Prima parte a Bibliei a fost scrisă în limba ebraică, care se scria doar cu consoane fără vocale, cititorul adăuga vocalele. Numele lui Dumnezeu în „Scripturile ebraice”, apăre sub forma a patru litere ebraice: YHWH, la care cititorul evreu adaugă vocalele corespunzătoare. În limba ebraică Numele divin este scris: יהוה. Aceste patru litere, numite Tetragrama, se citesc de la dreapta la stînga în ebraică şi pot fi reprezentate în multe dintre limbile moderne sub forma literelor: YHWH. Este bine de ştiut însă că evreii au pierdut ei înşişi pronunţarea corectă a acestei perifraze notate în textul vechi doar cu consoane.

Pe parcursul timpului s-au emis tot felul de opinii în ce priveşte pronunţia Numelui, cum ar fi:

„Yahoo” sau „Yahoo-wah”„Iahova” sau „Iahoova” („Biblical Archaeology Review”).

„YeHuaH” sau „YaHuaH” („The Mysterious Name of Y.H.W.H” p.74).

„Yaho” sau „Yahou” (Glosarul traduceri franceze a Bibliei Segond p.9).

„Iaou” sau „Iaoue” în ce priveşte scrierile lui Clement de Alexandria.

„Iaho”   Ieronim.

„Iave” sau „Iabe” – Theodoret.

„Iehvah”, – Kittel, erudit în redarea textului ebraic.

Mulţi erudiţi şi teologi, optează pentru forma: „Iahve” (Yahweh), însă există câteva dovezi solide că pronunţia „Iehova” este mai corectă ca Yahweh.

          Un cercetător francez pe nume: Gerard Gertoux susţine vehement forma: „Iehova”, astfel în cartea: Numele divin Y.eH.oW.aH care se pronunţă aşa cum se scrie I_Eh_oU_Ah, el aduce următorul argument în favoarea pronunţiei „Iehova”„Flavius Josephus, care a înţeles preoţia din acest timp foarte bine, a spus clar că în momentul când romanii au atacat templul iudeii chemau numele inspirator de teama al lui Dumnezeu. (The Jews War V:438) El a scris că nu are dreptul să dezvăluie acest nume cititorului său (Jewish Antiquities II:275), totuşi el a oferit detalii importante referitoare la pronunţia pe care dorea să o ascundă. În lucrarea sa The Jewish War V:235 el spune: <<Marele preot avea capul acoperit cu o tiara de in subţire cu o bordură violet şi înconjurat de o coroană de aur pe care erau inscripţionate literele sfinte; acestea sunt patru vocale>> Această descriere este excelentă; ea completează pe cea din Exod 28:36-39.

Acum este evident că 'literele sfinte' se referă la Tetragrama scrisă în paleo-ebraică, nu în greacă. Ba mai mult, în ebraică aceste consoane Y, W, H, servesc în realitate drept vocale; de fapt ele sunt aşa numitul sistem (matres lectionis). Scrierile de la Qumran arată ca în secolul întâi Y folosit ca vocală servea sa indice doar I şi E, W servea doar pentru sunetul O şi U, iar un H final servea pentru sunetul A. Aceste echivalente se pot verifica în mii de cuvinte. Litera H se folosea ca vocală numai la sfârşitul cuvintelor, niciodată în interiorul lor. Deci citirea numelui YHWH ca patru vocale ar fi IHUA, adică IEUA, pentru că între două vocale H se pronunţă cu o nuanţă de E.”

Astfel autorul acestei cărţi: Gerard Gertoux, susţine în cartea sa că numele divin YHWH, se pronunţă aşa cum se scrie: I_Eh_oU_Ah, pe baza faptului că consoanele YHWH pot servi ca vocale, iar Josephus Flavius confirmă această citire ca vocale. Atunci tetragrama sar citi: IEUA sau I_Eh_oU_Ah. Căci aceste patru litere serveau ca vocale, care corespund cu I, E, O, A în greacă, pentru că în această limbă nu există o vocală anume pentru sunetul OU (litera U în greacă se pronunţă ca şi litera Ü în franceză). Astfel, transliterarea IEOUA în greacă ar fi mai exactă şi ar reflecta mai bine sunetul OU al numelui ebraic I-e-ou-a, care devine în latină Iehova sau Ihehova, pentru că litera H nu se aude şi vocala U serveşte de asemenea ca şi consoană (V).

Iar din latină: Iehova sau Ihehova, în română ar fi tot: „Iehova”!

Este interesant de observat că Iuda Halevi, un alt savant iudeu, a prezentat aproape aceleaşi argumente în cartea sa The Kuzari publicată cu câţiva ani înainte, în 1140. El a scris că diferenţa principală între Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Aristotel era tetragrama. El a dovedit de asemenea că acest nume era numele personal al lui Dumnezeu şi că tradus înseamnă "El va fi cu voi". Pentru a arăta încă odată că ceea ce era important era semnificaţia, şi nu pronunţia acestui nume, el a citat Exod 5:2 unde Faraon a cerut să cunoască Numele: nu pronunţia pe care a folosit-o şi el, ci autoritatea acestui Nume. El a arătat că literele tetragramei au proprietatea remarcabilă de a fi matres lectionis, ceea ce înseamnă vocalele asociate cu alte consoane, similar cu modul în care spiritul este asociat cu corpul şi-l face viu. (Kuzari IV:1-16) Iuda Halevi specifică în lucrarea sa că yod (Y) serveşte ca vocala I, waw (W) serveşte ca O şi că he (H) şi aleph (') servesc ca şi A. Conform acestor indicaţii rudimentare, numele YHWH s-ar putea citi I-H-O-A "conform literelor sale " (H nu este folosit niciodată ca vocală în interiorul cuvintelor; în acel caz de excepţie se alege litera aleph.).

El mai spune în cartea lui: „ Este interesant de observat că Iuda Halevi, un alt savant iudeu, a prezentat aproape aceleaşi argumente în cartea sa The Kuzari publicată cu câţiva ani înainte, în 1140. El a scris că diferenţa principală între Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Aristotel era tetragrama. El a dovedit de asemenea că acest nume era numele personal al lui Dumnezeu şi că tradus înseamnă "El va fi cu voi". Pentru a arăta încă odată că ceea ce era important era semnificaţia, şi nu pronunţia acestui nume, el a citat Exod 5:2 unde Faraon a cerut să cunoască Numele: nu pronunţia pe care a folosit-o şi el, ci autoritatea acestui Nume. El a arătat că literele tetragramei au proprietatea remarcabilă de a fi matres lectionis, ceea ce înseamnă vocalele asociate cu alte consoane, similar cu modul în care spiritul este asociat cu corpul şi-l face viu. (Kuzari IV:1-16) Iuda Halevi specifică în lucrarea sa că yod (Y) serveşte ca vocala I, waw (W) serveşte ca O şi că he (H) şi aleph (') servesc ca şi A. Conform acestor indicaţii rudimentare, numele YHWH s-ar putea citi I-H-O-A "conform literelor sale " (H nu este folosit niciodată ca vocală în interiorul cuvintelor; în acel caz de excepţie se alege litera aleph.)”...Primul savant care a oferit în mod exact şi clar motivele variantei de vocalizare preferată a fost cardinalul Nicolas de Cusa. În 1428 predica sa era dedicată versetului din Ioan 1:1 unde a explicat, bazat pe cuvintele rabinului Moyses, diversele nume ale lui Dumnezeu (Adonai, Iah, Savaot, Shadai, etc.) şi semnificaţia tetragramei, pe care o vocaliza Iehoua. El a început în această predică să dezvolte ideea că Isus a fost elementul 'care se putea pronunţa' (Cuvântul) al Dumnezeului 'care nu se putea pronunţa'. În altă predică, scrisă în jurul lui 1440, el a explicat că numele lui Isus înseamnă 'salvator' care se pronunţă Ihesua în ebraică, iar acest nume 'Salvator' este de asemenea Cuvântul lui Dumnezeu. A indicat că numele care nu se poate pronunţa este Ihehoua în ebraică. În alte două predici, scrise în 1441, a urmărit o legătură între tetragrama care nu se putea pronunţa în greacă, Iot, He, Vau, He şi numele 'care se putea pronunţa' al lui Isus, care era scris adesea Ihus. Apoi într-o predică scrisă în 1445, el a excplicat în detaliu motivele gramaticale care permiteau legătura între aceste două nume. Numele lui Dumnezeu este tetragrama în greacă, care în ebraică se scrie Ioth, He, Vau, He; aceste patru litere serveau ca vocale, care corespund cu I, E, O, A în greacă, pentru că în această limbă nu există o vocală anume pentru sunetul OU (litera U în greacă se pronunţă ca şi litera Ü în  franceză). Astfel, transliterarea IEOUA în greacă ar fi mai exactă şi ar reflecta mai bine sunetul OU al numelui ebraic I-e-ou-a, care devine în latină Iehova sau Ihehova, pentru că litera H nu se aude şi vocala U serveşte de asemenea ca şi consoană (V). El a observat în final că forma ebraică IESUA a numelui 'Isus' se distinge de numele divin numai printr-o literă sfântă "s" (shin în ebraică) care este interpretat ca  'vorbirea' sau Cuvântul lui Dumnezeu, de asemenea salvarea lui Dumnezeu. A mai continuat paralela, între numele lui Dumnezeu (Ieoua) şi numele lui Isus (Iesoua) în altă predică mai târziu. Însă spre sfârşitul vieţii a scris câteva lucrări importante (De Possest în 1460, Non Aliud în 1462, etc.) pentru a explica caracterul pur simbolic al numelui lui Dumnezeu care are toate numele şi deci nici unul în mod special. Spre deosebire de carţi, predicile sale nu au avut o răspândire largă”.

Pe lângă acest argument, Gerard Gertoux, mai aduce argumente de ordin istoric, adică diferite inscripţii unde numele divin inscripţionat se apropie de forma „Iehova”. De pildă, forma: „Yehoua”; formă găsită în Egipt pe o inscripţie scrisă cu heroglife datând din timpul lui Amenophis III (1391 –1353 î.e.n.), cu doar aproximativ 100 de ani după ce Dumnezeu şi-a prezentat Numele lui Moise, iar Moise a folosit numele divin în faţa Faraonului din Egipt (comp. cu Exod 5:2; Exod 7:5).

Recent interpretarea lui Gerard capătă acceptare şi câştigă tot mai mulţi aderenţi în rândul cercetătorilor. Rămâne de văzut dacă în viitor, specialişti, bibliştii, teologii şi gramaticieni, vor abandona forma YaHWeH, pe care o susţin în prezent, în favoarea formei: Y.eH.oW.aH.

De fapt, forma: „Iehova”, este forma cea mai intrată în uz în limba română şi cea mai folosită în traducerile din limba română, doar versiunea ortodoxă foloseşte: „Iahve” în câteva locuri, restul traducerilor folosesc Iehova, după cum urmează:

În Sfînta Scriptură de la Pesta 1873 şi în Sfînta Scriptură de la Iaşi din 1874, apare forma: Iehova”, de aproape 7000 de ori în Scripturile ebraice.

În Biblia Cornilescu (BC) la Geneza 22:14; Exod 17:15, apare la nota de subsol numele divin sub forma: Jehova. În Biblia Cornilescu Revizuită (BCR) de Societatea Biblică GBV (1989, 1990, 1991), găsim Iehova doar la note de subsol şi în prefaţă, unde se spune că peste tot unde apare în text DOMNUL cu majuscule acolo în original este YHWH (Iehova). Iar forma prescurtată „Iah”, apare chiar în text (Psalm 122:4; Psalm 130:3; Isaia 12:2; Isaia 26:4), cât şi în expresia Halellu-Iah, care înseamnă lăudaţi-l pe Iah (Apocalipsa 19:1 n.s.).

În Biblia Bucureşti 2001 (GBV), apare în text forma Iehova o singura dată la Geneza 22:14, sub forma de „Yehova-Iire”, iar la nota introductivă se spune: „numele propriu special absolut al lui Dumnezeu, exprimat în limba ebraică în patru litere Y H W H (Exod 3:14; Isaia 428), cunoscut ca Yahve, a fost redat cu „Domnul”.

În Scripturile Traducerea Lumii noi (2006) apare de 237 de ori în Scripturile greceşti creştine, şi de 6973 de ori în Scripturile ebraice.

În Noua Traducere românească 2007, se spune in prefaţă : „Acolo unde în TM apare aşa-numitul Tetragrammaton (YHWH) s-a tradus cu DOMNUL, folosindu-se majuscule pentru întregul cuvânt”.

În Noul Testament Traducerea Fidelă în Arad, unde în ediţia: I - 2007, ediţia: II - 2008, apare de peste 100 de ori în text sub forma: Iehova.

În „Biblia Fidela - 2009” , apare numele divin sab forma Iehova după cum urmează: Geneza 22:14; Exod 6:3; Exod 17:15; Judecatori 6:24; Psalm 83:18; Isaia 12:2; Isaia 28:4.

În "Scripturile Calea Creştină (prescurtat: SCC).",  apare numele divin sab forma Iehova în Scripturile Creştine (Noul Testament) de 169 ori.