Majoritatea grupurilor religioase au ca învăţătură fundamentală despre Dumnezeu cea a Trinităţii, care este definită după cum urmează: Tatăl este Dumnezeu deplin, Fiul este Dumnezeu deplin, Duhul Sfânt este Dumnezeu deplin; toate aceste trei persoane sunt distincte una faţă de cealaltă, însă sunt absolut egale ca esenţă, ca putere, ca înţelepciune, ca eternitate; etc. Iar Cele trei persoane (Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt) nu formează trei Dumnezei (triteism) cum ar fi logic (din moment ce vorbim de trei persoane distincte); ci, Un singur Dumnezeu.

Astfel, chiar dacă trinitarieni recunosc o ierarhie ca funcţii a celor trei persoane în cadrul trinităţii, dar ca substanţă (esenţă) sau natură cele trei persoane sunt egale. Prin urmare ei învaţă că: Fiul se supune Tatălui, dar este egal cu Tatăl în toate; Duhul Sfânt se supune Fiului, dar este egal cu Fiul în toate. Astfel se propagă doctrina conform căreia, există un Dumnezeu Triunic, însă cele trei persoane ale Dumnezeirii sunt deo-fiinţă, sau formează o singură Fiinţă.

Totuşi studiind Scripturile cu sinceritate, nu vom găsi în ele un Dumnezeu trinitar; ci, un Dumnezeu care este doar o persoană: Tatălui ceresc; iar Domnul Isus nu este din Fiinţa lui Dumnezeu; ci, este Fiul lui Dumnezeu, şi prin urmare, o altă fiinţă, distinctă de Dumnezeu, care este Tatăl Lui. Iar Duhul sau Spiritul Sfânt, este o persoană divină, spirituală distinctă de Tatăl şi Fiul, inferioara lor şi supusă, prin care Dumnezeu lucrează.

În primul rând, încă de la început pentru a afla adevărul despre Dumnezeu, dacă acesta este o trinitate de persoane sau nu; trebuie să credem că acesta îl găsim în Cuvântul lui Dumnezeu, Sfânta Biblie. Domnul Isus a spus despre acest Cuvânt următoarele în Ioan 17:17 (BCR[1]):„Cuvântul Tău este adevărul”. De aceea pe baza Cuvântului lui Dumnezeu vom aborda în continuare următoarele subiecte:

 

» Este trinitatea o învăţătură Biblică?

» Un singur Dumnezeu: Tatăl!

» Cine este Duhul Sfânt?

» Un Dumnezeu care se manifestă în mai mult de trei persoane!

» Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt nu sunt egali

» Efecte negative asupra închinării

 

Este trinitatea o învăţătură biblică?

Este demn de menţionat căci cuvântul „TRINITATE” sau „SFÂNTA TREIME” nu apare în Sfânta Scriptură, nici vreo formulare directă a acestei doctrine; astfel cei ce cred în trinitate se bazează în special pe argumente deductive[2], şi nu pe argumente clare din Sfânta Scriptură ale acestei învăţături.

Astfel cei ce cred în trinitate îşi pot pune următoarele întrebări:

1.    Pot găsi un text care să menţioneze clar că Dumnezeul Bibliei care este Unul, este totuşi concomitent şi o trinitate de persoane?

2.    Reiese de undeva din Biblie că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, formează ‘Un singur Dumnezeu’, şi sunt o singură Fiinţă?

3.    Spune undeva Biblia că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, sunt egali în toate privinţele?

Care sunt însă problemele învăţăturii despre un Dumnezeu Trinitar?

Problema fundamentală este că în Biblie, Îl găsim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt; dar, nicăieri nu ni se spune că aceştia formează ‘Un singur Dumnezeu’, sau că ei sunt ‘fiinţa lui Dumnezeu’, sau că sunt egali. Ba mai mult, găsim altceva cercetând Scripturile, şi anume că: singurul Dumnezeu este doar Tatăl (Ioan 17:3; 1Corinteni 8:5,1Corinteni 8:6), şi că Domnul Isus este prezentat ca fiind distinct şi diferit de „singurul Dumnezeu” (Ioan 5:31-44; 8:42,54; 16:13,14; 1Timotei 5:21).

Acest adevăr, exprimat clar în Scripturi, loveşte flagrant în doctrina Dumnezeirii prezentată de trinitarieni, care îi include şi pe Fiul şi pe Duhul Sfânt în ‘Fiinţa lui Dumnezeu’, spunând că toţi trei sunt ‘deo-fiinţă’; fiind trei persoane, dar o singură fiinţă sau făptură a lui Dumnezeu, adică un singur Dumnezeu în trei persoane. Însă nicăieri în Scripturi nu găsim învăţătura unei Făpturi sau Fiinţe a lui Dumnezeu în trei persoane. Apoi, ne întrebăm: Poate fi cineva persoană dar să nu fie fiinţă? Atunci poate să existe o fiinţă, dar trei persoane?

A doua problemă, este că Trinitarienii aduc ca argument ideea căci chiar dacă şi alţii (îngeri şi oameni) sunt numiţi: ‘dumnezeu’, totuşi doar Tatăl, Fiul si Duhul Sfânt fac parte din Dumnezeire, nu numai pentru că aceştia sunt numiţi Dumnezeu, dar şi pentru că numai Cele Trei Persoane împărtăşesc natura divină. În accepţiunea trinitarienilor, natura divină se referă strict doar la cele atribute sau perfecţiuni specifice exclusiv lui Dumnezeu ne-transmisibile  sau ne-comunicabile: aseietatea, eternitatea, omniscienţa, omniprezenţa, omnipotenţa, imanenţa şi transcendenţa. Această teorie are două probleme majoare: 1) Fiul şi Duhul Sfânt nu au aseietatea, eternitatea, omniscienţa, omniprezenţa, omnipotenţa, transcendenţa! 2) Natura lui Dumnezeu conform Bibliei nu constă doar în aceste atribute! Să analizăm aceste probleme pe rând:

 

1) Fiul şi Duhul Sfânt nu au aseietatea, eternitatea, omniscienţa, omniprezenţa, omnipotenţa, transcendenţa!

Să explicăm pe scurt acest expresii şi să analizăm dacă într-adevăr Fiul şi Duhul Sfânt, au aceste însuşiri specifice doar lui Dumnezeu aşa cum susţine doctrina trinităţii, iar dacă cel puţin unul sau mai multe din aceste atribute nu le au, atunci însemnă că Fiul şi Duhul Sfânt nu sunt divini, sau deo-fiinţă cu Tatăl, sau părtaşi în mod identic la aceleaşi atribute divine cu Tatăl.

 

ETERNITATEA: Acest atribut arată că persoana care îl are, există din eternitate în eternitate, fără început şi fără sfârşit. Trinitarienii susţin despre existenţa Fiului şi a Duhului Sfânt că este din totdeauna. Dar ce spune Biblia?

Biblia spune despre Dumnezeu că nu are început, fiind din veşnicie, după cum se precizează:„Dumnezeu este din veşnicie în veşnicie” (Psalmii 90:2; 93:2; 106:48).

Iar despre Domnul Isus, ea afirmă 1) Că Domnul Isus este născut din Tatăl şi creat. 2) Că naşterea lui nu a avut loc în veşnicie; ci, în început, în începutul primei zile de creaţie.

Ioan 1:14„Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl. Iată Cuvântul (Logosul) nu este lângă Dumnezeu din veşnicie, ci El este născut din Tatăl! Iar dacă este născut din Tatăl, atunci El nu a existat din eternitate alături de Tatăl, ca o entitate şi persoană distinctă de El, aşa cum susţine doctrina Trinităţii.

1Ioan 5:18„Ştim că oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, ci Cel născut din Dumnezeu îl păzeşte, şi cel rău nu se atinge de el”. Domnul Isus îi păzeşte pe copiii lui Dumnezeu, El este descris ca fiind:  „Cel născut din Dumnezeu”.

Cum s-a născut Fiul din Tatăl? Dumnezeu a avut în mintea Lui planul cu privire la Logos (Cuvântul) la Fiul Lui, acel plan la exprimat verbal, astfel când Dumnezeu a vorbit, din gura Lui a ieşit atât suflare cât şi cuvântul rostit (comp. cu Psalmul 33:6; Isaia 45:23; 55:11), aşa cum când noi vorbim, din gura noastră iasă aer (suflare) şi sunete (cuvinte), tot aşa din gura lui Dumnezeu a ieşit suflare şi cuvântul rostit. Iar cuvântul rostit ce exprima planul Lui a făcut din suflarea ieşită pe gura lui Dumnezeu care era din Dumnezeu, pe Fiul. Astfel Fiul este atât născut, câci ca substanţă (suflare/spirit) provine din Dumnezeu, dar şi creat pentru că cuvântul rostit la prelucrat după planul lui Dumnezeu! Astfel, Domnul Isus este descris în Biblie, ca fiind creat, ca făcând parte din creaţie, astfel în Coloseni 1:15, se spune despre El că este: „Cel întâi născut din toată zidirea” (Coloseni 1:15). Când a fost creat Fiul lui Dumnezeu însă? Biblia ne răspunde: Proverbe 8:22-25 BO[3]Domnul m-a zidit la începutul lucrărilor Lui; înainte de lucrările Lui cele mai de demult. Eu am fost din veac întemeiată de la început, înainte de a se fi făcut pământul. Nu era adâncul atunci când am fost născută, nici chiar izvoare încărcate cu apă. Înainte de a fi fost întemeiaţi munţii şi înaintea văilor eu am luat fiinţă.” Trinitarienii recunosc că Înţelepciunea din Proverbe cap. 8, este o referire la Isus în existenţa preumană (1Corinteni 124), iată că despre Înţelepciune (Isus) se spune că Dumnezeu a zidit-o, când textul afirmă: m-a zidit la începutul lucrărilor Lui... întemeiată de la început... am fost născută”. Prin urmare, Isus nu este din totdeauna; ci, El are un început deoarece este întemeiat „de la început”, El a fost „zidit” (BO) sau „făcut” (BC).

Iată că Isus nu este fără început, iar cu siguranţă Pavel şi Ioan când a vorbit de început, a continuat conceptul din V.T. despre început, când au spus despre Isus că: „El este începutul”(Coloseni 1:18) sau: „Cel ce este de la început” (1Ioan 2:13,1Ioan 2:14), „începutul creaţiei lui Dumnezeu” (Apocalipsa 3:14 BCR), sau „începutul zidirii lui Dumnezeu” (BC). Şi tocmai pentru că Isus a fost creat / zidit de la început, a putut să fie la început cu Dumnezeu (Ioan 1:1-3; 1Ioan 1:1-3).

Este evident că Isus a fost creat la început, în prima zi de creiere din cele şase zile de creiere, şi nu înainte de prima zi în veşnicie. De unde ştim acest lucru? Deoarece despre prima zi de creiere se spune în Geneza 1:1 (BC): „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul”.Comparaţi această afirmaţie cu „Domnul m-a zidit la începutul lucrărilor Lui; înainte de lucrările Lui cele mai de demult. Eu am fost din veac întemeiată de la început...” (BO); „El este începutul” (Coloseni 1:18); sau: „Cel ce este de la început” (1Ioan 2:13,1Ioan 2:14); „începutul creaţiei lui Dumnezeu” (Apocalipsa 3:14 BCR); vezi şi 1Ioan 1:1-3.

Iată că Isus este făcut la început, iar începutul conform cu Geneza 1:1-5, este în prima zi de creiere, nu înainte de prima zi în veşnicie. În plus, Scriptura afirmă clar în Exod 20:11„Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea s-a odihnit; de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.” (comp. şi Neemia 9:6 cu Geneza 1:31; 2:1). Iată că tot ce există în cer, pe pământ şi în mare, cu alte cuvinte în tot universul au fost făcute în şase zile. Cu siguranţă că Isus, Fiul lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt fiind în cer, făcând parte din fiinţele cereşti, intră şi El în descriere: „cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în eleIată că şi Isus, a fost făcut nu înainte de cele şase zile de creiere; ci în prima zi din cele şase zile de creiere, fiind născut de la început, şi de aceea a primit numirea de: „Începutul” (Coloseni 1:18; Apocalipsa 3:14).

În plus, în Proverbe 30:4, Isus este descris înainte de naşterea Lui din Maria, ca fiind ‚Fiu al Creatorului’; dar de ce este numit Isus: ‚Fiu’, înainte de naşterea Lui din Maria, dacă El nu are început? Poate avea un tată aceeaşi vârstă cu un fiu? Poate avea Dumnezeul ne-născut, sau„Cel Bătrân de zile”, cum Îl mai numeşte Biblia în Daniel 7:9, aceeaşi vârstă cu singurul Fiu născut al lui Dumnezeu (Ioan 3:18)?

Dacă Isus ar fi co-etern, atunci ar fi numit ‚fratele lui Dumnezeu’ şi nu „Fiul lui Dumnezeu”(Ioan 1:34)!

În plus, despre Isus se arată că El este: „monogenes” (în greacă), adică unicul-născut al Tatălui, singurul Lui Fiu (Ioan 1:14,Ioan 1:18; 3:16,18). Expresia „monogenes”, nu se poate aplica la naşterea lui din Maria, deoarece Isus nu a fost unicul fiu al Mariei; ci, întâiul ei născut, ulterior născând şi alţi copii (Matei 1:25; 13:55,56; Luca 2:7); iar această expresie „monogenes”, are înţeles de: unu-născut, singur-născut, unic-născut, cu sensul de singurul fiu al unei mame, sau al unui părinte (Luca 7:12). Toate acestea indică că a existat o perioadă în care El nu a existat. Însă la început, în prima zi de creiere, din cele şase zile de creiere, a avut loc un început: Isus s-a născut din Tatăl, şi a devenit: începutul creaţiei lui Dumnezeu şi Fiul unic născut al lui Dumnezeu (Ioan 1:14; Ap. 3:14; 1Ioan 5:18).

Prin urmare, Isus are un cauzator, o origine (obârşie) şi deci un început, un punct de plecare, când s-a născut, sau a ieşit din Tatăl, şi astfel El nu este co-etern, nici egal în ce priveşte vârsta cu Tatăl, nici ne-cauzat, nici ne-născut ca Tatăl, Tatăl nu are origine, nu este cauzat, derivat, născut, provenit din altcineva. Având în vedere această diferenţă Isus prin Sine, nu este Dumnezeu deplin şi absolut ca Dumnezeul care este izvorul sau sursa primară a tuturor creaturilor (Romani 11:36; 1Corinteni 8:6; Fapte 17:25).

Prin urmare, pe baza afirmaţilor clare ale Bibliei, putem spune despre Isus, fără să ne fie teamă că greşim, că referitor la Domnul Isus se aplică atât termenul făcutcreat, zidit (Proverbe 8:22; Coloseni 1:15; Apocalipsa 3:14), precum şi cel de născut (Ioan 1:14; 1Ioan 5:18; Proverbe 8:25). El este născut provenind din Tatăl, astfel Isus nu este creat din nimic, nici din ceva din exteriorul Tatălui; ci, îşi are începutul existenţei prin naşterea Sa din Tatăl (Ioan 1:14), ieşind din El la început, în prima zi de creiere, de fapt, de aceea Isus este numit „începutul”.

Biblia ne învaţă despre Duhul Sfânt că provine din (greacă: „ek”) Dumnezeu (1Corinteni 2:12; 1Ioan 4:2), El nu există din totdeauna lângă Dumnezeu aşa cum susţine doctrina trinităţii, El este creat prin Fiul, prin care s-au creat toate implicit şi Duhul Sfânt (Ioan 1:1-3; Coloseni 1:15-17). Această indică că Duhul Sfânt a fost născut din Tatăl şi că El are un început, El nu este veşnic. Când a venit în existenţă Duhul Sfânt? Tot în acel început al primei zile de creiere, după venirea în existenţă a Fiului, deoarece Duhul Sfânt este numit: Duhul Fiului (Galateni 4:6), iar Duhul Fiului, nu putea exista înainte de Fiul! Iar în Geneza 12, vedem că încă din prima zi a creaţiei Duhul Sfânt a lucrat ca agent al lui Dumnezeu.

Astfel, Fiul provine direct din Tatăl, Duhul Sfânt provine din Tatăl indirect şi din Fiul direct. Doar Dumnezeu Tatăl există dintotdeauna, Fiul şi Duhul Sfânt au un început, prin urmare ei nu au atributul eternităţii, Ei nu sunt fără de început. Prin urmare doctrina trinităţii învaţă o minciună când vorbeşte de co-eternitatea Fiului şi Duhului Sfânt alături de Tatăl!

 

ASEIETATEA: Reprezintă caracterul unei entităţi de a avea în ea însăşi, cauza (izvorul) şi principiul propriei ei existenţe. Dacă se dovedeşte că Isus şi Duhul Sfânt, depinde de Tatăl în ce priveşte existenţa, cade doctrina trinităţii.

Trinitarienii afirmă că Isus şi Duhul Sfânt, trăiesc sau există prin Sine, însă Biblia învaţă altceva, că doar T Tatăl există prin Sine, şi este descris ca fiind singurul care are atributul nemuririi prin Sine. Biblia spune în 1Timotei 6:16, despre Tatăl, că este: „singurul care are nemurirea”, în sensul că este singurul care are nemurirea prin Sine. Biblia însă, afirmă despre Fiul, se afirmă:„După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănâncă pe Mine, va trăi şi el prin Mine (Ioan 6:57). Iată, Tatăl este viu, există prin Sine, iar Fiul trăieşte prin Tatăl, Fiul este dependent de Tatăl în ce priveşte existenţa! Această stare de dependenţă, Fiul o are şi după învierea Sa, deoarece Scriptura afirmă clar în 2Corinteni 13:4:„În adevăr El a fost răstignit prin slăbiciune; dar trăieşte prin puterea lui Dumnezeu”. Iată că Fiul nu trăieşte prin Sine; ci, „prin puterea lui Dumnezeu”. Deci, deoarece Isus nu are aseietatea, El nu este Dumnezeu în sens absolut, şi nici egal cu Tatăl.

În ce priveşte Duhul Sfânt, nu există nici o aluzie în Scripturi că Duhul Sfânt ar avea viaţa în Sine, peste tot în Scripturi Duhul Sfânt este prezentat ca dependent de Tatăl şi Fiul atât ca existenţă (Efeseni 4:6; Coloseni 1:17; Apocalipsa 4:11), cât şi ca lucrare (Ioan 16:13-15; 1Corinteni 12:4-6).

Biblia învaţă că Fiul trăieşte prin Tatăl, iar toate celelalte creaturi se menţin în existenţă prin Fiul (Coloseni 1:17; Evrei 1:3), şi deci Duhul Sfânt nu are aseietatea; ci El trăieşte prin faptul că Fiul Îl menţine în viaţă, de fapt El provine direct din Fiul, fiind creat prin Fiul.

Nici Fiul, nici Duhul Sfânt, nu au aseietatea, ce însemnă aceasta, că Ei nu sunt Dumnezeu, că teoria trinităţii este o falsitate, este o minciună de la cel rău!

 

OMNISCIENŢA: Doar Dumnezeu cunoaşte totul, îngerii nu cunosc totul. Dacă se dovedeşte că Domnul Isus şi Duhul Sfânt nu cunoasc totul, în acest caz cade doctrina trinităţii.

Biblia arată că Isus nu cunoaşte ceea ce cunoaşte Tatăl, în Marcu 13:32, se spune clar: „Cât despre ziua aceea, sau ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, cinumai Tatăl.” Deci cum putea Isus să fie egal în cunoştinţă cu Dumnezeu, dacă El nu cunoştea ziua şi ceasul sfârşitului, şi doar Tatăl le cunoştea? Trinitarienii interpretează că pasajul se referă la ‚omul Isus’, şi nu la ‚Dumnezeul Isus’, însă o astfel de interpretare denaturează afirmaţia textului, deoarece textul nu spune: ‚Fiul nu cunoaşte ziua sau ceasul acela’; ci textul precizează şi ceva în plus: „nu ştie nimeni... ci numai Tatăl.” Dacă Fiul, fiind ‚Dumnezeu’; şi Duhul Sfânt ei ar fi cunoscut aceea zi, şi atunci Domnul Isus nu ar fi afirmat cuvintele de mai sus, ci ar fi spus: ‚nu ştie nimeni, ci numai Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Duhul Sfânt’. El însă afirmă clar că nu ştie nimeni în afară de Tatăl, nici chiar El nu ştia; ceea ce indică că nu este Atotcunoscător, iar atotcunoaşterea este un atribut al lui Dumnezeu. Cine nu este Atotcunoscător nu este Dumnezeu, sau cel puţin, nu este Dumnezeul absolut şi deplin.

Dar nici chiar după înviere, nu există o egalitate în cunoaştere şi înţelepciune, căci se afirmă că informaţiile despre timpuri şi perioade sunt sub stăpânirea Tatălui (Fapte 1:7). Iar izvorul şi posesorul înţelepciunii este descris în Romani 16:27,  ca fiind „a lui Dumnezeu, care singur este înţelept, să fie slava, prin Isus Hristos, în vecii vecilor! Amin.” Vedem aici că Pavel, inspirat fiind de Duhul Sfânt, spune despre Dumnezeu (prezentat aici distinct de persoana lui Isus) că „singur este înţelept”; deci doar El singur este înţelept, în sensul suprem şi absolut, doar El are înţelepciunea în sens unic.

În mod similar, Ioan spune în Apocalipsa 1:1, că revelaţia aceasta, Cristos a primit-o de la Dumnezeu. Ce nevoie avea Isus, dacă era Dumnezeu Atotcunoscător, să primească revelaţie sau descoperire de la Dumnezeu? Dacă Isus cunoaşte totul, nu are nevoie să mai primească informaţii de la nimeni? Însă dacă Isus primeşte informaţii de la Dumnezeu însemnă că nu cunoaşte totul!

Cât priveşte Spiritul Sfânt, El nu este omniştient în 1Corinteni 2:11, se arată că „Duhul cercetează totul”, de ce cercetează Duhul dacă deja El cunoaşte toate lucrurile? Iar în Ioan 1613-15, se arată că Duhul Sfânt va lua din ceea ce este al Fiului, El va învăţa pe ucenici nu de la Sine, ci din ce va auzi de la Fiul. Ce nevoie are Dumnezeu care este Atot-cunoscător să primească informaţii de la altcineva, să înveţe ce aude? Dumnezeu are totul prin Sine, El tocmai că învaţă de la Sine şi nu ce aude de la altul. Teoria trinităţii mai degrabă filozofia trinităţii este o blasfemie la adresa Duhului Sfânt, când afirmă că El este omniştient, dar El are nevoie să primească informaţii, să audă de la altcineva!

 

OMNIPREZENŢA: Dumnezeu este prezent peste tot (Ieremia 23:23,Ieremia 23:24), în ce sens? Nu în sensul că Dumnezeu cu corpul Său spiritual este prezent peste tot, El fiind identificat cu trupul spiritual ca stând între heruvimi (2Împăraţi 19:15; Psalmul 80:1), ca stând pe tron în cer (Psalmul 11:4; Isaia 14:13). Dar atunci cum este Dumnezeu omniprezent?

Omniprezenţa lui Dumnezeu este legată de susţinerea vieţii! Suflarea proprie (sămânţa) a lui Dumnezeu, prin care a fost creat Fiul, există în toţi pentru ca ei să aibă viaţă (Efeseni 4:6). Dumnezeu L-a născut pe Fiul din suflarea/sămânţa Lui prin rostirea lui Dumnezeu, El este prezent în Fiul prin sămânţa Lui care susţine viaţa Fiului, Fiul trăind prin Tatăl (Ioan 6:57). Apoi prin Fiul L-a născut pe Duhul Sfânt, din sămânţa/suflarea Fiului în care era şi sămânţa Tatălui. Iar apoi prin Fiul şi Duhul Sfânt restul creaţiei (Psalmul 33:6). Astfel restul creaţiei au sămânţa Duhului Sfânt, dar implicit au şi sămânţa Fiului şi implicit şi sămânţa Tatălui care este în Duhul Sfânt şi în sămânţa Lui.

Doar Tatăl este omniprezent, căci sămânţa Lui este în toţi, sămânţa Fiului are o excepţie: Tatăl, iar sămânţa Duhului Sfânt două excepţii: Tatăl şi Fiul!

Apoi, Scripturile arată că Domnul Isus în timpul vieţii Sale pământeşti nu era omniprezent, El era când în Galileea, când în Iudeea, când în altă localitate (Marcu 3:7; Ioan 4:3; 7:3; 11:7), fiind într-un trup finit, fiind carne (Ioan 1:14; Filipeni 2:6-8; 1Ioan 4:1-3), dacă era omniprezent nici măcar nu putea fi răstignit, căci nu poţi răstigni o persoana omniprezentă!

Duhul Sfânt este în toţi ca sămânţă, susţinând viaţa, însă cu două excepţii: Tatăl şi Fiul! Duhul Sfânt nu este în Dumnezeu Tatăl, deoarece Dumnezeu trăieşte prin Sine şi nu are nevoie de nimeni ca să existe (Fapte 17:24-28), iar Fiul trăieşte prin Tatăl (Ioan 6:57), iar Duhul Sfânt trăieşte prin Fiul (Coloseni 1:17; Evrei 1:3).

În Psalmul 139:1-12, Psalmistul descrie că Duhul Sfânt este prezent şi cu David, şi în locuinţa morţilor şi în ceruri şi la marginea mărilor, însă datorită faptului că există aceste două excepţii: Tatăl şi Fiul [înainte de întrupare şi după înălţarea la cer], în care Duhul Sfânt nu este, pentru că Ei nu au nevoie de El ca să existe, nu putem spune că El este omniprezent.

În Fapte 17:25, se spune: „El [Dumnezeu] nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi când ar avea trebuinţă de ceva, El, care dă tuturor viaţa, suflarea şi toate lucrurile”. Iată Dumnezeu este singurul care dă TUTUROR (inclusiv Fiul şi Duhul Sfânt) viaţă, şi El este Cel care a dat autoritate Fiului să dea viaţă (Ioan 6:27,Ioan 6:33; 17:2), şi care o răspândeşte prin Fiul şi Duhul Sfânt peste tot (Ioan 1:3,Ioan 1:4; Iov 10:12; 26:13; 27:3; 32:8; 33:4; 34:10; 37:10), deci nici Fiul, nici Duhul Sfânt nu lucrează în creaţie: viaţa, prin iniţiativă şi putere proprie, ci, Ei lucrează la porunca lui Dumnezeu.  

Astfel, lipsa aseietăţii (existenţei prin Sine) a Fiului şi a Duhului Sfânt, face ca ei să nu aibă nici omniprezenţa!

Astfel este clar că doctrina trinităţii este o minciună care vine de la Diavolul!

 

OMNIPOTENŢA: Doar Dumnezeu este Atotputernic, adică, are toată puterea, în Sine şi prin Sine, şi o foloseşte cum vrea. Dacă se va dovedi că Isus şi Duhul Sfânt, nu sunt Atotputernici, atunci doctrina trinităţii se va dovedi a fi ne-biblică.

Tot ce are Fiul are de la Tatăl nu prin Sine (Ioan 3:35; 17:1,2), tot ce are Duhul Sfânt are de la Fiul nu prin Sine (Ioan 16:13-15).

Apoi, această autoritate pe care a primit-o Isus asupra creaţiei şi a creaturilor din cer şi de pe pământ (Matei 28:18), nu implică însă şi o autoritate asupra Tatălui, pentru că Biblia declară în 1Corinteni 15:24-28, următoarele: „În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere.  Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale.  Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea. Dumnezeu, într-adevăr „a pus totul sub picioarele Lui”. Dar când zice că totul I-a fost supus, se înţelege că în afară de Cel ce I-a supus totul.  Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi.”

Deci vedem din Matei 28:18, cum Domnul Isus primeşte toată autoritatea, însă Scriptura precizează: „Dar când zice că totul I-a fost supus, se înţelege că în afară de Cel ce I-a supus totul. ” Apoi, din 1Corinteni 15:24-28, rezultă că Domnului Isus, Tatăl îi supune „toate sub picioarele Lui”, iar în final chiar Domnul Isus: „ Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile” şi „El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl”. Deci nu putem vorbi de o egalitate în ceea ce priveşte puterea sau autoritatea.

 De fapt, Însuşi Domnul Isus a spus că va sta „la dreapta puterii” (Matei 26:64), ceea ce însemnă că El îl consideră pe Tatăl – izvorul (sursa) „puterii”, sau persoana care are ‚puterea’ în sensul absolut.

Duhul Sfânt este inferior Fiului şi suspus Acestuia (16:13-15); puterea Lui este deci mai mică decât a Tatălui şi a Fiului, iar Duhul Sfânt îşi foloseşte puterea, şi execută diferite lucrări după voia lui Dumnezeu, fiind trimis fie de Tatăl (comp. Luca 24:49, cu Fapte 1:4,Fapte 1:8; Ioan 14:26) fie de Fiul (Ioan 15:26), El nu acţionează independent, ci după voia lui Dumnezeu (Romani 8:26,Romani 8:27; Evrei 2:4).

Deci nici Fiul, nici Duhul Sfânt nu sunt Atotputernici, astfel doctrina trinităţii este descalificată ca fiind un fals!

 

TRANSCENDENŢA: Biblia ne învaţă că Dumnezeu este distinct de creaţia Sa. El nu face parte din ea, pentru că El a făcut-o şi El stăpâneşte peste ea. Termenul deseori întrebuinţat pentru a spune că Dumnezeu este separat şi mai mare decât creaţia este transcendent. Dacă se va dovedi că Isus şi Duhul Sfânt, fac parte din creaţie, atunci doctrina unui Dumnezeu Triunic, nu este adevărată.

La atributul eternităţii, am dovedit că Fiul şi Duhul Sfânt, face parte din creaţie. Astfel Isus şi Duhul Sfânt, nu sunt Dumnezeu; ci, EI sunt din creaţia lui Dumnezeu, mai exact primele Sale creaţii.

În timp ce Dumnezeu este transcendent, este independent, separat şi mai mare decât creaţia (Isaia 57:15; Efeseni 4:6; 1Timotei 6:16), Fiul şi Duhul Sfânt fiind parte din creaţie nu sunt transcendenţi, Ei nu poate fi independenţi şi separaţi de creaţie, odată ce face parte din creaţie (Coloseni 1:15-18). Astfel, Fiul, numit ‚Înţelepciunea’ în V.T. este născut şi făcut, conf. cu Proverbe 8:22-25, atunci ‚Duhul Înţelepciunii’ (Proverbe 1:20-23), nu poate fi decât o creaţie a lui Dumnezeu, prin Înţelepciunea (Proverbe 8:30).

Astfel nici Fiul, nici Duhul Sfânt nu sunt transcendenţi ca şi Dumnezeu Tatăl, căci Ei fac parte din creaţie! Astfel teoria trinităţii este o scorneală filozofică nebiblică şi păguboasă pentru suflet!

 

IMANENŢA: Dumnezeu este superior faţă de creaţie, dar El este şi prezent în creaţie, implicat în creaţie, deoarece creaţia depinde în permanenţă de El pentru a exista şi funcţiona (Psalmi 104:29,30; Daniel 5:23; Maleahi 2:15; Fapte 17:25; Apocalipsa 4:11). Termenul teologic pentru a vorbi de implicarea lui Dumnezeu în creaţie, este cuvântul „imanent”, însemnând ‘rămânând în creaţie’.

Dumnezeu este imanent, adică prezent în creaţie (Efeseni 4:6; 1Corinteni 12:6). De fapt Dumnezeu este prezent peste tot prin sămânţa Lui (suflarea Lui proprie) care susţine viaţa.

Domnul Isus este imanent, adică prezent în creaţie pentru a susţine viaţa creaţiei (Coloseni 1:17; Evrei 1:3), precum şi El este prezent şi în credincioşi (Coloseni 3:11).

Însă Duhul Sfânt nu este pe deplin imanent, El este prezent în creaţie (Geneza 1:30; 7:15; Fapte 17:25), însă cu o excepţie: Fiul care face parte din creaţie (Coloseni 1:15; Apocalipsa 3:14), căci Fiul, nu este susţinut în viaţă de Duhul Sfânt; ci, de Tatăl (Ioan 6:57); iar Fiul Îl susţine pe Duhul Sfânt în viaţă (Coloseni 1:17; Evrei 1:3). Deci Duhul Sfânt nici atributul imanenţei nu-L are pe deplin!

Dintr-o analiză a acestor atribute, am văzut că Fiul din toate aceste 7 atribute, are doar unul: imanenţa, iar Duhul Sfânt, nu are nici unul! Prin urmare, Isus şi Duhul Sfânt, nu sunt Dumnezeu, nu sunt deo-Fiinţă cu Tatăl, nu sunt egali cu Tatăl, nici nu au o natură identică cu Tatăl, şi prin urmare doctrina trinităţii este dovedită a fi un fals, o învăţătură mincinoasă, nu o doctrină biblică. Dar să mergem la al doilea punt despre natura lui Dumnezeu:

 

2) Natura lui Dumnezeu conform Bibliei nu constă doar în aceste atribute!

Dumnezeu are o fire (natură), în greacă „fysis” (Galateni 4:8); expresia natură, substanţă, esenţă, indică ceea ce este cineva, sau substanţa din care este alcătuit. În cartea: „Teologie dogmatică — Manual pentru Seminariile teologice”, la p. 99-115, se explică despre termenul fysis (natură): „Termenii natură, fisis, fire sunt consideraţi în general ca sinonimi ca fiinţa, esenţa, arătând materia din care e constituit un lucru sau o fiinţă de ex. natura omului este constituită din trup şi suflet raţional, sau lemnul este natura lemnoasă din care e făcută masa. Natura, firea este comună tuturor inidvizilor sau lucrurilor din aceeaşi specie.” Conform Bibliei, natura lui Dumnezeu, nu constă doar din acele atribute netransmisibile creaţiei: eternitatea, aseietatea, omniputerea, omniprezenţa, omnicunoştinţa, transcendenţa şi imanenţa, aşa cum susţine doctrina trinităţii. Trinitarienii explică că natura se referă strict, doar la structura intrinsecă a lui Dumnezeu, la atributele ne-transmisibile creaţiei. Însă conform cu 2Petru 1:3-11, teoria trinităţii despre natura lui Dumnezeu, este o interpretare greşită! Nu doar aceste calităţi există în Dumnezeu; ci, şi altele cum ar fi: Suveranitatea, dragostea, sfinţenia, dreptatea, adevărul, răbdarea, mila, chiar şi atributele de Stăpân, Domn, Cap, Tată a tuturor, etc. Conform Scripturii, această natură a lui Dumnezeu este în opoziţie cu natura dumnezeilor falşi (idolilor), care din natură nu sunt dumnezei (Galateni 4:8,Galateni 4:9), ei neavând calităţile lui Dumnezeu, de Atot-Stăpânitor, Atot-creator, Atot-susţinător, Atot-puternic, viaţă, etc. Un alt text despre natura lui Dumnezeu, este 2Petru 1:4, şi se referă la calităţile lui Dumnezeu care le pot avea şi copiii lui Dumnezeu, în opoziţie cu stricăciunea din lume. În 2Petru 1:4, natura lui Dumnezeu, se referă la acele calităţi, cum ar fi: credinţa, virtutea, cunoştinţa, înfrânarea, răbdarea, drgostea (2Petru 1:3-11).

Şi atunci însemnă că explicaţia trinitariană cu privire la natura lui Dumnezeu este falsă, care susţine că natura lui Dumnezeu are doar aceste atribute. Însă după cum am văzut din Scripturi, natura lui Dumnezeu este ceea ce este El, în ea sunt cuprinse toate calităţile lui Dumnezeu, nu doar unele. Şi atunci teoria că Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh ca funcţii NU sunt egali, dar ca natura DA, este o teorie falsă! Dacă Tatăl este mai mare în funcţie ca şi Fiul, iar Fiul este mai mare în funcţie ca şi Duhul Sfânt, atunci implicit, ei au naturi diferite, iar atunci Tatăl este mai mare în natură ca Fiul, iar Fiul mai mare în natură ca Duhul Sfânt!

Deci ambele premize ale trinităţii sunt false, atât premiza că natura sunt doar cele 7 atribute, precum şi Fiul şi Duhul Sfânt au acele 7 atribute! Precum şi că nici unul din aceste atribute nu sunt transmisibile creaţiei, căci chiar dacă în totalitate doar Tatăl le are, unele din ele, parţial sunt transmise creaţiei, de pildă: eternitatea este transmisă Fiului, Duhului Sfânt, îngerilor buni, creştinilor, nu o eternitate fără început, dar una fără sfârşit. Sau omniprezenţa, Fiul şi Duhul Sfânt o au parţial, fiind prezent în toţi, omniprezenţa Fiului are o excepţie: Tatăl, ia omniprezenţa Duhului, are două excepţii: Tatăl şi Fiul. Sau omnipotenţa din nou Fiul şi Duhul Sfânt o au însă doar parţial, puterea lor nu vizează stăpânirea Tatălui, omnicunoştinţa la fel o au parţial, Tatăl a păstrat anumite informaţii pentru El, Fiul are imanenţa, iar Duhul Sfânt nu o are în întregime, excepţia fiind Fiul. Doar aseietatea şi transcendenţa nu o au de fel nici Fiul, nici Duhul Sfânt, la care mai adăugăm: poziţia lui Dumnezeu de cap a lui Isus (1Corinteni 11:3); atributul de ne-cauzat, ne-născut, Isus fiind născut (Ioan 1:14); de Stăpân peste timpuri şi perioade pe care Tatăl le are sub stăpânirea Sa (Fapte 1:7); de Tată al tuturor (Efeseni 4:6); etc.

Astfel, Dumnezeu Tatăl are atribute sau calităţi pe care le împărtăşeşte cu nimeni, marea majoritate le împărtăşeşte cu Fiul (dar nu deplin) şi cu Duhul Sfânt (dar nu deplin), şi unele atribute, le împărtăşeşte şi cu creaturile spirituale fidele, precum şi cu creştinii care şi ei sunt făcuţi părtaşi la natura divină (2Petru 1:4), dar nu într-un mod deplin, nici ca intensitate a atributelor, nici la toate atributele.

Dacă Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt ar fi deo-fiinţă, sau ar fi Fiinţa lui Dumnezeu, atunci toţi trei ar trebui să fie identici în toate, adică ceva de genul unor fraţi gemeni care ar semăna leit în toate. Dar atunci însă nu ar mai exista relaţia: Tată - Fiu, nici ierarhia, nici ascultarea Fiului şi a Duhului Sfânt faţă de Tatăl, nici diferenţa dintre Tatăl ca izvor a toate, şi Fiul şi Duhul Sfânt ca agenţi (intermediari) ai Tatălui (1Corinteni 8:6; Ioan 15:26). Astfel Isus şi Duhul Sfânt, nu este identic în toate cu Tatăl, şi astfel nu putem vorbi nici de o egalitate a lor, nici că ei fac parte din aceeaşi Fiinţă divină.

În 2Petru 1:4, se spune despre creştini că sunt făcuţi părtaşi naturii divine (2Petru 1:4), părtaşi sfinţeniei lui Dumnezeu (Evrei 12:10), dar asta nu ne face egali cu Dumnezeu!?

Astfel Fiul are o natură divină asemănătoare Tatălui, fiind născut din Dumnezeu, iar Duhul Sfânt provenind direct din Fiul şi indirect din Tatăl, are o natură asemănătoare Fiului.

Dar carenţele doctrinei trinităţii le vom înţelege şi mai bine analizând capitolele următoare:

A treia problemă: raţionamentul principal al trinitarienilor şi cel mai des folosit pentru a susţine un Dumnezeu triunc, dar care nu rezistă la o analiză atentă este următorul: Biblia învaţă că nu există decât un singur Dumnezeu numit în Scripturi: YHWH (Iehova) - Deuteronom 6:4; Isaia 43:10; 44:6-8; Galateni 3:20; Iacov 2:19. Însă tot Biblia învaţă că Tatăl este Dumnezeu (1Corinteni 8:6; 2Corinteni 1:2); Fiul este Dumnezeu (Isaia 9:6; Ioan 11; Evrei 1:8); şi Duhul Sfânt este Dumnezeu (Fapte 5:3,Fapte 5:4; 1Corinteni 3:16; 6:19). Şi atunci cum s-ar putea împăca toate aceste afirmaţii ale Cuvântului? Există un singur Dumnezeu, însă mai multe persoane numite: Dumnezeu? Numai dacă acceptăm logic că sunt trei persoane, numite fiecare: ‘Dumnezeu’, însă acestea trei persoane formează UN singur Dumnezeu. Acesta este raţionamentul pe care îl invocă cel mai mult trinitarienii pentru a susţine trinitatea.

Încă din start observăm că NU Scriptura prezintă sau învaţă în mod direct, că Dumnezeu, care este Unul, există în trei persoane! Ci, această interpretare este o presupunere, sau o deducţieîn cel mai bun caz, care poate fi logică, poate fi adevărată sau falsă. Cu alte cuvinte cea mai importantă doctrină a Bibliei, doctrina despre Dumnezeu, 'mari teologi' o fundamentează nu pe afirmaţiile clare şi directe ale Cuvântului lui Dumnezeu; ci, pe presupuneri, deducţii, pe o posibilitate!

Însă acest raţionament trinitar de mai sus, are cel puţin câteva probleme: Trinitarienii uită că şi îngerii şi oamenii sunt numiţi: ‘dumnezeu’ sau ‘dumnezei’, şi mă refer la personajele pozitive (Exod 4:16; 7:1; Psalmul 8:5 n.s.; 82:1,6 n.s.; 97:7 BCR n.s.; Ioan 10:34,Ioan 10:35). Această existenţă de persoane descrise ca ‘dumnezeu’ ar conduce la ideea, mergând pe logica trinitarienilor, că ar exista o mulţime de persoane divine (divinităţi) şi totuşi un singur Dumnezeu (o singură Divinitate). Dacă ni se pare logic, ca toţi cei numiţi în Biblie: ‘dumnezeu’ pot să facă parte din Dumnezeul Bibliei: Iehova, atunci avem implicit o ‘Sfântă Mulţime’ nu doar o ‘Sfântă Treime’!

Bazat pe aceste informaţii se pot trage următoarele variante sau concluzii: Fie toţi numiţi în Biblie: ‚Dumnezeu’, fac parte din fiinţa lui Dumnezeu şi atunci avem un Dumnezeu compus dintr-o mulţime de persoane; fie doar unii dintre aceştia fac parte din fiinţa lui Dumnezeu (adică Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt), iar ceilalţi (oamenii şi îngerii) sunt Dumnezeu în alt sens, şi atunci avem o trinitate (Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt) de persoane în Dumnezeu. Fie, Dumnezeu este o singură persoană: Tatăl ceresc, iar ceilalţi (Isus, îngerii, oamenii) sunt ‚Dumnezeu’ dar nu într-un sensul absolut. Fie există o persoană ca Dumnezeu: Tatăl, dar care se manifestă şi prin alte persoane, şi aceştia devin ‚Dumnezeu’ prin faptul că Dumnezeu alege să se exprime/arate/manifeste prin ei.

Dacă Scripturile nu ne-ar furniza alte indicii despre Fiinţa lui Dumnezeu, fiecare ar putea crede una din aceste variante, însă deoarece Cuvântul lui Dumnezeu, este clar şi precis la acest subiect, putem stabili cu certitudine varianta corectă, fără ca noi să fim nevoiţi să speculăm, deducem sau să presupunem, ea afirmă clar că Dumnezeu este doar Tatăl, după cum puteţi citi în capitolul următor afirmaţiile clare ale Scripturilor în acest sens:

 

Un singur Dumnezeu: Tatăl

Biblia nu numai că ne vorbeşte de Adevăratul Dumnezeu ca fiind UNUL şi UNIC, ea ne şi spune cine este acest Dumnezeu unic. Astfel problema este: Cine este UNICUL şi Adevăratul Dumnezeu? Este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, sau doar Tatăl?

În Ioan 6:27, El afirmă: „Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea, care rămâne pentru viaţa veşnică şi pe care v-o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică, însuşi Dumnezeu, pe el L-a însemnat cu pecetea Lui.” Cine este Dumnezeu? Conform afirmaţiei lui Isus: Tatăl este  „însuşi Dumnezeu”!

Tot la fel în Ioan 6:45, Domnul Isus învaţă: „În proroci este scris: „Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu.” Aşa că oricine a ascultat pe Tatăl şi a primit învăţătura Lui, vine la Mine”. Domnul Isus Îl identifică pe Dumnezeu care Îi învaţă pe toţi, cu „Tatăl”, iar cine a primit învăţătura Lui, vine la Mine. Expresiile: „Lui” şi „Mine”, desemnează două persoane distincte. Astfel Dumnezeu nu se arată când ca Tată, când ca Fiu; ci, Tatăl şi Fiul sunt două persoane diferite, şi doar Tatăl este descris de Isus ca Dumnezeu!

În Ioan 8:54: „Isus a răspuns: „Dacă Mă slăvesc Eu însumi, slava Mea nu este nimic; Tatăl Meu Mă slăveşte, El, despre care voi ziceţi că este Dumnezeul vostruDomnul Isus descoperă cine este Tatăl Lui, El nu este Altul decât Dumnezeul vostru, al evreilor cu care vorbea Isus, despre care în lege era scris: „ca să cunoşti că DOMNUL El este Dumnezeu şinu este alt Dumnezeu afară de El” - Deuteronom: 4:35. Iar Acest Dumnezeu era un altul decât Isus, căci Isus precizează că dacă El Însuşi se slăveşte, slava Lui este nimic, doar dacă Altul, adică Dumnezeu (Tatăl Lui) Îl slăveşte, El este trimisul Lui cu adevărat (vezi Ioan 8:42), căci El nu a venit în Numele Lui propriu (Ioan 5:43,Ioan 5:44)!

Învăţătura clară a Domnului Isus arată clar că Dumnezeu este doar Tatăl, El declară în Ioan 17:3, ceva ce contrazice flagrant trinitatea: „…Isus şi-a ridicat ochii spre cer şi a zis: Tată, a sosit ceasul!…Şi viaţa veşnică este aceasta: să te cunoască pe tine SINGURUL DUMNEZEU ADEVĂRAT, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17:1,Ioan 17:3). Deci Isus declară că Singurul Dumnezeu Adevărat este Tatăl, la care se ruga El. De fapt poate Dumnezeu să se roage la Dumnezeu? Domnul Isus nu a spus că Adevăratul Dumnezeu este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt; ci, Tatăl.

Pe lângă toate aceste argumente, şi apostolii au înţeles tot aşa; anume că Dumnezeu este doar Tatăl, şi că acest Dumnezeu este distinct de Domnul Isus: „Deci, cât despre mâncarea lucrurilor jertfite idolilor, ştim că în lume un idol este tot una cu nimic şi că nu este decât un singur Dumnezeu. Căci chiar dacă ar fi aşa numiţi „dumnezei” fie în cer, fie pe pământ (cum şi sunt într-adevăr mulţi „dumnezei” şi mulţi „domni”), totuşi pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile şi prin El şi noi.” (1Corinteni 8:5,1Corinteni 8:6). Textul acesta spune clar şi fără echivoc, că pentru creştini nu există decât un singur Dumnezeu; şi că Acesta este: „Tatăl”, şi nu cum susţin trinitarienii: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Iar Tatăl este diferit de Isus, pentru că „de la” El vin toate lucrurile; pe când Isus, are rolul de intermediar (agent, mediator), fiindcă: „prin El …sunt toate lucrurile”.

Efeseni 4:6„Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez. Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi.”

Iată crezul primilor creştini exprimat simplu, şi studiindu-l în contextul Noului Testament, ne putem da seama că: „un singur Domn”, nu este altul decât Isus (1Corinteni 13; 2Corinteni 1:2; etc.), iar „un singur Duh”, se referă la Duhul Sfânt. Iar „un singur Dumnezeu”; se referă la Tatăl ceresc, căci acest singur Dumnezeu este descris ca fiind: „Tată al tuturor”, şi deci şi al Domnului nostru Isus, după cum spune Scriptura, tot în această epistolă: „Şi mă rog caDumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui,” (Efeseni 1:17).

În 1Timotei 1:17, se spune: „A Împăratului veşniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şisingurului Dumnezeu, să fie cinstea şi slava în vecii vecilor! Amin.” Cine să fie acest Singur Dumnezeu nemuritor şi nevăzut? Conform Scripturii, Domnul Isus a şi murit şi a şi fost văzut (Ioan 1:14,Ioan 1:18; 1Ioan 410-12; Romani 6:4-10). Deci acesta nu poate fi decât Tatăl care locuieşte în ceruri şi care nu a fost văzut de nici un om (Ioan 6:46; 1Timotei 6:16).

1Timotei 5:21„Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, înaintea lui Hristos Isus şi înaintea îngerilor aleşi, să păzeşti aceste lucruri, fără vreun gând mai dinainte şi să nu faci nimic cu părtinire.”

Observăm din acest text, că Biblia face o distincţie între Dumnezeu (Tatăl), şi Cristos Isus; după cum face o distincţie şi faţă de îngeri. Dacă Isus este Dumnezeu, de ce Biblia face această distincţie (diferenţă)?

1Petru 1:2,1Petru 1:3„după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată deDuhul, spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Hristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite! Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos!” Iată că şi apostolul Petru, învăţa ca şi Pavel, că Dumnezeu este Tatăl, şi că Acesta este distinct de Isus Cristos şi de Duhul Sfânt!

De fapt, daca citim introducerile de la toate epistolele Noului Testament, vom găsi aproape în toate, această distincţie, între Dumnezeu care este prezentat ca fiind: Tatăl, de Isus Cristos (prezentat ca Fiu sau ca Domn), şi de Duhul Sfânt.

Iar dacă Isus este Dumnezeu, cum putea El, să se roage la Dumnezeu, căci El a făcut lucrul acesta când a fost pe pământ (Matei 27:46), precum şi după plecarea Lui în cer, şi după turnarea Duhului Sfânt (Ioan 14:16; 16:26). De asemenea, Biblia descrie că El are un Dumnezeu şi după înviere (Ioan 20:17) şi înălţarea la cer (Efeseni 1:17; Apocalipsa 1:6; 3:12).

Pentru un cercetător sincer, fără prejudecăţi, este clar, că Dumnezeu este „Unul singur”(Romani 3:30), o singură persoană, o singură Fiinţă, deoarece El vorbeşte în Biblie peste tot despre Sine la singular (Eu, Mie, al Meu, etc. - Geneza 6:17; 9:9,15; 15:14; Levitic 26:23,Levitic 26:27; Exod 6:7; 13:2), şi nu vorbeşte nicăieri despre Sine la plural (Noi, nostru, etc.). Astfel ar fi suficient chiar şi numai acest argument pentru a arăta că nu e vorba de o pluralitate de persoane în Dumnezeu, şi astfel un Dumnezeu trinitar, dacă Dumnezeu care este Unul ar fi o pluralitate de persoane ar spune: Noi, nostru, a noastră, etc.

Dar să vedem mai departe:

 

Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt nu sunt egali!

Doctrina trinităţii susţine că Tatăl, Fiul, şi Duhul Sfânt, sunt egali în toate privinţele. Argumentele frecvent aduse sunt următoarele: „Eu cu Tatăl una suntem.” (Ioan 10:30). Oare vroia să spună Isus că El cu Tatăl la care se ruga era o singură fiinţă, sau un singur Dumnezeu? Să observăm însă că El spune UNA şi nu UNUL sau DEO-FIINŢĂ; astfel Cristos vrea să arate gânduri, acţiuni şi lucrări în unitate cu Tatăl, între ei fiind o unitate spirituală nu o unitate în ce priveşte poziţia sau atributele specifice lui Dumnezeu, ci o unitate în ce priveşte ţinerea în viaţa veşnică a oilor (Ioan 10:28,Ioan 10:29).

Domnul Isus spune şi despre ucenici că sunt una cu Tatăl şi cu Fiul (Ioan 17:20-23); să tragem atunci concluzia că deoarece noi suntem „una” cu Tatăl, suntem egali în esenţă cu Tatăl?

Dacă pe baza lui Ioan 10:30, se stabileşte o ‘Sfântă Doime’ (Tatăl şi Fiul), iar pe baza lui 1Ioan 5:7[4] că există o ‘Sfântă Treime’; atunci pe baza lui Ioan 17:20-23, ar trebui să credem că Dumnezeu, fiind una cu noi, este o ‘Sfântă Mulţime’ de persoane care Îl constituie pe El ?!

De asemenea, se uzează mult pentru a promova doctrina trinităţii, şi egalitatea între persoanele trinităţii, pasajele unde Domnul Isus este numit „Dumnezeu”, texte în care apare această descriere sunt: Isaia 9:6; Ioan 1:1,Ioan 1:18; 20;28; Evrei 1:8; etc. Dar este interesant că nici într-un text, Isus Cristos nu este descris ca fiind „Dumnezeul Atotputernic”, sau „Singurul Dumnezeu”; ci, doar „Dumnezeu puternic”.

În contrast cu Biblia, Trinitarienii susţin că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt absolut egali ca putere, ca înţelepciune, ca vârstă, fiind co-eterni, etc. Ei spun că supunerea Fiului şi a Duhului faţă de Tatăl este pentru a se păstra ordinea în trinitate, şi nu pentru că Tatăl este mai mare, sau pentru că este superior în vreo privinţă faţă de Ei, sau că Fiul îi datorează ceva Tatălui. Însă am observat că Biblia învaţă altceva, iar în continuare voi prezenta şi alte exemple:

Înainte de a veni ca om pe pământ, Isus a fost supus Tatălui (Filipeni 2:6,Filipeni 2:7; Ioan 12:49,Ioan 12:50). Când a fost pe pământ Isus a fost echivalentul lui Adam, un om perfect (Romani 5:12-19; 1Corinteni 15:45). El s-a numit pe Sine Om (Ioan 8:40), iar Scriptura prezintă caracteristicile Lui umane, cum ar fi: foamea (Matei 4:2); setea (Ioan 19:28); oboseala (Ioan 4:6), ispitirea (Evrei 4:15).

Dacă Isus era ‚Dumnezeu’, atunci prin moartea Sa trebuia să răscumpere păcatele unui Dumnezeu, dar Adam a fost om, nu Dumnezeu; tot aşa Isus s-a făcut om, dar un om perfect fără de păcat, echivalentul lui Adam (Evrei 2:6-9; 4:15) pentru a aduce o răscumpărare corespunzătoare (1Corinteni 15:21).

O altă întrebare care se ridică este aceasta: cum putea Isus, dacă este o parte a divinităţii Atotputernice să fie mai prejos ca îngerii, aşa cum Îl descrie Scriptura în Evrei 2:9? Nu putea, decât dacă era om, ca echivalent al lui Adam să fie mai prejos decât îngerii. Da, este adevărat că Isus pe pământ a avut prerogative divine ca: puterea de a face minuni, de a vindeca, de a învia morţii, de a ierta păcatele, de a judeca, însă toate aceste lucrări divine le-a făcut prezenţa Tatălui care locuia în El prin Duhul Sfânt (Ioan 14:10; Luca 5:17). El însuşi spune că: „Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui”. Oamenii de atunci datorită a ceea ce au văzut la Isus, l-au considerat Dumnezeu (Marcu 2:5-12; Ioan 5:18; 10:31-33), şi pe drept cuvânt, El a fost Dumnezeu, dar nu prin Sine; ci, datorită unirii cu Tatăl (Ioan 10:30), datorită faptului că Tatăl locuia în El, şi se manifesta prin El (Ioan 14:10; 2Corinteni 5:19).

Astfel, natura lui Isus era una singură, de om perfect fără de păcat, El prin Sine, era om (1Corinteni 15:21,1Corinteni 15:47); dar prin unire cu Tatăl a primit din natura de Dumnezeu la botezul Său, când s-a coborât Duhul Sfânt şi a primit Duhul, şi astfel făcând ca Tatăl să locuiască în El (Ioan 1:32-34; 3:34,35; Coloseni 1:19; 2:9). Însă totdeauna Isus a recunoscut dependenţa şi superioritatea Tatălui, El a spus: „Eu trăiesc prin Tatăl” (Ioan 6:57); sau „Adevărat, adevărat vă spun, că, Fiul nu poate face nimic de la Sine” (Ioan 5:19); „Eu nu pot face nimic de la Mine însumi” (Ioan 5:30). Pe lângă toate acestea Domnul Isus declară clar şi explicit: „…Tatăl este mai mare decât mine” (Ioan 10:29; 14:28), în ce sens este mai mare trinitarienii spun că în poziţie nu în calităţi, însă Domnul îi contrazice, El însuşi a spus: „Pentru ce Mă numeşti bun?” i-a răspuns Isus. „Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu” (Luca 18:19).  

Însă am văzut din studierea atributelor, că Tatăl este superior nu doar ca poziţie; ci, şi în posedarea anumitor atribute pe care Fiul nu le are, sau nu le are la intensitatea Tatălui. În plus, Isus este numit: Robul lui Dumnezeu, atât timp cât a fost om, cât şi după înviere (Fapte 4:27,Fapte 4:30). Cum poate robul lui Dumnezeu să fie egal cu Dumnezeu? Sau, când Isus a fost numit: „Bunule Învăţător”, de ce El nu a acceptat acest titlu ca apelativ, spunând că unul singur este Bun: Dumnezeu, cu referire la Tatăl (Luca 18:19).

Dar, chiar şi după înălţare, Tatăl este superior Fiului, căci autoritatea lui Isus şi toate titlurile sale de Judecător, Domn, Stăpân, Salvator, Mare Preot, etc., nu le are de la El (prin Sine); ci, le-a primit de la Tatăl (Matei 28:18; Ioan 5:21,Ioan 5:22; 17:2; Fapte 5:31). Are nevoie Dumnezeul Atotputernic să primească de la cineva ceva? Sau are nevoie ca Altul să-I supună toate lucrurile (1Corinteni 15:27)?

Atunci înţelegem că Isus, la care se aplică aceste descrieri, nu poate fi Dumnezeul Absolut. Chiar la revenirea Sa în viitor, Isus este supus, căci nu El va stabili cine are să stea la dreapta şi la stânga Sa (Matei 20:23). De fapt, la sfârşitul domniei sale de o mie de ani, El va preda domnia în mâna Tatălui (1Corinteni 15:24-28).

Deci, în concluzie, în toate timpurile se aplică principiul autorităţii din 1Corinteni 11:3, care este descris prin cuvintele: „Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat, că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este capul lui Hristos”, Adevărul că acest principiu se aplică în toate timpurile reiese şi din context, deoarece după cum bărbatul este capul femeii încă de la facerea femeii, căci femeia este făcută din coasta bărbatului; tot aşa, Isus este născut din Tatăl, şi prin urmare, supus Tatălui de la început (1Corinteni 11:3-9). Iar după cum bărbatul este capul femeii de la început; tot aşa, Dumnezeu este capul lui Cristos, adică conducătorul suprem în toate timpurile.

Duhul Sfânt este inferior Fiului, El primeşte din slujbele Fiului, dar nu în întregime, El nu vorbeşte de la Sine, ci ce aude de la Fiul, Duhul Sfânt Îl proslăveşte pe Fiul (Ioan 16:13-15). Duhul Sfânt este trimis în lucrare fie de Tatăl în Numele Fiului (Ioan 14:26), fie de Fiul de la Tatăl (Ioan 15:26), ceea ce indică că Duhul Sfânt este supus, o supunere ce izvorăşte din inferioritate, El fiind născut din Tatăl (1Corinteni 2:12; 1Ioan 4:2) prin Fiul (Ioan 1:3), iar Fiul Îl menţine în viaţă (Coloseni 1:15-17).

Fiul fiind singurul Mijlocitor la Dumnezeu (1Timotei 2:5), iar prin Duhul Sfânt ajungem la Fiul (Ioan 16:14; 1Corinteni 12:3). Închinarea la Dumnezeu se face prin Fiul şi prin Duhul Sfânt, chiar asta indică poziţia şi natura fiecăruia, după cum este scris: „căci prin El [Cristos, v.12] şi unii[evreii] şi alţii [neamurile] avem acces la Tatăl, printr-un singur Duh [Duhul Sfânt]” (Efeseni 2:18 (BCR).

Tot la fel, în Iuda :20,Iuda :21,Iuda :25„Dar voi, preaiubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră Preasfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt, ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţiîndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viaţa veşnică...singurului Dumnezeu, mântuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii şi acum şi în veci. Amin.”

Acesta este un alt text care surprinde diferenţa dintre: Duhul Sfânt prin care ne rugăm, şi prin Isus Cristos către Fiinţa numită: „singurului Dumnezeu”, şi care este distinctă de ce a lui Isus Cristos, şi a Duhului Sfânt prin care ne rugăm. Este interesant că această situaţie a unui ‘singur Dumnezeu’, care este altul decât Isus, exista încă înainte de naşterea lui Isus din Maria; căci Dumnezeu nu se schimbă, este acelaşi, mai înainte de epoci, acum şi pentru totdeauna. Întrebarea care se ridică pentru tine iubite cititor, este următoarea: Dumnezeul Tău, este Acelaşi, Unicul, Singurul, diferit de Isus, şi Duhul Sfânt, PRIN intermediul cărora Îi dăm lui Dumnezeu: „slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii şi acum şi în veci.”???

Fie ca fiecare cititor să-şi răspundă personal la această întrebare, pentru a se asigura că îl recunoaşte ca Dumnezeu pe Tatăl, Dumnezeu Bibliei, Dumnezeul lui Isus, Dumnezeul apostolilor, şi nu pe alt Dumnezeu inventat de mintea omenească.

De aceea, dacă eşti sincer, ar trebui să te întrebi sub rugăciune la următoarele:

 

» Oare învăţătura despre Sfânta Treime, îi apropie pe oameni de Dumnezeu sau îi îndepărtează?

» Îi apropie de învăţătura simplă a lui Cristos sau îi depărtează?

» Oare dacă cineva citeşte Biblia singur, fără să fie influenţat, va găsi El doctrina trinităţii în Scripturi? Va găsi acel om: o Fiinţă a lui Dumnezeu în trei persoane?

» Sau va găsi Un Dumnezeu, care este o singură persoană, diferită de toţi ceilalţi, dar care se poate manifesta şi prin alţii?

» Va ajunge acesta să creadă că Isus Cristos este Dumnezeul Absolut şi Suprem şi deo-fiinţă cu Tatăl?

» Va ajunge să creadă că Duhul Sfânt este egal cu Tatăl şi Fiul sau că este inferior şi supus Tatălui şi Fiului?

 

 


 


 

[1] Simbolul BCR se referă la Biblia Cornilescu revizuită, iar n.s. se referă la nota de subsol, citatele biblice sunt luate din această traducere sau din Biblia Cornilescu.

[2] În ce priveşte o analiză detailată a argumentelor aduse de trinitarieni, vezi cartea: „Este Dumnezeul Bibliei o Trinitate?”

[3] BO este sigla pentru Biblia Ortodoxă, am utilizat această versiune la acest pasaj deoarece redă cel mai bine textul în conformitate cu textul ebraic şi cu Septuaginta.

[4] Pasajul din 1Ioan 5:7, este o interpolare, o adăugire, el nu apare decât în manuscrise foarte târzii.