Tipărire

„Şi: „La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul; şi cerurile sunt lucrări ale mâinilor Tale. Ele vor pieri, dar Tu rămâi; şi toate se vor învechi ca o haină şi le vei face sul ca pe un veşmânt şi vor fi schimbate; dar Tu eşti Acelaşi şi anii Tăi nu se vor sfârşi“Evrei 1:10-12, GBV 2001.

 

Pe cine descrie aici apostolul Pavel prin inspiraţie? Pe Fiul aşa cum susţin trinitarieni? Sau pe Tatăl ceresc? Pe Iehova, textul fiind un citat din Psalmi 102:24-27.

Există indici clare că Evrei 1:10-12, face referire la Dumnezeu Tatăl!

Da, acesta argumente sunt următoarele:

1)  În aceste versete (v.1-14), este vorba de Dumnezeu (Tatăl), Fiul şi îngerii, în v.9, se vorbeşte de ungerea Fiului de către Dumnezeu Tatăl, astfel versetul 10, arată o altă lucrare a Tatălui, şi anume întemeierea pământului şi a cerului, adică Cel ce a creat toate, a uns pe Isus cu undelemn de veselie mai presus de însoţitorii Lui. În Evrei 2:7-9, Fiul ca om mai prejos de îngeri, face parte din lucrarea lui Dumnezeu.

2) La sfârşitul citatului (v.13), Pavel vorbeşte despre Dumnezeu Tatăl care îi spune Fiului: „Stai la dreapta Mea...”, indicând că v.10-12 este vorba tot de Tatăl.

3) În Psalmi 102:24-27, citat în Evrei 1:10-12, Iehova este prezentat ca fiind Cel ce întemeiat pământul prin lucrarea mâinilor Sale, mâini care în alte pasaje biblice sunt Fiul şi Duhul Sfânt.

4) În Evrei 1:2; 2:10; se arată că Dumnezeu a creat toate prin Fiul, astfel Fiul este mijlocul prin care s-au creat toate, şi nu iniţiatorul creaţiei (vezi şi Evrei 3:4).

Trinitarienii răstălmăcesc Biblia pentru a-şi susţine teoriile filozofice, însă aceasta spre pierzarea lor – 2 Petru 3:16.