinati îndeplinesc si actele de cult.
Evanghelistii sunt slujitorii bisericii care se ocupa cu raspîndirea Evangheliei prin evanghelizari publice sau prin marturisirea de la om la om.

Învatatorii în sensul acestui articol, sunt slujitorii bisericii care coordoneaza activitatea de educatie biblica în biserica si se ocupa de pregatirea celorlalti învatatori ai bisericii: pentru copii, tineret, femei, barbati, familii,etc.
Prezbiterii, în sensul acestui articol, sunt slujitorii bisericii care participa la pastorirea si cîrmuirea spirituala a bisericii locale.

Alegerea pastorilor se face de catre adunarea generala la propunerea comitetului bisericii prin votul a ¾ din numarul celor prezenti la adunarea generala. Alegerea misionarilor, evanghelistilor, învatatorilor si prezbiterilor se face de catre adunarea generala la propunerea comitetului bisericii prin votul a 2/3 din numarul membrilor prezenti la adunarea generala. Încredintarea uneia din slujbele amintite se face numai persoanelor care îndeplinesc conditiile prevazute în Marturisirea de Credinta a Cultului.
Pentru a putea administra actele de cult, slujitorii duhovnicesti vor fi ordinati. Ordinarea (hirotonisirea) slujitorilor duhovnicesti se decide la adunarea generala a bisericii cu votul de ¾ din numarul celor prezenti.

Art.28. Slujitorii administrativ-bisericesti sunt diaconii. Acestia asigura aducerea la îndeplinire a hotarîrilor comitetului în problemele administrativ-gospodaresti încredintate, promoveaza si organizeaza actiunile de mila crestina, binefacere si ospitalitate. Diaconii sunt alesi pe o perioada de 2 ani de adunarea generala cu majoritate simpla de vot si trebuie sa aiba calitatile stabilite în Marturia de Credinta a Cultului.

Conform acestei mărturii de credinţă, bisericile lor locale, sunt organizate pe principiul: „democratiei autonome”. Ce însemnă aceasta în realitate?

Bisericiile ce sunt organizate pe tipul de constituţie congregaţionalistă, sau pe principiul democraţiei autonome, sunt caracterizate de principiul implicării directe a tuturor membrilor care alcătuiesc congregaţia (adunarea) sau comunitatea creştină în conducerea Bisericii.

Autoritatea ultimă în oricare problema o are votul majoritar al adunării generale. Fiecare Biserica locala de genul acesta, este autonomă, adică funcţionează fără imixtiunea vreunei forme exterioare de control. Biserica este „independentă”, în sensul ca nu exista nici un for superior care sa-i poată dicta felul de credinţă sau practica. Specificul este „local” şi este definit de fiecare Biserica în parte, prin propria ei Constituţie.

Cu toate că astfel de Biserici congregaţionaliste se pot alătura unor „asociaţii”, „comunităţi” sau „uniuni”, în practica, ele îşi păstrează cu străşnicie independenţa.

Constituţiile congregaţionale sunt foarte asemănătoare cu formele pure de democraţie sociala. Toate acţiunile legate de viaţa acestor Biserici sunt reglementate de întruniri frecvente, numite „şedinţe” sau „adunări generale”. Membrii sunt chemaţi sa voteze ori de cate ori este vorba de o decizie, ele sunt implicate şi în primirea sau excluderea membrilor şi tot ei stabilesc, de comun acord, calităţile implicate de păstrarea membralităţii. Tot Adunarea Generala a Bisericii angajează sau concediază pe cei chemaţi să fie pastori, evanghelişti sau învăţători în Biserică. Votul majoritar este necesar şi pentru stabilirea bugetului sau pentru aprobarea unor cheltuieli neprevăzute în bugetul anual.

Găsim în Biblie că adunările creştine din primul secol funcţionau pe principiul democraţiei autonome? Erau aleşi păstorii, evangheliştii, învăţătorii, diakonii pe baza votului bisericii adunate în adunarea generală? Este biblică slujirea unui păstor la mai multe bisericii? Este slujba de păstor diferită de cea de presbiter? Erau bisericile locale independente fără a fi o structură de conducere peste ele? Sunt slujitorii rânduiţi din Biserica Baptistă, slujitori rânduiţi prin metoda arătată în Biblie? Găsim în Biblie rânduirea de diakoni pentru doi ani doar?

În primul rând, doresc să precizez că Biserica Baptistă lasă cele mai importante categorii de slujitori ai bisericii deoparte, şi anume pe apostoli şi profeţi, ceea ce este un lucru foarte grav. Nicăieri în Biblie nu se învaţă că aceste două categorii de slujitori: apostoli şi profeţi, sunt doar pentru biserica primară! Conform Bibliei, nu pot exista alte slujiri dacă nu există aceste două, fie le acceptăm pe toate slujbele date de Domnul Isus în biserica Sa, fie le respingem pe toate!

Biblia învaţă clar că biserica lui Dumnezeu, cea adevărată va avea şi aceste două slujbe până la revenirea lui Cristos.

În 1 Corinteni 12:28, se spune clar: „Dumnezeu a desemnat în biserică mai întâi apostoli, în al doilea rând profeţi, în al treilea rând învăţători, apoi pe cei care fac minuni, apoi pe cei care au daruri de vindecare, de ajutorare, de administrare şi pe cei ce au darul feluritelor limbi”. Vedem că este scris că Dumnezeu a desemnat sau rânduit, mai întâi, ce însemnă aceasta? Că apostolatul este chemarea cea mai înaltă şi darul cel mai bun! Apostolia şi profeţia sunt darurile cele mai bune, după care apostolul Pavel îi îndemna pe corinteni să le dorească cu înflăcărare (1 Corinteni 12:31a). Doreşte cu înflăcărare şi Biserica Baptistă aceste daruri? Nu, ea nu le mai recunoaşte ca fiind actuale, ea nu mai are nevoie de ele, pentru ea, slujba de păstor este cea mai importantă!

Biblia în acest pasaj, învaţă clar că Dumnezeu a pus „în biserică”, apostoli şi profeţi, nu în biserica (din Corint), nici în biserica (primară), nici în biserica (primului secol); ci, „Dumnezeu a desemnat în biserică mai întâi apostoli, în al doilea rând profeţi...”. Ceea ce denotă că Biserica lui Dumnezeu (din toate timpurile) are apostoli şi profeţi, dacă nu are, ea nu este Biserica lui Dumnezeu; ci, un grup religios fără sfeşnic, fără rânduiala divină! (comp. cu Apocalipsa 1:20; Apocalipsa 2:5). Căci de fapt, biserica lui Cristos, cea biblică şi autentică, ea nu poate exista fără apostoli şi profeţi, din următoarele motive:

1) Adunarea este construită de apostoli, ei sunt meşteri zidari ai adunării:

1 Corinteni 3:9-10 (BC): „Căci noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu. După harul lui Dumnezeu, care mi-a fost dat, eu, ca un meşter-zidar înţelept, am pus temelia şi un altul clădeşte deasupra. Dar fiecare să ia bine seama cum clădeşte deasupra.” Domnul Isus Cristos i-a rânduit pe ei să construiască adunarea numită şi clădirea lui Dumnezeu, ei sunt meşterii zidari, arhitecţii, ei pun temelia. Cine a pus temelia bisericii baptiste?

Cu siguranţă, nu oamenii care au fost rânduiţi de Domnul ca apostolii Săi!

2) Apostolii şi profeţii au primit revelaţia (descoperirea) despre trupul lui Cristos:

Efeseni 3:4-7 (BC): „Citindu-le, vă puteţi închipui priceperea pe care o am eu despre taina lui Hristos, care n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum sfinţilor apostoli şi proroci ai lui Hristos, prin Duhul. Că adică Neamurile sunt împreună moştenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi iau parte cu noi la aceeaşi făgăduinţă în Hristos Isus, prin Evanghelia aceea, al cărei slujitor am fost făcut eu, după darul harului lui Dumnezeu, dat mie prin lucrarea puterii Lui.” Apostolii şi profeţii au primit revelaţia despre adunare, care este trupul lui Cristos, ei au primit-o într-un mod adânc, ceresc şi profund. Ei cunosc tiparul sau modelul ceresc după care trebuie să fie făcută şi să funcţioneze adunarea. Chiar dacă păstorii şi învăţătorii pot avea şi ei lumină asupra funcţionării adunării, ei nu pot avea revelaţia supranaturală şi profundă despre adunare aşa cum o au apostolii şi profeţi prin Duhul Sfânt.

3) Adunarea este zidită pe apostoli şi profeţi:

Efeseni 2:20 (BC): „fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.” Adunarea universală este zidită în primul rând, pe Cristos, iar în al doilea rând pe apostoli şi profeţi! Însă nu doar pe un Cristos istoric, care a lucrat şi a învăţat în primul secol d.C., şi pe apostolii cei 12 şi pe profeţii istorici; ci, pe un Cristos viu, şi pe apostoli şi profeţi vii! Adunarea lui Dumnezeu, se  întemeiază nu doar pe un Cristos istoric, ci pe un Cristos viu, pe un cap viu care relaţionează cu trupul Său, în mod asemănător, orice adunare locală trebuie să fie zidită pe apostoli şi profeţi vii, aceste daruri oameni prin care Cristos îşi zideşte adunarea, alături de păstori, învăţători, evanghelişti.

Cât vor dura aceste slujbe? Conform cu Efeseni 4:11-14 (NTR): „El i-a desemnat pe unii apostoli, pe alţii profeţi, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători, pentru echiparea sfinţilor pentru lucrarea de slujire, pentru zidirea trupului lui Cristos, până când vom ajunge toţi la unitate în credinţă şi în cunoaşterea Fiului lui Dumnezeu, la omul matur şi la măsura maturităţii plinătăţii lui Cristos, ca să nu mai fim copii duşi de valuri şi purtaţi de orice vânt de învăţătură dată prin viclenia oamenilor care înşală prin şiretlicurile lor”. De ce Domnul Isus a desemnat în biserică: apostoli, profeţi, evangheişti, păstori şi învăţători? Răspuns: „pentru echiparea sfinţilor pentru lucrarea de slujire, pentru zidirea trupului lui Cristos”. Cum va fi zidit trupul lui Cristos fără cele mai importante slujbe: apostolii şi profeţii? Cum vor fi echipaţi sfinţi pentru lucrarea de slujire fără primele şi cele mai importante slujiri? Cu siguranţă vor fi echipaţi în mod defectuos, dar nu numai atât, aşa cum am afirmat, fără apostoli şi profeţi nu există nici păstorii, nici celelalte slujbe, prin urmare nu vor fi echipaţi nicidecum corespunzător, vor fi doar nişte păstori falşi care uzrpă dreptul biblic de a conduce a apostolilor şi care nu vor putea duce decât la rătăcire şi ruină!

Dar să trecem la raţiuni practice, prin care să arată nevoia de apostoli şi profeţi prezenţi în adunările noastre în carne şi oase şi prin aceasta să explic 1) Metoda Ierusalim; şi 2) Metoda Antiohia.

1) Metoda Ierusalim:

Aceasta este simplă, Isus a venit pe pământ şi a ales 12 apostoli, apoi pe alţi 70, la care le-a şi dat autoritate să facă minuni (Matei 10:1-2; Marcu 3:13-15; Marcu 6:7; Luca 9:1-2; Luca 10:1).

Apoi, apostolii la rândul lor au rânduit presbiteri (bătrâni) şi diakoni (Faptele Apostolilor 6:1-6). În primul rând, vedem la Ierusalim, că au fost rânduiţi diakoni, (Faptele Apostolilor 6:1-6), şi probabil apoi bătrâni, deoarece a apărut în relatarea biblică, un grup al bătrânilor pe lângă apostoli (Faptele Apostolilor 15:2-4; Faptele Apostolilor 21:18). De aceea am numit această metodă sau tipar: Ierusalim.

2) Metoda Antiohia:

Adunarea din Antiohia, a fost înfiinţată nu de apostoli (cei 12); ci, de alţi creştini care datorită persecuţiei din Ierusalim, au fugit în Fenicia, Cipru şi Antohia (Faptele Apostolilor 8:1-4). Ei au predicat Cuvântul, şi mai mulţi oameni au crezut, probabil au fost şi botezaţi. Adunarea din Ierusalim a auzit şi l-a trimis pe Barnaba în Antiohia, apoi acesta l-a adus pe Saul (Pavel) în adunare pentru a-i învăţa pe aceşti noi convertiţi (Faptele Apostolilor 11:19-30). 

În adunarea din Antiohia, iniţial nu au existat bătrâni (presbiteri) şi diakoni rânduiţi, ea a funcţionat un timp fără ei, având însă câţiva fraţi care conduceau, ei fiind profeţi şi învăţători, fiind în număr de cinci: Barnaba, Simeon, Luciu, Manen şi Saul (Pavel). Adunarea a fost condusă de aceştia (Faptele Apostolilor 13:1-4).

Ce se întâmplă în această adunare condusă de profeţi şi învăţători? Să lăsăm ca Cuvântul lui Dumnezeu să ne răspundă: Faptele Apostolilor 13:1-4 (BC): „În Biserica din Antiohia erau nişte proroci şi învăţători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirena, Manaen, care fusese crescut împreună cu cârmuitorul Irod şi Saul. Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.” Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece. Barnaba şi Saul, trimeşi de Duhul Sfânt, s-au coborât la Seleucia şi de acolo au plecat cu corabia la Cipru.” Iată o metodă de rânduire de lucrători, la fel de divină, ca metoda numită de mine: Ierusalim! Deci iată de ce este nevoie de profeţi! Prin intermediul lor, Domul Isus prin Duhul, a vorbit, şi a făcut cunoscut lucrarea la care Domnul i-a chemat pe Barnaba şi pe Pavel, şi anume la slujba de apostoli (Faptele Apostolilor 14:4,Faptele Apostolilor 1:14). Încă din prima călătorie apostolică, apostolii Pavel şi Barnaba au rânduit bătrâni (Faptele Apostolilor 14:20-23), şi probabil şi diakoni (comp. Filipeni 1:1 cu 1 Timotei 3:7). Şi nu numai ei; ci, şi cei împuterniciţi de ei cum ar fi Timotei şi Tit (1 Timotei 3:1-7; Tit 1:5).

Ceea ce spune mărturia de credinţă a cultului Baptist: „Metoda alegerii este aratata prin cuvantul grec xeirotonia [randuit] care inseamna si a vota cu ridicare de mana. Aceasta alegere se face de Biserica adunata in acest scop. Faptele Apostolilor 14:23 "Au randuit prezbiteri in fiecare Biserica." Această interpretare asupra textului din Faptele Apostolilor 14:23, este o răstălmăcire a Scripturii şi o falsificare a sensului acestui text în contextul lui! Cine a ridicat mâna în Faptele Apostolilor 14:23 şi au rânduit [xeirotonia] presbiteri în oraşele: Listra, Iconia şi Antiohia? Bisericile întrunite în adunarea generală, sau apostolii Pavel şi Barnaba? Să lăsăm ca textul biblic să ne răspundă: „Când l-au înconjurat însă ucenicii, Pavel s-a ridicat şi a intrat în cetate. A doua zi a plecat la Derbe împreună cu Barnaba. După ce au vestit Evanghelia şi în cetatea aceea şi au făcut mulţi ucenici, s-au întors în Listra, în Iconia şi în Antiohia, întărind sufletele ucenicilor, îndemnându-i să rămână în credinţă şi spunându-le: „Trebuie să trecem prin multe necazuri ca să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu.” Au desemnat bătrâni în fiecare biserică şi, cu rugăciune şi post, i-au încredinţat Domnului în Care crezuseră. Au trecut prin Pisidia şi au venit în Pamfilia. Apoi au predicat Cuvântul în Perga, s-au coborât în Atalia, iar de acolo au plecat pe mare spre Antiohia, locul de unde fuseseră încredinţaţi harului lui Dumnezeu în vederea lucrării pe care o îndepliniseră. Când au ajuns, au adunat biserica şi le-au povestit tot ce făcuse Domnul cu ei şi cum deschisese El neamurilor uşa credinţei. Şi au rămas mult timp acolo, cu ucenicii” (Faptele Apostolilor 14:20-24 NTR).

Cine a desemnat bătrâni sau presbiterii din cele trei localităţi? Apostolii Pavel şi Barnaba, nu biserica întrunită în adunarea generală! Iată că lucrătorii cultului baptist sunt descalificaţi din punct de vedere al rânduielii, Scriptura nu-i adevereşte ca lucrători ai Domnului! Cine i-a rânduit ca presbiteri? Au fost apostolii? Găsim undeva scris în Biblie că presbiterii se pot rândui altfel? NU! Iar Biblia ne încurajează în 1 Corinteni 4:6: „să învăţaţi ce înseamnă „nimic dincolo de ceea ce este scris”, iar în 2 Corinteni 4:13, se spune: „Însă, fiindcă avem acelaşi duh al credinţei, potrivit cu ceea ce este scris: „Am crezut, de aceea am vorbit!”, şi noi credem, şi de aceea vorbim”. Pot vorbi baptiştii prin credinţă, prin încredinţare, că lucrătorii lor sunt biblici şi autentici? Nu, pentru că rânduiala lor este în afara Bibliei (vezi şi Romani 10:17)! Biblia nu-i recunoaşte, rânduiala apostolică nu-i recunoaşte, ei sunt călcători ai Cuvântului sacru, nu împlinitori ai Lui în ce priveşte rânduielile bisericeşti. Acestea nu sunt opţiuni doar, apostolul Pavel a spus în 1 Corinteni 11:1-2 (NTR): „Fiţi imitatorii mei, aşa cum şi eu sunt al lui Cristos! Vă laud, pentru că întotdeauna vă amintiţi de mine şi ţineţi tradiţiile aşa cum vi le-am încredinţat”. Iar în altă parte el spune prin inspiraţie divină: „De aceea vi l-am trimis pe Timotei, copilul meu preaiubit şi credincios în Domnul; el vă va reaminti căile mele în Cristos Isus, aşa cum le învăţ eu în toate bisericile” (1 Corinteni 4:17 NTR).

 Biserica Baptistă niciodată nu a ţinut căile rânduite de Cristos prin Pavel pentru biserică!

Biserica Baptistă nu poate fi Biserica lui Cristos, ei pot spune că Cristos este capul lor, dar ei sunt lipsiţi de daruri şi slujbe care să le permită să audă glasul lui Cristos!

Vedem că pentru rânduiala lăsată de Dumnezeu este nevoie:

1) Călăuzirea Duhului şi alegerea făcută de Duhul Sfânt, dată în special prin profeţie (Faptele Apostolilor 13:1-4; Faptele Apostolilor 20:28; 1 Timotei 4:14). [Majoritatea cultelor creştine nu mai cred în darul profetic, sau în slujba de profet, ceea ce face că numirile de lucrători să fie o alegere omenească, o lucrare omenească].

2) Apostoli rânduiţi de Domnul prin Duhul Lui (Faptele Apostolilor 13:1-4). [În general cultele creştine nu mai cred că apostolii sunt o slujbă actuală, şi atunci rânduirea de presbiteri este una pur umană, neexistând cineva cu autoritate superioară şi biblică, faţă de prezbiteri care să-i ordineze].

3) Adunarea care va recomanda în slujbă după criteriile Bibliei (Faptele Apostolilor 1:21-26; Faptele Apostolilor 6:1-6), dar adunarea numai recomandă, ea nu ordinează, este nevoie de un al doilea element: cel profetic de descoperire al celor numiţi de Duhul Sfânt (Faptele Apostolilor 20:28; Faptele Apostolilor 13:2), şi al treilea element cei care ordinează (rânduie cu punerea mâinilor): apostolii, care să ordineze presbiterii şi diakonii (Faptele Apostolilor 1:21-26; Faptele Apostolilor 24:23), profeţii care să ordineze apostolii (Faptele Apostolilor 13:1-4), şi presbiterii care pot ordina apostolii, de pildă, apostolul Timotei (comp. 1 Tesaloniceni 1:1, cu 2:6), a fost ordinat de presbiteri, dar prin descoperire profetică (1 Timotei 4:14).

Grupările care merg doar pe votul membrilor, trec peste elementul profetic de alegere şi peste cei autorizaţi să ordineze, dând la o parte slujbe vitale din trupul lui Cristos datorită necredinţei lor în lucrări supranaturale pe care Dumnezeu le poate face prin oameni chemaţi şi împuterniciţi de El (comp. cu Ioan 14:12).

 

Este slujba de păstor diferită de cea de presbiter (bătrân)?

Conform crezului: NU! Conform satutului de funcţionare: Da! Cultul baptist se contrazice singur!

În mărturia de credinţă se spune: „Titlul de episcop, prezbiter si pastor au fost date celui mai inalt slujitor al Bisericii in Noul Testament. Toate aceste numiri sunt pentru una si aceeasi slujba: supravegherea, pastorirea si carmuirea spirituala a Bisericii.

Faptele Apostolilor 20:17,Faptele Apostolilor 1:28 "Pavel a trimis la Efes si a chemat prezbiterii Bisericii…si le-a zis: Luati seama dar la toata turma peste care v-a pus Duhul Sfant episcopi, ca sa pastoriti Biserica Domnului."

În statutul de organizare şi funcţionare al cultului baptist, se spune la art. 27: „Slujitorii duhovnicesti ai bisericii pot fi: pastori, misionari, evanghelisti, învatatori, prezbiteri. Pastorul va fi ales de preferinta dinre credinciosii care poseda pregatire teologica sau alta pregatire scolara cît mai aleasa”.

Iată! În statut, păstorii sunt alţii faţă de prezbiteri! Dar Biblia învaţă clar la Faptele Apostolilor 20:17,Faptele Apostolilor 1:28, că Pavel i-a chemat pe bătrânii adunării din Efes la el, iar în v.28, pe aceştia îi numeşte: „supraveghetori” (episcopi), şi arată rolul lor de a păstori turma. Prin urmare, conform acestui pasaj şi altele (vezi de pildă: 1 Petru 5:1-3), cel care este bătrîn (presbiter) este şi păstor şi supraveghetor (episcop).

 

Trebuie ca păstorul să aibă şcoală teologică?

În statutul de funcţionare, se spune: „Pastorul va fi ales de preferinta dintre credinciosii care poseda pregatire teologica sau alta pregatire scolara cît mai aleasa”.

Apostolul Petru care se declară a fi păstor (1 Petru 5:1-3), nu a avut nici o şcoală, ba mai mult, în Fapte 4:13, se afirmă: „Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan şi când şi-au dat seama că erau oameni neînvăţaţi şi de rând, s-au mirat şi au înţeles că fuseseră cu Isus”. Iată ce este important, să fi cu Isus, să umbli cu El, să trăieşti în El, să fi învăţat de El, să fi înrădăcinat de El, după cum spune apostolul Pavel: „Aşadar, după cum L-aţi primit pe Cristos Isus, Domnul, tot aşa să şi continuaţi să trăiţi în El, înrădăcinaţi şi zidiţi în El, devenind tot mai puternici în credinţă, cum aţi fost învăţaţi, aducând din belşug mulţumire. Vedeţi să nu vă înrobească cineva prin vreo filozofie deşartă şi înşelătoare care ţine de tradiţia oamenilor şi de principiile acestei lumi, şi nu de Cristos. Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea dumnezeirii  şi în El, Care este capul oricărei stăpâniri şi autorităţi, sunteţi şi voi compleţi”.

Şcolile teologice sunt mai degrabă filozofice, nu bazându-se pe revelaţie pe lucrarea Duhului, ci pe înţelepciunea omenească de a înţelege Scriptura! Chiar din primele secole, şcolilor teologice şi a învăţăturii unor aşa numiţi “părinţi ai bisericii creştine”, au deturnat adevărul principiilor creştine biblice. Aceştia s-au format intelectual în spaţiul cultural dominat de filozofie, care a fost mândria grecilor timp de 6 secole premergătoare creştinismului şi încă 6 secole după.

Mulţi dintre “teologii – părinţi ai creştinismului”, au trecut mai întâi prin şcolile filozofice formându-se ca filozofi şi oratori iscusiţi după care s-au convertit la creştinism (Iustin Martirul, Aristide, etc.)

Dar chiar şi în şcolile teologice creştine înfiinţate în sec. II d.C. disciplinele de studiu erau: filozofia, teologia, şi retorica, astfel că cei ce treceau prin aceste şcoli deveneau mai mult filozofi decât teologi.

Toţi aceşti “teologi – scriitori” (în număr de circa o sută), “părinţi ai bisericii” au manifestat tendinţa de explicare sistematică a principalelor doctrine ale teologiei creştine în termenii filozofiei greceşti, atât pentru propria lor satisfacţie intelectuală cât şi pentru a-I converti pe păgâni (greci în primul rând). Prin tratatele lor teologico – filozofice în care au acceptat moştenirea filozofică a culturii elene, ei s-au străduit şi au reuşit să încadreze concepţia divină (revelată) a teologiei creştine în schemele de gândire umană, raţională şi dialectică ale filozofiei greceşti, modelând astfel gândirea creştină timp de trei secole. Filozofia pe care au considerat-o cea mai potrivită a fost platonismul. Astfel multe doctrine creştine fundamentale, simple şi clare au devenit atât de abstracte, confuze şi de neînţeles (ex. doctrina Trinităţii, etc.).

Un Baptist a spus într-o lucrare despre teologii baptişti: „Ce fac teologii şi pastorii noştri cu şcoli înalte şi cu doctorate în teologie? Au învăţat cum să propage de la amvoane, în scris, prin radio şi T.V multe doctrine ortodoxe pline de greşeli preluate de la aceştia, cu atâta uşurinţă şi tolerând în viaţa creştină obiceiuri şi datini păgâne preluate tot prin filieră ortodoxă. Oare cât va mai dura acest compromis? În loc să studieze singuri, direct, de la prima sursă, necontaminată doctrinele evangheliei, ei se mulţumesc să le preia gata gândite şi formulate de “filozofii ortodocşi”. De fapt unii clerici ortodocşi nu mai gândesc de peste 1500 de ani, ci în orice domeniu teologic îl consultă (întrebă) pe: Sfântul Vasile cel Mare; ori pe Sfântul Ioan Gură de Aur; ori pe Sfântul Grigore de Nazianz; ori pe Sfântul Atanasie cel Mare; ori pe Sfântul Grigore de Nissa; ori pe Eusebiu de Cezarea; ori pe alt sfânt (filozof – teolog) de la care primesc răspunsuri gata elaborate la nivel filozofic cu care apoi întunecă mintea oamenilor. Teologii şi învăţaţii ortodocşi au mers mai departe în zelul cu care îşi apără vechile doctrine şi au procedat la traducerea tendenţioasă a unor pasaje din Noul Testament (puţin mai obscure şi formulate mai confuz în original), denaturându-le sensul spre a-şi susţine doctrinele, iar noi suntem condamnaţi să le citim, să le predicăm şi să le credem de atâta vreme aşa cum ni le oferă ei spre satisfacţia lor şi spre ruşinea noastră” („Reforma finală” p.3,4).

Deci pretenţia: „Pastorul va fi ales de preferinta dintre credinciosii care poseda pregatire teologica sau alta pregatire scolara cît mai aleasa”, este o condiţie firească şi nu una duhovnicească!

 

Este biblică slujirea unui păstor la mai multe bisericii?

Putem spune: un NU răspicat! Biblia este clară: „vor fi o turmă şi un Păstor” (Ioan 10:16), nu mai multe turme la un păstor! Apostolii Pavel şi Barnaba „au desemnat bătrâni în fiecare biserică”, nu un bătrâni peste mai multe biserici! (Faptele Apostolilor 14:23).

 

Erau bisericile locale independente fără a fi o structură de conducere peste ele?

Conform Scripturii cei 12 apostoli au avut slujba de supraveghetori peste poporul lui Dumnezeu, nu doar peste o adunare locală (Faptele Apostolilor 1:20, „Slujba lui de supraveghetor” GBV 2001), cei 12 erau martorii învierii Domnului, iar Matia a luat locul în slujba aceasta şi apostolia aceasta. Peste bătrânii locali erau apostolii ca păstori, de pildă apostolul Petru, a avut autoritate să sfătuiască pe bătrânii care păstoreau adunările din Babilon (1 Petru 5:1).

Adunarea este zidită pe Cristos în primul rand, şi în al doilea rând pe apostoli (Efeseni 2:20-22), este clar că cei 12 apostolii erau o structură de conducere peste conducerea locală a adunării.

În situaţia când s-a creat tulburarea cu circumcizia în adunarea din Antiohia, Pavel a apelat la apostolii şi bătrânii din Ierusalim pentru clarificarea acestei probleme ridicate de iudaizanţi. Cu toate că era apostol şi a întemeiat mai multe adunării fiind îngerul acestora (supraveghetorul lor), el a apelat la apostolii şi bătrânii din Ierusalim, ca sfat suprem (Vezi: Faptele Apostolilor 15). Găsim scris apoi, că apostolii şi bătrânii au luat decizia prin Duhul Sfânt, de a le scrie o epistolă către adunarea din Antiohia (Faptele Apostolilor 15:22-23), cu următoarele sfaturi: „...Apostolii şi bătrânii, fraţii voştri, către fraţii dintre neamuri, care sunt în Antiohia, Siria şi Cilicia. Salutare! Fiindcă am auzit că unii care au plecat dintre noi, fără ca noi să le poruncim, v-au tulburat prin cuvintele lor şi v-au necăjit sufletele, zicând să vă tăiaţi împrejur şi să păziţi Legea, am hotărât într-un singur gând să alegem nişte bărbaţi pe care să-i trimitem la voi împreună cu preaiubiţii noştri Barnaba şi Pavel, oameni care şi-au riscat viaţa pentru Numele Domnului nostru Isus Cristos. Aşadar, i-am trimis pe Iuda şi pe Sila, şi ei vă vor spune, prin viu grai, aceleaşi lucruri. Căci ni s-a părut potrivit, Duhului Sfânt şi nouă, să nu mai punem nici o altă povară asupra voastră, decât aceste lucruri necesare şi anume: să vă feriţi de ceea ce este jertfit idolilor, de sânge, de animale sugrumate şi de adulter, lucruri de care, dacă vă veţi păzi, va fi bine de voi. Fiţi sănătoşi!” (Faptele Apostolilor 15:23-29).

Iată, apostolii şi bătrânii din Ierusalim au hotărât pentru adunarea din Antiohia Siriei care era la cca. 300 km de Ierusalim! Dacă biserica din Antiohia ar fi funcţionat pe „principiul democraţiei autonome”, aşa cum funcţionează bisericile din cultul baptist, Pavel nu ar fi apelat la apostolii şi bătrânii din Ierusalim!

Mai târziu găsim scris următoarele: „În timp ce treceau prin cetăţi, ei îi îndemnau pe fraţi să păzească hotărârile care fuseseră luate de apostolii şi bătrânii din Ierusalim. Bisericile se întăreau în credinţă şi creşteau la număr în fiecare zi” (Faptele Apostolilor 16:4-5). Iată adunările locale trebuiau să păzească hotărârile luate de apostolii şi bătrânii din Ierusalim, efectul: „Bisericile se întăreau în credinţă şi creşteau la număr în fiecare zi”.  

Astfel, Organizarea cultului baptist nu este una biblică, învăţătura potriviut căreia: „Organizatia Bisericii locale e facuta pe principiul democratiei autonome”, este o învăţătură drăcească! Pentru că nu vrea să recunoască slujba de apostol, ei au inventat un alt mod de a funcţiona trupul, prin asta ei se consideră mai înţelepţi ca Capul!

 

Găsim în Biblie rânduirea de diakoni pentru doi ani doar?

În statutul de funcţionare al cultului baptist se spune: „Diaconii sunt alesi pe o perioada de 2 ani de adunarea generala cu majoritate simpla de vot” !!! O altă învăţătură drăcească! Ei croiesc trupul lui Cristos după cum vor ei, nu după sfaturile şi reglementările Capului! Trupul funcţionează numai după regulile făcute şi implementate de Capul, nu după alte reguli, trupul făcut de ei, este trupul unei prostituate care face ce vrea, ce-i taie capul, nu al miresei lui Cristos care este supusă în toate Mirelui ei iubit!

Biblia nu învaţă că diaconii sunt aleşi de oameni, ci rânduiţi de Dumnezeu prin apostoli sau alţi fraţi cu autoritate (Faptele Apostolilor 6:1-6), şi nu pentru doi ani, ci pentru atâta timp cât ei se încadrează în cerinţele descrise în 1 Timotei 3:8-12.

 

O altă învăţătură drăcească este cea din crezul baptist, care spune:

„In cazul de adulter dovedit sau a unei parasiri rautacioase a caminului, credem ca Sfanta Scriptura admite divortul."

Când a îngăduit Domnul ca soţia să-şi lase soţul, sau soţul să divorţeze de soţie pe baza părăsirii căminului?!? Dumnezeu ne avertizează: „Orice cuvânt al lui Dumnezeu este testat, este un scut pentru cei ce îşi găsesc refugiul în El. Nu adăuga nimic la cuvintele Lui, ca să nu te mustre şi să fii găsit mincinos” (Proverbe 30:5,Proverbe 1:6). Cum este găsit cultul baptist de Domnul în acest crez? Ca fiind unul mincinos, ca fiind oameni ce adaugă la Cuvântul lui Dumnezeu!

 

Este cultul baptist, adunarea (ekklesia) lui Dumnezeu?

Există trei teorii principale cu privire la sursa din care s-a desprins mişcarea baptistă: teoria succesiunii neîntrerupte, teoria înrudirii anabaptiste şi teoria derivarii din separatiştii englezi.

1. Succesiunea neîntreruptă. Una din cele mai populare teorii istorice este aceea ca bisericile baptiste au existat în toata istoria bisericii, succedindu-se printr-un lanţ neîntrerupt, de la apostoli pâna astazi.

Aceasta teorie pretinde ca doar baptiştii posedă adevarata moştenire de credinţă şi practică şi că ei au pastrat-o printr-o serie de grupări a caror existenţă poate fi trasată începind cu vremea Noului Testament.

Oricât de atragătoare este această teorie, ea posedă doua defecte majore. Întăii, ea nu poate fi susţinută cu date istorice. Marturiile de credinţă specifice: montaniştilor, novaţienilor, donatiştilor, paulicienilor, valdenzilor, albigenzilor (catarilor), lolarzilor şi husiţilor conţin o întreagă serie de "doctrine" şi "practici" care nu sunt compatibile cu credinţa şi practica baptistă! Prin urmare, biserica baptistă nu a existat de la apostoli, crezul şi practica baptistă nu are un lanţ neîntrerupt de la apostoli!

2. Înrudirea anabaptistă. O a doua teorie susţine ca baptiştii se trag, direct sau indirect, din anabaptişti, aripa radicala a Reformei din secolul şaisprezece. Din gruparea anabaptista au facut parte: "fraţii elveţieni", huteriţii şi menoniţii (adepţii lui Menno Simons). După unii, această teoria are o confirmare în dovezile istorice. Însă, baptiştii nu au preluat în întregime doctrinele teologiei anabaptiste (mai ales in ceea ce priveste pacifismul şi non-rezistenţa, depunerea juramintului, interdicţia de a ocupa un oficiu public, şi anumite detalii legate de natura întrupării), prin urmare şi această variantă cade, ei pot fi cel mult o sectă a anabaptiştilor, dar dacă ei nu au păstrat în întregime credinţa lor, nu se pot numi continuatori ai lor.

3. Separatiştii din Anglia. Cea mai răspândită convingere a celor ce au studiat fenomenul religioas de-a lungul veacurilor este ca baptiştii de astazi se trag din "separatiştii englezi", exilaţi sub persecuţie în Olanda, la Amsterdam. Acesti "puritani separatişti" ajunsesera la convingerea ca biserica Angliei este dincolo de posibilitatea unei întoarceri la credinţa şi practica creştină adevarată şi că este mai bine ca cei ce cred Biblia sa se separe de viata bisericii oficiale patronată de regele Angliei.

Şi atunci realitatea despre biserica baptistă este că ea este o sectă, iniţiată de un grup de imigranţi englezi conduşi de păstorul John Smith.  

Astfel teorie că biserica baptistă este biserica lui Dumnezeu, şi că ea provine dintr-o linie ne-întreruptă de la apostoli, este FALSĂ! Astfel pretenţia declarată de Spurgeon, care în 1861, după ce s-a mutat în noul Tabernacle, a declarat: „Noi credem că baptiştii sunt creştinii originali.  Noi nu ne-am început existenţa la Reformă, noi am fost reformatori înainte ca Luther sau Calvin să se fi născut încă; noi nu ne tragem din Biserica Romei, pentru că nu am făcut niciodată parte din ea, ci avem o linie neîntreruptă de la apostolii înşişi.  Am existat întotdeauna încă din zilele lui Cristos, iar principiile noastre, câteodată ascunse şi uitate, ca un râu care poate să curgă şi pe sub pământ pentru o scurtă perioadă, au avut întotdeauna aderenţi sinceri şi sfinţi” C.H. Spurgeon, METROPOLITAN  TABERNACLE PULPIT, Vol. 7, 1861 (Pasadena, Texas, Pilgrim Publications 1973 retipărire), p. 225. Este un FALS şi uz de FALS!

De fapt, există câteva denominaţii care pretind şi încearcă să dovedească cu istoria, că provin din biserica primară. Fiecare dintre aceste denominaţii vorbesc despre celelalte denominaţii istorice, că s-au abătut de la credinţă!

Cu siguranţă că adevărata adunare (ekklesia) a lui Cristos a existat pe parcursul timpului, însă ea a rămas în învăţătura Domnului, în dragoste, în sfinţenie, ea nu s-a abătut de la credinţă şi de la Evanghelia veşnică!

Însă, învăţăturile bisericii catolice şi ortotoxe nu au fost aceleaşi pe parcursul secolelor, ci cu timpul s-au adăugat: diferite tradiţii, sărbători, obiceiuri, chiar doctrine sau explicaţii diferite pe care înaintaşi lor nu le aveau.

Iar, în ce priveşte pe anabaptişti, baptişti, amish şi menoniţi, ei fac referire la diferite grupuri de pe parcursul istoriei, care au existat în paralel cu biserica catolică, de unde provin ei, dar chiar prin numele grupărilor, de pe parcursul secolelor, şi prin crezul diferit al acestor grupuri, ne putem da seama că pretenţia acestor mişcări nu este una reală!

Trebuie să înţelegem şi să credem că totdeauna Dumnezeu a avut un popor pe pământ, totdeauna Dumnezeu a avut slujitori şi totdeauna Dumnezeu a avut o adunare, dar nu todeauna harul sau aprobarea ce a avut-o o adunare a fost veşnic, unele au fost lepădate, ele sau corupt, şi-au pierdut sfeşnicul (Apocalipsa 2:5), dar Dumnezeu a ridicat alţi lucrători şi alte adunări.

Putem spune că Vrăşmaşul nu a reuşit să distrugă sau să oprească definitiv ekklesia lui Cristos, deoarece tot timpul, Duhul Sfânt a lucrat la convertirea oamenilor, chiar dacă unele adunări au fost închise, persecutate, altele s-au ridicat, sau în timp ce unele s-au abătut moral, spiritual, sau au căzut în erezii, Dumnezeu a ridicat alţi lucrători şi alte adunări.

Trebuie să înţelegem, că dacă un grup a fost adunarea lui Cristos, a umblat în lumină, nu este o garanţie că TOŢI urmaşii lor, voar avea veşnic aprobarea lui Cristos, pentru că strămoşi lor au fost aprobaţi de El!

Unii din urmaşii unei adunări au putut să se abată de la credinţă, aşa cum Israelul care era poporul de legământ a lui Dumnezeu, ulterior o mare parte din ei au căzut în împietrire, doar rămăşiţa a fost salvată prin credinţa în Cristos, la care s-au alipit neamurile prin altoirea în măslin (Romani 11:1-25).

Faptul că într-o perioadă de timp un grup a fost adunarea lui Dumnezeu, nu este o garanţie că TOŢI continuatorii acelui grup au rămas pe calea lui Dumnezeu, cu alte cuvinte garanţia că un grup este actualmente adunarea lui Dumnezeu nu este faptul că are o linie istorică, ci că ea face actualmente voinţa lui Dumnezeu!

Ce dură este Evanghelia! Isus le spune lămurit la unii dintre evrei, că nu faptul că ei descindeau în mod natural din Avraam, îi făcea pe ei automat: 'fiu al lui Avraam', ba chiar Domnul le spune că ei erau fii ai Diavolului.

În Ioan 8:39-44: „Tatăl nostru” I-au răspuns ei „este Avraam”. Isus le-a zis: „Dacă aţi fi copii ai lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam. Dar acum căutaţi să Mă omorâţi, pe Mine, un om, care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Aşa ceva Avraam n-a făcut. Voi faceţi faptele tatălui vostru.” Ei I-au zis: „Noi nu suntem copii născuţi din curvie; avem un singur Tată: pe Dumnezeu.” Isus le-a zis: „Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-aţi iubi şi pe Mine, căci Eu am ieşit şi vin de la Dumnezeu: n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis. Pentru ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Pentru că nu puteţi asculta Cuvântul Meu. Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.”

Cei ce pretind că descind din prima biserică, să facă ‚faptele’ primei biserici şi atunci îi credem, altfel sunt mincinoşi şi copii ai Diavolului, căci după cum fiii lui Avraam fac faptele lui Avraam, cei ce sunt copii primei biserici fac faptele primei biserici.

Chiar aceştia care spuneau că sunt iudei, Domnul Isus îi numeşte ‚o sinagogă a Satanei’ (Apocalipsa 3:9), în mod asemănător, cei ce spun că sunt urmaşi ai primei biserici, pot fi o ‚adunare a Satanei’, căci Isus a spus că după roade îi vom recunoaşte (Matei 7:15-22; vezi şi Isaia 56:3-7).

Astfel aşa zisă linie istorică de provenienţă, nu probează automat că un grup este adunarea lui Dumnezeu, ei pe parcursul timpului puteau fi lepădaţi ca şi Israelul, datorită abaterilor morale sau doctrinale.

Robul credincios şi înţelept numit de Stăpân peste ceata slugilor, poate deveni rob rău, numirea iniţială nu îi garantează veşnic că la venirea Stăpânului va fi răsplătit şi socotit rob bun (Matei 24:45-51). Sau slujitorul care primeşte talanţii sau minele de la Stăpânul Isus, nu în mod obligatoriu va rămâne un rob bun şi credincios, el poate să-şi îngroapte în pământ talanţii sau minele primite şi să devină leneş şi rău (Matei 25:14-30; Luca 19:11-28).

Sau adunarea lin Laodiceea iniţial avea haina de mireasă, aurul curăţit în foc şi vedea spiritual, dar în timp a devenit căldicică, săracă spirituală, goală (fără haină de mireasă), oarbă şi vrednică de plâns (Apocalipsa 3:14-22), starea de aprobare şi binecuvântare iniţială nu contează, ci contează perseverenţa în ascultare până la sfârşit (Matei 24:13; Apocalipsa 2:26; Apocalipsa 3:11).

Sau este posibil ca unii oamenii să plece din adunarea lui Dumnezeu şi să formeze o altă grupare în jurul unei alte învăţături, care nu este decât o sectă! Doar dacă un grup are învăţătura lui Dumnezeu şi trăieşte potrivit acestei învăţături, se poate spune despre ea că este adunarea lui Dumnezeu!

Dar biserica baptistă s-a abătut de la credinţa sfinţilor şi învaţă lucruri care din punct de vedere biblic sunt erezii, după cum am văzut din analizarea mărturiei de credinţă a cultului baptist!

Apoi, ei nu mai cred în darurile Spiritului Sfânt şi acestea nu se mai manifestă printre ei, deci ei nu pot face ‚faptele’ primei biserici ca să demonstreze că sunt continuatorii primei bisericii.

Ba mai mult, unde sunt apostolii şi profeţii din aceste adunări, dacă ele sunt cu adevărat adunarea Domnului care este zidită pe temelia apostolilor şi a profeţilor (Efeseni 2:20). Unde sunt darurile, puterile, minunile şi semnele dacă cu adevărat lor li s-a transmis, darurile harului prin punerea mâinilor de la apostoli?

Doctrinele nebiblice susţinute de cultele care pretind că sunt urmaşe ale apostolilor, se descalifică ca fiind adunarea lui Dumnezeu, care a primit  „credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna” (Iuda 1:3).

Biserica batistă, recunoaşte şi alte culte ca fiind: „Biserica lui Cristos”, ca fiind: „Evanghelice”, cum ar fi: penticostalii, creştinii după Evanghelie, care au unele învăţături diferite de baptişti. Ne întrebăm, poate biserica lui Dumnezeu să fie divizată? Dacă ei sunt biserica lui Dumnezeu, de ce ei nu sunt una, după cum este scris în Ioan 10:16: „o turmă şi un Păstor”.

Poate biserica lui Dumnezeu să înveţe lucruri diferite? De pildă, penticostalii învaţă că botezul cu Duhul Sfânt se manifestă în exterior prin vorbirea în felurite limbi, şi este o lucrare ulterioară naşterii din nou şi convertirii; în timp ce baptiştii învaţă că botezul cu Duhul Sfânt este tocmai naşterea din nou şi are loc la convertire! Ne întrebăm, poate biserica lui Dumnezeu să înveţe lucruri diferite? Ce spune Biblia? În 1 Corinteni 1:10, se spune: „Vă îndemn, fraţilor, în Numele Domnului nostru Isus Cristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire şi să nu fie dezbinări între voi, ci să fiţi pe deplin uniţi în gândire şi în scop”.

Iubite cititor, caută-L pe Domnul, doar prin El vei intra în adevăratul staul a lui Dumnezeu, dacă Îl vei căuta, El se va lăsa descoperit de tine, vei deosebi vocea Păstorului cel bun de glasurile străinilor care vor să te amăgească să intri într-un staul care nu este al Domnului (Ioan 10:1-15).