Potrivit unei explicaţii formulate de Biserica Romano-Catolică, „Cristos l-a numit pe Petru conducător al tuturor apostolilor“. În opinia Bisericii Catolice, „Cristos a stabilit că Petru trebuia să aibă fără întrerupere succesori în acest primat şi că aceşti succesori sunt episcopii Romei“ (New Catholic Encyclopedia, 2003, volumul 11, paginile 495, 496).

„Biserica catolică”, ca şi alte grupări (cultul ortodox, Menoniţii, baptiştii, etc.) pretinde succesiunea apostolică, ea spune că papa este succesorul apostolului Petru. Biserica Ortodoxă, care pretinde şi ea succesiunea apostolică, susţinând că episcopii şi clerici lor, vine dintr-o linie ne-întreruptă de la apostoli prin punerea mâinilor.

Cu siguranţă că adevărata adunare (ekklesia) a lui Cristos a existat pe parcursul timpului.

Însă, învăţăturile bisericii catolice şi ortotoxe nu au fost aceleaşi pe parcursul secolelor, ci cu timpul s-au adăugat: diferite tradiţii, sărbători, obiceiuri, chiar doctrine sau explicaţii diferite pe care înaintaşi lor nu le aveau.

Vezi în acest sens cartea: CREŞTINISMUL PĂRINŢILOR NOŞTRI, de Petru Blaj.

În ce priveşte pe anabaptişti, baptişti, amish şi menoniţi, ei fac referire la diferite grupuri de pe parcursul istoriei, care au existat în paralel cu biserica catolică, şi ei susţin că aceste grupuri au fost înaintaşi lor. Dar chiar prin numele grupărilor, şi doctrina lor, ne putem da seama că ele nu au fost înaintaşii lor. De pildă unele din grupurile enumerate nu au crezut în trinitate, astel este imposibil ca comunităţile creştine netrinitariene să fie înaintaşii grupărilor trinitarieni: anabaptişti, baptişti, amish şi menoniţi !!!

Iar în ce priveşte succesiunea apostolică, este imposibil ca papii, mulţi dintre ei fiind: criminali, adulteri, idolatri, curvari, care au existat pe parcursul a două mii de anii, au fost succesori reali ai lui Petru, care a îndemnat în 1 Petru 1:15,1 Petru 1:16 (Biblia Cornilescu, sigla: BC): „Ci, după cum Cel ce v-a chemat este Sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt Sfânt”.

Ba mai mult, Isus spune în Ioan 8:39-44 (BC): „Tatăl nostru” I-au răspuns ei „este Avraam”. Isus le-a zis: „Dacă aţi fi copii ai lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam. Dar acum căutaţi să Mă omorâţi, pe Mine, un om, care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Aşa ceva Avraam n-a făcut. Voi faceţi faptele tatălui vostru.” Ei I-au zis: „Noi nu suntem copii născuţi din curvie; avem un singur Tată: pe Dumnezeu.” Isus le-a zis: „Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-aţi iubi şi pe Mine, căci Eu am ieşit şi vin de la Dumnezeu: n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis. Pentru ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Pentru că nu puteţi asculta Cuvântul Meu. Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.” Cei ce pretind că descind din prima biserică, să facă ‚faptele’ primei biserici şi atunci îi credem, altfel sunt mincinoşi şi copii ai Diavolului, căci după cum fiii lui Avraam fac faptele lui Avraam, cei ce sunt copii ai lui Dumnezeu fac faptele copiilor lui Dumnezeu, nu ceea ce au făcut papii şi clerici pe parcursul istoriei. Chiar aceştia care spuneau că sunt iudei, Domnul Isus îi numeşte ‚o sinagogă a Satanei’ (Apocalipsa 3:9), în mod asemănător cei ce spun că sunt urmaşi ai lui Isus, pot fi o ‚biserică a Satanei’, căci Isus a spus că după roade îi vom recunoaşte (Matei 7:15-22; vezi şi Isaia 56:3-7).

Astfel aşa zisă linie istorică de provenienţă, nu probează automat că un grup sau un cult este adunarea lui Dumnezeu, ei pe parcursul timpului puteau fi lepădaţi ca şi Israelul, datorită abaterilor morale sau doctrinale.

Robul credincios şi înţelept numit de Stăpân peste ceata slugilor, poate deveni rob rău, numirea iniţială nu îi garantează veşnic că la venirea Stăpânului va fi răsplătit şi socotit rob bun (Matei 24:45-51). Sau slujitorul care primeşte talanţii sau minele de la Stăpânul Isus, nu în mod obligatoriu va rămâne un rob bun şi credincios, el poate să-şi îngroapte în pământ talanţii sau minele primite şi să devină leneş şi rău (Matei 25:14-30; Luca 19:11-28).

Sau adunarea lin Laodiceea iniţial avea haina de mireasă, aurul cuăţit în foc şi vedea spiritual, dar în timp a devenit căldicică, săracă spirituală, goală (fără haină de mireasă), oarbă şi vrednică de plâns (Apocalipsa 3:14-22), starea de aprobare şi binecuvântare iniţială nu contează, ci contează perseverenţa în ascultare până la sfârşit (Matei 24:13; Apocalipsa 2:26; 3:11). Astfel unele adunări au putut începe în Duhul şi să sfârşească în fire (Galateni 3:3).

Ce putem spune despre: catolici, ortordocşi, amish, baptişti şi menoniţi?  

Ei nu mai cred în darurile Spiritului Sfânt şi acestea nu se mai manifestă printre ei, deci ei nu pot face ‚faptele’ primei biserici ca să demonstreze că sunt continuatorii primei bisericii.

Ba mai mult, unde sunt apostolii şi profeţii din aceste grupări??? Adunarea adevărată a lui Dumnezeu are apostoli şi profeţi vii care acţionază ca temelie atât pentru adunarea mondială (totalitatea creştinilor de pe glob), cât şi pentru adunarea locală, căci nu doar adunarea istorică are apostoli şi profeţi, ci şi cea prezentă trebuie să aibă, alt fel, ar fi o casă fără temelie! - Efeseni 2:20. După cum temelia-Cristos, este o persoană vie, temelia: apostoli-profeţi, trebuie să fie nu doar istorică, ci şi prezentă! Biblia vorbeşte clar de apostoli şi profeţi în viaţă în necazul cel mare (comp. cu Apocalipsa 18:20). De apostoli şi profeţi până la desvărşirea tuturor creştinilor (Efeseni 4:11-13).

Unde sunt darurile, puterile, minunile şi semnele dacă cu adevărat lor li s-a transmis bisericii catolice şi ortodoxe, darurile harului prin punerea mâinilor de la apostoli?

Apoi, doctrinele nebiblice susţinute de cultele care pretind că sunt urmaşe ale apostolilor, se descalifică ca fiind adunarea lui Dumnezeu, care a primit  „credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna” (Iuda 3).

Credinţa bisericilor tradiţionale nu este cea a sfinţilor date în primul secol d.H. o dată pentru totdeauna. Nu! Mii de învăţături, tradiţii, datini, sărbători şi obiceiuri au fost adăugate după primul secol, prin urmare ei nu au cum să mai aibă „credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna”!

Să mai analizăm în continuare răspunsurile la trei întrebări: 1) Susţine Biblia afirmaţia potrivit căreia Petru a fost primul papă?  2) Ce spune istoria despre începuturile succesiunii papale?  3) Susţin învăţăturile şi conduita papilor afirmaţia că ei sunt succesorii lui Petru?

 

1) A fost Petru primul papă?

În viziunea catolicilor papă desmenează un cap al bisericii, episcopul Romei şi locţiitorul lui Hristos pe pământ!

Conform Bibliei Isus este capul adunării (Coloseni 1:14-18), şi nu Petru.

Apostolul Petru nu a fost supraveghetorul (episopul) creştinilor din Roma, conform Bibliei nu reiese ca Petru să fi fost la Roma !!!

Locţiitorul Domnului pe pământ este Spiritul Sfânt nu un om (vezi: Ioan 14:16; 16:13-15).

Domnul Isus nu doar pe Petru la făcut piatră de temelie, şi nu doar lui i-a dat cheile Regatului (Matei 16:16-18) ci şi altor creştini (Matei 18:17-19; Ioan 20:21-23), ci alţi apostoli şi profeţi sunt pietre de temelie (Efeseni 2:20; Apocalipsa 21:14).

La prima întrunire a conducerii centrale a apostolilor şi bătrânilor din Ierusalim (Fapte cap. 15), nu Petru a luat decizia privitoare la neamuri, ci la relatările lui Pavel, Iacob fratele Domnului (Galateni 1:19), a expus hotărârea finală, şi poruncile privitoare la neamuri, şi anume:

„Când au terminat ei, a luat cuvântul Iacob şi a zis: „Fraţilor, ascultaţi-mă!...De aceea, eu consider că nu trebuie să-i tulburăm pe aceia dintre păgâni care se întorc la Dumnezeu, ci să li se scrie atât: să se ferească de contaminările cu idolii, de desfrânarec, de animale sufocate şi de sânge” – Faptele Apostolilor 15:13-20. Noul Testament Catolic, Noul Testament, traducere şi note de pr. Alois Bulai şi pr. Anton Budău, publicat de Editura Sapientia, Iaşi 2002, având sigla: NTC. Această hotărâre a fost numită ulterior: „deciziile luate de apostolii şi de prezbiterii din Ierusalim” – Faptele Apostolilor 16:4, NTC.

Conducerea poporului lui Dumnezeu cum am văzut şi din această relatare a fost prin apostoli şi bătrânii (prezbiterii) din Ierusalim, nu a condu un singur om!!!

Iar semnele unui apostol sunt: „dovezile deosebite ale apostolului s-au arătat între voi prin toată statornicia, prin semne şi minuni şi prin fapte puternice” – 2 Corinteni 12:12, NTC. Iar aceste „semne şi minuni şi prin fapte puternice”, în concordanţă cu Scriptura (2 Ioan 1:9; comp. şi cu 2 Tesaloniceni 2:9-11), nu minuni false, prin icoane, sau prin metode nebiblice, prin care lucrează satan!!!

Tot la fel semnele unui bătrân autentic sunt:

„Este cineva dintre voi bolnav? Să-i cheme pe preoţii (n.s. Lit: prezbiterii) Bisericii şi ei să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Iar rugăciunea făcută cu credinţă îl va mântui şi Domnul îl va ridica, iar dacă a săvârşit păcate, i se vor ierta. Aşadar, mărturisiţi-vă păcatele unii altora şi rugaţi-vă unii pentru alţii ca să fiţi vindecaţi. Rugăciunea stăruitoare a celui drept poate înfăptui multe” – Iacob 5:14-16, NTC.

De ce mai merg catolicii la doctori când sunt bolnavi??? Dacă preoţii lor ar fi autentici, nu ar mai fi nevoie de doctori, ci ei ar merge la preoţi pentru vindecare!!!

Să vedem în continuare:

 

2) Ce spune istoria despre începuturile papalităţii?

Când şi cum a apărut conceptul de papalitate?

La fel ca şi Lucifer ce s-a înălţat deasupra fraţilor săi, dorind să fie egal cu Dumnezeu şi deasupra fraţilor săi: heruvimii !!! În mod asemănător, un bărbat nu a ascultat de sfatul lui Isus de a smeri şi cauta să fie servitorul tuturor (vezi: Marcu 10:35-45), ci a căutat întâietatea printre fraţii săi de credinţă, şi astfel a prins rădăcini după moartea apostolilor, dorinţa de a fi peste de toţi, de a fi ei conducăturul suprem, capul, etc.

El se aseamănă cu regi popoarelor, nu cu un umil slujitor care înearcă să fie mai mic ca toţi, după cum Domnul a învăţat!!! “Chemându-i la sine, Isus le-a spus: „Voi ştiţi că cei care sunt consideraţi conducători ai popoarelor le domină şi cei mari dintre ei îşi fac simţită puterea asupra lor. Dar între voi să nu fie aşa. Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi să fie slujitorul vostru şi cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul tuturor. Pentru că nici Fiul Omului n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi” – Marcu 10:42-45, NTC.

Cum erau primii creştini, în ce priveşte serviciile de conducere?

Apostolul Petru însuşi le-a spus bărbaţilor care erau în fruntea adunării ‘să nu stăpânească peste cei care sunt moştenirea lui Dumnezeu’. Ei trebuiau să se încingă cu „umilinţă unii faţă de alţii“ (1 Petru 5:1–5). Apostolul Pavel a avertizat că în mijlocul adunării urmau să se ridice bărbaţi care aveau ‘să vorbească lucruri denaturate ca să-i tragă pe discipoli după ei’ (Faptele 20:30). Spre sfârşitul secolului I e.n., apostolul Ioan a scris o scrisoare în care l-a mustrat cu asprime pe un discipol numit Diotref. De ce? Un motiv a fost că lui Diotref ‘îi plăcea să aibă locul întâi’ (3 Ioan  9). Aceste sfaturi date de apostoli au constituit un obstacol şi au contracarat pentru o vreme ambiţiile celor ce căutau întâietate (2 Tesaloniceni 2:3-8).

La puţin timp după moartea ultimului apostol, unii bărbaţi au ajuns să aibă întâietate. Într-o lucrare se spune: „Probabil că, până pe la mijlocul secolului al doilea, la Roma nu a existat niciun episcop «monarhic»“ (The Cambridge History of Christianity). În secolul al treilea, episcopul de Roma a pretins că are cea mai mare autoritate, cel puţin peste unele biserici. Pentru a întări această idee, unii au întocmit o listă cu succesorii lui Petru.

Însă această listă nu vine prea mult în sprijinul afirmaţiei că episcopul de Roma are cea mai mare autoritate. De ce? În primul rând, pentru că unele nume din listă nu pot fi verificate. Un lucru şi mai important, argumentele care au stat la baza întocmirii listei nu sunt solide. O dovadă în această privinţă o constituie faptul că, atunci când le-a scris creştinilor din Roma, apostolul Pavel a inclus o listă lungă cu nume ale creştinilor din acea adunare. Totuşi, el nu l-a menţionat deloc pe apostolul Petru (Romani 16:1–23). Dacă Petru ar fi fost capul bisericii, ne-am putea imagina că Pavel l-a uitat sau chiar l-a ignorat?

În plus, cam în aceeaşi perioadă în care Petru a scris prima sa scrisoare inspirată, Pavel i-a scris a doua oară lui Timotei. În această scrisoare, Pavel n-a ezitat să menţioneze Roma. De fapt, Pavel a scris şase scrisori din Roma, dar în niciuna dintre ele nu l-a menţionat pe Petru.

La aproximativ 30 de ani după ce Pavel şi-a redactat scrisorile, apostolul Ioan a scris trei scrisori şi cartea Revelaţia. Nicăieri în scrierile lui Ioan nu citim că adunarea din Roma ar fi fost cea mai importantă. Mai mult, Ioan nu face nicio referire la vreun conducător care să fi deţinut poziţia supremă, ca pretins succesor al lui Petru.

Prin urmare, Biblia nu susţin afirmaţia că Petru s-ar fi proclamat primul episcop al bisericii din Roma. Oare o poziţie atât de importantă dacă a existată, şi ar fi fost autorizată de cer, să nu fie spus nici o referire la ea? Cu singuranţă NU!!! Toate lucrurile importante despre organizarea şi conducerea poporului lui Dumnezeu le găsim în Biblie (2 Timotei 3:16,2 Timotei 1:17; 1Corinteni cap. 14). Să vedem în continuare:

 

3) Susţin învăţăturile şi conduita papilor afirmaţia că ei sunt succesorii lui Petru?

Ar fi de aşteptat ca o persoană care pretinde că este „succesorul Sfântului Petru“ şi „vicarul lui Cristos“ să urmeze conduita şi învăţăturile lui Petru şi ale lui Cristos. De exemplu, a acceptat Petru un tratament special din partea fraţilor săi de credinţă? Nu. El nu a acceptat să-i fie adresate niciun fel de formule de reverenţă (Faptele 10:25,26). Ce putem spune despre Isus? El a zis că a venit pe pământ ca să le slujească altora, nu ca să i se slujească (Matei 20:28). Ce reputaţie au în schimb papii? Se străduiesc ei să nu iasă în evidenţă, refuză titlurile pompoase şi evită să-şi etaleze bogăţiile şi puterea?

Petru şi Cristos au fost integri din punct de vedere moral şi au promovat pacea. Să ne gândim, prin comparaţie, la ce spune o enciclopedie catolică despre papa Leon al X-lea: „Implicat în politică şi adesea în tranzacţii bazate pe nepotism şi dedicat plăcerilor lumeşti extravagante, Leon al X-lea şi-a neglijat mult mai importantele sarcini de natură spirituală“ (Lexikon für Theologie und Kirche). Karl Amon, preot catolic şi profesor de istorie a bisericii, spune că unele consemnări demne de încredere făcute despre papa Alexandru al VI-lea dezvăluie „un număr înspăimântător de acţiuni lipsite de scrupule, precum şi abuzuri de autoritate, simonie şi imoralitate“.

Ce putem spune despre învăţăturile papilor în comparaţie cu cele ale lui Petru şi ale lui Cristos? Petru nu a crezut că toţi oamenii buni merg la cer. El a spus foarte clar despre regele David, care a fost un om bun: „David n-a urcat la ceruri“ (Faptele 2:34). În plus, Petru nu i-a învăţat pe alţii că nou-născuţii ar trebui să fie botezaţi. El a arătat mai degrabă că botezul este un pas pe care o persoană credincioasă îl face în mod conştient (Faptele Apostolilor 2:38; 10:34-48).

Apostolul Petru nu a învăţat de un botez trinitar, fals, ci a învăţat că botezul este o cerere către Dumnezeu, şi el se face în Numele lui Isus Cristos (Faptele Apostolilor 2:38; 1 Petru 3:21).

Isus şi-a învăţat discipolii că niciunul dintre ei n-ar trebui să încerce să fie mai presus de ceilalţi. El a spus: „Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi să fie slujitorul vostru“ (Marcu 9:35, NTC). Cu puţin timp înainte de moartea sa, Isus le-a dat continuatorilor săi următoarea directivă clară: „Dar voi să nu lăsaţi să vi se spună «rabbi», pentru că unul este învăţătorul vostru, iar voi toţi sunteţi fraţi. Şi nici «tată» să nu spuneţi nimănui între voi pe pământ, pentru că unul este Tatăl vostru, cel ceresc. Nici să nu lăsaţi să vi se spună «maeştri», pentru că unul este maestrul vostru: Cristos. Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru, căci oricine se va înălţa va fi umilit şi oricine se va umili va fi înălţat” (Matei 23:8-12 NTC). Ce credeţi? Au susţinut papii de-a lungul istoriei învăţăturile lui Petru şi ale lui Cristos?

Unii spun că un papă ar trebui să-şi păstreze funcţia chiar dacă nu trăieşte la înălţimea normelor creştine. Vi se pare raţional acest punct de vedere? Isus a spus: „La fel, tot pomul bun face fructe bune, iar pomul rău face fructe rele. Un pom bun nu poate să facă fructe rele, nici un pom rău să facă fructe bune. Orice pom care nu face fructe bune este tăiat şi aruncat în foc. Aşadar, îi veţi recunoaşte după roadele lor” – Matei 7:17-20, NTC. Având în vedere dovezile, credeţi că Petru sau Cristos ar vrea să aibă vreo legătură cu roadele produse de papi? (Matei 7:17, 18, 21-23)

Atât Isus, cât şi apostolii au avertizat că ulterior au să apară bărbaţi care vor promova învăţături apostate (Matei 13:24-30, 36-43; 2 Timotei 4:3; 2 Petru 2:1; 1 Ioan 2:18). Aceste cuvinte s-au adeverit când începând din secolul al II-lea, şi mai ales din secolul al IV-lea mulţi au apostaziat, urmând închinătorul la soare pe Constantin, şi au introdus dogme false, şi obiceiuri păgâne şi au întrodus un amestec de versete cu filozofia greacă.

Cu timpul ei au depărtat Biblia de popor pentru ca oamenii să nu-şi de-a seama de rătăcirea lor!!! Astfel, când limba latină a încetat să mai fie o limbă vie, s-a impus necesitatea efectuării unor alte traduceri ale Bibliei. Însă Biserica Catolică nu mai vedea lucrul acesta într-o lumină favorabilă. Cînd, în 1079, Vratislav, care mai tîrziu a devenit rege al Boemiei, solicita de la papa Grigore al VII-lea autorizaţia pentru traducerea Bibliei în limba supuşilor săi, el s-a izbit de refuzul pontifului.Papa ţinea, aşadar, ca Biblia să rămînă în latină, care acum era o limbă moartă. Conţinutul ei trebuia păstrat «secret» şi netradus în limbile poporului de rând. Astfel Vulgata, traducere latină realizată de Ieronim în secolul al V-lea, cu scopul de a face Biblia accesibilă tuturor, a devenit acum un mijloc de-a o ţine ascunsă. Pe măsură ce se înainta în evul mediu, opoziţia liderilor catolici faţă de traducerile în limbile curente se intensifica. În 1199 arhiepiscopul de Metz, oraş german al vremii, a primit de la papa Inocenţiu III o scrisoare atît de virulentă încît a ars toate Bibliile pe care le-a putut găsi în limba germană. În 1229, sinodul de la Toulouse (Franţa) decreta interdicţia deţinerii de către „laici“ a vreuneia dintre cărţile Bibliei în limba poporului. În 1233, cu ocazia unui sinod provincial ţinut la Tarragona, în Spania, se ordona strîngerea şi arderea tuturor cărţilor „Vechiului şi Noului Testament“. În 1407 sinodul întrunit la Oxford, în Anglia, prin intermediul arhiepiscopului Thomas Arundel, interzice categoric traducerea Bibliei în engleză sau în orice altă limbă vie. În 1431, tot în Anglia, Stafford, episcop de Wells, interzicea traducerea Bibliei în engleză sau deţinerea vreunei asemenea traduceri.

Aceşti conducători religioşi ascundeau lumina lui Dumnezeu de oameni (comp. Cu Matei 5:15).

Ei dovedeau prin aceasta că sunt slujitorii lui satan, care ca şi în alte timpuri au oprit mesajul lui Dumnezeu!!!

De pildă papii au urmat calea apostatului Ioiachim, care a ars cartea lui Ieremia!!!

În Ieremia 36:27 (Biblia Cornilescu), se consemnează: „Dupăce a ars împăratul cartea, care cuprindea cuvintele, pe cari le scrisese Baruc după spusele lui Ieremia”.

Care au fost consecinţele: „«Aşa vorbeşte Domnul: «Tu ai ars cartea aceasta, zicînd: «Pentruce ai scris în ea cuvintele acestea: «Împăratul Babilonului va veni, va nimici ţara aceasta, şi va nimici din ea oamenii şi dobitoacele?» Deaceea, aşa vorbeşte Domnul despre Ioiachim, împăratul lui Iuda: «Nici unul din ai lui nu va şedea pe scaunul de domnie al lui David. Trupul lui mort va fi lăsat la căldură ziua şi la frig noaptea. Îl voi pedepsi, pe el, sămînţa lui, şi pe slujitorii lui, pentru nelegiuirea lor”.

Atât el, ţara lui, sămânţa lui a fost pedepsită!!!

Asta se va întâmpla cu papa şi cu Vaticanul, Dumnezeu nu se schimbă, totţi care au ars cartea sfântă, ei şi urmaşii lor vor suferi pedeapsa divină, pe pământ cât şi în lacul de foc (Apocalipsa 20:15).

Dacă eşti catolic şi nu te vei dezice de ei, ieşind din gruparea eretică şi demonică, vei suferi pedeapsa lor (comp. cu Apocalipsa 18:4; 2 Corinteni 6:14-18).