Despre aruncările și căderile lui satan!

Cuvânt înainte:

Mulţi fac confuzie între diferitele aruncării ale lui Satan sau pierderea lui treptată din poziţie, însă un rol foarte important în stabilirea unei interpretări corecte, îl joacă stabilirea exactă a timpului când se desfăşoară evenimentele. Iar ca să facem distincţie dintre diferitele aruncări ale lui Satan, trebuie să fim atenţi la detalii, detalii care ne pot furniza informaţii valoroase de încadrare a timp a unei relatări în cronologia Biblică.

De pildă, Apocalipsa cap. 12, cu aruncarea lui Satan din cer, după unii a avut loc după păcatul lui Adam, când Lucifer a fost aruncat din poziţia de Heruvim, şi a devenit Satan, această interpretare a pasajului din , se bazează pe . După alţii, aruncarea lui Satan a avut loc în timpul serviciului pământesc al lui Isus (; ; ). După alţii aruncarea lui Satan din cer, va avea loc în viitor.

De ce se susţin mai multe variante, chiar cu citate din Biblie? Deoarece Biblia vorbeşte de mai multe aruncări ale Diavolului, iar unii fac confuzie între aceste aruncări şi nu le deosebesc corect. Înainte de a vedea multiplele aruncări ale lui Satan în mod cronologic, să vedem la ce se referă expresia: ceruri.

Care este înţelesul expresiei ceruri?

Pentru a înţelege corect plasarea evenimentelor în timp, şi a le corela corect, trebuie să fim foarte atenţi, la detalii, de aceea înainte trebuie făcută precizarea, că Biblia vorbeşte de trei ceruri în . Voi descrie pe scurt cele trei ceruri:

1) Primul cer este cerul fizic (atmosfera), numit în Biblie: întindere (firmament), boltă, creat în ziua a doua ().

2) Al doilea cer după unii, este cel spiritual al demonilor, unde locuiesc demonii, este de natură spirituală, însă una a întunericului şi a răutăţii (). Însă această interpretare nu coincide cu descrierea Biblică în care Diavolul şi îngerii lui erau văzuţi prezenţi atât în Scripturile ebraice cât şi în cele creştine în cerul unde sunt îngerii fideli şi Dumnezeu (; ; ; ) şi unde cel rău lucrează ca acuzator al fraţilor permanent ().

Astfel al doilea cer nu poate fi decât: universul fizic, cosmosul cu stele, soarele, luna, planete, create în ziua a patra ().

3) Al treilea cer este cerul lui Dumnezeu (; ; ; ; ; ; etc.). Acest al treilea cer, era conform cu ce spune Pavel: paradisul, cerul spiritual unde locuieşte Dumnezeu şi îngerii, cerul pregătit pentru creştini (comp. cu ).

Diavolul a avut parte de mai multe aruncări, unele dintre ele sunt consemnate în Scripturi, după cum urmează:

1) Prima ARUNCARE a lui Satan este din poziţia de Heruvim:

Această aruncare este consemnată în : „Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonic, cu topaz, cu diamant, cu hrisolit, cu onix, cu iaspis, cu safir, cu rubin, cu smarald şi cu aur; timpanele şi flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua când ai fost făcut. Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel Sfânt al lui Dumnezeu şi umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua, când ai fost făcut, până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine. Prin mărimea negoţului tău te-ai umplut de silnicie şi ai păcătuit; de aceea te-am aruncat de pe muntele lui Dumnezeu şi te nimicesc, heruvim ocrotitor, din mijlocul pietrelor scânteietoare. Ţi s-a îngâmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat înţelepciunea cu strălucirea ta. De aceea, te arunc la pământ, te dau privelişte împăraţilor.”

Această profeţie, se referă la regele Tirului, atât la regele spiritual al Tirului: Lucifer, cât şi la regele uman al Tirului (vezi v.1-12). În Scriptură, fiecare ţară nu are doar un rege uman, ci are şi o căpetenie spirituală, bună sau rea, de pildă, Mihail = era căpetenia lui Israel. - comp. cu ,.

Diavolul, în timpul lui Ezechiel, era căpetenia spirituală demonică, a Tirului, înainte de asta, el a fost căpetenia demonică peste ţinutul Babilon (), iar în timpul apostolului Ioan îşi avea scaunul de domnie în Pergam ().

Este clar, că în acest pasaj, nu se descrie doar regele Tirului, acesta nu a fost niciodată heruvim, nici în Eden sau cer pe muntele lui Dumnezeu, şi nici nu avuse ca slujbă să dirijeze instrumentele de laudă, spre gloria lui Dumnezeu. Astfel este clar că aici se descrie poziţia lui Lucifer (), înainte de mândria, rebeliunea, şi aruncarea lui de pe muntele cel sfânt, din grădina Eden.

Este vorba de Grădina Eden din cer[1], de unde el este aruncat!!! Aruncarea din acest pasaj se referă la:

1) „te-am aruncat de pe muntele lui Dumnezeu”, pierderea relaţiei cu Dumnezeu.

2) „şi te nimicesc, heruvim ocrotitor, din mijlocul pietrelor scânteietoare”, pierderea poziţiei de heruvim ocrotitor, pierderea gloriei, frumuseţii şi a înţelepciunii divine; precum şi aruncarea din slujba de înţelepciune peste anumite instrumente de cântat.

3) „De aceea, te arunc la pământ, te dau privelişte împăraţilor”, umilirea lui satan!

Întrebarea care se ridică: mai are el acces la al treilea cer după această aruncare?

El pierde poziţia de heruvim, şi locul de pe muntele sfânt a lui Dumnezeu, însă doar în viitor el va pierde şi posibilitate de-a mai avea acces la al treilea cer (). De unde ştim, că Diavolul mai avea acces în cer după aruncarea lui de pe muntele ceresc?

Acest lucru reiese şi din relatarea cu Iov (; ), cât şi din faptul că în Scripturile Ebraice (V.T.), Diavolul şi îngerii lui sunt văzuţi ca venind, şi ca fiind prezenţi la adunarea tuturor îngerilor, fiind astfel în faţa lui Dumnezeu împreună cu îngerii fideli (; ; ; ).

Însă este interesant că Diavolul vine de pe pământ, la adunările îngerilor, astfel casa sau locuinţa lui mai degrabă este pe pământ, decât în cer, în care mergea ca vizitator, fie când era chemat de Dumnezeu, fie când îi raportează lucruri negative lui Dumnezeu, fiind „acuzatorul fraţilor” ().

Această aruncare din , nu e similară cu cea din , căci aruncarea din , e precedată de o luptă. În plus, Diavolul are şi îngeri, şi ei nu mai au acces în cer (la Dumnezeu), după lupta descrisă în , pe când după această aruncare din cer, din , Satan şi îngerii lui au mai avut acces în al treilea cer (; ; ).

Astfel, Pavel îi descrie pe îngerii-căpetenii, ale celui rău, ca fiind în „locurile cereşti”, adică în cerurile unde şi unii îngeri fideli au poziţii de conducere (comp. cu ). Astfel Pavel arată că atât căpeteniile, domniile, stăpânirile, etc. fidele lui Dumnezeu sunt în locurile cereşti, dar şi căpeteniile, domniile, stăpânirile infidele lui Dumnezeu sunt tot în locurile cereşti.

Însă deasupra demonilor este Cristos, şi creştinii care sunt în El (). Astfel în aceleaşi „locuri cereşti” (al treilea cer), era în timpul lui Pavel: atât îngerii fideli, cât şi cei infideli!!!

Dar Domnul Isus, îngerii şi creştinii sunt deasupra demonilor ca poziţie şi autoritate, în zona numită „locurile cereşti”.

2) PIERDEREA DOMNIEI SALE ASUPRA Egiptului:

În , este descris situaţia unui nou rege ce s-a ridicat în Egipt, care nu l-a cunoscut pe Iosif, şi care a început să se poarte rău cu Israel şi să dorească uciderea pruncilor de parte bărbătească.

Acest rege nou în domeniu spiritual era satan! El era în spatele asupririi poporului lui Dumnezeu.

Dar Dumnezeu a judecat Egiptul prin plăgi (Exod cap. 8-12), în final a ucis pe faraon şi armata Egiptului la marea Roşie (Exod cap. 14). Iar satan a pierdut în faţa lui Iehova, el a căzut din poziţia de rege al Egiptului Aceasta a fost a doua cădere a lui Satan!!!

3) PIERDEREA DOMNIEI SALE ASUPRA Tirului:

În , se descrie poziţia lui Lucifer, căderea lui şi prima aruncare a lui de pe muntele lui Dumnezeu. În , se descrie a treia aruncare a lui din poziţia de rege al Tirului:

„Şi cuvântul Domnului a fost către mine, zicând: „Fiu al omului, vorbeşte căpeteniei Tirului: Aşa zice Domnul Dumnezeu: «Pentru că ţi s-a înălţat inima şi ai zis: «Eu sunt un dumnezeu, stau pe scaunul lui Dumnezeu, în inima mărilor!» (şi tu eşti om, şi nu Dumnezeu) şi-ţi pui inima ca inima lui Dumnezeu: iată, tu eşti mai înţelept decât Daniel! Nici o taină nu este ascunsă pentru tine; prin înţelepciunea ta şi prin priceperea ta ţi-ai făcut avere şi ai adunat aur şi argint în vistieriile tale; prin înţelepciunea ta cea mare, prin negoţul tău ţi-ai înmulţit bogăţiile şi ţi s-a înălţat inima din cauza bogăţiilor tale». De aceea, aşa zice Domnul Dumnezeu: «Pentru că ţi-ai pus inima ca inima lui Dumnezeu, de aceea, iată, voi aduce asupra ta pe străini, pe cei mai nemiloşi dintre naţiuni; şi ei îşi vor scoate săbiile împotriva frumuseţii înţelepciunii tale şi-ţi vor întina strălucirea. Te vor coborî în groapă şi vei muri de moartea celor ucişi în inima mărilor.”

Această profeţie a vizat căpetenia Tirului, atât regele uman, cât şi pe satan regele spiritual. Care înainte de cădere a fost heruvimul: înţelepciunea, de aceea se spune: „tu eşti mai înţelept decât Daniel! Nici o taină nu este ascunsă pentru tine”

Îngâmfatul de satan spune despre el: «Eu sunt un dumnezeu, stau pe scaunul lui Dumnezeu, în inima mărilor!» Însă şi de data aceasta satan a fost aruncat în locuinţa morţilor în abis, când Tirul a fost asediat de Nebucadneţar,

când s-au împlinit cuvintele: „iată, voi aduce asupra ta pe străini, pe cei mai nemiloşi dintre naţiuni; şi ei îşi vor scoate săbiile împotriva frumuseţii înţelepciunii tale şi-ţi vor întina strălucirea”.

Atunci, Satan şi-a pierdut stăpânirea asupra Tirului. Chiar dacă din punct de vedere fizic, oraşul insular a fost prefăcut în ruine mai târziu, de Alexandru cel Mare.

4) PIERDEREA DOMNIEI SALE ASUPRA Babilonului:

Textul din , se referă la regele Babilonului antic, pe plan fizic regele era un om, dar pe plan spiritual era: Satan, căci profeţia indică gândul lui Satan de a fi ca Dumnezeu: „Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt. Dar ai fost aruncat în locuinţa morţilor, în adîncimile mormîntului!” ( BC).

Dacă profetul descrie în v.12, căderea lui din cer, de pe muntele lui Dumnezeu (), el este aruncat pe pământ la prima aruncare a lui, iar în v.15, profetul descrie a patra aruncare a lui satan în locuinţa morţilor! Prima cădere a lui Satan este pe pământ, a doua, a treia şi a patra este subpământeană, în sheol (locuinţa morţilor)! Cu cât satan se îngâmfa mai mult şi râvnea o poziţie mai mare, cu atât cădea mai jos! Cu cât era mai umilit! Ca să se împlinească cuvintele: „Pentru că oricine se înalţă pe sine va fi smerit şi cine se smereşte va fi înălţat”. – , GBV 2001.

Această cădere a avut loc o dată cu căderea Babilonului în mâna mezilor şi a perşilor (vezi v.10-18). După ce a fost aruncat în 537 î.C. în locuinţa morţilor, o dată cu căderea Babilonului, însă nici această aruncare până în locuinţa morţilor, nu a însemnat că Diavolul va sta definitiv acolo şi nu va mai avea acces în cerul lui Dumnezeu. Căci apostolul Ioan spre sfârşitul primul secol d.C. vede evenimente viitoare ce vor avea loc (), şi vede că are loc o luptă în cer între satan şi Mihail ().

Revenind la Isaia, în textul din , heruvimul înţelepciunea, înainte de cădere, este comparat cu un Luceafăr, expresie care este o traducere a numelui ebraic: Hilel Ben Şahar (הילל בן שחר), însemnând „aducătorul de lumină”, o denumire astrologică pentru planeta Venus, ultimul corp al nopţii, sau primul corp ceresc ce apare dimineaţa, de aceea mai şi este numit: „fiu al zorilor”.

De ce heruvimul a fost comparat cu Luceafărul?

Deoarece din cele patru puteri ale lui Iehova, cei patru heruvimi (), respectiv: cap de leu, reprezentând: puterea (); de viţel reprezentând: viaţa (); de om, reprezentând: dragostea (comp. cu ); de vultur, reprezentând: înţelepciunea (), Lucifer era al patrulea, căci Biblia îl descrie că a fost: „plin de înţelepciune” (), deci ultimul heruvim dintre cei patru, era înţelepciunea ce slujea revărsând lumină! De aceea, el era ultimul corp ceresc ce apărea diminiaţa, nu seara! Căci la Dumnezeu, ziua începe seara (vezi: ). Aşa cum romanii avea patru străji ce slujeau noaptea, timp de patru ore fiecare, în total 12 ore (). În mod asemănător, heruvimii aveau patru slujiri, prima: puterea, a doua: viaţa, a treia: dragostea, a patra: înţelepciunea, ce cădea în ultima „strajă” să spunem aşa, dimineaţa!

Dar el şi-a „stricat înţelepciunea”, când s-a îngâmfat! Dumnezeu l-a înlocuit cu un alt heruvim-înţelepciune, fidel lui Iehova! (comp. cu ).

În , în greacă apare: „fosforos” (aducând sau dând lumină), şi se arată că Luceafărul este steaua de dimineaţă, numai că în acest text, se referă la lumina revenirii lui Cristos şi a împliniri Cuvintelor profetice, atunci va veni dimineaţa, adică: stăpânirea şi lumina Regatului lui Dumnezeu (; ).

Să vedem în continuare următoarea cădere a lui Satan:

5) PIERDEREA DOMNIEI SALE ASUPRA ANUMITOR ZONE DE PE PĂMÂNT ŞI ASUPRA OAMENILOR DEMONIZAŢI DIN CAUZĂ CĂ ISUS A DAT AUTORITATE DISCIPOLILOR SĂI:

Luca 10:17-19, SCC: „Dar cei şaptezeci şi doi s-au întors cu bucurie, zicând: Doamne! Şi demonii ne sunt supuşi în Numele Tău. El le-a zis: am văzut pe Satan căzând ca un fulger din cer. Iată! V-am dat autoritatea umblării pe şerpi şi scorpioni, şi peste toată puterea duşmanului; şi nimic nu vă va vătăma, nicidecum” .

Este clară cauza şi efectul acestei căderi a lui Satan la pământ. Discipolii Domnului, au scos demonii, Regatul lui Dumnezeu s-a manifestat cu putere, şi a venit peste oamenii din localităţile: Horazin, Betsaida, Capernaum, unde cei 72 de discipoli au slujit cu puterea lui Dumnezeu.

Astfel căderea lui Satan din cer ca un fulger, este pierderea stăpânirii lui de peste acele oraşe şi peste sufletele demonizate care au fost eliberate, prin slujirea discipolilor lui Isus, unde lumina Evangheliei şi a puterii lui Dumnezeu a eliberat multe suflete. Astfel Dumnezeu prin lucrările de putere, a început să domnească, să-şi exercite autoritatea prin copiii Lui în acele teritorii. Astfel oamenii au fost eliberaţi de sub puterea întunericului şi au fost puşi sub autoritatea luminii (comp. cu ; ).

Astfel o dată cu misiunea discipolilor (ucenicilor), şi cu împuternicirea dată de Domnul Isus, Satan a căzut din poziţia lui de conducerea şi influenţă ce o avea peste acea zonă unde cei şaptezeci şi doi de discipolii au exercitat autoritatea Domnului Isus ().

Iar Domnul Isus, le-a dat tot mai multă autoritate, chiar peste toată puterea vrăşmaşului, astfel că apostolii puteau elibera pe oricine de orice influenţă sau posesiune demonică, astfel ei călcau peste şerpi şi scorpi şi îi făceau una cu pământul, îi zdrobeau şi ei cădeau în locuinţa morţilor ca morţii.

Dar să trecem la o altă cădere a Diavolului:

6) ÎNAINTE DE MOARTEA LUI ISUS, DIAVOLUL A FOST JUDECAT şi aruncat afară:

Textele ce vorbesc de acest eveniment sunt: ; ; .

Conform cu traducerea SCC, - în se spune: „Acum este o judecată a lumii aceasta; acum conducătorul lumii aceasta va fi aruncat afară.” (conducător: în greacă: arhon = suveran; stăpânitor).

Iar în SCC, se precizează: „Nu voi mai vorbi multe cu voi; pentru că vine conducătorul lumii. Dar în Mine nu are nimic”

Iar la SCC, se mai spune: „Dar Eu vă zic adevărul: Vă este de folos ca Eu să Mă duc; pentru că, dacă nu am să Mă duc, Mângăietorul nicidecum nu are să vină la voi; însă dacă am să mă duc, Îl voi trimite la voi. Şi venind Acela va dovedi lumea despre păcat, şi despre dreptate, şi despre judecată. Despre păcat: Pentru că ei nu cred în Mine. Despre dreptate: Pentru că Eu merg la Tatăl Meu, şi nu Mă mai vedeţi. Despre judecată: Pentru că conducătorul lumii aceasta a fost judecat.”

Chiar dacă textele nu prezintă toate amănuntele acestei judecăţi, şi a aruncării lui Satan afară, totuşi corelat cu alte pasaje, putem conchide, că este vorba de: „o judecată”, ce a avut loc în cer, înainte de moartea lui Isus, la sfârşitul serviciului Său pământesc, o judecată, dar nu judecata finală a oamenilor prezentată în de la venirea lui Isus, sau cea de la fârşitul mileniului: .

O judecată în care lumea deoarece l-a respins şi nu l-a acceptat pe Fiul unic al lui Dumnezeu, a fost judecată nefavorabil potrivit cuvintelor Domnului din : „Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu. Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face răul, urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele. Dar cine lucrează după adevăr, vine la lumină, ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu.”

Observă, oamenii sunt judecaţi însăşi de decizia lor de a nu crede în Isus Cristos. Baza acestei judecăţi este că Isus a venit, a făcut lucrări de putere aşa cum nimeni nu a mai făcut (), şi cu toate acestea oamenii nu L-au crezut, deoarece au iubit mai mult întunericul.

Faptul că Cristos a fost loial Tatălui până la sfârşit, a condamnat lumea, şi astfel pe drept Tatăl a putut judeca lumea păcătoasă, deoarece lumea, nici Satan nu putea să-i reproşeze la Isus nici un păcat, chiar Isus declară: „Nu voi mai vorbi mult cu voi; căci vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine” (BC). Da, nici lumea, nici Satan nu avea nimic în Isus. Lumea nu avea astfel un motiv de poticnire în Fiul lui Dumnezeu, şi ne având acest motiv, a fost judecată, şi declarată vinovată deoarece nu l-au primit pe singurul Fiu, unic-născut al lui Dumnezeu.

Totuşi Dumnezeu în harul Său, nu a trecut şi la acţiunea de distrugere a lumii, permiţând ca persoane individuale să-l primească pe Isus şi să devină copiii ai lui Dumnezeu ().

Însă Isus precizează, că după plecarea Lui, va veni Mângâietorul, care va continua lucrarea de demascare a lumii şi de dovedire a stării ei de păcat. Lucrare care pe de o parte, are rol de mărturie şi de salvare a celor ce se decid să creadă în Isus, iar pe de altă parte de mărturie şi condamnare a lumii. De aceea Isus spune: „Şi venind Acela [Mângâietorul] va dovedi lumea despre păcat, şi despre dreptate, şi despre judecată. Despre păcat: Pentru că ei nu cred în Mine. Despre dreptate: Pentru că Eu merg la Tatăl Meu, şi nu Mă mai vedeţi. Despre judecată: Pentru că conducătorul lumii aceasta a fost judecat.”

Prin urmare, Mângâietorul va dovedi lumii că este vinovată de păcat, deoarece nu cred în Sigurul Fiu al lui Dumnezeu, aceasta este una din multele lucrări ale Spiritului Sfânt.

Va dovedi lumii dreptatea lui Dumnezeu, manifestată prin viaţa lui Isus, căci după ce a fost lăsat pe pământ Isus ca mărturie, a fost luat la cer, dovedind astfel că El era un om drept, şi nu păcătos sau demonizat cum îl descriau iudeii (; 9:24). Dacă nu era un om drept, de ce l-ar fi luat Dumnezeu la cer? Tocmai pentru că a fost drept El a înviat şi a fost înălţat la cer (; 3:14; 7:52).

Duhul Sfânt va dovedi lumii în ce priveşte judecata, Duhul Sfânt va conştientiza oamenii că conducătorul acestei lumii a fost judecat, a fost găsit mincinos, deoarece el nu a reuşit să-L corupă pe Isus, cu toate că a încercat în repetate rânduri (; ). Diavolul nu avea nimic în Isus, nu avea de ce să-l acuze, nu avea nici un motiv întemeiat la adresa Fiului lui Dumnezeu care era fără păcat (). Ba mai mult, Diavolul era vinovat că dorea să ucidă un nevionovat, chiar lumea este vinovată căci la urât fără temei ().

Astfel execuţia lui Isus ce urma a doua zi, care avea să fie ‚preţul de răscumpărare’ al întregii omeniri, pentru că Isus era un miel fără cusur (; )!

În , se spune: „Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice? Tată, izbăveşte-Mă din ceasul acesta? Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta! Tată, proslăveşte Numele Tău!” Şi din cer, s-a auzit un glas, care zicea: „L-am proslăvit, şi-L voi mai proslăvi!” Norodul, care stătea acolo şi care auzise glasul, a zis că a fost un tunet. Alţii ziceau: „Un înger a vorbit cu El!” Isus a răspuns: „Nu pentru Mine s-a auzit glasul acesta, ci pentru voi. Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară”.

Cu aceea ocazie Domnul Isus a cerut ca Numele lui Dumnezeu să fie glorificat, şi astfel s-a auzit glasul Tatălui ceresc, care a spus: „L-am proslăvit, şi-L voi mai proslăvi”, poporul care era de faţă a perceput glasul lui Dumnezeu fie sub forma unui tunet, fie sub forma unui glas, dar fără a înţelege cuvintele. Domnul le-a spus: „Nu pentru Mine s-a auzit glasul acesta, ci pentru voi. Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară”. Domnul Isus nu dorea ca să ceară Tatălui să fie izbăvit din ceasul acela, ci dorea ca Numele lui Dumnezeu să fie proslăvit, Iar Isus prin viaţa Lui a glorificat Numele purtându-L, onorându-L şi vestindu-L într-un mod perfect! De aceea, conducătorul lumii a fost aruncat afară din tribunalul ceresc!

Glasul lui Dumnezeu, a confirmat, acest glas a fost un semn pentru ca evrei să conştientizeze că Domnul Isus a venit pentru a împlini voia lui Dumnezeu, El fiind trimisul Tatălui care a venit în Numele Lui (). Dar ei nu au conştientizat acest lucru, ei s-au poticnit în cuvintele Domnului neavând inima pregătită să le primească, ei nu aveau credinţă după toate semnele şi minunile ce le-au văzut ().

Însă la ce se referă afirmaţia: „acum conducătorul lumii aceasta va fi aruncat afară”? După ce conducătorul lumii, şi reprezentantul lumii, Satan, a fost convocat la judecată, probabil în cer, în sala de judecată a lui Dumnezeu. A avut loc atunci judecata lumii, care a primit verdictul: „vinovată” de respingerea fără motiv a Fiului unic născut al lui Dumnezeu. Nici chiar Satan avocatul şi conducătorul lumii, nu a putut să apare lumea coruptă şi necredincioasă, să găsească un motiv temeinic, pe baza căruia să-l respingă pe Cristos.

Şi astfel lumea a fost judecată şi declarată vinovată, pentru că L-au văzut pe Isus, au văzut lucrările lui Dumnezeu din viaţa Lui, şi L-au urât fără temei (). Urându-L pe Isus L-au urât şi pe Tatăl care L-a trimis şi L-a împuternicit ().

Iar conducătorul lumii „acum”, a fost pedepsit, fiind aruncat afară. Da, în acel moment, înainte de moartea Domnului Isus, conducătorul lumii = Satan, a fost aruncat afară, nu doar din sala de judecată, dar şi din poziţia de avocat al lumii, el este aruncat afară ca orice martor sau apărător mincinos, şi orice prezumţie de nevinovăţie a Diavolului, în faţa creaturilor lui Dumnezeu, a căzut la aceea judecată. El este aruncat afară, în sensul că nu mai are drept de apel, pierzându-şi poziţia de apărător al „dreptăţii” pe care şi-o aroga. El a fost aruncat afară din procesul stabilirii dreptăţii veşnice, el nu mai poate să-şi apere cauza, i s-a dat toate posibilităţiile, dar a pierdut definitiv şi irevocabil în faţa integrităţii lui Cristos şi a fost găsit mincinos şi vinovat!

Faptul că Diavolul a fost aruncat afară, nu însemnă că el nu mai avea acces în cer, ca să pârască pe fraţii lui Isus (), dar însemnă că statutul lui de criminal, mincinos şi vinovat (), a fost stabilit definitiv şi irevocabil şi el nu mai are dreptul la vreun alt proces de stabilire al dreptăţii.

Este clar că unii dintre demoni sunt în adânc (), alţii din cauza oamenilor nedrepţi, idolatri, răi sunt în cer chiar stăpânind din „locurile cereşti” (), peste anumiţi oameni, oraşe, zone, ţări sau teritorii (comp. cu ,), însă aceştia pot fi oricând detronaţi prin convertirea oamenilor sau prin luptă spirituală de către creştini, care sunt plasaţi deasupra Diavolului şi demonilor, în Cristos în locurile cereşti deasupra oricărei domnii şi stăpâniri (; ; vezi şi ). Iar datorită ascultării creştinilor a rugăciunilor lor, Dumnezeu poate schimba guverne, regi, preşedinţi, şi chiar îngerul unei ţări dintr-o căpetenie demonică într-o căpetenie îngerească fidelă lui Dumnezeu.

În concluzie, aruncarea lui Satan „afară”, însemnă că a pierdut procesul şi a fost dat afară fără a mai avea drept de apel, sau de a mai avea drept să facă recurs, dar împreună cu el şi lumea a primit o judecată nefavorabilă.

7) ARUNCAREA LITERALĂ DIN AL TREILEA CER, PE PĂMÂNT ŞI FĂRĂ A MAI AVEA ACCES LA AL TREILEA CER:

: „Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei, dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşeală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui. Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: „Acum a venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Lui; pentru că pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noaptea îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos. Ei l-au biruit, prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte. De aceea bucuraţi-vă, ceruri şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi, pământ şi mare! Căci diavolul s-a pogorât la voi, cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme.”

Acest eveniment nu a avut loc încă, din următoarele motive:

a) Atât în Scripturile Ebaraice (V.T) cât şi în Scripturile Creştine (N.T.), Diavolul este prezentat în cer, deci avea acces în cerul lui Dumnezeu, şi după aruncarea din Eden, şi după moartea, învierea şi înălţarea Domnului Isus (; ; ).

b) Această aruncare din , poate avea loc doar după Penticosta, deoarece în lupta lor spirituală credincioşii au folosit: „sângele Mielului” (sângele lui Isus), deci este vorba de creştini care au mărturia lui Isus (vezi v. 11,17). Această mărturie primind-o creştinii să o ducă, doar începând cu Penticosta (; ).

c) Această aruncare are loc după întemeierea bisericii, deoarece Diavolul înainte de aruncare era „pârâşul fraţilor” creştini, cei care L-au biruit prin: „prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte.”

d) Aruncarea are loc după scrierea lui Ioan (~96 d.C.), deoarece Ioan nu vede ‘ceea ce sa întâmplat în trecut’ ci el vede „lucrurile care trebuie să se întâmple în curând” ().

Dacă această aruncare are loc după Penticosta, după ce creştinii au fost martirizaţi, după ce Ioan a scris cartea, a avut ea loc înainte de timpul când trăim noi, aşa cum susţin unii, sau va avea loc în viitor?

Nu putem găsi nici un suport pentru o aruncare a lui Satan în anul 1914 aşa cum susţin unii. Chiar Ap. 12 ne dă câteva indici care arată că această aruncare nu a avut loc, ci va avea loc în viitor, cu șapte, apoximativ, înainte de venirea Domnului şi legarea lui Satan.

Astfel relatarea din Apocalipsa 12 vorbește de o femeie care este adunarea (biserica), care naște un fie de parte bărbătească un profet care va veni în spiritul profetului Ilie care va servi împreună cu altul venit în spiritul lui Moise timp de o mie două sute șaizeci de zile, adică cca. trei ani și jumătate sau 42 de luni (Apocalipsa 11:3). Această perioadă corespunde cu fuga femeii în pustie unde va fi hrănită departe de fața șarpelui și va fi ocrotită. În schimbă după cele o mie două sute șaizeci de zile, începe necazul cel mare când adunarea va fi persecutată de anticrist conform cu Apocalipsa 13:5-7. Necazul cel mare va dura tot o mie două sute șaizeci de zile sau 42 de luni!

Aruncarea lui Satan de către Mihail are loc cu cca. 7 ani înainte de venirea Domnului.

Imediat după aruncare Ilie este răpit la cer spiritual și primește instrucțiuni după care cei doi martori își încep lucrarea lor de o mie două sute șaizeci de zile, după care are loc venirea lui anticrist, martirajul lor, și necazul cel mare care ține 42 de luni.

Dar să trecem la următoarea aruncare a lui Satan:

9) ELIBERAREA DIN ADÂNC, DIAVOLUL ESTE DIN NOU PE PĂMÂNT, APOI ESTE ARUNCAT ÎN LACUL DE FOC:

: „Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat; şi va ieşi din temniţa lui, ca să înşele Neamurile, care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării...Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi prorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor.”

În acest pasaj este descris ultima aruncare a lui Satan şi cea definitivă, căci este aruncat în lacul de foc, care este „pedeapsă veşnică”, pentru el, dar nu numai el va suferi pedeapsa veşnică, ci şi îngerii lui, şi toţi oamenii neascultători de Dumnezeu. Pedeapsa pentru toate aceste creaturi rele şi răzvrătite (demoni şi oameni) este identică, şi Isus o numeşte: „focul cel veşnic” sau „pedeapsă veşnică” (vezi ,).

Această aruncare în lacul de foc, are loc după domnia lui Cristos de o mie de ani, când Satan şi îngerii lui vor fi eliberaţi din abis pentru a încerca pentru ultima oară omenirea de pe pământ. Aruncarea lui în lacul de foc, are loc înainte de judecata finală şi generală de la tronul de judecată mare şi alb, judecata şi învierea generală a omenirii, are loc imediat după aruncarea lui Satan şi a îngerilor lui în lacul de foc ().

În concluzie, înţelegem că este important să facem diferenţierea dintre diferitele etape ale vieţii şi căderii lui Satan ca să interpretăm corect şi cronologic profeţiile despre el, şi să înţelegem mai bine Scripturile, precum şi să înţelegem care este poziţia lui actualmente şi care este poziţia creştinului deasupra oricărei domnii în Cristos. Numai cunoscând adevărul despre faptul că el este judecat, că el poate fi alungat, că el poate cădea din locurile cereşti de unde domneşte peste anumite teritorii de pe pământ, vom lua în serios chemarea de a fi lumini şi sarea pământului, şi slujba de a mijloci în rugăciune, şi de a ne lupta spiritual îmbrăcând toată armătura lui Dumnezeu ().

De aceea, această învăţătură are o latură parctică, nu este vorba de a cunoaşte doar teoretic situaţia celui rău, ci această cunoaştere să ne ajute să fim biruitori în câmpul de lucru şi luptă ce ni l-a însemnat Dumnezeul măsurii (), ca să ieşim biruitori asupra domniilor şi stăpânirilor, ca ele să cunoască prin adunarea lui Cristos, felurita înţelepciune a lui Dumnezeu ().

Astfel „Fie ca proslăvirea lui Dumnezeu să fie în gura lor şi sabia cu două tăişuri în mâna lor, ca să se răzbune pe neamuri, să pedepsească popoarele, să le lege regii cu lanţuri şi mai-marii cu obezi de fier, şi să împlinească astfel judecata scrisă. Aceasta este o cinste pentru toţi credincioşii Săi!” - .

Întrebări de verificare:

1 Câte ceruri sunt şi care sunt acestea?

2 Ce efect a avut prima aruncare de pe muntele cel sfânt?

3 Când a pierdut domnia asupra Egiptului?

4 Dar asupra Tirului?

5 Din poziţia cerească ca rege al Babilonului, unde a fost aruncat satan?

6 Ce a însemnat: căderea lui Satan din Luca 10:18?

7 La ce se referă aruncarea lui Satan din Ioan 12:31?

8 La ce se referă aruncarea lui Satan din Apocalipsa 12:7-10?

9 La ce se referă aruncarea lui Satan din Apocalipsa 20:1-3 şi unde?

10 Dar cea descrisă în Apocalipsa 20:10?

[1] Grădina Edenului din acest text nu se referă la cea pământească, descrisă în , ci la una spirituală, cerască, fiindcă există şi un paradis ceresc, corespondentul celui pământesc (; ), toate lucrurile pământeşti au fost făcute după chipul ceresc (comp. cu ). Doar în grădina cerească erau: „tot felul de pietre scumpe”.

[2] Este adevărat că în Biblie şi îngerii sunt descrişi ca stele (), dar în Ap. 12 nu se referă la îngeri conform plasării în timp a persoanelor şi evenimentelor.

[3] Pentru mai multe detalii despre cine este Arhanghelul Mihail, îngerul lui Iehova şi Căpetenia oştirii, vezi broşura: „Despre îngeri”, sau tractul: „Cine este Arhanghelul Mihail?”