📖 Biblie Online (SCC)
Capitole:
Ecleziast – Capitolul 8
1Cine este asemenea celui înţelept? Şi cine cunoaşte explicaţia lucrurilor? Înţelepciunea omului face să-i strălucească faţa şi asprimea feţei lui se schimbă.
2Eu zic: Păzeşte porunca regelui şi aceasta din cauza jurământul față de Dumnezeu.
3Nu te grăbi să pleci dinaintea lui; nu stărui într-un lucru rău, pentru că el face orice îi place,
4deoarece cuvântul unui rege este cu autoritate, şi cine-i va zice: «Ce faci?»“
5Cel care păzeşte porunca nu va cunoaşte nici o nenorocire şi inima omului înţelept cunoaşte timpul şi judecata,
6deoarece pentru orice lucru este un timp şi o judecată; pentru că nenorocirea omului este mare peste el,
7pentru că el nu ştie ce va fi; căci cine-i poate spune cum va fi?
8Nu este nici un om care să aibă stăpânire asupra spiritului, să oprească spiritul, şi nimeni nu are putere asupra zilei morţii; şi nu este nici o scăpare în război; şi răutatea nu va scăpa pe cei care o făptuiesc.
9Toate acestea le-am văzut şi mi am îndreptat inima spre orice lucrare care se face sub soare: este un timp când un om stăpâneşte peste altul spre nenorocirea lui.
10Şi am mai văzut pe cei răi înmormântaţi şi ducându-se; şi cei care lucrau cu dreptate au plecat de la locul sfânt şi au fost uitaţi în cetate. Aceasta de asemenea este deşertăciune.
11Pentru că sentinţa împotriva unei fapte rele nu se execută imediat, de aceea, în ei, inima fiilor oamenilor este plină ca să facă rău.
12Deşi un păcătos face rău de o sută de ori şi îşi prelungeşte zilele, totuşi ştiu că va fi bine de cei care se tem de Dumnezeu, pentru că ei se tem înaintea Lui.
13Dar nu va fi bine de cel rău, nici nu-şi va prelungi zilele ca o umbră, pentru că el nu se teme înaintea lui Dumnezeu.
14Este o deşertăciune care se face pe pământ: că sunt drepţi cărora li se întâmplă potrivit cu fapta celor răi şi sunt răi cărora li se întâmplă potrivit cu fapta celor drepţi. Am zis că şi aceasta este deşertăciune.
15Şi am lăudat bucuria, pentru că nu este nimic bun pentru om sub soare decât să mănânce şi să bea şi să fie vesel; pentru că aceasta va rămâne cu el din munca lui în zilele vieţii lui pe care i le-a dat Dumnezeu sub soare.
16Când mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea şi să mă uit la lucrarea care se face pe pământ – pentru că, sunt unii care nu văd somn cu ochii lor nici zi, nici noapte.
17atunci am văzut că toată lucrarea este a lui Dumnezeu, că omul nu poate înţelege lucrarea care se face sub soare; pentru că, oricât s-ar munci omul să caute, totuşi nu va găsi; şi chiar dacă un înţelept gândeşte că ştie, nu va fi în stare să înţeleagă.