📖 Biblie Online (SCC)

Capitole:
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21

Ioan – Capitolul 20

1Iar în ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena vine dis-de-dimineaţă la mormânt, fiind încă întuneric; şi vede piatra luată de la mormânt.
2Aleargă deci, şi vine la Simon Petru, şi la discipolul celălalt, pe care îl iubea Iesus, şi le zice: Au luat pe Domnul din mormânt, şi nu ştim unde L-au pus.
3A ieşit deci Petru şi discipolul celălalt, şi veneau spre mormânt.
4Iar cei doi alergau împreună; însă discipolul celălalt alerga înainte, mai repede decât Petru, şi a venit primul la mormânt.
5Şi aplecându-se, vede fâşiile întinse; dar totuşi nu a intrat.
6Vine deci, urmându-i, şi Simon Petru; şi a intrat în mormânt şi vede fâşiile întinse.
7Dar ştergarul, care a fost pe capul Lui, nu era întinsă cu fâşiile; ci înfăşurată într-un loc aparte.
8Atunci deci, a intrat şi discipolul celălalt, cel venind primul la mormânt; şi a văzut, şi a crezut.
9Pentru că încă nu ştiau scriptura, că El trebuie să fie înviat dintre morţi.
10Discipolii deci, s-au dus iarăşi la ei.
11Dar Maria stătea afară, plângând lângă mormânt. Plângând deci, s-a aplecat înspre mormânt;
12şi vede doi îngeri în alb, şezând unu către capul şi unu către picioarele unde fusese pus corpul lui Iesus.
13Şi aceia îi zic: femeie! De ce plângi? Ea le zice: Au luat pe Domnul meu, şi nu ştiu unde L-au pus.
14Zicând acestea, în cele din urmă s-a întors, şi vede pe Iesus stând; dar nu ştia că este Iesus.
15Iesus îi zice: femeie! De ce plângi? Pe cine cauţi? Aceleia, părându-i că este grădinarul, Îi zice: Doamne! Dacă tu L-ai dus, spune-mi unde L-ai pus; şi eu Îl voi lua.
16Iesus îi zice: Maria! Aceea, întorcându-se, Îi zice evreieşte: Rabuni! Ceea ce se traduce: Învăţătorule!
17Iesus îi zice: nu te atinge de Mine! Pentru că încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Du-te dar la fraţii Mei, şi spune-le: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru; şi Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.
18Maria Magdalena vine, vestind discipolilor: am văzut pe Domnul! Şi că i-a zis acestea.
19Fiind deci seară, în ziua aceea, cea dintâi a săptămânii; şi uşile fiind încuiate unde erau discipolii, de frica iudeilor; a venit Iesus şi a stat în mijloc, şi le zice: pace vouă!
20Şi zicând aceasta, le-a arătat şi mâinile şi coasta. S-au bucurat deci discipolii, văzând pe Domnul.
21Iesus deci, le-a zis iarăşi: pace vouă! După cum M-a trimis Tatăl, vă trimit şi Eu.
22Şi zicând aceasta a suflat înspre ei, şi le zice: luaţi Spirit Sfânt!
23Dacă aveţi să iertaţi păcatele cuiva, ele le vor fi iertate; dacă aveţi să ţineţi pe ale cuiva, ele vor fi ţinute.
24Dar Toma, unu dintre cei doisprezece, cel zis Geamăn; nu era cu ei când a venit Iesus.
25Discipolii ceilalţi i-au zis deci: am văzut pe Domnul! Iar el le-a zis: Dacă nu am să văd în mâinile Lui semnul cuielor, şi nu am să pun degetul meu în semnul cuielor, şi nu am să pun mâna mea în coasta Lui; nicidecum nu voi crede.
26Şi după opt zile, discipolii Lui, iarăşi erau înăuntru; şi Toma era cu ei. Iesus vine; uşile fiind încuiate; şi a stat în mijloc, şi a zis: pace vouă!
27Apoi zice lui Toma: adu degetul tău încoace, şi vezi mâinile Mele; şi adu mâna ta, şi o pune în coasta Mea; şi nu te face necredincios, ci credincios.
28Toma a răspuns, şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu!
29Iesus îi zice: pentru că M-ai văzut, ai crezut? Fericiţi sunt cei nevăzând, şi crezând.
30Iesus a mai făcut şi alte multe semne înaintea discipolilor Lui, care nu sunt scrise în cartea aceasta.
31Dar acestea au fost scrise ca să credeţi că Iesus este Christosul, Fiul lui Dumnezeu; şi ca să aveţi viaţă, crezând în Numele Lui.