📖 Biblie Online (SCC)

Capitole:

Exod – Capitolul 40

1Iehova a vorbit lui Moise, şi a zis:
2În ziua întâi a lunii întâi, să întinzi locaşul cortului întâlnirii.
3Să pui în el chivotul mărturiei, şi înaintea chivotului să atârni perdeaua dinăuntru.
4Apoi să aduci masa, şi să pui pe ea cele rânduite. După aceea, să aduci sfeşnicul, şi să-i aşezi candelele.
5Altarul de aur pentru tămâie să-l aşezi înaintea chivotului mărturiei, şi să atârni perdeaua la uşa cortului.
6Să aşezi altarul pentru arderile de tot înaintea uşii locaşului cortului întâlnirii.
7Ligheanul să-l aşezi între cortul întâlnirii şi altar, şi să pui apă în el.
8Să aşezi curtea de jur împrejur, şi să pui perdeaua la poarta curţii.
9Să iei untdelemnul pentru ungere, să ungi cu el cortul şi tot ce cuprinde el, şi să-l sfinţeşti, cu toate uneltele lui; şi va fi sfânt.
10Să ungi altarul pentru arderile de tot şi toate uneltele lui, şi să sfinţeşti altarul; şi altarul va fi prea sfânt.
11Să ungi ligheanul cu piciorul lui, şi să-l sfinţeşti.
12Apoi să aduci pe Aaron şi pe fiii lui la uşa cortului întâlnirii, şi să-i speli cu apă.
13Să îmbraci pe Aaron cu veşmintele sfinte, să-l ungi, şi să-l sfinţeşti, ca să-Mi facă slujba de preot.
14Să chemi şi pe fiii lui, să-i îmbraci cu tunicile,
15şi să-i ungi cum ai uns pe tatăl lor, ca să-Mi facă slujba de preoţi. În puterea acestei ungeri, ei vor avea pururea dreptul preoţiei, printre urmaşii lor.
16Moise a făcut întocmai cum îi poruncise Iehova; aşa a făcut.
17În ziua întâi a lunii întâi a anului al doilea, cortul era aşezat.
18Moise a aşezat cortul; i-a pus picioarele, a aşezat scândurile şi verigile, şi a ridicat stâlpii.
19A întins învelitoarea care slujea de acoperiş deasupra cortului, şi pe deasupra a pus învelitoarea acoperişului cortului, cum poruncise lui Moise Iehova.
20Apoi a luat mărturia, şi a pus-o în chivot; a pus drugii la chivot, şi a aşezat capacul ispăşirii deasupra chivotului.
21A adus chivotul în cort; a atârnat perdeaua despărţitoare înaintea lui, şi a acoperit astfel chivotul mărturiei, cum poruncise lui Moise Iehova.
22A aşezat masa în cortul întâlnirii, în partea de miazănoapte a cortului, dincoace de perdeaua dinăuntru;
23şi a pus pe ea pâinile, înaintea lui Iehova, cum poruncise lui Moise Iehova.
24Apoi a aşezat sfeşnicul în cortul întâlnirii, în faţa mesei, în partea de miazăzi a cortului;
25şi i-a aşezat candelele, înaintea lui Iehova, cum poruncise lui Moise Iehova.
26Apoi a aşezat altarul de aur în cortul întâlnirii în faţa perdelei dinăuntru;
27a ars pe el tămâie mirositoare, cum poruncise lui Moise Iehova.
28A aşezat perdeaua la uşa cortului.
29A aşezat altarul pentru arderile de tot la uşa locaşului cortului întâlnirii; şi a adus pe el arderea de tot şi jertfa de mâncare, cum poruncise lui Moise Iehova.
30A aşezat ligheanul între cortul întâlnirii şi altar, şi a pus în el apă pentru spălat.
31Moise, Aaron şi fiii lui şi-au spălat mâinile şi picioarele în el;
32când intrau în cortul întâlnirii şi se apropiau de altar, se spălau, cum poruncise lui Moise Iehova.
33Apoi a ridicat curtea împrejurul cortului şi altarului, şi a pus perdeaua la poarta curţii. Astfel a isprăvit Moise lucrarea.
34Atunci norul a acoperit cortul întâlnirii, şi slava lui Iehova a umplut cortul.
35Moise nu putea să intre în cortul întâlnirii, pentru că norul stătea deasupra lui, şi slava lui Iehova umplea cortul.
36Cât au ţinut călătoriile lor, copiii lui Israel porneau numai când se ridica norul deasupra cortului.
37Şi când nu se ridica norul, nu porneau, până ce nu se ridica.
38Norul lui Iehova era deasupra cortului ziua; iar noaptea, era un foc, înaintea întregii case a lui Israel, în timpul tuturor călătoriilor lor.