Diakonii și diakonițele, cine sunt ei?

Diakoni:

În limba greacă în care a fost scris Noul Testament, verbul ,,diakoneo”, este folosit de 37 de ori, iar substantivele: ,,diakonos” (slujitor, servitor), de 30 de ori iar ,,diakonia” (serviciu, serviciu), de 34 de ori.

În greaca profană cuvântul ,,diakonos”, numea pe cei care serveau la masă sau se ocupau de grijile casnice, sau desemna pe cei care serveau o cauză publică, cum ar fi gestionarea milosteniilor pentru cei săraci, pe cei ce erau: ospătari, mesageri, administratori sau simpli servitori.

În Noul Testament, aceste cuvinte desemnează servirea la mese într-o casă sau adunare (Marcu 1:31; Luca 10:40; Fapte 6:1), sau la a colecta fonduri (Romani 15:25; 2Corinteni 8:19), aceasta mai desemna şi serviciu sfinţilor sau o servire generală.

Astfel după cum am văzut cuvântul: ,,servitor” în greacă ,,diakonos”, are un sens general care se aplică în multe situaţii şi se aplică la toţi creştinii, căci toţi sunt chemaţi să slujească ca şi Isus (Marcu 10:45).

Dar totuşi există un sens mai restrâns al acestui cuvânt în Biblie, cu referire la un serviciu (slujbă) în adunare (1Timotei 3:8; Filipeni 1:1). Acest serviciu a apărut la o nevoie a adunării din Ierusalim unde văduvele de limba greacă au fost trecute cu vederea la împărţirea ajutoarelor, astfel apostolii pentru o mai bună organizare şi împlinire a nevoilor a numit şapte bărbaţi, care să slujească în acest domeniu (Fapte 6:1-6). Mai târziu acest serviciu sa răspândit în toate adunările. Dar cu ce scop?

Ce rol are un diakon?

Scopul diaconilor este de a sluji Domnului prin a conduce lucrarea de îngrijire a bisericii - făcând lucrarea de binefacere, de vizitare a bolnavilor, a administra şi a sluji în partea materială a adunării - eliberând pe apostoli, profeţi şi pastori pentru a se concentra asupra rugăciunii şi a slujirii Cuvântului, astfel facilitând răspândirea evangheliei, a învăţăturii curate şi promovarea unităţii în biserică.

Însuşi denumirea de ,,serv”, „servitor”, implică că aceştia pot face orice este necesar în adunare (vezi şi Fapte 6:1-2; 1Timotei 3:10), astfel diakonii în prezent pot servii ca casieri, uşieri sau oameni de ordine, în organizarea ajutoarelor materiale, în administrarea sălii de închinare dacă adunarea are una (curăţenie, întreţinere, etc.), servirea la mesele agape, la Cina Domnului, ducerea cinei acasă la cei bolnavi, la curăţenie, la biblioteca adunării, vizitarea bolnavilor, sonorizare, şi la orice este nevoie, pentru că slujind bine dobândesc un loc de cinste, şi mai târziu e posibil ca unii dintre aceştia să fie promovaţi în alte slujbe (1Timotei 3:13).

De pildă, Ştefan a slujit întâi la mese, apoi Spiritul Sfânt la chemat la lucrarea de vestire a lui Cristos şi a murit ca prim martir pentru Domnul (Fapte cap 6). Tot aşa Filip care iniţial a fost dintre cei şapte diakoni, mai târziu a ajuns „Filip evanghelistul” (Fapte 21:8). Bineînţeles nu toţii diakonii vor ajunge ulterior păstori, evanghelişti, etc. Şi nici nu este necesar ca toţii păstorii să fie iniţial diakoni, ei pot primi darul şi numirea de păstori fără a fi diakoni ca apoi să devină păstori, deoarece nu găsim în Biblie o asemenea regulă.

Deşi serviciu de diakon nu pare important, este totuşi indispensabilă adunării, şi chiar nu oricine poate fi numit ca diakon, ci trebuie să îndeplinească unele criterii.

Conform istoriei: ‚Din al doilea până în al cincilea secol, diaconii erau agenţii reali a actelor de generozitate oferite prin biserică, purtând de grijă văduvelor şi orfanilor. Ei vizitau pe cei bolnavi şi la începutul secolului al treilea, aveau planuri de diacon ce slujea familiei. Ei îi vizitau pe martirii din închisori. Diaconii ajutau la pregătirea noilor convertiţi. Ei vegheau asupra membrilor bisericii, raportând episcopilor de oricare ce părea că se depărta. Ei încercau să-i restaureze pe cei excomunicaţi. Diaconii duceau atribuţiile administrative date lor de către episcopi şi se întâlneau zilnic pentru a primi instrucţiuni de la el. Eşecul în îndeplinirea atribuţiilor lor era cauza schimbării lor. Dacă ei aveau autoritate de la un episcop şi un presbiter sau un episcop era prezent, ei puteau să boteze. Ei asistau şi cu Cina Domnului.’ (Compilat din cartea The Emerging Role of Deacons [Rolul aparent al diaconilor] a lui Charles W. Deweese, Broadman Press, 1979, p. 12-15).

Ce calităţi trebuie să aibă un diakon?

Diakonul trebuie să aibă darul spiritual al slujirii (Romani 12:6-7; 1Petru 4:10-11), pentru că înainte ca cineva să fie numit diakon, el trebuie pus la probă mai întâi şi numai dacă serveşte bine şi se achită fidel de responsabilităţi, este numit diakon (1Timotei 3:10).

Calificări pentru serviciu de diakon:

Calificări personale: cinstiţi, serioşi, vrednici de cinste (stimaţi, oameni respectabili, demni), nu cu două feţe (ne-făţarnic), nu băutor de mult vin, deci fără înclinaţie la băutură, nu doritor de câştig mârşav (adică nu cu o dorinţă nesăţioasă de îmbogăţire), păstrând taina credinţei într-un cuget curat, adică să adere la convingerile creştine atât în trăire cât şi în depunerea de mărturie, şi să-şi facă serviciu cu conştiinciozitate.

Calificări familiale: să fie soţ al unei singure soţii (adică cu sensul de soţ al primei soţii), să ştie să-şi cârmuiască bine copiii şi casele.

Procedura de rânduire (hirotonire):

1. Studierea în prealabil de către adunare a calităţilor pe care trebuie să le aibă aceştia descrise în Fapte 6:3; 1Timotei 3:8-13.

2. Recomandarea (alegerea) prin vot public a oamenilor potriviţi de către membrii adunării, în adunarea generală (comp. cu Fapte 1:20-26; 6:1-6).

3. Iar apostolii (Fapte 6:1-6; 1Timotei 3:8-13), fiind în acord cu alegerea adunării şi sub putere şi călăuzire divină ei rânduiesc (ordinează, hirotonisesc) prin rugăciune şi punerea mâinilor, prin care le transmit acest dar spiritual la aceşti bărbaţi spirituali (Fapte 6:6). Astfel aceştia sunt numiţi ca servitori, slujitori, servi sau diakoni ai adunării şi vor ajuta „ceata bătrânilor” (1Timotei 4:14), în bunul mers al adunării.

Diakoniţe:

Există un singur text unde apare cuvântul „diaconiţă” (Romani 16:1). La ce se referă el?

În armonie cu întreaga Biblie putem înţelege pasajul din Romani 16:1, că se referă la un serviciu kharismatic, adică o slujire pe baza darului harului primit, dar NU un serviciu prin ordinare cu punerea mâinilor!

În literatura creştină din primele secole, această serviciu a femeilor nu este pomenit decât în două lucrări, în scrisoarea lui Pliniu guvernatorul Bitinei care i-a scris lui Traian în anul 112 d.C. de două creştine ca fiind diakoniţe în adunare.

Iar în secolul III d.C. în scrierea numită „Didaskalia”, diakoniţele aici sunt recunoscute ca o categorie de slujitoare sau ajutoare ale adunării, care trebuiau să fie fecioare, sau văduve, care au fost căsătorite o singură dată în viaţă, să fie fidele şi vrednice de cinste. Datoria lor era să dea ajutor femeilor la botez, adică să le instruiască pentru botez, să viziteze pe cei bolnavi, să servească celor aflaţi în nevoie şi pe cei în convalescenţă după boală.

În concluzie: femeile pot sluji ca diakoniţe, ele vor fi recunoscute după munca şi slujirea depusă, fără a fi numite în mod public prin punerea mâinilor. Astfel când o soră este fecioară sau văduvă (adevărată văduvă – 1Timotei 5:9-10), care slujeşte bine, este: serioasă, ne-defăimătoare, cumpătată, credincioasă (1Timotei 3:11), poate fi considerată de conducerea adunării şi de adunare, că are serviciu sau lucrarea de diakoniţă şi i se pot da anumite responsabilităţi în adunare, dar nu cele ce implică învăţarea şi predarea Cuvântului în adunare (1Timotei 2:11-12).

De ce doar cele necăsătorite şi văduvele pot deveni diakonițe? Pentru că cele căsătorite nu au timp atât de mult liber, şi ele sunt sfătuite de Cuvânt (Tit 2:4-5): „...să-şi iubească bărbaţi şi copiii; să fie cumpătate, cu viaţa curată, să-şi vadă de treburile casei, să fie bune, supuse bărbaţilor lor, ca să nu se vorbească de rău Cuvântul lui Dumnezeu”. Cele căsătorite trebuie să-şi folosească timpul şi energia în slujirea familiei, în timp ce cele necăsătorite şi văduvele pot sluji fără piedică: adunarea.

Care este diferența dintre diakoni și diakonițe?

Diferența principală dintre aceste două servicii este: autoritatea! Diakonii având autoritate mai mare datorită faptului că sunt bărbați, fiind astfel capul femeii (1Corinteni 11:3), și datorită faptului că sunt rânduiți cu punerea mâinilor de către apostoli (Fapte 6:1-6).

Da, și diakonii și diakonițele slujesc lui Dumnezeu și fraților, surorilor de credință, dar diakonii o fac dintr-o poziție mai mare de autoritate. Astfel diakonițele vor colabora cu ei, sub conducerea: apostolilor, profeților, păstorilor, învățătorilor și Evangheliștilor (comp. Filipeni 1:1 cu Efeseni 4:11).