Este darul Spiritului Sfânt din tine “un izvor de apă ţâşnitoare pentru viaţă eternă”?

Ioan 4:14, SCC: „Dar care are să bea din apa care Eu i-o voi da, nicidecum nu va înseta, în etern; ci, apa pe care i-o voi da, se va face în el un izvor de apă ţâşnitoare pentru viaţă eternă”.

Ce promisiune minunată! Și ea este valabilă pentru TOȚI care cred în Domnul!

Apa care o promite Iesus este Spiritul Sfânt, adică: darul vorbirii în ale limbi! De unde știm?

Din Ioan 7:37-39, SCC: “Iar în ultima zi, cea mare a sărbătorii, Iesus stătea şi striga, zicând: „dacă cineva are să înseteze, să vină la Mine şi să bea! Cel crezând în Mine, după cum a zis scriptura; dinăuntrul lui, vor curge râuri de apă vie.” Zicea însă acestea despre Spiritul pe care urmau să Îl primească cei crezând în El; pentru că Spirit încă nu era, deoarece Iesus încă nu fusese glorificat”. Iată acest dar nu era peste discipoli pentru că Domnul nu a fost glorificat, acest lucru pentru discipoli urma după învierea lui Iesus, și a avut loc revărsarea acestui dar la Penticosta (Fapte 2:1-4).

A primi acest dar și apoi al exercita ajungând chiar la rugăciunea necurmată (1Tesaloniceni 5:17), dă o putere (Fapte 1:8), viață, curg cu adevărat din gura celui care vorbește în limbi: “râuri de apă vie”.

Să vedem în continuare:

„Creștini” fără apa vieții?!?

Unii imită apa vieții, dar în relitate nu o au, “vorbirea lor în alte limbi” este de fapt: una demonică care duce la mândrie, nu la viață! Nu l-a puterea de a-L mărturisi pe Domnul (Fapte 1:8; Luca 24:49), nu l-a rugăciunea necurmată lăuntrică, în care te aude doar Dumnezeu (1Corinteni 14:28). Chiar prin aceasta arătând că nu au darul autentic, ci unul fabricat de fire și demoni doar pentru mândrie, pentru exterior, nu pentru zidirea spiritului (lăuntrică) creștinului care se roagă.

Iar ceilalți fug de apa vieți, nu o doresc, ba chiar mint spunând că Dumnezeu nu mai dă în prezent: darul vorbirii în ale limbi, ce trist!

Oamenii din culte spun că sunt creștini, însă cum pot trăi ei fără apa vieții?

Ei fug de acest dar, ei se plafonează într-o trăire fără viața din Dumnezeu, rugăciunea și cântarea lor este formală, studiile lor le fac nu prin călăuzirea Spiritului ci prin metode omenești, firești, ei sunt tot mai uscați, osificați, intrați într-o rutină și tradiție, etc.

Ei nu au apa vieții, ei nu doresc manifestările Spiritului, ei nu au credință!

Unii zic că Iesus nu a vorbit în limbi? Că El nu a învățat despre vorbirea în limbi?

Însă, conform Bibliei El este dătătorul apei vii (Ioan 4:14), El este Cel ce botează în Spirit (Matei 3:11), cu siguranță că El pe pământ în relația Lui cu Tatăl a vorbit în limbi!

Avem,câteva exemple, în care El a vorbit prin Spiritul în altă limbă decât cea evreiească, și anume în arameică (limba babiloneană):

Matei 27:46, SCC. „Iar pe la ora a noua, Iesus a strigat cu voce mare, zicând: „Eloi, Eloi, lama sabachtani?!” Aceasta semnifică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?!”

Iată că Domnul se roagă în arameică, deorece Israelul era lepădat, ei L-au dat la moarte pe Fiul lui Dumnezeu, astfel Iesus nici nu s-a mai rugat în limba evreiască, ci în limba pe care ei au învățat-o în exilul babilonian când au fost pedepsiți de Dumnezeu, așa cum era acum părăsit pentru o clipă de Dumnezeu. El a vorbit în aramaică și pentru că era limba asocitată cu judecata divină, și cu un semn profețit că Dumnezeu le va vorbi în această limbă și nici așa nu vor asculta (Isaia 28:11-12)[1].

O altă ocazie de vorbire în limbă a Domnului, tot în arameică a fost în Marcu 5:41, SCC: “Şi apucând mâna copilei, îi zice: „talita cumi!” Care tradus înseamnă: „Fetiţo, îţi zic, ridică-te!”.

Aici este o vorbire în limbă autoritativă l adresa spiritului fetiței, pe care spiritele morții o țineau legată (comp. cu Fapte 2:24), scopul acestei vorbiri în limbă a fost să învingă legăturile spiritelor morții, care voiau să respingă lucrarea învierii, datorită neascultării evreilor căci ei nu respectau legea așa cum cerea Dumnezeu (Coloseni 2:14,15). Însă, Iesus le-a biruit prin vorbirea în aramaică, căci El este Domnul tuturor (Romani 10:12), iar Dumnezeu este a-l tuturor popoarelor (Romani 15:9-11), El este dincolo de legământul de la Sinai și poate lucra cum dorește El prin harul Său (Iov 9:12; Daniel 4:35).

La fel a acționat cu o altă ocazie, descrisă în Marcu 7:34, SCC: „Şi privind spre cer, a suspinat; şi îi zice: Efata! Adică: deschide-te!”. Din același motiv!

Deci Domnul a practicat vorbirea în limbi, și chiar a învățat despre ea în: Ioan 7:37-39, și în Ioan 4:10-14, când i-a spus chiar samaritencei: “Iesus a răspuns, şi i-a zis: dacă ştiai darul lui Dumnezeu, şi cine este Cel zicându-ţi: dă-Mi să beau; chiar tu cereai de la El, şi îţi dădea apă vie. Ea Îi zice: Doamne! nu ai nici măcar găleată, şi fântâna este adâncă. De unde ai deci apa cea vie? Eşti Tu oare mai mare decât tatăl nostru Iacob, care ne-a dat fântâna; şi el a băut din ea, şi fiii lui, şi turmele lui? Iesus a răspuns, şi i-a zis: oricine, bând din apa aceasta, va înseta iarăşi. Dar care are să bea din apa care Eu i-o voi da, nicidecum nu va înseta, în etern; ci, apa pe care i-o voi da, se va face în el un izvor de apă ţâşnitoare pentru viaţă eternă”.

Iubite frate și soră, Domnul îți face o invitație ca și femeii samaritence, ca să ceri de la El, și El îți va da: “apă vie”. Căci cine: “are să bea din apa care Eu i-o voi da, nicidecum nu va înseta, în etern; ci, apa pe care i-o voi da, se va face în el un izvor de apă ţâşnitoare pentru viaţă eternă”.

Iubte frate sau soră, întreabă-te: Este darul Spiritului Sfânt din tine “un izvor de apă ţâşnitoare pentru viaţă eternă”?

Dacă nu, nu mai sta pasiv, ci crede în această promisiune și cere acest dar, nu doar ca lucrare inițială, ca botez în Spirit, ci ca lucrare care să ducă la reumpleri regulate cu Spiritul Sfânt!

[1] Apostolul Pavel în 1Corinteni cap. 14, după ce dă 10 argumente împotriva vorbirii în limbă fără tălmăcire în adunare, dă unul din Scripturile ebraice (Isaia 28:11), pe care îl aplică altfel decât s-a aplicat textul din Isaia 28:11, la Iesus. Pavel în această epistolă, vrea să spună că după cum Dumnezeu în vechime a vorbit la evrei prin babilonieni (Deuteronom 28:49; Ieremia 5:15), şi evreii nu înțelegeau, tot aşa Dumnezeu vorbeşte prin corinteni, dar această vorbire în limbi individuală, fără interpretare nu este după voia lui Dumnezeu, ci seamănă cu vorbirea babilonienilor, pentru evrei, fără sens.