Ce strigă la înfiere un copil al lui Dumnezeu?

Dacă naşterea din nou este o lucrare lăuntrică, în om, înfierea ne duce să strigăm cuvintele: „Tată”, este ca un certificat exterior, care atestă că un om este fiu al lui Dumnezeu! – Romani 8:15-17.

Această lucrare are un corespondent fizic, un bebeluş nou născut după ce iese din mama sa, pentru a se vedea dacă respiraţia lui este normală, este lovit peste fund, iar bebeluşul strigă.

În mod asemănător, strigătul: „Tată”, este la fel de spontat şi natural ca strigătul bebeluşului, este strigătul nostru care adevereşte că suntem copii ai lui Dumnezeu. Înfierea are loc imediat după botezul în apă unde ale loc naşterea de sus, aşa cum strigătul unui bebeluş, are loc imediat după naşterea lui din pântecele mamei!

De ce Pavel folosește un cuvânt în arameică pentru „Tată”?

Noi știim că chiar din vechiul legământ, națiunea Israel erau fiii lui Iehova Dumnezeu (Deuteronom 14:1-2).

Conform Scripturi evreii au fost copiii ai lui Dumnezeu, în sensul de copii creați fizic de Creator, dar întocmiți și spiritual de El, ca popor al Lui, la care i-a dat legea, și pe care ei ca niște copiii ascultători ar fi trebuit să o asculte (Iosua 22:5; 2Regi 2:3; 2Regi 17:13-15).

În Noul Legământ, după ce Dumnezeu naște fii din El prin Cuvânt, îi înfiază, deoarece, înfierea ca fii ai Lui, este o mărturie publică şi dublă a Spiritului Sfânt şi a spiritului nostru, că nu mai suntem robi ai Satanei, ci am devenit fii ai lui Dumnezeu şi moştenitori împreună cu Cristos așa cum se învață în:

Romani 8:15-16, SCC: “Pentru că nu aţi primit spirit de sclavie, iarăşi spre frică; ci, aţi primit Spirit de înfiere, prin care strigăm: Abba! Tată! Chiar Spiritul mărturiseşte împreună cu spiritul nostru, că suntem copii ai lui Dumnezeu”.

Galateni 4:6-7, SCC: „Dar, pentru că sunteţi fii, Dumnezeu a trimis Spiritul Fiului Său în inimile noastre, strigând: Abba! Tată! Astfel, nu mai eşti sclav, ci fiu; dar, dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor prin Dumnezeu”.

La ieșirea din botez, noi ne rugăm la Tatăl ceresc, ca și Domnul (Luca 3:21-22), iar Spiritul de înfiere, ne face să spunem în aceea rugăciune: „Tată”!

Pavel vrea să spună că credinciosul ieșit din botez se roagă și spune în limba lui proprie: „Tată”! Dar el redă cum s-a rugat el în aramaică: „Abba” (adică „Tată”)!

Motivul pentru care Spiritul de înfiere nu a strigat: Tată în limba ebraică: „ab-i”, nici măcar la înfierea lui Saul (apostolul Pavel), sau la alți evrei frați cu el în Domnul sau prozeliți, a fost pentru că Israelul a fost lepădat, casa (templu) a fost lăsată pustie (Matei 23:38), ei L-au respins pe Fiul lui Dumnezeu și L-au dat la moarte (Matei 27:23-25), iar pentru Spiritul Fiului nu a mai fost potrivit să strige Tată în ebraică, ci în cazul lor a strigat în aramaică, în limba babiloneană (Daniel 2:4), pe care ei au învățat-o în exilul babilonian, este limba învățată ca urmare a pedepsei lor ca popor (Ieremia 21:10; Ieremia 25:11).

Însă pentru creștinii proveniți dintre națiuni, Spiritul strigă la înfiere: „Tată” în limba lor proprie, așa cum se învață în epistole că națiunile Îl cheamă pe Dumnezeu ca „Tată” (în greacă: „Pater” - 2Corinteni 6:17-18; Efeseni 5:20; 1Petru 1:17).