📖 Biblie Online (SCC)
Capitole:
Iona – Capitolul 1
1Cuvântul Domnului a vorbit lui Iona, fiul lui Amitai, astfel:
2Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi strigă împotriva ei. Căci răutatea ei s-a suit până la Mine!
3Şi Iona s-a sculat să fugă la Tars, departe de Faţa Domnului. S-a pogorât la Iafo, şi a găsit acolo o corabie care mergea la Tars. A plătit preţul călătoriei, şi s-a suit în corabie ca să meargă împreună cu călătorii la Tars, departe de Faţa Domnului.
4Dar Domnul a făcut să sufle pe mare un vânt năpraznic, şi a stârnit o mare furtună. Corabia ameninţa să se sfărâme.
5Corăbierii s-au temut, au strigat fiecare la dumnezeul lui, şi au aruncat în mare uneltele din corabie, ca s-o facă mai uşoară. Iona s-a pogorât în fundul corabiei, s-a culcat şi a adormit dus.
6Cârmaciul s-a apropiat de el, şi i-a zis: Ce dormi? Scoală-te şi cheamă pe Dumnezeul tău! Poate că Dumnezeu va voi să se gândească la noi, şi nu vom pieri!
7Şi au zis unul către altul: Veniţi să tragem la sorţ, ca să ştim pricina din cui a venit peste noi nenorocirea aceasta! Au tras la sorţ, şi sorţul a căzut pe Iona.
8Atunci ei i-au zis: Spune-ne din pricina cui a venit peste noi nenorocirea aceasta? Ce meserie ai, şi de unde vii? Care îţi este ţara, şi din ce popor eşti?
9El le-a răspuns: Sunt Evreu, şi mă tem de Iehova, Dumnezeul cerurilor, care a făcut marea şi uscatul!
10Oamenii aceia au avut o mare teamă, şi i-au zis: Pentru ce ai făcut lucrul acesta? Căci oamenii aceia ştiau că fugea de Faţa Domnului, pentru că le spusese el.
11Ei i-au zis: Ce să-ţi facem, ca să se potolească marea faţă de noi? Căci marea era din ce în ce mai înfuriată.
12El le-a răspuns: Luaţi-mă, şi aruncaţi-mă în mare, şi marea se va linişti faţă de voi! Căci ştiu că din vina mea vine peste voi această mare furtună!
13Oamenii aceştia vâsleau ca să ajungă la uscat, dar nu puteau, pentru că marea se întărâta tot mai mult împotriva lor.
14Atunci au strigat către Domnul, şi au zis: Doamne, nu ne pierde din pricina vieţii omului acestuia, şi nu ne împovăra cu sânge nevinovat! Căci, Tu, Doamne, faci ce vrei!
15Apoi au luat pe Iona, şi l-au aruncat în mare. Şi furia mării s-a potolit.
16Pe oamenii aceia i-a apucat o mare frică de Domnul, şi au adus Domnului o jertfă, şi I-au făcut juruinţe.
17Domnul a trimis un peşte mare să înghită pe Iona, şi Iona a stat în pântecele peştelui trei zile şi trei nopţi.