📖 Biblie Online (SCC)

Capitole:
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Ecleziast – Capitolul 10

1Muştele moarte fac să miroasă urât să fermenteze untdelemnul făcătorului de mir; tot aşa, puţină nebunie este mai grea decât înţelepciunea şi onoarea.
2Inima înţeleptului este la dreapta lui, dar inima nebunului la stânga lui.
3Şi chiar când cel care este nebun umblă pe cale, îi lipseşte mintea şi spune oricui că este nebun.
4Dacă spiritul conducătorului se ridică împotriva ta, nu-ţi părăsi locul, pentru că liniştea calmează păcatele mari.
5Este un rău pe care l-am văzut sub soare, ca o greşeală care vine de la conducător:
6nebunia este aşezată în mari demnităţi, iar cei bogaţi stau într-o poziţie de jos.
7Am văzut sclavi călare şi căpetenii mergând pe jos ca nişte sclavi.
8Cel care sapă o groapă va cădea în ea şi pe cel care dărâmă un zid îl muşcă un şarpe.
9Cel care mută pietre se răneşte cu ele; cel care despică lemne se poate lovi cu ele.
10Dacă fierul este tocit şi nu i se ascute tăişul, atunci este nevoie de mai multă putere; dar înţelepciunea este de folos ca să dea reuşită.
11Dacă şarpele muşcă pentru că nu este descântec, atunci descântătorul nu are nici un folos.
12Cuvintele din gura înţeleptului sunt plăcute; dar buzele nebunului îl înghit pe el însuşi.
13Începutul cuvintelor gurii lui este prostie, iar sfârşitul vorbirii lui este nebunie răutăcioasă.
14Şi nebunul înmulţeşte cuvintele. Omul nu ştie ce va fi; şi cine-i va spune ce va fi după el?
15Munca nebunilor îi oboseşte, pentru că ei nu ştiu cum să meargă spre cetate.
16Vai de tine, ţară, când regele tău este un copil şi căpeteniile tale se ospătează dimineaţa!
17Ferice de tine, ţară, când regele tău este un fiu nobil, şi căpeteniile tale mănâncă la timp, pentru întărire, iar nu pentru beţie!
18De multă lene construcţia cade şi prin lenevirea mâinilor picură în casă.
19Ospăţul se face pentru veselie şi vinul înveseleşte viaţa, dar banii răspund la toate.
20Nu blestema pe rege nici chiar în gândul tău şi nu blestema pe cel bogat în dormitorul tău: pentru că pasărea cerurilor va duce glasul şi cea care are aripi va da pe faţă cuvintele.