Sunt neputincioşi creştinii în a face binele ?

Auzim destui oameni ce se declară, „creştini”, spunând: nu reuşesc să fac binele, nu pot face binele pe care doresc să îl fac, unii mai argumentează (citează) folosind pasajul din Romani 7:17-23, spunând: „nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc”... „nimic bun nu locuieşte în mine”... iar cel mai frecvent citat folosit: „Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iacă ce fac!” (Biblia Cornilescu).

Care este realitatea? Sunt creştinii în situaţia aceasta de neputinţă?

Oamenii folosesc Scripturile spre pierzarea lor! Găsind scuze, răstălmăcind, şi neînţelegându-le! – 2Petru 3:16.

Ei doar pretind că sunt credincioşi, dar ei nu sunt în realitate! Ei nu au studiat acest pasaj în context, ei nu au călăuzirea Spiritului care dă lumină!

Apostolul Pavel, în acest capitol 7 din Romani, se referă la trei epoci din istoria omenirii:

1. Prima epocă numită de Pavel: „fără Lege” (Romani 7:7-9), când oamenii nu au avut din partea lui Dumnezeu o lege scrisă, şi atunci nu era cunoscut păcatul, atunci nu era condamnarea morţii, nu era legea! Această epocă este de la Adam la Moise (Romani 5:13,14).

2. A doua epocă este epoca legii, descrisă în Romani 7:7-24, 25.b, când Pavel explică că „păcatul nu l-am cunoscut decît prin Lege. De pildă, n’aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nu pofteşti!“ Apoi păcatul a luat prilejul, şi a făcut să se nască în mine prin porunca tot felul de pofte; căci fără Lege, păcatul este mort. Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar cînd a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit”. În această epocă Pavel era fariseul Saul, cum era el sub lege? Ce sentimente avea el faţă de neîmplinirea legii divine? Observaţi: „Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească: dar eu sînt pămîntesc, vîndut rob păcatului. Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună. Şi atunci, nu mai sînt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pămîntească, pentrucă, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n’am puterea să-l fac. Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iacă ce fac! Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sînt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Găsesc dar în mine legea aceasta: cînd vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă, după omul din lăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele. O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte? … Astfel dar, cu mintea, eu slujesc legii lui Dumnezeu; dar cu firea pămîntească, slujesc legii păcatului.”.

În evreul Saul, care era sub legea lui Dumnezeu dată prin Moise, era o luptă, el cunoştea legea divină, îi plăcea de ea, o studiase, o cunoştea, dar nu putea să o împlinească, nu avea putere, firea păcătoasă din el nu-l lăsa să împlinească legea divină! El ca ceilaţi evrei, erau nenorociţi, voiau să împlinească dar nu aveau putere, considera că trupul îl trăgea în jos de la împlinirea legii, astfel el se întreabă în disperare: „Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?”.

Însă, acestea erau sentimentele lui Saul când era sub lege, când era fariseu, nu când era creştin!!! Astfel, nu putem aplica fraze din ceea ce spune el, la situaţia lui de sub lege, la creştinism aşa cum fac majoritatea neînţelegând acest pasaj! Şi găsind astfel o scuză pentru a nu se lepăda de sine, pentru a nu asculta, „căci doar şi Pavel era aşa” (spun ei). Pavel nu era aşa, ci Saul fariseul era aşa! Care era situaţia lui în epoca creştină?

3. A treia epocă descrisă de Pavel este epoca creştină, sau epoca Spiritului descrisă în: Romani 7:25a, 8:1-4. El continuă în prima partea a v.25, spunând: „Mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!” Sentimentele lui nu mai sunt de neputinţă, de disperare, ci de mulţumire, de ce? Deoarece a) „Acum dar nu este nici o osîndire pentru ceice sînt în Hristos Isus” (8:1), de ce nu mai este osândire? b) Deoarece: „legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m’a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii” (8:2), adică de legea din mădularele lui, de puterea firii pământeşti! c) Cum s-a realizat acest lucru? Prin lucrările descrise în Romani 8:3,4. Adică, Dumnezeu a condamnat păcatul în carne, adică L-a pedepsit pe Isus în locul nostru, a pedepsit corpul Său de carne cu moartea, căci El a luat păcatele noastre asupra Lui, El fiind ucis în locul nostru (Isaia cap. 53). Apoi pe baza acestei jertfe de ispăşire prin care omenirea a fost substituită (înlocuită) cu Cristos, după învierea Lui, Dumnezeu a trimis în credincioşi: viaţa Lui, sfinţenia Lui, prin Spiritul lui Cristos (Luca 24:49; ioan 14:26), astfel ca noi creştinii să nu mai fim neputincioşi ca evreii de sub lege, ci puternici prin Spiritul lui Cristos ce locuieşte în noi, şi prin urmare să împlinim porunca divină.

Prin urmare, toţi care apelează la versetele din Romani 7:7-24,25b, se descalifică ca creştini, şi se descriu ca oamenii ai vechiului legământ! Aceştia nu sunt în Cristos scăpaţi de osândă, ei nu au fost eliberaţi de legea păcatului şi a morţii!!!

Toate cultele care răstălmăcesc versetele din Romani 7:7-24,25b, nu sunt creştine!

Iubite cititor, citeşte Evanghelia din Scripturi, căieşte-te de păcate şi crede în Isus!