Într-o adunare în care se vorbeşte în limbi exista obligatoriu şi un interpret ?

Întrebare: 1Corinteni 14:27 - să înţeleg că într-o adunare în care se vorbeşte în limbi exista obligatoriu şi un interpret? Poti face o descriere ampla a acestui dar?

Răspuns: Trebuie să facem o distincţie, între vorbirea în limbi în închinarea comună, unde toţi deodată se roagă şi unde unii (sau toţi) pot vorbi în limbi, şi vorbirea în limbi individuală, iar adunarea ascultă cum un frate se roagă.

De asemenea, trebuie să facem distincţie, între vorbirea în limbi, în adunare, de cea în particular, sau în lucrarea de evanghelizare.

În adunare, dacă rugăciunea este în comun, toţi deodată nu este obligatorie tălmăcirea (Fapte 1:15-26; 2:1-4).

În mod identic este situaţia când în evanghelizare, una sau mai multe persoane primesc botezul în Spiritul Sfânt, nu este obligatoriu tălmăcirea, nu suntem în adunare, iar ar fi absurd să cerem de la începători şi tălmăcirea (Fapte 10:43-47; 19:1-6).

Tot la fel este cu rugăciunea în particular, în cămăruţa noastră de rugăciune, noi ne putem ruga fără tălmăcire, deoarece ne rugăm în limbi pentru zidire personală a spiritului nostru (1Corinteni 14:4).

Doar la rugăciunea sau cântarea pe rând, ca slujire individuală a unui mădular, este nevoie de tălmăcire (1 Corinteni 14:14-18), iar aceea sesiune de vorbire în limbi, va conţine doar cel mult trei fraţi vorbitori în limbi, ce vor vorbi în limbi pe rând. Dacă se ştie că nu există traducători, oameni cu darul acest în adunare, se vor ruga în spiritul lor, ca să audă numai ei înşişi şi Dumnezeu (1Corinteni 14:27,28).

Conform cu Faptele Apostolilor capitolul 2, este o vorbire de la Spiritul Sfânt, în alte limbi şi dialecte omeneşti necunoscute de vorbitor, sau în limbi îngereşti (1Corinteni 13:1).

De asemenea, vorbirea în limbi din 1Corinteni cap. 12-14, nu este diferită de cea din cartea Faptele Apostolilor, căci apare acelaşi cuvânt în greacă: „glossolalia”, deci în concluzie, nu există decât un singur fel de vorbire în limbi de la Duhul Sfânt, fie cea într-o limbă omenească necunoscută de vorbitor, fie în limbi îngereşti.

Biblia se foloseşte atât de expresia: „limbă” cât şi „limbi” (1Corinteni 14:2,4,5), pentru cel care are acest dar, şi le manifestă: în vorbiri profetice (1Corinteni 14:5), în rugăciune (1Corinteni 14:14), în cântări (1Corinteni 14:15).

Darul tălmăcirii sau interpretării limbilor, este oarecum asemănător cu cel al profeţiei, deoarece Dumnezeu poate vorbi oamenilor prin tălmăcire, aducând: dezvăluire, cunoştinţă, profeţie, învăţătură (1Corinteni 14:13,21,27).

Prin intermediul creştinilor care au acest dar, Spiritul Sfânt traduce mesajele care vin de la Dumnezeu, într-o limbă necunoscută de cei care ascultă. Aceste mesaje pot veni de la Dumnezeu, prin creştinii care au darul vorbirii în limbi.

Cuvântul din greacă pentru interpretare este „hermeneia” (1Corinteni 12:10; 14:26), şi acesta se referă la o traducere literală, nu la o interpretare liberă, cum spun unii, dar are sensul şi de interpretare, adică nu neapărat să primească sensul literal al cuvântului, ci interpretarea expresilor, ce a vrut Dumnezeu să ne transmită prin acest cuvinte. Hermeneia nu se aplică la o traducere largă, bogată, liberă, parafrazată, ci la o traducere literală, sau la sensul cuvintelor, căci traducătorul („diermeneutes” – 1Corinteni 14:28) nu înţelege doar ideea principală, orientarea de bază, sau subiectul în discuţie şi apoi el îl dezvoltă cu cuvintele lui, NU, ci el fie traduce cuvânt cu cuvânt, fie primeşte sensul pe care Dumnezeu doreşte să-l transmită acelor fraze.

Traducerea literală reiese din sensul cuvântului hermeneia, folosit în marea majoritate a cazurilor folosit în Scripturilor Creştine. De pildă, din aceeaşi rădăcină a cuvântului hermeneia, apare expresia: „methermeneuomenon” care este tradus prin: „traducere” vezi următoarele texte Biblice unde apare: Matei 1:23; Marcu 5:41; 15:22,34; Ioan 1:38,41; Fapte 4:36; 13:8; sau „hermeneutai” cum apare în Ioan 1:42; 9:7; Evrei 7:2.

Un argument în plus este că Pavel foloseşte pentru darul interpretărilor şi expresia „diermenuomene” - 1 Corinteni 12:30; 14:5, 13,27, care apare şi în Luca 24:27, cu privire la interpretarea Scripturilor, cât şi în Fapte 9:36, cu privire la traducerea literală a unui nume din arameică în greacă (vezi nota de subsol din BCR).

Astfel darul tălmăcirilor, poate realiza traducere cuvânt cu cuvânt a vorbirii în limbi, şi poate realiza, tălmăcirea înţelesului, adică să ne spună la ce s-a referit Domnul prin acele cuvinte, aşa după cum Isus le-a explicat sensul frazelor profetice despre El din lege, psalmi şi profeţi, Isus nu doar a redat pasajele, ci a făcut o legătură cu persoana Lui a profeţiilor din Scripturi (Luca 24:25-27).

Darul tălmăcirirlor trebuie să fie ca şi darul limbilor, un şuvoi de traducere după cum limbile curg şuvoi prin gura noastră după cum ne conduce Spiritul (Fapte 2:4), aşa trebuie să curgă tălmăcirea, acest dar nu este unul raţional, firesc sau natural a unor lingvişti ce ştiu multe limbi şi traduc după cunoştinţa lor naturală, nu, traducerea sau interpretarea limbilor trebuie să vină din izvorul supranatural al Spiritului Sfânt.

Darul tălmăcirii este dat în contextul unde vorbirea în limbi este mai mult decât câteva cuvinte, se dă atunci când vorbirea va fi lungă, consistentă, Tatăl ceresc va da tălmăcirea prin Fiul şi prin Spiritul.