📖 Biblie Online (SCC)
Capitole:
Romani – Capitolul 15
1Iar noi cei puternici suntem datori să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi.
2Fiecare dintre noi să placă aproapelui spre bine, pentru zidire.
3Pentru că şi Christos, nu Şi-a plăcut Lui; ci, după cum a fost scris: Ocările celor ocărându-Te pe Tine, au căzut peste Mine.
4Pentru că toate câte au fost scrise dinainte, au fost scrise pentru învăţătura noastră; ca, prin răbdare şi prin mâgăierea scripturilor, să avem speranţa.
5Dar Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă dea aceeaşi gândire unii faţă de alţii, potrivit lui Christos Iesus;
6pentru ca, într-un cuget, printr-o gură, să glorificaţi pe Dumnezeu şi Tată al Domnului nostru Iesus Christos.
7De aceea primiţi-vă unul pe altul, după cum v-a primit şi pe voi Christos, pentru gloria lui Dumnezeu.
8Pentru că eu spun: Christos s-a făcut servitor al circumciziei pentru adevărul lui Dumnezeu, pentru a întări promisiunile date părinţilor;
9iar naţiunile să glorifice pe Dumnezeu pentru milă, după cum a fost scris: „de aceea Te voi mărturisi între naţiuni şi voi cânta psalmi Numelui Tău.”
10Şi iarăşi zice: „veseliţi-vă naţiuni, cu poporul Lui!”
11Şi iarăşi: „lăudaţi pe Iehova toate naţiunile, şi să Îl laude toate popoarele.”
12Şi iarăşi zice Isaia: „va fi rădăcina lui Iese, şi va fi Cel ridicat să conducă naţiuni; în El vor spera naţiuni.”
13Iar Dumnezeul speranţei să vă umple de toată bucuria şi de pace, în a crede, pentru a vă îmbelşuga în speranţă printr-o putere a Spiritului Sfânt.
14Dar, fraţii mei, am fost convins despre voi, că şi voi sunteţi plini de bunătate, fiind umpluţi cu toată cunoştinţa, putând şi să vă îndemnaţi unul pe altul.
15Însă în parte, v-am scris mai cu îndrăzneală fraţilor, ca unu readucându-vă aminte, din cauza harului cel dat mie de la Dumnezeu,
16pentru a fi eu un servitor religios al lui Christos Iesus pentru naţiuni, servind ca preot: Evanghelia lui Dumnezeu; pentru ca sacrificiul pentru naţiuni să se facă bine-primit, sfinţit prin Spirit Sfânt.
17Am deci ca laudă în Christos Iesus, cele referitoare la Dumnezeu.
18Pentru că nu voi îndrăzni să vorbesc ceva despre cele ce nu a lucrat Christos prin mine pentru ascultarea naţiunilor, prin cuvânt şi faptă,
19printr-o putere a semnelor şi a minunilor, printr-o putere a Spiritului lui Dumnezeu. Astfel că, eu de la Ierusalim şi împrejur până în Iliricum, am răspândit Evanghelia lui Christos;
20străduindu-mă însă astfel să evenghelizez nu unde a fost numit deja Christos, ca să nu zidesc pe o temelie a altuia;
21ci, după cum a fost scris: „cei cărora nu li s-a vestit despre El, vor vedea; şi cei care nu au auzit, vor pricepe.”
22De aceea am şi fost împiedicat de multe ori să vin la voi.
23Dar acum, nemaiavând loc în ţinuturile acestea, însă având de destui de mulţi ani dorinţă să vin la voi,
24când am să plec spre Spania. Pentru că sper, trecând, să vă văd, şi să fiu condus de voi până acolo; după ce voi fi satisfăcut, în parte de voi.
25Acum însă, plec la Ierusalim, servind sfinţilor;
26pentru că Macedonia şi Ahaia au binevoit să facă o colectă pentru săracii dintre sfinţii cei din Ierusalim.
27Au binevoit pentru că şi datoare le sunt lor; căci dacă naţiunile s-au împărtăşit din cele spirituale ale lor, sunt datoare să le servească şi în cele pentru carne.
28Deci, îndeplinind aceasta, şi sigilând pentru ei rodul acesta, voi pleca în Spania, trecând pe la voi.
29Ştiu însă că, venind la voi, eu voi veni într-o plinătate a binecuvântării lui Christos.
30Vă rog însă, fraţilor, prin Domnul nostru Iesus Christos şi prin dragostea Spiritului, să luptaţi împreună cu mine în rugăciunile către Dumnezeu pentru mine;
31ca să fiu izbăvit de neascultătorii cei din Iudeea; şi serviciul, cel pentru Ierusalim, să se facă bine-primit de cei sfinţi.
32Pentru ca, venind la voi cu bucurie, printr-o voinţă a lui Dumnezeu, să mă înviorez împreună cu voi.
33Iar Dumnezeul păcii să fie cu voi toţi! Amen.