📖 Biblie Online (SCC)

Capitole:

Isaia – Capitolul 24

1Iată, Domnul deşartă ţara şi o pustieşte, îi răstoarnă faţa şi risipeşte locuitorii;
2cum se întâmplă preotului se întâmplă şi poporului, stăpânului ca şi slugii, stăpânei ca şi slujnicei, vânzătorului ca şi cumpărătorului, celui ce dă cu împrumut ca şi celui ce ia cu împrumut, datornicului ca şi cel căruia îi este dator.
3Ţara este pustiită de tot şi prădată; căci Domnul a hotărât aşa.
4Ţara este tristă, sleită de puteri; locuitorii sunt mâhniţi şi tânjesc; căpeteniile poporului sunt fără putere,
5căci ţara a fost spurcată de locuitorii ei; ei călcau legile, nu ţineau poruncile, şi rupeau legământul cel veşnic!
6De aceea mănâncă blestemul ţara, şi suferă locuitorii ei pedeapsa nelegiuirilor lor; de aceea sunt prăpădiţi locuitorii ţării, şi nu mai rămâne decât un mic număr din ei.
7Mustul stă trist, via este veştejită; toţi cei ce erau cu inima veselă, suspină.
8A încetat desfătarea timpanelor, s-a sfârşit veselia gălăgioasă, s-a dus bucuria harfei.
9Nu se mai cântă când se bea vin, şi băuturile tari li se par amare celor ce le beau.
10Cetatea pustie este dărâmată; toate casele sunt închise, nu mai intră nimeni în ele.
11Pe uliţe se strigă după vin; s-a dus orice desfătare, nu mai este nici o veselie în ţară.
12Numai pustiire a mai rămas în cetate, şi porţile stau dărâmate.
13Da, în ţară, în mijlocul popoarelor, este ca atunci când se scutură măslinul, sau ca la culesul ciorchinelor rămase după culesul viei.
14Ceilalţi însă, care vor mai rămâne, îşi înălţă glasul, scot strigăte de veselie; de pe ţărmurile mării, laudă măreţia Domnului.
15Proslăviţi dar pe Domnul în locurile unde străluceşte lumină, lăudaţi Numele Domnului, Dumnezeului lui Israel, în ostroavele mării!
16De la marginile pământului auzim cântând: Slavă celui neprihănit! Dar eu zic: Sunt pierdut! Sunt pierdut! Vai de mine! Jefuitorii jefuiesc, jefuitorii se înverşunează la jaf.
17Groaza, groapa, şi laţul, vin peste tine, locuitor al ţării!
18Cel ce fuge dinaintea strigătelor de groază cade în groapă, şi cel ce se ridică din groapă se prinde în laţ; căci se deschid stăvilarele de sus, şi se clatină temeliile pământului!
19Pământul se rupe, pământul se sfărâmă, pământul se crapă,
20pământul se clatină ca un om beat, tremură ca o colibă; păcatul lui îl apasă, cade, şi nu se mai ridică.
21În ziua aceea, Domnul va pedepsi în cer oştirea de sus, iar pe pământ pe împăraţii pământului.
22Aceştia vor fi strânşi ca prinşi de război şi puşi într-o temniţă, vor fi închişi în gherle, şi, după un mare număr de zile, vor fi pedepsiţi.
23Luna va fi acoperită de ruşine, şi soarele de groază; căci Domnul oştirilor va împărăţi pe muntele Sionului şi la Ierusalim, strălucind de slavă în faţa bătrânilor Lui.