Scurt istoric:
În secolul al 19-lea în Anglia şi Scoţia s-au adunat oameni care au dorit redeşteptarea darurilor spirituale.
Numai că nu depinde de cine vrea şi de cine aleargă ci de Dumnezeu care cheamă. Darurile pot deveni un idol dacă inima omului nu este curată şi dacă oamenii nu-L caută pe Dumnezeu, ci darurile Sale.
Dumnezeu trimite o lucrare de rătăcire la cei care au idolii în inimă ca să creadă o minciună.
Aşa a apărut comunitatea catolic-apostolică căutând „darurile”. Începând din 1832 ea a fost condusa de oameni care pretindeau că sunt „apostoli”. În anul 1863, a fost întemeiată: „Misiunea Creştină Apostolică”, care a reprezentat punctul de pornire pentru „Biserica Nouapostolică” de astăzi.
Prima comunitate nouapostolică din România a fost înfiinţată la începutul secolului al XX-lea de către etnici germani în satul Beia, judeţul Braşov.
Pentru conducerea comunităţii au fost aleşi 12 „apostoli”. Aceasta a fost condiţia, după părerea lui Irving, pentru revenirea Domnului. Această venire însă nu a avut loc şi apostolii au început să moară unul câte unul, fapt care ducea la deziluzionare şi tensiuni interne.
12 apostoli
Adepţii ramurii germane, Geyer şi Schwartz, declarau în 1860 că numărul de 12 apostoli trebuie restabilit prin alegeri. În urma excluderii lor din Comunitatea Catolică Apostolică, au înfiinţat în 1907, Comunitatea Nou-Apostolică, care mai târziu s-a numit „Biserica Nou-Apostolică” (în România, Neo-Apostolică).
În timp ce această mişcare s-a răspândit a crescut şi numărul apostolilor peste 12. De aici s-a cristalizat apoi funcţia „Apostolului Suprem". El va juca mai târziu un rol hotărâtor în istoria acestei mişcări.
Apostolul Suprem
Primul „Apostol Suprem” era Krebs, un funcţionar al Căilor Ferate. După el a urmat în 1905 agricultorul Niehaus, apoi în 1930 J. G. Bischoff, pantofar, sergent şi mai târziu comerciant de ţigări. În 1960 a fost înlocuit de W. Schmidt, succedat de E. Streckeisen în 1975, H. Urwyler în 1978 şi R. Febr în 1989. Doctrina despre „Apostolul Suprem” este învăţătura de bază.
Biserica Neo-Apostolică a instituit slujba „Apostolilor” şi cea a „Apostolului Suprem”, care deţine prerogative nelimitate.
Structura Bisericii Nouapostolice Internaţionale este compusă din mai multe biserici regionale, care sunt conduse de apostoli districtuali. Conducătorul întregii biserici şi totodată cea mai înaltă autoritate duhovnicească a bisericii este „apostolul patriarh”. În prezent apostol patriarh este Wilhelm Leber, care a primit această însărcinare cu ocazia sărbătorii de Rusalii 2005. Poziţia apostolului patriarh este comparabilă cu poziţia avută de Petru în cercul apostolilor.
Colaboratorii cei mai apropiaţi ai apostolului patriarh sunt „apostolii districtuali”, sprijiniţi la rândul lor de „apostoli”. Apostolii districtuali sunt totodată şi „preşedinţii bisericilor regionale”.
În îndeplinirea sarcinilor în teritoriu, apostolii sunt ajutaţi de „episcopi, presbiteri districtuali şi evanghelişti districtuali”. Centrul vieţii bisericeşti îl reprezintă comunităţile. Aici „apostolii” numesc „pastori, evanghelişti sau preoţi”, pentru a conduce comunităţile. Aceşti conducători de comunităţi sunt sprijiniţi de alţi preoţi precum şi de „diaconi şi subdiaconi”.
Cei peste 10,5 milioane de creştini nouapostolici, care trăiesc în toată lumea pe cinci continente şi în aproximativ 65.000 de comunităţi, aparţin tuturor păturilor sociale, popoarelor şi generaţiilor.
Învăţătura lor în contrast cu învăţătura Scripturii:
Doctrina despre Dumnezeu:
Doctrina despre Dumnezeu este învăţătura cea mai importantă a Scripturii. Dacă această doctrină este falsă, oamenii se închină la un dumnezeu fals, şi atunci comunitatea lor nu poate fi biserica lui Dumnezeu în Cristos!
Comunitatea „nouapostolică” declară: “Noi (creştinii nouapostolici) credem în Trinitatea Dumnezeiască şi în dorinţa lui Dumnezeu de a-i ajuta pe toţi oamenii. Din credinţa în Dumnezeu rezultă orientarea conştientă după voia lui Dumnezeu”. Tot la fel, în articolul de pe internet, intitulat: „Creştinii nouapostolici cred că”, se afirmă: „Dumnezeu este trinitar şi doreşte să ajute toţi oamenii”.
Biblia nu învaţă nicăieri despre un Dumnezeu în trei persoane! Dar ce învaţă ea:
Biblia învaţă de un singur Dumnezeu adevărat
Biblia de la un capăt la altul învaţă că există un singur Dumnezeu adevărat şi real, şi acest lucru reiese din zeci de pasaje biblice, atât din Vechiul Testament precum şi din Noul Testament ca de pildă:
Deuteronom: 4:35,39: „…ca să cunoşti că DOMNUL El este Dumnezeu şi nu este alt Dumnezeu afară de El... Să ştii, deci, în ziua aceasta şi pune-ţi în inimă că numai Domnul este Dumnezeu, sus în cer şi jos pe pământ şi că nu este alt Dumnezeu în afară de El.”
Isaia 45:21: „Spuneţi-le şi aduceţi-i încoace, ca să se sfătuiască unii cu alţii! Cine a prorocit aceste lucruri de la început şi le-a vestit de mult? Oare nu Eu, Domnul? Nu este alt Dumnezeu decât Mine, Eu sunt singurul Dumnezeu drept şi mântuitor, alt Dumnezeu în afară de Mine nu este.”
1 Timotei 1:17:„A Împăratului veşniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şi singurului Dumnezeu, să fie cinstea şi slava în vecii vecilor! Amin.”
Galateni 3:20: „Dumnezeu, este unul singur” (vezi şi Romani 3:30; Iacob 2:19).
Afirmaţiile Scripturii sunt clare, există un singur Dumnezeu, El este Dumnezeul Bibliei. Atunci când El vorbeşte în Biblie, peste tot se exprimă despre Sine la singular (Eu, Mie, al Meu, etc. - Geneza 6:17; 9:9,15; 15:14; Levitic 26:23,Levitic 1:27; Exod 6:7; 13:2), şi nu vorbeşte nicăieri despre Sine la plural (Noi, nostru, etc.).
Numai atunci când vorbeşte cu alţii, El spune: „nostru”, „noi” (Geneza 1:26; Geneza 3:22). Astfel acest argument ar fi suficient, pentru a arăta că Dumnezeu NU este o pluralitate de persoane (două sau trei persoane).
În plus, Biblia nu numai că ne spune că „Dumnezeu, este unul singur” (Romani 3:30; Galateni 3:20), dar ne spune şi cine este Acel unul singur.
Dumnezeu este doar Tatăl!
Învăţătura clară a Domnului Isus, Îl prezintă pe Dumnezeu ca fiind doar Tatăl.
În Ioan 6:27, El afirmă: „Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea, care rămâne pentru viaţa veşnică şi pe care v-o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică, însuşi Dumnezeu, pe el L-a însemnat cu pecetea Lui.” Cine este Dumnezeu? Conform afirmaţiei lui Isus: Tatăl este „însuşi Dumnezeu”!
Tot la fel în Ioan 6:45, Domnul Isus învaţă: „În proroci este scris: „Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu.” Aşa că oricine a ascultat pe Tatăl şi a primit învăţătura Lui, vine la Mine”. Domnul Isus Îl identifică pe Dumnezeu care Îi învaţă pe toţi, cu „Tatăl”, iar cine a primit învăţătura Lui, vine la Mine. Expresiile: „Lui” şi „Mine”, desemnează două persoane distincte. Astfel Dumnezeu nu se arată când ca Tată, când ca Fiu; ci, Tatăl şi Fiul sunt două persoane diferite, şi doar Tatăl este descris de Isus ca Dumnezeu!
În Ioan 8:54: „Isus a răspuns: „Dacă Mă slăvesc Eu însumi, slava Mea nu este nimic; Tatăl Meu Mă slăveşte, El, despre care voi ziceţi că este Dumnezeul vostru”. Domnul Isus descoperă cine este Tatăl Lui, El nu este Altul decât Dumnezeul vostru, al evreilor cu care vorbea Isus, despre care în lege era scris: „ca să cunoşti că DOMNUL El este Dumnezeu şi nu este alt Dumnezeu afară de El” - Deuteronom: 4:35. Iar Acest Dumnezeu era un altul decât Isus, căci Isus precizează că dacă El Însuşi se slăveşte, slava Lui este nimic, doar dacă Altul, adică Dumnezeu (Tatăl Lui) Îl slăveşte, El este trimisul Lui cu adevărat (vezi Ioan 8:42), căci El nu a venit în Numele Lui propriu (Ioan 5:43,Ioan 1:44)!
Domnul Isus, declară în Ioan 17:1,Ioan 1:3, ceva ce contrazice flagrant trinitatea, dualismul şi modalismul: „…Tată, a sosit ceasul!…Şi viaţa veşnică este aceasta: să te cunoască pe tine SINGURUL DUMNEZEU ADEVĂRAT, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17:1,Ioan 1:3). Iată! Domnul Isus, declară că Singurul Dumnezeu Adevărat este Tatăl, la care El se ruga. De fapt poate Dumnezeu să se roage la Dumnezeu? Are nevoie Dumnezeu de ceva sau cineva (Faptele Apostolilor 17:24,Faptele Apostolilor 1:25)? Domnul Isus nu a spus că Adevăratul Dumnezeu este El, sau că este: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt; nici că este: Tatăl şi Fiul; ci, El a afirmat că Dumnezeul adevărat este doar Tatăl.
Tot la fel, apostolii au înţeles că Dumnezeu este doar Tatăl, ei învăţau:
1 Corinteni 8:5,1 Corinteni 1:6: „Deci, cât despre mâncarea lucrurilor jertfite idolilor, ştim că în lume un idol este tot una cu nimic şi că nu este decât un singur Dumnezeu. Căci chiar dacă ar fi aşa numiţi „dumnezei” fie în cer, fie pe pământ (cum şi sunt într-adevăr mulţi „dumnezei” şi mulţi „domni”), totuşi pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile şi prin El şi noi.”
Textul acesta spune clar şi fără echivoc, că pentru creştini nu există decât un singur Dumnezeu; şi că Acesta este: „Tatăl”, iar Tatăl este o altă persoană diferită de Isus, pentru că „de la” El vin toate lucrurile; pe când Isus, are rolul de agent, fiindcă: „prin El …sunt toate lucrurile”. Cel „de la” care vin toate lucrurile, este diferit de Cel „prin care” vin toate lucrurile!
1 Petru 1:2,1 Petru 1:3: „după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul, spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Hristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite! Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos!” Iată că şi apostolul Petru, învăţa ca şi Pavel, că Dumnezeu este Tatăl, şi că Acesta este distinct de Isus Cristos şi de Duhul Sfânt!
De fapt, daca citim introducerile de la toate epistolele Noului Testament, vom găsi aproape în toate, această distincţie, între Dumnezeu care este prezentat ca fiind: Tatăl, de Isus Cristos (prezentat ca Fiu sau ca Domn), şi de Duhul Sfânt, dar să prezint în continuare câteva exemple în acest sens.
Dumnezeu este distinct de Isus Cristos şi De Duhul Sfânt
Dacă Scripturile Îl prezintă pe Dumnezeu ca fiind distinct de Fiul şi de Duhul Sfânt, aceasta ar fi fatal doctrinei trinităţii, doctrinei dualiste, cât şi cea a modalismului, care Îl include şi pe Fiul alături de Tatăl în Fiinţa lui Dumnezeu. Să vedem câteva exemple:
1 Timotei 5:21: „Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, înaintea lui Hristos Isus şi înaintea îngerilor aleşi, să păzeşti aceste lucruri, fără vreun gând mai dinainte şi să nu faci nimic cu părtinire.”
Observăm din acest text, că Biblia face o distincţie între Dumnezeu (Tatăl), şi Cristos Isus; după cum în text se face o distincţie între Cristos şi îngeri. Dacă Isus este Dumnezeu, de ce Biblia face această distincţie ?
Romani 15:30: „Vă îndemn, fraţilor, prin Domnul nostru Isus Cristos şi prin dragostea Duhului, să vă luptaţi împreună cu mine în rugăciuni către Dumnezeu pentru mine” (Noua Traducere românească 2007).
În acest pasaj se face aluzie la Domnul Isus, la Duhul Sfânt şi la Tatăl, însă nu este vorba de o triadă de persoane într-un Dumnezeu. Nu, Dumnezeu este prezentat distinct de Domnul Isus şi de Duhul Sfânt, „prin” care ne luptăm în rugăciuni către Dumnezeu. Prin urmare, Romani 15:30, nu susţine că Dumnezeu este o treime de persoane, nici că este o dualitate de persoane, nici nu susţine că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, ar fi arătările aceleiaşi persoane aşa cum susţine modalismul; ci, susţine că există un singur Dumnezeu, şi alte două persoane intermediare, prin care omul se roagă la Dumnezeu.
1 Corinteni 12:4-6: „Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; Sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn; Sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi”.
În Efeseni 2:18, se precizează clar intermediarii prin care ne putem apropia de Dumnezeu: „Căci prin El [Cristos, v.12] şi unii [evreii] şi alţii [neamurile] avem acces la Tatăl, printr-un singur Duh [Duhul Sfânt]”. Iată, la Tatăl avem acces prin intermediul Fiului şi a Duhului Sfânt. Iată că Fiul şi Duhul Sfânt sunt intermediari la Dumnezeu, ei nu fac parte din Fiinţa lui Dumnezeu. Cei trei sunt distincţi şi ca persoane şi ca funcţie! Tatăl fiind Dumnezeu şi ascultătorul final al rugăciunii, iar Fiul şi Duhul Sfânt mijlocitori!
Iată crezul primilor creştini exprimat simplu, şi studiindu-l în contextul Noului Testament, ne putem da seama că expresia: „un singur Duh”, nu se poate referi decât la Duhul Sfânt, mijlocitor în rugăciune (Efeseni 2:18; 6:18), şi deci diferit de „un singur Domn”, care nu este altul decât Isus (1 Corinteni 1:3; 2 Corinteni 1:2; etc.) şi diferit de „un singur Dumnezeu”. Căci acest singur Dumnezeu, este descris ca fiind: „Tată al tuturor”, şi deci şi Tată al Domnului nostru Isus (Ioan 20:17; Efeseni 1:17).
Iar tot în epistola către Efeseni (6:23), se arată din nou această distincţie între Dumnezeu şi Domnul Isus, când se spune: „Pace, fraţilor, dragoste şi credinţă de la Dumnezeu şi de la Domnul Isus Cristos!” (Noua Traducere românească 2007).
Iuda 1:20,Iuda 1:21,Iuda 1:25: „Dar voi, preaiubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră Preasfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt, ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viaţa veşnică...singurului Dumnezeu, mântuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii şi acum şi în veci. Amin.”
Acesta este un alt text care surprinde diferenţa dintre: Duhul Sfânt prin care ne rugăm, Dumnezeu, şi Isus Cristos. Astfel, persoana „singurului Dumnezeu”, este distinctă de ce a lui Isus Cristos, şi a Duhului Sfânt prin care ne rugăm. Este interesant că această situaţie a unui ‘singur Dumnezeu’, care este altul decât Isus, exista încă înainte de naşterea lui Isus din Maria; căci Dumnezeu nu se schimbă, este acelaşi, mai înainte de epoci, acum şi pentru totdeauna. Întrebarea care se ridică pentru tine iubite cititor, este următoarea: Dumnezeul Tău, este Acelaşi, Unicul, Singurul, diferit de Isus, şi Duhul Sfânt, prin intermediul cărora Îi dăm lui Dumnezeu: „slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii şi acum şi în veci.” ???
Fie ca fiecare cititor să-şi răspundă personal la această întrebare, pentru a se asigura că îl recunoaşte ca Dumnezeu pe Tatăl, Dumnezeu Bibliei, Dumnezeul lui Isus, Dumnezeul apostolilor, şi nu pe alt Dumnezeu inventat de mintea omenească.
TATĂL ESTE SUPERIOR FIULUI
Tatăl cu Fiul nu sunt egali:
În 1 Corinteni 11:3, se menţionează: „Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este capul lui Hristos”. Iată că Cristos are un cap, pe Dumnezeu (Tatăl), asta indică clar că Tatăl este superior ca poziţie dar şi ca natură, pentru că natura divină cuprinde tot ce este Dumnezeu (comp. cu 2 Petru 1:4-11), dacă Dumnezeu este capul lui Cristos, această virtute face parte din natura Lui!
Domnul Isus este numit: Robul lui Dumnezeu, atât cât a fost pe pământ, cât şi după înviere (Faptele Apostolilor 4:27,Faptele Apostolilor 1:30). Cum poate robul lui Dumnezeu să fie egal cu Dumnezeu? Cum poate robul lui Dumnezeu să fie Însuşi Dumnezeu!
Sau, când Isus a fost numit: „Bunule Învăţător”, de ce El nu a acceptat acest titlu ca apelativ, spunând că unul singur este Bun: Dumnezeu, cu referire la Tatăl (Luca 18:19)? Deoarece El ştia că doar Dumnezeu este bun în sens absolut, iar El reflectă această bunătate, iar creştinii reflectă bunătatea lui Isus. Domnul Isus nu este bun prin El Însuşi, căci El a spus: „nu fac nimic de la Mine Însumi, ci că spun aceste lucruri aşa cum M-a învăţat Tatăl” (Ioan 8:28 NTR), sau: „Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine, ci doar ceea ce-L vede pe Tatăl făcând. Ceea ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai” (Ioan 5:19 NTR).
De repetate ori, Isus s-a referit la Tatăl său folosind expresia „Dumnezeul meu”, chiar şi după ce a revenit la gloria cerească (Matei 27:46; Ioan 20:17; Apocalips 3:2,12). Numai un inferior, un închinător se poate referi la altcineva folosind expresia „Dumnezeul meu”. Dar cum se face că nu găsim nici măcar o singură dată că Tatăl se adresează Fiului sau Duhului Sfânt, folosind expresia „Dumnezeul meu”? Şi de ce nu citim niciodată că Tatăl sau Fiul se adresează Duhului Sfânt, folosind expresia „Dumnezeul meu”?
Pentru că doar tatăl este Dumnezeu în deplinătatea cuvântului!
Tatăl cu Fiul nu sunt egali ca putere şi autoritate:
Chiar dacă Isus, are toată autoritatea, o are deoarece Tatăl, i-a dat-o, nu o are prin Sine (Matei 28:18; Ioan 17:2). Domnul Isus mai spune că El va sta la dreapta puterii (Matei 26:64), ceea ce însemnă că El îl consideră pe Tatăl – izvorul (sursa) „puterii”, sau persoana care are ‚puterea’ în sensul absolut.
El a mai spus în Ioan 10:29: „Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu.” În acest pasaj, sensul expresiei „este mai mare”, este de mai tare, deoarece nimeni nu poate smulge oile din mâna Lui.
În 1 Corinteni 15:24-28, se afirmă clar: 1 Corinteni 15:24: „În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere. Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea. Dumnezeu, într-adevăr „a pus totul sub picioarele Lui”. Dar când zice că totul I-a fost supus, se înţelege că în afară de Cel ce I-a supus totul. Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi.” Isus se supune, El poate nimici orice putere şi domnie, deoarece Tatăl a pus totul sub picioarele Lui şi I-a supus Lui totul.
Tatăl şi Fiul nu sunt egali ca cunoştiinţă:
Isus nu cunoaşte ceea ce cunoaşte Tatăl, în Marcu 13:32 se spune clar: „Cât despre ziua aceea, sau ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.” Deci cum putea Isus să fie egal în cunoştinţă cu Dumnezeu, dacă El nu cunoştea ziua şi ceasul sfârşitului, şi doar Tatăl le cunoştea?
Dar nici chiar după înviere, nu există o egalitate în cunoaştere şi înţelepciune, căci se afirmă că informaţiile despre timpuri şi perioade sunt sub stăpânirea Tatălui (Faptele Apostolilor 1:7). Iar izvorul şi posesorul înţelepciunii este descris în Romani 16:27, unde se precizează: „a lui Dumnezeu, care singur este înţelept, să fie slava, prin Isus Hristos, în vecii vecilor! Amin.” Vedem aici că Pavel, inspirat fiind, spune despre Dumnezeu (prezentat aici distinct de persoana lui Isus) că „singur este înţelept”; deci doar El singur este înţelept, în sensul suprem şi absolut, doar El are înţelepciunea în sensul unic. În mod similar, Ioan spune în Apocalipsa 1:1, că revelaţia aceasta, Cristos a primit-o de la Dumnezeu. Ce nevoie avea Isus, dacă era Dumnezeu Atotcunoscător, să primească revelaţie sau descoperire de la Dumnezeu? Dacă Isus cunoaşte totul, nu are nevoie să mai primească informaţii de la nimeni.
Tatăl şi Fiul nu sunt egali ca vârstă:
În general, trinitarienii susţin că Fiul a existat din eternitate alături de Tatăl, ca o entitate şi persoană distinctă de El. Dar ce spune Biblia? Dumnezeu este descris ca fiind fără început şi sfârşit, ca fiind din veşnicie în veşnicie (Psalmi 90:2), ca Fiind: „Cel bătrân de zile” (Daniel 7:9,Daniel 1:13,Daniel 1:22 BCR), ca fiind singurul care are nemurirea prin Sine (1 Timotei 6:16). Însă, Isus este descris ca având început al existenţei Sale, în Coloseni 1:15, se spune despre El că este: „… cel întâi-născut din toată zidirea”; astfel, El este primul creat, deoarece este pus aici în categoria creaţiei (zidirii), fiind întâiul născut al acesteia. Acest lucru reiese şi din Apocalipsa 1:5; 3:14 unde se spune despre Isus Martorul Credincios şi Adevărat, că este: „…începutul creaţiei lui Dumnezeu” (BCR). Iar în Proverbe 30:4 este descris Isus ca fiind ‚Fiu al Creatorului’; dar de ce este numit Isus: ‚Fiu’, înainte de naşterea Sa din Maria, dacă Acesta nu are început? Poate cineva să fie Fiu, dar să nu fie creat? (vezi şi Proverbe 8:22). Dacă Isus era co-etern cu Dumnezeu, ar fi fost numit: ‚frate cu Dumnezeu’, nu Fiul lui Dumnezeu. În concluzie, Isus nu este egal în ce priveşte vârsta, după cum un tată cu un fiu nu sunt egali ca vârstă.
Tatăl şi Fiul nu sunt egali ca stăpânire:
Chiar dacă Isus a primit stăpânirea, autoritatea, domnia, alături de Tatăl (Apocalipsa 513), această stăpânire este pentru un timp, şi Fiul o exercită după voinţa Tatălui, prin puterea şi înţelepciunea Tatălui (Ioan 5:30; 12:49; 14:31). În plus, trebuie să precizăm că există lucruri pe care Tatăl nu le-a delegat Fiului. În Faptele Apostolilor 1:6,Faptele Apostolilor 1:7, se precizează: „Deci apostolii, pe când erau strânşi laolaltă, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?” El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.” Iată că Tatăl a păstrat timpurile şi perioadele „sub stăpânirea Sa” (vezi şi Marcu 13:32; Apocalipsa 1:1), Tatăl Îi va ordona Fiului când să vină pe pământ, Tatăl va întinde sceptrul puterii Sale şi va spune: ‚du-te şi Domneşte în mijlocul duşmanilor Tăi’ (Psalmi 110:1,Psalmi 1:2,Psalmi 1:5).
Un alt aspect, Isus spune în Matei 20:23: „Şi El le-a răspuns: „Este adevărat că veţi bea paharul Meu şi veţi fi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu: dar a şedea la dreapta şi la stânga Mea, nu atârnă de Mine s-o dau, ci este păstrată pentru aceia pentru care a fost pregătită de Tatăl Meu.” Iată că nu atârnă de El locurile în împărăţie, ci de hotărârea Tatălui. Atunci se poate spune atunci că Fiul este egal cu Tatăl în toate privinţele, aşa cum susţin trinitarienii?
Tatăl şi Fiul nu sunt egali ca LUCRARE:
Lucrarea pe care o face Fiul este a Tatălui, şi o face după voia şi porunca Tatălui (Ioan 4:34; 5:30; 6:38; 9:31), nu putem spune despre cineva care este sub ordine şi face voia Altcuiva, cu puterea Aceluia că este egal cu Acela! În plus, planul făcut înainte de întemeierea lumii, Tatăl l-a făcut singur, chiar dacă l-a făcut în Cristos, alegându-ne în El, ca mădulare a Lui, totuşi planul este numit: „taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi” (Efeseni 1:4-9). Când Domnul Isus a fost pe pământ El a spus despre lucrările ce le-a făcut, că nu El, le-a făcut; ci „Tatăl, Care locuieşte în Mine, Îşi face lucrările Lui” (Ioan 14:10 NTR).
Tatăl şi Fiul nu sunt egali ca Titluri:
Cu siguranţă că raporturile de titluri dintre Tatăl şi Fiul, sunt de: rob – Domn, Stăpân (Faptele Apostolilor 4:27,Faptele Apostolilor 1:30; Matei 6:13; 11:25; Luca 10:2); Fiu – Tată (2 Ioan 1:3); Mijlocitor, Mare Preot – Dumnezeu (1 Timotei 2:5; Evrei 4:14-16; 7:25,26; 9:11,12,24); nu indică egalitate; ci, subordonare, o subordonare datorită inferiorităţii Fiului faţă de Tatăl!
Tatăl este mai mare ca Fiul:
Biblia arată că Fiul nu este egal sau „deopotrivă” cu Tatăl (Filipeni 2:6); ba chiar Isus Însuşi, a afirmat: „Tatăl este mai mare decât Mine” (Ioan 14:28), căci Tatăl este mai mare ca toţi (Ioan 10:29).
În concluzie, Domnul Isus, atât înainte de întrupare, precum şi ca om, şi după înălţare la cer, este inferior Tatălui, ca un Fiu supus şi dependent de Tatăl. De fapt, toată autoritatea lui Isus, şi toate titlurile sale de: Stăpân, Judecător, Domn, Salvator, Mare Preot, Mijlocitor, etc., nu le are de la El (prin Sine), ci le-a primit de la Tatăl (Matei 28:18; Ioan 5:21,Ioan 1:22; 17:2; Faptele Apostolilor 5:31).
Are nevoie Dumnezeul Atotputernic să primească de la cineva ceva? Sau are nevoie ca Altul să-I supună toate lucrurile (1 Corinteni 15:27)? De fapt, la sfârşitul domniei sale de o mie de ani, El va preda domnia în mâna Tatălui (1 Corinteni 15:24-28).
Deci, în toate timpurile, se aplică principiul autorităţii din 1 Corinteni 11:3, care este descris prin cuvintele: „Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat, că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este capul lui Hristos”, Adevărul că acest principiu se aplică în toate timpurile reiese şi din context, deoarece bărbatul este capul femeii încă de la facere, căci femeia este făcută din coasta bărbatului; tot aşa, Isus este născut din Tatăl (1 Corinteni 11:3-9). Iar după cum bărbatul este capul femeii; tot aşa, Dumnezeu este capul lui Cristos, adică conducătorul suprem în toate timpurile. În plus, Dumnezeu este prezentat ca fiind capul lui Cristos, tocmai pentru că în viziunea apostolilor, Dumnezeu era Tatăl, şi distinct de Fiul, care avea astfel ca cap pe Dumnezeu, adică pe Tatăl.
FIUL ESTE SUPERIOR DUHULUI SFÂNT
Conform Scripturilor, Tatăl este superior Fiului, iar Fiul este superior Duhului Sfânt, atât în poziţie cât şi în atribute (însuşiri, calităţi) – Ioan 16:13-15.
Duhul sau Spiritul Sfânt, a venit în existenţă după Fiul, fiind născut din Tatăl, însă prin Fiul. Biblia afirmă clar în 1 Corinteni 2:12: „Spiritul Cel din Dumnezeu” (Noul Testament Traducerea Fidelă - 2008), tot la fel în 1 Ioan 4:2, apare în greacă: ek = din, (tradus în Cornilescu cu „de la”), indicând că Spiritul este „din Dumnezeu”.
Trinitatea susţine că Fiul şi Duhul Sfânt au existat dintotdeauna lângă Tatăl, pe când Biblia afirmă negru pe alb, că atât Fiul este „născut din Dumnezeu” (1 Ioan 5:18), precum şi Spiritul Sfânt a ieşit „din Dumnezeu”, deci El are un moment al naşterii Sale. Această naştere, este prin Fiul, deoarece toate sau create prin Fiul (Ioan 1:1-3; Coloseni 1:15-17), cu excepţia Fiului care a fost născut direct de Tatăl (Ioan 1:14,Ioan 1:18; 1 Ioan 5:18), şi toată creaţia (inclusiv Fiul şi Duhul Sfânt) au fost creată în cele şase zile de creiere (Exod 20:11). Această venire a Duhului Sfânt în existenţă, a avut loc la început, în începutul primei zile de creaţie, imediat după naşterea Fiului din Tatăl în început (Coloseni 1:15-18; 1 Ioan 2:13,1 Ioan 1:14; Apocalipsa 3:14). Căci nu putea exista „Duhul Fiului” (Galateni 4:6), înainte de Fiul (Proverbe 30:4). Duhul Sfânt a fost creat la început ca şi Fiul, înainte de restul creaţiei, tocmai pentru a fi împreună cu Fiul, un agent al creaţiei (Geneza 1:2; Psalmi 33:6), precum şi un susţinător al vieţii creaţiei (Geneza 6:3).
Dumnezeu Tatăl trăieşte prin Sine, Fiul trăieşte prin Tatăl (Ioan 6:57; 2 Corinteni 13:4), iar Duhul Sfânt prin Fiul este menţinut în existenţă (Coloseni 1:15-17; Coloseni 1:3). Doar Dumnezeu Tatăl are aseietatea, adică existenţa prin Sine, El este singurul care are nemurirea prin Sine, şi nu are nevoie de nimeni să existe (Faptele Apostolilor 17:24-28; 1 Timotei 1:17; 6:16; Apocalipsa 4:11).
Doar Dumnezeu Tatăl este Atocunoscător (Iov 12:13; Psalmi 92:5; Romani 11:33-36), El „singur este înţelept” în mod absolut (Romani 16:27), Fiul nu cunoaşte anumite lucruri (Marcu 13:32; Faptele Apostolilor 1:6,Faptele Apostolilor 1:7), şi cunoaşterea pe care o are, a primit-o de la Tatăl (Ioan 5:19,Ioan 1:20; 12:49,50; Apocalipsa 1:1), iar Duhul Sfânt cercetează lucrurile lui Dumnezeu (1 Corinteni 2:10), o persoană atotcunoscătoare nu mai are nevoie să cerceteze, ea cunoaşte totul!
Duhul Sfânt este inferior Fiului şi suspus Acestuia (Ioan 16:13-15); puterea Lui este deci mai mică decât a Tatălui şi a Fiului, iar Duhul Sfânt îşi foloseşte puterea, şi execută diferite lucrări după voia lui Dumnezeu, fiind trimis fie de Tatăl (comp. Luca 24:49, cu Faptele Apostolilor 1:4,Faptele Apostolilor 1:8; Ioan 14:26) fie de Fiul (Ioan 15:26), El nu acţionează independent; ci, după voia lui Dumnezeu (Romani 8:26,Romani 1:27; Evrei 2:4).
Să mergem la un alt punct din doctrina acestei comunităţi, pentru că mărturia a doi sau trei martori este adevărată:
Doctrina despre slujbele bisericeşti:
Dumnezeu a rânduit în adunarea Sa: apostoli, profeţi, păstori şi învăţători, evanghelişti, diakoni, după cum este scris în 1 Corinteni 12:28; Efeseni 4:11. Dar El nu a rânduit: „apostol suprem”, „apostolii districtuali”, „presbiteri districtuali şi evanghelişti districtuali”, „subdiaconi”!
Trupul lui Cristos nu se schimbă, el este acelaşi în veac, neschimbat aşa ca şi Capul (comp. cu Evrei 13:8).
Comunitatea „neoapostolică” nu poate fi adunarea lui Cristos care este stâlpul şi susţinearea adevărului (1Tim. 3:15), ea nu poate predica despre un dumnezeu trinitar, şi nu poate introduce slujbe nebibice, pentru că ea în orice vreme rămâne la „credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna” (Iuda 3 GBV 2001).
Prin urmare, „comunitatea neoapostolică” nu este adunarea lui Dumnezeu întemeiată pe Cristosul Cel viu, şi pe temelia apostolilor şi a profeţilor care nu s-au abătut de la Scripturi! – Efeseni 2:20-22; 1Cor. 4:6.
Doctrina despre pecetluire:
Comunitatea „neoapostolică”, învaţă că omul trebuie să fie „pecetluit” prin „punerea mâinilor” ca să primească duhul.
Dar, conform Scripturii, nu în toate cazurile oamenii au primit pecetluirea prin punerea mâinilor (vezi: Faptele Apostolilor 2:1-4; 10:44-48).
Iar cu siguranţă cei care au o credinţă într-un dumnezeu fals, triunic, ei transmit duhuri străine nu o lucrare autentică!
(2 Corinteni 11:4).
(2 Corinteni 11:4).
Concluzie:
Biblia drag cititor, nu susţine un Dumnezeu în trei persoane (erezie trinitariană)! Datoria ta ca iubitor de adevăr, este să te rogi lui Dumnezeu să-ţi reveleze El personal adevărul despre El (Matei 11:27), să citeşti Scripturile şi să fi dispus să renunţi la credinţa ta, dacă aceasta contravine învăţăturilor biblice; căci în Biblie găsim că „este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi” (Efeseni 4:6), a Lui să fie gloria din eternitate în eternitate prin Fiul Său Isus. Amin (Iuda 25).
Biblia vorbeşte de un alt Isus, un al duh şi o altă evanghelie (2 Corinteni 11:4), toţi cei care îşi bazează credinţa pe o învăţătură falsă despre Dumnezeu, ei se închină la un Dumnezeu fals, printr-un Isus fals şi prin duh care nu este Duhul Sfânt, şi ei au primit o altă evanghelie. Toţi aceştia nu sunt salvaţi (mântuiţi) cu adevărat, şi nu pot ajunge în împărăţia lui Dumnezeu, dacă mai întâi nu se pocăiesc de învăţătura falsă, şi nu se leapădă de evanghelia falsă (comp. Galateni 1:6-8, cu 1 Corinteni 15:1,1 Corinteni 1:2).